Sunteți pe pagina 1din 13

PROGRAME REGIONALE DE MANAGEMENT

ŞI DEZVOLTARE

PRINCIPIILE POLITICII REGIONALE

Student ID: Tudor JEMNA

2008
CUPRINS

Intoducere :

Politicile Comune
Politicile de Solidaritate

Cap. I. Dezvoltarea Regională


Politica Dezvoltării Regionale
Argumente :
Economice
Politice

Orientările Strategice pentru Coeziune

Principii de Dezvoltare Regională

Principiile de programare ale Fondurilor Structurale şi de Coeziune

Obiectivele Politicii Regionale


Criterii de eligibilitate

Cap. II. Dimensiunile Dezvoltării Regionale


Dimensiunea Orizontală a Politicii Regionale
Actorii principali ai Politicilor Regionale
Instrumente de Realizare a Politicii Regionale
Implementarea Politicii Regionale

Cap. III. Reforme ale Fondurilor Structurale

Concluzie

Bibliografie
„O ţară nu este a locului unde stă,
ci a ţintei la care se uită.”
(Nicolae Iorga).

Introducere
În cadrul expunerii următoare, am de gând să prezint o parte a politicilor comune, urmărind
definirea politicilor de solidaritate, identificarea fondurilor structurale şi a celor şase obiective care
le-au corespuns, urmate de modificările ulterioare, relevarea ţintelor prioritare, a instrumentelor
financiare şi a obiectivelor politicii de dezvoltare regională, pentru familiarizarea cu evoluţia
fondurilor structurale, cu fondurile de coeziune şi cu mecanismele de susţinere a aderării, urmărind
principiile dezvoltării regionale.

Politicile Comune
Integrarea europeană se realizează de o manieră inegală, de la un sector la altul. Există astfel
domenii unde Uniunea Europeană are prerogative extinse (politica agricolă comună, politica
comercială comună, politica transporturilor şi politica monetară), după cum în alte sectoare
competenţele comunitare sunt limitate: este cazul politicii sociale, al politicii industriale, al cercetării şi
dezvoltării tehnologice, al reţelelor transeuropene, iar unele sectoare (ex. politica externă şi de
securitate, justiţia şi afacerile interne) funcţionează mai degrabă conform modelului
interguvernamental decât printr-o abordare comunitară propriu-zisă. Politicile comune constituie
primul pilier al Uniunii Europene. Politica externă şi de securitate comună reprezintă pilierul al II-
lea iar politica internă şi de justiţie constituie pilierul al III-lea al integrării.
Cu alte cuvinte, există politici puternic integrate, realizate prin transferul masiv de competenţe la
nivel comunitar (pilierul I sau politicile comune) şi politici realizate încă preponderent la nivelul
statelor membre, aşa cum este cazul politicilor care compun pilierul II şi pilierul III.
De o manieră generală, politicile comune sunt repartizate în două categorii distincte:
• politicile de solidaritate care au în vedere armonizarea condiţiilor şi factorilor de producţie
precum şi egalizarea condiţiilor circulaţiei; intră aici în primul rând dezvoltarea regională şi
politica socială;
• politicile de acţiune comună care se referă la sectoarele puternic integrate: politica agricolă
comună, politica energetică, politica transporturilor, cercetarea şi dezvoltarea, politica europeană
a mediului.

Politicile de Solidaritate
Ele se numesc astfel pentru că susţin direct libera circulaţie a bunurilor, a serviciilor şi a
capitalurilor în interiorul Uniunii Europene. Aceste politici sunt cosubstanţiale concurenţei şi pieţei
comune, în ultimă instanţă, politicile de solidaritate vizează egalitatea şanselor şi realizarea unor condiţii
sociale şi economice echitabile în spaţiul european comun.
Politicile de solidaritate se referă la următoarele politici sectoriale:
• politica dezvoltării regionale;
• politica socială.
Instrumentul principal de realizare a politicilor de solidaritate (politica de dezvoltare regională
şi politica socială) era pina la nivelul anului 2006 (perioada de programare 2000 - 2006), pachetul
celor şase fonduri structurale:
- Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER)
- Fondul Social European (FSE)
- Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA)
- Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP) se referea la exploatarea piscicolă.
Alte fonduri structurale se refereau la reformele structurale (Fondul European de
Dezvoltare) şi la ţările în tranziţie (Fondul de Ajutorare a Restructurării Economice sau PHARE).
Problemele specifice rezolvate cu ajutorul fondurilor structurale puteau fi grupate în şase mari
obiective:
- Obiectivul 1. Dezvoltarea economică a regiunilor
- Obiectivul 2. Susţinerea zonelor aflate în declin industrial
- Obiectivul 3. Combaterea şomajului de lungă durată.
- Obiectivul 4. Facilitarea adaptării la mutaţiile industriale şi la evoluţia sistemelor de
producţie
- Obiectivul 5a. Modernizarea structurilor agricole şi piscicole
- Obiectivul 5b. Facilitarea ajustării structurale a zonelor rurale
- Obiectivul 6. Dezvoltarea regiunilor cu slabă densitate demografică şi climat nefavorabil
din ţările nordice

Obiectivele prioritare ale Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013 sunt


reglementate prin Regulamentul Consiliului (EC) Nr. 1083/2006 din 11 Iulie 2006.
Obiectivul Convergenţă: promovează dezvoltarea şi ajustările structurale ale regiunilor
care înregistrează întârzieri în dezvoltare.
- Este finanţat prin FEDR, FSE, Fond de Coeziune.
- Acoperă zone NUTS nivel II (nivel-regiune), al căror PIB pe locuitor este sub 75% din
media UE.
Obiectivul Competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă: sprijină regiunile care
nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergenţă.
- Este finanţat de FEDR şi FSE
- Acoperă zonele NUTS nivel III (nivel-judeţ) sau mai mici, inclusiv zone cu schimbări
socio-economice în sectoarele industrial şi de servicii, zone rurale în declin, zone urbane
în dificultate şi zone dependente de pescuit.
Obiectivul Cooperare teritorială europeană: sprijină regiuni, judeţe şi zone
transnaţionale.
- Este finanţat de FEDR
- Acoperă zonele NUTS nivel III(nivel-judeţ) ce sunt graniţe interne ale UE, precum şi
anumite graniţe externe.

Cap. I. Dezvoltarea Regională


Politica Dezvoltării Regionale
Politica regională a UE are în vedere amenajarea şi gestionarea condiţiilor de localizare şi
repartizare a activităţilor economice, în mod concret, politica regională a UE vizează două mari
ţinte:
• coeziunea economică şi socială;
• ajutorul comunitar pentru regiuni.
Coeziunea se referă la reducerea disparităţilor socio-economice în interiorul UE prin favorizarea
dezvoltării regionale. Cu alte cuvinte, politica regională are ca scop nu dezvoltarea regională în
sine, ci în perspectiva coeziunii sociale şi economice. Această precizare implică ideea solidarităţii,
prin redistribuirea resurselor şi ajutorarea celor în nevoie.
În sprijinul politicii regionale, se invocă de obicei două tipuri de argumente:
• economice, conform cărora dezvoltarea regională favorizează integrarea economică,
competitivitatea în interiorul pieţei interne (comune); contrar neoliberalismului, teoria dezvoltării
regionale consideră că disparităţile între regiuni nu pot fi eliminate doar prin mecanismele pieţei; pentru
a se evita migrarea haotică a forţei de muncă, depopularea şi instabilitatea, se preconizează dezvoltarea
prioritară a regiunilor sărace.
•politice, care se referă la următoarele aspecte:
• inegalităţile regionale pot încetini/bloca integrarea;
• interesul comun de a avea pieţe prospere peste tot, în interiorul pieţei comune (chiar şi în
regiunile sărace din alte state membre);
• aplicarea principiului subsidiarităţii – mecanism de redistribuire a resurselor în interiorul
UE.
Bazele legale ale politicii regionale sunt asigurate de art. 2 al Tratatului de la Maastricht.
În 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), destinat cu precădere
regiunilor defavorizate, în 1988, politica de dezvoltare s-a diversificat, prin înfiinţarea fondurilor
structurale (Fondul Structural Agricol, Fondul Social). Acestea s-au aplicat următoarelor categorii
de regiuni:
• regiuni cu întârziere în dezvoltare (obiectivul 1);
• regiuni industriale în declin (obiectivul 2);
• zone rurale (obiectivul 3).
Mai târziu, odată cu extinderea Uniunii spre sud (Portugalia, Spania, Grecia) şi acceptarea unor
ţări mai puţin bogate (Olanda), riscul polarizării Nord-Sud s-a accentuat. Mai mult, în interiorul
unor ţări europene (Italia, Germania reunificată) existau mari discrepanţe economice şi sociale între
regiuni, astfel încât a fost nevoie de o intervenţie puternică în favoarea dezvoltării regionale. Ca
urmare, prin aplicarea Tratatului de la Maastricht (1993), cele două ţinte (ale coeziunii şi ale
ajutorului comunitar pentru regiuni) sunt susţinute prin crearea Fondului de coeziune.

Orientările Strategice pentru Coeziune

Orientările Strategice pentru Coeziune economică, socială şi teritorială reprezintă un cadru


general unitar pentru toate Statele Membre în vederea pregătirii documentelor programatice pentru
FSC pentru perioada 2007-2013 (Cadrul Strategic Naţional de Referinţă şi Programele
Operaţionale). Liniile directoare pentru Coeziune au în vedere rolul politicii de coeziune în
implementarea politicilor Uniunii Europene, coerente cu Agenda Lisabona.

Principii de Dezvoltare Regională :


Aceste evoluţii au contribuit la definirea unei politici coerente de dezvoltare regională. Această
politică se bazează pe următoarele principii:

• concentrarea pe priorităţi: fondurile pot fi obţinute doar dacă regiunile acoperă unul din cele 6
obiective ale politicii regionale; pentru a stabili această ordine, regiunile UE sunt clasificate în
NUTS ("Nomenclature des unites territoriales");
• programarea pe baza unui plan strategic;
• parteneriatul - decizii luate prin consens (Comisia, statele membre, reprezentanţi ai autorităţilor
locale, parteneri socio-economici), pentru evitarea centralismului şi mobilizarea actorilor;
• adiţionalitatea - contribuţia comunitară este un complement la contribuţiile naţionale;
• monitorizarea - gestiune şi evaluare a proiectelor (anual, de către Comisie; publicarea la fiecare 3
ani a "Raportului asupra Coeziunii sociale şi economice").
Principiile de programare ale Fondurilor Structurale şi de Coeziune

• Complementaritate: Acţiunile comunitare trebuie să fie complementare sau să contribuie la


operaţiunile naţionale corespondente.
• Parteneriat: Acţiunile Comunitare trebuie realizate printr-o strânsă consultare între Comisie şi
Statele Membre, împreună cu autorităţi şi organisme numite de Statele Membre, cum ar fi
autorităţi regionale şi locale, parteneri economici şi sociali. Parteneriatul trebuie să acopere
pregătirea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea asistenţei financiare. Statele Membre trebuie
să asigure asocierea partenerilor relevanţi la diferite stadii ale programării.
• Subsidiaritate: Fondurile Structurale nu sunt direct alocate proiectelor alese de Comisie.
Principalele priorităţi ale programului de dezvoltare sunt definite de autorităţi
naţionale/regionale în cooperare cu Comisia, dar alegerea proiectelor şi managementul lor sunt
sub responsabilitatea exclusivă a autorităţilor naţionale şi regionale.
• Adiţionalitate: Ajutorul Comunitar nu poate înlocui cheltuieli structurale publice sau altele
echivalente ale Statelor Membre. Bugetele Programului pot include atât fonduri UE cât şi
fonduri naţionale din surse publice sau private.
• Compatibilitate: Operaţiunile finanţate de Fonduri Structurale trebuie să fie în conformitate cu
prevederile Tratatului UE, precum şi cu politicile şi acţiunile UE, inclusiv regulile privind
concurenţa, achiziţiile publice, protecţia mediului, promovarea egalităţii între bărbaţi şi femei.
• Programare: Acţiunea comună a UE şi Statelor Membre trebuie să fie implementată pe o bază
multianuală printr-un proces de organizare, luare de decizii şi finanţare bazat pe formularea de
strategii integrate şi coerente multi-anuale şi definirea de obiective concrete.
• Concentrare: Fondurile Structurale sunt concentrate pe câteva obiective prioritare; de fapt, o
mare parte a acestora acoperă un număr limitat de zone, care au nevoie de sprijin pentru
dezvoltarea lor, iar resursele rămase sunt dedicate anumitor grupuri sociale care se confruntă cu
dificultăţi în toată Uniunea Europeană, fără a satisface criterii geografice speciale.

Obiectivele Politicii Regionale


În practică, punerea în aplicare a politicii regionale urmăreşte realizarea următoarelor
obiective:
1. Promovarea dezvoltării şi ajustării structurale a regiunilor rămase în urmă (fondurile pe
care s-a sprijinit acest obiectiv au fost: Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social
European, Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii, Instrumentul Financiar de
Orientare a Pescuitului, Banca Europeană de Investiţii).
Condiţii de eligibilitate pentru aceste fonduri:
- regiuni NUTS al căror PIB este mai mic de 75% din media UE;
- listă stabilită de Consiliu prin vot majoritar calificat;
- finanţare de maximum 75% şi minimum 50% din total;
- finanţare de până la 80% în ţările mai sărace ale UE.
2. Restructurarea şi reorientarea regiunilor afectate grav de declinul economic. Fondurile
implicate în realizarea acestui obiectiv au fost FEDER, FSE, IFOP, BEI.
Criteriile de eligibilitate pentru a fi putut obţine aceste fonduri au fost:
- media şomajului pe ultimii trei ani să fi fost sub media UE;
- ponderea şomajului industrial în totalul şomajului să fi fost mai mare decât media UE
începând cu anul 1975;
- regiuni afectate de declin economic începând cu 1975;
- finanţare de maximum 50% şi minimum 25% din cheltuielile publice.
3. Combaterea şomajului pe termen lung şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a tinerilor şi a
celor excluşi social. Fondurile care au fost implicate, sunt FSE şi BEI.
4. Facilitarea adaptării muncitorilor la transformările industriale şi din sistemele de producţie.
Fonduri folosite: FSE şi BEI.
5a. Promovarea dezvoltării rurale prin accelerarea adaptării structurilor agricole în cadrul
reformei Politicii Agricole Comune (PAC). Fonduri utilizate: FEOGA, BEI.
5b. Promovarea dezvoltării rurale şi a ajustării structurale în zonele rurale. Este vorba de
finanţarea regiunilor care nu au fost cuprinse de obiectivul 1. Fonduri: FEOGA, FSE, FEDER, BEI.
Criterii de eligibilitate:
- procent mare al şomajului agricol în totalul şomajului;
- nivel redus al veniturilor populaţiei agricole;
- slabă densitate demografică sau tendinţe de depopulare a regiunilor agricole.
6. Promovarea dezvoltării şi ajustării structurale a zonelor foarte slab populate. Ex. zonele
arctice din Suedia şi Finlanda (Laponia). Fonduri: FEOGA, FEDER, FSE, BEI.

Cap. II. Dimensiunile Dezvoltării Regionale


Dimensiunea Orizontală a Politicii Regionale
Este vorba de competenţe la nivel comunitar (preocupări comune, nu doar cele referitoare la
unele regiuni) care contribuie la dezvoltarea regională deşi aceasta nu este obiectivul principal.
Avem astfel:
a) Politica ecologică
• condiţii de inegalitate ecologică (Fondul de Coeziune a sustinut şi susţine, proiecte de
ajutorare a zonelor cu probleme ecologice);
• iniţiative comunitare - ex. ENVIREG.
b) Politica competiţiei
• art. 92 al Tratatul de la Maastricht a permis ajutorarea zonelor rămase în urmă;
• derogări de la regulile politicii competiţiei pentru a proteja zone/regiuni slab dezvoltate.
c) Politica agricolă şi a pescuitului
• sprijin pentru zonele dependente de pescuit.

Actorii principali ai Politicii Regionale


- Comisia - este principalul iniţiator; aproba programele propuse de statele membre şi asigura
monitorizarea (Raportul Coeziunii sociale; publicat la 3 ani). Contribuia la elaborarea "Cadrului
Comunitar de Sprijin", aloca fondurile şi verifica utilizarea lor.
- Consiliul - defineşte obiectivele şi organizarea FEDER, precum şi regulile de aplicare.
- Parlamentul European - aprobă obiectivele şi organizarea fondurilor structurale.
- Comitetul European - are rol consultativ în orice problemă privind regiunile.
- Administraţia (naţională, regională, locală) - joacă un rol important în dezvoltarea Planurilor
Regionale de Dezvoltare. Asigură implementarea şi evaluarea proiectelor. Fiecare administraţie
regională, locală sau naţională avea şi are, reprezentanţi la Bruxelles pentru a atrage fonduri de
dezvoltare regională.

Instrumentele de Realizare a Politicii Regionale


a)Fondurile structurale au avut ponderi diferite: cele mai active au fost FEDER, FSE, FEOGA
şi IFOP, în prezent, acestea au fost reduse la un numar de doua – FEDR şi FSE, completate de două
acţiuni complementare FEADR si FEP.
b)Fondul de Coeziune
Are ca scop realizarea convergenţei economiilor naţionale în ce priveşte Uniunea Economică
şi Monetară. Finanţează proiecte în domeniul mediului şi transporturilor prin:
• fonduri destinate guvernelor, nu regiunilor;
• sprijin pentru ţările cu un PIB inferior a 90% din media UE (ex. Grecia, Irlanda, Spania şi
Portugalia precum şi toate statele aderate în ultimele două valuri – 2004, 2007);
• prezentarea unui program guvernamental major, cu mare sprijin financiar sau angajând
mai multe obiective naţionale (ex. scăderea datoriei publice);
• finanţarea până la 80% din costurile proiectelor, restul fiind asigurat de statele participante.
între 1993 şi 1999 Fondul de Coeziune a furnizat 15,1 miliarde euro.
c) Alte instrumente accesibile pentru dezvoltarea regională au fost:
• Comitetul European al Cărbunelui şi Oţelului;
• Banca Europeană de Investiţii (împrumuturi non-profit sau garanţii fiscale; sprijin ţărilor în
tranziţie);
• Noile Instrumente Comunitare (pentru întreprinderile mici şi mijlocii);
• Operaţiunile de Dezvoltare Integrată;
• Programele Mediteraneene Integrate.

Implementarea Politicii Regionale


Politica regională este una din puţinele politici în care Comunitatea este direct implicată în
faza de implementare. Statele membre ale căror regiuni sunt compatibile cu unul din cele 6 obiective
puteau propune Comisiei « planuri de dezvoltare regională" » care cuprindeau:
- analiza situaţiei din regiune;
- identificarea unei strategii adecvate;
- propuneri de finanţare;
- evaluare a situaţiei ecologice.
Pe baza acestor propuneri, Comisia stabileşte un "Cadru Comunitar de Sprijin" pentru
fiecare regiune care a solicitat ajutor. Acest cadru cuprinde:
- operaţiile care se vor întreprinde prin finanţare de la fondurile structurale;
- formele de asistenţă;
- planul financiar;
- durata de aplicare.

Cap. III. Reforme ale Fondurilor Structurale :


Reforma I a fondurilor structurale (1997)
În 1997 s-a propus (în cadrul "Agenda 2000") reforma fondurilor structurale pentru perioada
2000 – 2006. În special, s-a prevăzut o mai mare concentrare. S-a observat astfel centrarea pe cele
patru niveluri de acţiune a politicii regionale:
a) concentrarea tematică în cadrul fiecăruia dintre cele 6 obiective;
b) concentrarea geografică - 51% din populaţia UE beneficiază de sprijin pentru obiectivele l
şi 2, ceea ce se preconiza că ar putea fi redus până la 35-40% în anul 2006;
c) concentrarea financiară - 2/3 din resursele fondurilor structurale au fost alocate
obiectivului 1;
d) concentrarea obiectivelor – s-au redus cele 6 (de fapt 7, fiindcă am avut şi 5a şi 5b) la doar 3
obiective:
Obiectivul l viza regiunile rămase în urmă (PIB inferior a 75% din media UE), regiunile
îndepărtate (fostul obiectiv 6); obiectivul l a primit 2/3 pondere din resursele fondurilor
structurale, astfel încât 20% din populaţia UE să beneficieze de ele. Fondurile structurale care
au contribuit la acest obiectiv au fost: FEDER, FSE, FEOGA, IFOP.
Obiectivul 2 a fost destinat zonelor afectate de conversie socială şi economică, zonele
dependente de agricultură sau pescuit. Fonduri: FEDER, FSE, FEOGA, IFOP.
Obiectivul 3 sprijinirea adaptării şi modernizării sistemelor de educaţie, formare şi ocupare; în
cadrul căruia au fost eligibile pentru acest obiectiv. Fonduri: FSE.
Fondurile structurale şi de coeziune (cu excepţia Phare, ISPA şi SAPARD), au fost
accesibile doar ţărilor membre.

Reforma a II – a a fondurilor structurale


(Lisabona 2000, revizuită 2005 şi Götheborg 2001 revizuită 2006)
Urmare a lărgirii cu încă noi 10 membri, la 1 mai 2004, urmată de încă 2 in 1 ianuarie 2007.
Politica de coeziune economică şi socială a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013 are 3 mari
obiective:
A) Convergenţa este un obiectiv finanţat cu 80% din bugetul destinat fondurilor
structurale şi de coeziune, care vizează regiunile din statele membre ale Uniunii Europene care au
un PIB/locuitor mai mic decât 75% din media comunitară şi regiunile care intră sub aşa numitul
« efect statistic »;
B) Competitivitatea regională şi ocuparea forţei de muncă este al doilea obiectiv,
finanţat cu 15% din bugetul destinat fondurilor structurale şi de coeziune, care vizează regiunile
care nu sunt eligibile în cadrul obiectivului de convergenţă;
C) Cooperarea teritorială europeană este obiectivul finanţat cu doar 5% din bugetul
destinat fondurilor structurale şi de coeziune se referă la cooperarea transnaţională, cooperarea
transfrontalieră şi cea interregională.
Uniunea Europeană acţionează prin Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune şi alte
instrumente financiare, pentru sprijinirea atingerii acestor obiective generale, pentru eliminarea
disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.
Pentru programarea 2007-2013 există trei Instrumente Financiare cunoscute ca Fondurile
structurale respectiv:
• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) ;
• Fondul Social European (FSE) ;
• Fondul de Coeziune (FC)
şi două Acţiuni Complementare, respectiv:
• Fondul European pentru Agricultură şi Dezvolare Rurală (FEADR) ;
• Fondul European pentru Pescuit (FEP)
Fondurile Structurale nu constituie o sursă unică de finanţare în cadrul bugetul Uniunii, ci
fiecare fond acoperă zona sa tematică specifică. Ele finanţează programe de dezvoltare regională
multianuale trasate împreună de regiuni, State Membre şi Comisie, pe baza orientării propuse de
Comisie pentru întreaga Uniune Europeană.
Obiective şi instrumente financiare pentru perioada 2007-2013
Instrumente F.E.D.R. F.S.E. F.C.
Obiective -Convergenţă -Convergenţă -Convergenţă
-Competitivitate regională şi -Competitivitate regională şi
ocuparea forţei de muncă ocuparea forţei de muncă
-Cooperare teritorială europeană

Priorităţi -Accent pe Strategia Lisabona -Accent pe Strategia Lisabona -Infrastructură de mediu


-Infrastructură -Training şi transport (TEN)
-Investiţii -Ocupare -Transport în afara TEN
-Cercetare şi Dezvoltare -Capacitate institutională şi -Transport Urban
-IMM-uri eficienţă administrativă -Energie
Cota maximă de
85% 85% 85%
finanţare de la UE

Concluzie
Instrumentele structurale ale Uniunii Europene stimulează creşterea economică a statelor
membre ale Uniunii şi conduc la reducerea disparităţilor dintre regiuni. Ele nu acţionează însă
singure, necesitând asigurarea unei contribuţii din partea statelor membre implicate. Ele sunt co-
finanţate în principal din resursele publice ale statului membru, însă în multe domenii este necesară
şi contribuţia financiară privată, aceasta fiind încurajată în cele mai multe cazuri.

Probleme regionale de dezvoltare precum: declinul masiv al oraşelor mici şi mijlocii,


îndeosebi al oraşelor mono industriale, generat de restructurarea industrială ; declinul socio-
economic a numeroase oraşe mari şi diminuarea rolului lor în dezvoltarea arealelor rurale
adiacente ; gradul scăzut de atractivitate a majorităţii Regiunilor, conduc la luarea de măsuri, pentru
perioada de programare 2007 – 2013, astfel încât să se întreprindă : sprijinirea şi promovarea unei
dezvoltări durabile economice şi sociale echilibrate a Regiunilor României, cu prioritate a
Regiunilor mai slab dezvoltate, prin îmbunătăţirea condiţiilor infrastructurale şi ale mediului de
afaceri care susţin creşterea economică.
Bibliografie :

- Diana HANGIU. Programe regionale de management şi dezvoltare, Modulul Dezvoltare


regională, Suport de curs, Iaşi, 2007;
- Gabriela C. PASCARIU. Politici Europene, Suport de curs, Iaşi, 2007;
- Cezar BÎRZEA, Politicile şi instituţiile Uniunii Europene, Suport de curs, Bucureşti, 2000;
- Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Iaşi, Ed. Polirom, 1999;
- CD-ul Agentului economic în UE, decembrie 2006;
- Strategia pentru îmbunătăţirea sistemului de elaborare, monitorizare şi evaluare a politicilor
publice la nivel central - proiect, http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/strategie_upp.pdf
- Ghid pentru elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice la nivel central
http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/ghid_pp.pdf
- Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare,
http://www.mct.ro/web/2/actnorm/rom/hg556_01_a2b.htm
- România şi Agenda Lisabona - Grupul de Economie Aplicată - octombrie 2005
- 5.2. Documente europene Noul parteneriat pentru creştere economică şi angajare
http://ec.europa.eu/growthandjobs/pdf/illustrated-version_en.pdf
- Evaluările CE asupra Programelor Naţionale de Reformă din Statele Membre,
http://ec.europa.eu/growthandjobs/annual-report_en.htm
- Un nou start pentru Strategia Lisabona - Comunicarea Consiliului de Primăvară din 2005
"Working together for growth and jobs"
http://ec.europa.eu/growthandjobs/pdf/comm_spring_en.pdf
(data consultării acestor adrese – 27.12.2007)