Sunteți pe pagina 1din 10

Specii utilizate ca plante verzi se utilizeaza ca plante verzi urmatoarele specii:

Leguminoase utilizate ca plante verzi sunt trifoiul rosu, lupinul, sulfina, seradela, mazarichea, bobul, etc. Leguminoasele verzi ridica fertilitatea solului, si sunt considerate foarte bune plante premergatoare pentru majoritatea culturilor agricole Gramineele utilizate ca plante verzi sunt in special secara si ovasul. Graminele imbogatesc solul in humus si indicii fizico chimiciai acestuia. De asemenea sunt si bune plante premergatoare pentru foarte multe culturi. Crucifere utilizate ca plante verzi sunt mustarul, rapitata, napii, etc. Crucifere joaca un rol foarte important in afanarea si structurarea solului.

Mod de utilizarea a plantelor verzi


Plantele verzi se utilizeaza in cultura pura sau in culturi intermediare, cu incorporare in toamna sau primavara. In cultura pura se utilizeaza lupinul si sulfina (imagine). Se incorporeaza cu 3-4 saptamani inainte de semanatul culturilor de toamna. In culturi intermediare care se incorporeaza toamna se utilizeaza sub forma de culturi ascunse sau culturi in miriste. Culturile verzi ascunse in cerealele de toamna sunt trifoiul rosu, lupinul, seradela, sulfina, amestecul (trifoi rosu, raigras). Culturi verzi in miriste - se infinteaza dupa dezmeristit sau recoltarea plantelor timpurii cu urmatoarele plante: amestec mustar alb (10-15 kg/ha) cu mazare furajera 100 kg/ha; amestec de mazare + mazariche + bobusor (180 kg/ha) cu napi sau rapita (3-4 kg/ha). PLANTE MEDICINALE CULTIVATE ALOE Aloe, cunoscut nc din antichitate, este originar din Africa Tropical i Meridional, unde atinge talia unui arbore. Iubitoare de aer i lumin. Aloe este rspndit n sudul Africii. n Romnia se cultiv ca plant ornamental de apartament. Descrierea plantei. Aloe este o plant ierboas, peren, tulpina este nalt pn la 3 m, diametrul 5 x 8 cm, neramificat, cu internodii dese, palide. Frunzele crnoase, persistente, dispuse n spiral, fr fibre, suculente, lungi de 45 x 60 cm, canaliculate, pe margini cu spini moi. Florile roii, cu cte 6 stamine, cilindrice, drepte, lungi de 3 x 4 cm, concrescute la baz ntr-un tub scurt, dispuse n inflorescen dens, spiciform. nflorete iarna. Organul utilizat. De la aloe se folosesc frunzele Aloe folium i/sau planta Aloe herba. Recoltare. De pe plante de aloe, n vrst de 3 x 5 ani, se recolteaz frunze sau pri de plant prin tiere cu cuitul sau foarfeca. Se folosete n stare proaspt sau sub form de pulbere. Principii active. Produsul de aloe conine capaloin, substan activ amar, precum i derivai de antrachinon. Aciune farmacologic. Recomandri. Preparatele de aloe au importan terapeutic n medicina uman popular i cult. Principiile active pe care le conine au rol bacteriostatic, n special fa de bacilul Koch i stafilococi, stimulent digestiv, purgativ. Folosit n constipaie, indigestii, anorexie, ulcer,

angin, grip, dureri de cap, dureri de dini, scleroz, astenie, reumatism, plgi, dermatite, arsuri, eczeme, ulceraii, mastoidit, astm, alcoolism, astenie nervoas. De precizat: n timpul tratamentului se exclud din alimentaie laptele, oule i se consum ct mai multe fructe i supe de legume.

Nutritia minerala a plantelor verzi


Nutritia minerala a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu substante nutritive. Acest proces are loc la plantele verzi prin toata suprafata. Plantele verzi absorb in mod predominant substantele minerale, din care, prin asimilatie clorofiliana, sunt sintetizate substantele organice. Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmentii asimilatori sunt incapabile sa sintetizeze substante organice din cele minerale, si de aceea, ele utilizeaza substante organice existente in mediul lor de viata. Aceste plante se numesc heterotrofe. Elementele chimice, din nutritia plantelor cu substante anorganice sau cu substante organice, devin elemente de constitutie ale unor substante care participa la structura protoplasmei si a peretilor celulari. De asemenea, aceste elemente intra si in structura chimica a unor substante energetice, dintre care cele mai importante sunt hidratii de carbon, grasimile si proteinele, care prin degradare aeroba sau anaeroba, furnizeaza energia necesara proceselor vitale. Proportia cantitativa a elementelor chimice din corpul plantelor variaza, iar acestea sunt impartite conventional in macroelemente, a caror cantitate variaza intre 0,01 si 10% din substanta uscata, microelemente, a caror cantitate variaza intre 0,00001 si 0,001% din substanta uscata si ultramicroelemente, a caror cantitate este mai mica de 0,00001 din substanta uscata. Macroelementele sunt :C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl si Si, iar microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb, si altele. Cand in nutritia plantelor lipseste sau este insuficient un element chimic necesar, apar boli fiziologice, insotite de incetinirea sau oprirea cresterii radacinii, a tulpinii, a frunzelor, sau a fructelor. I. Rolul fiziologic al macroelementelor Multe macroelemente sun absolut necesare pentru cresterea si dezvoltarea normala a plantelor verzi. Acestea sunt N, P, K, Ca, S si Mg. La anumite grupe de plante se mai adauga si Na, Cl si Si. 1. Azotul este un element plastic. El intra in structura moleculelor de nucleoproteine, protidelor protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, in structura apoenzimelor, a coenzimelor, a vitaminelor B1, B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmentilor fotosintetici (clorofile si ficobiline) si a stearidelor vegetale. Carenta azotului in nutritia plantelor duce la ingalbenirea frunzelor la incetinrea sau oprirea cresterii acestora. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de vegetatie, la formarea abundenta a frunzelor si la marirea sensibilitatii la boli. Azotul poate fi luat de plante din sol, din apa, din atmosfera si chiar din corpul altor organisme. 2. Fosforul este absorbit din mediu sub forma de ioni PO3- , ajunge in celula fara a fi redus si intra in compozitia unor compusi organici de mare insemnatate fiziologica. El participa la alcatuirea fosfoprotidelor si fosfolipidelor din protoplasma si nucleu, fosfolipidelor din graunciorii de amidon si aleurona, lecitinelor din citomembrane, fitinei si a nucleotidelor, cu

grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP). Fosforul intra in compozitia unor coenzime. El indepialineste rolul energetic central in reactiile de sinteza si de oxidare biologica. El participa in fotosinteza,glicoliza, ciclul Krebs, sistemul Redox al lantilui respirator, etc. Fosforul favorizeaza de nutritie, de crestere, de inflorire si fructificare, depunrea hidratilor de carbon in fructe, sfecla de zahar, tuberculi. Micsoreaza consumul specific de apa al plantelor. Fosforul se acumuleaza in organele tinere si in seminte. in lipsa lui, plantele raman mici, radacinile sunt lungi si rare, tulpina rigida, frunzele verde-inchis, pana la albastru-verde, luand de multe ori o culoare rosie sau purpurie. 3. Potasiul este un element indispensabil pentru metabolismul plantei,participand in sinteza aminoacizilor si a proteinelor. El actioneaza ca un element biocatalizator, stimuland numeroase procese fiziologice. El regleaza absorbtia azotului de catre plante, prelucrand nutritia amoniacala, oxidarea amoniacului, iar in cazul nutritiei nitrice, reducerea nitratilor. Potasiul stimuleaza functionarea unor enzeme care participa in procesul de respiratie si in metabolismul hidratilor de carbon, in metabolismul azotului si sinteza vitaminelor. El stimuleaza si sinteza clorofilelor si intensitatea fotosintezei. Sporeste capacitatea plantelor de a absorbi apa, si de a rezista la ger si seceta. El favorizeaza intensificarea acumularii glucidelor in planta. Potasiul circula foarte rapid in xilemul plantei sub forma de ioni. Se acumuleaza mai ales in tesuturile tinere cu metabolism intens si crestere rapida, dintre care varfurile vegetative, cambiul si periciclul. Toamna, inainte de caderea frunzelor, potasiul migreaza din ele in ramuri sau tulpina. Carenta potasiului in nutritia plantelor diminueaza cresterea si dezvoltarea lor. Se produce o brunificare si rasucire a frunzelor. Se deregleaza metabolismul, scade intensitatea fotosintezei, a protosintezei. Se diminueaza cantitatea amidonului si roteinelor, se micsoreaza rezistenta la boli, iar la anumite specii pe fata inferioara a frunzelor apar pete albe, galbene, brun-roscate sau brune. 4. Calciul este absorbit de plante sub forma de cationi(Ca2+ ). El este acumulat in protoplasma, vacuole, cloroplaste, mitocondrii. Calciul are un rol important in desfasurarea mitozei cu implicatii in organizarea cromozomilor. El intra in structura chimica a enzimelor lipaza, esteraza, colinestraza. Calciul indeplineste rol activator al enzimelor argininchinaza, adenozinfosftaza, adenilchinaza. El joaca un rol important si in fixarea sarcinilor negative la suprafata protoplasmei. impreuna cu potasiul, calciul participa la mentinerea echilibrului hidric celular. El este antagonist al ionilor Al2+ Mg2+, Zn2+, Fe2+,K+,Na+,NH+,Al3+ , inlaturand actiunea lor vatamatoare, in caz de exces. Calciul neutralizeaza acizii organici si stimuleaza formarea perilor absorbanti pe radacina. Carenta calciului in nutritia plantei se manifesta prin oprirea cresterii, prin rasucirea frunzelor tinere, care capata o culoare verde deschis, varful vegetativ uscandu-se, radacinile ramanand scurte, groase, cu varfurile uscate. Excesul de calciu in plante determina imbatranirea prematura, iar excesul de calciu in sol produce insolubolizarea borului, soldata fiziologic cu aparitia clorozei la frunze. 5. Sulful este absorbit de plante sub forma de ioni SO2- , compusi organici cu sulf, ca cistina. Cerinte mari de sulf au ceapa, usturoiul, mustarul, telina, floarea soarelui, si rapita. in organismul plantei cantitati mai mari se acumuleaza in semintele de mustar negru, in bulbul de ceapa si in cel de usturoi.

Sulful intra in constitutia chimica a unor aminoacizi, a unor enzime si a unor coenzime. Insuficienta sulfului in nutritie produce incetinirea si apoi oprirea din crestere. Frunzele se ingalbenesc si apare o imbatranire prematura. 6. Magneziul este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formarii clorofilei, in procesul de sinteza a glucidelor, lipidelor si proteinelor. El este un activator al multor enzime necesare respiratiei, activator al enzimelor ce participa in sinteza ARN si AND. Insuficienta magneziului in nutritie se manifesta prin aparitia unei coloratii galbene-portocalii, pe marginea frunzelor sau aparitia unor pete clorotice de culoare verde-inchis pe lamina cloriara. 7. Clorul este un element prezent in toate plantele. El se acumuleaza in cantitati mai mari in algele marine, in ferigi si i plantele halofile. Plantele superioare il iau din sol prin sistemul radicular si din atmosfera in stare gazoasa, prin stomatele frunzelor. Insuficienta in nutritie determina cloroza frunzelor la tomate, ondularea marginilor frunzelor si inhibarea cresterii radacinilor, dereglarea metabolismului plantelor. II. Rolul fiziologic al microelementelor. Microelmentele sunt prezente in cantitati mici in corpul plantelor. Prezenta lor este insa absolut necesara. Ele intervin in metabolismul general, in cresterea si dezvoltarea plantelor, in procesele de imunitate. Lipsa unui microelement poate fi corectata prin adaugarea lui in mediu. 1. Borul are un rol fiziologic multiplu, participand in metabolismul plantei, ca anion si formand esteri fiziologici activi. El stimuleaza absorbtia unor macro- si microelemente. Insuficienta lui in nutritie provoaca cloroza, rasucirea si deformarea frunzelor superioare, moartea prin uscare a mugurilor terminali, oprirea proceselor de crestere si dezvoltare,aparitia de pete brune sau negre in interiorul fructelor sau a unor organe. 2. Ferul este utilizat de plante sub forma de saruri feroase si ferice . El este absorbit de plantele terestre prin sistemul radicular, iar de plantele acvatice, submerse prin intreg corpul lor sub forma de ioni. Carenta ferului in corpul plantei determina ingalbenirea frunzelor si incetinirea cresterii. 3. Cuprul intra in compozitia chimica a multor substante. El constituie componentul metalic al enoloxidazei, lactazei, ascorbic-acid-oxidazei.Continutul cuprului in plante variaza de la urme, pana la 46 p.p.m. Carenta cuprului apare mai ales pe terenurile mlastinoase. Aceasta se manifesta prin vestejirea si decolorarea pana la o noanta alba a frunzelor tinere. 4. Zincul este indispensabil pentru plante. El este absorbit de acestea din mediul de viata, sub forma de ioni. El este raspandit la plantele inferioare (alge si ciuperci) si la plantele superioare. Zincul intra in

structura chimica a enzimelor carbohidraza, fosfataza si numeroase dehiodrogenaze. Carenta lui in corpul plantelor se manifesta prin reducerea cresterii plantelor, dispunerea in rozeta a ramurilor si frunzelor terminale, patarea cu galben a frunzelor. III. Rolul fiziologic al ultramicroelementelor Ultramicroelemenmtele se gasesc in cantitati foarte mici in copul plantelor, prezenta lor in nutritie fiind insa absolut necesara. Dintre acestea, cele radioactive stimuleaza activitatea enzimelor, intensifica procesele metabolice, diviziounile celulare, fotosinteza, stimuleaza cresterea si dezvoltarea plantelor, stimuleaza trecerea organelor de la starea de repaus la starea activa, stimuleaza absorbtia, etc. Mecanismul lor de actiune este strans legat de energia intraatomica emisa sub forma de radiatii. Prezinta aplicabilitate in agricultura. Iradiera in doze mici a semintelor de porumb si grau a adus la cresterea recoltei cu 12-15 %, fata de martor. Radiatiile ionizante sunt utilizate pentru prelungirea duratei de pastrare a tuberculilor de cartof, utilizand pentru iradiere, doze de 10 kard. Fructele se pastreaza in stare proaspata, iradiindu-le cu doze de 200-400 kard. TRANSFORMAREA, CIRCULATIA SI DEPUNEREA SUBSTANTELOR ORGANICE N PLANTE n urma procesului de fotosinteza n plantele verzi se acumuleaza o serie de substante care sunt transportate spre zonele de crestere pt. sporirea n greutate si volum a organelor vegetale. O parte din aceste substante organice se consuma n procesul de respiratie, iar restul se depun n organele de rezerva si fructe. Aceste substante organice se mpart n 2 grupe :-substante organice plastice si substante organice energice. Cea mai mare parte a substantelor plastice sunt formative (de constitutie) si participa la alcatuirea structurala a componentelor celulei. Ca exemple : nucleoproteinele, lipoproteinele si celulozele. O alta parte din substantele plastice se depun n diferite organe ca substante de rezerva, fiind utilizate la formarea noilor organe. Amintim : amidonul, hemiceluloza, zaharoza, proteinele simple si grasimile. ntre substantele plastice si cele energetice nu exista o separare, ele putnd face parte fie dintr-o grupa, fie din cealalta. *Pe lnga aceste substante, n plante, n urma diverselor transformari se pot forma si unele substante ca : alcaloizii, fitoncidele, acizii organici, glicozizii, care ndeplinesc diferite functii n planta, printre care si functia de aparare. Dintre toate substantele produse prin fotosinteza, glucidele (n special hidratii de carbon) formeaza aproximativ 2 treimi, iar restul fiind alte substante organice, mai ales cele cu azot. n plante glucidele sunt substante n care proportia carbon /oxigen /hidrogen este de 1 la 1 la 2 si alcatuiesc substantele de baza ale tesuturilor de sustinere si ale tuturor celulelor vegetale. Dintre glucide, MONOGLUCIDELE sunt ntlnite n toate organele plantelor sub forma de pentoze si hexoze. Pentozele trec usor n forme polimere si se gasesc n plante sub forma de riboza, xiloza si arabioza. Aceste pentoze nsotesc celuloza n membranele celulare si se ntlnesc n pectine,

hemiceluloze si mucilagii. Hexozele din aceasta grupa amintim: glucoza, manoza si galactoza. Din grupa cetohexozelor fac parte fructoza si sorboza. Glucoza se gaseste n fructele coapte si n nectarul florilor. Manoza se gaseste n stare libera si intra n alcatuirea mucilagiilor si a lemnului moale de conifere. Galactoza nu se ntlneste n stare libera n natura, iar aceasta serveste la sinteza lactozei si a rafinozei din semintele de in. Fructoza este prezenta n fructele carnoase ale pomilor si arbustilor fructiferi. Sorboza serveste la sinteza acidului ascorbic. OLIGOGLUCIDELE sunt tot glucide alcatuite din 2-8 molecule de hexoze. Amintim: maltoza, celobioza, lactoza, zaharoza si trehaloza. Maltoza este prezenta n germenii de orz ncoltit, n lastarii de cartof, n frunzele unor plante si n nectarul florilor. Celobioza este prezenta n plantele tinere, n seva unor arbori si n multe microorganisme. Lactoza rezulta din galactoza si glucoza si este prezenta n florile si fructele unor plante tropicale, iar sub influenta unor bacterii are loc o fermentatie lactica prin care lactoza trece n acid lactic. Zaharoza este prezenta n fructe, frunze, seminte, radacinile de sfecla de zahar, tulpinile de trestie de zahar si n sorgul zaharat. Trehaloza este prezenta n unele ciuperci si n drojdia de bere. Triglucidele rafinoza este prezenta n semintele de bumbac si n rizomii speciilor de flori de gentiana. POLIGLUCIDELE sunt formate dintr-un numar mai mare de 8 molecule de monoglucide, iar aceste poliglucide n plante prezinta rolul fiziologic de a alcatui scheletul rigid al membranelor celulare. Amintim : celuloza si hemiceluloza, amidonul, inulina, glicogenul. Amidonul se gaseste n seminte, n unele fructe neacide, n tuberculii si n rizomii anumitor plante. n cazul plantelor lemnoase, amidonul se gaseste n cantitati mari n tulpini, ramuri, radacini. Celuloza are rol de substanta formativa si constituie partea principala a peretilor celulari si asigura scheletul rigid al organismului plantelor. Hemiceluloza nsoteste celuloza n toate tesuturile din seminte si tulpini lemnoase (25-30 % din suprafata lemnului). Glicogenul este prezent ca substanta de rezerva la ciuperci si n boabele de porumb zaharat. Substantele pectice, prin hidrolizare, dau xiloza, galactoza, arabinoza, acidul acetic, alcoolul metilic, acidul galacturonic, proces care are loc n fructele n curs de maturizare, supramaturare, precum si n timpul prelucrarii fibrelor de in si cnepa ; la procesul de fermentare a tutunului. SINTEZA, TRANSFORMAREA SI DEPUNEREA LIPIDELOR Lipidele sunt substante grase simple si complexe, insolubile n apa si solubile n solventi

organici : alcoolii si eterul. Lipidele pot fi extrase din toate tesuturile vii. Exista 2 categorii de lipide: simple si complexe. Lipide simple gliceride, steride si ceride. Gliceridele - sinteza lor are loc n timpul zilei, cel mai frecvent pe suprafata mitocondriilor din citoplasma celulei si se face prin transformarea glucidelor hexoze(glucoza si fructoza) si mai putin a glucidelor pentoze. Steridele sunt esteri ai acizilor grasi cu sterolii. Exista mai multe tipuri de steroli : sistosteroli (n uleiul semintelor de bumbac, soia, fasole, in, n semintele cerealelor), stigmasterol (n uleiul de soia), brasicosterol (la semintele de mustar si rapita), spinasterol (n semintele de spanac si lucerna), ergosterol (n semintele de secara, cereale, struguri, ciuperci. Ceridele mpreuna cu alte substante (hidrocarburi, parafine, rasini, hidroacizi), se transforma n ceruri, care sunt secretate de cuticula si formeaza un strat subtire pe suprafata frunzelor, florilor si a fructelor, avnd un rol protector mpotriva unei transpiratii excesive si a unor agenti daunatori. Lipidele complexe (lipoide) se gasesc n plante n proportie de 1-2 % sub forma de glicerofosfolipide, sfingolipide, glicolipide, gluco-sulfolipide si lipoproteine. SINTEZA, TRANSFORMAREA SI DEPUNEREA SUBSTANTELOR CU AZOT Aminoacizii sunt cele mai simple substante organice cu azot si de pot forma direct n procesul de fotosinteza, fapt care s-a demonstrat prin aceea ca la lumina sinteza proteinelor n plante are loc n doar 3-5 minute. Proteinele din substantele fundamentale ale protoplasmei celulare au n compozitia lor o pondere mai mare de 50 %, iar n organele vegetale aceste proteine se acumuleaza ca substante de rezerva n seminte, n special la leguminoase, in, fasole, mazare, soia sau lupin. Proteinele se depun si n cariopsele de gru si porumb. Din punct de vedere biochimic, proteinele sunt clasificate astfel : -Holoproteide aminoacizi si peptide care contin 2-30 aminoacizi, proteine moleculare -Heteroproteide fac parte fosfoproteidele, glucoproteidele, nucleoproteidele si cromoproteidele. Dintre diferitele substante proteice, n plante se mai gasesc : albumina, globulina (n cariopsele de gru), prolaminele (n zeina de porumb). Dintre heteroproteide, grupa cea mai importanta este cea a cromoproteidelor, din care fac parte : clorofila, carotenoproteidele si enzimele, citocromi, citocromoxidaza, peroxidazele si catalazele. Dintre substantele cu rol secundar amintim : uleiurile eterice, rasinile, alcaloizii si taninurile. Uleiurile eterice se acumuleaza la nivelul frunzelor sau ramurilor unor plante: menta, crizantema, levantica si n nucile verzi. Rasinile se ntlnesc la speciile de rasinoase si foioase, formnd diverse celule n tulpina si frunze. Alcaloizii se acumuleaza n diverse specii din familia Magnoliaceae, Papaveraceae,

Ranunculaceae, Cruciferae, Solanaceaessi Liliaceae. Taninurile se acumuleaza n sucul vacuolar, n radacini, n scoarta, n lemnul unor plantele de stejar, molid si n conurile de brad. Transportul substantelor organice n plante se realizeaza prin vasele conducatoare lemnoase (xilem) si vasele conducatoare liberiene (floem). Transportul substantelor organice prin xilem substantele organice utilizate n radacini se deplaseaza spre organele aeriene.

Puterea plantelor
Lumea islamica infiinteaza scoli de medicina in jurul anului 1000 e.n., Avicenna fiind cel care a adus utilizarea plantelor si a remediilor naturale la rang de stiinta prin introducerea notiunilor de studiu clinic, studiu clinic randomizat si test de eficacitate, notiuni cu care stiinta moderna spune da sau nu teoriei si supozitiilor. Descoperirea Americilor si contactul cu civilizatiile Asiei au adus medicinei europene noi cunostinte si plante exotice. Incepand cu al doilea mileniu al erei noastre rolul plantelor in medicina a inceput lent, dar sigur sa fie preluat de substantele chimice (arsenic, mercur, sulfat de cupru, sulf, fier), aceasta alchimie deschizand drumul pentru chimia si biochimia moderna si de aici pana la chimioterapie nu a mai fost decat un pas. Fitoterapia e un domeniu extrem de variat. Pe langa sutele de specii de plante cu potential curativ trebuie luat in consideratie si numarul mare de proceduri de extractie a principiilor bioactive, care influenteaza la randul lor compozitia chimica a produsului final. De aceea este gresit sa aplicam principii de ordin general cand vorbim de tratament naturist. Totusi un consens exista din acest punct de vedere: fitoterapeutii admit faptul ca medicamentele sunt mai utile in situatii de urgenta decat remediile naturiste, cazuri in care e necesara o actiune rapida si salvatoare, tinandu-se mai putin seama de efectele adverse. Pe de alta parte adeptii fitoterapiei sustin ca pe termen lung utilizarea plantelor aduc pacientului beneficii in sensul prevenirii imbolnavirii, precum si asigurarea unei nutritii sanatoase. Surprinzator este faptul ca in societatile occidentale fitoterapia e privita de multe ori cu neincredere, ca o moda trecatoare sau ca ultima instanta acolo unde medicina moderna este neputincioasa. Acest lucru este partial indreptatit deoarece nu exista decat putine studii temeinice care sa demonstreze fara echivoc eficienta sau ineficienta remediilor naturiste, nu exista studii clare care sa stabileasca dozele si metodele de extractie cele mai eficiente, studii care sa cuantifice efectele adverse sau - foarte important - studii asupra interactiunilor dintre substantele active continute de obicei in mixturile de plante, precum si interactiunile extractelor naturiste cu medicamentele alopate. Regula de aur pentru utilizarea unui medicament nou in farmacologia moderna este testarea repetata a acestuia, cu teste randomizate, pe perioade lungi de timp si, cel mai important,

testarea numita dublu-orb care are in vedere eliminarea oricaror influente externe asupra rezultatelor studiului, cum ar fi efectul placebo si capacitatea naturala a organismului de a se vindeca singur. Fitoterapeutii sustin insa ca plantele sunt supuse aceleiasi presiuni revolutionare ca si lumea animala, de aceea trebuie sa dezvolte sisteme de aparare complexe impotriva factorilor nocivi externi ca radiatii, radicali liberi de oxigen si germeni. Si din moment ce o afectiune are la origine mai multi factori, remediile naturiste asigura principiile active pentru a lupta impotriva tuturor acestor factori in acelasi timp prin utilizarea acestor mecanisme naturale de aparare ale plantei. Pe scurt, fitoterapeutii nu cauta sa utilizeze o singura sustanta pentru o singura cauza a bolilor, ci mai degraba un remediu complet care sa se adreseze afectiunii respective ca intreg. Printre plantele ale caror afecte au fost demonstrate stiintific sunt :

Usturoiulefectele antibiotice ale acestuia sunt certe, pe cand studiile privind utilizarea acestuia ca protector cardiovascular s-au dovedit neconcludente Sunatoareaeste cert ca are efecte antidepresive Degetelulcontine digitala care se utilizeaza cu succes in tratarea aritmiilor si insuficientei cardiace Echinaceeastudiile s-au dovedit neconcludente in ceea ce priveste capacitatea acesteia de a reduce simptomele asociate racelii si gripei Aloe veraa demonstrat certe efecte antiinflamatoare la animalele de laborator dar efectele asupra afectiunilor dermatologice nu sunt convingatoare Scortisoaraun extract special a dovedit certa activitatea in controlul nivelului glucozei si al colesterolului Musetelula demonstrat efecte bactericide asupra Helicobacter pylori in vitro Ceaiul verdea demonstrat efecte hipocolesterolemiante (scade colesterolul din sange) certe in cure lungi si doze crescute, dar efectul anticancerigen este incert. De asemenea, consumat timp indelungat reduce teoretic riscul de boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer. Busuiocululeiul extras din frunzele acestuia are efecte antibacteriene puternice in vitro si de asemenea activitate antiulceroasa in ulcerele induse de aspirina si alte meicamente antiinflamatoare. Efectele sale pe tractul digestiv ca purgative sunt insa discutabile. Arnicape langa utilizarea in cosmetica, efectele sale antiinflamatoare puternice o fac o potentiala candidata la tratarea bolilor reumatice in uz extern

Acestea sunt cateva dintre cele mai comune plante utilizate atat in sens curativ cat si in alimentatia de zi cu zi. O alta parere des intalnita este aceea ca remediile naturiste sunt lipsite de efecte adverse, ceea ce nu este adevarat tinand cont de faptul ca principiile active sunt substante chimice din clasa alcaloizilor de exemplu care dozate necorespunzator pot avea efecte dramatice.

Cel mai graitor exemplu este cafeaua: are efect antioxidant, stimulent al sistemului nervos central si usor efect diuretic. Ganditi-va insa ce se intampla cand depasiti doza dumneavoastra obisnuitaapar palpitatii, cefalee, ameteli si tremur al extremitatilor. Majoritatea alcaloizilor au efecte puternice asupra creierului iar actiunea lor depinde foarte mult de doza. De asemenea, multe plante verzi contin compusi fotosensibilizanti si extractele acestora consumate in exces pot produce dermatita prin cresterea sensibilitatii pielii la ultraviolete (mararul). Ceaiul de menta utilizat in tulburarile de tranzit intestinal creste secretia acida in stomac fiind contraindicat persoanelor cu ulcer gastric sau duodenal sau celor cu boala de reflux gastroesofagian. Extractele de usturoi pot cauza in doze mari reactii alergice, scaderea calciului si proteinelor serice, spasm bronsic, nepunand la socoteala neplacerile cauzate de eliminarea mirosului prin piele si respiratie. Si, nu in ultimul rand, utilizarea eronata a anumitor ierburi poate avea efecte dezastruoase, asa cum s-a intamplat in Belgia in 1993 cand utilizarea unei plante chinezesti din compozitia unui produs de slabit a dus la aparitia a peste 100 de cazuri de insuficienta renala, planta respectiva fiind utilizata in medicina traditionala chinezeasca in doze reduse ca antireumatic. Lumea medicala este impartita in ceea ce priveste remediile naturiste si asa cum am vazut utilizarea la modul general, fara informare atenta si din auzite a plantelor nu numai ca nu produce efectele asteptate, dar poate face mai mult rau decat bine. Arsenalul de care lumea vegetala dispune este puternic, complex si divers si modul in care ne folosim de ceea ce ne pune natura la dispozitie poate asigura o viata sanatoasa si plina de energie, dar sa nu uitam ca organismul uman este un mecanism foarte fin reglat si orice interventie din afara il poate dezechilibra. De aceea e bine sa aplicam aceleasi principii remediilor naturiste pe care le aplicam medicamentelor; este adevarat ca riscul de efecte adverse este mai redus in cazul primelor din cauza concentratiilor scazute in care se gasesc substantele active, dar acestea exista iar daca abuzam de ele se pot intoarce impotriva noastra. O si mai mare atentie trebuie sa o acorde acestei probleme persoanele cu nevoi speciale: copiii, femeile insarcinate sau care alapteaza, cei cu afectiuni severe ale organelor (insuficienta hepatica, renala, cardiaca), deoarece categoriile acestea sunt mai predispuse la dezvoltarea efectelor adverse din cauza modificarilor de absorbtie, metabolism si excretie a substantelor active. De aceea e bine ca in momentul in care ne hotaram sa apelam la un tratament naturist sa consultam un specialist sau sa ne informam cat mai bine despre proprietatile, efectele adverse, doze si moduri de administrare, toate acestea asigurand o toleranta optima si ne permit in acelasi timp sa beneficiem din plin de ceea ce natura are mai bun de oferit.