EPIFANIE III

eram o pasare imperfecta. ma nascusem cu o singura aripa,incapabila sa ma ridice de la pamant ba chiar mai mult cu timpul,aripa a inceput sa creasca tot mai mult in mine spre sufletul meu. dar aveam un gol,un loc liber unde asteptasem sa apara cealalta aripa. si n-a aparut. unele pasari sareau de pe munte. majoritatea mureau,sau asa credeam,nu aveam voie sa ne gandim la ele. stiam ca eu ramasesem aici, nu puteam zbura,dar ma puteam tari. si ei au zambit cand au aflat. coaja oului in care am crescut ramasese acolo. imi amintea de mine insumi,de izbanda mea de cum fransesem o lume de unul singur. am evadat din timp si spatiu,de ele nu mai aveam nevoie. imi creasem dimensiuni noi,ale mele : erau moi si miroaseau ca penajul pasarii mama. dar m-am trezit intr-o dimineata racoroasa cu lanturi in locul liber,lanturi care ma tintuiau la pamant, dupa o vreme,oamenii au venit sa se uite la mine ca la o ciudatenie. dar oare nu asta eram? ajunsesem sa ma intreb asta in fiecare seara vesperul insemna pentru mine o ploaie de lacrimi oricat de mult am incercat sa frang lanturile, nu erau la fel de subtiri precum coaja oului pe acestea nu le mai puteam crapa si miroseau a rugina si mucegai,dar fara flori. lanturile mele erau lanturile tuturor dar eram singurul care vedea lanturi. ceilalti vedeau centurile de siguranta si nu aveam aripi de rezerva nimeni nu are.