Basmul este o specie epica de mare intindere, de obicei in proza, in care sunt narate intamplari fabuloase(fantastice) ale unor

personaje imaginare, inzestrate cu insusiri supranaturale. Basmul apartine prin origine, literaturii populare, avand caracter oral, anonim si colectiv.. La Ion Creanga, chiar daca elementele din sursa folclorica sunt numeroase, apar anumite trasaturi ale literaturii culte: dramatizarea actiunii prin dialog, umanizarea fantasticului prin comportamentul eroilor. Textul narativ pe care Creanga il ofera literaturii romane este intesat cu proverbe(eruditie paremiologica), zicatori, vorbe de duh: La placinte inainte,/ Si la razboi inapoi; Ce-i scris omului in frunte-i pus. Umorul la Creanga este inteles mai mult ca jovialitate, ras ingaduitor, si mai putin satiric. Povestea lui Harap-Alb a fost publicata in Convorbiri literare in 1877. Eminescu o reproduce imediat in ziarul Timpul. Considerata de G. Ibraileanu o epopee a poporului roman, Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Creanga, Tema basmului este lupta dintre bine si rau, cu triumful binelui. Cu alte cuvinte, eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, iubire liber consimtita. Cel care nu respecta codul este pedepsit, dar si iertat alteori, oferindu-ise sansa reintegrarii. Are aspect de roman al educatiei, prezentand nasterea si formarea unei personalitati umane, este un bildungsroman. Titlul neobisnuit al basmului este un oximoron si evidentiaza dubla personalitate a protagonistului, reprezentata printr-o identitate reala (de tanar print) si una aparenta (de sluga a Spanului); totodata, acesta reflecta, prin contrastul chromatic negru -alb, armonizarea defectelor si a calitatilor umane, dintre care primele sunt necesare pentru a le verifica pe ultimele. O alta explicatie a acestui nume (care uneste doua contrarii) ar putea proveni din nasterea simbolica a eroului: cea care il ajuta mereu este Sfanta Duminica; de asemenea, atingand soarele cu picioarele si luna cu mana, el este botezat intru soaare si noapte ca Luceafarul, iar cununa, pe care si-o cauta prin nori, ii va aduce un destin imparatesc si unic. Conform opiniei lui Vasile Lovinescu, alaturarea negrului (Harap) cu albul ar insemna unirea celor doua principii Ying si Yang. Fiu al Craiului si nepot al lui Verde Imparat, Harap-Alb este ales de soarta sa ii reuneasca pe frati, asa cum doua jumatati ale cercului formeaza intregul. Timpul si spatiul sunt nedeterminate; din punct de vedere spatial, actiunea debuteaza intrun capat de lume si se sfarseste in alt capat. Autorul basmului Povestea lui Harap-Alb este real, si anume Ion Creanga. Naratorul din Povestea lui Harap-Alb la inceput se prezinta ca narator auctorial, traitor in alt timp decat cel al diegezei: pe vremurile acelea drumurile erau cu primejdie, nu ca in ziua de astazi, pentru ca la sfarsit sa sugereze ca a fost invitat la ospat: un pacat de povestitoriu fara bani in buzunariu. Aceasta atitudine ludica se pastreaza pe parcursul tuturor secventelor narative, cand poti avea impresia ca se povesteste la persoana a treia, ca naratorul este extradiegetic in raport cu istoria relatata si heterodiegetic in raport cu actorii. In fragmentele de tranzitie intre doua secvente, naratorul e mult mai implicat: se adreseaza direct ascultatorilor / naratarilor, isi spune parerea despre cele intamplate sau se declara necreditabil, desi pana atunci fusese creditabil. Actiunea basmului este simpla, se desfasoara liniar, prin inlantuire si respecta modelul structural stereotip: o situatie initiala, de echilibru (expozitiunea), un eveniment sau o secventa de eveniment care deregleaza situatia initiala (intriga), trecerea probelor (desfasurarea actiunii), actiunea reparatorie (punctul culminant) si rasplata eroului (deznodamantul). Povestea lui Harap-Alb se incadreaza perfect in structura epica a basmului cult,

continand insasi elemente din cadrul basmului popular. Basmul este o naratiune facuta din perspectiva unui autor omniscient, avand o formula initiala (Amu cica era odata), o formula mediana (Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este aceasta formula desparte cele sapte parti in care basmul este impartit) si formula finala (Si a tinut veselia ani intregi). Personajele sunt fiinte de hartie, cum le numea Roland Barthes. Traiesc numai in lumea fictiunii, nu au consistenta, dar mimeaza realitate si uneori concureaza starea civila. Alteori nu au nicio legatura cu realitatea, sau e doar o legatura simbolica, bazata pe o idee zmeii. Referindu-se strict la personajele de poveste, Vladimir Propp, in Morfologia basmului, gasea sapte mari tipuri: raufacatorul, donatorul / furnizorul, ajutorul, fata de imparat, trimitatorul, eroul si falsul erou. Harap-Alb, eroul basmului lui Creanga, iese din schema basmului popular. El poate fi identificat cu Fat-Frumos care infrunta zmeii, dar nu se lupta cu Spanul, ceea ce denota profunzimea naratiunii redate de marele povestitor. Eroul este bun si milos fata de furnici: dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu decat sa curm viata atator gazulite nevinovate. Este harnic si un bun gospodar, construindu-le albinelor un adapost: rastoarna albinele frumusel din palarie in bustihan. Mila este prima calitate dobandita in timpul calatoriei, fapt anticipat de Sfanta Duminica: fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei tale si inima ta cea buna te ajuta. Este sociabil, are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali precum cei cinci nazdravani: prietenos cu fiecare si totodata este o fire vesela: Razi, tu, razi, Harap -Alb. Este si intelept, incepe sa aiba initiative, in grupul tovarasilor de drum devenind lider. In aceste scenariu exista cateva puncte obligatorii de trecere, a caror semnficatie simbolica este evidenta. Podul este locul de patrundere intr-o alta lume. Trecerea are un singur sens, iar revenirea nu mai este posibila. Trecand podul, tanarul se diferentiaza de fratii sai. A doua trecerea va fi la intalnirea cu nunta furnicilor. Eroul nu mai este ajutat de nimeni; acum dobandeste mila. Ambele treceri marcheaza secvente ale existentei eroului: iesirea in lume, inceputul maturizarii spirituale. Padurea are acceptia de labirint; iesirea din labirint este o proba prin care eroul, trecand-o cu succes, si-ar dovedi maturitatea. Harap- Alb insa nu reuseste singur, ci cu ajutorul Spanului. Fantana este grota, sau pestera din labirint; eroul este iarasi condus, caci el nu este capabil de initiativa. El intra aici ca fiu de crai si iese rob. Iesirea marcheaza primul moment al cresterii si implica o noua traiectorie spirituala, un nou drum, al carui sens final incepe sa fie previzibil. In basmul lui Creanga apare caracterul de fictiune, implicand fabulosul si miraculosul, prin intermediul unor caractere fantastice (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati- Lungila prieteni ai personajului principal). De asemenea apar animale care au darul de a vorbi (calul lui Harap-Alb) si diferite obiecte cu puteri miraculoase: apa vie, apa moarta, cele 3 smicele de mar - aceste obiecte vor fi folosite in ajutorul personajului central, pentru a fi readus la viata. Exista un conflict intre Bine (reprezentat de HarapAlb) si Rau (Spanul) iar in cele din urma, Binele invinge, primind locul meritat, iar Raul este inlaturat, fiind supus unei pedepse grele. O alta caracteristica a basmului este imbinarea realului cu fantasticul. La Creanga, fantasticul apare sub forma fabulosului antropomorfizat: pesonajele fabuloase dobandesc conotatii umane prin modul de comportare (vorbe, fapte, gesturi, reactii sufletesti). Personajele nazdravane se comporta ca niste tarani si de asemenea limbajul lor este unul moldovenesc. Intalnim o multitudine de motive in acest basm. Motivul imparatului fara urmas la tron se refera la faptul ca Verde-Imparat avea numai trei fete, spre deosebire de crai, care avea trei baieti; astfel, datina cere ca urmasul la tron sa fie cineva de parte barbateasca. Situatia initiala, specifica basmului, implica lipsa care determina intriga.

Motivul impostorului evidentiaza pe Span care ii fura identitatea lui Harap-Alb, dandu-se drept nepotul lui Verde- Imparat. Motivul depasirii probelor initiatice constituie nucleul narativ al basmului. Prima proba mai dificila pe care o trece Harap-Alb este cea la care il supune tatal sau imbracat in piele de urs. Urmeaza altele din ce in ce mai anevoioase, la care il obliga Spanul: aduce salatile din Gradina Ursului, pietrele nestemate din Padurea Cerbului si pe fata imparatului Ros. Sunt cele trei probe pe care le implineste eroul cu ajutpul Sfintei Duminici, al calului, al unor vietuitoare (furnici, albine) si al unor personaje fabuloase si anume cei cinci giganti, tovarasi devotati lui Harap-Alb. In final, fata imparatului Ros pedepseste pe Span, dandu-l in vileag din dragoste pentru Harap-Alb si pentru adevar, acesta reprezentand motivul pedepsirii raului. Caracteristicile limbajului sunt evidente in acest basm,oralitatea fiind realizata prin dramatizarea naratiunii: Mai, daal dracului om e si acesta. Limbajul popular existent da o nota de naturalete: termeni regionali: hobot, desant. Filosofia de baza a basmului este de sorginte profund populara: experienta, viata practica, este cea care instruieste, care-l formeaza pe om, propulsandu-l pe scara valorilor, iar nu apartenenta sociala ( nu faptul ca e fiu de crai il face sa ajunga urmas la tronul unchiului sau, ci cunoasterea, distingerea binelui de rau). Spre deosebire de basmele altora, in care supranaturalul e socant si infricosator, in Harap-Alb, realul si fabulosul se intretaie continuu, fara a da impresia unei insotiri hibride. Nu se stravede nici vulgaritatea cotidianului, nici miraculosul oniric sau halucinatoriu, este ideea dezvoltata de Paul Cornea in lucrarea Ganduri despre Harap-Alb.