Rezolvarea subiectelor Stiinte politice 1.

Definitia : este procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese initial divergente ajung la concluzii considerate obligatorii pentru grup si care reprezinta o linie de conduita comuna. O alta definitie a politicii, politica este acea arta care analizaeaza raporturile de putere din cadrul unui stat iar principala problema care se pune din acest punct de vedere este cea a modalitatilor de imbunatatire a actiunilor statului. Politica presupune 4 elemente majore: 1. 2. 3. 4. O diversitate de opinii O procedura acceptata de comun accord privind adoptarea deciziilor Acceptarea deciziilor Impunerea lor ca linii de activitati comune

2. Evolutia obiectului de studiu al stiintei politce: In antichitate cautarea celei mai bune forme de guvernare In evul mediu- ideea organizarii comunitatilor dupa modelul legilor divine In perioada contemporana- reprezentarea poporului in institutiile puterii

O alta interpretare a evolutiei obiectului de studiu al stiintei politice este data de politologul francez Marcel Prelot, care considera ca exista 3 conceptii semnificative priviind obiectul de studiu al stiintei politice: Conceptia relationala conform careia obiectul de studiu al stiintei politice il constituie un anumit tip de relatii umane(guvernati/guvernanti, aliati/inamici) esentiale pentu organizarea vietii Conceptia dinamica conform careia obiectul de studiu al stiintei politce il reprezinta puterea politica, acea relatie asimentrica dintre conducatori si condusi, care confera capacitate de decizie si organizare a societatii globale. Conceptia institutionala conform careia obiectul de studiu al stiintei politice este statul.

3.Sistemul politic este analizat ca un ansamblu coerent si unitar de elemente componente aflate in interdependenta dar ca si parte a unui sistem mai larg- sistemul social global. David Easton defineste sistemul politic drept un ansamblu de interactiuni prin care obiectele de valoare, adica resursele politice sunt repartizate pe cale autoritara intr-o societate.O alta definitie a sistemului politic oferita de Gabriel Almond este dintr-o perspectiva functionalista, sistemul politic fiind un sistem de interactiuni prezente in toate societatile independente care

indeplineste functiile de integrare si adaptare prin intermediul intrebuintarii sau amenintarii cu intrebuintarea constrangerii fizice. Componentele sistemului politic sunt: Institutiile politice- reprezentate de stat, organele sale central si locale(partide politce si alte organe care asigura participarea cetatenilor la viata politica). Relatiile politice- sunt formate din totalitatea raporturilor dintre institutiile politice, dintre institutii si cetateni sau dintre cetateni in cadrul procesului politic. Ideile politice- manifestate sub forma de teorii/doctrine/programe si strategii politice/convingeri politice sau cunostiinte in materie de politica pe care oamenii le dobandesc in timpul participarii la procesul politic. Normele si valorile politice- exprima o serie de reguli de activitate impuse fie prin traditie fie prin autoritate.

4.Folosind drept criteriu raporturile sistemului politic cu mediul sau, David Easton si Gabriel Almond alcatuiesc o lista a functiilor sistemului politic: Functia de conversie-transforma cererile in bunuri de valoare care vor alimenta sistemul Functie de mentinere si adaptare-are in vedere evidentierea noilor relatii politice si inlocuirea celor vechi in raport cu exigentele sistemului social. Functia de extractie- vizeaza capacitatea sistemului politic de a mobiliza pentru propriul beneficiu resursele material si umane ale mediului intern si international. Functia de reglementare- activitatea desfasurata de structuri specializate ale sistemului in controlul comportamentului politic al indivizilor si grupurilor. Vizeaza capacitatea sistemului de a repartiza resursele politice in functie de cerinte si de a le transforma in rezultate in conformitate cu vointa politica. Functia de distributie- asigura alocarea de sistemul politic a bunurilor, serviciilor pentru indivizi si grupuri. Constructia de stat- asigura perfectionarea structurilor aparatului de stat,a functiilor sale si imbunatatirii activitatilor desfasurate de stat. Constructia natiunii- asigura fidelitatea natiunii fata de sistemul politic, disponibilitatea acesteia de a accepta structurile sistemului si deciziile lui. Functia de dezvoltare a participarii- vizeaza asigurarea conditiilor si posibilitatilor de participare a unor grupuri in cadrul sistemului.

5..Spencer si Comte clasifica sistemele politice in functie de modul in care apare si se consolideaza autoritatea politica. Cei doi propun urmatoarea tipologie: 1. categorie alcatuita din sisteme primitive: permanenta a) sisteme fara o structura politica

b) cu o structura politica destinata dar puternic influentata de religie sau relatii de rudenie 2. 3. 4. 5. 6. Alcatuita din cetati Imperiile pe state cetati Statele cu o birocratie centralizata Statele natiune: a) state natiune b) state democratice-moderne Imperiile bazate pe state natiune

Max Webber allege drept criteriu de clasificare a sistemelor politice natura autoritatii si distinge trei categorii de sisteme: 1.Sistemul traditional in care autoritatea se bazeaza pe traditie, puterea este absoluta si apartine in general unei singure persoane iar relatiile de putere raman neschimbate pentru lungi perioade de timp sau se schimba intr-o foarte mica masura. 2.Sistemul caristmatic care se bazeaza pe autoritatea exercitata de un lider cu calitati exceptionale care reuseste sa mentina relatii legitime de putere cu societatea fara sa-si exercite puterea in mod totalitar 3.Sistemul legal-rational care se bazeaza pe autoritatea legitima si pe consensul dintre conceptia guvernantilor despre putere si cea a guvernatilor si in care structura puterii este hotarata cu acordul celor guvernati.

Gabriel Almond imparte sistemele politice dupa gradul de democratizare si face distinctia intre sisteme oligarhice si sisteme democratice moderne. In ceea ce priveste sistemele oligarhice Almond diferentiaza intre oligarhiile modernizatoare si cele totalitare. Oligarhiile modernizatoare se instaureaza in societatile care au conservat elemente ale sistemelor politice traditionale care se bazeaza pe o serie de clivaje majore intre guvernati si guvernanti; efectul acestor clivaje este concentrarea puterii in mainile unui grup restrains format fie din military, fie din politicieni, fie din intelectuali. Aceste sisteme politice se formeaza in jurul ideii conform careia singura cale de a crea o societate moderna este detinerea puterii de catre un grup cat mai restrains de indivizi.Oligarhiile totalitare au fost supranumite de Almond oligarhii cu aer democratic specific statelor comuniste. Printre caracteristicile acestora se numara: detinerea puterii de catre o singura persoana sau un partid unic, refuzul legitimitatii opiniei publice, existenta unui puternic aparat de propaganda politica, o birocratie centralizata care controleaza atat statul cat si partidul. In ceea ce priveste sistemele politice specifice democratiei moderne, Almond face distinctia intre democratia tutelara si democratia politica. Democratia tutelara exista acolo unde elitele doresc sa pastreze puterea cat mai mult, rolul institutilor reprezentative este diminuat iar libertatiile civile/libera exprimare se manifesta la un nivel foarte scazut. In acelasi timp, rolul

puterii executive este unul major iar poporul, in ansamblul sau nu are posibilitatea de a infaptui democratia. 6.Puterea este definita de 3 politologi astfel: Max Weber: sansa unui individ de a-si impune vointa asupra altuia. Georges Bordeaux: forta organizatorica a vietii sociale. Jean William Lappierre: putere sociala care are menirea de a mentine ordinea si de a stimula progresul.

Atunci cand vorbim despre putere de o foarte mare importanta este relatia dintre putere si autoritate. Autoritatea presupune dreptul de a conduce si se manifesta atunci cand cei subordonati recunosc dreptul superiorilor de a conduce. Este foarte importanta distinctia intre legitimitate si legalitate, sunt sisteme in care o lege, o regula poate sa fie legala sau sa fie considerata nelegitima de un anumit grup sau viceversa. Autoritatea asigura sistemelor politice stabilitatea puterii si presupune concordanta dintre obiectivele puterii si interesele majoritatii sociale.In acest sens, autoritatea exprima legitimitatea puterii. Scopul puterii si al autoritatii poate fi identic, acela de a realiza conducerea societatii la nivel global, insa ceea ce le diferentiaza sunt tehnicile utilizate pentru realizarea deciziilor. Astfel, puterea poate presupune si utilizarea fortei pentru impunerea deciziilor, pe cand autoritatea se prevaleaza de legi sau de consensul pe care il presupune acceptarea sa. 7.Max Weber realizeaza o clasificare a tipurilor de autoritate care e utilizata si in prezent si face distinctia intre autoritatea traditional, carismatica, legal-rationala si cea legitima. 1.Autoritatea traditionala este caracteristica societatilor premergatoare statului modern care se bazeaza pe obiceiuri, cutume, traditii si care in general este sacra si este exercitata de o singura persoana (sef de trib, monarh absolute, papa, al carei drept de a conduce este acceptat de toti membrii societatii) 2.Autoritatea caristmatica se bazeaza pe farmecul/calitatile personale ale unui lider, sau pe forta ideilor unui individ cu ajutorul carora acesta reuseste sa mobilizeze masele 3.Autoritatea legitima este asemanatoare cu cea legal-rationala si se refera la puterea de drept. Notiunea de legitimitate esteasociata in general cu conceptul de sistem de guvernamant in mod curent vorbindu-se despre legitimitatea unui regim si autoritatea unei persoane.

9.Din punct de vedere etimologic termenul provine din lat. status care desemneaza pozitia in picioare, ca termen se refera la un tip de organizatie a societatii umane, cuvantul stat

apare pentru prima data in opera Principele Niccolo Machiavelli (1513) insa asa cum il intelegem astazi conceptul va fi teoretizat in perioada moderna. Cuvantul stat poate desemna o entitate istorica sau o ide filosofica precum si fenomen modern, o forma specifica de comunitate umana. Acceptiunea cea mai actualaeste aceea care identifica statul cu comunitatea politica sau cu un corp politic ca atare care presupune o relatie stabila intre o comunitate si un teritoriu. In acest sens, ideea de stat presupune existenta unei comunitati politice care poseda o serie de caracteristici universal care se mentin in timp si spatiu. Statul- forma de organizare politica a unei comunitati umane care prin organismele sale specializate si prin intermediul puterii legitime asigura difuzarea puterii la diferite paliere ale societii in scopul asigurarii ordinii si dezvoltarii comunitatii. Statul este o institutie care se refera la comunitatea umana in ansamblu si care isi revendica autoritatea si legitimitatea prin capacitatea de a coordona relatiile sociale si de a organiza si conduce societatea. Principalele tipuri de state sunt: Pornind de la tipul de legitimitate care sustine autoritatea unui stat, Daniel Seiler distinge intre: Statul bazat pe traditie si credinta(tipul de stat care pentru a-si realiza dominatia foloseste constrangerea bazata mai degraba pe forta decat pe lege. Statul modern- legitimat de ratiune si lege care se naste in urma revolutiei burgheze din Europa

In functie de modul in care statele se legitimeaza, Daniel Louis Seiler distinge intre: Statul de drept Statul revoultionar Statul specific tarilor in curs de dezvoltare

10. Suveranitatea constructie juridica medievala care la origine permite legilor sa se legitimeze ea reprezentand o componenta ce nu poate fi limitata. Notiunea de suveranitate cunoaste doua forme: Suveranitate populara(apare la Jean Jeaques Rousseau si spune ca toti indivizii au dreptul la vot si il exercita pentru a adopta in mod direct sau indirect legile statului) Suveranitatea nationala(apare la Emanuel Joseph Seyes care spune ca ea este autoritatea indivizilor)

Tipuri de suveranitate: Suveranitate clasica Suveranitate internationalista

11. Functiile statului sunt urmatoarele: Functia legislativa(statul emite legi) Functia executiva Functia judecatoreasca Functia economica(se refera la organizarea pietei, crearea cadrului legal pentru functionarea pietei si monopolul fiscal) Functia sociala Functia administrativa Functia culturala Functia de aparare a ordinii sociale(statul este garantul protectiei si apararii individuale) Functia dezvoltarii relatiilor externe

12. Statul de drept isi are radaciniale in antichitate ,unde in cadrul democratiilor au existat organe statale intemeiate pe lege in unele dintre ele realizandu-se alegerea conducatorului de catre cetateni. In forma sa clasica, statul de drept poate fi intalnit incepand cu perioada moderna cand s-au impus o serie de principii cu privire la viata sociala. Definitia de stat de drept este sugerata de Montesquieu in Despre spiritul legilorNimeni nu trebuie sa fie constrans sa faca lucrurile pe care legea nu-l obliga si sa nu le faca pe cele pe care legea I le ingaduie. Trasaturile statului de drept sunt urmatoarele: Principiul separatiei puterilor in stat Existenta unui cadru legislativ adecvat care sa reglementeze raporturile sociale Alegerea organelor puterilor de stat(centrale si locale) prin vot universal, direct, secret si liber exprimat. Pluralism politic Suprematia constitutiei Plasarea fortelor militare si a politiei sub controlul autoritatii civile in fata carora sunt raspunzatoare. Garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale indivizilor in conformitate cu prevederile internationaleconsacrate.

14. Regimul politic termen inventat in filosofia antica. Notiunea de regim politic a permis relatia dintre exercitarea autoritatii si supunere, dintre cei care poruncesc si cei care se supun. In epoca contemporana regimul este relatia dintre stat si societate(Leo Strauss). Regimul a implicat intotdeauna pluritatea. Pornind de la separatia puterilor in stat se identifica 3 tipuri de regimuri:

Regimuri parlamentare- regimuri cu putere executive dualista, adica aveam pe de o parte un sef al statului si de cealalata parte un sef al guvernului. Exista doua variante de regimuri parlamentare: cea in care ambele ramuri ale executivului sunt produse la nivelul legislativului si respectiv cea in care doar o ramura a puterii executive este creata in legislativ. Al doilea caz de regim parlamentar functioneaza intr-o monarhie: seful statului, monarhul este complet independent de puterea legislativa. Insa regimuri parlamentare putem gasi si in republici: aici ambele ramuri ale executivului, atat seful guvernului dar si presedintele sunt o creatie a puterii legislative. In regimul parlamentar vorbim despre o separare supla a puterilor, pentru ca executivul si legislativul colaboreaza reciproc astfel: guvernul este instituit in parlament, echipa guvernamentala fiind validata de membrii camerei sau, dupa caz, ai camerelor. Pe de alta parte, acest executiv se afla sub puterea de control a legislativului. Regimuri prezidentiale- sunt regimuri ale separatiei rigide ale puterilor. Aici legislativul si executivul apar in mod distinct. Legislativul nu zamisleste, precum in regimul parlamentar, un executiv. Dimpotriva, acesta este produs tot pe calea alegerilor, o alegere insa distincta de cealalta.(DIFERENTA FUNDAMENTALA). Executivul este produs la urne! Presedintele este seful guvernului., alegerea sefului statului este o alegere indirecta, prin mari electori, si nu o alegere directa. Nu parlamentul, ci alegatorii desemneaza seful executivului. Seful statului isi alege cabinetul , acesta nu se afla sub controlul legislativului. Executivul este o simpla emanatie a presedintelui care nu poate dizolva legislativul. Presedintele poate sa depuna doar in mod indirect proiecte de legi, prin intermediul familiei politice din care provine. Presedintele are drept de veto, numeroase puteri constitutionale insa nu poate interfera cu puterea legislativului. Regimuri semiprezidentiale- are pe de o parte, un govern investit in parlament, produs deci la nivelul legislativuului si aflat sub controlul acestuia, dar are, pe de alta parte un presedinte ales de cetateni si nu de parlament. Regimurile semiprezidentiale sunt numite mixte deoarece acestea combina responsabilitatea guvernului in fata legislativului si alegerea distincta a presedintelui.

15. Regimuri totalitare desi unii specialisti considera ca termenul de totalitar apare o data cu Razboiul Rece, el este totusi utilizat in perioada interbelica de opozantii regimului fascist care erau de parere ca acesta prezenta unele caracteristici totalitare. Raymond Aron ofera una dintre cele mai complete definitii ale totalitarismului. In opinia sa, fenomenul totalitar apare intr-un regim care acorda unui partid monopolul activitatii politice, acest partid se bazeaza pe o ideologie careia ii confera autoritate absoluta si care devine singurul adevar oficial al statului. Pentru raspandirea ideologiei, statul beneficiaza de un dublu monopol: monopolul asupra mijloacelor de persuasiune si de constrangere, toate mijloacele de comunicare scrise si audio-vizuale sunt comandate dee catre stat si de cei care il reprezinta. Cea mai mare

parte a activitatii economice si profesionale sunt supuse statului si devin parte integranta a acestuia. Avand in vedere ca toate activitatile sunt subordinate ideologiei avem de-a face cu o politizare a tuturor aspectelor vietii sociale completate de o teroare politieneasca si ideological. Sintetizand, Aron spune ca totalitarismul este o dictatura bazata pe un partid unic si pe ideologie. Intre 30 si 40 apar mai multe lucrari care contribuie la elaborarea si explicarea conceptului de stat totalitar. Modelul totalitar presupune controlul social total cu ajutorul mijloacelor de constrangere ale statului si in vederea indeplinirii scopului acestuia. Originile totalitarismului Hannah Arendt este de parere ca totalitarismul se distinge de alte forme de opresiune politicape care le cunoastem: despotismul, tirania sau dictatura. Totalitarismul este sistemul politic al dominatiei totale, adica al unei dominatii permanente asupra fiecarui individ in fiecare sfera a vietii. Sistemele totalitare au aparut in general ca urmare a unor crize ale capitalismului si democratiei liberale, mai ales in preajma Primului Razboi Mondial.Efectele acestor crize au slabit pozitia mici burghezii ducand astfel la atragerea de catre partidele comuniste a unor mase derulate si interese de participare politica la orice nivel. Inexistenta pluralismului politic si dominatia exercitata de catre partidul unic reprezinta trasatura esentiala a sistemelor politice totalitare, in ceea ce priveste ideologia aceasta promoveaza egalitarismul la toate nivelele, lipsa de toleranta pentru diversitate precum si controlul tuturor activitatilor economice de catre stat prin eliminarea concurentei libere pe piata. Pentru a incuraja anumite forme de participare politica, regimul totalitar promoveaza mobilizarea pentru anumite cauze impuse tot prin intermediul organizatiilor subordinate partidului. Spre deosebire de regimul autoritar, cel totalitar impune o mobilizare frecventa, elimina orice granite dintre public si privat si se asteapta ca cetatenii sa isi dedice inclusiv timpul liber unor activitati acceptate/impuse de catre partid. Acest tip de putere exercitat de regimul totalitar este defapt o dictatura a proletariatului pe care Lenin o vedea ca o solutie pentru rezolvarea tuturor problemelor sociale, economice si politice. In ceea ce priveste liderul totalitar acesta isi exercita puterea de cele mai multe ori recurgand la teroare fie in mod direct fie prin intermediul aparatului de partid. Exercitarea terorii nu mai este insa necesara in momentul in care societatea ajunge sa isi interiorizeze principiile enuntate de partid si ramane mai vizibila teroarea psihologica. Trasaturi: i. Existenta unei politii secrete foarte bine dezvoltate ii. Monopolul sistemului asupra mijloacelor de comunicare realizat cu scopul de a difuza doar acele informatii acceptate de partid si de a se asigura persuadarea populatiei in legatura cu principalele linii de politica ale regimului iii. Intr-un regim totalitar armata este subordonata in totalitate puterii politice

iv. Controlul sistemului se adreseaza tuturor organizatiilor sociale, politice, cultural

17. Regimuri autoritare definitia clasica a acestor tipuri de regimuri a fost formulata de Linz in 1946 cu referire la Spania in timpul conducerii lui Franco, ea fiind extinsa ulterior la toate regimurile autoritare. In viziunea lui Linz acestea reprezinta sisteme cu pluralism politic limitat in care clasa politica nu da socoteala pentru faptele savarsite care nu sunt bazate pe o ideologie clar articulate dar sunt caracterizate de mentalitati specifice in care exista o mobilizare politica la baza si pe scara mare cu exeptia unor moment din dezvoltarea lor si in care un lider sau uneori un mic grup isi exercita puterea in limite slab definite in plan formal dar mai degraba previzibile i. Pluralism politic limitat se refera la faptul ca in aceste tipuri de regimuri foarte putine organizatii autorizate sa functioneze iar scopul lor este in general acela de a mentine, de a promova ideile partidului aflat la putere. In general aceste organizatii sunt legitimate de liderul politic, au o anumita sfera de autonomie si nu intra niciodata in competitie unele cu altele. Prin urmare, in absenta unor competitii electorale libere precum si a unor modalitati prin care cetateni pot sa evalueze reprezentantii si puterea acestor organizatii, sansele ca acestea sa poate influenta cu adevarat puterea sau sa o exercite in anumite domenii sunt foarte reduse. ii. Non-responsabilitatea organizatiile carora li s-a permis sa isi desfasoare activitatea nu trebuie sa raspunda in fata niciunui electorat iar conducatorii lor sunt selectati in general dintre cei care au demonstrat loialitate si sprijin fata de regim; institutiile militare, biserica, birocratia stattului si cele cateva grupuri de interese acceptate sunt si ele autoritare in felul lor de a functiona si le sunt recunoscute anumite sfere de influenta. In ceea ce priveste selectarea conducatorilor acestor organizatii ea este realizata in functie de adeziunea la regimul politic si respectul fata de lider pe care acei indivizi il demonstreaza. iii. Lipsa de claritate ideologica. Majoritatea regimurilor autoritare nu au o ideologie precisa si dezvolta si se construiesc mai degraba prin raportare la anumite traditii: Dzeu, Patrie, Familie care se regaseste la baza multor experiente autoritare iv. Mobilizarea ca o alta modalitate de participare politica a cetatenilor pentru a-si promova si proteja valorile regimului democratic, favorizeaza si incurajeaza participarea cetatenilor atat la viata politica cat si la cea sociala si cultural prin intermediul asociatilor/organizatiilor. Juan Linz arata insa ca o mobilizare intense poate sa caracterizeze si regimurile autoritare in anumite moment din evolutia lor dar mai ales in faza de instaurare cand exista dorinta de a infrange opozitia politica si de a demonstra aderentilor ca noul regim le reprezinta mai bine interesele. Regimul autoritar difera de cel totalitar tocmai prin rezistenta lor de natura ideologica si prin incapacitatea organizatorica de a mobiliza masele, o data instaurat un regim autoritar renunta la intalnirile grandioase, depolitizeaza masele, mentine un grad scazut de interventie politica in societate si favorizeaza refugierea in viata privata.

v. Lidership-ul existenta unui lider care exercita puterea politica in limite arbitrare insa de cele mai multe ori previzibile. Liderul acestor regimuri pune foarte mult accent pe carisma in exercitarea functiei sala, succesul anumitor politici depinzand in totalitate de acest lucru. Prin urmare majoritatea regimurilor autoritare depind foarte mult de figura celui care le-a fondat si din aceasta cauza atunci cand liderul dispare, aceste regimuri reusesc foarte greu sa depaseasca momentele de schimbare a conducatorilor ceea ce a dus la caderea regimurilor respective. Juan Linz distinge sase tipuri de regimuri autoritare: a. Regimuri autoritare modernizatoare: Mexic, Turcia b. Regimul fascist c. Regimul clerico-fascist (etatism organic) d. Regimuri autoritare aparute dupa Al doilea Razboi Mondial democratii dirijate de sus: Indonezia in timpul lui Sukarno/Pakistan e. Regimuri socialiste africane/islamiste f. Regimuri autoritare post totalitare, nu cele rezultate in urma caderii comunismului, ci acelea care apar in urma transformarilor post staliniste.

18.Regimurile sultanice Max Weber, prin analiza patrionalismului. Regimul sultanic presupune dezvoltarea extrema a liberului arbitru si a puterii discretionare. Trasaturi: Nu au o ideologie bine conturata si coerenta Nu au o mentalitate distinctiva Ideile liderului sunt cele care definesc limitele acceptabilitatii si viabilitatii pozitiilor politice din interiorul regimului. Nu necesita nicio forma de mobilizare a supusilor. Distrug orice pluralism existent inainte de cucerirea puterii de catre sultan, familia sa si un numar restrans de colaboratori care raman expusi deciziilor liderului. Sterg diferentele dintre privat si public in ceea ce priveste sfera de activitate si proprietate a liderului.

Regimurile post-totalitare cunosc 3 faze, regim post-totalitar initial(1), inghetat(2) si matur(3). Conform acestor faze, regimul prezinta o serie de trasaturi care bineinteles de la o perioada la alta se schimba. Trasaturi:

Regimul post-totalitarist initial Pluralism Ideologie Mobilizare Lidership inexistent osificata sporadica Birocraticcolegial inghetat emergent golita abandonata Birocratic-colegial matur tolerant Cu elemente tehnocratice terminata De partid

Regimuri autoritar-birocratice: Democratizarea intrerupta Fascismul

19. Regimurile democratice economistul austriac Joseph Schumptere ofera una dintre cele mai des utilizate definitii ale regimurilor democratice, intr-o lucrare publicata in 1942 Schumpeter afirma ca metoda democratica asigura acea ordine institutionala prin care se ajunge la decizii politice si in care unele persoane obtin dreptul de a decide in urma unei infruntari concurentiale pentru obtinerea votului popular. Pornind de la aceasta definitie pot fi identificate acele conditii politice necesare functionarii unui regim democratic, intr-o lucrare din 1971 Poliarhiile Rober Dahl intocmeste o lista cu o serie de garantii institutionale pe care un regim politic trebuie sa le acorde cetatenilor astfel incat preferintele acestora sa conteze si sa fie luate in considerare de catre guvernanti. Pornind de la doua elemente majore si anume: posibiliatatea de participare si cea de contestare, Dahl imparte in sapte mari categorii garantiile institutionale pentru ca cetatenii sa isi vada interesele luate in calcul in actul de guvernare : Dreptul la vot Dreptul la exprimare Libertatea de infiintare a organizatiilor si de a adera Eligibilitatea in functii politice Dreptul conducatorilor de a concura pentru voturi Surse alternative de informare

Dependenta institutiilor care realizeaza si implementeaza politicile de voturi sau de alte modalitati de exprimare a preferintelor.

In ceea ce priveste conditiile economice, se pune in general semnul egal intre regimul politic democrat si un sistem economic capitalist. In cadrul unui regim democratic, singurul mod in care statul intervine in economie este pentru a reglementa raporturile dintre agentii economici, statul creaza cadrul legal in care trebuie sa aiba loc concurenta libera pe piata, element indispensabil unei economii de piata functionala. Una dintre problemele referitoare la evolutia regimurilor democratice este aceea a stadiilor prin care trece un regim pana ajunge sa fie considerat o democratie consolidate.

20. Exista anumite etape si conditii politice care duc la aparitia regimurilor democratice: Apartenenta la o comunitate care se refera ca este absolut necesar ca indivizii sa se afle in acord in ceea ce priveste apartenenta la respectiva comunitate Pregatirea caracterizata de competitia intre anumite grupuri de elite politice pentru exercitarea puterii Compromisul recunoasterea unei anumite structuri a conducerii atat timp cat aceasta este rezultatul unor alegeri libere si corecte Obisnuirea raspandirea compromisului la nivelul tututor categoriilor sociale

Trasaturile regimului democratic: Organele de conducere sunt alese prin vot liber exprimat Exista si se respecta principiul separatiei puterilor

Respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti precum si garantarea acestor drepturi de catre stat Pluralism politic Pluralism ideologic Autonomia oricarui individ in raport cu institutile statului.

21. Fazele democratizarii: Apartenenta la o comunitate politica Pregatirea- formarea unui regim democratic: o nesfarsita lupta intre grupurile de elite care se finalizeaza fara victoria decisiva a unui grup asupra altora, ci cu un compromise. Compromisul-faza deciziei- compromisul la care s-a ajuns consta in decizia contienta nu nnumai de a recunoaste in egala masura diferente ci si de a creea structure si procedure care

sa protejeze aceste diferente, sa le puna in valoare si sa le orienteze in directia competitiei democratice prin acceptarea existentei si legitimitatii opozitiei. Obisnuirea (sistemul international are un impact puternic, distruge sau consolideaza democratiile. 22. Democratizare si reflux Samuel Huntigton identifica 3 valuri de democratizare: 1. 1828-1926(29 de state democratice)- 1922-1942, dupa primul val 12 2. 1943-1962(36 de state democratice) 1958-1975-30 state democratice 3. 1974- in curs de desfasurare- 58 state democratice Primul val il leaga de un ansamoblu de conditii socio-economice, industrializarea, urbanizarea, ivirea burgheziei si a clasei medii, aparitia clasei muncitoare si urbanizarea sa. Al doilea val il leaga de relatiile cu factorii politici si militari. Al treilea val il leaga de experienta anterioara a statelor cu democratia. Factorii celui de-al treilea val: 1. 2. 3. 4. Criza de legitimare a regimurilor autoritare Cresterea economica fara precedent Noul rol al bisericii catolice dupa conciliul Vatican II Impactul Comunitatii Europene asupra regimurilor autoritare din Europa de Sud, rolul politicii de promovare a drepturilor omului si spectaculoasa tentativa a lui Gorbaciov de a transforma regimurile comuniste 5. Efectul de contaminare(domino) al proceselor de democratizare

23. Democratia majotarista 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Centralizarea puterii executive: guverne monocolore si cu o majoritate restransa Fuziunea puterii executive si legislative, cu predominatia executivului Bicameralism asimetric System bipartidist Sistem de partide unidimensional System electoral majoritar System de gurvernare unitary si centralizat Constitutie nescrisa si suveranitate parlamentara Democratie exclusive reprezentativa

24. Democratia consensualista

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Impartirea puterii executive mari coalitii Separarea formala si informala a puterii Bicameralism echilibrat si reprezentarea minoritatii System multipartidist System mutipartidist multidimensional Reprezentare proportional Federalism territorial, neteritorial si descentralizare Constitutia nescrisa si puterea de veto a minoritatii

25. Politologii americani Joseph LaPalombara i Myron Weiner argumenteaz c, pentru ca un grup s poat fi considerat un partid politic, trebuie s fie reunite n acelai timp 4 criterii : O organizaie durabil pentru ca o organizaie s poat fi considerat a fi un partid politic, ea trebuie s aib o speran de via superioar liderilor si, o serie de reguli de funcionare care s reziste n timp i o tradiie ndelungat; O organizaie complet trebuie s existe o organizaie vizibil i realmente permanent la nivel local, n prezena unor comunicaii regulate i a altor feluri de relaii ntre elementele locale i naionale (este evident, astfel, distincia dintre un partid politic i un simplu grup parlamentar); Obiectivul organizaiei trebuie s fie cucerirea i exercitarea puterii, nu doar la nivel naional, ci i la nivel local. Trebuie s existe, aadar, o determinare contient a conductorilor de la nivel naional i de la nivelul filialelor locale de a cuceri i de a conserva puterea de decizie, singuri sau n coaliie cu alii, att la nivel naional, ct i la nivel local i nu doar simpla intenie de a exercita puterea (acest criteriu difereniaz partidele politice de grupurile de presiune, acestea din urm avnd ca obiectiv doar influenarea puterii, nu i deinerea / exercitarea ei); Voina de a cuta sprijin popular, att la nivelul militanilor, ct i al alegtorilor, n cadrul proceselor electorale. Partidul este un mediator, o interfa ntre sistemul politic i corpul social. Exist, la nivelul partidelor politice, o preocupare permanent privind ctigarea de partizani la alegeri, sau obinerea prin orice mijloace a sprijinului popular.Un partid politic nu ncearc s ajung la putere prin fora armat, sau prin violen, ci funcioneaz n primul rnd pe baza ideologiei.

26. Alexis de Tocqueville n lucrarea sa Despre democraie n America, afirm c atunci cnd cetenii difer ntre ei asupra punctelor de interes pentru toat ara, cum ar fi de pild, principiile generale de guvernare, atunci vedem nscndu-se ceea ce eu numesc a fi ntr-adevr partidele.(interes)

Juristul german Hans Kelsen partidele sunt formaiuni care guverneaz oamenii avnd aceeai opinie, pentru a le asigura o influen veritabil asupra gestiunii afacerilor publice.(ideologie) Politologii americani Joseph LaPalombara i Myron Weiner partidul politic este simultan un efect i o condiie a micrii spre modernizare (problema organizarii) Raymond Aron partidele politice sunt grupuri voluntare mai mult sau mai puin organizate, care pretind, n numele unei concepii despre interesul comun i despre societate, s-i asume, singure sau n coaliie, funciile guvernrii. (problema cuceririi puterii)

27. David Apter trei funcii ale partidelor n cadrul unui sistem politic democratic: Funcia de control al executivului; Funcie de reprezentare a intereselor; Funcia de recrutare a candidailor.

28. Cea mai consistent i apreciat parte a contribuiei lui Maurice Duverger la dezvoltarea teoriei partidelor politice o reprezint distincia dintre partidele de mas i partidele de cadre. Aceast distincie exist n stare latent i la Max Weber, care opunea partidele create naintea introducerii votului universal (pe care le denumea proto-partide clientelare, sau cluburi politice episodice / grupuri parlamentare) partidelor moderne, care reprezentau, n opinia sa, acei copii ai votului universal, ai democraiei. Ele apar odat cu instituirea unor mecanisme politice, care ncadreaz masele i sunt animate de specialiti aflai n slujba unor lideri carismatici.

Weber identific clicile de notabili i partidele de cadre, iar n mainile politice descrise de el se poate vedea echivalentul partidelor de mas. Maurice Duverger distinge: partidele de cadre (europene i americane); partidele de mas (socialiste, comuniste, fasciste); partidele intermediare (indirecte, de tip laburist i cele din rile n curs de dezvoltare).

Partidele de cadre sunt partide de creaie intern, ele se formeaz plecnd de la grupuri parlamentare formate n snul unor adunri reprezentative.

Partidele de mas iau natere n urma unor iniiative din exteriorul sistemului puterii. Ele i au originea n mici societi secrete, asociaii, biserici, sindicate, care acioneaz n societate, dar nu au reprezentani politici la nivel parlamentar. Maurice Duverger este de prere c viitorul tuturor partidelor politice este acela de a fi / a se transforma n partide de mas (opinie mprtit i de filosoful german Max Weber).

29. Caracteristicile partidului catch-all: Partidul catch-all se defineste ca o dorinta a conducatorilor partidului de a cauta cu atentie in dauna identitatii sale ,toti sustinatorii si totialegatorii posibili ,pentru a castiga cat mai multi electori. Se caracterizeaza prin : -drastica reducere a bagajului ideologic -intarirea ulterioara a grupurilor conducatoare si evaluarea actiunilor lor nu din pct de vedere al identificarii cu obiectivele partidului ci cu eficacitatea intregului sistem social -diminuarea roluluimembrului de partid -interesul slab acordat unei clase sociale sau unor asociatii religioase-confesionale specifice pentru a atrage in schimb alegatori din toate segmentele populatiei -deschiderea catre diferite grupuri deinterese 30. Maurice Duverger propune o tipologie a sistemelor de partide n care ia n considerare, pe lng numrul de partide, i modul de scrutin. Astfel, politologul francez distinge trei tipuri de sisteme partidiste: Sistemul electoral majoritar cu un tur de scrutin tinde spre bipartidism; Reprezentarea proporional tinde spre multipartidism; Scrutinul majoritar cu dou tururi tinde ctre multipartidism temperat de alian.

Ulterior, Duverger i-a modificat optica, recunoscnd c modul de scrutin nu este factorul cel mai important, el aratnd c realitile naionale, ideologiile i structura socio-economic sunt elemente care au, n general, cea mai mare importan n aceast privin. Principala caracteristic a unui sistem bipartidist este aceea c n cadrul acestuia pot exista mai multe partide, dar numai dou dintre ele sunt suficient de mari i de puternice pentru a ctiga alegerile i de a ajunge sistematic la guvernare (de exemplu, n Marea Britanie, SUA, Canada, Australia).

31. Sisteme electorale majoritare Def: Principiul de baza este acela ca intr-o circumscriptie candidatul sau lista care castiga obtine toate mandatele puse in joc. Tipologii: -cu un singur tur de scrutin : in aceste caz partidul al carui candidat a iesit primul in circumscriptie primeste totul iar celelalte nu primiesc nimic -cu doua tururi de scrutin :in acest caz candidatul care intruneste prima preferinta si obtine majoritatea absoluta a voturilor castiga Avantaje : -simplitatea sistemului -genereaza guverne monocolore -avantajeaza partidele mari si elimina partidele extremiste -permite alegatorilor sa opteze intre candidati si nu doar intre partide -ofera sansa de participare a candidatilor independenti. Dezavantaje: -exclude partidele mici -amplifica dominatia regionala a unui partid -genereaza un nr mare de voturi pierdute 32.Sistemele electorale proportionale Def:Utilizeaza in marea lor majoritate liste inchise de candidati . Avantaje : -faciliteaza accesul minoritatilor -incurajeaza formarea de coalitii politice Dezavantaje: -fragmentarea sist de partide -duce la o mai mare instabilitate politica.