Sunteți pe pagina 1din 6

1.

GLOBALIZAREA MEDIULUI ECONOMIC INTERNATIONAL Globalizarea poate fi interpretata conceptual ca integrare internationala tot mai accentuata a pietelor de bunuri materiale si servicii, a pietelor financiare, a pietelor muncii, pe fondul progresului remarcabil din transporturi, comunicatii, datorita informatizarii si ciberneticii. Globalizarea este un reflex integrationist, o preocupare permanenta in favoarea liberalizarii activitatilor economice in perspectiva cooperarii tehnologice si armonizarii legislatiilor de resort. Globalizarea comporta un grad mare de complexitate, o viteza mare de reactie la fenomenele pietei, include actori numerosi, actioneaza fara sa tina cont de frontiere[1]. Tendinta in lumea actuala este de a se dezvolta relatii economice globalizate, si ne referim la expansiunea activitatilor economice in afara granitelor statelor prin intermediul comertului international, al investitiilor directe in strainatate si prin fluxurile pietei de capital. De mentionat ca aceasta expansiune a activitatilor economice in strainatate poate genera: o crestere interna, realizata in sfera economiei reale, ce determina marirea patrimoniului si a capacitatilor de productie; o crestere externa, desfasurata in sfera economiei financiare, ce are ca obiectiv obtinerea unui anumit drept de control. Atat investitorii, cat si producatorii se manifesta ca si cum economia mondiala ar fi, de fapt, o singura piata si un singur loc de productie, iar statele si regiunile constituie doar niste subsectoare si nu un lant de economii interconectabile prin fluxuri de comert si investitii[2]. George Soros vorbeste chiar de fundamentalismul pietei[3]. Nu orice poate fi considerat marfa si supus legii cererii si ofertei, sau legilor dure ale concurentei la nivel global. Prin modificarea severa a relatiilor stat-piata, asistam la o diminuare a rolului economic si chiar politic al statului pe plan international. Toate aceste schimbari deplaseaza competenta si autoritatea si va determina consolidarea subgrupurilor de interese, proliferarea companiilor transnationale. Companiile transnationale, care isi desfasoara simultan in mai multe tari activitatea de productie si desfacere, vor miza pe niste performante economice superioare. Capitalul va avea tendinta de a fi angajat in operatiuni aducatoare de profit. Companiile transnationale vor miza pe profituri ridicate si stabile[4]. Globalizarea, asa cum se desfasoara in prezent, inseamna subminarea progresiva a spatiului fizic si social si punerea acestuia in slujba capitalului si acumularii fara de sfarsit, iar preocuparea pentru dinamica productiei nu mai este prioritara. Accelerarea integrarii economice internationale este rezultatul promovarii, de catre

guvernele statelor lumii, a unor politici de reducere sau chiar eliminare a barierelor din comertul international si de incurajare a investitiilor. Progresul tehnologiilor, a facut ca orice loc din lume sa devina accesibil din punct de vedere economic (oportunitati de afaceri, coordonarea eficienta a operatiunilor indiferent de locatie, servicii de comert on-line etc.)[5]. Globalizarea trebuie abordata din perspectiva formelor pe care le imbraca, si anume: comertul international, fluxurile pietei de capital si investitiile straine directe. 1.1. Comertul international in contextul globalizarii Prin comert international, in sensul larg al notiunii, intelegem totalitatea operatiunilor comerciale internationale, a alinatelor strategice, precum si a investitiilor directe in strainatate. Daca privim din perspectiva unui singur stat, aceste operatiuni reprezinta activitatea de comert exterior in sens larg. Pentru intensificarea comertului international, se pune accent pe liberalizarea politica si eliminarea barierelor naturale din calea comertului international. Politica traditionala protectionista devine inutila si este incurajata externalizarea productiei. Distingem doua teorii moderne de abordare a comertului international: Teoria moderna a companiei, conform careia orice companie trebuie sa actioneze in urmatoarele directii pentru realizarea expansiunii comerciale: Reducerea costurilor de productie si transport, in raport cu concurenta potentiala; Promovarea unei politici de marketing agresive, ca instrument de cunoastere si stapanire a pietelor; Aprofundarea si permanentizarea calculelor de eficienta. Teoria globalizarii, care considera ca la baza expansiunii comerciale externe a unei companii trebuie sa stea trei factori majori, si anume: O tehnologie adecvata, care sa permita depasirea distantelor geografice in conditii optime de rentabilitate si care sa conduca la standardizarea si fragmentarea procesului de productie; Un profit global, astfel incat o activitate nerentabila a uneia dintre componentele implicate sa fie acoperita printr-o rentabilitate mai mare a altei componente. Cresterea implicarii statelor in reglarea si controlul afacerilor internationale. Ambele teorii au la baza principiul competitivitatii economice la nivel microeconomic.

Obiectivele macroeconomice necesar a fi indeplinite de o economie nationala in vederea globalizarii, nu sunt posibil de atins fara agenti economici puternici, cu capacitate de a face fata concurentei internationale. Constituirea unor aliante strategice intre agenti economici din diferite state, are la baza principiul valorificarii capacitatii specifice a fiecarui partener printr-un aranjament de prestatii reciproce, in vederea promovarii intereselor comune. In ultimele decenii, au aparut si se dezvolta entitati economice internationale, organizatii economice puternice, care influenteaza comportamentul celorlalti participanti pe piata mondiala, impunand companiilor o strategie de expansiune comerciala externa. Asa este OCDE, organizatie economica creata in 1960, cu 30 de tari membre dintre statele dezvoltate, cu economie de piata, ale lumii. Ritmul cresterii economice pe ansamblul tarilor membre OCDE influenteaza economia mondiala. Conform raportului OCDE[6], in 2001 si 2002 s-au inregistrat ritmuri lente de crestere economica, fara sustinere prin politici monetare si economice adecvate. Politica Bancii Centrale Europene (BCE) de mentinere a ratei dobanzii de baza la nivelul de 3,25% pe tot parcusul anului 2003, a dus la incetinirea activitatii productive si investitionale in tarile zonei euro. Se recomanda reducerea ratei dobanzii de baza cu cel putin 0,5%. Se prevede o inviorare mai pronuntata a comertului international in 2004 fata de 2003, fapt ce va stimula activitatea productiva pe plan mondial. Toate acestea au condus la dezvoltarea productiei, internationalizarea produsului si la cresterea importantei tranzactiilor externe in cadrul afacerilor derulate. 1.2. Globalizarea pieelor financiare i importana sistemului bancar intern n acest context Globalizarea este primordiala in ceea ce priveste operatiunile de capital, in prezent putem vorbi de o globalizare financiara. Aceasta globalizare financiara s-a realizat prin integrarea internationala a pietelor financiare, ca urmare a liberalizarii si dereglementarii lor. Putem vorbi de o economie financiara, deconectata de cea reala[7], fenomen aparut la sfarsitul secolului al XX-lea, in mai multe etape: I. La inceput, activitatile financiare insoteau schimburile de marfuri. II. In a doua etapa, activitatile financiare preced sau succed schimburile de marfuri. Astfel, creditele-furnizor, creditele-cumparator, platile la termen, operatiunile de acoperire a riscurilor, au generat un proces in cadrul caruia mai multe operatiuni financiare corespund unei singure operatiuni comerciale.

III. In cea de-a treia etapa, se dezvolta fluxuri financiare pure, fara legaturi cu comertul: credite pentru investitii, operatiuni cu titluri etc. In prezent, aceasta economie financiara domina economia mondiala, tinzand sa estompeze economia reala. Investitiile productive sunt mult mai precaute, deoarece trebuie sa asigure o rentabilitate durabila mai mare ca in trecut. Investitiile au tendinta de a se aglomera in zone privilegiate. Capitalul este selectiv in a se angaja in operatiuni aducatoare de profit. Acest fapt sta la baza aparitiei dezechilibrelor cumulative, ce conduc la diferentierea economica a statelor. Accesul facil la credit incurajeaza finantarea pe pietele financiare. De aceea pot aparea baloane financiare, iar baloanele speculative se pot transmite mult mai direct ca in trecut. Prin liberalizarea si descentralizarea sistemelor financiare, prin transformarea circuitelor de finantare a datoriei publice si prin lasarea pietei sa fixeze nivelul ratei dobanzii pe termen lung, s-a creat fundamentul a ceea ce J.P.Fitoussi numea dictatura creantelor[8], marcand inceputul unei noi ere a democratiei capitalului financiar cu caracter rentier. Acest fapt a dus la cresterea ratei dobanzii pe termen lung, cu implicatii dezastruoase asupra tarilor in curs de dezvoltare. Aceste state se confrunta, pe de o parte, cu o nevoie stringenta de fonduri, iar pe de alta parte, au dificultati de rambursare a imprumuturilor. Astfel, statele superioare in domeniul finantelor, pot impune o noua ordine mondiala, ce include liberalizarea si dereglementarea in tarile mai slabe, fara a tine cont de eventualele crize financiare ale acestora. Unii economisti propun o reintoarcere la un anumit control al miscarii capitalurilor. Iata de ce este nevoie imperioasa de un stat puternic, care sa pastreze identitatea si controlul in subsistemul national, pe baza unor reguli universal acceptate. Totusi, miscarile de capital isi continua expansiunea, in virtutea regulei celor trei D: deschidere-dereglementare-dezintermediere. Sa privim care este comportamentul bancilor pe plan mondial. Asistam astazi la o asa-numita mergermanie (mania fuziunilor), marile banci, si asa gigantice, fuzioneaza. Cei mari devin si mai mari. Orice efecte, pozitive sau negative, se propaga cu repeziciune la nivel mondial. Pe de alta parte, banca de azi nu mai este o simpla banca de depozit si credit, ea devine o banca financiara, conform dezvoltarii nevoilor clientilor care au nevoie de sprijin bancar in realizarea montajelor diferitelor operatiuni. Finanarea comerului, ndeosebi a celui internaional, constituie un segment deosebit de important n cadrul activitii societilor bancare i foarte profitabil n acelai timp, prin efectul de antrenare major pe care l are derularea unei tranzacii de comer exterior n comparaie cu o finanare la intern. n rile dezvoltate, liberalizarea pieelor, inovaiile financiare, reducerea costurilor i dezvoltarea comunicaiilor au contribuit la creterea micrilor de

capital internaional, respectiv la majorarea volumului tranzaciilor cu aciuni, obligaiuni i de schimb valutar n afara granielor. n rile cu o economie n tranziie, liberalizarea economiei i relativa stabilitate macroeconomic au acionat n sensul extinderii rapide a infuziei fluxurilor de capital. Utilizarea eficient a fluxurilor de capital internaionale atrase, respectiv ndreptarea acestora n direcia investiiilor productive, se face prin intermediul sistemului financiar-bancar intern. Infuziile substaniale de capital internaional conduc adesea i la creterea mprumuturilor bancare. Astfel, existena i aplicarea politicilor de creditare prudent la nivelul sistemului bancar intern sunt absolut necesare pentru evitarea formrii unui portofoliu de active de calitate sczut i a une i expuneri nete n devize. Pe de alt parte, deschiderea economiilor, liberalizarea comerului internaional determin apariia unor noi tehnici financiare i produse bancare, ce conduc la dezvoltarea i consolidarea rolului acestui sistem. Trebuie avut in vedere si modul de atragere a capitalului strain. Atragerea unor fluxuri internationale de capital prin practicarea unor rate inalte ale dobanzii pe piata interna, determina cresterea inflatiei, cu toate consecintele specifice[9]. Un alt aspect ce trebuie luat in considerare in contextul globalizarii, este excesul de moneda fiduciara in circulatie. O masura de combatere a fost incurajarea rezidentilor de a deschide conturi in monede straine, in cadrul sistemului bancar national, impiedicand astfel tranzactiile ilegale cu devize, concomitent cu atragerea depunerilor autohtone, prin conditii similare cu cele oferite de bancile straine. Datorita sigurantei si rentabilitatii scazute a depunerilor in conturi bancare, banca a devenit suportul operatiunilor speculative de conversie permanenta, in calitate de intermediar in tranzactiile cu titluri, fara ca functia sa de baza - de creditare - sa fie relansata. In acest context, succesul consta in capacitatea de adaptare a structurilor bancare existente. Bancile sunt fortate la inovatii financiare, cum este crearea unor circuite financiare, sub forma instrumentelor clasice, de tipul scontare-factoring-forfetare-leasing. n consecin, msura n care globalizarea aduce beneficii fiecrui stat participant este departe de a fi uniform, fiind condiionat n principal de existena unui sistem bancar solid.
[1] Dumitru Grigore, Ortodoxie si globalizare, Ed.Medro, Bucuresti 2002 [2] Marius Bacescu, Strategii si politici macroeconomice, Ed.Global Lex, Bucuresti 2001 [3] George Soros, Criza capitalismului global - societatea deschisa in primejdie, Ed.Polirom, Iasi 1999 [4] Marius Bacescu, Ibidem

[5] Ilie Mihai, Tiberiu-Ionut Mihai, TRADE FINANCE-Finantarea comertului, Editura Economica, Bucuresti 2002 [6] Academia Romana, Conjunctura economiei mondiale 2002-2003, Institutul de Economie Mondiala, Bucuresti
2003 [7]Simona Gaftoniuc, Finante internationale,Ed.Economica, Bucuresti 1997 [8] J.P.Fitoussi, Le Debat interdit: monaie, Europe, pauvrete- Ed. Arlea, Paris 1995 [9] T.Mayer, J.Duesenberry, R.Aliber, Money, Banking and The Economy, W.W.Norton & Company Ltd., London 1990