Sunteți pe pagina 1din 11

Importanta istorica a conceptiei filosofice a lui Socrate Socrate a fost cea mai mare figura a istoriei gandirii grecesti;

din el vor deriva, direct sau prin intermediari, toate curentele ulterioare ale filosofiei (L. Robin). Dei mult vreme eclipsat de mult mai prestigioii lui succesori : Platon i Aristotel, Socrate rmne omul care a marcat un adevrat punct de cotitur n filozofia, religia i etica greceasc. E greu s ne nchipuim cum ar fi artat, n lipsa lui Socrate, cultura greac i ce traiectorie ar fi cptat, n evoluia ei, gndirea elin. Asemenea unei eminene cenuii ascunse privirii celei mai scruttoare i inaccesibile cercetrii celei mai meticuloase, Socrate este personajul obscur i contradictoriu ce ntruchipeaz cel mai fidel geniul firii greceti. Imporanta filosofiei socratice: Invatatura si metoda lui Socrate au avut o mare insemnatate El este primul filosof grec ce s-a preocupat de statuarea universalului ca temei filosofic al stiintei morale dar, de fapt, al oricarei stiinte. Socrate este descoperitorul lumii interioare a omului si modalitatii acesteia. El a lansat o doctrina optimista despre natura omului, capabila, prin educare, dar mai cu seama prin autoeducare, sa se autodepaseasca, si sa devina libera, stapina pe propria soarta. Prin exemplul propriu a contribuit la dezbaterea relatiovismului gnoseologic si moral, la evidentierea valorii stiintei, la cristalizarea chipului autentic al filosofului. A fost primul care a dovedit ca, in orice timp si loc, in tot ce ni se intimpla si in tot ce facem, viata ne ofera posibilitatea de filosofa, adica de a ne apropia de intelepciune. Cunoasterea de sine, grija de sine in numele autodepasirii in scopul participarii eficiente in viata cetatii- sunt niste imperative ce nu si-au pierdut valoarea nici astazi. El a jucat un rol exceptional in aparitia si dezvoltarea nemijlocita a clasicii mature .Socrate incerca de a dezvolta dialectica realitatii si ideii, se pronunuta contra fizicienilor timpurii, contra democratiei sclavagiste. Socrate a fost vestit prin ironiile sale cu ajutorul carora denunta prejudecarile contribuind la purificarea interioara.Spunea ca filozofia ironizeaza, dar nu cu scopul de a-l aduce la neputinta pe celalalt, ci pentru a-l stimula. A folosit indoiala metodica si nu sceptica. A folosit procedeul inductiv, practic general. El este acela ce a controlat continutul unor notiuni de baza ale moralei : bine, drept, frumos, datorie. Invatatura si activitatea sa noncomformista a trebuit sa o plateasca cu viata Socrate ; dupa ce a fost acuzat de impietate si de coruperea tineretului prin invatatura sa a fost condamnat la moarte si silit sa se sinucida. Conceptia filosofica a lui Socrate Socrate n-a scris nimic, tot ce stim despre invatatura lui o stim din relatarile - adesea divergente ale lui Platon si Xenofon; incat cu greu poate fi disociata conceptia sa de cea a lui Platon. Nu facea parte din randurile sofistilor, dar avea multe puncte comune cu acestia si era prieten cu cei mai renumiti dintre ei. Asemenea sofistilor, Socrate si el prefera ca in locul unor probleme de stiinta sa dezbata probleme de ordin practic privind viata politica a statului si problemele morale ale omului, supunand examenului ratiunii obiceiurile si institutiile. Asemenea sofistilor, sustinea ca virtutea este stiinta, deci poate fi invatata de oameni; in schimb, era de parere ca stiintele pozitive nu pot garanta armonia si ordinea sociala. Pe de alta parte, Socrate practica si el metoda dialectica, dar nu exercitiile de virtuozitate verbala pura, prin care sofistii ajungeau la concluziile unui individualism egoist sau ale mihilismului etic. Dimpotriva, pentru Socrate exista valori umane certe - dar carora el nu le gasea un fundament rational, sustinand ca o voce interioara il impiedica de la actiuni rele. De aici deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul cunoasterii; caci, in opozitie cu pretentiile enciclopediste ale sofistilor, Socrate afirma ca singurul lucru pe care il stie cu certitudine este ca nu stie nimic. Cultura enciclopedica a sofistilor o considera inconsistenta. Deci atitudinea lui Socrate fata de aceasta problema are o insemnatate epocala in istoria gindirii antice grecesti, caci tocmai in aceasta Socrate apare ca revalorizator al tuturor valorilor traditionale : frumusetea, bogatia, puterea si gloria, forta fizica si placerile senzoriale - lucruri ce erau cele mai de rivnit pentru grecul antic - nu mai au nici o valoare fata de valoarea sufletului omenesc. Socrate a recunoscut cel dintii valoarea de neegalat a sufletului fata de bunurile acestei lumi. De aceea grija pentru salvarea sufletului omului este problema centrala a eticii socratice. Acesta este si motivul pentru care

Socrate acorda o importanta capitala educatiei, fiindca educatia nu este altceva decit un "tratament constient" in vederea unui scop al sufletului. Pentru Socrate intreaga viata a omului devine o tema mare morala, omul trebuind sa-si daltuiasca sufletul in fiecare clipa, pentru a putea ca sa realizeze numai binele. Bunuri reale si rauri reale sint numai cele sufletesti; moartea, exilul, boala si altele nu sint un rau real, fiindca ele nu pot atinge sufletul; o mare paguba este numai pierderea sau lipsa stiintei, din pricina ca numai aceasta este temeiul virtutii. Socrate s-a nascut n anul 470 a. Chr. Atena.Tatl su era sculptor, mama sa era moa. La nceput el s-a dedicat sculpturii, dar n-a rmas totui credincios pn la sfritul vieii acestei arte, ci s-a ndreptat spre filosofie, unde a jucat un rol considerabil. Urt la nfiare chiar admiratorii si aprndu-le ca un silen, dar bine zidit fizicete, robust i foarte sntos, el a luat parte la luptele din Potideea, Delion i Amphipolis, purtndu-se n adevr ca un brav. Nu ddea mare atenie nfirii lui exterioare i nu se interesa de bunurile pmnteti. Era loial, sincer i amabil, stpnit de puternice sentimente morale i religioase, plin de spirit i umor, totdeauna cu rspunsul gata atunci cnd era nevoie.(K.Vorlander), plin de curaj civic i gata s nfrunte pentru dreptate furia poporulu. Totui acest om cu caracter att de nobil, nsufleit pururea de luminarea tineretului i de binele poporului, a fost acuzat de trei ini Metelos din partea poeilor, Anytos din partea meseriailor i a oamenilor politici, Lycon din partea oratorilor- c svrete nedrepti , c stric pe tineri, c nesocotete pe zeii n care crede statul i c se nchin la alte zeiti noi, i condamnat s bea otrav.Socrate moare n anul 399 a. Chr. Ideile lui filosofice pot fi reconstituite din scrierile lui Xenofan, ale geniului su elev Platon i ale lui Aristotel. Care sumt aceste idei i ce aduc ele nou ? nmpotriva filosofilor de pn la el, se ocupau cu lumea , cu lumea fizic i vroiau s tie din ce elemente este constituit, Socrate mut centrul de gravitate al cercetrilor filosofice cu lumea extern n cea intern, de la cosmos la om. Cci mai de pre dect natura era pentru el omul. Cunoate-te pe tine nsui, celebra maxim de pe frontispiciul de la Delphi, devenise i maxima lui Socrate, este o chemare adresata celor care se complac in cultul valorii externe. Externul inseamna si superficial.Cum socratica este o cunostinta etica, inseparabila de planul actiunii, este o cunostinta in care vorba si fapta formeaza o unitate. Forma de legatura intre oameni este dialogul. El este o forma de comunicare, dar nu pentru a transmite o suma de cunostinte deja existente ci pentru a indemna pe cel cu care dialogul supune adevarul. ntorcndu-i privirile asupra lui nsui, cercetndu-se pe sine, va afla ce tie i ce nu tie, ce poate i ce nu poate, precum i ce trebuie s fac. mpotriva sofitilor, care artau c aceeai idee poate fi susinut i combtut cu aceeai sori de izbnd, c nu exist un adevr absolut, ci toate cunotinele sunt relative, c ceea ce este adevrat pentru mine nu este i pentru altul, c ceea ce pentru mine este adevr astzi poate fi eroare mine, Socrate se ridic cu toat energia i apr valoarea absolut a adevrului. Cunotina adevrata, care sesizeaz esena nsi a lucrurilor, este dupp el bunul cel mai de pre. Cum ajungem noi ns la cunoaterea acestei esene a lucrurilor? Determinnd noiune lor. Dca reuim s stabilim care este noiune unui lucru, cu aceasta am descoperit esena nsi a acestui lucru. Socrate pleca de la ceea ce este familiar i n afar de orice ndoial, de la ceea ce este elementar i oricui cunoscut, pentru a ajunge la adevrul universal, la definiia acelui lucru. Cu alte cuvinte, el se folosea n cunoaterea lucrurilor de procedeul inductiv. La Socrate, dup cum spunea i Aristotel,metoda inductiv i stabilirea de noiuni generale mergeau mn n mn. Ce inteles are adevarul atunci cand la proces individul trebuie sa jure ca spune adevarul si numai adevarul? Ce inteles are termenul adevar atunci cand se foloseste sintagma adevar stiintific, adevar filosofic, adevar religios, adevar istoric, adevar politic, adevar economic? Ce trebuie sa intelegem prin adevar cand de fapt noi avem adevaruri? Problema a preocupat filosofia din cele mai vechi timpuri. Ea a fost pusa cu claritate in discutie de catre Socrate si a fost dezvoltata de Platon si Aristotel. Pentru Socrate adevarul este in noi, in sufletul nostru. El nu trebuie cautat in afara noastra. Pentru a ajunge la adevar este necesar sa ne cunoastem pe noi insine, sa cercetam cu meticulozitate facultatile noastre de cunoastere, sa stim ceea ce putem sa cunoastem si ceea ce nu putem sa cunoastem si sa mai stim ce trebuie sa facem si

ce nu trebuie sa facem. Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima data raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne intindem cu cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste. Ex: nu putem sa cunoastem secretele dupa care zeul a construit lumea, nu putem sa cunoastem planurile tainice dupa care zeul a zamislit universul. Socrate ne atrage atentia ca unele cunostinte sunt inutile si ca este necesar ca noi sa stim ce ne este util, ce trebuie sa cunoastem in mod necesar si la ce trebuie sa renuntam pentru ca nu ne este folositoare o anumita cunostinta. Degeaba spune Socrate stim noi sa explicam cum se produce ploaia daca nu stim cand trebuie sa facem lucrarile pamantului, cand trebuie sa insamantam si sa recoltam, si degeaba stim noi cum se produce miscarea astrelor daca nu stim cine suntem noi insine si incotro ne indreptam. Deci sa ne indreptam cunoasterea spre lucrurile utile si sa evitam cunostintele fara de folos.. Scopul acesta, pe care Socrate l propunea cunotinei, anume de stabili noiuni generale, a fost adoptat att de Platon ct i de a Aristotel i a jucat un rol hotrtor pentru toat evoluia filosofiei i a tiinei europene. Descoperirea de legi universale i necesare, pe care o urmresc n toate timpurile moderne tiinele exacte, st n perfect concordan cu ceea ce voiau n antichitate Socrate, Platon, Aristotel. Mai intai el noteaza faptul ca ceilalti au vorbit despre lucruri pe care nici ei nu le inteleg prea bine si anume despre iubire in general, < in sine>, ori iubire in sine nu exista. Iubirea este o legatura care ne uneste cu ceva si ne leaga vital de acesta. Iubirea este indreptata catre bine si frumos, ea este o dorinta, niciodata satisfacuta, este < o tendinta spre >.Constiinta iubirii se realizeaza pornind de la o iubire neimplinita. Dar poate cea mai importanta observatie pe care o face Socrate este aceea ca iubirea nu poate fi descoperita decat printr-o I N I T I E R E, situatie valabila si in cazurile cand vrem sa descoperim binele, frumosul sau adevarul. Socrate nu-i preda nvturile sale ntr-un anumit local, ci n casele oamenilor bogai, n prvliile din pia , la stadioane, pe strad i n pieile publice;nu inea prelegeri,ci insruia cu ajutorul dialogului. Iar n arta convorbiri, el era maiestru. Cum proceda anume? Dc, mergnd pe strad, se ntlnea cu cineva, pe care-l tia c stpnete mai mult sau mai puin o chestiune, Socrate ncepea discuia. Punnd ntrebri i ateptnd rspunsuri, Socrate conducea astfel discuia nct preopinentul su, care pretindea la nceput c tie, trebuia s recunoasc pn la urm c e netiutot i are nevoie s fie luminat de Socrate, crae tocmai mrturisise c nu tie nimic. Dar Socrate nu se mulumea numai s demonstreze preopinentului su c nu tie ceea ce la nceput pretindea cu emfaz c tie, ci cuta, cu arta lui de a conduce dicuia, s scoat din spiritul nsui al preopinentului su ideile juste, noiunile menite s exprime esena lucrurilor :idei pe care oricine le are n sufletul su, de care ns nu e contient i pe care le poate descoperi, dac tie cum s procedeze. Acest procedeu de a scoate din contiina cuiva ideile pe care le posed, dar de care nu-i d seama, era numit de Socrate,maieutic . E arta de a ntreba astfel, nct s poi obine de la persoana respectiv rspunsuri juste. Aceasta este ceea ce se numete astzi n coli metod socratic. Invatatura si activitatea sa non-comformista a trebuit sa o plateasca cu viata Socrate (469-399 i.e.n.); dupa ce a fost acuzat de impietate si de coruperea tineretului prin invatatura sa a fost condamnat la moarte si silit sa se sinucida. Socrate n-a scris nimic, tot ce stim despre invatatura lui o stim din relatarile - adesea divergente - ale lui Platon si Xenofon; incat cu greu poate fi disociata conceptia sa de cea a lui Platon. Nu facea parte din randurile sofistilor, dar avea multe puncte comune cu acestia si era prieten cu cei mai renumiti dintre ei. Asemenea sofistilor, Socrate si el prefera ca in locul unor probleme de stiinta sa dezbata probleme de ordin practic privind viata politica a statului si problemele morale ale omului, supunand examenului ratiunii obiceiurile si institutiile. Asemenea sofistilor, sustinea ca virtutea este stiinta, deci poate fi invatata de oameni; in schimb, era de parere ca stiintele pozitive nu pot garanta armonia si ordinea sociala. Pe de alta parte, Socrate practica si el metoda dialectica, dar nu exercitiile de virtuozitate verbala pura, prin care sofistii ajungeau la concluziile unui individualism egoist sau ale mihilismului etic.

Dimpotriva, pentru Socrate exista valori umane certe - dar carora el nu le gasea un fundament rational, sustinand ca o voce interioara il impiedica de la actiuni rele. De aici deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul cunoasterii; caci, in opozitie cu pretentiile enciclopediste ale sofistilor, Socrate afirma ca singurul lucru pe care il stie cu certitudine este ca nu stie nimic. Cultura enciclopedica a sofistilor o considera inconsistenta. In locul acumularii de cunostinte si a enuntarii sententioase a unor norme, solutii, formulate cu mare abilitate adevaruri, etc., metoda sa de a-I invata pe oameni, era dialogul. Pornind de la faptele cele mai obisnuite si adresandu-se, nu numai doctilor, el punea intrebari (indeosebi referitoare la probleme morale) formulate cu mare abilitate dialectica, pentru a-i face sa se contrazica singuri, si astfel sa le demonstreze ca de fapt nu stiau ceea ce credeau ca stiu; dupa care, prin aceeasi metoda maieutica (practica mositului), sa-I ajute sa descopere ei singuri adevarurile. n afar de preocuparea de a stabili esena lucrurilor, prin desoperirea noiunilor i a definiiilor, mai ntlnim la Socrate o preocupare fundamental: cea moral. Cu alte cuvinte, Socrate nu-i pune numai problema tiinei, ci i pe aceea a virtuii. Ce este ns virtutea dup el? A fi virtuos nseamn a ti , cci virtutea este tin. Nimeni nu este ru de bunvoie, nimeni nu face ru cu intenie,ci numai fiindc nu se cunoate pe sine i nu tie ce vrea. Socrate argumenteaz, fcnd o concesie sofistului. Dar numai pentru a asigura o baz demonstraiei. Astfel el este de acord c "binele" fiind plcut, "cunoaterea" pe care o revendic n acest fel devine o art a msurii, o fin rezonabilitate n domeniul "plcerii". Dar o astfel de "cunoatere" se anuleaz mereu pe sine, ntruct se presupune mereu pe sine ca premis. Precum o definiie circular. Apare iar un "Nimic". Adic Socrate afirm o "cunoatere" care se autoanuleaz. Din cauz c infinita calculare a circumstanelor plcerii mpiedic i sugrum nsi plcerea. Vedem aadar c binele e plcutul, plcutul depinde de savurarea plcerii, care savurare depinde de cunoatere. Cunoaterea de o infinit msurare i alegere care anuleaz plcerea. i, prin urmare, i binele. Cu alte cuvinte, negativul rezid n nefericita nemulumire ntotdeauna necesar i inerent oricrui empirism nelimitat (care provoac senzaia "plcerii" n mod hedonist). Iar ironia rezid n acel 's-i fie de bine!' pe care Socrate i-l ureaz, la sfrit, lui Protagoras. Ironia la puterea nti const n acest caz n construirea unei teorii a cunoaterii care se autoanihileaz. La puterea a doua, ironia const n faptul c Socrate se poart ca i cnd ar fi ajuns din ntmplare s apere afirmaia lui Protagoras, n ciuda faptului c o distruge pe aceasta chiar prin aprarea ei. Caci a sti ce vrei, inseamna a cunoaste binele si a cauta sa-l realizezi. Realizarea binelui duce la fericirea personala si la propasirea comunitatii. Ignoranta este mama raului si a pactului. Aceasta virtute, care este stiinta despre bine si adevar, cinsta in efortul omului de a se studia pe sine, spre a descoperi in propriul sau suflet ceea ce este, in insasi firea sa, valoare universala si eterna: BINELE (concept pe care insa Socrate nu-l defineste precis, nu arata in ce anume consta, limitandu-se doar sa-l distinga de ceea ce este doar un BINE iluzoriu ca de pilda, placerile trupului, sau ceea ce urmareste sa satisfaca ambitiile si interesele celor puternici.) Binele deci consta intro continua cautare a binelui; la fel ADEVARUL. Cautarea neintrerupta a binelui si a adevarului da nastere comportamentelor juste si virtuoase. Nimeni nu face raul in mod voit - spune Socrate - ci din nestiinta: din faptul ca ignoreaza cautarea binelui si-a adevarului. Exista asadar la Socrate o legatura intima intre virtute, stiinta, bine si suflet; caci raspunsurile trebuie sa vina din suflet, si sa se traduca in actiuni etice si politice pozitive. Aceasta ii va procura omului fericirea sufleteasca ce consta intr-o comportare moderata, corecta, dreapta, si in respectarea aproapelui, a legilor cetatii si a zeilor.Ceea ce trebuie sa caute si sa descopere omul sunt in primul rand valorile etice si raporturile lor cu actul cunoasterii si cu societatea. In aceasta privinta, Socrate nu numai ca a afirmat, dar - cand prietenii sai vroiau sa-l salveze de la moarte, ceea ce el a refuzat a si demonstrat prin exemplul tragicului sau sfarsit, ca omul trebuie sa se supuna legilor, chiar cand acestea sunt nedrepte sau aplicate nedrept. Socrate a trait asa cum a invatat. Viata lui a fost una cu doctrina morala. Cind, condamnat sa bea otrava si asteptindu-si ziua fatala , prietenii i propuneau in inchisoare sa fuga , Socrate a refuzat cu hotarire:el,care toata viat

invatase pe elevii sai sa se supuna legilor , cum putea da la batrinete exemplul rau al nesupunerii fata de ele,fara sa se faca de rusine? Socrate dialogheaza cu Crito, prietenul sau, si respinge propunerea acestuia de a evada. Socrate a preferta deci sa bea paharul de cucuta... Argumentele lui Socrate: 1. Incalcarea legii este un lucru injust, in timp ce respectarea legii este un lucru just intrucat legile sunt juste. 2. Legile sunt juste. 3. Legile ateniene sunt juste, chiar daca legitimitatea legii in general poate fi pusa la sub semnul intrebarii. 4. Hotararile judecatoresti luate in baza legilor sunt juste. 5. Cand sunt pronuntate, hotararile judecatoresti trebuie duse la indeplinire. 6. Lipsa de respect fata de hotararile judecatoresti duce la distrugerea sistemului legislativ. Concluzie: Evadarea din inchisoare este un lucru injust si prin urmare un act inacceptabil din punct de vedere moral. Pentru ca aceasta concluzie sa fie adevarata, trebuie ca insasi premisele sa fie adevarate. Or cel putin una dintre aceste premise, nu poate fi adevarata. In conceptia dlui Miroslav Ivanovic, ultima premisa este cea care duce la eroarea in argumentare (Lipsa de respect fata de hotararile judecatoresti duce la distrugerea legilor). Maieutica Maieutica este arta extragerii unui anume continut informational coerent si corect, dintr-o minte inzestrata care il poseda fara a o stii, si care condusa abil prin intrebari bine formulate, avanseaza progresiv catre scoaterea la suprafata a adevarului cautat. Primul si cel mai celebru utilizator al maieuticii este considferat filozoful antic grec Socrate, dar cu siguranta cel care a adus arta maieuticii la cel mai inalt nivel este Platon, elevul lui Socrate. Maieutica in semnificatia primara este arta mositului, a aducerii pe lume a noului nacut, in cele mai bune conditii cu minima suferinta. Maieutica asa cum o intelege si aplica Platon se bazeaza pe teoria anamnezei, adica a posibilitatii reamintirii unei cunoasteri apartinand de mult timp umanului, introduse si fixate candva in memoria fiecarui individ de catre zei, sau de catre cauze necunoscute. Aceasta cunoastere latenta si extrem de extinsa la unii oameni, poate fi reactualizata si recuperata prin dialog bine condus, prin intrebari ingenioase care extrag treptat din memoria investigata, cele cautate si dorite. Se poate spune ca in toate dialogurile platonice se foloseste maieutica pentru a obtine adevarul cautat, din mintea partenerilor de dialog, numai ca in mod paradoxal, adevarul nu este descoperit de mintea celui interogat, ci de mintea celui care intreaba, adica a personajului Socrate sau a altui conducator de dialog. De regula Soctare deschide dialogul, el prezinta tema de discutie, indica partenerul sau partenerii participanti si incepe sa intrebe. Cel interogat raspunde, dar de obicei raspunsurile nu ii convin celui care intreaba, nu rezista criticii acerstuia, si situatia se inverseaza. Cel care intreaba incepe sa sugereze el raspunsuri si cauta acordul partenerului la raspunsurile pe care le propune, acord de regula primit foarte usor. Dialogul se incheie fie prin gasirea raspunsului potrivit, care satisface pe cel ce cauta, fie prin imposibilitatea localizarii lui si amanarea cautarii cu alta ocazie. Problema de capetenie care l-a preocupat pe Socrate este deci formarea si natura conceptelor generale, care sunt principiile lucrurilor. Din acest punct de vedere el nu depaseste insa cercul de probleme puse de sofisti, care dealtfel erau ale intregii culturi elenice contemporane lui, numai ca raspunsul pe care il da la aceste probleme majore, este diferit de al lor. Socrate se convinge , dupa cum marturiseste singur, ca adevarul nu pote fi gasit in lucruri, ci in conceptele care il contin.Prin urmare el isi propune nu studiul lucrarilor, ci studiul ideilor.Ceea ce il intereseaza pe Socrate este adevarul lucrurilor care exista si nu lucrurile care exista. Adevarul este pentru el esenta conceptului, principiul lucrurlui, pe acesta il cauta Socrate.In Memorabilele Xenofon ne spune: el nu aincetat de a cauta cu discipolii lui esenta fiecarui lucru(...) si orice chestiune el o reduce la principiul ei rational Socrate socoteste ca primul lucru pe care trebuie sa-l faca un filosof este sa-si defineasca conceptele.Cu aceasta el intemeiaza o noua stiinta care este arta de a definii. Sofistii preluau conceptele asa cum le gaseau in limbajul comun, formate la intamplare si nefixate printr-o definitie, in timp ce Socrate le reconstruieste rational si o data fixate logic, acestea nu mai permit jocul absurd al sofistilor. Stiinta are drept scop, in conceptia lui Socrate, de a detrmina conceptele, in concept se

conciliaza contradictiile aparente( care ii derutau pe sofisti) si se reduc la o unitate logica. Certitudinea este fondata de concept, care este chiar principiul certitudinii. Numai conceptul poate pune de acord omul cu el insusi si cu ceilalti. In fond Socrate pleca de la doua principii, care vor sta la baza filozofiei moderne, fiindca vor fi preluate de Descartes intr-o forma proprie. Filosofia lui Socrate avea un aspect formativ pronuntat. Pentru Socrate autocunoasterea este functia esentiala a spiritului. Prin autocunoastere se realizeza autodeterminarea. In fiecare om, sustine Socrate, se afla determinarea originara si dac omul isi traieste viata in conformitate cu determinarea originara el devine om deplin; om format. Desavirsirea insa nu se realizeaza de la sine, ea cere autocunoastere si autoeducatie, prin care se realizeaza autodepasirea. Omul trebuie sa infaptuiasca toate acestea pentru a deveni ceea ce trebuie sa fie. Pentru Socrate, cunoasterea si, in deosebi, autocunoasterea sunt sursa principala a evolutiei sufletului. Socrate cauta sa trezeasca dragoste de adevar si repulsie fata de opiniile inselatoare, indemnindu-i pe oameni sa-si salveze sufletele din neadevar in adevar. Trezirea se producea(sau trebuia sa se produca) prin intermediul interogatiei. Socrate cauta ca, in filozofia sa, sa imbine ideea cu viata si existenta omului. Pentru Socrate rostul ultim al filosofiei era edificarea si zidirea intru adevar a existentei omului. Din acest motiv, ceea ce misca gindirea si dialectica lui Socrate nu este pasiunea pentru teorie si speculatia abstracta, ci nelinistita nazuinta de a sili pe om, ca acesta sa-si transforme viata si existenta intr-o continua marturie a adevarului descoperit; de a sili, deci, pe om, ca acesta sa-si transforme viata si existenta prin imbinarea ideii cu fapta sa. Dialectica lui Socrate e indreptata spre fundamentarea stiintifica(prin cunoastere veritabila)a moralei. Daca omul se conduce de glasul ratiunii, el isi fundamenteaza existenta pe principiul binelui, iar daca la el nu ajunge acest glas, el inevitabil va fi inghitit de glasul raului. Afirmatiei sofiste ca omul ar fi masura tuturor lucrurilor Socrate i opune idea, ca in fiecare om exista aceeasi lege morala, pe care, daca o cunosti, iti spune ce este bine si ce este rau. Afirmatia lui Socrate ca oamenii de la natura sunt toti buni- se sprijina pe legea morala. O alta idee ce vine in sustinerea afirmatiei ca legea binelui o purtam in sufletul nostru, e cea care sustine ca cel mai mare bine e cunoasterea si cel mai mare rau e ignoranta. Pentru Socrate acestea sunt cu adevarat bunuri reale si rautati reale, pe cind saracia, boala si chiar moartea nu sunt un rau real, fiindca ele nu pot atinge sufletul. Invidia, lacomia, ura din lipsa de stiinta aduc cel mai mare rau sufletului. De aceea, pentru Socrate, e mai bine sa suferi raul, decit sa-l comiti. Acesta lege morala a omului e stabilita in convingerea lui de legea Cosmica, de Ratiunea Universala, de Divinitate. De aceea Socrate se sfatuie cu constiinta sa , cu Daimonionul sau(Dumnezeiescul din om la greci). Pentru el, fara cunoasterea adevarului ce este imanent spiritului uman, nimeni nu poate fi nici bun si nici fericit . Si pentru Socrate nu exista decit o singura viata traita cu sens:viata in filosofie si prin filosofie. Arta dialecticii socratice nu era un joc cu cuvintele si cu intrebarile pe care el le punea acelora cu care discuta. Dialectica socratica urmarea un scop, catre care duceau toate cararile : solutionarea unor probleme fundamentale ale moralitatii. Dialectica socratica este numai o pregatire inspre etica sa. Nazuinta care-l misca pe Socrate este ca sa salveze comunitatea morala a poporului sau, asa de greu amenintata de subiectivismul si relativismul etic al sofistilor. De aceea el credea ca nu poate face acest lucru mai bine, decit incercind sa fundamenteze etica pe temeiuri stiintifice, asadar sa intemeieze o etica independenta de traditia mitica si de religia antropomorfica a poporului grec. Principii socratice.Socrate vorbea inaintea multimii, se amesteca printre ea. Spre deosebire de altii, vorbele sale i dadu un temei real. Filosofia lui nu plutea numai in sferele inalte ale cosmogoniei, asupra lucrurilor in sine; este fondatorul moralei, aratind cum trebuie sa traiasca omul, ca sa fie folositor celorlalti. Educatia, trebuie sa aiba rolul a da tarie fiecaruia sa se cunoasca pe sine sis a-si indrepte pasii catre stapinirea virutilor socratice:intelepciunea, curajul, cumpatarea, dreptatea si mila. Comoara sufleteasca este mai de pret decit cea din afara.Binele este universal; e nevoie deci ca toti sa-l inteleaga Marele merit a lui Socrate este,deci,fundamentarea eticii

pe temeiuri stiintifice.Daca exista un bine general valabil, un Binele absolut atunci este posibila si o moralitate general valabila, o etica absoluta. Omul se afla permanent intre doua posibilitati, intre bine si rau . Astfel Socrate isi intemeiaza etica sa pe ratiune. modul si ideile lui Socrate au constiuit puncul de plecare pentru asa-numitele scoli socratice:scoala cirenaica, scoala megarica si scoala cinica. Megaricii, cirenaicii si cinicii mai sunt numiti si micii socratici, spre deosebire de marii socratici, Platon si Aristotel. Ca si sofistii, Socrate ducea o activitate de iluminare a poporului, insa el era impotriva cercetarii naturii si socotea ca aceasta este un amestec in trburile zeilor. Lumea e creata de un Dumnezeu atit de maret si atotputernic, incit el vede si aude totul, se afla peste tot si de toate are grija. Omului ii ramine sa ghiceasca vointa zeilor, dar nu sa cerceteze. Socrate in persoana se folosea de oracolul din Delphi si regulat aducea jertfe zeilor.In conceptia sa moral-religioasa, Socrate se conducea de o voce launtrica, care, il instruia in cele mai insemnate probleme demonul lui Socrate. Luptind impotriva determinismului materialistilor antici, Socrate lamureste ca organele de simt ale omului au anumite sarcini:ochiului e menit sa vada, urechilor sa auda, nasului sa miroase s. a. m. d. De asemenea zeii dau lumina oamenilor , necesara de vedea, noaptea e data pentru odihna lor, lumina lunii si a stelelor are scopul de a-i ajuta in determinarea timpului. Zeii au avut grija ca Pamintul sa dea omului hrana si au stabilit anotimpuri orinduite. Soarele lau pus la asa departare, ca oamenii sa nu sufere nici de prea mare caldura, nici de frig. Partile componente principale ale metodei socratice sun ironia si maieutica in ce priveste forma, si inductia si detreminareain ce priveste continutul. Sarcina metodei socratice consta in cautarea generalului in morala din faptele morale concrete, din analiza si comparaea lor. Aici intra in vigoare inductia si determinarea . Daca inductie insemna cautarea generalului in binefacerile particulare prin analiza si comparare, atunci determinarea inseamna stabilirea genurilor si speciilor, a corelatiei dintre ele. De exemplu, minciuna, furtul, hotia si vinderea oamenilor in robie pot fi drepte si nedrepte. Va fi pe dreptate ca parintele sa amageasca feciorul bolnav sis a-si dea leacul in mincare, numai ca sa-i poata intoarce sanatatea . Adevarul si dreptatea sunt pentru Socrate notiuni ce coincide. Inteleptul cunoaste binele si frumosul si se conduce de acestea in actiuni, iar lucrurile urite le evita. Oamenii, care nu stiu in ce consta esenta actelor de binefacere, care sunt drepte, bune si frumoase, chiar daca incearca sa faca bine dau gres. Socrate evidentiaza trei binefaceri(virtuti) principale: 1) moderatia, retinerea ( acunoate cum sat ii in friu patimile) 2) vitejia, barbatia ( a cunoate cum de invins pericolul) 3) dreptatea ( a cunoaste cum de respectat legile umane si dumnezeiesti) Socrate urmareste scopul sa pregateasca cit mai multi tineri pentru activitatea politica. El vorbeste de barbatie, de cumintenie, de dreptate, modestie, de oameni care ar proceda cu drepate in privinta prietenilor sai dar nu si a dusmanilor. In conceptia lui Socrate gasim clasificarea formelor statale: monarhia, tirania, arisocratia, plutocratia, si democratia. Un personaj indragostit de cuvintul rostit i placea mult sa vorbeasca.Dar nu era genul de personaj guraliv pe care unii si-l pot imagina astazi. De multe ori chiar se retragea intr-o mutenie totala nu auzea si nu vedea . Si, din cauza asta, multi nu stiau prea bine cu ce fel de om au de-a face. Unii chiar il credeau putin nebun, dar toti, fara exceptie, erau constienti de talentul sau de a minui cuvintele. Era cunoscut si dupa porecla, la fel de ciudata ca si personajul pe care-l definea:torpila, numele unui peste foarte cunoscut in Grecia acelor timpuri, care otravea pe oricine atingea. Si, intr-adevar, Socrate nu numai ca lasa gura cascata pe cei cu care dialoga ; ideile sale reuseau sa-i dezorienteze total. Adesea in auditoriul sau veneai cu o idee in minte si plecai nici macar cu opusul ei, ci, foarte socat. Descopereai ca nu stii nimic sau ca tot in ce ai crezut pina atunci era pura inventie, foarte departe de realitate. Dar nu numai ca torpila era cunoscut printre contempo-rani, ci si ca musca sau taunul la fel de intepatoare si uneori enervante zburatoare. Caracterul Curajul lui Socrate merge mn n mn cu o rbdare, o simplitate i o stpnire de sine capabile s nfrunte orice ncercare; la banchete era un conviv vesel i agreabil, care bea la fel de mult ca tovarii si, dar fr a se

cufunda vreodat n beie, aa cum li se ntmpl acestora, isprav ce-l umplea de admiraie pe Alcibiade. Mnia, ieirile violente, dumnia i sunt necunoscute. Primind de la cineva o lovitur de picior, iar oamenii mirndu-se de resemnarea sa, Socrate se justifica: Dac un mgar m-ar fi lovit cu copita, l-a fi dat n judecat? mbrcmintea lui Socrate era ntotdeauna modest, att din cauza srciei, ct i a simplitii sale; niciodat n-a fost vzut afisnd o neglijen vestimentar, cum o vor face cinicii. Unii i afecteaz zdrenele, de aceea i-a i spus Socrate filosofului cinic care-i etala gurile hainei: i vd deertciunea prin mantie. Lui Socrate nimic nu-i este mai strin dect arogana iar atunci cnd vede n agora Atenei obiectele de tot felul expuse de negustori admiraiei i lcomiei cumprtorilor, se mulumete s spun: Cte lucruri de care eu nu am nevoie exist!. S-a zis c Socrate era deosebit de urt; chel, purtnd barb, cu nasul borcanat. Alcibiade dup ce afirma n Banchetul c Socrate seamn cu satirul Marsyas, el precizeaz c este asemeni acelor statui de sileni care se deschid i conin nauntru imaginile unor diviniti, chipul lui Socrate ascuznd cel mai frumos dintre suflete, la fel cum discursurile sale aparent naive i glumee ascund cea mai mare profunzime. Figura lui Socrate nu putea s nu-i scandalizeze pe atenieni, ntruct pentru ei frumuseea fizic era simbolul frumuseii luntrice i nimic nu prea a fi mai incompatibil dect urenia lui Socrate i puritatea sa moral. Diferena dintre Socrate i Platon, la modul esenial Socrate a fost un egalitarist i un individualist(poate cel mai apostol al eticii individualiste din toate timpurile-Popper), un moralist i un entuziast. Critica democraia, dar, n acelai timp, se opune oricrei forme de tiranie. Intelectualismul Socratic, unul egalitar, se ntemeiaza pe faptul c oricine poate fi instruit (e , printre altele, i rostul exemplului din Menon s demonstreze acest lucru ). Foarte uor se poate trece i n extrema cealalt, cum s-a ntmplat i de, altfel, cu Platon si Aristotel. Adevarat c Socrate identifica activitatea educaional cu activitatea politic, numai c intelectualismul Socratic este antiautoritar. La Platon i Aristotel, identificarea aceasta se va traduce n aceea c statul are a purta grija vietii morale a cetenilor. Este de sesizat c autoritarismul Socratic este redus la minimum. n Republica, Socratele platonician e autoritar la culme. El nu vrea s propun, ci s impuna, s ndoctrineze n asa fel nct insul s devin incapabil de a face n mod independent ceva. Unde snt opusele? Iat ce spune Popper:Marea idee egalitar si eliberatoare a lui Socrate c este posibil s faci rationamente impreuna cu un sclav si ca exista o legatura intelectuala intre om si om, aceasta idee este inlocuita prin revendicarea monopolului educational pentru clasa dominanta, asociat cu cea mai severa cenzura, pina si a dezbaterilor orale.Cum se manifesta opusele?Intr-un mod dramatic. Socrate nu spune despre sine cum ca ar fi un intelept; o spune altcineva despre el. El este un cautator al intelepciunii. Schimbarea operata de Platon este una radicala: inteleptul platonician nu mai e un modest explorator, ci un orgolios proprietar al adevarului. Inteleptul lui Platon nu mai e in rind cu lumea. Idealul socrate si cel platonician sint la antipozi. Socrate e un individualist modest; Platon isi aroga in acest loc calitatea unui semi-zeu totalitar; iar in`cercarea de a planifica educatia (viitorul, prin urmare ) duce la institutionalism. Platon parca vrea sa scuze : toate marile intreprinderi sint alunecoase,iar vorba proverbului, cele frumoase sint grele, o evoca tocmai pentru a-l confirma. Pina la urma aflam la Socrate o critica democratica a democratiei si , la Platon, o critica critica totalitara a democratiei.Aceasta ar fi , la modul essential, diferenta dintre ei: Ultima dovada a sinceritatii lui Socrate este chiar moartea lui.Din Criton reiese foarte clar faptul ca scopul acuzarii nu era condamnarea la moarte a lui Socrate , ci exilarea lui. Faptul ca se supune, dovedeste ca n-a fost dusman al democratiei, dusman ar fi fost daca ar fi fugit. Nu vroia sa fie neloial ca sa nu dauneze statului. Concluzia: Socrate a avut un singur succesor demn pe vechiul sau prieten, Antistene. Platon, disipolul sau cel mai indraznet, avea sa se dovedeasca in curind cel mai putin fidel. El l-a tradat pe Socrate asa cum facusera si unchii sai. Platon a incercat sa-l implice pe Socrate in grandioasa sa incercare de a edifice teoria societatii imobilizate, si nu i-a fost deloc greu sa izbuteasca, fiindca Socrate nu mai era in viata. De aceea,spune Popper ca lectia pe care ar trebui s-o invatam de la Platon este exact opusul cela pe care el incearca san e-o transmita . Tradarea lui Platon,

dupa cum o numeste Popper,daca a existat, a fost facuta nu din datorie , ci din obligatia de a conserva societatea inchisa . La fel, dar la modul invers, nu dreptatea a respectat-o Socrate atunci cind a refuzat evadarea, ci datoria. Ideile socratice care au fost retinute de viitorii filosofi si au ajuns pina la noi: a) recunoasterea ignorantei- Tot ceea ce stiu este ca nu stiu nimic. Daca oracolul de la Delfi raspunsese, la intrebarea unui prieten apropiat al lui, ca nu exista om mai intelept,filosoful nu poate face altceva decit sa se mire. Fiind de buna-credinta, Socrate nu-si poate ignora propria necunoastere despre csre a vorbit atita. Si astfel, devenea clar ca oracolul se insela si un alt zeu se pregatea sa cada. b) Este mai bine sa joci rolul victimei decit pe cel al calaului Adica este preferabil sa pierzi decit sa cistigi, sa suferi decit sa jubilezi de fericire?... Logica ne poate scapa, in termini obisnuiti. Cu Socrate insa s-a pasit intr-o alta lume, intr-o alta dimensiune, in care sensurile initiale isi pierdeau greutatea, schimbindu-se total, in functie de planul nou introdus al justitiei morale. Conform acestei novatoare viziuni, era mai usor de inteles de ce, spre exemplu, un tiran putea scapa nepedepsit, cu toate ca isi atribuise toate prerogativele puterii,el avea intotdeauna dreptate si nu se insela nicioadata. c) O alta idee draga lui Socrate, retinuta cu precadere de filosofii secolelor trecute: Nimeni nu este sau, nu e corupt sau tiranic, de la sine Cu toate ca nu se stie cu certitudine ca i-a apartinut intr-adevar lui Socrate(ea aparind in aceasta forma gratie lui Platon), sigur ca el apela adesea la ea in toiul discutiilor.La prima vedere, afirmatia pare bizara . Socrate vrea sa ne faca sa credem ca nu toti, dar absolute toti oamenii se nasc cu dorinta de a face numai bine. Mijloacele pe care le aleg isa pentru a-l obtine, se folosesc, intr-o mai mica sau mare masura,de atributele raului. Din aceasta perspectiva, rautatea unora trebuie inteleasa doar ca o eroare,o greseala de interpretare, simpla forma de ignoranta, necunoasterea a adevaratelor valori si lucruri. d) Adevrata nelepciune nseamn s-i recunoti propria ignoran. e) Nu a trai e de mare pret, ci a trai cinstit. Despre ideile lui Socrate aflam din dialogurile disipolului sau platon si din lucrarea lui Xenofan Amintiri despre Socrate. In discursurile sale Socrate invata ca omul nu trebuie sa tinda sa acumuleze un anumit volum de cunostinte, ci sa tinda spre intelepciune, care poate fi atinsa cu ajutorul filosofiei . Socrate era convins ca exista o maorala absoluta si un rau absolut. Prin aceasta se explica faptul ca existentei umane I se ofera doua posibilitati de manifestare exterioara. Daca omul allege binele, isi asculta glasul ratiunii, atunci reuseste sa-si realizeze adevarata esenta , natura. In caz contrar, daca va ignora binele si ratiunea, sel se va narui sub presiunea haosului. pentru a-si cunoaste potentialul propriei nature omul are nevoie de ratiune, de stiinta. Invatatura lui Socrate si metoda sa i permite interlocutorului sau sa depaseasca ideile sale preconcepute, care , la fel ca si limbajul si gindurile nu-I apartin. In timpul disutiei toate certitudinile sale se prabusesc, ca si cum sar trezi din somn, ca si cum s-ar descoperi pentru prima data. In momentul in care oamenii, in special tinerii, isi dau seama ca gindesc si traiesc gresit, ei sunt indrumati de Socrates sa descopere adevarul, divinul ascuns in ei. Socrate era convins ca unica cauza a nefericirii si rautatii oamenilor este ignoranta. Dupa parerea lui ignoranta cauzeaza orbirea fata de propria persoana. Ceea ce percepe omul insusi este tocmai dreptetea, utilul , binele si frumosul. Socrate i oblige pe tineri sa descopere adevarul concentrate in constiinta sa despre care nici nu banuieste. Socrate-un model istoric in cadrul filosofiei grecesti Opera lui Socrate inseamna o dezvoltare noua in dezvoltarea filosofiei grecesti .Figura stimulatoare si incomoda din dialogurile de tinerete ale lui Platon, Socrate a reprezentat punctul de cotitura al filosofiei grecesti, prin care reflectia autocritica asupra naturii conceptelor si gndirii noastre s-a impus ca preocupare majora alaturi de speculatia si cercetarea cosmologica. Filosofiile de dinainte de Socrate sunt, la o prima evaluare, mai curnd divergente, pentru ca, desi n cele din urma n aceeasi finalitate, totusi ele se deosebesc prin faptul ca fiecare are alta dominanta. Toate filosofiile aduc mai degraba cu tot attea ipoteze, dar nu toate aceste constructii ipotetice pot fi ntelese ca directii de evolutie n convergenta. n istoria filosofiei grecesti, momentul Socrate este momentul luarii de cunostinta de sine. Socrate este totuna cu constiinta

de sine a Greciei si, dincolo de spatiul grecesc, el a trecut n ideea de constiinta critica ntemeietoare. El este, ntr-un fel, temeiul ideii europene pentru ca e cel dinti care iese din localismul grecesc si lucreaza cu ideea unei constiinte dincolo de o cultura sau alta, dincolo de un timp sau altul. Socrate, ca personaj istoric, nu poate fi cu usurinta separat de personajul platonician, n masura n care exista putine alte surse care sa ne prezinte viata si nvataturile lui Socrate; una dintre aceste surse fiind Xenofon. Socrate a luptat ca soldat n Razboiul Peloponeziac si a fost casatorit cu Xantipa, cu care a avut trei baieti. A fost un om puternic, foarte rezistent si cu totul indiferent fata de bogatie si lux. Subordonarea tuturor celorlalte preocupari fata de cautarea ntelepciunii este cel mai impunator exemplu rareori urmat de autentic mod de viata pentru un filosof. Socrate ramne modelul unui mare profesor, desi nu se stie sigur daca a avut o scoala organizata. Deci atitudinea lui Socrate fata de aceasta problema are o insemnatate epocala in istoria gindirii antice grecesti, caci tocmai in aceasta Socrate apare ca revalorizator al tuturor valorilor traditionale : frumusetea, bogatia, puterea si gloria, forta fizica si placerile senzoriale - lucruri ce erau cele mai de rivnit pentru grecul antic - nu mai au nici o valoare fata de valoarea sufletului omenesc. Socrate a recunoscut cel dintii valoarea de neegalat a sufletului fata de bunurile acestei lumi. De aceea grija pentru salvarea sufletului omului este problema centrala a eticii socratice. Acesta este si motivul pentru care Socrate acorda o importanta capitala educatiei, fiindca educatia nu este altceva decit un "tratament constient" in vederea unui scop al sufletului. Pentru Socrate intreaga viata a omului devine o tema mare morala, omul trebuind sa-si daltuiasca sufletul in fiecare clipa, pentru a putea ca sa realizeze numai binele. Bunuri reale si rauri reale sint numai cele sufletesti; moartea, exilul, boala si altele nu sint un rau real, fiindca ele nu pot atinge sufletul; o mare paguba este numai pierderea sau lipsa stiintei, din pricina ca numai aceasta este temeiul virtutii. Semnificativ este ca si-a luat drept maxima a vietii sale, cea scrisa pe frontonul templului lui Apollon din Delphi:Cunoaste-te pe tine insuti, care devine tema dominanta a filosofiei sale.Cunoasterea de sine, cu simbolismul ei comlpex, devine astfel un izvor de energii spirituale care duc la demnitatea sociala a individului. Dar, Socrate, printr-un fel de pedagogie a cunoasterii creatoare, destepta in celalat simtul adevarului deja prezent dar neconstiencizat. Acest fapt denota increderea sa fundamentala in om, incredere ce-si are izvorul in constiinta lui si in curajul lui exprimat prin forta cuvintului. Procesul O personalitate de anvergura lui Socrate nu putea s nu ajung s fie urt de vanitoi i, mai ales, neneles de spiritele mrginite, care vedeau n el doar un parazit ce se slujea de ironie, i atrgea simpatia tinerilor i constituia un pericol pentru ordinea social. n 398, Socrate a fost acuzat de ctre Meletos, Anytos i Lycon. Actul de acuzare era astfel ntocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurmnt pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoate zeii recunoscui de cetate i de a introduce diviniti noi; n plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea". Meletos era un poet obscur, iar Lycon era retor; sufletul procesului pare s fi fost Anytos, un tbcar bogat care reprezenta interesele comercianilor, fiind aadar puternic i influent. Socrate i-a reproat public faptul de a nu se gndi la educaia fiului su dect pentru a face din el un tbcar capabil s preia afacerile printelui, de unde, conform lui Xenofon, dorina de rzbunare a lui Anytos. Dup toate aparenele, Anytos era sincer convins c vede n Socrate un personaj periculos. Procesul lui Socrate nu este doar un eveniment istoric singular, irepetabil; procesul lui Socrate este procesul intentat gndirii care cerceteaz, dincolo de mediocritatea cotidian, adevaratele probleme. Socrate este acela care, uimindu-ne, ne interzice s gndim potrivit unor obinuine dobndite. Socrate se situeaz aadar la antipozii confortului intelectual, ai contiinei mpcate i ai senintii blajine. Adus n faa tribunalului, Socrate refuz ajutorul lui Lysias, avocat de meserie. Textul lui Platon Aprarea lui Socrate reproduce probabil ndeaproape aprarea prezentat de Socrate judectorilor. Aceast pledoarie se mparte n trei pri: Socrate spune cine este i le va nfia judectorilor misiunea ncredinat lui de ctre divinitate: s detepte contiina

contemporanilor si. Nu reueste s-i conving pe judectori; limbajul minciunii se dovedete mai convingtor dect cel al adevrului. Judectorii delibereaz i 281 de voturi l declar pe Socrate vinovat, contra a 278 (sau 221 dup alte manuscrise). Acuzatorii ceruser moartea, dar acuzatul era liber s fac o contrapropunere iar judectorii urmau s aleag una ori alta dintre pedepse. Socrate cere s fie hrnit n pritaneu. Iat ultimul act al

serioasei ironii a lui Socrate, faptul de-a cere o recompens pentru felul cum s-a purtat nu este din partea sa sfidare, ci sinceritate. Fiindc trebuia stabilit o sanciune va propune o amend de o min, adic
ntreaga lui avere. Rspunsul lui Socrate le-a prut probabil judectorilor o insult adus magistrailor, aa nct la urne condamnarea la moarte a avut 80 de voturi mai mult dect avusese vinovia sa. Socrate le spune adio judectorilor si, fcndu-i responsabili pe vecie pentru moartea sa Socrate a stat nlnuit 30 de zile, dar n fiecare zi primea vizita prietenilor i se ntreinea cu acetia. Ei n-au stat degeaba i-au pregtit un plan de evadare pe care Socrate l refuza. La data executrii sentinei, toi prietenii lui Socrate erau de facu excepia lui Aristippos, a lui Xenofon, aflat n Asia i a lui Platon, bolnav.Socrate i dedic ultimile clipe conversaiei cu prietenii si pe tema nemuririi sufletului, iar cuvintele-i ne-au fost pstrate de Platon n Phaidon. Socrate se mbiaz pentru ultima oar i refuz s atepte ca soarele s fi disprut cu totul la orizont nainte de a bea otrav. Apucnd cu o mn sigur vasul cu cucut, el sorbi fr ezitare sau repulsie butura mortal. Criton, i sunt dator lui Asclepios un coco, v rog s nu uitai s i-l dai, acestea au fost ultimile sale cuvinte. Trebuie s nelegem aici, urmnd sugestia lui L.Robin, c Socrate l roag pe Criton s aduc o jertf zeului medicinei drept mulumire c i-a vindecat sufletul de boala de-a fi fost unit cu un trup. Concluzia: Acum putem hotr ntemeiat dac este vorba despre eec sau izbnd n destinul socratic. Socrate a euat social; imposibilitatea iluminrii celorlali n privina nenelepciunii lor este proba pentru acest rezultat. Dar Socrate a izbndit Istoric i spiritual: el a deschis o cale pentru iubirea-de-nelepciune ca mod de via. Demersul su mai dovedete c iluminarea nu este la ndemna oricui; investirea Zeului nu este aleatorie, ci ine de puterea cu care insul i recunoate netiina asupra vieii i a morii i i ntemeiaz cunoaterea de sine numai prin acest simplu fapt: ceea ce nu tiu nu pretind c tiu. S fie oamenii att de necuviincioi cu propriul lor fel de a fi, nct s nesocoteasc aceast eviden? Rspunsul l avem la ndemn: s privim cu ochii deschii figurile semenilor notri i chipul propriu nechinuit de suferina ndeprtrii istorice de propria-ne fiin. Pretenia c tim ceea ce nu tim este pcatul nostru. Citate despre Socrate Platon spune ca Socrate a cultivat dreapta rationala, a fost un adevarat cavaler al dreptului, a fost un adevarat intelept al Greciei. Cicero spunea : S-a coborat filosofia din Cer inspre Pamant, a impins-o in agora.S-au infiintat scoli filosofice dupa ideile sale asa numita scoala micilor socratici. Filosofia sa a lasat urme adanci in filosofia din Grecia Antica. Socrate te invata sa-ti extragi filosofia din propriile strafunduri(Xenofan) Nu a trai e de mare pret, ci a trai cinstit. (Socrate) Sumar: I.Importana filosofiei a lui Socrate...3 II. Conceptia filosofica a lui Socrate4 III.Maieutica...9 Filosofia lui Socrate..10 Dialectica socratica...11 Principii socratice......11 Un personaj indragostit de cuvintul rostit...13 Caracterul...13 IV.Diferenta dintre Socrate si platon ,la modul esential..............14 Idei socratice retinute de filosofi...14 V.Socrate-model istoric in cadrul filosofiei Greciei Antice....................16 I.Citate celebre.20 Bibliografie Literatura(carti): 1.Dumitras Tudor-Filosofia Greciei Antice.Perioada cosmologica. 2.Bagdasar N.,Bogdan V., Narly C.-Antologie filosofica 3.Braga M.-Istoria filosofiei.Curs de prelegeri. 4.Capcelea V.-Filosofie:Introducere in istoria filozofiei si in studiu 5.Vasile Tapoc-Initiere in istoria filosofiei universale 6.Balea N.-Istoria filosofiei antice 7.Gortopan N.-Doctrinele filosofice in evolutia lor Enciclopedia filosofiei antice Ziare: 1.Convorbiri literare:Despre filosofia lui Socrate,august 2001, nr.8 2.Magazin istoric:De sapte ori/Socrate[Destin in 7 intrebari],2005,nr.1