Sunteți pe pagina 1din 13

Enigma Otiliei Balzacianismul.

Definit ca metoda de creatie literara, balzacianismul a fost vazut drept "un armistitiu intre clasicism si romantism" (Paul Georgescu). De la clasicism preia interesul pentru caractere (personajul este construit pe o dominanta: avarul, mizantropul, scorpia), iar de la romantism, culoarea locala (detaliile ce compun atmosfera locului si a timpului istoric dat, povestile sentimentale). La toate acestea, se adauga teme noi, precum a paternitatii, a mostenirii, a parvenirii. Romanul Enigma Otiliei este o replica polemica la adresa modelului balzacian, fiind scris din perspectiva si cu mijloacele modernitatii (astfel, Calinescu experimenteaza "un balzacianism fara Balzac", N. Manolescu). Balzacianismul din Enigma Otiliei poate fi recunoscut in urmatoarele aspecte: 1. Tema mostenirii: in centrul actiunii sta lupta pentru mostenirea averii lui mos Costache; tot o "mostenire" este si zestrea pe care Aglae ar trebui sa i-o dea Olimpiei, act refuzat de maniacul Simion: "Nu e fata mea". 2. Tema paternitatii: initial, Calinescu intentiona sa-si intituleze romanul Parintii Otiliei. Mai toate personajele romanului pot fi considerate "parinti" ai Otiliei, in sensul ca vor sa aiba grija de viitorul ei. Tema paternitatii este privita din mai multe unghiuri: pentru Simion este obsesiva, pentru Stanica este generatoare de delir verbal, pentru Pascalopol devine unul dintre cele doua moduri de o iubi pe Otilia. In centrul actiunii stau doi orfani: Felix si Otilia. Ei vor alcatui cuplul inocent, intr-o lume care sia pierdut moralitatea. 3. Descrierea minutioasa a mediului ambiant este utilizata ca mijloc de caracterizare a personajelor (este semnificativ incipitul romanului). 4. Situarea exacta a actiunii in spatiu si timp este balzaciana.

5. Constructia personajelor. Concentrarea vointei pentru realizarea scopului propus, face din Stanica un personaj balzacian. Dintre personajele romanului, cel mai apropiat de prototipul balzacian pare a fi mos Costache, care trimite la batrnul Grandet (din romanul Eugenie Grandet); el intra, totodata si in galeria avarilor (Harpagon[1], Hagi-Tudose[2]), fiind nsa umanizat de iubirea pentru Otilia. 6. Situatiile grotesti, tehnica portretizarii caricaturale, obsesia pentru bani.

Enigma Otiliei roman realist de factura balzaciana ROMAN REALIST CU NOTE NATURALISTE, INTERBELIC, OBIECTIV, BALZACIAN, MODERN, PARODIC, ROMAN-SINTEZ APARITIE "Enigma Otiliei" (1938), al doilea roman al lui George Calinescu, dupa "Cartea nuntii", este situat ntre traditie si inovatie, fiind un roman-sinteza. Este un roman interbelic, realist, obiectiv, de tip balzacian, cu numeroase elemente moderne. TEMA

Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inc sec. XX, prezentata in aspectele ei esentiale, sub determinare social-economica (istoria mostenirii lui mos Costache Giurgiuveanu), imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea/maturizarea tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, cartea se incadreaza in categoriea prozei realist-balazaciene prin dezvoltarea motivului mostenirii si al paternitatii. SEMNIFICATIA TITLULUI Titlul initial, Parintii Otiliei, reflecta motivul balzacian al paternitatii, pt ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti. Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza astfel accentul de la tema specific realista a paternitatii la o trasatura de caracter definitorie a eroinei. Personalitatea Otiliei este enigmatica, fiind interpretata in mod diferit de fiecare dintre pj romanului, ceea ce constituie o nota de modernitate a scrierii, anume tehnica moderna a perspectivelor multiple sau a reflectarii poliedrice. Titlul romanului si finalul sau exprima esenta dilematica a feminitatii, natura contradictorie a sufletului omenesc. Otilia este receptata diferit de cei din jurul sau. Chipul ei ramne nvaluit n mister, o imagine derutanta, de vis. Dincolo de definirea Otiliei prin raportare la celelalte ipostaze ale feminitatii din roman, ea ilustreaza "enigma" feminitatii. Varsta eroinei cumuleaza farmecul copilaresc cu senzualitatea, capriciul si frivolitatea femeii, dar si cu o precoce seriozitate si intelegere a vietii. Ea e mult mai lucida si mai matura decat Felix, care are multe naivitati. Decizia ei de a renunta la Felix ramane enigmatica, efect realizat prin prezentarea Otiliei n exclusivitate prin manifestarile exterioare si din perspectiva altor personaje. Otilia reprezinta pentru protagonist intruchiparea eternului feminin (sora, prietena, iubita, indrumatoare, mama). STRUCTURA ROMANULUI SI TEHNICI NARATIVE Creatia epica este ampla, fiind alcatuita din 20 de capitole, fara titlu, este structurata pe mai multe planuri narative, care urmaresc destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica etc. Exista 2 planuri narative principale: *planul epic- urmareste istoria complicata a unei mosteniri ( lupta dusa de clanul Tulea pt obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu); **al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima, orfanul care observa minutios degradarea umana cauzata de dorinta de acumulare materiala; in contextul povestii de iubire cu tanara Otilia M., amandoi fiind surprinsi in proc. de formare, in confruntarea cu lumea si cu ei insisi, planul se constituie ca bildungsroman; *** exista si un plan cadru - contureaza monografic existenta burgheziei bucurestene la inceputul sec. al 20-lea, subtema parvenirii fiind definitorie pt acest plan. Autorul acorda interes si planurilor secundare, pt sustinerea imaginii ample a societatii citadine. Structura discursului narativ este circulara, simetrica. Circularitatea este realizata prin situarea personajului Felix Sima pe strada Antim, imagine ce deschide si inchide paginile romanului. In romanul calinescian, deznodamantul este urmat de un epilog, in care sunt prezentate succint destinele unora dintre pj: Felix, Otilia, Stanica, Pascalopol. Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire, iar prin insertie de introduce micronaratiuni in structura romanului.

PERSPECTIVA NARATIVA Perspectiva narativa este cea a romanului doric, presupune un narator care relateaza la persoana a III-a, obiectiv, detasat, impersonal, neimplicat, intr-un stil neutru, urmarind relatia cauza-efect, specifica realismului balzacian. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor, dar acestea actioneaza automat, ca niste marionete. Se remarca insa limitarea omniscientei si obiectivitatii prin introducerea pj-martor Felix Sima, fapt dovedit si de limbajul uniformizat. Este evidenta si prezenta ochiului unui estet, indiciu al unei perspective auctoriale care demonstreaza vocatia lui G. Calinescu de a comenta lumea pe care o creeaza. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, controleaza evolutia lor ca un regizor universal. Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative. CONSTRUCTIA SUBIECTULUI Secventele narrative sunt construite pe baza inlantuirii, naratorul respectand principiul cronologic al prezentarii faptelor. Naratiunea si dialogul se imbina cu descrierea ampla a spatiilor, personajelor si vestimentatiei. INCIPITUL Incipitul romanului realist * fixeaza veridic coordonatele temporale si spatiale, in stilul metodei balzaciene, prin acumularea detaliilor: cadrul temporal (intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece), cand tanarul Felix Sima paseste pentru prima oara pe strada Antim din Bucuresti un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli., ** prezinta principalele personaje, ***sugereaza conflictul ****si traseaza principalele planuri epice. Naratorul introduce cititorul in spatiul si timpul actiunii odata cu pj care vine din exterior (deci cu calitatea de pj-reflector), pretext de prezentare detaliata, veridica a Bucurestiului de odonioara. RELATII TEMPORALE SI SPATIALE Actiunea, desfasurata n perioada iulie 1909-martie 1911, este urmata de epilogul plasat la un deceniu si jumatate distanta. Largirea spatiului epic se realizeaza prin plasarea conflictelor in alte locuri: de la casa lui Giurgiuveanu, la casa familiei Tulea, a lui Pascalopol, a mosiei acestuia etc. Relatiile spatiale si temporale astfel evocate reflecta o trasatura a realismului: relatia directa om / mediu. Sunt prezentate sumar mediul negustoresc, mosieresc, medical-universitar, preotesc, al avocatilor etc. Descrierea naturii cu ocazia excursiei lui Felix si a Otliei la mosia lui Pascalopol, proiectarea grandioasa a Baraganului pe un fundal fantastic, folosirea contrastelor n descrierea cmpiei, reflectate n constiinta lui Felix, sunt pagini de sensibilitate romantica.

EXPOZITIUNE..INCIPIT

Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzacianista: situare exacta a actiunii in timp si in spatiu,veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice, descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliului semnificativ. Are la baza conventia strainului care se initiaza intr-un nou mediu. Felix, personajul-reflector, surprinde stereotipiile si anomaliile mediului bucurestean, dar n spatele lui se afla naratorul omniscient. Caracteristicile arhitectonice ale strazii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de ochiul unui estet,din perspectiva naratorului specializat, desi observatia ii este atribuita personajului-reflector Felix Sima, care cauta o anumita casa. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrangerii treptate a cadrului,de la strada, la casa, la interioare, la fizionomia si gesturile locatarilor (tehnica focalizarii) este o modalitate de patundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstituirea atmosferei. Pt Balzac o casa este un document sociologic si moral. La fel ca in comedie, apare contrastul dintre aparenta si esenta, iar naratorul isi exprima atitudinea ironica, asumandu-si statutul demiurgic: o caricatura in moloz a unei strazi italice. Strada Antim si casa lui mos Costache sugereaza, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unor locatari bogati, burghez imbogatiti candva, si realitate: inculti (aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), zgarciti( case mici, cu ornamente din materiale ieftine), snobi(imitarea arhitecturii clasice), delasatori (urme vizibile ale umezelii si ale uscaciunii, impresia de paragina). Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara pt a dobandi avere, dar nu si fondul cultural. Strada Antim este o metafora a romanului nsusi, vazut ca amestec de stiluri, caricatura a unui model prestigios (balzacian). Casa lui C. G. este o cladire veche, aflata in paragina, impodobita cu imitatii ieftine si releva date esentiale despre proprietarul ei. Psihologia umana devine astfel o functie a mediului, ca si la Balzac, dar scriitorul roman insista ape amanuntele arhitectonice conturand minutios exteriorul, ceea ce il determina pe critical literar N. Manolescu sa afirme ca: daca Balzac crea viata, Calinescu o comenteaza, atitudinea lui fiind critica. FINALUL Finalul este inchis deoarece aduce rezolvarea conflictului (deznodamantul) si este urmat de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui mos Costache,din perspectiva lui Felix, in momente diferite ( adolescenta si aproximativ 10 ani mai tarziu: dupa razboi). Simetria este sustinuta si de replica pe care mos Costache i-o adreseaza lui Felix, in momentul in care tanarul apare in poarta casei sale. Dupa trecerea anilor, doctorul Sima revine la locurile strabatute ca licean, pe strada Antim, care insa se schimbase si ea, si-si aminteste nostalgic de replica absurda cu care il intampinase Costache nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc final: Aici nu sta nimeni. Epilogul ofer cititorului inocent justificarea gestului fetei ( Felix avea s fac o carier strlucit, eliberat de constrngerea unei iubiri nepotrivite cu marele lui viitor. Interesul autorului se ndreapt spre elementul absurd, regsit att n incipit, ct i n final. Reluarea situaiei iniiale sugereaz absurdul existenei nsi.

SUBIECTUL ROMANULUI Actiunea Orfan, ajuns n casa tutorelui su, Costache Giurgiuveanu, Felix Sima, proaspt absolvent al Liceului Internat din Iai, dorete s studieze Medicina; remarcat nc din primul an de studiu, tnrul va face ulterior o carier strlucit. n casa lui mo Costache, Felix se ndrgostete de Otilia, aflat i ea sub tutela btrnului. Dei ine la Otilia, fiica celei de-a doua soii, Costache ezit ndelung s o adopte, chiar dup ce sufer un atac cerebral. La insistenele lui Leonida Pascalopol, mo Costache va depune pe numele Otiliei o sum oarecare, la care moierul va mai aduga ceva, pentru a-i crea fetei un sentiment de securitate i de independen financiar. Un prim plan narativ urmrete delicata poveste de dragoste care i leag pe cei doi orfani, Felix gsind n Otilia o companie feminin care suplinete absena mamei, a unei surori sau a unei iubite.

Intriga se dezvolta pe 2 planuri care se intepatrund: pe de o parte, dorinta obsesiva a clanului Tulea, condus de sora lui Giurgiuveanu, Aglae, de a intra in posesia acestuia, iar pe de alta parte, romanul are in centru destinul tanarului Felix,maturizarea lui, acesta patrunzand intr-un mediu social nou, fiind marcat de intalnirea cu fiica vitrega a lui Costache Otilia Marculescu (caracterul de bildungsroman).

Averea lui Costache Giurgiuveanu este vnat n permanen de membrii clanului Tulea, care o detest pe Otilia. Aglae - baba absolut - ncearc s intre n posesia averii btrnului prin orice mijloace. Dup ce Simion, soul decrepit, este abandonat ntr-un ospiciu, Aglae ncepe s supravegheze cu atenie casa lui Costache, pentru ca acesta s nu poat face nici o micare fr tirea ei. Dup primul atac cerebral pe care l sufer Costache, clanul Tulea pune stpnire pe cas, determinnd revolta neputincioas a btrnului, nfuriat de pungaii care i irosesc alimentele i butura. Moartea lui Costache, provocat cu snge rece de Stnic Raiu, ginerele Aglaei, pune capt atmosferei relativ calme care domnete n snul familiei Tulea i influeneaz decisiv destinele personajelor. Stnic o prsete pe Olimpia, invocnd ridicolul motiv c aceasta nu-i mai poate drui urmai, dei copilul lor murise din neglijena ambilor prini. El se cstorete cu Georgeta, cu care nu avu motenitori, dar care i asigur ptrunderea n cercurile sociale nalte. Felix i Otilia sunt nevoii s prseasc locuina lui mo Costache, casa fiind motenit de Aglae. Otilia se cstorete cu Pascalopol (punctual culminant al conflictului erotic), moierul ntre dou vrste, personaj interesant, sobru i rafinat, n a crui afeciune pentru Otilia se mbin sentimente paterne i pasiune erotic. Deznodamantul (sfritul diegetic Felix, abandonat, primete o explicaie de la Otilia, menit s dezlege misterul), prezinta implinirea profesionala si familiala a lui Felix, despartirea dintre Stanica si Olimpia, acesta gasindu-si fericirea alaturi de o femeie de moravuri indoielnice, cu relatii sus-puse, esecul lui Titi si al Auricai in tentativele lor disperate de a-si intemeia o familie. Felix afl, mult mai trziu, ntlnindu-se ntmpltor cu Pascalopol n tren, c Otilia a divorat, recstorindu-se cu un conte argentinian, ceea ce sporete aura de mister a tinerei femei. Fotografia Otiliei, pe care i-o arat Pascalopol, nfieaz o doamn picant, gen actri

ntreinut, care nu mai e Otilia de odinioar. Speriat, Felix nelege c a avut el nsui o contribuie nsemnat la metamorfozarea fetei. Finalul este nchis, marcnd rezolvarea tuturor conflictelor, i este urmat de un epilog.

Motivul paternitatii este infatisat interferentiat.Orfanii au doi protectori: Costache si Pascalopol. Mos Costache este zgarcit, dar isi iubeste sincer fiica, desi n-o adopta legal, in timp ce Aglae, adevaratul avar al romanului, striveste personalitatea copiilor sai, anulandu-le sansa implinirii matrimoniale. Astfel, Aurica ramane fata batrana, Olimpia este parasita de Stanica Ratiu,care dupa ce fura banii batranului avar divorteaza de fata Aglaei si se casatoreste cu Georgeta,iar Titi evolueaza spre o inevitabila maladie mintala. Planul mostenirii este prezentat minutios de narator, reliefand intrigile si meschinaria unor oameni apropiati batranului, dar care se lupta din rasputeri ca, prin orice mijloc, sa dobandeasca averea acestuia. Planul formarii tanarului Felix, student la Medicina,urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau,in special iubirea adolescentina pt Otilia. Este gelos pe Pascalopol, (se contureaza conflictul erotic) dar nu ia nicio decizie, fiindca primeaza dorinta de a-si face o cariera. Evoluatia sa de la adolescenta la maturitate, de la postura de licean la cea de medic este marcata de iubirea profunda pt Otilia Marculescu. Otilia il iubeste pe Felix,dar dupa moartea lui mos Costache il paraseste,considerand ca reprezinta o piedica in calea realizarii lui profesionale. Ea se casatoreste cu Pascalopol,barbat matur,care ii poate oferi intelegere si protectie.Din epilog aflam ca Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea Otiliei de a-si trai tineretea,ea devenind sotia unui conte exotic si cazand in platitudine. Otilia ramane pt Felix o imagine a eternului feminin,iar pt Pascalopol o enigma. CONFLICTELE Conflictul principal al romanului se contureaz n jurul averii lui mo Costache, prilej pentru observarea efectelor, n plan moral, ale obsesiei banului. Btrnul avar, proprietar de imobile, restaurante, aciuni, nutrete iluzia longevitii i nu pune n practic nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei. n plan secundar, se urmresc aspectele definitorii pentru o societate n care motorul evoluiei este banul. Aurica este obsedat de avere pentru c triete iluzia c aceast iar asigura o partid strlucit, Stnic se cstorete cu Olimpia fiind ademenit de zestrea promis de Simion, dar care se spulber dup o ateptare ndelungat, Otilia se obinuiete s fie ocrotit de Pascalopol, care i asigur un anume confort material. Istoria unei mosteniri include doua conflicte succesorale: primul este iscat in jurul averii lui mos C(adversitatea manifestat de Aglae impotriva orfanei Otilia) ,al doilea destrama familia Tulea(interesul lui Stanica pt averea batranului). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pt mana Otiliei. Personajele

Relaiile dintre cele dou familii sugereaz universul social prin tipurile umane realizate. G. Clinescu distinge dou feluri de indivizi, n funcie de capacitatea de adaptare la lume: cei care supravieuiesc, avnd o concepie moral asupra vieii i fiind capabili de motivaia actelor proprii Felix, Pascalopol i cei care se adapteaz automatic, instinctual, organizai aproape schematic i ilustrnd cte un tip uman. Scopul romancierului este zugrvirea unor caractere bine individualizate ( Gheorghe Glodeanu ) Prezenta categoriei groetescului prin: deformarea monumentalului in arhitectura, transformarea lui in caricatura, ignorarea valorilor morale de unele dintre pj, portrete si comportament ce ilustreaza automatismul, fac din scriere un roman comic. Prezentarea n bloc a personajelor, (ca un mare romancier, de talia lui Balzac si Tolstoi) la nceputul romanului, printr-o tehnic de factur balzacian, (tehnica introducerii in scena si cea portretistica) este prilejul folosit de autor pentru a alctui fiecrui personaj un portret demonstrativ. Prin tehnica focalizrii, caracterul personajelor se dezvluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existenei lor: prezentarea mediului, descrierea locuinei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor, a obinuinelor. Naratorul stabilete n mod direct gradele de rudenie, starea civil, biografia personajelor reunite la nceputul romanului. Caracterele dezvluite iniial nu evolueaz pe parcursul aciunii, dar trsturile se ngroa prin acumularea detaliilor, n caracterizarea indirect. Caract.dir. e facuta de narator sau de alte pj, indirecta limbaj, gesture, fapte, rel cu alte pj. Imaginea initiala a naratorului omniscient e dublata de cea a pj reflector, fiind completata pe parcurs, realismul reluand si imbogatind caracterele spec. clasicismului. Portretul balzacian pornete de la caracterele clasice (avarul, ipohondrul, gelosul ), crora realismul le confer dimensiune social i psihologic, adugnd un alt tip uman: arivistul. Romanul realist tradiional devine o veritabil comedie uman, plasnd n context social o serie de personaje tipice. n acest sens, Mo Costache este avarul, Aglae baba absolut, fr cusur n ru Aurica fata btrn, Simion dementul senil, Titi debil mintal, infantil i apatic, Stnic Raiu arivistul, Otilia cocheta, Felix ambiiosul, Pascalopol aristocratul rafinat. Cu alte cuvinte, zugrvirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, observarea umanitii sub latur moral trdeaz un romancier atent la aspectele definitorii ale epocii sale.

Dei personajele sunt prezentate, n general, printr-o tehnic de factur clasic-realist, elementele de modernitate sunt prezente n realizarea ctorva dintre cele mai importante personaje. O trstur a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Arhitectura are o stransa legatura cu viata oamenilor si cu profilul caracterologic, oferind primele informatii asupra pj. Primul tip introdus in scena prin dubla perspectiva a naratorului omniscient si a pj-reflector este Costache Giurgiuveanu situate pe strada Antim, casa este un indiciu al conditiei sociale burghezia bucuresteana si al incadrarii lui mos Costache in tipologia avarului: totul in cel mai antic stil, dar console, frontoane si casetoane erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidaria era crapata si scorojita in foarte multe locuri. Fizionomia descrisa prin acelasi artifice ochiul strain al lui Felix dezvaluie de la inceput varsta, detaliile unei fizionomii bizarre si gesturile stereotipe: un omulet subtire si putin incovoiat, capul atins de o calvitie totala, fata aproape spana, buzele

intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os, clipese rar si moale, ca bufnitele suparate de o lumina brusca. Intalnirea cu Felix dezvaluie un comportament ciudat al batranului, care simuleaza uitarea, unicul mijloc de aparare fata de cei din jur: Nu-nu-nu stiu nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc. Mo Costache este avarul, dar nu este dezumanizat. El nu i-a pierdut instinctul de supravieuire (cheltuiete pentru propria sntate ) i nutrete sentimente paterne pentru Otilia: fe-fetita lui, chiar dac avariia l mpiedic s i asigure viitorul. Fata il considera un om bun, dar nu poate intelege ciudatenia comportamentului sau cand vine vorba de bani. Confruntarea cu clanul Tulea confera o turnura dramatica destinului sau. Aflat la o varsta inaintata, constientizeaza ca, intr-o zi va fi pradat de acesta si de aceea, se apara cu mijloace proprii de rautatea lor. Simularea uitarii si balbaiala sunt arme nave de aparare, constituindu-se ca modalitati de amanare pt a castiga timp in fata adversarilor. Comportamentul bizar dublat de dragostea sincera afta de otilia, desi arghilofilia il impiedica sa realizeze infierea. Averea mult-dorita de Costache se constituia din imobile date spre inchiriere pt a-I asigura venituri stabile, bani rezultati din vanzarea obiectelor confiscate la prietenul sau batran si bogat, L.P., luate cu titlu fictiv de imprumut sau castigate la jocurile de carti si table. Din avaritie extrema, amana datoria morala fata de raposata sotie, de a renunta la o parte din bani pt a asigura viitorul Otiliei prin trecerea pe numele ei a unei sume considerabile ca zestre. Acest personaj este o combinaie ntre dou caractere balzaciene: avarul ( mo Grandet ) i tatl ( mo Goriot ). Chiar daca este un pj unidimensional, nonevolutiv, cu o psihologie static, Mos Costache este un pj mai nuantat decat omologul sau francez.

Rolul scenei de grup din salon in conturarea tipologiilor Aglae, femeia varstnica, imbracata pretios si pedant, se remarca prin fata galbicioasa, gura cu buzele subtiri, acre, nasul incovoiat si acut, obrajii brazdati de cateva cute mari. Descrierea cu functie de simbolizare evidentiaza incadrarea ei in tipologie baba absoluta, fara cusur in rau. Aglae este suspicioasa, malitioasa, egoista, limitata, autoritara, dovedint prin comportament instinctul matern si pe cel al posesiunii. Desi o detest ape Otilia, potential candidate la averea lui Costache, este unul dintre mentorii, parintii ei, formand-o ca personalitate, prin relevarea laturii negative umane. Ea isi contureaza menirea inca de la inceputul romanului, atacandu-I rautacios pe cei din jur. Imediat dup ace il cunoaste pe Felix, care paseste pt prima data in casa tutorelui sau, singura sa ruda, I se adreseaza in mod malitios lui Costache: N-am stiut: faci azil de prfani; nu omite insa sa-I ofenseze sip e ceilalti: O sa aiba Otilia cu cine se distra, ce zici, Pascalopol?. Cuvintele ei veninoase izvorasc din dorinta de a inlatura cat mai curand un nou pretendent la banii la care ravneste, apariti sa adauga noi nelinisti pe constiinta Aglaiei. Prezenta Otiliei in casa fratelui sau ii macina existent si nu ezita sa o denigreze de fiecare data, numind-o dezmatata si stricata.

Rautatea acesteia este evidenta in cadrul propriei sale familii. Desi se considera o mama devotata, isi trateaza copiii in mod diferentiat, preferandu-l pe Titi, nedreptatindu-le pe Olimpia si Aurica. Aglae este liderul clanului, iar autoritatea sa stirbeste profund personalitatea copiilor, conducandu-i pe toti 3 catre neimpliniri majore. Pe Olimpia o desconsidera si nedreptateste, nefiind multumita de relatia cu Stanica Ratiu.

Alt aspect modern(naturalismul) este interesul pt procesele psihice deviante,motivate prin ereditate si mediu (alienaia, ereditatea i senilitatea ). Universul fam Tulea se afla sub semnul bolii, al degradarii morale reflectate in plan fizic.

Simion Tulea reprezint categoria estetic a urtului, grotescul. Cruzimea caracterului sau o determina sa fie total indiferenta la suferinta sotului ei bolnav, chiar daca mare parte din banii familiei erau contrbutia acestuia. Este retras, nebagat in seama de membrii familiei, comportamentul sau agasand-o pe Aglae, care il paraseste intr-un azil. Titi, fiul retardat care se ndreapt spre demen, este o copie a tatlui. Preferinta pt Titi, o face pe Aglae sa il considere un geniu nedescoperit, desi la 22 de ani acesta nu terminase nici liceul. Mereu in criza erotica, are mania de a confectiona obiecte ce presupun migala, copiaza carti postale illustrate, este illogic (scena cand ii povesteste un film lui Costache) si posomorat, dependent de mama, se leagana. Aurica fata batrana, tipologie ilustrata atat in detaliile fizionomice: fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cat si prin comportament, este o copie degradat a mamei. Fiind fata cea mica si fidela a rautatii mamei, obsesia casatoriei este dominant si ii orienteaza toate sentimentele si atitudinile: invidie, rautate, ura si instabilitate emotionala.

Pascalopol tipul mosierului de vita nobila, supranumit de critical literal P. Constantinescu un personaj nou, aduce in roman calitati umane general-valabile. Ramas vaduv de tanar, traieste intens sentimental ratarii, o iubete pe Otilia patern, dar i viril, rolul su n existena fetei devenind n acest mod ambiguu. Se deosebeste de lumea personajelor instinctuale, dominate de o manie, definindu-se prin complexitatea sentimentelor si dimensiunea morala. Portretul fizic initial surprinde varsta, eleganta, rafinamentul. Este un barbat singur, fin, delicat, devotat Otiliei, dar care nu poate discerne intre latura paterna si cea virila a sentimentului sau: Am nevoie de Oltilia, ea e micul meu vitiu sentimental. Daca nu pot fi un amant, remant intotdeauna un nepretuit prieten si parinte. Fata il admira, considerandu-l un mare caracter, un barbat sic, dra il compatimeste pt singuratatea care il face sa sufere. O fascineaza, de asemenea, diplomatia acestuia, cand se lasa pacalit la jocul de carti sau de table, sau cand suporta rautatea Aglaiei si avansurile Auricai. Devotamentul, responsabilitatea si luciditatea in legatura cu statutul Otiliei, il fac sa fie mereu in preajma e, sa ii asigure viitorul, pt ca fata sa poate sa aleaga liber si sa se casatoreasca cu ea pt o vreme, dar ii reda libertatea cand constata ca aceasta legatura este constrangatoare pt tanara.

Arivistul Stnic Raiu se ndeprteaz de model prin demagogie ( e un demagog al ideii de paternitate ), e escroc i principial, ho i sentimental. Este ginerele Aglaei, este arivistul care isi urmareste constant si obstinatie scopul, dar si demagogul Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator, tema lui preferata fiind cea a familiei, datorita, poate, conditiei de orfan. Portretul sau fizic are trasaturi definitorii: era rosu la fata, fara sa fie propriu-zis gras, de o sanatate agresiva Cu Olimpia traieste in concubinaj si se incapataneaza sa nu o ia de sotie pt ca tatal ei, care, din cauza bolii, nu o mai recnoaste, nu doreste sa-I ma idea zestrea promisa. Nasterea copilului este doar un pretext de a se allege cu averea sotiei, dar neglijenta lor duce la moartea grabnica a acestuia. Dupa ce joaca rolul unui tata indurerat, o paraseste pe Olimpia, dar nu inainte de a se asigura ca banii cu C.G. ii apartin. Stanica este un avocat fara procese, deoarece atentia sa este canalizata asupra imbogatirii, acest fapt implicand omniprezenta in casa Aglaiei si a lui mos Costache. Pj este un bun cunoscator al psihologiei umane, subtil, in comparative cu rudele sale prin alianta, indiscret, teatral, demagogic, inteligent si fantezist, construind mental scenario in care se iluzioneaza sau se induioseaza asupra propriei personalitati. Lipsiti de moralitate si onestitate, sotul Olimpiei cunoaste pe toata lumea, exagereaza realitatea dupa bunul sau plac si il terorizeaza pe batranul avar. Este jovial, melancolic sau cinic, dar isi atinge telul si devine bogat prin furt, el provocand moartea lui Costache(punctual culminant al unei coord. a conflictului). Reflecta cel mai expresiv dimensiunea comica conferita de reluarea formulei balzaciene in perioada declinului ei. In cazul lui Stanica Ratiu, comical releva contaminarea cu elemente modern, confirndu-I aspectul de masti de carnival in descendenta caragialiana, ale carui fapte sunt ingrosate, caricaturizate: asculta pe la usi, colporteaza stiripe care le augmenteaza pana la absurd, uneori in mod gratuity, de placerea jocului, este mereu histrionic, cerand bani cu nonsalanta tuturor si amenintand cu sinuciderea pt a fi mai credibil. Destinul sau este ascendant, deoarece deschide cabinet de avocatura, intra in politica, are protectori asidui dupa casatoria cu Georgeta, dar pastreaza si o fateta ascunsa, promiscua, fiind acuzat de ziarele de scandal ca patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani. In aceasta lume a maniilor si a goanei dupa posesiune, Felix si Otilia reprezinta cuplul de inocenti. Felix Sima intrchipeaza adolescentul surprins in procesul maturizarii, strainul, dar si tipul ambitiosului. El este un pj complex, dinamic, surprins in evolutie. Pj este un cerebral si un om caracterizat prin vointa, care, in casa tutorelui parcurge etapele si probele maturizarii: cunoasterea lumii, a iubirii, a profesiei. Avand un scop prcis, anume de a urma Facultatea de medicina, el va lua contact cu mediul viciat al goanei dupa mostenire, dar nu se va lasa influentat de meschinaria acestuia. Portretul fizic intial anticipeaza incadrarea eroului in tipologie: uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina din cauza suvitelor mare se par ce-I cadeau de sub sapca, cunoarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota coluntara intaia impresie. Acestui procedeu de caracterizarea balzacian I se adauga fisa biografica, porteretul direct facut de alte pj, portretul indirect realizat prin gesture, fapte, relatii cu cei din jur. Insingurat, visator, intelligent, fin, Felix are capacitatea de reflective, comentariul auctorial notand constiincios

gandurile, framantarile, indoielile in stilul indirect liber sau prin intermediul jurnalului tanarului, forma de autocaract. :Nu trebuie sa fiu asa de orgolios de averea mea*+ trebuie sa ma port modest, discret, spre a nu scoate in evidenta situatia critica a Otiliei. Iubirea juvenila a lui Felix este sortita esecului datorita incompatibilitatii celor doi, tineretii, dar si aspiratiilor diferite, idealul lui fiind clar si prcis, in timp ce fata este indecisa, aventuroasa. Punctual culminant al conflictului erotic, este plecarea Otiliei cu Pascalopol, ce I se pare inexplicabila. Totusi, are la baza o ratiune profunda, caci ea nu doreste sa se interpuna carierei stralucite, care il asteapta pe tanar. Tanarul ramane cu nostalgia misterului din comprtamentul fetei, dpdv profesional si social, el se realizeaza atingandu-si telul propus inca de la inceperea cursurilor universitare. Felix ajunge ajunge prin munca si perseverenta un professor universitar, specialist cunoscut, autor de tratate stiintifice., se casatoreste stralucit si intra prin mariaj intr-un cerc de persoane influente.

Autorul dispune personajele in planuri antitetice, prin reflectare inversata. Orfanii Felix si Otilia au corespondenti prin rasfrangerea inversata, in zona uratului, pe tinerii din calnul Tule: inteligenta lui Felix in contrast cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasa a Otiliei cu uratenia Auricai. In general caracterizarea personjelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian: tehnica focalizarii,in mod direct,vcaracterizarea indirecta. Exceptie face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica. Pana in cap 16, Otilia este prezentata exclusiv prin comportamentism (fapte,gesturi,replici), fara a-i cunoaste gandurile din perspectiva naratorului,cu exceptia celor marturisite de personaj. Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu narativ, de reflectarea poliedrica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlate personaje, ceea ce confera ambiguitate pej,iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Otilia Marculescu pj eponim al romanului si reprezinta tipul eternului feminin, in zugravirea caruia autorul este inspirat de o persoana deosebita, intalnita in copilarie:fata cu parul ca un fum, exuberanta si reflexive, culta, nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa, muzicanta, insusi marturisind:Ori da cate ori imaginatia mea a inregistrat o fiinta feminine, in ea era un minimum de Otilia. Ea este fiica adoptiva a lui Costache G., dar are un statut incert din cauza avaritiei acestuia si a respingerii de catre clanul Tulea, pt care este o rivala la mostenire. Mijloacele balzaciene introduce imaginea contradictorie prin descrierea camerei si a portretului fizic:. Interiorul dezvaluie preocuparile artistice, naturaletea, cochetaria(partial, de integreaza in tip.cochetei), curiozitatea, atractia spre nou, nelinistea, nerabdarea specifica tineretii. Portretul fizic surprinde varsta, frumusetea, eleganta, delicatetea, trasaturi ce o opun Auricai, dar si fragilitatea, vulnerabilitatea ei: parea sa aiba vreo 18-19 ani; fata maslinie, nasul mic si ochi foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. In conturarea pj, Calinescu a utilizat tehnicile modern: a reflectarii poliedrice (pluriperspectivismulconturarea imaginii pj din impresii diferite, uneori contradictorii ale celor din jur) si

comportamentismul (naratorul expune doar faptele, vorbele, atitudinile sale, caract. in mod indirect, omitand reliefarea gandurilor sale), tehnici care relativizeaza imaginea Otiliei, contribuind la aura de mister a pj si la limitarea omniscientei. Personalitate in formare, chiar daca are deja o stapanire de femeie, Otilia ii farmeca pe barbatii din jurul ei: Costache G. o sorbea umilit din ochi, iubind-o foarte mult pe fe-fetita lui, Pascalopol o admira profund si o consdera o fiinta gingasa, o strengarita, o artista, o floare rara; dar trebuie sa indure invidia si ura Auricai si a Aglaiei, astfel incat este perceputa in mod diferit, chiar contradictoriu. Pt Aglae, ea este o fata fara capatai, o dezmatata, o stricata, catalogari izvorate din rautate si invidie. Stanica Ratiu, desi face parte din clanul pt care Otilia este dezagreabila, o priveste admirativ, intuindu-I subtilitatea personalitatii: nostima fata, desteapta, dar sireata. Ca si Felix, Otilia este o tanara in formare. Desi il iubeste pe acesta, ea gandeste matur in ceea ce ii priveste, concluzionand, in mod altruist, ca tanarul va trebui sa se preocupe de cariera sa, in calea careia, ea ar reprezenta doar o piedica. Nedorind sa-I perturbe realizarea profesionala, decide sa il paraseasca, fugind neasteptat cu Pascalopol. Tanar, Felix o considera un ideal feminin si sotia dorita, desi are momente cand se indoieste de sinceritatea dragostei fetei si onestitatea ei, neintelegand relatia special ape care ea o are cu Pascalopol, iar mosierul o vede ca pe o fata deosebita, mandra, libera, vulnerabila, dar care necesita protective si devotement, pe care I le ofera neconditionat, fie ca inlocuitor patern, fie ca sot, in final el reprezentand alegerea Otiliei. Ea ramane o enigma atat pt Feliz cat si pt Pascalopol. Intalnirea intamplatoare a celor doi, dupa ani, releva faptul ca taina sufletului feminine nu poate fi dezlegata. Poza recenta a Otiliei, in care Felix nu recunoaste fata nebunatica, pe care o iubeste nostalgic, reprezinta realitatea perisabilitatii in raport cu eternitatea amintirii ei pastrata de memoria afectiva a pj. Constituindu-se ca suma a ipostazelor textuale zugravite, autorul marturiseste cap j feminine al romanului reprezinta propriul ideal de feminitate: Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara *+ e fondul meu de ingenuitate si copilarie. ARTA NARATIVA In ceea ce priveste stilul calinescian, se remarca sobrietatea, precizia, nota impersonala, obiectiva, de facture traditionala. Se remarca descrierile minutioase, precum prezentarea detaliata a strazii Antim, a casei lui C. G., a interioarelor, a vestimentatiei si a fizionomiei pj, care sugereaza intocmai felul de a fi al pj. Originala si plina de farmec este zugravirea in cuvinte a peisajului de campie, observant minutios cu ocazia vizitei la mosia din Baragan a lui Pascalopol, descriere ce confera romanului, pe langa trasaturile clasice si realiste, si trasaturi romantice. CONCLUZIE Asadar, Enigma Otiliei are ingredientele romanului balzacian prin accentul pus asupra laturii moralului si socialului, scrutat atent de ochiul vigilent al naratorului omniscient, care il zugraveste prin tehnica detaliilor, prin crearea unor tipologii ce amintesc de Comedia umana, prin realizarea

scrupuloasa a imaginii Bucurestiului de odinioara in toate dimensiunile lui, naratorul urmarind medii sociale diverse, pitoresti pt cititorul de astazi (vecinii lui Weissman, casa Agripinei). Pe de alta parte, este evidenta depasirea balzacianismului datorita elementelor moderne care se insinueaza in roman: 1. meditatia despre timpul enigmatic, care da epilogului deschidere; 2. perspectiva personajelor-reflector; 3. tehnica "dialogurilor paralele" din capitolul XVIII, cand secventa narativa se dramatizeaza, juxtapunandu-se monologurile personajelor, 4. ambiguitatea unor personaje, 5. introspectia, 6. finetea, luciditatea si precizia analizei psihologice; interesul pentru psihologii contradictorii (Otilia, Pascalopol), pentru involutii, degradari psihice (alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei - Simion Tulea), pentru studiul consecintelor ereditatii (Titi), 7. parodierea modelului balzacian; * comicul, limitarea omniscientei si obiectivitatii, pluriperspectivismul in realizarea portretelor, aerul caragialian al unora dintre pj, fac din cartea lui Calinescu un roman al formulei balzaciene preluate de un scriitor al sec. al XX-lea. Astazi, romanul in care pj sunt tributare schematismului si caricaturalului (N. Manolescu) si in care unitatea clasica este depasita de viziunea omului modern, se prezinta ca un balzacianism fara Balzac. Desi romanul e considerat balzacian prin (Gh. Glodeanu), acesta vdete i influene din Stendhal (cuplul Pascalopol, vrstnicul, Otilia,tnra, amintind de cuplul Madame de Renal, vrstnica, i Julien Sorel, tnrul), n privina analizei sentimentului de iubire (incluznd i gelozia), din Flaubert (i e suficient s amintim replicile identice:Madame Bovary cest moi i Otilia cest moi) sau Dickens (prin descrierea minuioas a mediului de via). Aparitia romanului marcheaza o data importanta in evolutia literaturii romane, rezolvand contradictia dintre maniera traditionala, balzaciana de a scrie si cea moderna, de factura proustiana, autorul insusi afirmand: Trebuie sa fim cat mai originali si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental.