V

-Mm, ce bine miroase cafeaua asta.Sper sa ajung la timp, nu ar fi deloc bine sa

intarzii in prima zi de munca si ar trebuii sa ma gandesc serios sa fac rost de o
masina, nu ma incanta ideea de a alerga dupa taxiuri prin L.A. 6.25, iar cladirea
aceea din fata cu trei nivele unde asteapta ziaristii aceia este exact locul unde
trebuie sa ajung.Am trecut de fotografi si reporteri destul de usor, nu prezantam
interes.Nu acelasi lucru am putut sa zic despre cei doi bodyguarzi din fata intrarii.

- Ei unde crezi ca te duci asa grabita, scumpo?

- Sunt noua asistenta a domnului Pattinson, ma asteapta.

- Legitimatia, terog.

Parca aveam si asa ceva , mi-am zis si am inceput sa scotocesc prin poseta.Uf, bine
ca am gasit-o.I-am fluturat-o cu satisfactie prin fata colosului brunet cu ochelari de
soare si am intrat in hol indreptandu-ma spre lift.Nu am putut intelege utilitatea
unui ascensor la o cladire cu trei nivele, dar ce stiu eu despre arhitectura.M-am oprit
in fata apartamentului multumita de faptul ca nu intarziasem si nici cafeaua nu se
racise in paharul de plastic. Nu am apucat sa sun a doua oara ca usa se deschise si
din cadrul ei imi zambi amabil un tanar inalt, slab dar nu astenic, cu parul ravasit si
ochii somnorosi. Am ramas pentru cateva clipe intepenita asteptand sa-mi vina in
minte ceva inteligent, iar el se uita mirat la mine si astepta sa zic ceva o data.Iar
propozitia super-inteligenta pe care am rostit-o a fost:

- Ti-am adus cafeaua, si-am intins hotarata paharul de plastic spre el. Dumnezeule
chiar trebuia sa par o cretina din primele 30 de secunde, mi-am zis.De felul meu
sunt palida, dar de data asta , pentru prima data in viata cred ca am rosit.Bun
moment mi-am ales sa ma pierd cu firea.

- Multumesc, trebuie sa fii!?...zapacit si-a trecut mana prin par ca si cum incerca sa-
si lamureasca niste lucruri.

- Asistenta cea noua, am zis.

- Da sigur, poftim intra. Imi cer scuze ca nu mi-am dat seama, dar doar ce m-am
trezit din somn.

Imi facu semn sa intru in living. O camera mare decorata in stil minimalist, mult alb
si wenge.Mi-am dat seama din prima ca este un apartament inchiriat, prea
inpersonal.

- Ia loc, te rog, vin imediat.

M-am asezat pe canapea si ca o secretara profesionista mi-am scos din geanta
agenda si pixul pregatindu-ma sa-i recit programul pe ziua respectiva imediat ce
va intra in camera.

- Cu ce pot sa te servesc?i-am auzit vocea din alta incapere, probabil bucataria.

- Un pahar cu apa, daca se poate.I-as fi baut cafeaua, dar m-am gandit ca nu

merge.S-a intors in camera cu un pet de 0,5 litri in maini, il tinea ca si cum s-ar fi
sprijinit de afurisita aia de sticluta de plastic.Statea in usa usor adus de spate.

- Scuze, dar nu stiu unde sunt paharele, sper sa nu te deranjeza prea tare.

Wow, cat exces de politete.Daca mai continua sa-si ceara mult scuze am sa cred ca
el este angajatul meu.

M-am ridicat sa-i iau sticla din maini si din greseala i-am atins degetele – reci si
tremurande- si-a retras brusc mana ca si cum l-as fi curentat.

- Scuze, am balmajit eu.

- A nu, eu imi cer scuze, sunt cam stangaci.

Am pufnit oribil pe nas si am izbucnit intr-un ras prostesc.

- Cred ca o sa inarziem tot cerandu-me reciproc scuze.

-Cred ca da, spuse zambind usor in coltul gurii.

M-am intors spre masuta joasa de sticla, am luat agenda si am inceput sa citesc:
7.30 proba costume, 10.00 intalnire cu producatorii, 11.00 proba machiaj, 13.00
pranz, 14.30 conferinta de presa…

-Opreste-te, doar nu ai de gand sa-l citesti pe tot.

M-am oprit cu gura cascata, complet zapacita pentru ca nu stiam ce vrea de la

mine.

-Pai mergem impreuna peste tot, ai sa-mi spui atunci, pe rand.

-O.k. am inteles, am zis eu si am zambit tamp.

-Deci prima data proba de costume.

-Da.

- Anunta-i pe baieti sa pregateasca masina.

- Aa…adica sa-i sun.

-Da si s-a uitat mirat la mine indoindu-se evident de capacitatile mele
intelectuale.Ma duc sa ma schimb, vin imediat.

In mai putin de zece minute s-a intors in living chinuindu-se sa se incheie stramb la
o camasa in carouri.

-Sunt gata, spuse el cu capul plecat profund implicat in “operatiunea nasture”.

-Pot sa te ajut.Si-am facut cu mana un semn spre problema lui.

-Merci, nu-mi iese niciodata treba asta cand ma grabesc, se scuza el.

-Pai pentru ce ai asistent personal, i-am zis mandra ca pot sa fac ceva util.

Am iesit din cladire pe usa din spate, fireste.Cel putin de data asta m-am prins la
timp si nu m-am mai facut de ras.Dar sirul umilintelor nu se terminase.

Din holul cladirii pana la masina erau cativa metrii pe care bodyguarzii ne obligara
sa-I parcurgem in pas alert.Mai intai a intrat Rob, apoi namila bruneta cu ochelari de
soare imi dadu branci in masina astfel incat aproape am cazut peste Rob.Bine ca
am reusit cu putin ajutor din parte lui sa nu ajung gramada pe covorasele limuzinei
si nici cu capul pe picioarele lui. Oricare varianta era la fel de umilitoare.

- Scuze am murmurat cu capul plecat pentru a-mi ascunde rusinea.

- Esti bine, sigur?Spuse tinandu-ma de maini si privindu-ma atent ca si cum incerca

sa se convinga de starea mea de sanatate.

- Da sunt bine, am zis scurt si restul zilei a trecut fara evenimente majore, incercand
amandoi sa ne rezumam la replici scurte strict profesionale.