VI

In seara aceea am plecat mai devreme, trebuia sa ma mut in noua mea

locuinta.Inchiriasem o dubita iar toate lucrurile mele erau deja ambalate in cutii
mari de carton si etichetate; pregatisem totul pentru plecarea acasa, asa ca nu mi-
a luat mult timp sa ma instalez.

Apartamentul micut era situat la numai cateva strazi de Rob, deci pica ideea cu
masina, nu aveam suficienti bani sa-i risipesc pe un autoturism aproape inutil
acum. Am inceptut sa desfac cutiile, in mare parte erau carti, una cu diverse
maruntisuri si doua geamantane cu haine. Cartile urma sa le expediez acasa, in
Kansas, nu aveam nevoie de ele. Am pastrat doar cateva sa am ce citi.

Incaperile micutie erau pe gustul meu.Perdelele din dantela crem si canapaua

incarcata cu pernutie multicolore mi-au amintit de casa bunicii.Cu siguranta
proprietara era o batranica. Totul era vechi , dar iti crea un sentiment de siguranta,
te facea sa te simti ca un copil in vacanta de vara la tara.

In timp ce-mi asezam hainele in sifonier fredonand o melodie pe care o auzisem in

ziua aceea la radio telefonul ma trezii din momentul meu de visare. Era Evy.

– Ce mai faci scumpo?

– Imi asez lucrurile in noua mea casa.Cand imi faci o vizita?
– Tocmai de asta te-am sunat sa-ti spun ca am sa plec la New York, am semnat
un contract cu o agentie de fotomodele.
– Felicitati!Vestea nu ma lua prin surprindere, era ceva firesc sa aleaga o astfel
de cariera.
– De la New York plec la Millano, la ”Saptamana Modei”.
– O, bravo!Probabil ca nu am sa te vad prea curand, sa-mi spui in ce reviste
apari, sa la cumpar.
– Pentru tine am sa ti le trimit gratis, spuse chicotind.
– Cata generozitate, am zis si am inceput sa rad.
– Hai te pup, mai vorbim.
Ma indoiam ca o va face prea curand. Perfect am scapat si de singura
prietena pe care o aveam, mi-am zis.
Prea trista si obosita sa mai dau piept si cu vocea mamei, am deschis
laptopul si am inceput sa tastez un mesaj scurt, telegrafic:
“ Buna mama,
Am inceput munca si totul a fost bine (am omis sa-i dau detalii) acum m-am
mutat intr-un apartament nou, foarte dragut, seamana cu casa bunicii Helen.
Sunt foarte obosita, iti mai scriu cand am noutati.
Va pup, cu drag, Andy.”
 Send. Am inchis laptopul si m-am dus in baie sa-mi umplu cada cu apa si
multa spuma. Dupa aceea m-am bagat in pat cu Morcoveata si am butonat
telecomanda televizorului pana am dat de o emisiune concurs.Cred ca am
adormit intre cel mai lung fluviu din lume si al cincilea presedinte american.

***

Urmatoarele doua saptamani au trecut relativ repede. Acelasi program prestabilit,

agitatie, replici scurte strict profesionale, serile singura acasa cu unicul meu prieten
supravietuitor din copilarie, iepurele ( de plus) Morcoveata, multa inghetata de
cacao si filme lacrimogene.

***
– Deci maine plecam la Vancuver?
– Da, baietii au aranjat deja traseul pana la aeroport, ar trebui sa nu fie nici o
problema.
– Atunci ne vedem maine acolo.
– Da.(Vorba vine ca ne vedem. Personalul auxiliar merge cu clasa a doua,
vedetele fireste la clasa intai) Noapte buna!
– Noapte buna, Andy!
In ultimele doua saptamani ma straduisem din tot sufletul sa-mi creez o
imagine de angajat competent. Am trecut peste impulsul de a ramane cu
gura cascata de cate ori il vedeam. Baiatul acesta magnetiza toate femeile
din jurul lui, iar el parea ca nici nu observa.In primele zile am crezut ca se
preface, dar apoi mi-am dat seama ca el chiar nu era atent la miscarile din
jur. Nu se concentra decat pe pe munca si scopul lui era perfectiunea.
Asa ca daca vroiam sa ma remarce trebuia sa fiu foarte buna in ceea ce
faceam. Am inceput sa lucrez din ce in ce mai mult, sa-i anticipez miscarile si
sa-i vin in intampinare cu ceea ce dorea inainte sa fi cerut.Astfel am devenit
indispensabila.Dar toate astea nu m-au facut mai atragatoare in ochii lui, ci
doar i-am castigat increderea.

***
Zborul din L.A. pana in Vancuver a fost scurt, aproape ca nici nu mi-am dat seama
cand am ajuns. In prima zi a trebuit sa ne instalam la hotel, multa zapaceala,
bagaje, oricum lejer fata de ce urma sa ne astepte.

De a doua zi au inceput filmarile.Programul infernal de 12-16 ore pe zi de lucru,

vremea umeda si rece, filmarile de noapte, toate astea te aduceau la limita
rezistentei. Week end-ul reprezenta oaza de relaxare atat pentru actori cat si
pentru echipa de din spatele camerelor. Evident vedetele nu interactionau cu noi in
afara orelor de munca. Exista o delimitare, ce-i drept invizibila dar ti-era greu sa nu
o simti. Chiar si dupa primele saptamani nu reusisem sa-mi fac prieteni. Marea
majoritate se cunosteau deja si nu era usor sa te integrezi. Asa ca putinul meu timp
liber mi-l petreceam citind in camera de hotel sau cel mult dand o raita prin
magazinele din oras.Astfel dupa aproape trei saptamani intr-o seara de sambata eu
stateam in camera si citeam infrigurata un roman de Agatha Cristie.Taraitul
telefonului ma facu sa tresar si sa scap cartea pe podea.

Cine poate sa sune la aproape 12 noaptea si pe telefonul de serviciu?

– Buna sweetie, sunt Amerigo si nu reusesc sa dau de Rob, nu raspunde la

telefon.Nu stii unde este?
– Nu, am raspuns buimaca. Cine o fi si Amerigo asta?
– Nu vrei tu sa verifici daca este in camera si sa-i spui sa ma sune ?
– La ora asta, nu se poate maine dimineata?am zis sec.
– Nu acum. O nome de Deus!daca cumva I s-a facut rau si este inconstient in
camera? La asta nu te gandesti?
Sincer nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva, dar pentru ca nu aveam incotro i-
am zis:
– Bine am sa ma duc acum.
– Si spune-i sa ma sune urgent. Obrigado, bebe!

Probabil era la o intalnire obisnuita cu prietenii lui sau iesise in oras . Cu siguranta
nu era in camera, dar am promis ca ma duc sa verific.Mi-am pus un halat de prosop
peste pijama si am incaltat papucii mei preferati cu capete de catei. In hol nu se
auzea nici o miscare, mi-am tarat incet picioarele pana in celalalt capat al culoarului
si am batut timid in usa, ferm convinsa ca facusem drumul degeaba.

Dar surpriza, usa s-a deschis si am vazut ochii aceia a caror culoare nu stiam sa o
spun precis niciodata, dar care ma scoteau din minti de fiecare data cand ii
intalneam.