1.

Personalitatea
De-a lungul deceniilor, psihologii nu au ajuns la niciun consens in ceea ce priveste natura personalitatii. Nu exista o perspectiva unica, unanim acceptata de psihologi. Mai mult decat sa caute o convergenta, psihologii apartinand diverselor scoli au avansat definitii si teorii ale personalitatii pe care le-au sustinut si aparat cu o pasiune si o convingere demne de invidiat (Opre D., 2003). Numeroasele teorii formulate permit o imagine de ansamblu asupra a ceea ce noi numin personalitate, dar intrebarea Ce este personalitatea? ramane in continuare fara un raspuns definitiv si acceptat fara sovaiala. Fiecare teorie este partial corecta, ceea ce face ca raspunsul corect la intrebarea avansata sa fie unul cumulativ, dupa cum il numeste Dana Opre. Acest raspuns cumulativ, dupa cum ii zice chiar numele, ar reuni elementele cele mai viabile ale teoriilor formulate pana acum intr-o unica si noua teorie. In general, personalitatea se refera la acele caracteristici ale unei persoane care justifica consecventa paternurilor sale comportamentale (Opre D., 2003). Termenul de personalitate deriva din latinescul persona, care inseamna masca de personaj a actorului, din care s-a format cuvantul persoana. In limbajul comun, cavantul este foarte des folosit, dar cu intelesul de persoana de exceptie, creator in diverse domenii. In limbaj psihologic insa, personalitatea este o calitate, pe care o poate dobandi virtual orice individ intr-o etapa a dezvoltarii sale si anume in perioada adolescentei avansate intrunind anumite atribute caracteristice (Radu, 2003, apud Bonchis, 2006). Acest termen este folosit cu intelesuri diferite in filosofie, etica, sociologie, pedagogie, insa acceptiunea cea mai larga este oferita de psihologie, domeniu in care au fost consemnate peste 100 de definitii. Varietatea si numarul mare al acestor definitii a solicitat inventarierea lor dupa anumite criterii de grupare: - Definitii prin efectul extern: personalitatea este suma totala a efectului produs de un individ asupra societatii; deprinderi sau actiuni care influenteaza cu succes alti oameni; raspunsuri date de altii, unui individ considerat ca stimul; ce cred altii despre tine (Allport, 1981, apud Bonchis, 2006) - Definitii prin structura interna. Acestea inteleg personalitatea ca o entitate obiectiva, care are propria sa istorie si propria sa existent (Bonchis, 2006, p. 12) - Definitii pozitiviste, care accentueaza asupra a ceea ce putem cunoaste despre personalitate. J. Bermudez propune urmatoarea clasificare: - Definitii aditive sau omnibus, in care personalitatea este vazuta ca suma a carcateristicilor detinute de un individ, caracteristici care il definesc: imbinare non-repetativa a insusirilor psihologice care caracterizeaza mai pregnant si cu un mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduit (Rosca, 1976, apud Bonchis, 2006) - Defintii integrative sau configurationiste, care pun accentul pe caracterul organizat si structurat, dinamic si evolutiv al personalitatii (Bonchis, 2006, p. 16) - Definitii ierarhice in care accentul cade pe caracterul structural si de ordonare, conferind fiecarui element o semnificatie particulara: individualitatea umana, considerate sau interpretata in unitatea structurata si ierarhizata a trasaturilor si manifestarilor psihocomportamentale, manifestari subordonate obtinerii unui anumit efect adaptativ, in
1

contextul imprejurarilor si situatiilor de viata (Popescu Neveanu, 1982, apud Bonchis, 2006). - Definitii in termini de adaptare, care sustin ca personalitatea este un ansamblu de caracteristici individuale care permit adaptarea la mediu. - Definitii care subliniaza caracterul distinct al persoanei, identificand personalitatea cu ceea ce are ea esential, distinct, constituind baza stabilirii diferentelor dintre indivizi: disponibilitati generale si caracteristici pe care le exprima o persoana si care contureaza identitatea ei specifica (Schiopu, 1997, apud Bonchis, 2006). In concluzie, personalitatea poate fi definita ca un sistem structurat si ierarhizat, dinamic si evolutiv, constituit din subsistemul biologic, subsistemul psihic, subsistemul socio-cultural, care asigura individului o adaptare unica, originala la mediu (Bonchis, 2006, p. 17). In randurile ce urmeaza, ne vom opri asupra abordarii neopsihanalitice a personalitatii, al carei autor este psihologul elevetian Carl Gustav Jung.

2. Omul Carl Gustav Jung

Carl Gustav Jung s-a nascut in satul Kesswil, situat pe malul elvetian al lacului Constanta, in 26 iulie 1875 ca unic fiu al pastorului din localitate, reverendul Paul Achilles Jung, si al lui Emilie Jung, nascuta Preiswerk. Este botezat dupa bunicul sau, Carl Gustav Jung, un medic foarte respectat, rector al universitatii din Besel si Mare Maestru al Lojei Francmasonilor elvetieni. Unele persoane sustin ca ar fi fiul nelegitim al lui Goethe, trasaturile sale fizice amintind de marele poet. Mediul familial in care se naste, mediu cu preponderenta medical, teologic si spiritual, va influenta puternic evolutia intelectuala a lui Jung. Casele parohiale nu au oferit niciodata un mediu fericit copilului Jung. In autobiografia sa, intitulata Amintiri, vise, reflectii, Jung marturiseste ca atmosfera de acasa era irespirabila, ca era sufocat de un simtamant atotprezent de proximitate a mortii, de melancolie, de neliniste, intotit de aluzii nedeslusite la un dezacord intre parintii sai, care nu aveau acelasi dormitor, iar Jung dormea cu tatal sau. Cand Jung avea trei ani, mama sa sufera o prabusire psihica si este internata luni de zile la spital. Aceasta ruptura, separare brusca de mama sa intr-un moment crucial al dezvoltarii sale il marcheaza profund pe Jung. In general, aceste despartiri induc atitudini defensive de detasare emotional, preocupari exagerate pentru sine, incredere doar in propria persoana. De regula, acesti copii raman cu incertitudini durabile in ceea ce priveste capacitatea lor de a starni interes si afectiune, avand tendinta de a se comporta straniu, distant. Desi in lipsa mamei a fost ingrijit de o matusa si o guvernanta, Jung marturiseste ca a fost profund tulburat de absenta ei, suferind de eczema pe baza nervoasa si avand numeroase cosmaruri. Din acel moment, spune Jung, am fost mereu neincrezator cand auzeam rostindu -se cuvantul <<iubire>>. Relatia cu tatal sau a fost tensionata, caci acesta era un individ ipohondru si artagos, datorita tensiunii rezultate din pastrarea unei aparente de pietate concomitent cu pierderea oricarei convingeri religioase (Stevens, 2006). Jung era nefericit la scoala, instrainat atat de colegi, cat si de propriul sine. Acest comportament retras, distant, l-a facut dezagreabil celor din jur. Pe cat putea, isi petrecea timpul in singuratate: Ramasasem singur cu gandurile mele. In general asta imi placea cel mai mult.

Ma jucam singur, visam cu ochii deschisi sau ma plimbam de unul singur prin padure, avand o lume secreta, doar a mea. (Jung, 1963 apud Stevens, 2006,). Carl se simtea alcatuit din doua personalitati diferite, pe care le numea Nr. 1 si Nr. 2. Nr. 1 era fiul parintilor reali, mergea la scoala, infrunta viata pe cat putea, in vreme ce Nr. 2 era mult mai varstnic, departe de societatea omeneasca dar aproape de natura, animale, vise si Divinitate. Jung considera ca Nr. 2 n-avea deloc un statut apt de-a fi definit era nascut, viu, mort, toate la un loc, o imagine completa a vietii. (Jung, 1963, apud Stevens, 2006). Mai tarziu, ca psihiatru, ajunge la concluzia ca cele doua personalitati se regasesc in fiecare om si le denumeste EU si SINE. Jung considera ca personalitatea Nr. 2 ii confera accesul direct la spiritual divinitatii, lucru care isi gasea confirmarea in visele revelatorii, pe care Jung la interpreta ca venind de la ceva aflat dincolo de el insusi. O ideea preluata de la Heraclit va avea pentru Jung o importanta crucial: aceea ca toate entitatile au tendinta naturala de a se transforma in opusul lor, tendinta numita de Heraclit enantiodromia (= a merge impotriva). Acest lucru poate fi observat la Jung, viata lui putand fi inteleasa ca un efort de a indrepta carentele tatalui sau. In vreme ce Paul Jung fusese spiritualiceste lipsit de indrazneala, fara curiozitate intelectuala si inclinat sa accepte dogmele [] Carl urma sa dea dovada de curaj spiritual si rigoare intelectuala, sa se opuna dogmelor oriunde le va intalni, sa-si petreaca viata perfectionand tehnici de dezvoltare a personalitatii (Stevens, 2006). Pasiunea pentru invatatura il ajuta sa-si ia licenta in cel mai scurt timp posibil. Se specializeaza in psihiatrie si isi obtine diploma in 1900. Este acceptat la spitalul Burgholzli din Zurich, ca asistent al lui Eugen Bleuler, cel care a introdus in literatura de specialitate termenul de schizofrenie. Mai tarziu, considerand ca descoperirile sale reprezinta un material important pentru teoria freudiana a refularii, Jung ii trimite lui Freud un exemplar din cartea sa Cercetari asupra asocierii de cuvinte, la care Freud ii raspunde cu entuziasm, invitandu-l la Viena pentru a se cunoaste. La fel ca Bleuler, Freud este impresionat de energia, entuziasmul si implicarea lui Jung si vede in el un posibil successor la conducerea miscarii psihanalitice. La randul sau, Jung vede in Freud un mentor, un distins coleg de breasla reprezentand parintele plin de indrazneala intelectuala, pe care propriul sau tata, teologul sfasiat de indoieli, nu-l putuse intruchipa (Stevens, 2006). Insa curand ies la iveala diferentele dintre cei doi. Doua dintre ipotezele de baza ale lui Freud sunt pentru Jung de neacceptat, anume ca motivatia umana este de natura exclusive sexuala si ca psihicul inconstient este absolut personal si specific individului. Jung considera aceste ipoteze reductive si prea limitate. Primele semne ale unei inevitabile rupturi dintre cei doi apar in 1911, cand Jung ii scrie lui Freud: E riscant ca oul sa se pretinda mai destept ca gaina. Si totusi ceea ce se afla in ou trebuie sa capete indrazneala de a iesi la lumina. In 1912 se produce explozia finala, cand Jung, intr-o alta scrisoare adresata lui Freund, il citeaza pe Zarathustra: Iti rasplatesti rau dascalul daca ramai un simplu invatacel. In lucrarea Metamorfoze si simboluri ale libidoului, Jung isi exprima punctul de vedere potrivit caruia libidoul ar fi un concept mult mai larg decat admitea Freud, putand sa se manifeste, intr-o forma cristalizata, in simbolurile universal sau imaginile primordiale care apar in miturile umanitatii. In cartea Descoperirea inconstientului (1970), Henri Ellenberger sustine ideea potrivit careia Jung a suferit de o forma de boala creatoare, similara celei avute de Freud intr -o perioada identical (intre 38 si 43 de ani). Aceasta boala este declansata de o activitate intelectuala intense si se aseamana cu o nevroza sau cu o psihoza, in cazurile mai grave. Bolnavul devine
3

convins ca nu poate obtine ajutor din afara, se izoleaza social si se cufunda mai profund in sine insusi. Vindecarea este insotita de o stare de euforie, de o schimbare a personalitatii si se produce spontan. Principalele teme care l-au preocupat pe Jung pana la sfarsitul vietii au fost misterul contrariilor, separarea, uniunea si transcendenta lor, ca si semnificatia cosmica a constiintei umane. Nevoia de a intelege si de a sti l-a tinut in viata, plin de forta creatoare, pana la aproape 86 de ani, cand a suferit doua atacuri la interval de o saptamana, stingandu-se senin, in ziua de 6 iunie 1961, la Kusnacht.

3. Structura personalitatii. Tipuri psihologice

Jung a vazut personalitatea ca o retea de sisteme interconenctate, avand ca unic scop armonia. Aceste sisteme cuprin ego-ul, inconstientul personal si inconstientul colectiv. EGO-ul In opozitie fata de Freud, care considera ca ego-ul este in mare parte inconstient, Jung considera ego-ul partea constienta, partea din psyche (prin termenul psyche, Jung intelege totalitatea proceselor psihice, inconstiente si constiente, in vreme ce prin suflet, el intelege un complex functional determinat si limitat care ar putea fi mai bine determinat de termenul personalitate (Jung, apud Frieda Fordham, 1998)) care selecteaza gandurile, perceptiile si amintirile care pot sa intre in constient, ego-ul fiind responsabil de sentimentele de identitate si continuitate. Cu toate acestea, Jung nu considera ca ego-ul este principalul centru al personalitatii. Perceptiile si gandurile constiente sunt determinate de orientarea libido-ului, spre lumea externa sau spre cea interna, adica de orientarea extraverta sau introverta. Fiecare persoana are abilitati pentru ambele orientari, insistand insa pe una dominanta, dupa care comportamentul persoanei va fi ghidat. Orientarea secundara devine parte a inconstientului personal, de unde continua insa sa influenteze comportamentul. Dandu-si seama ca aceasta delimitare nu este suficienta pentru a explica diferentele dintre oameni, Jung introduce in interiorul primului sistem un nou sistem de clasificare, bazat pe functiile psihologice. Aceste patru tipuri functionale corespund instrumentelor vadite prin care constiinta isi dobandeste orientarea in raport cu ceea ce experimenteaza. Senzatia iti spune ca ceva exista; gandirea iti spune ce anume este; sentimental iti spune daca e vorba de ceva placut sau nu, intuitia iti spune dincotro vine si incotro se duce. (Jung apud Stevens, 2006). Jung considera ca gandirea si sentimentul sunt functii rationale, iar senzatia si intuitia, functii irationale. Modul in care se manifesta fiecare functie in psihologia unui individ depinde de atitudinea caracteristica adoptata. Pentru o mai buna intelegere a celor patru functii, Anthony Stevens propune un exercitiu de imaginatie. El intruchipeaza functiile in patru indivizi care asista la urmatoarea scena: Doi barbati ies clatinandu-se dintr-un bar. Striga unul la altul si se injura. Se incaiera. Unul din ei se prabuseste la pamant si isi izbeste capul de asfalt. Fiecare martor reactioneaza diferit la aceeasi scena, in functie de tipul sau psihologic. Tipul senzatie va oferi cea mai clara relatare a celor intamplate, cu detalii legate de inaltimea, constitutia, infatisarea barbatilor. Tipul gandire interpreteaza evenimentele pe masura derularii lor, atribuindu-le cate o semnificatie (ex: cei doi barbati ies clatinandu-se din bar, deci au baut; se injura si striga unul la celalalt, deci intre ei s-a ivit un conflict). Tipul sentiment reactioneaza la fiecare eveniment al scenei cu judecati de
4

valoare: Ce episod mizerabi!, Oamenii astia iti provoaca repulsie!, Tipul de pe jos trebuie sa se fi ranit, dar asa-i trebuie!. Tipul intuitie vede tot ce s-a intamplat: e vorba de niste huligani care tin cu doua echipe de fotbal rivale. Dezgustat de limbajul lor murdar, proprietarul barului le-a spus s-o stearga, si asta i-a infierbantat atata ca au ajuns la bataie. Babatul cazut si-a fracturat craniul, nu va mai merge la serviciu saptamani intregi etc. (Stevens, 2006). Prin combinarea celor doua tipuri de atitudine si patru tipuri functionale se pot descrie opt tipuri psihologice: tipul senzatie extravertit, tipul gandire introvertit etc.

Atitudini si functii in cazul unui tip gandire-senzatie extravertit

Jung a observat ca rareori se intampla ca oamenii sa utilizeze, in exclusivitate, o unica functie: tendinta este aceea de a dezvolta ambele functii, dintre care una este predominanta ori superioara, iar cealalta auxiliara. Celelalte doua functii raman relative inconstiente si sunt asociate umbrei. Cea mai inconstienta dintre ele este cunoscuta sub numele de functie inferioara. Un tip gandire-senzatie extravertit va avea o umbra de tip sentiment-intuitie introverit. Tipul senzatie extravertit Persoanele incadrabile in acest tip sunt interesate de cum sunt lucrurile in realitate. Sunt persoane cu picioarele pe pamant, oameni practici, carora le plac detaliile si nu au timp de abstractiuni, valori sau sensuri. Telul lor constant e sa aiba senzatii si, daca se poate, sa se bucure de ele (Jung, apud Stevens, 2006). Acesti oameni cauta efectiv emotii puternice in sporturi periculoase si au tendinta sa fie niste bons viveurs care traiesc sclipa prezenta, ignorand viitorul. Functia lor inferioara este intuitia, care, fiind introvertita, e declansata de evenimente launtrice. Odata activate, ea induce suspiciuni negative, astfel incat persoanele de tipul acesta pot devein brusc paranoide ori ostile, fara motiv evident. Ele se concentreaza asupra placerii, si fericirii, [] sunt foarte adaptabile si orientate spre realitate (Bonchis, 2006). Exemple: ingineri, oameni de afaceri, constructori, soferi de curse, jockey, alpinisti. Tipul senzatie introvertit In vreme ce tipul senzatie introvertit se orienteaza dupa intensitatea influentelor obiective, tipul introvertit se orienteaza dupa intensitatea senzatiei subiective excitate de un stimul
5

obiectiv. (Jung, apud Stevens, 2006). Detaliile sunt remarcate si pot fi usor rememorate. Oamenii incadrabili in acest tip au amintiri vii ale privelistilor, culorilor, a pasajelor din carti, a sunetelor, conversatiilor, mirosurilor, etc. Functia lor inferioara e intuitia extravertita, declansata de factori externi. Insa atunci cand tipul senzatie extrovertit isi foloseste putina intuitie pe care o detine, el alege de obicei partea rea a situatiei. Sunt irationale, detasate de lumea reala, pe care o preiveste cu amuzament si bunavointa (Bonchis, 2006). Exemple: descrierile amanuntite ale lui Thomas Mann il recomanda pe aceasta ca apartinand acestei tipolgii, pictorii impresionisti francezi, care-si reproduceau impresiile launtrice. Tipul gandire extravertit Persoanele de acest tip isi bazeaza actele pe consideratii intelectuale guvernate de criterii exterioare. Au capacitatea de a rezolva problem, de a reograniza activitati, de a extrage concluzii si de a alege graul de neghina (Stevens, 2006). Sunt interesati in special de conditii exterioare, nu de teorii sau idei. Acestia indragesc legile empirice si incearca sa le aplice constant in viata de zi cu zi. Deoarece sentimentul este subordonat gandirii, pot parea reci, distanti. Umbra este reprezentata de sentimentul introvertit, fapt ce genereaza sentimente si judecati de valoare rudimentare si prost exprimate. Persoanele de acest tip traiesc dupa reguli foarte stricte tinzand sa isi reprime emotiile si cautand sa fie obiective in toate aspectele vietii (Bonchis, 2006). Exemple: avocati, functionari, consultanti in management, practicanti ai stiintelor aplicate si tehnicieni. Tipul gandire introvertit Actele acestui tip sunt bazate si ele pe consideratii intelectuale, fiind insa conduse de criterii interne. Au tendinta de a fi putin interesati de evenimentele din exterior, fiind in special atrasi de teorii si idei. Prin descrierea acestui tip, Jung se descrie chiar pe sine: Ceea ce i se pare de maxima importanta e prezentarea ideii subiective, a imaginii simbolice primare plutind enigmatic inapoia ochiului mintii (Jung, apud Stevens, 2006). Umbra este reprezentata de sentimentul extravertit, astfel incat acestor persoane le vine greu sa-si recunoasca sentimentele sis a le impartaseasca altora. Cand apar insa, sentimentele fiind primitive si in mare masura inconstiente, se exprima in special in chip donquijotesc si imprevizibil: cand lumea sau evenimentele nu se comporta asa cum crede persoana cu gandire introvertita ca trebuie neaparat sa se comporte, pot izbucni afecte puternice, sau e posibil sa apara sentimente de atasament fata de persoane nepotrivite (Stevens, 2006). Persoanele de acest tip nu se inteleg bine cu ceilalalti, au dificultati in a-si comunica ideile si apar ca fiind reci in relatiile cu ceilalti (Bonchis, 2006). Exemple: filozofi, intelectuali, matematicieni, cei care se ocupa cu stiinta pura. Tipul sentiment extravertit Sentimentele acestuia, precum si valorile si judecatile sale, tind sa coincida sau sa fie in accord cu cele ale societatii in care traieste. Persoanele de acest tip sunt afabile (binevoitoare, cordiale, afectuoase, amabile, prietenoase) si detesta singuratatea, considerand ca introspectia e morbid si deprimanta (Stevens, 2006). Se bucura pretutindeni de popularitate si sunt persoane pe care te poti baza ca-ti sar in ajutor oricand ai nevoie. Umbra este reprezentata de gandirea introvertita. Dupa Jung, inconstientul acestui tip contine, in primul rand si mai ales, un anume fel de gandire infantila, arhaica, negativa (Jung apud Stevens, 2006). Gandirea le e marginita, brutala si cinica (Stevens, 2006), dar foarte iscusita in a aduce argumente care sa justifice stari de moment, fapt ce-l intriga nespus pe tipul gandire extravertit. In cazul in care
6

tipul sentiment extravertit adopta un sistem intelectual, are tendinta sa-l sustina in mod fanatic. Aceste persoane reprima gandirea, se conformeaza valorilor si traditiilor pe care le-au invatat, sunt foarte sensibile la opiniile altora (Bonchis, 2006). Exemple: actori, pesonalitati TV, specialisti in relatiile cu publicul. Tipul sentiment introvertit Persoanele de acest tip au un semnificativ bagaj de valori foarte diverse, pe care insa le ascund, le tin doar pentru sine. Pot insa sa influenteze alte persoane prin valorile intruchipate prin stilul lor de viata. Pot furniza unei grupari coloana vertebrala etica, fara sa pledeze ori sa tina discursuri, ci pur si simplu prin prezenta lor (Stevens, 2006). Dupa Jung, aceste persoane sunt mai mult tacute, inaccesibile, greu de inteles... armonioase, neiesind in evidenta, dand impresia de agreabila odihna... fara dorinta de a-i tulbura pe ceilalti, de a-i impresiona, influenta sau schimba in vreun fel... nestraduindu-se prea mult sa raspunda emotiilor reale ale unei alte persoane... Tipul acesta pastreaza o binevoitoare neutralitate usor critica, insotita de o vaga tenta de superioritate (Jung apud Stevens, 2006). Umbra este reprezentata de gandirea extravertita. Gandirea le este concreta si primitiva, insa, orientata spre exterior, are tendinta sa cada in robia realitatilor obiective. Cand persoanele de acest tip isi folosesc gandirea, se pierd in amanunte, nefiind in stare sa vada padurea din cauza copacilor (Stevens, 2006). Exemple: Rainer Maria Rilke, care a scris odata unei doamne Te iubesc, dar asta nu e defel treaba ta! (Stevens, 2006). Tipul intuitie extravertit Aceste persoane isi folosesc intuitia in interactiunea cu lumea exterioara. Nu sunt interesati de lucruri asa cum sunt ele in realitate, precum tipul senzatie, ci in masura in care s-ar putea face cu ele ceva (Stevens, 2006). Dupa Jung, intuitia nu e pur si simplu perceptie sau viziune, ci un proces activ, creator, care confera obiectului la fel de mult cat a extras din el (Jung apud Stevens, 2006). Vad cu repeziciune posibilitatile inerente unei situatii date si au capacitatea de a anticipa evolutia acesteia. Daca nu au ca functie auxiliara gandirea, nu sunt consecventi in urmarirea unor proiecte pana la obtinerea unor rezultate multumitoare. Au darul de a inova, iar rutina ii plictiseste. Isi fac repede prieteni, adopta usor idei, dar abandoneaza totul la fel de repede, la ivirea unor ocazii noi. Umbra este reprezentata de senzatia introvertita. Dupa Jung, intuitivul are, fireste, si el senzatii, dar nu se orienteaza dupa ele asa cum sunt; le foloseste mai degraba ca puncte de plecare pentru perceptiile sale (Jung apud Stevens, 2006). Este aproape in intregime detasat de senzatiile sale, astfel incat uneori nu realizeaza ca este obosit, infrigurat ori flamand. Daca senzatia introvertita e activa, aceasta determina o interpretare gresita a mesajelor receptate de la organele de simt, ceea ce il transforma intr-un ipohondru sau il impinge la manii legate de regimul alimentar sau exercitiile fizice. Exemple: ziaristi, agenti de bursa, antreprenori, creatori de arta, designeri. Tipul intuitie introvertit Intuitia introvertita nu e interesata de posibilitatile exterioare, ci de ceea ce au declansat in interior obiectele externe, afirma Jung (Jung apud Stevens, 2006). Persoanele de acest tip tind sa foloseasca mecanismul reificarii, adica sa isi trateze ideile, imaginile, viziunile ca pe niste obiecte reale. Acestor persoane le vine greu sa-si comunice ideile simplu si organizat, deoarece isi urmaresc multiplele imagini si idei in derularea lor. Ele pot ajunge la viziuni de mare stralucire, pe baza carora, daca le-ar putea comunica, altii ar putea construi ulterior altceva.
7

Umbra este reprezentata de senzatia extravertita. Dat fiind faptul ca senzatia le este preponderent inconstienta, sunt expuse riscului de a pierde legatura cu realitatea exterioara, prabusirea psihica ducand la schizofrenie (manifestri psihopatologice majore, cum sunt halucinaiile, deliruri, tulburri formale de gndire, tulburri afective, tulburri de comportament, dezorganizarea personalitii). Relatia proasta cu realitatea, in combinatie cu taria viziunilor launtrice, le face pe aceste persoane sa se considere genii neintelese. Exemple: vizionari, profeti, poeti, psihologi, artisti, samani, mistici, persoane stranii. INCONSTIENTUL PERSONAL Inconstientul personal reprezinta locul unde s-au adunat perceptiile, gandurile, sentimentele ignorate de constient, dat fiind ca acesta este limitat in ceea ce priveste elementele cu care poate lucra in acelasi timp. Acestea insa pot fi usor recuperate. Inconstientul personal include si experientele personale reprimate, care sunt accesibile constiintei, iar cand suntem constienti de ele, manifestam durere. Experientele sunt grupate in unitati numite complexe, care reprezinta grupuri organizate de ganduri, sentimente si amintiri legate de un anumit concept. Complexul are putere de constelatie, pentru ca atrage experientele similare, interpretandu-le conform structurii pe care deja o are [] si poate fi constient, partial constient sau inconstient (Bonchis, 2006). INCONSTIENTUL COLECTIV Spre deosebire de inconstientul personal care este unic pentru fiecare individ in parte, inconstientul colectiv este impartasit. Acesta este numit de Jung transpersonal, in sensul ca acesta transcende, depaseste, se extinde dincolo de persoana. Inconstientul colectiv este cel mai inaccesibil nivel al psyche-ului si contine potentialitati pe care toti le impartasim ca membri ai speciei umane, fiind un depozit al experientelor ancestrale (Bonchis, 2006): traim in grupuri, indeplinim diverse roluri, impartasim emotii ca bucuria, tristetea, mania, dezvoltam limbaje cu simboluri si concepte unice. Existenta acestui nivel poate fi demonstrata prin vise, fantezii sau mitologie. Experientele ancestrale apar sub forma arhetipurilor (imagini primordiale, reprezentari colective, reziduri arhaice, zestrea culturala innascuta a omenirii, avand caracter universal, fiind prezente la toti oamenii), imprimate in psyche pentru ca au fost repetate de nenumarate ori si de numeroase persoane. Arhetipurile nu sunt amintiri pe deplin dezvoltate, ci sunt mai degraba predispozitii care asteapta aparitia unui eveniment real din viata persoanei pentru a se clarifica. Ele sunt tendinte de baza, elementare, ale personalitatii umane, care produc tipare specifice de gandire, comune intregii specii umane. Ele nu pot fi cunoscute direct, si prin intermediul viselor, viziunilor, halucinatiilor sau miturilor (Bonchis, 2006). Cele mai importante arhetipuri descrise de Jung sunt: PERSONA lat. persona, care desemna in teatrul antic grec masca purtata de actori pe parcursul piesei. Se refera la rolul social pe care o persoana il indeplineste in societate si la intelegerea acestuia. Reprezinta un compromis intre identitatea reala a individului si identitatea sa sociala, asigurandu-i pe ceilalti ca noi cunoastem regulile vietii sociale (Bonchis, 2006). Persona e intermediarul intre individ si lumea externa. Neglijarea dezvoltarii acestui arhetip creste riscul de a deveni asocial, iar identificarea totala cu persona anuleaza identitatea si blocheaza dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

UMBRA contine gandurile si sentimentele nesociale, instinctele de animal, primitive, si caracteristicile rejectate, este opusul personei, pentru ca se refera la dorinte incompatibile cu standardele sociale si personalitatea ideala (Bonchis, 2006). Cu toata ca poate fi denumita diavolul din interior, personalitatea este incompleta fara ea. Impulsurile genereate de acest arhetip pot fi purificate si indreptate spre rezultate pozitive. Jung recunoaste faptul ca umbra se aseamana inconstientului de care vorbea Freud, dat fiind faptul ca include comportamentele rele. Insa, spre deosebire de acesta, mai contine si functii dezvoltate insuficient si comportamente acceptate din punct de vedere social, dar care pot pune integritatea individului in pericol la un moment dat. ANIMA si ANIMUS exprima faptul ca orice individ poseda si caracteristici ale sexului opus, in special din punct de vedere psihic. Cu toate ca nu nega diferentierea clara intre psihologia feminina si cea masculina, Jung sublinia importanta ca fiecare sex sa aiba caracteristici ale sexului opus, pentru a se evita dezvoltarea unei personalitati dezechilibrate. Anima reprezinta arhetipul feminim, in vreme ce animus e arhetipul masculin. Romaniello sublinia conceptul de androginie, care se refera la prezenta in individ atat a caracteristicilor feminine, cat si a celor masculine. SINELE este arhetipul central in conceptia lui Jung. Spre deosebire de intelesul uzual, comun, sinele inchipuit de Jung se refera la nazuinta pentru unitate a componentelor personalitatii, fiind cel care armonizeaza si organizeaza celelalte arhetipuri si modalitatile lor de exprimare (Bonchis, 2006). In functie de situatii, sinele genereaza comportamente diferite: acceptate social la munca, comportamente galagioase la o petrecere. Dezvoltarea acestui arhetip constituie scopul vietii. Totusi, sinele se dezvolta dupa ce celelalte subsisteme ale personalitatii au fost dezvoltate la randul lor.

4. Evaluarea teoriei lui Jung

Criticile care i-au fost aduse lui Freud pot sa ii fie aduse si lui Jung: datele sale nu s-au bazat pe observare obiectiva, Jung nu a inregistrat relatarile pacientilor sai si nu a verificat autenticitatea celor auzite, esantioanele au fost mici, nereprezentative, iar analiza datelor a fost subiectiva. Cercetarile ulterioare in domeniu au confirmat o parte din spusele lui Jung, in special diviziunea introversie extraversie, preocuparile persoanelor introverte pentru meserii in care contactul cu alte persoane e limitat, precum si preocuparile extravertitilor pentru slujbe care implica interactiuni sociale. Modul de realizare al sinelui a anticipat cercetarile altor teoreticieni preocupati de personalitate, precum Abraham Maslow, iar considerea varstei mijlocii ca varsta a crizelor a reprezentat un punct de pornire important pentru Maslow, Erik Erikson sau R. Cattell. Sunt demne de remarcat si afirmatiile lui Jung in ceea ce priveste relatia profesor elev ca relatie arhetipala, in care profesorul este batranul intelept. Scopul educatiei este vazut de Jung a fi in primul rand dezvoltarea psihologica, morala si politica a elevilor, si abia apoi asimilarea de cunostinte, deoarece educatia nu se identifica cu intelectualismul, avand mai degraba o dimensiune spirituala. Cu toate ca unele idei au fost preluate de psihologie, teoriile lui Jung au fost in pare parte ignorate, respinse, unul dintre motive fiind stilul greu de inteles, complicat si subtil pe care Jung
9

il foloseste. Un alt motiv este lipsa sistematizarii teoriei si apelul constant la supranatural, ocultism si religie. Dovezi mitologice si din alchimie nu au avut priza intr-un moment in care stiinta sustinea ca singurele modalitati legitime de cunoastere sunt rationamentul si stiinta. (Bonchis, 2006)

BIBLIOGRAFIE
Bonchis, E., Drugas, M., Trip, S., Dindelegan C., Introducere in Psihologia Personalitatii, Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2006. Opre, D., Psihologia generala si psihologia personaltitatii curs semestrul I, 2003, ClujNapoca Stevens, A., Jung, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006.
10