Sunteți pe pagina 1din 3

- caracterizare Costache Giurgiuveanu -

George Calinescu preia tehnica balzaciana in crearea unor romane ce depasesc realismul
clasic, oferind literaturii romane caractere dominate de o singura trasatura definitorie. In
romanul “Enigma Otiliei”, autorul realizeaza tipologii, foloseste detaliul in descrieri
arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu
trimitere certa catre creatia lui Balzac.

Intreaga actiune a romanului se construieste in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu,


care concentreaza faptele si reactiile tuturor celorlalte personaje interesate mai mult sau
mai putin de mostenire (tema balzaciana). Mos Costache este tipul avarului, un avar
cumsecade, jovial cu porniri de generozitate.
Criticul literar Pompiliu Constantinescu surprinde neputinta si patima personajului
central: “batranul Costache e un ascuns om de afaceri (ca orice veritabil avar) si
capitalizeaza banii din pasiunea de a strange. Singur, cu o fata vitrega, Otilia pe care n-a
adoptat-o oficial, desi nu e lipsit de o reala afectiune pentru ea, batranul e cuprins de un
dublu egoism, pe masura inaintarii in varsta. Pe de-o parte patima banului, pe de alta
parte iluzia ca viata lui se va prelungi indefinit”.

Din aceste afirmatii se deduce cu usurinta modul in care Calinescu a perceput acest
personaj. Prin tehnica detaliului, autorul reuseste sa surprinda constiinta personajului,
oferind o analiza minutioasa a fizionomiei si a vestimentatie. Batranul este caracterizat
direct inca de la inceputul romanului prin conturarea portretului fizic “ un omulet subtire
si putin incovoiat”, capul era “atins de o calvitie totala”, fata parea “aproape spana,
patrata”, buzele erau “intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind numai
dintii vizibili ca niste aschii de os”; clipea “rar si moale”, intocmai ca “bufnitele suparate
de o lumina brusca”, avea glasul “ragusit” si balbait.

Costache Giurgiuveanu e de o zgarcenie rara, fapt ce reiese si din prezentarea portretului,


el fiind similar cu Mos Goriot al lui Balzac. Cei din jur nu il condamna in mod direct
pentru viciul pe care-l are: pentru Otilia el este “cam avar si ciudat uneori” dar ramane un
om bun; pentru Pascalopol batranul este “ in fond cam de treaba”; Stanica Ratiu il
numeste “pezevenghi”; iar Felix spune ca “avaritia lui este mai mult o manie”. 0234m0-
sdfsdn334

Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte, intamplari,


vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Desi proprietar al mai multor imobile, Costache duce
o viata austera, cu teama permanenta de risipa. De cate ori are prilejul sa manance de la
altii, gesturile sale sunt sugestive pentru lacomia structurala: “batranul manca cu lacomie,
varand capul in farfurie”. Doreste sa-i construiasca “fe-fetitei” lui o casa pentru a-i
asigura linistea viitorului, dar foloseste materiale ieftine, stranse de la demolari, iar planul
arhitectural il facuse singur. Aspectul exterior si interior al casei paraginite, trimite catre
avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenitism.

Tinuta vestimentara este ridicola; poarta ciorapi de lana de o grosime “fabuloasa” si


“plini de gauri”. Gesturile, raguseala, balbaiala sunt arme de aparare, provocate de teama
de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva care ii cere. Modul in care personajul
percepe relatia cu sora sa, Aglae Tulea, sau cu Stanica Ratiu definesc teama eroului, fiind
mereu panicat ca cei doi ii vor pune mana pe avere.
Desi unele scene amintesc de prototipul clasic al lui Moliere, Costache Giurgiuveanu este
profund umanizat; cateodata indignat de rautatea domnului Tulea; ia atitudine, face
observatii de bun-simt: “Ce-aveti cu baiatul asta (Felix)? – zise el in sfarsit – de nu-l
lasati in pace? Nu v-a facut nimic, nu trebuie sa-i spuneti vorbe grele nici lui nici Otiliei.
Copii orfani! Pacat!”.

De asemenea isi exprima sentimentele paterne pe care le are fata de Otilia, singura
persoana cu care acesta este generos, atat cat poate el sa fie. Se gandeste sa o adopte , sa-
si faca un testament si sa depuna intr-un cont pe numele ei o suma de bani, pentru
siguranta viitorului fetei. Aceasta decizie o ia in urma unui atac cerebral si aceasta cu
aluzii din partea lui Pascolopol. Prin tehnica amanarii, el nu se poate desparti de bani,
dovedind ca are un caracter slab. Asadar el poate fi incadrat in tipologia avarului, dar nu
acelui pur, deoarece este umanizat prin dragostea fata de Otilia. Obsesia pentru avutie si
zgarcenia lui Mos Costache este mostenirea morala a familiei sale, in conceptia lui fiind
important “sa-sa-sa muncesti, sa strangi. A-a-asta-i toata filozofia”.
Odata ce realizeaza ca este bolnav, se sperie de reteta prescrisa de medic, considerand ca
medicamentele sunt prea scumpe. Gesturile il caracterizeaza indirect si scot la iveala
umanizarea personajului infranta de obsesia pentru bani: batranul merge la biserica, se
inchima cu evlavie, se simte cu “duiosie bun”, dar rugaciunea sa cuprinde planuri
banesti.Tot din teama de moarte isi povesteste viata si simte tot mai frecvent nevoia de
comunicare. Cu toate aceste semne, ca sfarsitul se apropie, batranul nutreste iluzia
longevitatii si continua sa ascunda bani sub dusumea sau sub saltea. Teama lui este ca nu
cumva cineva sa-l vada atunci cand umbla la bani, dar nu-i depune nici la banca,
deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa vada mereu banii.

Aceste reflexe vorbesc de la sine despre un mod de viata provenit din educatie, cultivat
de generatii si care exprima respectarea unor valori care reprezinta raiul fiintei mediocre.
De aceea Costache nu este avarul maladiv pasionat de colectionarea banilor, nu are
fanatismul patern al lui Goriot; el este doar o varianta deformata a omului singur si blocat
in reguli care-i motiveaza existenta. Mos Costache creaza impresia de caricatura,
amintind de portretul lui Don Quijote – eroul ridicol si grandios, care isi refuza destinul
tragic de fiinta muritoare.
Sfarsitul personajului sta sub semnul unui destin potrivnic. Patima arzatoare pentru bani
ii va provoca in cele din urma moartea. El moare in incercarea nereusita de a-si apara
averea de Stanica Ratiu. Ultimele lui cuvinte (“Banii, ba-banii pu-pungasule!”) ii rezuma
existenta. Cu toate acestea “zgarcitul Costache nu e un monstru, ci expresia unei
psihologii nefericite”, asa cum afirma Pompiliu Constantinescu. Criticul S.Damian
observa in personajele lui Calinescu “figuri din textul lui Moliere”, Mos Costache fiind
“avarul si totodata bolnavul inchipuit”.

Prin acest erou George Calinescu creaza tipul avarului umanizat prin iubirea paterna fata
de Otilia. Costache Giurgiuveanu este un personaj care se inscrie in descendenta lui Hagi-
Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere, dar se distanteaza net de acestia,
prin incercarea de a-si depasi conditia

S-ar putea să vă placă și