Sunteți pe pagina 1din 139
Program universitar de formare în domeniul Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar adresat cadrelor
Program universitar de formare în domeniul Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar adresat cadrelor

Program universitar de formare în domeniul Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar adresat cadrelor didactice din mediul rural

Forma de învăţământ ID - semestrul IV

ŞTIINŢE ŞI CUNOAŞTEREA MEDIULUI. DIDACTICA ŞTIINŢELOR ŞI A CUNOAŞTERII MEDIULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

Carmen TICĂ

2007

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

Ştiinţe şi cunoaşterea mediului. Didactica ştiinţelor şi a cunoaşterii mediului în învăţământul primar şi preşcolar

Carmen TICĂ

2007

© 2007

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

ISBN 978-973-0-04790-5

Cuprins

CUPRINS

Introducere

iv

Unitatea de învăţare Nr. 1- Fenomene fizice şi chimice

1

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1

2

1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor

2

1.2.1 Masa corpurilor

2

1.2.2 Volumul corpurilor

3

1.2.3 Densitatea corpurilor

4

1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare

8

1.3.1 Topirea. Solidificarea

8

1.3.2 Vaporizarea. Condensarea

9

1.3.3 Circuitul apei în natură

9

1.4. Substanţe şi amestecuri

13

1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri

15

1.5.1 Decantarea

15

1.5.2 Filtrarea

15

1.5.3 Cristalizarea

16

1.5.4 Distilarea

17

1.6. Soluţii

17

1.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi aplicaţiile propuse

21

1.8. Lucrarea de verificare 1

23

Bibliografie selectivă

24

Unitatea de învăţare Nr. 2- Plante

25

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare 2

26

2.2. Organizarea unei plante cu flori

26

2.3. Rădăcina

27

2.4. Tulpina

31

2.5. Frunza

33

Cuprins

2.6. Funcţiile frunzei 36

2.6.1. Fotosinteza

36

2.6.2. Respiraţia

38

2.6.3. Transpiraţia 38

2.7.

2.8. Fructul şi sămânţa 43

46

2.9. Sensibilitatea şi mişcarea la plante

2.10. Principalele grupe de plante 49

Floarea

41

2.11. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

51

2.12. Lucrarea de verificare 2

52

Bibliografie selectivă

54

Unitatea de învăţare Nr. 3- Animale

55

3.1 Obiectivele unităţii de învăţare 3

56

3.2 Organizarea generală a unui animal

56

3.3 Funcţiile de relaţie 57

3.3.1 Mişcarea

57

3.3.2 Sensibilitatea

57

3.4 Funcţiile de nutriţie 61

3.4.1 Digestia 61

62

3.4.3 Circulaţia 63

3.4.4 Excreţia 64

3.5 Funcţia de reproducere 64

3.4.2 Respiraţia

3.6 Regnul animal- nevertebratele

66

3.6.1 Spongieri

66

3.6.2 Celenterate

66

3.6.3 Viermi

67

3.6.4 Moluşte

68

3.6.5 Artropode

69

3.6.6 Echinoderme

72

Cuprins

3.7

Regnul animal- vertebrate

74

3.7.1 Peşti

74

3.7.2 Amfibieni

75

3.7.3 Reptile

76

3.7.4 Păsări

77

3.7.5 Mamifere

78

3.8. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi aplicaţiile propuse

81

3.9. Lucrarea de verificare 3

85

Bibliografie selectivă

87

IV. Unitatea de învăţare Nr. 4- Didactica ştiinţelor şi a cunoaşterii mediului în învăţământul primar şi preşcolar

88

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare 4

89

4.2. Metodica predării cunoaşterii mediului/ ştiinţelor naturii

89

4.3. Particularităţi psihologice ale copiilor de vârstă şcolară

89

4.4. Prezentarea generală a disciplinelor Cunoaşterea mediului (clasa I şi clasa a II- a) şi Ştiinţe ale naturii (clasa a III- a şi a IV-a )118

92

4.5. Proiectarea activităţii didactice

93

 

4.5.1 Programa şcolară

93

4.5.2 Planificarea calendaristică

99

4.5.3 Proiectarea unităţilor de învăţare

103

4.5.4 Proiectarea lecţiilor de Cunoaşterea mediului/ Ştiinţe ale naturii

108

4.6.

Cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar

116

4.6.1 Importanţa activităţilor de cunoaştere a mediului în învăţământul preşcolar

116

4.6.2 Particularităţi psihologice ale preşcolarului

116

4.6.3 Obiective şi conţinuturi ale activităţilor de cunoaşterea mediului în învăţământul preşcolar

117

4.6.4 Proiectarea activităţilor de cunoaşterea mediului

121

4.7 Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare

130

4.8 Lucrarea de verificare 4

130

Bibliografie selectivă

131

Bibliografie generală

131

Introducere

INTRODUCERE

Cursul se adresează studenţilor care parcurg Programul universitar de formare în domeniul Pedagogie pentru Învăţământul Primar şi Preşcolar adresat cadrelor didactice din mediul rural, în regim de studiu la distanţă.

Cursul cuprinde patru unităţi de învăţare, fiecare finalizată cu o lucrare de verificare. Informaţia este structurată în două părţi importante: Ştiinţe şi cunoaşterea mediului (unităţile 1, 2 şi 3) care furnizează un bagaj informativ de bază din domeniul extrem de vast al ştiinţelor naturii şi Didactica ştiinţelor şi cunoaşterii mediului în învăţământul primar şi preşcolar care oferă variante de organizare a procesului de predare- învăţare în vederea realizării unui învăţământ de calitate în învăţământul primar şi preşcolar. Fiecare unitate de învăţare cuprinde:

conţinuturi esenţiale;

aplicaţii practice;

teste de autoevaluare;

lucrare de verificare. Conţinuturile din fiecare unitate de învăţare au fost organizate respectând principiile accesibilităţii, continuităţii şi sistematizării. Aplicaţiile practice propuse, posibil de realizat cu un minim de materiale uşor de procurat, vizează familiarizarea cu tehnicile de explorare/ experimentare specifice ştiinţelor naturii.

Testele de autoevaluare urmăresc aplicarea cunoştinţelor însuşite şi generalizarea informaţiilor, fiind concepute în concordanţă cu obiectivele fiecărei unităţi de învăţare. Răspunsurile şi comentariile oferă studentului posibilitatea autoevaluării periodice. Lucrările de verificare se află la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare (paginile 30, 70, 110, 163) au cerinţe clare, îndrumări şi criterii de notare şi evaluare. Aceste lucrări se redactează pe suport de hârtie şi se transmit tutorelui pentru evaluare. Lucrările de verificare au o pondere de 50% din nota finală, iar examenul o pondere de 50%. Pentru o învăţare eficientă, studenţii pot să utilizeze şi alte surse de informaţii recomandate la bibliografie (atlase botanice, zoologice, anatomice, enciclopedii, reviste de specialitate, Internet, etc.)

Fenomene fizice şi chimice

Unitatea de învăţare Nr. 1

FENOMENE FIZICE ŞI CHIMICE

Cuprins

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1

2

1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor

2

1.2.1 Masa corpurilor

2

1.2.2 Volumul corpurilor

3

1.2.3 Densitatea corpurilor

4

1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare

8

1.3.1 Topirea. Solidificarea

8

1.3.2 Vaporizarea. Condensarea

9

1.3.3 Circuitul apei în natură

9

1.4. Substanţe şi amestecuri

13

1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri

15

1.5.1 Decantarea

15

1.5.2 Filtrarea

15

1.5.3 Cristalizarea

16

1.5.4 Distilarea

17

1.6. Soluţii

17

1.7. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare şi aplicaţiile propuse

21

1.8. Lucrarea de verificare 1

23

Bibliografie selectivă

24

Fenomene fizice şi chimice

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare 1

Pe parcursul şi la sfârşitul unităţii de învăţare, studentul va fi capabil:

să explice fenomene/ procese fizice şi chimice prin utilizarea corectă a terminologiei de specialitate;

să utilizeze investigaţia şi experimentarea dirijată pentru evidenţierea şi explicarea unor fenomene şi procese fizice şi chimice;

să rezolve probleme cu caracter teoretic şi aplicativ.

1.2. Masa. Volumul. Densitatea corpurilor

1.2.1. Masa corpurilor

Masa

corpurilor

corpurilor 1.2.1. Masa corpurilor Masa corpurilor Un corp se afl ă în repaus într- un interval

Un corp se află în repaus într- un interval de timp oarecare dacă, în orice moment din acel interval de timp, corpul ocupă aceeaşi poziţie faţă de un corp referinţă. Un corp se află în mişcare într- un interval de timp oarecare dacă, există momente diferite în acel interval de timp, în care corpul ocupă poziţii diferite faţă de corpul de referinţă. Pentru a pune în mişcare un corp, pentru a- l opri sau pentru a- i schimba traiectoria trebuie să acţionăm asupra lui. La orice acţiune exterioară care caută să- i schimbe starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă, corpul se opune, reacţionează. Mişcarea rectilinie uniformă este mişcarea în care traiectoria corpului este o linie dreaptă şi viteza este constantă. Inerţia este proprietatea unui corp de a- şi menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă în absenţa acţiunilor exterioare, respectiv de a se opune la orice acţiune care caută să- i schimbe starea de repaus sau de mişcare rectilinie uniformă în care se află. Masa este mărimea fizică ce măsoară inerţia unui corp. Unitatea de măsură este kilogramul.

Determinarea masei corpurilor

Instrumentul utilizat pentru măsurarea masei unui corp este cântarul de tip balanţă. Măsurarea masei cu ajutorul balanţei se numeşte cântărire. Aceasta constă în compararea masei unui corp cu mase marcate (corpuri cu mase cunoscute a căror valoare este înscrisă pe ele). Două corpuri sunt în echilibru pe talerele unei balanţe dacă au aceeaşi masă.

Atenţie !

Nu confunda masa corpului cu greutatea lui. Greutatea unui corp reprezintă forţa cu care Pământul atrage acel corp.

Fenomene fizice şi chimice

Aplicaţii practice

Încearcă să realizezi un număr cât mai mare din experimentele propuse. Numai după ce ai notat propriile tale observaţii, citeşte rezultatele sau constatările.

observa ţ ii, cite ş te rezultatele sau constat ă rile. Experimentul 1.1 Eviden ţ ierea

Experimentul 1.1 Evidenţierea inerţiei corpurilor

Materiale necesare: pahar cu apa

Cum procedezi?

- deplasează paharul, pe masa pe lucru, pe direcţie orizontală;

- observă ce se întâmplă cu suprafaţa apei dacă măreşti sau micşorezi viteza de deplasare a paharului;

Ce observi ?

Notează observaţiile tale, pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………. Când punem paharul brusc în mişcare, apa se varsă în spate, în sensul opus mişcării, deoarece apa tinde să rămână pe loc, în repaus. Dacă oprim brusc paharul, apa se varsă în faţă, în sensul mişcării, deoarece apa tinde să- şi continue mişcarea. În concluzie, corpurile se opun schimbării stării de mişcare.

1.2.2. Volumul corpurilor

Fiecare corp ocupă un loc în spaţiu ce reprezintă volumul corpului respectiv. Unitatea de măsură pentru volum este m 3 . În cazul corpurilor cu formă geometrică regulată, volumul se

determină folosind diferite formule matematice (exemplu: volumul paralelipipedului, cubului, cilindrului, sferei). Volumul corpurilor cu formă neregulată se determină cu ajutorul cilindrului gradat, procedând astfel:

- se introduce apă în cilindrul gradat şi se citeşte indicaţia

de pe cilindru care reprezintă de fapt volumul apei din cilindru;

- se introduce în cilindrul cu apă, corpul al cărui volum

vrem să-l determinăm şi se citeşte noua gradaţie a cilindrului

care reprezintă volumul apei din cilindru plus volumul corpului;

- se scad cele două valori citite pe cilindru şi se determină volumul corpului din cilindru.

Fenomene fizice şi chimice

Aplicaţii practice

Experimentul 1.2 Determinarea volumului unui corp solid Materiale necesare: cilindru gradat, ap ă , cartof Determin ă Determinarea volumului unui corp solid Materiale necesare: cilindru gradat, apă, cartof Determină volumul unui cartof cu ajutorul cilindrului gradat folosind explicaţiile de mai sus. Observaţiile se vor nota în spaţiul delimitat de chenar.

ţ iile se vor nota în spa ţ iul delimitat de chenar. 1.2.3. Densitatea corpurilor Aplica

1.2.3. Densitatea corpurilor

Aplicaţii practice

Experimentul 1.3 Masa corpurilor Materiale necesare: 2 cuburi cu acela ş i volum din materiale diferite (lemn Masa corpurilor Materiale necesare: 2 cuburi cu acelaşi volum din materiale diferite (lemn şi plumb), balanţă sau cântar cu arc.

Cum procedezi?

- măsoară masa celor doua corpuri cu ajutorul balanţei sau a unui cântar cu arc

Ce observi ? Observaţiile se vor nota în spaţiul delimitat de chenar.

observi ? Observa ţ iile se vor nota în spa ţ iul delimitat de chenar. 4

Fenomene fizice şi chimice

Cântărind cele două cuburi ai descoperit ca masa cubului de plumb este mult mai mare decât masa cubului de lemn. Explicaţia constă în faptul ca particulele de plumb sunt mult mai apropiate unele de altele comparativ cu cele de lemn. Spunem că densitatea plumbului este mai mare decât densitatea lemnului. Densitatea este o mărime fizică ce caracterizează substanţa din care este alcătuit un corp. Densitatea este definită prin raportul dintre masa unui corp şi volumul acestuia. Se notează cu ρ iar unităţile de măsură sunt kg/m 3 sau g/ cm 3 .

este densitatea unei substanţe, dacă un corp cu

volumul de 1 m 3

Densitatea apei este de 1000 kg/m 3 , adică 1 m 3 de apă are masa de 1000 kg. Folosind tabelul din Figura 1.1 poţi compara densităţile unor substanţe:

1 kg/m 3

realizat în acea substanţă are masa de 1 kg.

Substanţa

Densitatea kg/ m 3

Ulei alimentar

800

Benzina

800

Gheaţa

917

Apa

1000

Lapte

1030

Sticla

2500

Aluminiu

2700

Otel

7800

Fier

7880

Argint

10500

Plumb

11350

Mercur

13550

Aur

19310

Platina

21460

Fig. 1.1 Plumbul are densitatea mai mare decât argintul, fierul, oţelul, aluminiul şi sticla, dar mai mică decât densitatea platinei, aurului şi mercurului. Datorită densităţii mari pe care o are, plumbul este folosit ca material de protecţie împotriva radiaţiilor (materialele radioactive se transportă în containere speciale căptuşite cu plumb). Aluminiul are o densitate mică, deci este foarte uşor. În aliaje cu alte metale, el este folosit pentru construirea aeronavelor, a căror masă trebuie să fie foarte mică.

Plutirea şi scufundarea corpurilor

Plutire/

scufundare

Ai constatat, probabil, că un corp pare mai uşor în apă decât în aer, că un corp din fier se scufundă în apă în timp ce un corp din lemn pluteşte pe suprafaţa apei. Pentru a scufunda o minge în apă trebuie să acţionezi asupra ei cu o forţă. Atunci când este lăsată liberă mingea scufundată iese la suprafaţă.

Fenomene fizice şi chimice

Legea lui

Arhimede

Aplicaţii

practice

Un lichid exercită, pe suprafaţa corpurilor cu care este în contact, forţe de apăsare datorate presiunii hidrostatice. Rezultanta tuturor forţelor (de împingere) cu care lichidul, datorită presiunii hidrostatice, acţionează asupra unui corp scufundat în lichid se numeşte forţă arhimedică. Forţa arhimedică are direcţie verticală şi sensul de jos în sus. Punctul de aplicaţie al forţei arhimedice se numeşte centru de presiune. El coincide cu centrul de greutate al corpului dacă acesta este omogen şi complet scufundat în lichid. Legea lui Arhimede: Un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forţă verticală numeric egală cu greutatea lichidului dezlocuit de acel corp. Toate corpurile sunt supuse gravitaţiei (forţei de atracţie a Pământului) şi atunci când sunt introduse în apă. Dacă greutatea corpului este mai mică decât forţa arhimedică corpul urcă la suprafaţă şi rămâne în echilibru fiind parţial scufundat. Porţiunea scufundată dezlocuie un volum de lichid a cărui greutate este egală cu greutatea corpului. În acest caz corpul pluteşte. Vapoarele plutesc deşi sunt confecţionate din materiale a căror densitate este mult mai mare decât a apei. Datorită formei lor care asigură dezlocuirea unui volum foarte mare de apă şi a prezenţei unui număr mare de spaţii pline cu aer, densitatea totală a acestor vapoare este mai mică decât densitatea apei. Supraîncărcarea vapoarelor poate duce la scufundarea lor. Din această cauză, fiecare vapor are gradat pe suprafaţa laterală un semn care indica nivelul maxim de scufundare a vaporului încărcat (linia de încărcare, linia de plutire). Pentru determinarea densităţii lichidelor se foloseşte un instrument special- densimetru. Determinarea densităţii are aplicaţii în diferite domenii, de la verificarea calităţii laptelui, la determinarea conţinutului de alcool al unei băuturi, de la verificarea antigelului, la verificarea stării acumulatorului unui autovehicul. În medicină, măsurătorile de densitate permit determinarea stării fluidelor din corp (sângele şi urina). Deoarece densitatea sângelui creşte cu creşterea concentraţiei hematiilor, o densitate mai mică a sângelui indică o anemie. Alte boli duc la eliminarea excesivă a sărurilor din organism şi pot fi depistate datorită creşterii densităţii urinei. Legea lui Arhimede este valabilă şi în gaze. Un balon umplut cu hidrogen sau heliu (gaze mai puţin dense decât aerul) şi lăsat în aer, se ridică datorită forţei arhimedice.

ş i l ă sat în aer, se ridic ă datorit ă for ţ ei arhimedice.

Fenomene fizice şi chimice

Fenomene fizice ş i chimice Testul de autoevaluare nr. 1 1. Dou ă corpuri cu volume

Testul de autoevaluare nr. 1

1. Două corpuri cu volume egale au mase diferite. Care dintre ele are densitatea mai mare ?

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

spunsul se va încadra în spa ţ iul delimitat de chenar. 2. Dou ă corpuri cu

2. Două corpuri cu mase egale au volume diferite. Care dintre ele are densitatea mai mare?

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

spunsul se va încadra în spa ţ iul delimitat de chenar. Care dintre afirma ţ iile

Care dintre afirmaţiile următoare, referitoare la un lichid, sunt corecte?

a. dublând masa lichidului, se dublează densitatea sa;

b. densitatea lichidului nu depinde de masa sa;

c. densitatea lichidului nu depinde de volumul său;

d. dublând volumul lichidului, se dublează densitatea sa;

e. dublând volumul lichidului, densitatea sa se micşorează de două ori.

3. Citeşte cu atenţie afirmaţiile şi încercuieşte una din literele A (adevărat) sau F (fals):

a. plumbul are densitatea mai mare decât materialul plastic

b. un cm 3 de lemn cântăreşte tot atât cât un cm 3 de fier

c. densitatea este o mărime fizică ce caracterizează substanţa din care este

alcătuit un corp A/ F.

A/ F;

A/ F;

Răspunsuri şi comentarii se află la pagina 21.

Fenomene fizice şi chimice

1.3. Stări de agregare. Transformări ale stărilor de agregare

Stări de

agregare

În natură, substanţele se află în diferite stări de agregare. Stările de agregare sunt: solidă, lichidă, gazoasă. Corpurile, în

funcţie de starea de agregare în care se află au diferite proprietăţi:

- solidele- au volum, au formă proprie, nu curg;

- lichidele- au volum propriu, nu au formă proprie (iau forma incintei în care se află), curg;

- gazele- nu au volum propriu (sunt expansibile), nu au

formă proprie (iau forma incintei în care se află), sunt fluide. Aceste proprietăţi sunt datorate interacţiunilor dintre moleculele corpului (particule extrem de mici, care nu se văd cu ochiul liber). Un corp poate să existe în cele trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă. Uneori, el trece dintr- o stare de agregare în alta, adică îşi schimbă starea de agregare. Astfel, apa poate fi în stare de agregare: solidă (gheaţă), lichidă (apă) şi gazoasă (vapori de apă).

Schimbarea stării de agregare a unui corp are loc prin schimb de căldură între corp şi mediul exterior.

1.3.1. Topirea. Solidificarea

Topire.

Solidificare

Trecerea unei substanţe din starea solidă în stare lichidă se numeşte topire (exemplu: trecerea naftalinei din starea solidă în starea lichidă, topirea gheţii). Pentru a se topi, corpurile absorb

căldură. Trecerea unei substanţe din starea lichidă în starea solidă se numeşte solidificare. Solidificarea este fenomenul invers topirii. Pentru a se solidifica corpurile cedează căldură (exemplu: trecerea apei din stare lichidă în stare solidă- gheaţă, trecerea naftalinei din stare lichidă în stare solidă). Temperatura la care se topeşte sau se solidifică o substanţă se numeşte temperatură de topire sau de solidificare şi este o caracteristică a fiecărei substanţe:

- temperatura de topire (solidificare) a naftalinei- 80 0 C;

- temperatura de topire (solidificare) a gheţii- 0 0 C.

În timpul topirii (solidificării), volumul substanţei se modifică. De regulă, volumul creşte prin topire şi se micşorează prin solidificare. Excepţie face apa, la care volumul creşte prin solidificare. Această mărire a volumului apei prin solidificare provoacă spargerea ţevilor radiatoarelor şi a altor instalaţii dacă nu

sunt golite înainte ca temperatura să scadă sub 0 0 C. În industrie, fenomenul de topire şi solidificare a metalelor este folosit la obţinerea prin turnare a unor piese.

Fenomene fizice şi chimice

1.3.2. Vaporizarea. Condensarea

Vaporizarea.

Condensarea

Procesul de trecere a substanţelor din stare lichidă în stare de vapori se numeşte vaporizare. Vaporizarea care se produce la suprafaţa lichidului se numeşte evaporare. Vaporizarea în toată masa lichidului se numeşte fierbere. Prin fierbere, apa trece în stare de vapori. Fiecare lichid fierbe la o anumită temperatură (apa la 100 0 C, alcoolul la 78 0 C). Unele lichide (acetonă, alcool) se evaporă repede la temperatura camerei şi se numesc volatile. Evaporarea se produce mai repede atunci când suprafaţa lichidului este mai mare (se evaporă mai repede alcoolul dintr- un vas întins faţă de alcoolul dintr- o eprubetă). Procesul de evaporare se produce mai repede atunci când există deplasări ale aerului care înlătură vaporii formaţi (exemplu:

vântul produce uscarea rufelor ude). Evaporarea este mai rapidă dacă temperatura mediului înconjurător este mai ridicată (evaporarea apei din lacuri, râuri, mări şi oceane este mai pronunţată în zilele călduroase). Vaporizarea este un proces ce are loc cu absorbţie de căldură. Procesul de trecere a unei substanţe din stare de vapori în stare lichidă se numeşte condensare. Dacă în bucătărie fierbe apă într- un vas, pe geamul ferestrei se depune un strat subţire de lichid. Suflând pe un geam rece, pe lentilele ochelarilor sau pe oglindă, acestea se aburesc. Vaporii de apă din aerul expirat se condensează pe obiecte, transformându- se în lichid. Condensarea se produce cu cedare de căldură. Unele substanţe (iodul, naftalina, camforul) trec direct din stare solidă în stare gazoasă (au sublimat). Trecerea din stare solidă în stare gazoasă se numeşte sublimare. Fenomenul invers sublimării se numeşte desublimare şi reprezintă trecerea unei substanţe din stare gazoasă în stare solidă. Prin desublimarea dioxidului de carbon se obţine zăpada carbonică (artificială). În concluzie, prin absorbţie sau cedare de căldură corpurile îşi pot schimba starea de agregare.

1.3.3. Circuitul apei în natură

În natură, apa trece dintr- o stare de agregare în alta datorită variaţiilor de temperatură din atmosferă. Căldura soarelui evaporă apa de la suprafaţa lacurilor, mărilor, oceanelor şi de la suprafaţa pământului sub formă de vapori. Vaporii de apă se ridică în aer şi formează norii. Norii sunt purtaţi de vânt la diferite înălţimi. Din nori, cad pe pământ precipitaţii, sub formă de ploaie sau zăpadă. Precipitaţiile iau naştere prin condensarea vaporilor de apă atunci când întâlnesc straturi de aer mai reci.

Fenomene fizice şi chimice

În timpul nopţilor reci, vaporii de apă din atmosferă vin în contact cu corpurile mai reci, se condensează în picături fine de apă şi formează roua. Dacă temperatura coboară sub 0 0 C se formează bruma. Iarna, atunci când temperatura coboară sub 0 0 C, picăturile de apă se transformă în cristale de gheaţă de diferite forme şi dimensiuni ce formează fulgii de zăpadă. Apa rezultată din ploi sau topirea zăpezilor ajunge din nou în râuri, mări, oceane sau pătrunde în pământ. Circuitul continuu pe care îl realizează apa în natură, trecând dintr- o stare de agregare în alta se numeşte circuitul apei în natură. În fiecare an, aproximativ 450000- 500000 km 3 de apă se evaporă şi revin la suprafaţa pământului sub formă de precipitaţii.

Aplicaţii practice

Experimentul 1.4 Eviden ţ ierea st ă rii gazoase Materiale necesare: eprubet ă , tub deschis la Evidenţierea stării gazoase Materiale necesare: eprubetă, tub deschis la ambele capete, vas cu apă

Cum procedezi?

- încearcă să introduci o eprubetă cu capătul deschis, în paharul cu apă;

- repetă experimentul folosind un tub deschis la ambele capete.

Ce observi ? Explică. Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… Constatare Apa nu urcă în eprubetă pentru că, deşi pare goală, ea conţine de fapt aer. Aerul este un gaz. Ca toate gazele, aerul nu are formă proprie şi ia forma vasului în care se află. În cazul tubului deschis la ambele capete, apa urcă în interiorul tubului. Apa a împins aerul în exteriorul tubului.

Experimentul 1.5 Eviden ţ ierea fenomenului de topire Evidenţierea fenomenului de topire

Materiale necesare: două eprubete, cleşte pentru eprubete, spirtieră, cristale de

naftalină, ceară

Cum procedezi?

- pune într- o eprubetă cristale de naftalină iar în altă eprubetă puţină ceară;

- încălzeşte eprubetele la flacăra spirtierei şi măsoară timpul necesar pentru topirea conţinutului acestora.

Ce observi ? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………

Fenomene fizice şi chimice

Constatare Naftalina şi ceara se topesc în intervale de timp diferite deoarece căldura necesară topirii acestora este diferită.

c ă ldura necesar ă topirii acestora este diferit ă . Experimentul 1.6 Eviden ţ ierea

Experimentul 1.6 Evidenţierea vitezei de evaporare a lichidelor Materiale necesare: trei eprubete, trei vase întinse (farfurii), acetonă, alcool, apă

Cum procedezi?

- toarnă acelaşi volum (5 ml o linguriţă) de acetonă, de alcool şi de apă în cele trei vase identice;

- observă şi notează în cât timp se desfăşoară evaporarea;

- repetă experimentul folosind eprubete.

Ce observi ? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… Constatări

Alcoolul se evaporă mai repede decât apa, dar mai încet decât acetona. Viteza de evaporare depinde de natura lichidului şi de suprafaţa liberă a lichidului (lichidul din farfurie se evaporă mai repede decât cel din eprubetă.

se evapor ă mai repede decât cel din eprubet ă . Testul de autoevaluare nr. 2

Testul de autoevaluare nr. 2

I. Asociază ce se potriveşte:

1. Topirea

2. Condensarea

3. Solidificarea

a. trecerea din stare lichidă în stare solidă

b. trecerea din stare gazoasă în stare lichidă

c. trecerea din stare solidă în stare lichidă

d. trecerea din stare lichidă în stare

gazoasă…………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………

…………

Fenomene fizice şi chimice

II. Răspunde la următoarele întrebări:

1. Pentru a proteja îmbrăcămintea de molii se pun în dulapuri cristale de

naftalină. După un timp mai îndelungat deşi mirosul naftalinei se simte, naftalina a dispărut. Cum explici? ………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………

2. De ce se usucă mai repede rufele când bate vântul?

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………

3. De ce se sparge o sticlă plină cu apă, dacă este pusă în congelator?

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………

III. Explică circuitul apei în natură.

Încadrează răspunsul în spaţiul delimitat de chenar.

ă r ă spunsul în spa ţ iul delimitat de chenar. R ă spunsuri ş i

Răspunsuri şi comentarii se află la pagina 21.

Fenomene fizice şi chimice

1.4. Substanţe şi amestecuri

Atomi

Molecule

Substanţe

Materiale

Difuzie

Tot ceea ce ne înconjoară este materie. Corpurile sunt porţiuni limitate de materie (exemplu: o piatră, apa dintr- un pahar, aerul dintr- un balon, etc.). Formele heterogene de materie cu o compoziţie variată se numesc materiale (exemplu: lemn, sticlă, ciment). Formele omogene de materie cu o compoziţie constantă se numesc substanţe: (exemplu: oxigen, dioxid de carbon, azot, apă, aur, argint, etc.). Substanţele sunt alcătuite din particule foarte mici, invizibile cu ochiul liber, numite molecule. Moleculele reprezintă o grupare de unul sau mai mulţi atomi. Atomii şi moleculele alcătuiesc toate corpurile care ne înconjoară şi au o caracteristică importantă şi anume aceea de a se afla într- o continuă mişcare întâmplătoare. Chiar şi moleculele unui corp solid se mişcă în permanenţă însă, deplasarea moleculelor se face pe distanţe atât de mici încât această mişcare nu poate fi observată. Aerul care ne înconjoară este şi el alcătuit din molecule (oxigen, azot) şi atomi (argon). Atomii şi moleculele din aer se mişcă cu viteze apreciabile, dar nu se pot observa direct. Datorită mişcării lor neîncetate, moleculele unei substanţe pot pătrunde cu uşurinţă printre moleculele altei substanţe. Fenomenul de pătrundere a moleculelor unei substanţe printre moleculele altei substanţe se numeşte difuzie. Aşa se explică de ce în apropierea unei benzinării se simte în permanenţă mirosul caracteristic al benzinei. Difuzia este procesul prin care obţinem un ceai punând un plic de ceai într- o cană cu apă fierbinte. Factorii care influenţează difuzia sunt temperatura şi starea de agregare (vezi aplicaţiile practice).

Aplicaţii practice

(vezi aplica ţ iile practice). Aplica ţ ii practice Experimentul 1.7 Eviden ţ ierea procesului de

Experimentul 1.7 Evidenţierea procesului de difuzie Materiale necesare: două sticluţe identice cu alcool şi ulei

Cum procedezi?

- deschide în acelaşi timp cele două sticluţe şi depărtează- te câţiva paşi de acestea.

Ce simţi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………

Fenomene fizice şi chimice

Constatare Mirosul alcoolului ajunge până la tine relativ repede, pe când mirosul de ulei nu se va simţi. De ce? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………

Experimentul 1.8 Eviden ţ ierea factorilor care influen ţ

Experimentul

1.8

Evidenţierea

factorilor

care

influenţează

difuzia

(temperatura) Materiale necesare: pahar cu apă caldă, pahar cu apă rece, cerneală, pipetă.

Cum procedezi?

- toarnă cu ajutorul pipetei, câteva picături de cerneală, în paharul cu apă rece şi apoi, în paharul cu apă caldă;

- observă cum difuzează cerneala, în apa din fiecare pahar;

- notează observaţiile.

Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………

Constatare Apa din paharul cu apă caldă s- a colorat omogen, pe când în apa rece, difuzia nu s- a realizat omogen. Difuzia este influenţată de temperatură (procesul se desfăşoară mai repede la temperatură mai ridicată).

Procesul de difuzie este influenţat şi de starea de agregare. Particulele unui gaz se mişcă mult mai repede decât particulele unui lichid (mirosul unui parfum sau al alcoolului se simt imediat, pe când cerneala are nevoie de un timp pentru a se amesteca cu apa). În natură există substanţe pure a căror compoziţie rămâne

neschimbată prin operaţii fizice (exemplu: oxigen, hidrogen, azot). Substanţele pot fi simple (oxigen, carbon, mercur) şi compuse (sunt alcătuite din 2 sau mai multe substanţe- oxidul de mercur este alcătuit din oxigen şi mercur; oxidul de aluminiu este alcătuit din oxigen şi aluminiu). Amestecurile de substanţe se obţin prin punerea împreună a două sau mai multe substanţe (exemplu: aerul, apa minerală). Amestecurile de substanţe se clasifică în:

- amestecuri omogene (au în masa lor aceeaşi compoziţie şi aceleaşi proprietăţi);

- amestecuri neomogene (au compoziţie diferită în masa lor şi proprietăţi diferite);

Amestecuri

ie diferit ă în masa lor ş i propriet ăţ i diferite); Amestecuri 14 Proiectul pentru

Fenomene fizice şi chimice

1.5. Metode de separare a substanţelor din amestecuri

1.5.1. Decantarea

Aplicaţii practice

Experimentul 1.9 Separarea nisipului de ap ă Materiale necesare: pahar, ap ă , nisip Cum procedezi? Separarea nisipului de apă Materiale necesare: pahar, apă, nisip Cum procedezi?

- pune într-un pahar apă cu nisip;

- amestecă cu o baghetă de sticlă (poţi folosi şi un creion).

Ce fel de amestec ai obţinut? Lasă amestecul, în repaus, câteva minute. Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… Constatare Amestecul de apă cu nisip este un amestec neomogen. Nisipul se depune pe fundul paharului deoarece are o densitate mai mare decât apa.

Decantarea

1.5.2. Filtrarea

Aplicaţii practice

Decantarea este metoda de separarea unui solid dintr- un amestec neomogen solid- lichid. Această metodă de separare se foloseşte atunci când densitatea solidului este mai mare decât a lichidului. În practică, decantarea este folosită pentru obţinerea apei potabile din ape naturale, pentru purificarea sării extrase din salină sau pentru obţinerea aurului şi a argintului din minereu, în decantoare speciale.

Experimentul 1.10 Separarea pulberii de c ă rbune de ap ă Materiale necesare: 2 pahare, pâlnie, ap Separarea pulberii de cărbune de apă Materiale necesare: 2 pahare, pâlnie, apă, pulbere de cărbune, hârtie de filtru

Cum procedezi?

- pune puţină pulbere de cărbune, într- un pahar cu apă;

- agită sau amestecă cu o baghetă amestecul. Ce amestec ai obţinut?

- într- o pâlnie, pune o hârtie de filtru, toarnă amestecul, prin pâlnie, într- un pahar.

Fenomene fizice şi chimice

Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………………………………………………

Constatare Amestecul de apă şi pulbere de cărbune este un amestec neomogen solid- lichid. Pulberea de cărbune se depune pe hârtia de filtru iar în pahar se separă apa.

Filtrarea

Filtrarea este metoda de separare a unui solid dintr- un amestec neomogen solid- lichid, cu ajutorul unui filtru permeabil numai pentru lichid. Se utilizează când densitatea solidului este mai mică sau egală cu a lichidului. Lichidul care trece prin hârtia de filtru se numeşte filtrat. În practică, filtrarea este folosită pentru obţinerea apei potabile. Ca materiale filtrante se folosesc straturi succesive de pietriş şi nisip. Există şi filtre de aer folosite pentru purificarea aerului.

1.5.3 Cristalizarea

Aplicaţii practice

aerului. 1.5.3 Cristalizarea Aplica ţ ii practice Experimentul 1.11 Extragerea s ă rii din apa s

Experimentul 1.11 Extragerea sării din apa sărată Materiale necesare: capsulă de porţelan, trepied, sită de azbest, apă, sare de bucătărie, spirtieră. În lipsa acestor materiale, foloseşte o lingură metalică şi o spirtieră.

Cum procedezi?

- într- o capsulă de porţelan, toarnă apă cu sare de bucătărie:

- încălzeşte capsula în care se află amestecul, cu ajutorul spirtierei, până la evaporarea completă a apei.

Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………

Constatare Prin încălzire până la fierbere, apa se evaporă, iar în capsulă rămâne sarea.

Cristalizarea

Cristalizarea este operaţia de trecere a unei substanţe solide din soluţie în stare cristalină. Cristalele sunt corpuri solide, omogene, cu formă geometrică definită. În practică, metoda cristalizării este folosită pentru obţinerea zahărului din trestia de zahăr şi pentru obţinerea sării de bucătărie din apa mării.

Fenomene fizice şi chimice

Fenomene fizice ş i chimice Aten ţ ie! Cristalizarea nu se folose ş te în cazul

Atenţie!

Cristalizarea

nu

se

foloseşte

în

cazul

lichidelor

inflamabile.

Cristalizarea poate avea loc în adâncul Pământului prin solidificarea magmei formându- se roci magmatice (granit, bazalt).

1.5.4 Distilarea

Distilarea

Distilarea este operaţia de separare a componenţilor dintr- un amestec omogen de lichide, prin fierbere urmată de condensare. Această metodă de separare este utilizată la obţinerea alcoolului şi în prelucrarea ţiţeiului în rafinării pentru obţinerea benzinei, petrolului lampant şi a motorinei.

Perspective Alte metode de separare a substanţelor din amestecuri sunt magnetizarea şi electrizarea. (Consultă bibliografia recomandată).

1.6. Soluţii

Dizolvare

Dizolvant

Dizolvat

Solubilitate

Amestecurile omogene formate din două sau mai multe substanţe, între care nu se produc fenomene chimice se numesc soluţii. În fiecare zi, amestecăm apa cu diverse substanţe solide, lichide sau gazoase, cum ar fi: zahărul, sarea de bucătărie, oţetul, alcoolul, sucurile concentrate de fructe, dioxidul de carbon. În acest mod se obţin soluţii. Fenomenul în urma căruia o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă se răspândeşte printre particulele altei substanţe rezultând soluţii se numeşte dizolvare. O soluţie este formată din două componente: dizolvantul sau solventul (substanţa în care se face dizolvarea) şi dizolvatul sau solvatul (substanţa dizolvată). Exemplu: în soluţia de apă cu zahăr, apa este dizolvantul iar zahărul este dizolvatul. În majoritatea soluţiilor, dizolvantul este apa. Există şi alţi dizolvanţi: alcoolul, benzina, acetona, eterul. Când soluţia este formată din două lichide se consideră dizolvant, lichidul aflat în cantitate mai mare. Proprietatea unei substanţe de a se dizolva în altă substanţă se numeşte solubilitate. În funcţie de solubilitatea într- un anumit solvent, substanţele se clasifică în: substanţe solubile, substanţe greu solubile şi substanţe insolubile (sarea este solubilă în apă, nisipul este insolubil în apă). Solubilitatea substanţelor este influenţată de natura dizolvantului şi a dizolvatului şi de temperatură.

Fenomene fizice şi chimice

Aplicaţii practice

Fenomene fizice ş i chimice Aplica ţ ii practice Experimentul 1.12 Eviden ţ ierea factorilor care

Experimentul 1.12 Evidenţierea factorilor care influenţează solubilitatea (natura dizolvantului şi a dizolvatului) Materiale necesare: pahare transparente, apă, acetonă, lac de unghii

Cum procedezi?

a) pune o picătură de lac de unghii, într- un pahar cu apă.

Ce observi? Ce fel de amestec se obţine? Notează observaţiile pe spaţiile punctate. …………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………………

b) pune o picătură de lac de unghii, într- un pahar, care conţine o cantitate mică de

acetonă

Ce observi? Ce fel de amestec se obţine? Notează observaţiile pe spatiile punctate. ………………………………………………………………………………………………………… ……………………………………………………………………………………………… Constatare

Solubilitatea este influenţată de natura dizolvantului şi a dizolvatului. Lacul de unghii nu se dizolvă în apă dar se dizolvă în acetonă.

se dizolv ă în ap ă dar se dizolv ă în aceton ă . Experimentul 1.13

Experimentul

1.13

Evidenţierea

factorilor

care

influenţează

solubilitatea (temperatura)

Materiale necesare: 2 pahare transparente, apă caldă, apă rece, zahăr, linguriţă. Cum procedezi?

- pune într- un pahar, apă caldă, iar în celălalt pahar, un volum egal de apă rece;

- adaugă, în fiecare pahar, câte o linguriţă de zahăr. Ce observi? Notează observaţiile pe spaţiile punctate.

……………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………

Constatare

Cristalele de zahăr se dizolvă mai repede în apa caldă. Solubilitatea substanţelor solide depinde de temperatură. Viteza de dizolvare creşte odată cu creş