Sunteți pe pagina 1din 1

O carte este o colecie de hrtii, pergamente sau alte astfel de materiale, n form de coli sau foi de cele mai

multe ori egale ntre ele i legate sau broate ntr-un volum. Crile sunt de obicei tiprite (rareori scrise i de mn) i conin diverse lucrri scrise, pe cea mai mare diversitate de teme. O carte este de asemenea o oper literar sau tiinific, sau o parte semnificativ dintr-o astfel de oper.

Apariia crii
Cea mai veche metod de a transmite mesaje i poveti era prin transmitere oral vezi (viu grai), (tradiie), (zictoare). Atunci cnd sistemele de scriere au fost inventate n antichitate, tbliele de lut i pergamentul erau folosite, de exemplu n biblioteca din Alexandria. Pergamentele au fost ulterior nlocuite cu codexuri, cri legate, de forma crilor din ziua de azi. Codexul a fost inventat n primele secole dup Hristos sau chiar mai devreme. Se spune c Iulius Cezar a inventat primul codex n timpul rzboaielor galice, legnd pergamentele n stil acordeon i folosea paginile ca puncte de referin. nainte de invenia i adoptarea tiparului, toate crile erau copiate de mn, de aceea ele erau scumpe i rare. n timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitile i nobilii bogai i permiteau cri, care erau deseori legate cu lanuri pentru a preveni furtul lor. Primele cri foloseau pergament sau piele de viel pentru pagini, dar ulterior s -au nlocuit cu hrtie. Mai trziu n Evul Mediu, crile au nceput s fie produse cu tiprire cu blocuri, u nde o imagine n relief a unei ntregi pagini era sculptat n lemn, putnd fi adugat cerneal, reproducnd mai multe copii ale acelei pagini. Totui, crearea unei ntregi cri era un proces care cerea mult efort, avnd nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mn pentru fiecare pagin. Cea mai veche carte tiprit este Diamantul Sutra, un text al Perfeciunii nelepciunii, gsit n 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein ntr-o peter lnga Dunhuang, n nord-vestul Chinei, la sfrit scriind c a fost tiprit la 13 al celei de -a patra luni a celui de-al noulea an al Xiatong (adic la 11 mai 868), cu 587 ani nainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente aceast carte poate fi vzut la British Library din Londra. Inventatorul chinez Pi Sheng a creat o pres mobil din pmnt ars aproximativ n anul 1046, dar nu avem exemple tiprite de la el. Caracterele erau puse ntr-o tav unde erau aliniate cu cear cald, apoi presa cu o scndur pn ajungeau toate la acelai nivel, iar cnd ceara se rcea folosea tava de litere pentru a tipri pagini ntregi.