Femeia nisipurilor de Kobo Abe

Femeia nisipurilor, de scriitorul japonez Kobo Abe, aparuta laPolirom, este una dintre acele carti pe care le-am putea numi kafkiene, plasandu-se in categoria deschisa de "Procesul". Unele nuantari si diferentieri trebuie insa marcate. Eroul este un individ absolut banal care se trezeste intr-o situatie tragica, situatie ce-l depaseste si il striveste. Profesor mediocru, un om comun si pasionat de entomologie, acesta se rupe timp de cateva zile din mediul sau obisnuit si pleaca in cautarea unei insecte rare, despre care crede ca traieste in solurile nisipoase. In peregrinarea sa, descopera un sat ciudat, la malul marii. Casele acestei asezari se aflau in niste gropi, iar locuitorii erau obligati sa sape toata noaptea pentru ca nisipul sa nu le surpe locuintele. Niki Jumpei, eroul nostru, se vede prizonier, tinut fara voia lui intr-una dintre aceste case. De aici incolo, avem descrierea luptei omului cu absurdul, cu tragicul, cu implacabilul unui destin pe care nu si l-a dorit, dar pe care incepe sa si-l asume. Kobo Abe aloca mari spatii descrierii geografiei locului, pasaje care au ceva stiintific in detasarea si explicatiile lor. Nisipului insusi i se inchina un fel de oda, acest mineral incepand sa capete alura unui personaj. De fapt, pana la urma, nu barbatul caruia rareori i se spune pe nume, nici femeia, a carei identitate n-o aflam niciodata, sunt adevaratii eroi ai acestei povesti. Ci nisipul. Scriitorul japonez stie atat de bine sa dozeze dramatismul incat atmosfera din acea vagauna este perfect redata, cititorul ajunge sa simta omniprezenta nisipului, care se strecoara peste tot, in trupuri, in case, in mancare si in apa, erodeaza si viciaza neobosit. Nu va asteptati sa gasiti ceva din maretia personajului tragic tipic in acest roman. Banalul nostru profesor nu va trezi admiratia prin revolta sau prin fapte eroice. Nici razvratirile sale nu vor avea acea aura. La fel ca personajul lui Kafka, omul lui Kobo Abe este banal, neputincios, usor ridicol chiar. Incapabil sa inteleaga de la inceput situatia in care se afla, gata sa cedeze, sa se targuiasca, invins dinainte, pregatit sa incheie orice fel de compromis, dar atat de uman. Nu va va trezi nicicand admiratia, dar il veti simti aproape, autentic. Eroul tragic din romanul japonezului nu devine nicicand vreun Prometeu care sa indrazneasca sa se razboiasca cu zeii tiranici ce-l sufoca. Nici femeia de langa el, fiind abrutizata, care abia se mai bucura de o sclipire de feminitate, nu este o faptura in carne si oase. De fapt, fiintele lui Kobo Abe sunt mai putin personaje si mai mult simboluri, mai putina carne si mai putine oase si mai mult niste necunoscute aflate in slujba unei demonstratii. Ele nu au venit in aceste pagini pentru a trai si respira, ci pentru a sustine o teza. Intre cei doi, femeie si barbat, se dezvolta o relatie bizara, combinand dependenta cu disperarea. Sexul nu are nimic romantic, miroase a gest mecanic si nu ne putem gandi la o poveste de iubire care sa anuleze sterilitatea vagaunii din nisip. Totusi, in pustiul din jur, femeia reprezinta prin contrast umanul, carnea, speranta in cele din urma, oricat de placida si de abrutizata ar fi ea. Profesorul aflat in cautarea insectei rare, nedescoperite pana atunci, jubiland la gandul fixarii vietatii intr-un catalog de colectionar, ajunge el insusi prada. El este cel vanat si "fixat" de sateni in acest mediu ostil, pus sa sape si privit de ceilalti de sus, de pe marginea "vagaunii". Acum el este obiectul analizat, supus experimentelor de tot felul, umilit, lasat sa evadeze si adus inapoi, la calvarul sau. Avem o alta ilustrare a mitului sisific, o ilustrare a tragismului unui destin absurd, o alegorie cosmaresca. Nisipul ce trebuie scos nu se epuizeaza niciodata, munca trebuie reluata mereu, in fiecare noapte. Ceilalti nu se intreaba niciodata si nu pun la indoiala oranduirea acestei lumi absurde. O accepta ca pe un dat natural.

Cand termini cartea, te intrebi daca, pana la urma, vorbeste despre damnare sau despre salvare. Nu intelegi refuzul barbatului de a parasi vagauna atunci cand are, in sfarsit, ocazia s-o faca. Sa fi ales el sa ramana, dupa ce suferise si se lamentase timp de luni intregi, pentru ca acum, in sfarsit, are un sentiment al apartenentei care, inainte, ii lipsea? Sau pentru ca, privat fiind de libertate, ajunsese sa-i piarda gustul ca acele pasari care se intorc si dupa ce usa coliviei este deschisa? Pe de alta parte, reuseste sa descopere in aridul nisip apa. Romanul pune in jurul gropii, a inchisorii nisipului numeroase oglinzi, cu perspective multiple de interpretare. Sunt scene care sugereaza ca fiinta umana se poate adapta, in ultima instanta, la absolut orice fel de conditii. Nu stiu daca sa interpretez aceasta capacitate ca victorie sau ca infrangere. Nici Kobo Abe n-o face, multumindu-se sa redea cu detasare zvarcolirile personajelor sale. Va voi reda o astfel de scena, care sugereaza modul in care infernul se poate transforma in spatiu domestic, in camin: "- Hai sa cumparam un ghiveci cu o planta, vrei? Se mira si el de ce spusese asta, dar cum expresia femeii era si mai mirata, nu mai putu sa dea inapoi. - E asa de plictisitor sa n-avem nimic in fata ochilor... Ea raspunse in sila: - Vrei sa avem un pin? - Un pin? Nu-mi plac pinii. Orice e mai bun decat un pin, pana si o buruiana." Spre final, aflam ca femeia ramasese insarcinata. Pierde insa sarcina, care era una extrauterina. Asadar, lipsa de fertilitate a nisipului se extinde si asupra planului uman. Aceasta impresie este sustinuta si la nivel stilistic. Proza are de multe ori un ton aparent didactic, pedant, abundand in informatii fals stiintifice. Asta duce la lipsa culorii, la crearea unei aparente de "uscaciune", la fel ca nisipul despre care vorbeste. Decorul in care se desfasoara drama personajelor este unul minimalist, aproape monocolor, sustinand ariditatea, insa izbucnind uneori in pasaje poetice. Firul epic este, in general liniar, avand ceva din claritatea unei parabole. Scriitorul japonez exceleaza si in descrierea starilor fiziologice ale barbatului, stie sa-i asculte trupul si sa noteze transformarile acestuia, apropiindu-se de naturalistii europeni.

Kobo Abe ( Abe Kb, n. 7 martie 1924 d. 22 ianuarie 1993) a fost pseudonim al
lui Kimifusa Abe, a fost un scriitor japonez, fotograf i inventator.S-a nscut n Tokio, a crescut n Manciuria i a absolvit Facultatea de medicin a Universitii Imperiale din Tokyo n 1948, i s-a acordat diploma cu condiia s nu practice niciodat aceast profesie.A publicat primul su roman n 1948 i a lucrat ca un autor de piese de teatru de avangard, romancier i dramaturg, dar recunoaterea internaional a sosit abia dup publicarea n 1960 a romanului Femeia nisipurilor (Suna no onna).Kobo Abe a colaborat cu regizorul japonez Hiroshi Teshigahara, pe la mijlocul anilor 1960, la adaptarea pentru ecran a romanelor sale:Groapa, Femeia nisipurilor, Chip strin sau Harta ruinat. Explorrile la limita dintre suprarealism i comar ale individului n societatea contemporan i-au determinat pe critici s-l compare pe Abe cu Franz Kafka, iar faima sa a depit graniele rii sale, Japonia, mai ales dup ce filmul Femeia nisipurilor a avut succes la Festivalul de Film de la Cannes. A fost membru al Partidului Comunist Japonez, ca majoritatea scriitorilor tineri ai epocii sale, dar a fost exclus din partid n 1960.A condus o trup de teatru i a scris piese care pot fi comparate cu creaiile similare din cadrul curentului european al teatrul absurdului. n ultimii si ani de via, Abe a scris ntr-o izolare total n munii Hakone, la sud vest de capitala Japoniei, Tokio.A murit n anul 1993 dup ce a terminat de scris ultimul su roman, Caietele cangurului.