Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR


ADMINISTRATIE PUBLICA

- REFERAT -

DESCENTRALIZARE SI DECONCENTRARE ADMINISTRATIVA. DELIMITARI SI INTERFERENTE

Disciplina: Elemente de stiinta administrativa

Profesor coordonator:

Anul I

Cuprins
Capitolul 1. Centralizare si descentralizare .2 1.1. Centralizarea administratiei publice..........2 1.2. Descentralizarea administratiei publice.2
1.2.1. Avantajele descentralizarii administrative..4 1.2.2. Dezavantajele descentralizarii administrative5

Capitolul 2. Deconcentrarea in administratia publica.6 2.1. Fundamentul juridic al principiului deconcentrarii......6 2.2. Institutia juridica a deconcentrarii..7
2.2.1. Coordonatele generale ale institutiei....7 2.2.2. Critica definitiei legale a deconcentrarii..8

2.3. Consecintele juridice ale principiului deconcentrarii...8 2.4. Dreptul de tutela administrativa..9 2.5. Consecintele juridice ale dreptului de tutela administrativa9 Capitolul 3. Procesul de descentralizare in Romania.11 Concluzii...13 Bibliografie...14

-1-

1. Centralizare si descentralizare
1.1. Centralizarea administratiei publice
In esenta, centralizarea in administratia publica inseamna, in plan organizatoric, subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, carora li se subordoneaza si le dau socoteala de modul cum conduc, iar in plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele locale. Actele emise de autoritatile locale, in regiunile centrale (atunci cand acestea primesc competenta de a le emite), pot fi anulate de autoritatile centrale (in virtutea dreptului de control ierarhic) ori de cate ori nu sunt in concordanta cu decizia centrului. Centralizarea asigura functionarea serviciilor publice sub un singur dirijor, ceilalti membri ai orchestrei interpretandu-si partitura sub bagheta acestuia, fapt ce asigura o functionare coordonata prompta si eficienta a serviciilor publice.1 Functionarea pe principiul subordonarii ierarhice a serviciilor publice are drept consecinta nlaturarea suprapunerilor de acelasi nivel, precum si a paralelismelor. Conducerea centralizata, n principiul subordonarii ierarhice asigura pe planul exercitarii dreptului de control, mai multe trepte de efectuare a controlului si de luare a masurilor legale corespunzatoare, fapt ce se constituie n garantii suplimentare pentru apararea intereselor celor administrati.

1.2. Descentralizarea administratiei publice


Descentralizarea nseamn transferul competenelor administrative i financiare privind furnizarea unor servicii publice de la nivelul administraiei publice centrale la cel al administraiei publice locale. Principalul scop al descentralizrii este cel de a oferi servicii publice de mai bun calitate, la un pre mai redus, concomitent cu modernizarea structurilor crora le revine responsabilitatea pentru furnizarea acestor servicii. Descentralizarea presupune scoaterea de sub competena puterii i autoritii centrale a anumitor servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate i transferate n sarcina unor autoriti ale administraiei publice locale. Autoritile respective se bucur de o aumit independen fa de puterea central, avnd patrimoniu propriu, organizare de sine stttoare i au libertatea de a aciona n mod autonom. Descentralizarea creaz instituii i mecanisme locale i presupune nfiinarea unor subiecte de drept speciale care beneficieaz de autonomie pe plan local (descentralizarea teritorial) sau crora li se stabilesc anumite competene materiale (descentralizarea serviciilor publice). Descentralizarea presupune de asemenea, posibilitatea recunoscut de puterea central colectivitilor locale de a adopta acte sau decizii n unele domenii la nivel teritorial, fr o consultare prealabil cu centrul sau fr a cere aprobare. Descentralizarea funcioneaz pe principiul potrivit cruia conductorii locali cunosc mai bine interesele
1

Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag.79

-2-

comunitii din care fac parte i pe care o reprezint i pot gestiona cu mai mult eficien resursele ce li se aloc n acest scop. Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic opus centralizarii, in care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionarii numiti de la centru, ci de catre cei alesi de corpul electoral sau desemnati de acestia. In acest regim juridic, autoritatile locale nu mai sunt subordonate celor centrale, iar actele lor (chiar nonconforme cu legea) nu mai pot fi anulate de acestea din urma, in cadrul sistemului administrativ, ci de catre autoritati din afara acestuia, din sfera altei puteri aputerii judecatoresti ori in cadrul unui sistem jurisdictional special constituit.2

Descentralizarea administrativ prezint urmtoarele particulariti: - statul nceteaz a mai fi singura colectivitate teritorial recunoscut i unica persoan juridic de drept public; - colectivitile teritoriale locale, organizate potrivit legii (judeul, oraul, comuna) sunt persoane morale de drept public politico-teritoriale, avnd capacitate de drept public i interese publice proprii, distincte de cele ale statului; - colectivitile locale dispun de autoriti administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice, precum i de mijloace materiale, financiare i umane necesare; - autoritile reprezentative, crora colectivitile locale le ncredineaz administrarea treburilor publice, se desemneaz prin vot universal, egal, direct, secret i liber exprimat. Aadar, puterea autoritilor reprezentative nu vine de la centru, ci de la corpul electoral local, pe cale de alegere. Ele nu sunt numite, nu se subordoneaz i nu pot fi revocate de administraia statului, n consecin administraia public i pierde caracterul unitar, ea fiind format din administraia statului i administraia colectivitilor locale. - exercitarea unui control de stat (tutel administrativ) asupra legalitii activitii autoritilor locale autonome. Descentralizarea este privit ca un corolar indispensabil al democratiei, pentru organizarea administratiei publice, ea avnd aceeai pondere ca i democraia reprezentativ pentru organizarea constituional. De altfel, problema raportului dintre democraie i descentralizare s-a aflat destul de frecvent n atenia specialitilor. Colectivitile teritoriale de ceteni reprezint corpuri intermediare, interpuse ntre individ i puterea central, determinnd reguli adaptate fiecrui cadru geografic i personaliznd autoritatea statal n funcie de problemele locale. Societatea modern, caracterizat prin contradicii i pluralism, implic o mare varietate de comportamente sociale i, de aceea, nu este suficient luarea deciziilor la nivel central, ci este necesar adaptarea acestora la specificul local.3 Descentralizarea reprezint un sistem de organizare administrativ care permite colectivitilor umane sau serviciilor publice s se administreze ele nsele, sub controlul statului, care le confer personalitate juridic, le permite constituirea unor autoriti proprii i le doteaz cu resurse necesare.

2 3

Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag. 81 Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pag. 148

-3-

Descentralizarea mbrac dou forme: descentralizarea teritorial, care presupune existena unor interese comune ale locuitorilor dintr-o fraciune geografic, poriune din teritoriul de stat (jude, ora, comun), interese distincte fa de interesele naionale, i care se manifest n cele mai diverse domenii de activitate descentralizarea tehnic, constnd n descentralizarea serviciilor publice i presupune existena unor persoane morale de drept public care presteaz servicii publice de interes local, detaate din sfera serviciilor statale. Administraia public, ca activitate, se realizeaz prin activiti executive cu caracter de dispoziie i prin activiti executive cu caracter de prestaie. Administraia public poate fi considerat att din punct de veder formal-organizatoric, ct i material-funcional, ca o totalitate de servicii publice menite s satisfac interesele i variatele nevoi ale cetenilor i ale societii.4 Se poate spune ca gradul descentralizarii administratiei depinde de: numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor locale; cu cat numarul acestora este mai mare, cu atat va fi mai mare si descentralizarea, si invers, cu cat numarul acestor servicii publice va fi mai mic, cu atat si descentralizarea este mai mica. modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale; autoritatile locale pot fi alese (caz in care descentralizarea este mai mare) sau numite de autoritatile centrale (caz in care descentralizarea este mai mica). in cazul cand autoritatile locale sunt alese, poate exista conditia ca ele sa fie confirmate de autoritaile centrale (situatie in care descentralizarea sufera o ingradire). De asemenea, daca autoritatea centrala are si dreptul de a dizolva, demite, suspenda autoritatea locala si cu cat aceste drepturi se exercita mai frecvent, descentralizarea va fi mai mica. Forma in care se exercita: controlul special efectuat de autoritatea centrala (tutela administrative); cand priveste numai legalitatea actelor emise de autoritatea locala, descentralizarea este mai mare decat atunci cand priveste si oportunitatea lor.5

1.2.1. Avantajele descentralizarii administrative


Descentralizarea prezint certe avantaje pentru prosperitatea unei ri. Dintre acestea putem aminti: - intr-o descentralizare administrativa se pot rezolva in conditii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putand fi conduse mai bine de autoritatile locale intr-un regim in care acestea nu au obligatia sa se conformeze ordinelor si instructiunilor de la centru.
4 5

Alexandru Negoi, Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureti, 1996, pag. 62

Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag. 81

-4-

- masurile si deciziile pot fi luate mai operativ de catre autoritatile locale, intrucat acestea nu mai sunt nevoite sa astepte aprobari, in acest sens, de la centru. - intr-un regim de descentralizare, resursele materiale si financiare si chiar forta de munca pot fi folosite cu mai mare eficienta si sa raspunda unor nevoie prioritare, pe care autoritatile locale le cunosc si le simt mai bine decat autoritatile centrale. - functionarii publici alesi sau numiti, in regimul descentralizarii administrative, pe un termen limitat, inlatura in masura mai mare fenomenele birocratice si rutiniere in activitatea locala, aducand de fiecare data un suflu nou in gestionarea treburilor locale. - participarea locuitorilor (prin alegeri) la desemnarea autoritatilor locale le accentueaza spiritul de responsabilitate si initiative pentru viata publica a cetatii si-i determina sa caute si sa gaseasca ei insisi solutiile la probleme cu care se confrunta.6 - asigur climatul prielnic ca intersele locale s se dezvolte n mod natural, n conformitate cu obiceiurile localnicilor i n concordan cu cerin ele reale ale acestora, care nu pot fi cunoscute mai bine de nimeni alii dect de ei nii; - genereaz spiritul de iniiativ individual (centralizarea reduce rolul locuitorilor doar la acela de administrai, ntreinnd n colectivitile locale o indiferen fa de administraia local, incompatibil cu progresul localitilor); - genereaz sistemul de libertate local, interesul pentru binele obtesc, care determin dezvoltarea multilateral a colectivitilor umane i valoarea ntregii naiuni.7

1.2.2. Dezavantajele descentralizarii administrative


Descentralizarea administrativa presupune insa si anumite dezavantaje, cum ar fi: - intr-un regim descentralizat, autonom, actiunea puterii centrale este mai ingreunata deoarece nu in toate cazurile aceasta se racordeaza in totul la actiunea autoritatilor locale, mai ales cand si descentralizarea are un grad mai pronuntat. - uneori, in localitatile mici este greu sa se gaseasca buni specialisti in administratia publica, in stare sa poata gira serviciile publice, pe care descentralizarea (mai mare) o pune pe seama autoritatilor locale. - pe planul gestionarii patrimoniului si al finantelor, descentralizarea sporeste numarul autoritatilor cu patrimoniul propriu si buget propriu, fapt ce ingreuneaza realizarea unui control eficient asupra utilizarii banului public si impiedica formarea unei viziuni corecte asupra finantelor tarii. Procesul de descentralizare se desfasoara in beneficiul cetateanului prin intarirea puterii si rolului administratiei publice locale in scopul dezvoltarii economico-sociale durabile a unitatilor administrativ-teritoriale. Regulile pe baza carora se desfasoara procesul de descentralizare in Romania sunt: a) descentralizarea competentelor de la nivel central la nivel local se face etapizat; etapele procesului de descentralizare sunt prevazute in Strategia actualizata a Guvernului Romaniei pentru accelerarea reformei in administratia publica;
6 7

Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag. 82 Mihai T. Oroveanu , Tratat de drept administrativ, Ed. Cerma, Bucureti 1994, pag. 400 -401

-5-

b) crearea structurilor tehnice specifice pentru realizarea si monitorizarea fiecarei etape din cadrul procesului de descentralizare, potrivit art. 20; c) stabilirea masurilor in cadrul fiecarei etape a procesului de descentralizare numai dupa analiza rezultatelor etapei anterioare. Analizele si rezultatele sunt discutate public la nivelul autoritatilor administratiei publice locale si al structurilor asociative ale acestora, implicate in procesul de descentralizare; d) desfasurarea unor faze-pilot pentru implementarea deciziilor cu privire la descentralizarea anumitor competente de la nivel central la nivel local, inainte de generalizarea acestora la nivel national; e) monitorizarea rezultatelor fiecarei masuri luate in procesul de descentralizare, pe baza unui sistem de indicatori de performanta elaborat de structurile prevazute la lit. b) si aprobat prin hotarare a Guvernului.

2. Deconcentrarea in administratia publica


Deconcentrarea constituie un regim administrativ care se situeaza intre centralizarea administratiei si descentralizarea administratiei. Am putea spune, cu alte cuvinte, ca desconcentrarea este o centralizare atenuata sau o slaba descentralizare. Ceea ce o apropie de centralizare este faptul ca titularii puterii locale nu sunt alesi de electoratul local, ci numiti de la centru. Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul ca titularii puterii locale (desi numiti de centru) au competenta sa rezolve ei problemele (sau unele dintre probleme) locale, fara sa le mai inainteze in acest scop sefului lor ierarhic de la centru, dar ei sunt supusi controlului acestuia si obligati sa se conformeze actelor superiorului lor. Este vorba deci de un transfer al dreptului de decizie. In cazul desconcentrarii, autoritatea publica locala ramane parte integranta in sistemul ierarhiei centrale. Deciziile date in competenta autoritatilor publice locale sunt luate de acestea sub puterea ierarhica a autoritatilor centrale. Autoritatea centrala poate sa dea celei locale ordine, instructiuni, cu privire la deciziile pe care le va lua autoritatea locala avand si dreptul de control asupra deciziilor luate de aceasta.8

2.1. Fundamentul juridic al principiului deconcentrarii


Principiul deconcentrarii cunoaste n sistemul juridic romn o dubla fundamentare: constitutionala si legala. Valoarea constitutionala conferita principiului deconcentrarii rezulta din cuprinsul dispozitiilor art. 120 alin. (1) din actul fundamental: "Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se ntemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice". De asemenea, acest principiu se regaseste normat si n art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale ca unul dintre principiile fundamentale n baza caruia se organizeaza si functioneaza administratia publica locala: "Administratia publica n
8

Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrative, Editura Economica, Bucuresti 2005, pag. 84

-6-

unitatile administrativ-teritoriale se organizeaza si functioneaza n temeiul principiilor descentralizarii, autonomiei locale, deconcentrarii serviciilor publice ()". Principiul deconcentrarii, ca principiu fundamental de organizare si functionare a administratiei publice locale, dupa cum vom observa n continuare, priveste raporturile dintre puterea centrala si diferitele structuri repartizate ale acesteia n teritoriu. Mai trebuie precizat ca principiul deconcentrarii n sistemul administratiei publice dobndeste valoare constitutionala abia prin revizuirea din anul 2003. Constitutia Romniei adoptata n anul 1991 prevedea n art. 119 alin. (1) faptul ca"Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se ntemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice". Utilizarea de catre constituantul romn a conceptului de "descentralizare" alaturi de cel de "servicii publice", mai ales prin prisma dispozitiilor art. 122 alin. (2) care dispunea ca prefectul "conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor", constituia o greseala care a condus la o "abandonare" a institutiei deconcentrarii n perioada imediat urmatoare la nivelul doctrinei juridice si a cadrului legislativ romnesc. Descentralizarea presupune exercitarea unor competente delegate n conditii de autonomie de catre autoritati locale care sunt alese, fara existenta unor raporturi de subordonare ierarhica fata de esaloanele superioare ale administratiei publice.

2.2. Institutia juridica a deconcentrarii


2.2.1. Coordonatele generale ale institutiei
Deconcentrarea reprezinta n principal o forma a centralizarii, o modalitate concreta de ameliorare a consecintelor negative rezultate din procesul de centralizare pura. Astfel, fundamentele deconcentrarii se regasesc n carentele sistemului centralizat si n necesitatea de a corecta ntr-o anumita masura aceste carente. Deconcentrarea reprezinta o modalitate de repartizare a competentelor sub semnul unei singure entitati juridice, statul, ce se produce de sus n jos, n profitul esaloanelor locale. Prin deconcentrare sunt atribuite competente reprezentantilor puterii centrale n teritoriu. Beneficiarii acestor delegari de competente sunt functionari sau organe care n continuare raman ntr-un raport de subordonare ierarhica fata de autoritatea centrala si care nu sunt supusi unui "control democratic al electorilor", fiind numiti. Deconcentrarea se constituie ntr-o "atenuare a rigiditatii centralizarii" pure, avnd drept scop o mai buna coordonare a deciziei administrative, o decongestionare a centrului statal si o marire a eficacitatii sistemului administratiei de stat. Aparitia acestei tehnici este veche, ea fiind utilizata de-a lungul timpului de catre persi (satrapul), romani (guvernatorul), otomani (pasa) etc.9

Dan Claudiu Danisor, Drept Constitutonal si Institutii Politice.Teoria Generala, vol.I, Ed. Sitech, Craiova, 2006, p. 118.

-7-

2.2.2. Critica definitiei legale a deconcentrarii


Definitia legala a deconcentrarii ne este oferita de art. 2 lit. j) din Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizarii: "redistribuirea de competente administrative si financiare de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale catre propriile structuri de specialitate din teritoriu". Aceasta definitie furnizata de catre legiutorul romn apare la prima vedere n deplina concordanta cu prevederile constitutionale prin faptul ca transmiterea de competente de la nivel central are drept beneficiare structurile de specialitate din plan local ale anumitor autoritati centrale, constituantul utiliznd n acest sens sintagma de "deconcentrarea serviciilor publice".

2.3. Consecintele juridice ale principiului deconcentrarii


1. O prima consecinta juridica ce se impune este aceea ca se creeaza o obligatie negativa de limitare a interventiilor de natura decizionala directe ale statului, mai exact ale centrului etatic, n planul relatiilor sociale locale n materie administrativa. Aceasta obligatie juridica generala trebuie corelata fara ndoiala cu un alt principiu constitutional, al subordonarii ierarhice a tuturor structurilor administrative fata de Guvern, care exercita conducerea generala a administratiei publice. Cele doua principii constitutionale, principii cu aceeasi valoare juridica, trebuie ntelese ntr-o maniera aparte care sa le permita o existenta comuna la nivelul dreptului fara aparitia unor contradictii prin prisma consecintelor juridice rezultate din esenta fiecaruia. 2. O a doua consecinta juridica rezultata din principiul constitutional al deconcentrarii se prezinta din nou sub forma unei obligatii ce are drept debitor puterea publica, si anume obligatia de a asigura mijloacele concrete prin care sa se realizeze deconcentrarea, adica de creare a unor structuri administrative cu capacitate decizionala reala, nu doar instituita la nivel formal. Constituantul nsusi, n considerarea unei astfel de obligatii a statului, a procedat la o trasare preliminara a unor astfel de structuri administrative, precum prefectul, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor n teritoriu sau alte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale. 3. De asemenea, o alta consecinta juridica ce se creaza prin normarea deconcentrarii la nivelul actului fundamental consta ntr-o obligatie pozitiva de trasmitere a unor competente de natura administrativa reale autoritatilor publice numite de catre puterea centrala n teritoriu. Aceste structuri teritoriale deconcentrate trebuie sa aiba o reala capacitate decizionala n materie administrativa la nivel. Deconcentrarea presupune posibilitatea exercitarii si exprimarii unei vointe distincte a acestor autoritati deconcentrate fata de vointa centrului. Suntem practice n prezenta unui mandat de drept public ce presupune doua tipuri de vointa, vointa puterii centrale si vointa autoritatilor deconcentrate, cea din urma trebuind sa fie conforma primeia ntr-o maniera originara. Aceste autoritati deconcentrate trebuie sa poata sa adapteze prin deciziile lor coordonatele generale ale politicii puterii centrale la specificul colectivitatilor locale.10
10

Dan Claudiu Danisor, Drept Constitutonal si Institutii Politice.Teoria Generala, vol.I, Ed. Sitech, Craiova, 2006, p. 105-112.

-8-

2.4. Dreptul de tutela administrativa11


Din cele prezentate anterior si dupa cum Constitutia nsasi impune prin art. 102 alin. (1) care normeaza un drept al Guvernului de conducere generala a administratiei publice, rezulta ca puterea centrala exercita un drept de tutela administrativa generala12 asupra structurilor administrative din teritoriu. Dreptul de tutela asupra structurilor teritoriale deconcentrate reprezinta un drept a carui natura presupune n principiu toate consecintele normative ce rezulta din subordonarea ierarhica a acestor autoritati fata de centru: dreptul de a modifica, suspenda sau revoca actele adoptate de catre acestea sau dreptul de sanctiona aceste structuri (posibilitatea constitutionala si legala de creare a acestor organisme de executie si organizare a executarii deciziilor normative centrale, permite prin paralelism si posibilitatea de revocare din functie sau chiar de dizolvare a acestora ca una dintre cele mai aspre sanctiuni). Acest drept se exercita fie direct de catre ministere si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale fata de propriile structuri de specialitate din teritoriu sau de catre Guvern asupra reprezentantilor sai n teritoriu, prefectii, fie indirect de catre prefecti asupra serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, pe care le conduce.13 Dreptul de tutela asupra autoritatilor locale autonome se exercita ntr-o modalitate indirecta, prin intermediul institutiei prefectului, si este circumstantiat de catre constituantul romn n art. 123 alin. (5): "Prefectul poate ataca, n fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, n cazul n care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept". Fundamentul acestui drept de tutela rezida n fapt n respectul principiului constitutional al legalitatii impus prin art. 1 alin. (5) din Constitutie.

2.5. Consecintele juridice ale dreptului de tutela administrativa


Analiza art. 123 alin. (5) din Constitutie, care normeaza specificul dreptului de tutela administrativa exercitat de catre prefect, ca reprezentant al Guvernului, asupra autoritatilor locale alese, impune mai multe precizari prin prisma consecintelor normative pe care le creeaza. 1. O prima precizare apare sub forma unei obligatii generale ce rezulta indirect din prevederile art. 123 alin. (5) din Constitutie, o obligatie care incumba prefectului de a
11 12 13

Mircea Preda, Drept administrativ.Partea generala, editia a IV-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006, p. 247-250;
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a 4-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 466469

Verginia Vedinas, Drept administrativ, editia a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 362.

-9-

realiza un control real de legalitate asupra tuturor actelor administrative primite de la autoritatile locale alese. 2. O a doua precizare ce se impune rezulta din utilizarea sintagmei "poate" de catre constituantul roman ["prefectul poate ataca (...)"]. Folosirea acestui termen poate sugera o facultate din partea prefectului, faptul ca nu ar fi obligat sa sesizeze instanta de contencios administrativ, chiar si n ipoteza n care constata nelegalitatea actului controlat, si ca, n acelasi mod, acesta ar putea sa renunte la o actiune introdusa si dedusa judecatii. 3. O a treia precizare vizeaza crearea unei obligatii pentru autoritatile locale enumerate n cuprinsul art. 123 alin. (5), consiliul judetean, consilul local, primarul, de transmitere catre prefect a actelor adoptate de catre acestea n vederea efectuarii controlului de legalitate si eventual a sesizarii instantei de contencios administrativ daca se impune. 4. O a patra precizare vizeaza faptul ca normarea unei obligatii de transmitere a actelor adoptate de catre autoritatile locale catre prefect creeaza consecinte asupra momentului n care aceste acte produc efecte juridice si sunt deci obligatorii. Legea prevede ntr-o maniera generala ca acestea devin executorii sau obligatorii numai dupa ce sunt aduse la cunostinta publica. 5. O a cincea precizare se refera la faptul ca transmiterea anumitor acte adoptate de catre autoritatile locale prefectului creeaza pentru acesta pe de o parte, o obligatie de control al legalitatii ce trebuie efectuat ntr-un termen rezonabil, n aceasta perioada aceste acte normative neproducnd efecte juridice, iar pe de alta parte, n cazul constatarii prin control a unei stari de ilegalitate, o obligatie de informare a emitentului actului n scopul unei eventuale corectari numai de catre acesta din urma si a evitarii interventiei judecatorului de contencios administrativ, pe perioada derularii procesului actul fiind suspendat de drept. Centralizarea si descentralizarea administrativa sunt influentate si de crearea unor servicii publice zonale (regionale) specializate in diverse domenii de activitate, a caror raza teritoriala poate cuprinde una sau mai multe unitati administrative-teritoriale ( mai multe commune si orase sau mai multe judete). Cu titlu de exemplu, amintim: serviciul regional al cailor ferate ( care cuprinde mai multe judete), ocoalele silvice ( care pot cuprinde mai multe localitati); rezervatia biosfera Delta Dunarii, asociatii ale zonei montane si altele.14 Problema centralizrii i descentralizrii n administraia public s-a pus i se pune n orice stat, indiferent de structura sa, de forma de guvernmnt i de regimul politic. Orice stat, fiind o putere public, organizat pe un teritoriu delimitat i recunoscut de celelalte state, are rolul nu numai de a reprezenta poporul de pe acest teritoriu, ci i de a-i rezolva interesele att de diferite de la o persoan la alta sau de la un grup de indivizi la altul. Pentru a-i ndeplini acest rol, statul i mparte teritoriul i populaia n anumite zone de interese, pe baza diferitelor criterii: geografice, religioase, culturale, etc. Aceste zone, mai mici sau mai mari, sunt unitile administrativ-teritoriale care de-a lungul istoriei au purtat diverse denumiri: jude, inut, regiune, ora, comun etc. n toate aceste uniti administrativ-teritoriale statul a creat autoriti publice, care s-l reprezinte i s acioneze n acestea pentru realizarea intereselor sale, dar i ale locuitorilor respectivi. n
14

Romulus Iulian Gheroghiu, Drept administrativ, Editura Economica, Bucuresti, 2005

- 10 -

acelai scop, statul a creat autoriti i la nivel central, care s-l reprezinte i s asigure realizarea intereselor care se pun la acest nivel i care apar ca ceea ce este comun i general tuturor zonelor de interese.

3.Procesul de descentralizare in Romania


Procesul de descentralizare vizeaza reorientarea perceptiei cetateanului, care incepe sa se raporteze tot mai mult la autoritatile locale in proiectiile si in asteptarile proprii. Autoritatile locale nu mai reprezinta doar o simpl interfata a centrului, ci un partener puternic si credibil, care poate orienta si sustine acest proces, a declarat Ministru delegat pentru Administratia Publica, Gabriel Oprea. Pana in 1990 Romania a avut una dintre cele mai centralizate forme de administratie public. Deciziile erau luate in cea mai mare parte de la Bucuresti, iar deciziile fundamentale ce vizau evolutia comunitatilor locale erau in totalitate apanajul administratiei centrale. Dupa anul 1990 odata cu transformarile democratice petrecute in Romania, comunitatilor locale au nceput sa le fie incredintate noi atributii dar si noi responsabilitati, in mod deosebit in gestionarea treburilor publice de la nivelul localitatii sau a judetului. De altfel Constitutia Romaniei adoptata in 1991 vorbeste pentru prima data despre descentralizare, iar modificarile aduse in 2003 introduc si deconcentrarea intre principiile de baza ale organizarii si eficientizarii administratiei publice locale stipuland faptul ca administraia public din unitile administrativ teritoriale se ntemeiaz pe principiile descentralizrii, autonomiei locale i deconcentrrii serviciilor publice. Constitutia Romaniei legitimeaza consiliile judetene, consiliile locale si primarul ca fiind autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala. Pe acest fond s-a realizat inceputul procesului de descentralizare in Romania la sfarsitul anilor 90 i mai accentuat dup anul 2000. Aceasta pe de o parte datorit necesitatii indeplinirii unor prevederi din aquis-ul comunitar, indeosebi cele din capitolul de dezvoltare regionala si cel privind justitia, administratia si internele, dar si dintr-o serie de alte capitole cum au fost cele cu privire la protectia sociala, mediu etc. Pe de alta parte, comunitatile locale dar si autoritatea centrala au sesizat si au fost presate sa adopte unele masuri datorita nevoii de compatibilitate cu situatia din administratia publica europeana. Autoritatile locale romanesti nu puteau fi partenere n diverse proiecte cu finantare europeana daca nu erau detinatoare ale patrimoniului scolilor sau spitalelor, daca nu gestionau in totalitate problemele legate de protectia copilului etc. Asa cum nu puteau fi coparticipante la realizarea unor proiecte nationale cum au fost salile de sport, locuintele ANL etc. Mai mult, Romnia a adoptat prin Legea 199/1997 Carta european a autonomiei locale care apreciaz c autoritile administraiei publice locale reprezint unul dintre principalele fundamente ale oricrui regim democratic i prin intermediul crora dreptul cetenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice se poate exercita la modul cel mai direct.

- 11 -

Aceasta presupune existena de autoriti ale administraiei publice locale nzestrate cu organe decizionale, constituite democratic i beneficiind de o larg autonomie n ceea ce privete competenele, modalitile de a le exercita i mijloacele necesare pentru ndeplinirea misiunii lor. n acest sens, Carta european definete autonomia local ca fiind dreptul i capacitatea efectiv a autoritilor administraiei publice locale de a soluiona i de a gestiona, n cadrul legii, n nume propriu i n interesul populaiei locale, o parte important a treburilor publice considernd c exerciiul responsabilitilor publice trebuie, de manier general, s revin, de preferin, acelor autoriti care sunt cele mai apropiate de ceteni. Urmand aceste principii, in Romania s-a elaborat o serie intreaga de reglementari ce au vizat descentralizarea si transmiterea unor atributii dar si a unui suport financiar pentru sustinerea acestora, catre administratia public locala. Rand pe rand au trecut in sarcina administratiei publice locale atributii privind sistemul de invatamantul prescolar si preuniversitar (mai intai patrimoniul, apoi salarizarea personalului didactic si nedidactic), sanatate, protectia copilului, protectia sociala (inclusiv venitul minim garantat), evidenta informatizata a persoanei, politia comunitara etc. Desi de fiecare data au existat indoieli in legatura cu capacitatea institutionala a administratiei publice locale de a gestiona eficient aceste responsabilitati, trebuie sa spunem ca tot de fiecare data transferul a fost un succes. Evident au fost si o serie de probleme pe parcurs, probleme inerente oricarui anceput. Cele mai multe dintre acestea au aparut insa ca urmare a faptului ca administratia centrala a refuzat intotdeauna sa duca pana la capat, intr-un domeniu sau altul, descentralizarea. Asa se face ca in cea mai mare parte procesul este inceput in toate domeniile, dar practic nefinalizat in nici unul. Si in invatamant si in sanatate si in social suntem in situatia unei descentralizari partiale, in care intalnim atat atributii exclusive ale administratiei publice locale cat si atributii partajate cu administratia centrala si chiar unele delegate (definite ca atare inclusiv in Legea cadru 195/2006 privind descentralizarea) ceea ce conduce la suprapuneri de autoritate dar si la locuri goale cand este vorba de finantare (toata lumea comanda, nimeni nu plateste!). Este adevrat c prin OUG 45/2003 privind finanele publice locale s-a descentralizat o serie de proceduri, pentru prima dat putnd vorbi de o zon de predictibilitate, chiar dac limitat, a resurselor financiare ale administraiei publice locale. Dar dimensiunea acestor resurse comparativ cu atribuiunile primite a determinat i va determina n continuare o situaie tensionat la nivelul administraiei publice locale, o insatisfacie permanent fa de satisfacerea nevoilor comunitilor, fa de serviciile pe care autoritile locale ar trebui s le ofere cetenilor.

- 12 -

Concluzii
Apreciem ca viitorul procesului de descentralizare este legat in primul rand de vointa politica exprimata la toate nivelurile, in concordanta cu nevoile cetatenilor si cu disponibilitatea tuturor actorilor implicati in proces de a participa efectiv, cu intelegere si rationalitate la desfasurarea acestuia, la transpunerea lui in practica. Consideram ca aceasta se poate face pornind de la o analiza realista, obiectiva, a punctelor tari, punctelor slabe, oportunitatilor pe care le ofera si accidentelor ce pot marca parcursul procesului. Opinia autoritatilor locale este ca daca se ia o decizie intr-un anumit domeniu acesta sa mearga pana la capat, viata demonstrand ca jumatatile de masura, si in descentralizare, nu au dat rezultate satisfacatoare. In aceasta relatie trebuie sa acceptam ca procesul va suferi corecturi de parcurs asa cum, in functie de evolutia vietii economico-sociale, el va trebui permanent ajustat, adaptat noilor realitati ale Romaniei. Evident nu este un proces simplu, nu este un proces usor de gestionat, dar el trebuie dezvoltat, trebuie condus catre tinta dorita astfel incat administratia locala sa poata sa isi indeplineasca in cele mai bune conditii responsabilitatile ce ii revin, ratiunea sa de a fi: servicii de calitate pentru comunitate. Practic, toate treburile publice (cu cateva exceptii) trebuie sa fie administrate de autoritatile locale, iar Guvernul sa pastreze numai competente privind strategia, reglementarea si controlul.

- 13 -

Bibliografie
Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, Editura Economica, Bucuresti 2005 Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005 Alexandru Negoi, Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureti, 1996 Mihai T. Oroveanu , Tratat de drept administrativ, Ed. Cerma, Bucureti 1994 Dan Claudiu Danisor, Drept Constitutonal si Institutii Politice.Teoria Generala, vol.I, Ed. Sitech, Craiova, 2006 Mircea Preda, Drept administrativ.Partea generala, editia a IV-a, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2006 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a 4-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005 Verginia Vedinas, Drept administrativ, editia a III-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007 Site-uri: http://arhiva2004.informatia.ro/index.php?titlu=Guvernul_a_aprobat_proiectul_L egii_cadru_privind_descentralizarea&name=News&file=article&sid=59142 http://www.descentralizare.ro/pagini/scurt_istoric_al_descentralizarii.html http://www.informatiadeseverin.ro/ids/juridic/juridic-de-eugen-purcarucentralizare-sau-descentralizare.html

- 14 -