spatiul

Omul arhaic a trait intr-un univers material unde toate obiectele vii si ne-vii isi desfasurau exitenta pe axa timpului dinstre trecut spre viitor printr-un prezent in continua deplasare. Datorita necunoasterii pentru omul arhaic spatiul era limitat, de aceea a pamantul era considerat o platforma iar cerul ca o bolta. Acest spatiu a fost sacralizat iar limitele sale epifanizate apoi teofanizate, cerul fiind considerat o zeitate masculina iar pamantul una feminina. Platforma pamantului era imaginata ca fiind rotunda, iar peste munti, campii, paduri se afla apele primordiale, asemanarea cu apa sambetei din folclorul somanesc Sub pamant erau spatii mirifice, sumbre, locul entitatilor malefice, chtonice, bolta fiind locul entitatilor supranaturale benefice sau pozitive. Observand astrele si multimea stelelor care se invarteau repetitiv omul a asemanat astrele cu diferite zeitati. Dincolo de bolta cereasca fiind spatiul de dincolo. Deasemenea omul arhaic a observat lumea materiala care concret se lumina si se intuneca, explicandusi ca traieste sub influienta unor forne supranaturale. Astfel lumina solara a ajus timpul de desfasurare al actiunilor benefice iar cea lunara a actiunilor malefice, generand astfel diferite culte fiecare cu simbolurile lui. Magicienii si practicantii magiei negre tinandu-si ritualurile la lumina lunii! Culturile solare aveau simboluri drept calul, leul, vulturul sau adesea un luptator in haine luminoase iar cele lunare drept reprezentare obufnita, semiluna, taur, cerb, berbec. Amintim ritualurile prezente si in zilele noastre cum ar fi coridele din spania si america de sud Sistemul nostru nervos are capacitatea de a asigura integrarea constienta a omului in spatiu ceea ce presupune o constientizare a imprejurimilor si o orientare dupa repere geografice cum ar fi munti, ape , paduri, rauri, avand prin urmare o interpretare sacra deasemenea odata cu spatiul! Cea mai sacra directie orientatica a vost ce verticale denumita si axa lumii sau (asis munsi), cea care stabilea legatura dintre spatiul terestru si lumea de dincolo. Aceasta axa folosita deasemenea si de samani, a insemnat nu numai lagatura dintre spatiul terestru catre cel de dincolo ci si o legatura inversa. Odata cu aceasta directie verticala sacra, anumite obiecte sau lucruri deasemenea au luat o incarcatura sacre, aici amintim coloane, pomi, prajini, stalpi, etc. Arborele fiiind unul dintre universalele simboluri ale axei verticale a avut o mare implicare in ceremoniile religioase, avandusi de multe ori radacinile infipte in pamant si coroana catre bolta cereasca, desi sunt si cazur in care este reprezentat invers reprezentand mesajele principale sunt cele care coboara din trascendent inspre iminent. Gasim reprezentari si in zilele noastra precum bradul miresei sau pomul de craciun cu toate ca si-au pierdut din incarcatura si semnificatii. Deasemenea arborele nu este doar un simbol spatial ci are si o importanta incarcatura lgata de simbolizarea lumii vegetale datorita marimii, zgomotelor produse sau adapostul oferit animalelor.

Un alt simbol al axei verticale este scara, preluata dealtfel de unele religii. Putem mentiona scara lui Mithra, cea din visul lui Iacob sau Scara Sfantului Ion Scararul care reprezenta itinerariul ascendent al sufletului dupa moarte. Prin inversarea semnificatiei benefice scara a devenit si un simbol malefic pentru cei care treceau pe sub ea. Pe axa lumii omul si-a imaginat un drafient de sacralitate astfel varful muntilor, dealuri si locuri inalte au prins la randul lor importanta sacralitate, amintim aici muntele Sinai si Moise sau dealul Golgota si rastignirea lui Iisus. Pentru mentalul omului indiferent de spatiul real fizic, a insemnat un spatiu euclidian isomorf si tridimentional de aceea in afara de axa verticala omul a implicat inca doua directii care se intretaie. Cum spatiul era sacralizat aceste directii la randul lor trebuiau sa aiba o incarcatura asemanatoare. Cum omul a observat ca principalul astru rasare dinstre est spre vest, rasaritul s-a incarcatla randul lui cu o puternica semnificatie sacra pozitiva iar asfintitul una negativa. Omul stand cu fata catre rasarit, artea dreapta fiind orientata catre sud, reprezentand puterea sa, puterea mainii drepte si a semnificativului ajutor cu acea mana, sudul sau directia spre sud la randul ei a s-a incarcat cu sacralitate. Astfel estul sau rasaritul a devenit cel mai puternic incarcat punct cardinal urmat de sud, nord si in final vest, acolo unde astrele dispareau. In acelasi context cu axis mundi si cele patru puncte cardinale omul a dezvoltat si cinceptul de centru al lumii dat de intersectia axei lumii cu cele doua directii orizontale, cu o imensa incarcatura in mitologiile popoarelor care il numesc ombilicul sau buricul lumii dupa Eliade. Este deasemenea simbolizat de centrul orasului, casei, asezarii, centrul unui spatiu delimitat magic, palat,etc. Unul dintre puternicele instincte este si acela de a delimita teritoriul. Acest instinct atrage odata cu el si diferite forme de manifestare, rituri sacre si alte mecanisme. Rolul delimitarii este adanc intiparit in creierul uman precum o forma de aparare impotriva fortelor supranaturale malefice chiar si ana in zilele noastre. Amintim aici delimitarea romei de catre Romulus si Remus finalizat cu o varsare de sange. De multe ori aceste ritualuri implica stropirea cu ape din izvoare sau fantani cu apa neinceputa, sacrificarea unor animale iar in unele cazuri chiar si sacrificii umane. In unele sisteme magine se foloseste drept volum magic piramida care ar concentra in interior forte supranaturale.

Timpul Pe langa spatiul, existenta noastra se desfasoara si in timp, un timp care se scurge inexorabil si ineversibil dinspre trecut printr-un prezenti in continua deplasare catre viitor. Inca nu s-a putut explica stiintific de ce exista aceasta unidirectionalitate. Toate vietuitoarele contientizeaza trecerea timpului, fapt demonstrat in unele studii. Creierul uman dispune de un complex de mecanisme care ii permit sa indentifice timpul si sa raporteze toate trairile sale la axa lui. Astfel timpul ni se prezinta sub 3 categorii -timpul cosmic real-masurat cu miscarea astrilor sau aceasurilor -timpul biologic al componentelor organismului -timpul psihologic dat de trairile noastre, acesta fiind si cel mai relativ deoarece scurgerea lui poate fi mai lenta sau mai rapida in functie de sentimentele si trairile noastre. Omul arhaic a trait si el temopralitatea ca si noi dar fara sa-i dea un cadru conceptual pee care-l are astazi si fara sa-l poata masura cu o foarte mare exactitate. Este cert ca a constientizat trecutul care l-a impins pana la limita amintirilor sale apoi mai departe prin transmiterea in viu grai. De altfel a constientizat si viitorul care l-a asociat unei realitati plina de mister intretinut de forte supranaturale si putea fi cunoscut doar prin interventia unor prevazatori cu har special. Antichitatea greco-romana zeul timpului era CRONOS si SATURN. Primul ceas a fost cel nictemelar zi noapte. Ciclurile lunare observabile, fazele lunii, ciclul biologic feminin asemanator cu cel lunar de unde si asemanarea luniicu feminitatea. Ciclul lunar=luniile, ciclul fazelor lunii=saptamanile Ciclul solar descoperit prin observarea ochinoctiilor si solstitiilor a adus nasterea unul calendar solar. Calendarul a avut nu doar o importanta in masurarea timpului ci si una magico-religioasa pentru ca insemna data unr evenimente importante care erau sarbatorite prin diverse ritualuri si manifestari. Datorita necesitatilor agricole de recoltare, etc s-a impus corectarea si transformarea calendarelor lunisolare. Anii babilonieni,grecesti, egipteni cuprindeau 12 luni cu 360 zile, competate cu 5 zile denumite EPAGOMENE acestea avand deasemenea o mare incarcatura, in timpul lor avand loc deasemenea ceremonii duse pana lasacrificii umane pentru a evita efectele negatve ae acestora, terminate cu veselie si ospat. Egiptenii le-au dedicat fiecare din cle 5 zile unor zei (osiris, horus, seth, isis, nephthis)

Calenarul solar IULIAN calculat de Sosigen din Alexandria, introdus de iulius cezar in 46 IH din motive birocratice cuprindea 365 zile in 12 luni, 7 cu 31, 4 cu 30 si 1 cu 28 la fiecare an divizibil prin 4. Erorile fata de anul astronomic real l-a facut pe papa gregorian sa introduca o modificare facuta de Alousius Lilius in care anii bisectili divizibili prin 100 nu si prin 400 ramaneau normali. Zilele saptamanii sau lunile erau dominate sau bantuite de forte suornaturale, de aceea unele erau neutra altele faste sau nefaste. Duminica era atribuita soarelui, luni lunei si celor 5 planete. Lunile atribuite unor constelatii ceea ce a dus la construirea calendarului zodiacal. Calendarele populare prezente si astazi asezate peste calendarul lunisolar difera chiar de la o regiune la alta. Amintim martea ca fiind cea mai nafasta zi, urmata de vineri, duminica cea mai fasta iar sambata ziua in care se invoaca mortii si cei disparuti din familie. In decursul ciclului zi-noapte gasim schimbari de incarcatura sau conotatie magica vorbinduse in acest sens de ciclul zi-noapte. Ziua impartita in rasarit, pranzul mic, mare, amiaza, cina,chindiile iar noaptea in amurg, seara, a treia sraja, pe la culcate, miezul noptii, manecate si zorile. De aceea in toate grimoriile gasim indicatii privind nu numai zilele dar si partile din zi in care se pot face ritualuri magice. Toate acestea se gasesc si in practiile crestinismului mai ales in manastiri unde exista ritualuri orare prin ceasloave.

Universul magiei

Omul arhaic asimtit nevoia sa-si defineasca universul in care isi duce existenta. Punctul de plecare fiind perceptiile sale, explicatiile si interpretarile legate de ele ce depaseau cu mult domeniul realului. Unele din cele mai insemnate functii ale creierului uman este imaginatia, gratie ei gandirea umana completeaza realitatea neinteleasa cu constructii virtuale sub forma de imagini mintale. Universul material- spatiul material unde isi duce existenta omul situat intre bolta cereasca si suprafata pamantului. Universul spiritual al enititatilor nemateriale se afla dincolo de bolta cereasca incepand cu spatiul sideral cuprinzand toti astrii Pentru magii mesopotamieni: Pamantul era o insula creata de Marduc ce plutea pe o apa primordiala, un amestec intre apa dulce(Apsu) si sarata (Tiamat) personificate sub forma unor divinitati primordiale. Sup Apsu e domeniul subteran al mortii spiritelor si zeitatilor malefice. Pentru magii egipteni: Aveau o schema generala mai elaborata a unui cosmos inpartit in 3: superior cerurile, mislociu univers material si subteran ulumea subterana. Sub bolta cereasca erau navoade in care puteau fi prinsi calatorii spre cer iar pe apele primordiale navigau corabii ce transportau sufletele spre propriul lor destin. Omul arhaic si-a pus problema aparitiei cosmosului, fiind imposibil pentru el ca aceasta sa fie un fenomen natural. In general miturile cosmogonice nu sustin aparitia universului din neant ci dintr-o prematerie sau haos simbolizat prin apele primordiale. Este dominanta ideea unei diinitati supreme, inaccesibile, impusa de incapacitatea oamenilor de a o intelege, mascata da valul negru prin definitii negative. Din motive misterioase divinitatea suprema emana o serie de entitati divine care fac parte din divinitate. Acestea nu sunt zei sau subordonati ci componente personificate ale divinitatii supreme. Ele pot fi singulare, grupate in diade, triade,heptade, octade, decade sau dodecade. Unii gnostici le numesc EON fiecare EON avand nume si atributiuni.