Sunteți pe pagina 1din 19

Subiect 3. Epidemiologia cancerului:

- Epidemiologie descriptiva;

- Epidemiologie analitica;

- Epidemiologie experimentala.

EPIDEMIOLOGIA CANCERELOR UMANE

Epidemiologia este ştiinţa studiului distribuţiei şi determinanţilor bolilor (factori de răspândire, condiţii, cauze) în populaţia umană şi a factorilor individuali (mod de viaţă, caractere generale) sau colective ( risc individual, mediu, etc). Epidemiologia reprezintă studiul ştiinţific al factorilor care influenţează frecvenţa, distribuţia bolii în populaţia umană. Epidemiologia cancerului se ocupă cu studiul răspândirii cancerului în populaţia umană în funcţie de: sex, vârstă, profesie, spaţiu şi timp, precum şi a factorilor de risc ce contribuie la aceste fenomene.

Epidemiologia este studiul bolii în relaţie cu populaţia şi scopuşl său este prevenţia sau comtrolul bolilor sau problemelor de sănătate. Informaţiile obţinute din studiile epidemiologice pot fi utilizate pentru a explica etiologia unor boli, a evalua consistenţa datelor epidemiologice cu ipotezele etiologice dezvoltate fie clinic sau experimental, să furnizeze pntru dezvoltarea şi evaluarea procedurilor preventive şi a măsurilor de sănătate publică. Înţelegerea tehnicilor şi decoperirilor pot ajuta la stabilirea riscului pacientului de cancer sau evaluarea programelor de screening în termenii riscurilor versus beneficii.

Deşi epidemiologia cancerului nu este o ştiinţă nouă, aceasta s-a maturizat numai în a doua jumătate a secolului XX când bolile infecţioase au înregistrat un declin. Dezvoltarea uor noi mijloace de comunicare, statistice, a totalizării evidenţelor globale a făcut posibilă studiul mortalităţii prin cancer. Istoric, epidemiologia s-a dezvoltat iniţial ca domeniu al bolilor infecţioase şi în al doilea timp în cel al bolilor cronice. Primele constatări epidemiologice au aparţinut clinicienilor, precum observaţia de la începutul secolului al XVIII-lea asupra frecvenţei crescute a cancerului de sân la călugăriţe, în relaţie cu celibatul, în 1713, când Ramazzini observa frecvenţa cancerului mamar la călugăriţe. În 1775, medicul englez Sir Percival Pott atrage atenţia asupra posibilei apariţii a cancerului scrotului la tinerii hornari. Rigoni Stern publică în 1844 un raport referitor la cancerul uterin şi mamar în populaţia feminină din Verona. În acest, studiu autorul compară frecvenţa acestor localizări ale cancerului la femeile căsătorite şi necăsătorite arătând relaţia dintre starea maritală şi boală. În 1879, Volkmann şi Bell au observat cancere de piele la muncitorii a căror tegumente au venit în contact cu tanin sau ulei de parafină (care conţin hidrocarburi aromatice policiclice). Odată cu dezvoltarea industriei şi lărgirea spectrului profesional au fost observate tot mai multe relaţii de asociere între diverşi factori de mediu şi cancer.

Epidemiologia cancerelor Epidemilogia cancerelor studiază distribuţia cancerelor în populaţie şi modificările acestora în timp, privind la caracteristicile diferitelor grupe de populaţie, nu numai a celor persoanae care prezintă boală ci şi a celor sănătoase şi caută să identifice care sunt difererenţele între aceste grupe. Epidemiologia prezintă mai multe aspecte:

1. Demonstrarea variaţiilor incidenţei geografice şi temporale;

2. Corelarea incidenţei în diferite comunităţi, cu prevalenţa agenţilor de mediu şi

sociali;

3. Compararea grupurilor de persoane cu şi fără cancer;

4. Intervenţia privind înlăturarea (prevenirea primară) agenţilor suspecţi şi observarea rezultatelor;

5. Observaţii cantitative care testează aplicabilitatea la om a modelelor şi

mecanismelor prin care este produsă boala. Schematic, epidemilogia este divizată în trei categorii în funcţie de scopul său prinicipal: descriptivă (studiul distribuţiei cancerelor în populaţie), analitică (studiul relaţiilor cauzale a unor factori de mediu asupra cancerelor) şi experimentală sau de evaluare (studiul relaţiilor cauzale, verifică prin experimente pe animale ipotezele identificate, prin studii teraputice, epidemioogie clinică, acţiuni de sănătate publică).

Elemente de epidemiologie oncologică descriptivă - indicatorii de sănătate

În cadrul epidemiologiei descriptive se urmăreşte identificarea proceselor epidemiologic, urmată de măsurarea şi descrierea acestora. În acest scop se înregistrează cazurile, se reconstituie evoluţia fenomenului epidemiologic până la depistare şi se stabilesc criteriile de distribuţie ale bolii în colectivitatea implicată. Epidemiologia descriptivă realizează practic un repertoriu al diferiţilor indicatori de morbiditate şi mortalitate. Investigaţiile statistice se bazează pe registrul naţional de cancer, pe incidenţă (cazuri noi diagnosticate) şi statisticile mortalităţii. Epidemilogia descriptivă face apel la indicatori de sănătate care permit aprecierea status-ului de sănătate a populaţiilor. Măsurarea numărului de cancere ( sau de deces ) sunt bazate trei tipuri de informaţii diferite: numărul persoanelor afectate de boală, lungimea perioadei de timp studiate ( în general, un an) şi populaţia studiată. Aceste informaţii permit obţinerea unor nivele ( procente cu o dimensiune dinamică ( unitatea de timp). Clasic, obiectivele epidemiologiei descriptive au constat iniţial din studiul numărului de persoane afectate de cancerincidenţă), mortalitatea şi morbiditatea prin cancer. Mai recent, obiectivele de studiu ale epidemiologiei au inclus date de supravieţuire a pacienţilor cu cancer şi modelele de evidenţă şi e urmărire a acestor pacienţi. Monitorizarea tendinţelor în frecvenţa bolii este esenţială în studiile descriptive. Sunt diferite măsuri a frecvenţei bolii în principal: incidenţa, prevalenţa şi mortalitatea.

Indicatori de morbiditate (de boală)

A. Incidenţa este cea mai bună măsură a frecvenţei cancerului reprezintă numărul cazurilor noi (incidenţa) ce survin într-o populaţie, exprimată ca număr de cazuri la 100.000 de persoane anual.

Incidenţa reprezintănumărul de cazuri noi ce apar într-o populaţie cu risc de boală într-o anumită perioadă de timp (de obicei 1 an), şi este exprimată uzual la 100.000 locuitori. La copii, cancerele fiind foarte rare, incidenţa se exprimă ca număr de cazuri la 1.000.000 locuitori. Incidenţa măsoară probabilitatea dezvoltării bolii şi compară ratele dezvoltării bolii între populaţii. Ratele de incidenţă pot fi calculate în funcţie de: sex, vârstă specifică, profesie, distribuţie geografică şi temporală sau rasă.

Număr de cazuri noi de cancer într-o populaţie Incidenţa =  × 100.000 Populaţia totală în acel moment

Nivelul de incidenţă poate fi total (nivel brut) sau apreciat în subgrupele unei populaţi (nivele specifice), exemplu pe clase de vârstă sau pe categorii socio-profesionale. „Nivel brut

de incidenţă” reprezintă numărul real de cazuri observat în fiecare an în populaţie. Cel mai frecvent se utilizează nivelele standardizate prin raportarea la o populaţie de referinţă (populaţie standard), ce permit cele mai bune comparaţii de la o ţară la alta. Standardizarea se face ţinând cont de structura pe grupe de vârstă a populaţiei. Această metodă permite compararea cu mai multă precizie a incidenţei cancerelor între ţări în care speranţa de viaţă poate varia cu 20-30 de ani faţă de cea a populaţiei de referinţă. Frecvent, incidenţa este calculată împărţind numărul de cazuri care survin într-un an la numărul de persoane din populaţie calculată la mijlocul anului. Incidenţa măsoară riscul de cancer, indicator foarte sensibil în practica diagnostică şi/sau depistare. Cele mai importante neoplazii umane în termenii incidenţei, prevalenţei şi mortalităţii sunt:

cancerul bronho-pulmonar, mamar, colo-rectal, cancerele genitale feminine (col, corp uterin şi ovar) şi de prostată.

B. Prevalenţa Prevalenţa reprezintă estimarea numărului total de persoane (cazuri noi şi preexistente) cu cancere care sunt în viaţă la un moment dat (prevalenţa punctiformă) sau după o perioadă definită de timp (prevalenţa periodică). În mod curent, prevalenţa reflectă răspândirea unei boli într-o populaţie şi este utilizată pentru a planifica distribuţia seviciilor de sănătate. Cancerele cu mortalitate redusă prezintă o prevalenţă crescută. De asemenea, cancerele în care mijloacele terapeutice actuale permit o prelungire importantă a supravieţuirii prezintă o prevalenţă crescută coresunzător unor costuri de îngrijire crescute. Prevalenţa poate fi exprimată ca număr de cazuri la 100.000 de indivizi. Prevalenţa creşte odată cu incidenţa (numărul de cazuri) ce survin într-o comunitate şi cu durata bolii, descreşte cu mortalitatea şi cu ratele de vindecare. În mod simplist, prevalenţa poate fi obţinută înmulţind incidenţa cu durata medie a bolii.

Numărul de persoane cu cancer într-un anumit moment Prevalenţa =  × 100.000 Populaţia totală în acel moment

Indici de mortalitate Mortalitatea Informaţiile cu privire la mortalitate sunt obţinute în general având ca sursă certificatele de deces completate de medici. Datele de mortalitate sunt mai exahaustive ca cele furnizate ca datele de incidenţă. Nivelul de mortalitate este definit obişnuit pe o perioadă de un an. Acesta este un criteriu important pentru terapeut, iar stabilirea ratei de mortalitate prin cancer depinde de exactitatea cu care sunt înregistrate decesele. Ratele de mortalitate sunt exprimate ca număr de decese la 100.000 de locuitori pe an. Incidenţa este un parametru mai fidel decât mortalitatea privind evoluţia numărului de cazuri în funcţie de timp, într-un anumit teritoriu sau ţară urmărite.

Număr decese prin cancer într-un anumit moment Mortalitatea =  × 100.000 Populaţia totală în acel moment

Compararea nivelelor de mortalitate sau morbiditate: nivelele standardizate.

Odată cu scăderea mortalităţii prin bolile infecţioase (ex. tuberculoza) în ţările Europei de Vest, bolile cardiovasculare şi cancerul reprezintă principalele cauze de deces. Creşterea constantă a numărului de decese prin cancere în numeroase ţări este dependentă de

o serie de factori demografici (creşterea populaţiei vârstnice), diagnostici (existenţa facilităţilor diagnostice) şi terapeutici (procedurile de tratament a cancerului înainte de deces). Nivelele de mortalitate sunt foarte convingătoare pentru cancerele de prognostic nefavorabil cât şi pentru evaluarea impactului real al strategiilor de prevenţie şi depistare. Se disting rate de mortalitate brută şi specifică:

- nivelele brute de mortalitate anuală sunt raportate pentru un anumit an, decesele prin cancer raportate la numărul mediu al populaţiei din anul considerat.

- nivelele de mortalitate specifică permit studiul variaţiilor de mortalitate în funcţie de caracteisticile populaţiei sau pentru o localizare dată (de exemplu, nivelele de mortalitate pentru cancerul pulmonar la bărbaţii cu vârste între 45-60 de ani); datele de mortalitate sunt prezentate pe grupe de vârstă de 5 ani. Pentru a compara incidenţa sau mortalitatea în diferite populaţii nu se pot utilize nivlele brute deoarece, acestea nu ţin cont de diferenţele de structură de vârstă a populaţiei. Pentru a elimina acest efect legat de vârstă se utilizează “ nivelele standardaizate”. Există două metode de standardizare: metoda directă sau metoda populaţiei-tip (calculul nivelelor comparative) şi medode indirectă ( calculul raportului între numărul observat şi numărul aşteptat în populaţia studiată). În metoda de standardizare directă, nivelele pot fi ajustate la o populaţie-tip ( ex. populaţia România) sau “ standardul Europei” sau standardul mondial). Se utilizează deci nivele care s-ar putea observa în populaţia de studio dacă aceasta ar prezenta structura de vârstă a populaţiei standard utilizate. Mortalitatea măsoară uneori riscul de cancer şi supravieţuirea după diagnostic În localizările rapid letale, incidenţa şi mortalitatea determină indicaţii similare. Sunt utilizaţi şi alţi indicatori precum mortalitatea şi costurile pe care aceasta o preziintă pentru societate precum mortalitatea prematură ca decesele survenite înaintea vârstei de 65 de ani) ce reprezintă un indicator pertinent pentru evaluarea acţiunilor de prevenţie şi a anilor de viaţă potenţiali-pierduţi (AVPP) care reprezintă numărul de ani pierduţi de un pacient care a decedat înaintea vârstei de 65 de ani. În ţările dezvoltate, mortalitatea prin toate cancerele este mai crescută la sexul masculin decât la cel feminin. Ratele de mortalitate mai crescute la sexul masculin sunt datorate diferenţelor în localizarea anatomică a cancerelor la cele două sexe. La bărbaţi există o incidenţă mai crescută a cancerelor cu vindecabilitate scăzută (plămân, prostată, esofag, stomac) în timp ce la femei cancerele cele mai frecvente au un prognostic mai bun (sân, uter) Indicii de morbiditate şi mortalitate pot fi apreciaţi în funcţie de structura populaţiei luate în studiu: categoriile de vârstă, repartiţia pe sexe, profesia, distribuţia geografică şi temporală. Dacă seconsideră incidenţa şi mortalitatea pe sediul de organ al fiecărui cancer, ignorând alte diferenţe clinice şi biologice, cancerele se pot împărţi în trei categorii:

A.

Cancerele care provin din epitelii numite carcinoame sunt cele mai prevalente cancere pretutindeni. Patru cancere sunt cele mai mai importante în termenii de incidenţă şi mortalitate. Cancerele bronho- pulmonare, colorectale la anbele sexe şi cancerul mamar, la femei şi prostată la bărbaţi reprezuntă „ cei patru mari”

B.

Al doilea grup nu atât de prevalent ca „ grupul celor patru mari” includ: cancerele de stomac, ficat, vezică urinară, pancreas, rinichi, esofag, col uteri şi ovar la femei, numără câteva procente fiecare don mortalitate şi prevalenţă. Cele mai prevalente cancere sunt cele cutanate, care sunt rareori letale ( cu excepţia melanomului malign!).

C.

Grupul al treilea include: cancerele de părţi moi,cerebral, testicul şi os sunt rare dar care reprezintă probleme semnificative de sănătate la grupe specifice de vârstă şi în anumite regiuni. De exemplu, cancerul de testicul reprezintă 2-3% din totalul neoplaziilor dar este cea mai frecventă neoplazie a adultului tânăr de sex mascullin cu vârste între 15-35 de ani.

Supravieţuirea cancerelor Informaţiile de supravieţuire sunt indispensabile pentru o interpretare bună a observaţiilor efectuat asupra variaţiilor indiatorilor de mortalitate care depind de nivelul de incidenţă şi evoluţie a supravieţuirii. Cunoaşterea supravieţuirii în cancer permite de asemenea estimarea prevalenţei sau, cel puţin numărul de persoane cu un cancer anumit în viaţă. Măsurarea supravieţuirii este esenţială pentru a judeca eficacitaea luării în evidenţă a pacienţilor cu cancer. Se poate evalua supravieţuirea după diagnosticul de cancer la pacienţii luaţi în evidenţă după registrele de spital sau incluşi în studii clinice dar rezultatele nu sunt generalizabile deoarece sunt efectuate pe populţii selecţionate în funcţie de stadiul bolii sau de sistemul de luare în evidenţă. Supravieţuirea specifică constă în a evidenţia cauza fiecărui de deces şi a nu contabiliza decât decesele atribuite afecţiunii studiate ( cancerului). Decesele de alte cauze ca şi cazurile pierdute din evideţă sunt considerate ca cenzurate. Calculul supravieţuirii speifice poate fi efectauatcu ajutorul metodelor actuariale sau medoda Kaplan- Meier. Supravieţuirea la 5 ani a fost utilizată mult timp ca etapă-cheie a vindecării în cancere şi poate rămâne un criteriu global-valabil, ce poate fi nuanţat în funcţie de fiecare situaţie. Astfel un pacient este considerat vindecat când riscul său de deces este acelaşi cu al populaţiei fără cancer de aceiaşi vârstă şi sex pe ansamblu. Acesată definiţie conduce natural la calculul supravieţuirii relative:

Supravieţuirea relativă = supravieţuirea pacienţilor cu cancer / supravieţuirea populaţiei generale. Supravieţuirea relativă poate fi exprimată corect prin registre care ţin cont de de supravieţuirea atinsă în populaţia generală pentru aceiaşi perioadă şi în aceiaşi regiune, în populaţia de aceiaşi vârstă şi acelaşi sex ( supravieţuirea relativă care exprimă riscul de deces legat de cancer) dar în acest caz, frecvent nu se poate ţine cont de stadiul bolii la momentul diagnosticului. Supravieţuirea relativă poate fi superioară la 1 ( sau 100%), adică supravieţuirea va fi mai bună în grupul de pacienţi decât în poplaţia de referinţă. Invers, o supravieţuire relativă inferioară la 1 ( <100%) semnifică la o probabilitate de deces mai crescută şi, deci la o supravieţuire mai redusă a grupului de pacienţi faţă de populaţia de referinţă. Sisteme de supraveghere a cancerului Sursa datelor asupra cancerelor Necesitatea unor date precise despre pacienţii cu cancer şi certificarea diagnosticului de cancer prin examenul histopatologic a condus la dezvolarea sistemelor de evidenţă bazate pe registrele spitaliceşti şi populaţionale de cancer. Registrul teritorial de cancer Registrele de cancer reărezintă un sistem complex de colectare, înregistrare şi prelucrare a datelor legate de incidenţa cazurile de cancer dintr-un teritoriu sau spital. Registrele de cancer pot fi populaţionale sau spitaliceşti. Registrele spitaliceşti au fost baza de date în care s-au colectat toate informaţiile despre pacienţii cu cancer inclusiv datele privind rezultatele tratamentelor la pacienţii cu cancer dintr-n anumit spital. Deoarece registrele spitaliceşti nu pot măsura dimensiunea cancerului pentu întreaga populaţie s-a trecut la colectarea datelor în registrele populaţionale. Registrele populaţionale conţin datele unui judeţ sau de pe ansamblul unei ţări. Aceste registre furnizează informaţii despre o anumită populaţie prin înregistrarea riguroasă a unui set de date standard despre fiecare caz nou de cancer apărut în teritoriul acoperit de registru. Registrele populaţionale colectează datele despre toate cazurile noi survenite într-o perioadă bine definită într-o anumită perioadă de timp.

Primul registru populaţional a luat naştere în 1940 în Statele Unite în statul Conecticut ce a înregistrat datele retrospectiv din 1935. În Europa, primul registru de cancer a început să opereze în danemarca în 1942 pentru ca

în 1955 să existe circa 20 de registe în variate regiuni şi ţări ( Anglia, Slovenia, Finlanda etc.). În unele ţări, registrele de cancer sunt naţionale; în altee registrele de cancer acoperă numai anumite proporţii de populaţie. Rolul principal al registrelor este evidenţa datelor de incidenţă şi prevalenţă, pentru unele şi datele de supravieţuire şi mortalitate. Această activitate a fost atribuită registrelor populaţionale de cancer în cente de monitorizare a pogramelor de cancer alături de alte programe care monitorizează şi alte boli crnice ( diabet, bolile psihice, tuberculoza etc). Din 1964, datele tuturor registrelor de cancer au fost unificate şi publicate împreună în publicaţia „ Cancer Incidence in Five Continents”. Din 2002 acest volum a fost publicat de International Agency for Reserch on cancer Registres care înregistrează peste 50 de tipuri decancer în 215 populaţii din 55 de ţări. Numeroase registre de cancer disponibile actual sunt capabile să urmărească pacienţii cu cancer şi să furnizeze informaţii despre supravieţuirea pacienţilor cu cancer. Cercetările actuale au condus la studii comparative de supravieţuire între populaţii de exemplu studiile EUOROCARE.

Obiectivele registrului populaţional al cancerului sunt:

cunoaşterea incidenţei cancerului şi a localizărilor anatomice pe sexe, grupe de vârstă şi mediu socio-economic; evidenţierea unor schimbări de incidenţă a cancerului şi stabilirea tendinţelor evolutive; determinarea supravieţuirii prin confruntarea deceselor cu cazurile noi înregistrate.

În unele ţări există registre spitaliceşti de cancer care permit urmărirea evoluţiei mortalităţii în timp, în funcţie de tratamentele urmate. Datele colectate din aceste registre sunt utilizate pentru alcătuirea unui fişier spitalicesc european de cancer. În România , datele de mortalitate sunt sunt stabilite pe baza certificatelor de deces şi sunt disponibile aula pentru ansamblul populaţiei. În România datele privind înregistrarea pe baze populaţinonale a datelor bolnavilor de cancer şi înfinţarea Registrelor Regionale de Cancer sunt legiferate prin Ordinul MS nr 2027/2007 in 26/11/2007, publicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 822 din 03/12/2007 privind “ activitatea de înregistrare pe baze populaţionale a datelor bolnavilor de cancer şi înfiinţarea registrelor regionale de cancer”. Acesta a aprobat restructurarea şi reorganizarea activităţii de înregistrare pe baze populaţionale a datelor bolnavilor cu cancer în vederea alinierii acestei activităţi la standardele Reţelei Europeene a Registrelor de cancer ( ENCR) şi Agenţiei Internaţionale pentru Cercetarea Cancereor de la Lyon ( IARC) a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Pe baza acestui ordin se prevede înfiinţarea bazelor de date regionale care cuprind evideţele bolnnavilor de cancer, numite Registre Regionale de Cancer grupate în 8 regiuni ( Registrul Regional de Cancer Bucureştu- Ilfov, Nord Est, Sud Est, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, cancer de Vest, Cancer Nord Vest, Cancer Centru). La aceste nivele funcţionează Centre de implementarea a Registrelor Regionale de Cancer ce asigură implementarea, coordonarea activităţii de înregistrare pe baze populaţinale a datelor bolnavilor cu cancer la nivelul regiunilor de dezvoltare menţionate. Comitetul Naţional de Coordonar pentru Registrele de Cancer din România coordonează Registrele Regionale. Un caz raportabil îl constituie orice tumoră primară nou-diagnosticată pentru care prin metode clinice şi/ sau de laborator s-a stabilit un diagnostic raportabil definit în prezentul ordin; este obligaorie raportarea nominală a tuturor tumorilor primare care fac parte din lista diagnosticelor raportabile: toate cancere in situ sau maligne/ invazive conform Clasificării Internaţionalle a Maladiilor pentru Oncologie , Ediţia a treia ( CIM-0-3) a Organizaţiei Modiale a Sănătăţii, toate tumorile intracraniene şi intraspinale indiferent de comportament ( benign/ incer/ malign), afecţiunile boder line, iniferent de topografie. Se observă o creştere a incidenţei pentru plămân, stomac, sân, cancer colorectal, cu diferenţe între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, unde sunt mai frecvente cancerele de ficat, esofag, cap-gât, col uterin. Riscul de cancer creşte cu vârsta, vârsta medie a deceselor prin cancer fiind de aproximativ 62 de ani. La copil, predomină tumorile embrionare care au o repartiţie tricincinală: 0-5 ani (50% din cazuri), 5-9 ani (25%) şi 10-14 ani (25%).

C. Probabilitatea de a dezvolta cancer Probabilitatea ca un individ să dezvolte cancer sau să moară de cancer la o vârstă dată este de asemenea utilizată pentru a descrie riscul de cancer în populaţia generală. Aceasta reprezintă probabilitatea ca o persoană să facă cancer în cursul vieţii sale. Această probabilitate este exprimată ca procente-vârstă sau ca o persoană din X persoane. De exemplu, riscul de a dezvolta cancer bronho-pumonar în SUA la bărbaţi este de 7,7%, ceea ce este echivaent cu 1 din 13 bărbaţi de a dezvolta cancer bronho-pulmonar în perioada de viaţă estimată. Rata de risc este cumulativă, ceea ce permite calcularea sa în funcţie de vârstă. Aceasta reprezintă suma ratelor specifice pentru fiecare an de viaţă (în practică, aprecierea ratelor se face pe intervale de 5 ani), de la naştere până la vârsta de 74 de ani. De exemplu, rata cumulativă pentru cancerul mamar la peste 74 de ani este pentru femeile americane în jur de 9 la 100.000 locuitori; aceasta înseamnă că o femeie născută în SUA are o şansă de 1/11 de a dezvolta un cancer mamar înainte de 75 de ani. Ratele cumulative 0-74 de ani pentru toate formele de cancer privite împreună sunt cuprinse între 10 şi 12% în India, 35 şi 40% în Canada la bărbaţi şi respectiv la femei. În general, una din trei persoane prezintă riscul de a dezvolta un cancer (excluzând pe cele cutanate) înaintea vârstei de 75 de ani în ţările dezvoltate.

Epidemiologia descriptivă

Cancerul, o problemă globală Cancerul continuă să rămână o problemă de sănătate la începutul secolulu XXI. În anul 2000 au fost înregistrate `10,4 milioane de cancere anual în întreaga lume şi 6,5 milioane de decese prin cancer şi peste 25 milioane de persoane sunt în viaţă cu cancer. Luând în considerare o creştere anuală a incidenţei şi mortalităţii de 1%, se apreciază că în anul 2030 vor fi 25,4 milioane ca incidenţă, 16,4 milioane de decese anual şi 75 milioane persoane cu cancer în viaţă. În prezent, cancerul este a doua cauză de deces după bolile cardio-vasculare ( circa 25%) dar o dată cu creşterea duratei medii de viaţă se estimează că peste jumătte din populaţie ar putea fi diagnosticată cu o formă de cancer într-un anumit moment al vieţii. Decesele prin cancere sunt previzionate să continuie să crească cu circa 9 milioane de oameni în 2015 şi cu 11,4 milioane decese în 2030, când cancerul va deveni prima cauză de decese. Mortalitatea crescută este asociată cu morbiditate importantă şi canceul prezintă un impact economic enorm. Se apreciază că circa 40% din cancere ar putea fi prevenite prin modificarea factorilor de risc.

Studiile descriptive Monitorizarea tendinţelor frecvenţei bolii este esenţială în studiile descriptive. Studiile descriptive realizează o simplă decriere a frecvenţei de apariţie a bolii neoplazice prin intermediul a trei parametri: persoana, locul şi timpul. Studiile descriptive au demonstrat variaţiile importante ale populaţiilor diverse şi zone geografice, diferenţe ce au conturat ipoteze cauzale, cu verificarea şi identificarea factorilor etiologici, cu ajutorul studiilor analitice.

Caracteristici de persoană

Vârsta Vârsta reprezintă cel mai important factor pentru riscul de cancer. Deşi cancerele pot apare la orice vârstă, cancerul este considerat o boală a vârstnicului. Pentru majoritatea cancerelor epiteliale, ratele de incidenţă cresc constant de-a lungul vieţii. Această relaţie între vârstă şi incidenţă a fost interpretată ca o cumulare a efectului carcinogenic al expunerii la

diferite substanţe exogene în cursul vieţii. Nu toate cancerele exemplifică această caracteristică: astfel, cancerele testiculare cunosc un vârf de incidenţă între 20-34 de ani iar leucemiile acute limfoblastice sunt mai frecvente între 3-4 ani.Cancerele pediatrice prezintă un alt profil de incidenţă specific:

leucemiile, limfoamele pe primul loc urmate de tumorile cerebrale, locul al doilea, după care urmează cancerele specifice vârstei pediatrice precum: neuroblastomul, nefroblastomul ( tumora Wilms), retinoblastomul, hepatoblastomul, rabdomiosarcomul. Incidenţa cancerelor la persoanele vârstnice creşte adesea mai puţin rapid decât la cele tinere, aspect care poate fi diferit între diversele ţări precum în cazul cancerului mamar pentru care incidenţa postmenopauză diferă de la aspecte de creştere continuă (Europa) la cele de descreştere (USA, Canada, Japonia). Speranţa de viaţă crescută a oamenilor creşte şansa „lovituri” care să lezeze structura genetică ca urmare a acţiunii factorilor de mediu care să iniţieze celula spre procesul de carcinogeneză.

Sexul Una dintre trăsăturile cele mai evidente ale cancerului este profilul incidenţei în funcţie de sex: ratele de incidenţă specifice vârstei sunt mai crescute la sexul masculin decât la sexul feminin. Cu excepţia unor diferenţe explicabile prin nivelul diferit al expunerii la carcinogeni, diferenţele de incidenţă la cele două sexe nu pot fi explicate decât prin participarea unor factori biologici încă obscuri. Astfel, în afară de cancerul ovarian şi mamar, cancerele colonului, vezicii urinare, tiroidei şi melanomul malign sunt mai frecvente la femei. Incidenţa cancerului de sân a cres- cut cu 33%, în perioada 1975-1985. Dar creşterea cea mai semnificativă este prezentată de cancerul bronhopulmonar, a cărui incidenţă a crescut cu 73%, în aceeaşi perioadă, probabil din cauza adoptării obiceiului fumatului de către femei în multe regiuni ale lumii. Cancerele oculare, ale glandelor salivare şi ale colonului drept prezintăo frecvenţă aproximativ egală la ambele sexe. Cancerele de sân, colon şi rect, plămân şi prostată sunt printre cele mai frecvente localizări la ambele sexe în Europa în 2006. În termenii de mortalitate, cancerul brnho-pulmonar rămâne cel mai cel mai frecvent cancer la ambele sexe urmat de cancerele : colo-rectal, mamar şi stomac.

Rasa şi etnicitatea Sunt observate diferenţe mari în incidenţa cancerelor şi ratele de deces în funcţie de rasă şi etnicitate acestea reflectând influenţa factorilor sociali, economici şi culturali decât diferenţe

în susceptibilitaea participării factorilor genetici. Factorii genetici moşteniţi sunt implicaţi în mai puţin de 5% din toate cancerele în timp ce factorii de mediu în asociaţie cu factorii genetici sunt implicaţi în etiologia majorităţii cancerelor. În cadrul aceleaşi rase, incidenţa cancerului variază considerabil de la o regiune geografică la alta, sugerând rolul preponderent a factorilor de mediu eexogen în etiologia cancerelor. În S.U.A populaţia de culoare prezintă cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer decât oricare altă grupare rasială. Incidenţa unor cancere ( ex. cancerul de prostată) apare mai crescut la rasa neagră faţă alte rase.

Studiul emigranţilor

mortalitatea prin cancere de stomac şi hepatic este mult mai rescută la locuitorii din Japonia, în timp ce cancerul mamar este cel mai rar ca frecvenţă la populaţia fminină. Emigranţii japonezi în California prezintă după a doua generaţie un profil de incidenţă asemănător cu a locuitorilor nativi. Astfel, riscul de cancer de colon şi de cancer mamar se dublează după prima generaţie de japonezi emigranţi; ratele de deces prin cancere colo-rectale la japonezii emigranţi sunt mai crescute ca la populaţia albă, reflectând participarea unor factori din dietă şi activitatea fizică. Mortalitatea prin toate cancerele este cu 30% mai mare la rasa albă şi mai

au ajutat la diferenţierea variaţiilor cancerelor între ţări şi rase. Astfel,

mult decât dublă decât cea a populaţiilor hispanice şi asiatico-pacifice. Afro-americanii prezintă incidenţeşi mortalitate mai crescută pentru cancerele de prostată, esofag, laringe, pancreas şi mielomul multiplu: în Statele Unite, incidenţa prin cancerul de prostată la arasa afro-americană este cea mai crescută din lume!

Caracteistici de loc-variaţiile geografice Fiecare tumoră malignă are distribuţia sa particulară. Unele cancere sunt distribuite în întreaga lume, în timp ce altele prezintă incidenţe crescute în unele regiuni şi scăzute în altele. De exemplu, cancerele pulmonare sunt frecvente la bărbaţii albi din America de Nord (109%ooo pe an) şi foarte rare în Bombay (15,7%ooo). Cancerul de stomac este frecvent în Japonia (79,6%ooo) şi rar în Bombay (8,9%ooo). Cancerul de sân are o incidenţă crescută la femeile albe din Europa şi SUA (82,7 la 100000 de locuitori), o incidenţă medie în Danemarca (63,1 la 100000 de locuitori) şi scăzută în Japonia (22%ooo). Mai mult ca oricare alt cancer, cel esofagian este caracterizat printr-o enormă variaţie a incidenţei în întreaga lume (de ex. 200 la 100.000 femei şi 165%ooo la bărbaţi în regiunile caspice ale Iranului;1,2 la 100.000 bărbaţi şi 0,2%ooo la femei în judeţul Cluj, România. În general, numărul de persoane care mor prin cancer pretudindeni în lume este apreciat să crească de la 7,6 milioane în 2007 la mai mult de 16 milioane în 2050 datorită creşterii speranţei globale de viaţă şi adoptării de către ţările mai puţin dezvoltate a “ stilului de viaţă vestic” inclusiv fumatul de ţigarete, consumul crescut de grăsimi saturate, a alimentelor caloric-dense şi reducerii activităţii fizice la locul de muncă şi în perioadele de relaxare.

Caracteristici de timp-variaţiile temporale

Incidenţa şi frecvenţa unei localizări canceroase evoluează în timp. Astfel, cancerul bronho-pulmonar este tumora a cărei mortalitate a crescut cel mai mult în ultimele decenii (+185% la bărbat şi o creştere remarcabilă şi la femei de +239% plecând însă de la cifre mult mai joase). Cancerele colorectale au rămas stabile la sexul masculin şi sunt în scădere uşoară în unele ţări. Mortalitatea prin cancere mamare a rămas stabilă în timp reprezentând 10% din cazurile de deces la femei, deşi o discretă scădere (5%) a fost semnalată din anii 1990; decesele prin cancerele de col uterin au diminuat considerabil (cu peste 50% în ţările în care depistarea precoce este bine aplicată). Cancerul bronhopulmonar reprezintă cel mai frecvent cancer la sexul masculin cu o creştere de 44% în perioada 1975-1985, fiind considerat “ ucigaşul numărul unu” la sexul masculin. Mortalitatea prin cancere bronho-pulmonare a început să scadă în unele ţări din anii 1990. Ceea ce este surprinzător este că mortalitatea prin cancer bronho-pulmonar a depăşit mortalitatea prin cancer mamar în unele ţări dezvoltate, odată cu adoptarea obiceiului fumatului de către sexul feminin. Mortalitatea prin cancere colo-rectale a scăzut la sexul feminin din motive neclare. Precum la bărbaţi, mortalitatea prin cancer gastric la sexul feminin a continuat să scadă. Alte forme de cancer care au crescut semnificativ în aceeaşi perioadă sunt: cancerele colo-rectale, prostată, vezică urinară, ORL, melanom şi limfoame (mai ales cele non- hodgkiniene). Deşi unele dintre aceste ccreşteri pot fi datorate unei precizii mai crescute a metodologiei de estimare, totuşi există şi o reală componentă etiologică ce a contribuit la această creştere. Mortalitatea prin cancere de stomac a început să scadă semnificativ din anii 1900, prezumtiv datorită metodelor mai bune de conservare a alimentelor.( refrigerare mai bună, mai puţini aditivi aimentari ca nitraţii şi nitraţii). Cancerele joncţiunii gastro-esofagiene au continuat, totuşi să crească constant în ultimii ani, probabil datorită obezităţii şi creşterii incidenţei refluxului gastric în esofag.

Una din veştile bune este aceea că din ce în ce mai multe persoane sunt vindecate de cancer actual. De exemplu, îmn anii 1940, una din patru persoane supravieţuia după 5 ani de la tratament.;în anii 1990, supravieţuirea a

crescut la 40%. Când speranţa de viaţă este normală, rata de supravieţuire relativă este de circa de 64% ppentru toate cancerele privite împreună. Astfel, acest câştig de la 1 din 3 la 4 din 10 supravieţuitori actuali semnifică că aproape 100.000 de persoane sunt în viaţă astăzi din cele care ar fi murit de cancer în mai puţin de 5 ani dacă ar fi trăit în anii 1940. Acest progres este datorat unor tehnici de diagnostic mai bune, a unor mijloace noi de tratament, dintre care numeroase au apărut odată cu creşterea cunoţtiinţelor biologei clulei canceroase.

Epidemiologia analitică Observaţia că incidenţa cancerelor este diferită pretudindeni în lume, că suferă modificări în timp şi că emigranţii din ţările cu risc redus de cancer ating riscul de cancer a ţării de imigrare au contribuit la ideea conform căreia cancerele sunt o consecinţă afactorilor de mediu în sens mai larg incluzând factorii fizci, chimici, biologici, ocupaţionali şi comportamentali şi socio- culturali ( ex. alimentaţia, fumatul, consumul de alcool, fertilitatea). Epidemiologia analitică se bazează pe studii de caz ( caz-control) şi studii pe cohorte contribuind la la cunoaşterea factorilor implicaţi la etiologia cancerelor. Epidemiologia analitică a cancerului se bazează pe studiul cazurilor-control şi studiile de cohortă ce contribuie la cunoaşterea concomientă a mai mulşţi factori implicaţi în etiologia cancerelor. Deşi primele studii epidemiologice au fost iniţiate înainte de secolul XX abia după al Doilea Război Mondial, epidemiologia analitică a cunoscu o dezvoltare rapidă. Astfel, debutul este efectuat în 1950 când trei studii caz-control au demonsrtrat indubital asociaţia dint fumatul de ţigarete şi incidenţa cancerelor bronho-pulmonare Actual numeroase studii publicate înn diferite părţi ale lumii evaluează factorii de risc potenţiali pentru diferite cancere, studiaţi de grupuri de lucru interdisciplinare, grupuri de experţi, coordonaţi de International Agency for Reserch on Cancer.

Scopul principal al studiilor epidemiologice în cancere este descoperirea cauzelor, depistarea şi cuantificarea factorilor de risc, creşterea înţelegeriii mecanismelor cancerogenezei şi evaluarea măsurilor preventive şi a modalităţilor de tratament.

Anchetele epidemiologice

Culegerea datelor epidemiologice se poate face retrospectiv sau prospectiv. Anchetele retrospective au demonstrat o creştere reală a cancerului aparatului respirator şi a celui mamar, respectiv scăderea incidenţei cancerului gastric. Anchetele prospective au rolul de a identifica grupele cu risc crescut de apariţie a cancerului, pe diferite localizări, în funcţie de diverşi factori; de fapt, depistarea în masă şi diagnosticul precoce se rezumă la identificarea şi precizarea grupelor de populaţie cu risc crescut.

Metode de investigare a factorilor de risc

1.

Cohorta

Studiile de cohortă sunt în general prospective şi necesită observarea unei populaţii

fără boală pentru o lungă perioadă de timp pentru a observa dezvoltarea boii.

Grupurile de persoane care vor fi studiate sunt definite prin caracteristici (sau expuneri), care survin înainte de apariţia neoplaziei de cercetat; grupurile sunt observate pe timpul necesar determinării apariţiei bolii ce s-ar putea dezvolta în acea cohortă.

 

Bolnavi

Sănătoşi

Expuşi

A

B

Neexpuşi

C

D

Riscul de boală cu expunere = A/(A+B)

Riscul de boală fără expunere = C/(C+D)

Riscul relativ datorat expunerii

=

A

/

(

A

+

B

)

C /

(C D)

+

Riscul relativ este raportul dintre frecvenţa bolii în populaţia neexpusă şi frecvenţa în populaţia expusă; este mai mare ca 1, când riscul creşte cu expunerea. Riscul atribuabil este diferenţa dintre frecvenţa bolii în populaţia expusă şi frecvenţa în cea neexpusă.

2. Studii caz-control

Studiile caz-control examinează datele colectate de la persoanele diagnosticate deja cu cancer( caz) precum şi datele colectate de la persoanele similare fără boală ( control). Datele colectate includ chestionare, istoric medical şi specimene bioogice.

Grupurile se selectează după cum au sau nu boala, fiind comparate caracteristici care ar putea fi relevante pentru cauză; este necesar controlul atent al partenerilor pentru ca cercetarea să fie validată.

 

Expuşi

Neexpuşi

Cazuri

a

b

Control

c

D

a/b Raportul expunerii (odds ratio) aproximează riscul relativ (RR) =  =  c/d

ad

bc

Rezultatele pot fi falsificate însă prin erori metodologice, părtiniri (bias) sau caracteristici neuniforme ale lotului studiat. Criteriile pozitive prin care asocierile epidemiologice au o cauză posibilă sunt (Hill, cit. Holland):

evidenţe privind experimente pe om nu pot exista; există însă posibilitatea de trialuri

cu factori potenţiali protectori faţă de efectul unui agent cancerigen.

puterea asocierii prin cuantificarea riscului relativ.

asocierea temporală: expunerea a precedat boala.

gradientul de risc: relaţia dintre creşterea nivelului expunerii şi creşterea riscului.

sensul biologic bazat pe cunoştinţele experimentale actuale.

sensul epidemiologic.

specificitatea asocierii.

3. Studiile moleculare şi genetice include studii moleculare şi genetice includ elemente atât de caz-control cât şi de cohortă pentru a devolta înţelegerea rolului variaţiilor genetice şi mutaţiilor în dezvoltarea cancerelor.

Tendinţe actuale de evoluţie a cancerelor în lume

Evoluţia cancerelor în Europa

Există diferenţe importante în incidenţa şi mortalitatea generală şi specifică de organ a cancerelor în Europa. În 2002 au fost estimate 10,9 milioane de cazuri noi ( 53% bărbaţi şi 47% femei), 5,1 milioane în ţările dezvoltate şi 5,8 milioane în ţările mai puţin dezvoltate. Din cele 6,7 milioane de decese prin cancere ( 57% la bărbaţi şi 43% la femei), 2,7 milioane au

avut loc în regiunile mai dezvoltate şi 4,0 milioane în ţările puţin dezvoltate. S-au estimat 24,5 milioane de persoane în viaţă ( în primii 5 ani de la diagnostic) cu toate formele de cancere ( cu excepţia cancerelor pielii nonmelanoame maligne). Datele ajustate în funcţie de vârstă elimină efectul diferenţelor de incidenţă în funcţie de vârstă astfel încât diferenţele de incidenţă şi mortalitate reprezintă impactul şi altor determinanţi de risc. Circa 1/3 din cazurile noi de cancer din lume survin în Europa şi circa ¼ din decese survin în Europa.

Similar cu alte regiuni geografice din lume, şi în Europa sunt diferenţe regionale. Astfel, ratele de incidenţă la sexul masculin variază de la 600 /100.000 persoane în Ungaria la 300/100.000 în ţările din Sud şi Estul Europei. Pentru femei, ratele de incidenţă variază de la 400/100.000 persoane în Danemarca la mai puţin de 250/100.000 în Ungaria ( datele după ajustarea în funcţie de vârstă raportate la o populaţie europeană standardizată.

Ratele de mortalitate variază de la la circa 400/100.000 persoane la mai puţin de 200/100.000 persoane la bărbaţi şi de la aproape 200/100.000 la circa 100/100.000 la femei. Ratele de mortalitate sunt mai crescute pentru un număr de ţări din Centrul şi Estul Europei în ciuda ratelor de incidenţă scăzute, fapt ce reflecă distribuţia celor mai frecvente cancere şi supravieţuirea ai redusă a acestor cancere. Deşi majoritatea datelor despre tendinţele de mortalitate publicate în ultimii 30 de ani indic că în majoritatea tărilor Comunităţii Europenee (EU), mortalitatea standardizată pe vârse prezintă o tendinţă de scădere din anii 1980, situaţia este mai puţin favorabilă în majoritate tărilor Est- Europenee. În anul 2006, în Europa s-au estimat 3.191.600 cazuri noi de cancer ( excluzând cancerele cutanate non-melanoame) şi 1.703.000 decese prin cancer. Cele mai frecvente forme de cancere sunt: cancerul de sân ( 430.000 cazuri, 13,5% din toate cancerele) urmat de cancerele colo-rectale (412.900, 12,9%) şi bronho-pulmonar ( 386.800 decese, 12,1%.). Cancerul pulmonar a fost estimat cu 334.8000 de decese ( 19,7% din total) cel mai important cancer cauzator de deces, urmat de cancerul colo-rectal ( 207.400 decese), mamar ( 131.900) şi stomac ( 118.200). Sunt estimate în 2015 în Europa 1.405.000 decese prin cancer. Circa 50% din din cancere sunt în ţările cu nivel mediu şi scăzut economic, care în care cancerul nu este declarabil. Cancerele de sân, colon şi rect, plămân şi prostată sunt printre cele mai frecvente localizări la ambele sexe în Europa în 2006. În termenii de mortalitate, cancerul brnho-pulmonar rămâne cel mai cel mai frecvent cancer la ambele sexe urmat de cancerele : colo-rectal, mamar şi stomac. Tendinţele epidemiologice europeene din ultimii ani sunt:

Cancerul de prostată a înlocuit cancerul bronho-pulmonar de pe primul loc la bărbaţi, urmat de de cancerul colo-recal pe locul al treilea.

La femei, cancerul mamar reprezintă cel mai frecvent cancer, urmatde cel colo-rectal şi uterin.

Epidemiologia cancerului în România

Numărul de pacienţi înregistraţi cu cancer în România la sfârşitul anului 2005 a fost de

354.572 ( prevalenţă 1,6%ooo) din care 4.467 erau copii cu vârste mai mici de 14 ani.

fiecare an sunt depistate aproximativ 55.000 de cazuri noi de cancer din care aproximativ 165 apar la vârste sub 14 ani. Incidenţa şi prevalenţa cancerului în general în România se află sub media europeană cu excepţia cancerului de col uterin, la care România se ală pe primele locuri ( incidenţa 30 de cazuri la 100.000 de femei.

În

În anul 2003, principalele 5 cauze de deces în România au fost: bolile cardio-vasculare, cu mortalitatea de 762,07%ooo, cancerele 200,96%ooo, bolile aparatului respirator -64,68%ooo. În ultimele decenii, România a înregistrat modificări profunde în structura morbidităţii şi mortalităţii prin cancer. Astfel, frecvenţa tumorilor maligne a crescut rapid, acestea ocupând locul doi între cauzele de mortalitate după bolile cardiovasculare. Impactul puternic al bolii canceroase în România este indicat nu numai de numărul mare de decese prin cancer (38.000 anual, adică 13-14% din totalul deceselor) dar şi de numărul cazurilor noi (aproape 60.000/an în 2007). La aceasta se adaugă numărul persoanelor bolnave de cancer aflate în viaţă, adică aproximativ 200.000 cazuri. Din distribuţia pe grupe de vârstă a primilor cinci cauze deces în România în anul 2003 se contată la toate grupele de vârstă ( cu excepţia grupelor de vârste extreme 0-4 ani şi peste 85 de ani), cancerul a reprezentat a doua cauză de mortalitate la grupele de vârstă 5-39 de ani, după accidente, iar la grupele de 40-84 de ani după bolie cardiace. La copii ( 0-14 ani) s-au înregistrat, la băieţi: leucemii (34%), tumori cerebrale (18,44%) şi limfomul Hodgkin (10,61%) iar la fetiţe: leucemii (35,44%), tumorile cerebrale ( 10,76%) şi tumorile rinchiului ( 7,6%). În 2003, în România au fost înregistrate 58.251 de cazuri noi (268,02%ooo) faţă de 40.317 (177,37%ooo) în 1994 şi 43.330 decese prin cancer (199,37%ooo) faţă de 36.519 (60,66%ooo) în 1994. Primele localizări ale bolii noplazice la toate grupele de vârstă, la sexul masculin în 2003 au fost: plămânul, colonul şi rectul, stomacul şi prostata (49,8% din totalul cazurilor noi diagnosticate); la femei, principalele localizări: cancerul de sân, col uterin, colo-rectal şi bronho-pulmonar ( 51,67% din toate cazurile noi diagnosticate). Primele cauze de mortalitate prin cancer în anull 2003, la bărbaţi au fost: cancerul bronho-pulmonar, cancerul gastric, colo-rectal, de prostată şi hepatic. La sexul feminin:

cancerul mamar, cancerul colo-rectal de col uterin şi gastric.În ţara noastră se remarcă valorile ridicate ale incidenţei şi mortalităţii prin cancer de col uterin din Europa, situaţie explicată prin deficienţele programului naţional de screening.

Evoluţia în timp a incidenţei principalelor localizări canceroase s-a făcut în mod diferit (urmărirea s-a realizat pe perioada de timp dintre 1958 şi 1998).

În localizările la nivelul aparatului digestiv, la ambele sexe, incidenţa cancerului stomacului scade de la 34,33%ooo la 16,12%ooo la bărbaţi (- 53%), iar la femei de la 19,34%ooo la 6,00%ooo (- 69%). În schimb, cancerele de colon şi rect înregistrează o creştere de la 4,83%ooo la 12,34%ooo la bărbaţi (+ 155%) şi la femei de la 4,72%ooo la 8,36%ooo (+ 72%). Cancerul cavităţii bucale prezintă o creştere considerabilă exclusiv la sexul masculin cu 300%, precum

şi cancerul faringelui cu 23%.

Cancerul laringelui creşte cu 80% (de la 3,39%ooo la 6,10%ooo) la sexul masculin. Cancerul bronho-pulmonar înregistrează o creştere considerabilă a mortalităţii atât la sexul masculin: de la 19,25%ooo la 45,69%ooo (+ 137%) cât şi la sexul feminin: de la 4,64%ooo la 7,55%ooo (+ 63%). La femei, cancerul uterin scade pe ansamblu de la 21,10%ooo la 14,79%ooo (- 30%), dar se petrece

o inversare a structurii: localizarea la nivelul corpului scade de la 13,79%ooo la 3,60%ooo (- 74%), în timp ce cancerul de col uterin creşte de la 7,31%ooo la 11,19%ooo (+ 53%). Cancerul mamar la sexul feminin cunoaşte o creştere importantă: de la 5,72%ooo la 16,01%ooo, creştere cu +180%, ceea ce face ca această localizare să devină principala cauză de deces prin cancer şi în România, creşterea fiind mai importantă în mediul urban. Dintre hemopatiile maligne, leucemiile cresc cu 29% la bărbaţi şi cu 38% la femei. Cifra de mortalitate de 142,95 la 100.000 locuitori situează România în rândul ţărilor cu mortalitate medie prin cancer.

În ultimii ani mortalitatea prin neoplazii în ţara noastră este într-o continuă creştere datorită:

- scăderii mortalităţii generale;

- creşterii duratei medii de viaţă a populaţiei;

- ameliorării calităţii diagnosticului, precizării cauzelor de deces şi acurateţei raportărilor statistice

- creşterii reale a incidenţei şi mortalităţii prin cancer datorită schimbării continue a condiţiilor de viaţă şi muncă. Se remarcă o creştere mai rapidă a mortalităţii prin cancer în mediul urban comparativ cu cel rural la majoritatea localizărilor.

Tabel .3. Dinamica incidenţei cancerului în Rommânia, anii 1994-2003.

Număr cazuri noi

Indici la 100.000 locuitori

1994

40217

177,37

1995

39508

174,19

1996

42338

187,27

1997

40667

180,37

1998

42708

189,79

1999

46843

208,58

2000

43941

195,86

2001

57863

258,22

2002

58751

269,56

2003

58251

268,02

Centrul de Statistică Sanitară şi Documentare Medicală - Registrul Naţional, Institutul Naţional de Statistică. după Ursuleanu D., Bădulescu F. „Tendinţe actuale ale evoluţiei neoplaziilor maligne în România”. În vol. de rezumate la A III-a Conferinţă Naţională de Oncologie Medicală 2004:104-108.

Tabel 4. Datele de incidenţă şi mortalitate la ambele sexe în România în anul 2002.

(date raportate de Agenţia Internaţională de Studiu al Cancerului - GLOBOCAN).

Incidenţă (cazuri noi = 60.478)

Mortalitate (decese = 41.287)

Sediu

%

Nr. cazuri

Sediu

%

Nr. cazuri

Plămân

14,1

9039

Plămân

20,8

8597

Mamar

12,2

7273

Mamar

7,2

2982

Colon-Rect

10,5

6237

Colon-Rect

7

4015

Stomac

6,9

4107

Stomac

6,7

4023

Altele

52,4

32.817

Altele

52,5

21.650

Tabel 5.

DATE EPIDEMIOLOGICE PRIVIND INCIDENŢA, PREVALENŢA ŞI MORTALITATEA PRIN CANCER ÎN ROMÂNIA

1

Incidenţă (Bărbaţi, toate vârstele) cazuri

Incidenţă

RSV (mondial) (vârsta 0-64 ani)

Risc

cumulativ

RIS

Nr.

Cavitate orală

9.5

7.2

0.5

110

1036

Nazofaringe

1.8

1.5

0.1

74

197

Faringe (alte)

8.6

6.8

0.6

164

933

Esofag

3.9

2.9

0.2

24

424

Stomac

25.2

17.6

0.9

80

2736

Colon şi rect

31.5

22.0

1.2

107

3429

Ficat

14.2

10.0

0.6

66

1542

Pancreas

11.2

7.9

0.5

168

1215

Laringe

11.0

8.3

0.7

155

1197

Plămân

68.4

50.0

3.5

132

7430

Melanom malign

4.6

3.5

0.2

121

496

Prostată

26.4

16.8

0.4

68

2865

Testicul

3.6

3.2

0.2

213

392

Rinichi etc.

7.3

5.5

0.4

112

791

Vezică urinară

22.1

15.4

0.8

148

2406

Creier, sistem nervos

7.0

5.9

0.4

155

764

Tiroidă

2.2

1.8

0.1

138

239

Limfom non-Hodgkin

6.2

5.0

0.3

76

669

Limfom Hodgkin

1.9

1.7

0.1

133

205

Mielom multiplu

2.0

1.5

0.1

82

219

Leucemii

6.9

5.8

0.3

96

753

1 Sursa: GLOBOCAN, baza de date a International Agency for Research on Cancer (IARC). Accesată 30.03.2009, la http://www-dep.iarc.fr/

Toate sediile (exc. pielea)

296.7

216.4

12.5

100

32244

RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta; RIS, rata de incidenţă standardizată (comparativ cu restul globului)

Incidenţă (Femei, toate vârstele) cazuri

Incidenţă

RSV (mondial) (vârsta 0-64 ani)

Risc

cumulativ

RIS

Nr.

Cavitate orală Nazofaringe Faringe Esofag Stomac Colon şi rect Ficat Pancreas Laringe Plămân Melanom malign Sân Col uterin Corp uterin Ovar etc. Rinichi etc. Vezică urinară Creier, sistem nervos Tiroidă Limfom non-Hodgkin Limfom Hodgkin Mielom multiplu Leucemii

 

2.0

1.1

0.1

40

231

0.7

0.5

0.0

63

77

1.0

0.7

0.0

82

110

0.8

0.5

0.0

10

91

12.1

6.8

0.3

68

1371

24.7

14.4

0.8

94

2808

6.8

3.9

0.2

71

769

7.3

4.1

0.2

120

834

0.8

0.5

0.0

77

92

14.1

8.5

0.5

66

1609

4.7

3.4

0.2

121

539

 

64.0

44.3

3.2

116

7273

30.3

23.9

1.8

138

3448

10.6

7.0

0.5

102

1203

13.2

9.4

0.7

135

1504

4.2

2.8

0.2

102

478

5.6

3.3

0.2

122

641

5.2

4.1

0.3

145

586

3.8

2.8

0.2

84

428

3.9

2.8

0.2

63

448

2.0

1.8

0.1

213

224

 

1.8

1.0

0.1

80

201

5.1

3.9

0.2

91

578

Toate sediile (exc. pielea)

243.3

163.4

10.3

96

27655

RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta; RIS, rata de incidenţă standardizată (comparativ cu restul globului)

Mortalitate (Bărbaţi)

0-14

15-44

45-54

55-64

65+

Orice vârstă

RSV (mondial)

ani

ani

ani

ani

ani

Cavitate orală

0.00

0.90

11.60

17.38

15.58

5.5

4.1

Nazofaringe

0.07

0.31

2.66

3.42

2.23

1.1

0.9

Faringe (alte)

0.07

1.03

13.26

20.14

12.60

5.7

4.4

Esofag

0.00

0.40

6.11

12.30

13.79

3.8

2.8

Stomac

0.05

2.16

20.82

60.59

126.82

24.5

17.0

Colon şi rect

0.02

1.95

13.70

42.83

111.80

20.0

13.6

Ficat

0.14

1.03

11.39

32.48

63.71

12.6

8.8

Pancreas

0.00

1.22

12.22

29.92

54.17

11.4

8.1

Laringe

0.02

0.83

12.94

23.32

24.12

7.2

5.3

Plămân

0.05

5.76

83.64

223.15

250.38

64.8

47.1

Melanom malign

0.00

0.56

2.45

3.94

6.04

1.7

1.3

Prostată

0.00

0.10

1.55

15.43

107.54

14.3

9.0

Testicul

0.00

0.76

0.62

0.71

1.79

0.7

0.6

Rinichi etc.

0.14

0.45

3.76

9.02

16.37

3.5

2.5

Vezică urinară

0.05

0.23

4.70

19.00

55.08

9.0

6.0

Creier, sistem nervos

1.52

2.27

10.70

19.66

18.08

6.8

5.5

Tiroidă

0.00

0.06

0.59

1.19

2.23

0.5

0.3

Limfom non-Hodgkin

0.58

1.17

3.97

7.60

11.52

3.3

2.5

Limfom Hodgkin

0.10

0.54

1.31

1.80

2.31

0.9

0.7

Mielom multiplu

0.00

0.19

1.38

3.70

5.96

1.3

0.9

Leucemii

2.47

2.06

4.70

10.78

22.89

5.8

4.6

Toate sediile (exc. pielea)

6.80

27.82

244.91 605.33 999.65

222.7

159.4

Nr. total decese

24203

RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta

 

Mortalitate (Femei)

0-14

15-44

45-54

55-64

65+

Orice vârstă

RSV (mondial)

ani

ani

ani

ani

ani

Cavitate orală

0.03

0.07

0.79

1.27

3.94

0.9

0.5

Nazofaringe

0.03

0.18

0.73

0.82

0.96

0.4

0.3

Faringe (alte) Esofag Stomac Colon şi rect Ficat Pancreas Laringe Plămân Melanom malign Sân Col uterin Corp uterin Ovar etc. Rinichi etc. Vezică urinară Creier, sistem nervos Tiroidă Limfom non-Hodgkin Limfom Hodgkin Mielom multiplu Leucemii

 

0.00

0.18

1.19

1.40

2.21

0.7

0.5

0.00

0.11

0.50

1.19

3.83

0.8

0.5

0.08

1.18

6.24

19.09

54.86

12.0

6.6

0.00

1.41

10.50

25.75

73.28

16.2

9.0

0.13

0.60

3.80

12.96

30.68

7.0

3.9

0.03

0.47

4.03

13.86

34.51

7.6

4.2

0.00

0.08

0.33

0.90

1.50

0.4

0.2

0.05

1.53

11.89

30.20

52.48

13.7

8.1

0.05

0.50

1.91

2.10

4.34

1.4

0.9

0.00

4.88

38.08

57.47

82.59

26.2

16.7

0.00

8.27

34.50

32.70

42.95

18.4

13.0

0.00

0.41

2.85

6.92

13.95

3.5

2.0

0.03

1.64

11.20

19.17

23.30

7.9

5.1

0.38

0.36

1.65

3.33

8.52

2.1

1.3

0.00

0.09

1.09

3.70

11.95

2.4

1.3

1.42

1.93

6.31

11.64

11.69

5.0

3.7

0.00

0.07

0.63

1.27

3.61

0.8

0.5

0.13

0.90

1.95

3.66

7.01

2.2

1.4

0.05

0.45

0.50

1.23

1.08

0.6

0.4

0.00

0.12

0.86

2.63

4.74

1.2

0.7

1.65

1.42

3.24

7.57

13.43

4.2

3.0

Toate sediile (exc. pielea)

5.45

29.70

157.17 289.58

553.66

152.2

93.7

Nr. total decese

17299

RSV, rata de incidenţă standardizată cu vârsta

 

Prevalenţa pe 5 ani (Bărbaţi)

 

0-14

15-44

45-54

55-64

65+

Toate vârstele

ani

ani

ani

ani

ani

Cavitate orală Nazofaringe Faringe (alte) Esofag Stomac Colon şi rect Ficat Pancreas Laringe Plămân Melanom malign Prostată Testicul Rinichi etc. Vezică urinară Creier, sistem nervos Tiroidă Limfom non-Hodgkin Limfom Hodgkin Mielom multiplu Leucemii

 

-

141

314

689

871

2015

-

74

94

167

89

424

-

99

360

718

366

1543

-

11

37

125

90

263

-

173

336

948

1440

2897

-

471

779

2275

4028

7553

-

77

88

194

311

670

-

47

56

164

243

510

-

150

528

1412

1344

3434

-

274

1048

2688

2811

6821

 

184

358

597

515

1654

3

55

708

6978

7744

 

-

799

535

200

68

1602

-

337

295

678

814

2124

-

279

670

2130

3949

7028

-

487

203

219

106

1015

-

152

244

210

91

697

-

446

359

543

459

1807

 

382

153

111

75

721

 

-

39

62

144

211

456

-

363

194

486

492

1535

Toate sediile (exc. pielea)

-

5608

7389

16898

27603

57498

Prevalenţa pe 5 ani (Femei)

 

0-14

15-44

45-54

55-64

65+

Toate vârstele

 

ani

ani

ani

ani

ani

Cavitate orală

-

23

53

166

402

644

Nazofaringe

-

41

84

62

41

228

Faringe (alte)

-

46

38

108

107

299

Esofag

-

2

3

14

31

50

Stomac

-

114

158

425

938

1635

Colon şi rect

-

332

622

1964

3622

6540

Ficat

-

16

33

84

138

271

Pancreas

-

29

33

96

253

411

Laringe

-

30

42

106

139

317

Plămân

-

102

192

543

788

1625

Melanom malign

215

460

711

665

2051

Sân

-

2960

4985

9811

9763

27519

Col uterin

-

3957

2779

3443

2153

12332

Corp uterin

-

229

692

1806

1873

4600

Ovar etc.

-

649

865

1272

919

3705

Rinichi etc.

-

248

201

451

565

1465

Vezică urinară

-

106

175

537

1111

1929

Creier, sistem nervos

-

447

155

199

80

881

Tiroidă

-

278

448

570

244

1540

Limfom non-Hodgkin

-

261

213

425

381

1280

Limfom Hodgkin

441

245

144

97

927

Mielom multiplu

-

28

52

138

225

443

Leucemii

-

227

146

357

402

1132

Toate sediile (exc. pielea)

-

11207

13080 24632

27518

76437

Tabel 6. Incidenţa celor mai importante cancere în ţări dezvoltate economic (Anglia, Wales) în funcţie de sex; estimarea în % a riscului de cancer în funcţie de grupa de vârstă.

 

Sediu

% din cohorta care va dezvolta cancerul din grupa de vârstă:

Riscul de cancer în cursul vieţii

 

0 – 64

0 – 85+

 

Bronho-pulmonar

1,9

8,4

1 din 12

Prostată

0,6

7,0

1 din 14

Colo-rectal

1,3

5,3

1 din 19

Bărbaţi

Vezica urinară

0,7

3,2

1 din 31

Gastric

0,4

2,1

1 din 48

Limfoame NH

0,6

1,4

1 din 71

Esofag

0,4

1,4

1 din 71

 

Pancreas

0,3

1,1

1 din 91

Leucemie

0,4

1,1

1 din 91

Rinichi

0,3

1,0

1 din 100

 

Mamar

5,0

9,5

1 din 11

Colo-rectal

0,9

4,7

1 din 21

Plămân

1,0

4,3

1 din 21

Femei

Ovar

0,8

1,8

1 din 56

Uter

0,6

1,3

1 din 77

Stomac

0,2

1,2

1 din 83

 

Vezică uurinară

0,2

1,2

1 din 83

Limfoame NH

0,4

1,1

1 din 91

Pancreas

0,2

1,1

1 din 91

Col uterin

0,6

0,9

1 din 111

Un instrument valabil de analiză a acestor diferenţe se poate utilize de CANCER Mondial pe sit-ul http://www- dep. Iarc.fr/. Acest webside prezintă informaţii despre evoluţia cancerelor oferite de Desciptive Epidemiology Group al IARC în patru baze de date ale OMS şi GLOBOCAN 2002. GLOBOCAN 2002 oferă date de incidenţă şi mortalitate din 27 de cancere din toate ţările lumii în 2002.

Concluzii Epidemilogia cancerului a contribuit la cunoaşterea diferenţelor regionale ale evoluţiei cancerelor şi tendinţelor acestora în lumea întreagă. Aceasta a ajutat la identificarea factorilor de risc în relaţie cu mediul, stilul de viaţă inclusive fumatul, alcoolul, obiceiuri alimentare şi factorii asociaţi locului de muncă, poluării care sunt importanţi pentru poluarea care pot explica parţial diferenţele de incidenţă a cancerelor. Epidemiologia a adus argumente puternice pentru identificarea unor factori

etiologici furnizând dovezi esenţiale că factorii de mediu sunt reponsabili de diferenţele internaţionale observate, referitor la ratele de apariţie a cancerului.

Epidemiologia cancerelor a furnizat informaţii remarcabile cu privire la cauzele cancerelor în diferite populaţii ale lumii, contribuind la progresele terapiei cancerului din ultimii 30 de ani.

Bibliografie

1.

Primic-Zakelj M. Cancer epidemiology. In Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B ( eds) European Society of Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention. Informa Healthcare 2008: 1- 28.

2.

Şuteu O. Epidemiologia cancerului. In Nagy Viorica ( ed) Principii de cancerologie generală.Curs pentru studenţi. Editura Medicală Universitară “ Iuliu Haţeganu”Cluj-Napoca 2007: 1-24.

3.

Johnson BE, Rudin CM, Salgia R. Novel and targeted gents for small cell lung cancer.In American Society of Clincal Oncology Educational Book, 44 th Annual Meeting, Alexandia; VA 2008: 363-367.

4.

Miron L. Epidemiologia cancerelor umane. In Miron L (ed) Oncologia generală. Ed. Egal, Bacău 2000: 16-

26.

5.

Xiaomei MA, Herbert YU, Ahmedin MJ, Garcia M, Byers T. Epidemiology of cancer. In DeVita,Jr VT, Lawrence TS, Rosnberg SA, DePinho RA, Weinberg RA (eds): DeVita, Hellman, and Rosenberg’s Cancer- principles and practice of oncology. 8th edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008: 245- 282.

6.

Subramaniton J, Govindan R.- Lung cancer. In Govondan R (ed): The Washington Manual of Oncology. Second edition, Wolter Kluwer/Lippincott Williams& Wilkins, Philadelphia 2008:134-148.

7.

Edelman MJ, Gandara RM. Lung cancer. In Casciato DA (ed): Manual of clinical oncology. Sixth edition. Wolters Kluver/ LippincottWilliams & Wilkins, Philadepphia 2009:169-187.

8.

Sutcliffe S, Visvanathan K, Platy EA. Use of epidemiology. In Abelofff MD, Armitage JO, Niederhuber JE, Kastan MB, McKenna WG (eds) Abeloff’s Clinical Oncology. Fourth Edition, Churchill Livingstone Elsevier, Phildelphia PA 2008: 343-360.

9.

Roman V., Georgescu M.- Aspecte din dinamica mortalităţii cancerului în România (1958-1998) în volumul de rezumate: „Programul manifestărilor şi rezumatul lucrărilor Congresului Naţional de Oncologie”, Bucureşti,14-16 octombrie 1999, R34.

10.

Simone Mathoulin-Pelissier in Lacave R, Larsen Ch-Jaques, Robert J.( eds) - Cancerologie fondamentale. John Libbey Eurotext. Paris 2005 : 293- 303.

11. Ruddon RW. Causes of cancer. In Ruddon RW.(ed) Cancer biology. Fourth edition, Oxford University Press, New York 2007: 17-55.

12. Stepans FO, Aigner KR. Epidemilogy. In Stephens FO, Aigner KR (eds) Basics of oncology. Springer- Verlag, Berlin Heidelberg 2009: 17-48.

13. Bondy ML, Chang S. Cancer epidemiology. In Chang AE et al.(eds) Oncology- an evidence-based approach: Springe, New York 2006: 287- 300.