Sunteți pe pagina 1din 23

Cuprins:

Categoria „Proprietate” în teoria economică. Scurtă prezentare.

1. Conceptul, obiectul si subiectul proprietatii

Proprietatea : formele si evolutia proprietatii .

2. Formele proprietatii in economia de piata

3. Dreptul de proprietate .

4. Proprietatea si activitatea economica

5. Proprietatea in sistemul economiei contemporane

6. Proprietatea si relatiile dintre oameni .


Categoria „Proprietate” în teoria economică. Scurtă prezentare.

În această secţiune vom studia anumite secţiuni economice referitoare la


proprietate. Nu este necesară o cunoaştere foarte amănunţită a problemelor economice
pentru a înţelege materialul ce urmează, deoarece prezentarea lui s-a făcut la un nivel
elementar. Cele ce urmează servesc două scopuri. Pe de o parte, aş vrea să accentuez,
încă o dată, natura inseparabilă a conexiunii dintre economie şi proprietate. Pe de altă
parte, voi oferi câteva instrumente economice de bază pentru interpretarea şi explicarea
dreptului de proprietate.
Analiza economică a dreptului de proprietate a devenit un instrument esenţial al
discursului juridic din ultimii douăzeci de ani. De vreme ce proprietatea este o instituţie
fundamentală a pieţei capitaliste, ne dăm bine seama că înţelegerea modului în care
funcţionează şi reacţionează piaţa în faţa legii este esenţială pentru analiza politică,
pentru proiectarea legilor şi pentru interpretarea juridică.
Sergiu Baieş, Nicolae Roşca menţionează în lucrarea sa că interesul de a poseda
bunuri materiale ţine de natura omului şi pe parcursul întregii vieţi el tinde spre a-şi
satisface propriile cerinţe. Acest interes a pătruns individual până în măduva oaselor şi se
manifestă, de regulă, prin naşterea şi existenţa unei senzaţii deosebite – simţul de stăpân,
de proprietar. Această senzaţie fiind ocrotită prin norme legale, duce la creşterea
eficienţei şi prin urmare la înmulţirea bogăţiei proprietarului, iar prin aceasta şi la
majorarea patrimoniului statului.
Există politică a statului este în strânsă legătură cu cantitatea de bunuri pe acre o
deţine populaţia ţării şi cu suma de bani pe care aceştia o jertfesc pentru întreţinerea
aparatului de stat. Deci bunăstarea statului este dependentă de bunăstarea poporului său.
Şi dacă statul adoptă norme juridice care sânt eficiente şi au capacitatea de a descătuşa
iniţiativa privată, iar soluţiile alese la examinarea litigiului nu au ca scop conservarea
bunurilor şi contribuie la intensificarea circuitului civil, astfel de norme vor avea
susţinerea în societate.
Noţiunea termenului de proprietate cum este firesc, are mai multe valenţe
(sensuri, accepţiuni).
Din punct de vedere filosofic termenul de „proprietate” trebuie privit în strânsă
legătură cu ideea de personalitatea umană, pentru că proprietatea fiind o relaţie socială,
constituie tărâmul de natură economică, în care omul se manifestă şi îşi asumă
responsabilitatea posedând şi dispunând de lucrurile al cărui proprietar este.
Optica filosofică asupra proprietăţii înfăţişează proprietatea ca fiind o relaţie
socială, un raport social, cu acţiune în planul existenţialităţii.
Structurile economice exprimate în formele proprietăţii, în măsura în care
societatea dată ştie să smulgă întreaga utilitate de la bunurile ce constituie obiectul
proprietăţii, fie ea proprietate privată sau publică, se constituie într-un suport solid al
existenţei acelei societăţi, în toate planurile: economice, sociale, politice, spiritual, etc.
Din punct de vedere economic, termenul „proprietate” trebuie privit prin
conţinutul său social, adică trebuie înţeles ca fiind suma relaţiilor materiale între indivizi
şi socio-grupuri cu privire la bunurile existente.

2
Bunurile văzute prin conceptul economic de bun, sunt infinite ca număr şi
varietate şi sunt caracterizate prin variabilitatea în timp. Din acest motiv, relaţiile dintre
oameni cu privire la bunuri sunt la fel de numeroase, de mare varietate şi schimbătoare în
timp. Este motivul pentru care noţiunea generală de proprietate îşi pierde
determinabilitatea concretă, rămânând o abstracţie ştiinţifică aplicabilă tuturor timpurilor
şi formelor concret-istorice de apreciere a bunurilor.
Economia de piaţă care se îndreaptă ţara noastră se înfăţişează ca o realitatea cât se poate
de diferită de la ţară la ţară, de la zonă geografică la zonă geografică, ceea ce
însă constituie caracteristica acestei organizări este pluralismul formelor de
proprietate. Este uşor de observat că proprietatea a constituit şi constituie o
permanenţă în istoria societăţii omeneşti, ceea ce face ca în doctrinele
economice, social-politice şi filosofice să ocupe un loc dintre cele mai
importante.

CONCEPTUL, OBIECTUL ŞI SUBIECTUL PROPRIETAŢII

Proprietatea este un concept complex, cu o încărcătură juridică, filosofică şi


economică. În sens juridic proprietatea reprezintă „dreptul de a utiliza şi de a dispune
de un bun, într-un mod excesiv şi absolut, sub rezerva unor limitări precizate de
legiuitor”.
Optica juridică a proprietăţii exprimă relaţia de posesiune a ceva de către cineva.
Viziunea filosofică fundamentală ideea de proprietate, pornind de la personalitatea umană
: în proprietate omule se implică şi se realizează ca fiinţă totală, manifestându-şi
responsabilitatea prin proprietatea pe care o posedă, de care dispune şi pe care o
integrează social prin folosire eficientă .
În sens economic, proprietatea este definită ca totalitate a relaţiilor dintre oameni
în legătură cu bunurile, relaţii legate de norme istoriceşte determinate pe plan social. Ca
raport socio-economic,proprietatea exprimă :
• Dreptul de posesiune al bunurilor;
• Dreptul de dispoziţie asupra obiectului proprietăţii;
• Dreptul de gospodărire, administrare, gestionare a bunurilor;
• Dreptul de a culege roadele utilizării proprietăţii.
În cadrul acestor atribute, dreptul de posesiune are rol hotărâtor,din acesta
decurgând toate celelalte. Aceste atribute reprezintă monopolul proprietarului,
înstrăinarea lor fiind o funcţie exclusivă acestuia: înstrăinarea lor totală generează relaţii
de vânzare-cumpărare, donaţie, moştenire; iar înstrăinarea lor parţială provoacă relaţii de
închiriere, arendare, concesionare.
Atributele menţionate ale proprietăţii nu trebuie înţelese simplist, în sensul că se
rezumă la puterea de „a deţine, a folosi şi a dispune de lucruri”. În jurisprudenţa
vestului se operează cu conceptul de proprietate înţeles ca „un set de drepturi”, care
determină legitimitatea participării la procesul de dezvoltare socială.
În esenţă, proprietatea exprimă unitatea dintre obiectul şi subiectul ei.
Obiectul proprietăţii îl formează bunurile, în întreaga lor tipologie :
1. bunurile de consum, vizează omul ca fiinţă biologică, consumator de
bunuri,

3
2. bunurile economice sau mijloacele de producţie, vizează omul ca factor de
producţie.
Societatea este interesată atât în dezvoltarea producţiei de bunuri de consum cât şi
a bunurilor economice, de volumul şi productivitatea acestora din urmă depinzând, în
bună parte, posibilitatea de multiplicare a întregului obiect al proprietăţii.
O formă distinctă a proprietăţii, care prezintă mult interes pentru ingineri este
proprietatea intelectuală, industrială şi comercială, reprezentată de patente, mărci de
fabrică sau comerciale, dreptul de autor şi drepturi conexe dreptului de autor, desene şi
modele industriale, scheme ale configuraţiei circuitelor integrate şi altele.
Subiecţi ai proprietăţii sunt :
1. persoane fizice;
2. persoane juridice;
3. statul, care prin intermediul administraţiei publice, deţine, utilizează şi
gestionează o anumită parte din bunurile societăţii;
4. organizaţiile internaţionale , constituite prin aderarea anumitor agenţi din
diferite ţări.
În economia contemporană, odată cu progresul tehnico-ştiinţific, cu sporirea
considerabilă şi diversificarea obiectului proprietăţii,se îmbogăţeşte structura raportului
de proprietate. Proprietatea evoluează, adaptându-se noilor condiţii,permiţând dezvoltarea
continuă a economiei de piaţă. Astfel, se accentuează pluralismul formelor de proprietate,
se intensifică raporturile de competiţie între formele proprietăţii, are loc întrepătrunderea
sferelor publice şi private ale proprietăţii. Constituindu-se proprietatea mixtă, se
amplifică intervenţia statului în economie. În aceste condiţii, drepturile de proprietate
formează o parte tot mai importantă din regulile care guvernează majoritatea
interacţiunilor economice, hotărând ce mişcări economice trebuie făcute. Pluralismul
formelor de proprietate creează premisele stimulării iniţiativei, oferă posibilităţi
neîngrădite de acţiune şi opţiune tuturor agenţilor economici, prin instrumentele şi
mecanismele pieţei. Revoluţia managerială determină trecerea puterii de decizie şi a
controlului de la proprietari la manageri, fapt reflectat şi pe planul redistribuirii
veniturilor. Creşterea intervenţiei statului în economie îşi face simţită tot mai mult
prezenţa prin parteneriat, în sensul transformării statului intr-un veritabil partener pentru
întreprinzători, integrându-se organic în mecanismul economiei de piaţă.

Proprietatea : formele si evolutia proprietatii .

In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin


trei opinii, adesea opuse: una juridica, alta filozofica si alta economica. In sens juridic,
proprietatea exprima relatia de posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre
“cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.
Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa
acestia problema proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea
personalitatii umane in general.
Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un raport de insusire a unor
bunuri de catr eom.

4
In concluzie, proprietatea reprezinta totalitatea relatiilor dintre oameni in legatura
cu bunurile, relatii reglate de nrome istoriceste stabilite pe plan social.
Din analiza proprietatii in sens eocnomic, rezulta faptul ca ea apare odata cu
societatea umana si va dispare prin desfiintarea acesteia.
Relatiile de proprietate au fost analizate inca din antichitate. Astfel, in dreptul
roman erau consemnate trei atribute ale proprietatii:
- dreptul de utilizare;
- de a culege roadele;
- de a dispune de obiectul proprietatii.
In prezent, atributele relatiilor de proprietate s-au diversificat, acestea fiind:
- dreptul de posesiune;
- dreptul de utilizare;
- dreptul de dispozitie ;
- dreptul de uzufruct.
Exercitarea acestor atribute este monopolul proprietarului, instrainarea acestora
fiind un drept exclusiv al acestuia. Instrainarea priveste unul, mai multe sau toate
atributele proprietatii.
Instrainarea tuturor atributelor relatiei de proprietate, pe baza unui
contraechivalent, reprezinta actul de vanzare-cumparare a bunului respectiv. Daca
instrainarea tuturor elementelor proprietati se face fara un contraechivalent are loc prin
actul de donatie sau prin actul de mostenire.
Transmiterea temporara a unor atribute ale proprietatii genereaza relatii de
proprietate specifice si anume:
a. instrainarea dreptului de posesiune genereaza relatii de inchiriere, locatie de
gestiune, concesionare, arendare, credit etc.
b. instrainarea temporara a dreptului de utilizare, conducere si gestionare a
obiectului proprietatii genereaza relatii manageriale;
c. instrainarea temporara a dreptului de culegere a roadelor genereaza relatii de
uzufruct.
Obiecutul proprietatii il reprezinta bunurile, obiectul comun al vietii economico-
sociale. Acestea au o dubla determinare: existentiala si economica.
Subiectul proprietatii il reprezinta agentii economici, ce pot fi:
- persoane fizice;
- persoane juridice;
- statul.
In evoluta societatii omenesti s-au cunoscut doua tipuri de proprietate si anume:
- proprietatea colectiva
- proprietatea particulara

Proprietatea colectiva sau obsteasca – o intalnim in societatile primitive, ea fiind


determinata de nivelul redus al tehnicii si tehnologiei ce a generat munca in comun ca
singurul mod de supravietuire a omului. Toti membrii colectivitatii stapaneau in comun
conditiile de munca si bunurile create – aveau o pozitie egala fata de acestea –
colectivitatea respectiva fiind titular al proprietatii.
Proprietatea particulara – individuala apare treptat, odata cu evolutia societatii.

5
In prezent coexista urmatoarele forme de proprietate:
a. proprietate particulara, care are mai multe forme:
- proprietate indivduala;
- proprietate privat-individuala;
- proprietate privat-asociativa
b. proprietate publica
c. proprietate mixta.
Proprietatea particulara, indiferent de forma sub care se manifesta asigura
libertatea economica a individului, reprezinta baza liberei de initiative. O astfel de latura
a libertatii se manifesta in initiativa libera a agentului economic de a fi intreprinzator.
Libera initiativa bazata pe proprietatea particulara creaza acel comportament al
agentilor economici ce determina realizarea unei activitati economice eficiente,
profitabile pentru fiecare producator si consumator in parte, ca si pentru societate in
ansamblul sau.
Acolo unde proprietatea particulara este ingradita prin existenta unor monopoluri
de stat sau prin masuri dictatoriale ale partidelor guv ernamentale, pe cai de constrangere
extraeconomica, libera initiativa este lichidata sau restransa, ea inceteaza a mai fi o sursa
de eficienta si rentabilitate, in astfel de cazuri asistam la o “instrainare” a oamenilor fata
de procesul de productie si de rezultatele acestuia.
Proprietatea , o formă socială, istoriceşte determinată, de însuşire a
bunurilor materiale de către oameni. Demonstrând că proprietatea este un raport social
care ia naştere între oameni în legătură cu însuşirea acestor bunuri, şi în primul rând a
mijloacelor de producţie, K. Marx a combătut concepţia burgheză care o definea ca un
raport între om şi obiect. Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate, care
nu este altceva decât expresia juridică a relaţiilor de proprietate. Nu obiectul în sine
constituie proprietatea, după cum nici calităţile naturale ale bunurilor însuşite nu
determină caracterul proprietaţii, ci natura relaţiilor sociale care iau naştere în legătură
cu această însuşire. Spre deosebire de concepţia burgheză, care declară proprietatea
privată ca fiind veşnică şi imuabilă, marxismleninismul consideră proprietatea ca o
categorie istorică, ce se schimbă de la o orânduire socială la alta, încadrându-se în două
tipuri fundamentale: proprietatea privată, care stă la baza orânduirii sclavagiste, feudale
şi capitaliste, şi proprietatea comună, socială, care a stat la baza orânduirii comunei
primitive şi caracterizează orânduirea sclavagistă. La rândul lor, aceste două tipuri de
proprietate au cunoscut mai multe forme corespunzătoare unui anumit grad de dezvoltare
a forţelor de producţie.
Relaţiile de proprietate reprezintă elementul fundamental al relaţiilor de
producţie, ele determinând toate celelalte raporturi sociale, politice, juridice, familiale
etc. Astfel, orânduirile bazate pe proprietatea privată s-au caracterizat prin relaţii sociale
bazate pe exploatarea omului de către om, iar cele bazate pe proprietatea comună, socială,
prin relaţii de colaborare şi ajutor reciproc. Prima formă de proprietate a fost cea
obştească din comuna primitivă, determinată de nivelul foarte scăzut de dezvoltare a
forţelor de producţie, de cantitatea redusă a mijloacelor de trai. În aceste condiţii, când
oamenii izolaţi nu puteau face faţă forţelor naturii, era necesară munca în comun şi, prin
urmare, stăpânirea în comun a mijloacelor de producţie. Dominaţia proprietăţii sociale
excludea inegalitatea de avere, exploatarea muncii altuia, etc. Dezvoltarea forţelor de

6
producţie, posibilitatea creării plus-produsului au determinat apariţia proprietăţii private
şi, pe această bază, trecerea la o nouă orânduire socială.

Proprietatea se defineste prin :


- asamblul bunurilor pe care le stapaneste o persoana , o families au o
institutie ;
- ansamblul bunurilor pe care o persoana , o families au o institutie le are
asupra unor bunuri;
- raportul social privind dreptul unei persoane , familii sau institutii asupra
bunurilor .
Proprietatea izvoraste din :
- dreptul primului venit ;
- contractul incheiat intre persoana care munceste si intreprinzator ;
- dreptul de mostenire asupra bunurilor accumulate de ascendenti .
Bunurile se pot afla in proprietate private sau in proprietate publica .
Proprietatea private sau particulara are un character personal . Proprietarul are
control deplin asupra bunurilor pe care le poseda , putand interzice altor persoane sa le
intrebuinteze .
Proprietatea private a aparut sub forma de proprietate individuala si mai tarziu sub
forma de priproetate asociativa , pe baza de titluri de proprietate (actiuni) .
Proprietatea publica nu are character personal . Ea presupune folosirea bunurilor
in comun;o persoana care utilizeaza un bun aflat in proprietate publican u poate interzice
altora sa il intrebuinteze .
Proprietatea publica s-a dezvoltat indeosebi sub forma proprietatii statului . Statul
este proprietar de terenuri , paduri , zacaminte naturale , cladiri , ce sunt folosite in
interesul public .
De bunurile publice s-a abuzat adesea , fiind considerate ale nimanui . Statul nu s-
a dovedit a fi un bun administrator , si tocmai de aceea proprietatea publica nici nu s-a
putut dezvolta peste o anumita limita . Proprietatea de stat trebuie sa existe insa fie si
numai pentru ca anumite bunuri nu pot fi insusite in proprietatea privata .

FORMELE PROPRIETĂŢII ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Istoria economică atestă existenţa concomitentă a mai multor forme de


proprietate, în cadrul fiecăreia distingem mai multe modalităţi de însuşire a factorilor de
producţie şi de exercitare a prerogativelor proprietăţii de către subiectul acesteia. Atât
formele proprietăţii cât şi formele ei de gestiune diferă în timp şi spaţiu. Diversitatea
formelor de proprietate şi de gestiune a acestora depinde de: epocile istorice, natura
sistemelor economice, sistemul intereselor, competiţia internă şi externă, specificul
producţiei, gradul de eficienţă economică, dimensiunea unităţilor economice etc.
În economia de piaţă contemporană coexistă următoarele forme principale :
• proprietatea privată, cu forma de administrare individuală, individual-
asociativă, privată de familie şi privat-asociativă;

7
• proprietatea publică, aflată în proprietatea statului şi în proprietatea
unităţilor administrativ-teritoriale ;
• proprietatea mixtă, rezultată prin combinarea formelor de proprietate
privată şi publică, atât în cadrul naţional, cât şi la nivel internaţional.
Proporţia fiecărei forme de proprietate în cadrul economiilor naţionale diferă. În
general în ţările cu economie de piaţă proprietatea privată ocupă locul central, predomină.
Compatibilitatea multiplelor forme de proprietate are sens şi suport în creşterea eficienţei
economice şi în modernizarea aparatului tehnic al societăţii. Eficienţa şi raţionalitatea
economică reprezintă criteriul absolut de apreciere a tuturor formelor de proprietate, care
se află într-o permanentă competiţie.

Ca formă principală a proprietăţii în economia de piaţă, proprietatea privată se


distanţează de celelalte forme prin următoarele avantaje :
• asigură autonomie deplină unităţilor economice, constituind fundamentul
libertăţilor individuale şi al democraţiei economice;
• generează o concurenţă reală între agenţii economici;
• stimulează libera iniţiativă în înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor;
• asigură o cointeresare înaltă şi o motivare superioară în muncă;
• permite o mai bună adaptare a activităţii unităţii la cerinţele schimbătoare
ale pieţei, diminuând astfel riscul;
• asigură răspundere maximă pentru valorificarea factorilor de producţie ai
unităţii pentru sporirea eficienţei ei economice .
Prin toate aceste virtuţi, proprietatea privată susţine în mod constant interesul
pentru o activitate economică performantă. Datorită acestor avantaje, în sistemul
economiei de piaţă întreprinderea privată este considerată tipul fundamental şi
caracteristic de organizare a unităţilor economice. Cu toate acestea, proprietatea privată
nu este lipsită de unele limite, care pot fi însă înlăturate sau atenuate prin intervenţia
statului. Între aceste limite avem în vedere faptul că proprietatea privată :
• conţine tendinţe de extindere continuă, de concentrare şi centralizare, conducând
treptat la monopoluri, cu urmări negative asupra funcţionării mecanismului
economiei;
• permite tendinţe de speculă cu mărfuri şi titluri de proprietate;
• poate favoriza o stare de nesiguranţă materială şi nelinişte în rândul proprietarilor
mici şi mijlocii;
• favorizează polarizarea societăţii între bogaţi şi săraci, iar prin posibilitatea
moştenirii conduce la formarea unei pături parazite.
În ceea ce priveşte proprietatea publică, constituită în principal pe calea
naţionalizărilor şi a unor investiţii speciale, ca avantaje de reţinut :
• cuprinde unele domenii devenite în mod tradiţional de utilitate publică,
cum ar fi :transportul feroviar, telecomunicaţii, poşta, reţelele de apă,
gaze, reţele electrice, exploatarea şi conservarea unor resurse ale solului şi
subsolului etc.
• se angajează în activităţi cu riscuri mari dar necesare societăţii, pentru care
întreprinzătorii privaţi nu manifestă interes, cum ar fi :cercetarea ştiinţifică
şi cercetarea spaţială;

8
• asigură populaţiei un acces mai larg la unele nevoi sociale :asistenţă
sanitară, învăţământ public, activităţi culturale ;
• oferă o mai mare stabilitate locurilor de muncă;
toate aceste virtuţi ale proprietăţii publice prezintă importanţă deosebită pentru
dezvoltarea oricărei economii naţionale, dar efectul lor se poate reduce dacă nu se
acţionează consecvent în direcţia atenuării consecinţelor şi limitelor acesteia.
Astfel, în modul de organizare şi conducere a activităţii unităţilor economice
trebuie ţinut seama de faptul că proprietatea publică :
1. limitează iniţiativa şi creativitatea în procesul muncii, nivelul câştigurilor fiind
relativ mai redus;
determină înstrăinarea lucrătorilor de mijloacele de producţie folosite, limitând
interesul şi răspunderea în activitatea lor;
2. datorită existenţei mai multor verigi administrative, favorizează elemente de
birocratism, care întârzie în luarea deciziilor şi reduce capacitatea de adaptare la
schimbările pieţei;
3. poate admite nerentabilitatea unor întreprinderi care supravieţuiesc prin subvenţii
de la bugetul de stat.
Proprietatea publică ocupă un loc mai puţin important în SUA, Elveţia, şi are o
pondere mai mare în ţări ca :Franţa, Italia, Germania, Austria, Anglia. În general, în toate
ţările dezvoltate economic există un sector public puternic, care contribuie cu 25% la
producţia de bunuri economice şi la ocuparea forţei de muncă. Rolul sectorului public
este determinant în sistemul de învăţământ, ocrotirea sănătăţii, justiţiei, protecţie socială.
Analiza comparativă a proprietăţii private şi a proprietăţii publice, sub aspectul
avantajelor şi limitelor conduce la concluzia că prezenţa lor în economia de piaţă se
impune în mod obiectiv, fiecare , în virtuţile proprii şi funcţiile de compensare,
contribuind la dezvoltarea economică şi asigurarea echilibrului general al societăţii.
Disciplina de piaţă impune egalitatea ambelor forme de proprietate în faţa legilor
economice şi juridice, fiecare unitate economică, indiferent de forma de proprietate,
participând la procesul concurenţial general.
Adâncind cercetarea, se pot delimita avantaje şi limite şi în cadrul formelor de
gestiune, proprii fiecăreia, ca şi în cazul marii şi micii proprietăţi. Din aceste puncte de
vedere, avantajele şi limitele vizează :
• capacitatea de adaptare la nevoia socială şi schimbările pieţei;
• intensitatea interesului, iniţiativei şi responsabilităţii pentru activitatea economică;
• capacitatea investiţională, de cercetare şi introducere a tehnicii noi;
• sfera şi intensitatea economiilor de scară, seriilor de fabricaţie şi riscului
economic;
• formele de organizare, specializare şi conducere a producţiei.
Importanţa deosebită acordată întreprinderilor mici şi mijlocii sunt, în general,
mult mai receptive la nevoile pieţei, mai adaptabile la modificări şi mai inovative în
abilitatea de a răspunde cerinţelor consumatorilor, aducând o contribuţie semnificativă la
îmbunătăţirea mediului competiţional, specific oricărei economii de piaţă. În plus, fiind
un segment economic important, creator de locuri de muncă în sectoare de activitate
supuse unor transformări structurale însemnate, întreprinderile mici şi mijlocii contribuie
la stabilitatea socială a zonei respective.

9
În cele 12 ţări membre ale UE, întreprinderile mici şi mijlocii deţin 41% din
totalul forţei de muncă angajate şi 48,5% din volumul total al cifrei de afaceri realizate.
În România, întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 18% din totalul forţei de muncă şi
43% din volumul total al cifrei de afaceri realizate.
Proprietatea mixtă, constituită prin diverse forme de cooperare între unităţi
publice şi agenţi privaţi, îşi manifestă prezenţa în toate ţările cu economie de piaţă. O
structură mixtă poate avea parteneri locali, din ţara în care se constituie şi parteneri din
alte ţări, străini sau internaţionali.
Opţiunea pentru constituirea unei societăţi mixte are la bază analiza avantajelor şi
dezavantajelor care ar putea fi obţinute.
Principalele avantaje, comune ambilor parteneri, ar fi :
• lărgirea nomenclatorului de mărfuri fabricate şi comercializate ;
• posibilitatea de adaptare a producţiei la cerinţele şi exigenţele de calitate,
prezentare ale pieţei externe ;
• beneficierea de calificarea superioară şi tehnica înaltă a partenerilor ;
• obţinerea de beneficii valutare suplimentare din operaţiuni comerciale sau
financiare ;
Ca dezavantaje de reţinut :
• diferenţe între metodele de gestiune ale partenerilor care pot împiedica realizarea
principiului unităţii de gestiune, deci apariţia neînţelegerilor între parteneri ;
• diferenţe în sistemele monetare, juridice, precum şi reglementări privind
fiscalitatea, regimul vamal, piaţa muncii etc.
• evaluări diferite ale rezultatelor, în funcţie de interesul particular al fiecărui
partener, precum şi de sistemul propriu de valori şi instituţii.
De analizat ar fi şi avantajele constituirii societăţilor mixte în ţară şi în străinătate.
Astfel, constituirea societăţilor mixte în ţară prezintă următoarele avantaje :
• cucerirea de noi pieţe şi extinderea pe pieţele partenerilor străini ;
• importul de materii prime fără a greva balanţa de plăţi valutare ;
• restrângerea cumpărării de licenţe, acestea putând face parte din aportul
partenerului străin ;
• valorificarea superioară la export a unor resurse interne ;
• diminuarea unor importuri de produse prin fabricarea lor în ţară .
Pentru societăţile mixte, constituite în străinătate, avantajele principale sunt :
1. posibilitatea de a acţiona pe piaţa ţării respective prin relaţii directe;
2. obţinerea de facilităţi vamale în unele ţări;
3. efectuarea de operaţiuni financiare care duc la obţinerea de resurse valutare
importante.
Procedura de constituire a societăţilor mixte cuprinde ca momente
principale:alegerea partenerului extern , stabilirea obiectului de activitate, alegerea
naţionalităţii societăţii mixte, alegerea formei de societate comercială, stabilirea duratei
de funcţionare şi a mărimii capitalului social, stabilirea aportului părţilor.
Rezultă, deci, că în economia de piaţă pot exista variate forme de proprietate.
Criteriile care decid valabilitatea şi extinderea uneia sau alteia dintre ele sunt eficienţa
economică şi eficienţa socială. Esenţial este ca respectiva conlucrare între formele
proprietăţii să ducă la cea mai mare eficienţă totală.

10
Dreptul de proprietate .

Drepturile pe care le au oamenii asupra bunurilor se numesc drepturi de


proprietate . Posesorul unui bun are puterea de a interzice altora s ail utilizeze . De aceea ,
drepturile de proprietate implica intotdeauna relatii intre oameni , fiecare fiind obligat sa
respecte posesia celorlalti . Proprietarii au drept de control asupra bunurilor pe care el
poseda , cat si drepturi asupra veniturilor pe care le aduce bunul respective . Aceasta
inseamna ca ei le pot folosi sau instraina dupa cum doresc .
Dreptul de proprietate este aparat de lege , care pedepseste incalcarea lui . Astfel
se intampla in caz de furt , talharie sau abuzz in administrarea unor bunuri . Bunurile
furate sunt adeseori vandute . Pentru cumparatori exista riscul ca bunurile sa le fie
confiscate spre a fi restituite proprietarilor de drept .
Dupa a doilea razboi mondial , in tarile din Europa Centrala si de Est care au
intrat in sfera de influenta a fostei URSS , a fost desfiintata , in cea mai mare parte ,
proprietatea privata , prin nationalizarea caselor , terenurilor , intreprinderilor ,
incalcandu-se dreptul de proprietate .

Proprietatea si activitatea economica .

Pentru a raspunde la intrebarile referitoare la ce , cat si pentru cine sa produca ,


oamenii s-au orientatdupa indiciile pe care la ofera piata . Pe piata , producatorii pfera
spre vanzare produsele realizate . Producatorii sunt interesati sa-si vandal marfa la prêt
cat mai bun . Daca pretul este prea mare , nu vor avea cumparatori , iar daca pretul este
prea mic , vor fi in pierdere . Ei trebuie sa stabileasca si cat trebuie sa produca , in functie
de incasarile realizate , pentru a obtine castigul maxim posibil . Dar , pentru a decide in
legatura cu toate aceste probleme , producatorii tebuie sa fie proprietari , sa dispuna de
bunurile pa care le folosesc pentru a produce ceea ace vand .
La baza economiei de piata se afla proprietatea privasta , care ii da individului
dreptul de a initia in afaceri , de a le organiza dupa cum crede ca este mai bine , de a
angaja lucratori care sa foloseasca bunurile sale in activitati economice si de a-si insusi
castigul realizat .
Dupa anul 1989 s-a trecut la crearea unui sistem economic de piata , capabil sa
satisfaca trebuintele oamenilor . Principala problema in cadrul acestui proces este
privatizarea , adica trecerea intreprinderilor din proprietatea statului in proprietatea

11
particulara . Tot incepand din 1990 s-a inceput si procesul de restituire a pamanturilor ,
locuintelor etc. persoanelor exproprieate abuziv in timpul regimurilor comuniste .

Proprietatea in sistemul economiei contemporane

În economia de piaţă există o strânsă legătură dintre formele de proprietate şi


modul de implicare a agenţilor economici în viaţa societăţii. Formele de proprietate pot
genera fie interes pentru sporirea performanţelor agenţilor economici, fie dezinteres faţă
de întreaga desfăşurare a activităţii economice. S-a dovedit că dezvoltarea societăţii
depinde de progresul înregistrat în materie de proprietate.

Proprietatea si relatiile dintre oameni .

Existenta proprietatii influenteaza in mod hotarator relatiile dintre oameni si


actiunile pe care acestia le initiaza . Proprietatea este cea mai importanta garantie a
libertatii , atat proprietarilor , cat si celor lipsiti de proprietate . Proprietatea privata
divizeaza controlul asupra bunurilor intre numerosi oameni care actioneaza independent .
Proprietarul are putere asupra bunurilor sale , dar si asupra oamenilor , pentru ca
poate sa le permita sau sa le in terzica acestora accesul la lucrurile de care au nevoie . De
aceea se spune ca oamenii stapanesc lumea prin intermediul proprietatii . Pentru a apara
libertatea , atat puterea , cat si proprietatea pe care se intemeiaza ea trebuie sa fie limitate.
Proprietatea ofera oamenilor posibilitatea de a avea o viata indestulata , de a-si
satisface trebuintele dincolo de limita subzistentei si , mai ales , le ofera siguranta de care
au nevoie . In plus , ea le asigura prestigiu si respect din partea celorlalti .
Rolul si importanta proprietatii in viata oamenilor trebuie intelese si din
perspective inegalitatilor pe care le creeaza . Ca urmare a drepturilor de proprietate , intre
oameni apar inegalitati si de avere , dar si de sanse . Cei care acumuleaza bogatii au alte
sanse la educatie si la functiile din societate , decat cei saraci .
Proprietatea a fost considerate de multi ganditori drept principala sursa a raului
existent in societate .
Proprietatea genereaza :
- invidie ;
- rivalitate ;
- lacomie .

Documente oficiale.

12
Din constitutia R.M.:

Articolul 9
Principiile fundamentale privind proprietatea

(1) Proprietatea este publica si privata. Ea se constituie din bunuri materiale si


intelectuale.

(2) Proprietatea nu poate fi folosita in detrimentul drepturilor, libertatilor si demnitatii


omului.

(3) Piata, libera initiativa economica, concurenta loiala sint factorii de baza ai economiei

Articolul 126
Economia

(1) Economia Republicii Moldova este economie de piata, de orientare sociala, bazata pe
proprietatea privata si pe proprietatea publica, antrenate in concurenta libera.

(2) Statul trebuie sa asigure:

a. reglementarea activitatii economice si administrarea proprietatii publice ce-i


apartine in conditiile legii;
b. libertatea comertului si activitatii de intreprinzator, protectia concurentei loiale,
crearea unui cadru favorabil valorificarii tuturor factorilor de productie;
c. protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
d. stimularea cercetarilor stiintifice;
e. exploatarea rationala a pamintului si a celorlalte resurse naturale, in concordanta
cu interesele nationale;
f. refacerea si protectia mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului
ecologic;
g. sporirea numarului de locuri de munca, crearea conditiilor pentru cresterea
calitatii vietii;
h. inviolabilitatea investitiilor persoanelor fizice si juridice, inclusiv straine.

Articolul 127
Proprietatea

(1) Statul ocroteste proprietatea.

13
(2) Statul garanteaza realizarea dreptului de proprietate in formele solicitate de titular,
daca acestea nu vin in contradictie cu interesele societatii.

(3) Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

(4) Bogatiile de orice natura ale subsolului, spatiul aerian, apele si padurile folosite in
interes public, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, caile de
comunicatie, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii
publice.

Articolul 128
Proprietatea cetatenilor straini si a apatrizilor

(1) In Republica Moldova este ocrotita proprietatea altor state, a organizatiilor


internationale, a cetatenilor straini si a apatrizilor.

(2) Modul si conditiile de exercitare a dreptului de proprietate al persoanelor fizice si


juridice straine, precum si al apatrizilor, pe teritoriul Republicii Moldova sint
reglementate prin lege.

14
Nota: Legea se pune in aplicare incepind cu 1 februarie 1991, cu
exceptia articolelor 37 si 38, ce vor intra in vigoare dupa
adoptarea legilor Republicii Moldova cu privire la cetatenie
si la privatizare in conformitate cu Hot. Parl. nr.460-XII
din 23.01.91

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA


cu privire la proprietate

Nr.459-XII din 22.01.91

Monitor nr.3-4-5-6 din 30.06.1991

----------

Capitolul I
PRINCIPII GENERALE

Articolul 1. Dreptul de proprietate in Republica Moldova


Dreptul de proprietate in Republica Moldova este recunoscut si
ocrotit de lege.
Proprietarului ii apartine dreptul de a poseda bunurile, de a le
folosi si a le administra. Posedarea bunurilor consta in stapinirea
efectiva a bunurilor, folosirea bunurilor consta in intrebuintarea
calitatilor utile ale bunurilor, iar administrarea bunurilor in
determinarea destinului bunurilor.
Proprietarul are dreptul sa exercite fata de bunurile sale orice
actiuni care nu contravin legilor si nu dauneaza sanatatii oamenilor si
mediului inconjurator.

Articolul 2. Tipurile proprietatii


Republica Moldova exista trei tipuri de proprietate: privata,
colectiva, inclusiv colhoznica, si de stat.
Stabilirea de catre stat, sub orice forma, a unor restrictii sau
avantaje in exercitarea dreptului de proprietate in functie de tipul de
proprietate nu se admite.

Articolul 3. Formele proprietatii


In Republica Moldova se admite functionarea tipurilor de
proprietate
in diferite forme organizatorice: individuala, familiala,
cooperatista, a societatii pe actiuni, a societatilor
economice,
a intreprinderii si institutiei de stat, municipala, a
organizatiilor si miscarilor obstesti, a organizatiilor
religioase, mixta, inclusiv cu participarea cetatenilor si a
persoanelor juridice din alte state, precum si alte forme
de
proprietate care nu sint interzise de lege.

15
[Art. 3 modif. prin Legea N 757-XV din 21.12.2001]

Articolul 4. Legislatia cu privire la proprietate


Prin prezenta Lege in comformitate cu Constitutia Republicii Moldova
se reglementeaza relatiile de proprietate pe intreg teritoriul
Republicii Moldova. Raporturile de proprietate neprevazute in prezenta
Lege se stabilesc de alte acte legislative ale Republicii Moldova, emise
in conformitate cu ea, iar in cazurile prevazute in aceste acte - si de
hotaririle Guvernului Republicii Moldova.

Articolul 5. Subiectele dreptului de proprietate


Subiect al dreptului de proprietate poate fi orice persoana
fizica,juridica, statul, precum si organele de autoadministrare locala.

Articolul 6. Proprietatea comuna


Bunurile pot sa apartina, pe baza dreptului de proprietate comuna,
concomitent la doua sau la mai multe persoane cu stabilirea cotelor-
parti (proprietate in diviziune) sau fara stabilirea cotelor- parti
(proprietate colectiva), indiferent de tipurile proprietatii.

Articolul 7. Obiectele dreptului de proprietate


Obiecte ale dreptului de proprietate pot fi: pamintul, subsolul,
apele, regnul vegetal si animal, cladirile, instalatiile, utilajele,
obiectele culturii materiale si spirituale, banii, hirtiile de valoare
si ale bunuri, precum si produsele activitatii intelectuale.

Capitolul II
PROPRIETATEA PRIVATA

Articolul 12. Dreptul de proprietate privata


Proprietatea privata sint bunurile, precum si produsele activitatii
intelectuale care apartin cetateanului, ca persoana fizica, cu drept de
posesie, folosinta si administrare.

Articolul 13. Obiectele dreptului de proprietate privata


In proprietate privata pot sa se afle loturi de pamint, plantatiile
de pe ele, case de locuit, mijloace de transport, mijloace banesti,
actiuni si alte hirtii de valoare, obiecte de uz casnic si de uz
personal, produse ale activitatii intelectuale, mijloace de productie
pentru infaptuirea activitatii economice, productia si veniturile
obtinute, precum si alte bunuri cu destinatie de consum si de productie.
Modul, conditiile si termenele de transmitere a loturilor de pamint
in proprietate cetatenilor Republicii Moldova se stabilesc de Codul
funciar al Republicii Moldova si de alte acte legislative ale Republicii
Moldova.
Membrul cooperativei de locuinte, de constructie a locuintelor, de
constructie a garajelor si al altei cooperative care a depus intreaga
cota de participatie pentru locuinta, garaj, pentru alta constructie sau
incapere ce i s-a dat spre folosinta dobindeste dreptul de proprietate
asupra acestor bunuri.
Persoana care inchiriaza o locuinta din fondul locativ de stat sau
din cel obstesc si membrii familiei ei au dreptul sa rascumpere de la
proprietarul ei locuinta sau casa respectiva.
Modul si conditiile de dobindire a dreptului de proprietate de catre
membrul cooperativei de locuinte, de constructie a locuintelor, de
constructie a garagelor si al altei cooperative si de chiriasul

16
locuintei din fondul locativ de stat sau din cel obstesc, precum si
depunerea de dreptul de proprietate se reglementeaza de actele
legislative ale Republicii Moldova.

Articolul 14. Limitarea tipurilor de bunuri care


se pot afla in proprietatea privata
Actele legislative ale Republicii Moldova stabilesc tipurile de
bunuri care nu se pot afla in proprietate privata sau pot fi procurate
numai in modul stabilit de ligislatie.

Articolul 15. Aparitia proprietatii private


Proprietatea privata se creaza si se dezvolta pe baza veniturilor
obtinute din activitatea de intreprinzator, pe baza muncii salariate si
a veniturilor din mijloacele investite in institutii de credit, in
actiuni si in alte hirtii de valoare, pe baza dobindirii de bunuri prin
mostenire sau pe alte temeiuri admise de lege.
Dreptul de transmitere prin mostenire si cel de mostenire a
proprietatii private sint asigurate prin lege.

Articolul 16. Exercitarea dreptului de proprietate privata


Persoana fizica isi stapineste bunurile, le foloseste si le
administreaza de sine statator pentru a-si satisface necesitatile
personale, pentru activitatea economica, inclusiv cea de intreprinzator
(sub forma de intreprindere privata, gospodarie taraneasca etc.), si in
alte scopuri ce nu contravin legii.

Articolul 17. Proprietatea membrilor gospodariei taranesti


(de fermier)
Bunurile folosite in comun de membrii gospodariei
taranesti
(de fermier) pot apartine unui sau mai multor membri ai
gospodariei
cu drept de proprietate individuala ori membrilor gospodariei
cu
drept de proprietate comuna in devalmasie sau cu drept
de
proprietate comuna in diviziune, daca ultimul este prevazut
in
contractul incheiat intre ei.
Bunuri folosite in comun de membrii gospodariei taranesti
(de
fermier) pot fi: terenurile, plantatiile de pe ele,
constructiile
gospodaresti si alte constructii, instalatiile de ameliorare
si
alte instalatii, vitele productive si de munca, pasarile,
tehnica
agricola si alta tehnica, mijloacele de transport,
utilajele,
inventarul si alte bunuri, procurate pentru gospodarie de membrii ei.
Dispunerea de bunurile comune se efectueaza cu
acordul
tuturor membrilor gospodariei taranesti (de fermier).
Alte particularitati ce tin de dreptul de proprietate
al
membrilor gospodariei taranesti (de fermier), precum si al
altor

17
membri sau fosti membri ai familiei fondatorului
(conducatorului)
gospodariei ori al altor persoane asupra bunurilor folosite in
comun
de membrii gospodariei, sint reglementate de Legea privind
gospodariile taranesti (de fermier), Codul civil, Codul funciar,
Codul
familiei si de alte acte legislative.

[Art. 17 in red. Legii N 757-XV din 21.12.2001]

Articolul 18. Regimul juridic al gospodariei auxiliare personale


Prevederile articolului 17 se extind si asupra gospodariei auxiliare
personale.

Articolul 19. Proprietatea sotilor


Bunurile dobindite de soti in perioada casatoriei le apartin cu
drept de proprietate colectiva sau de proprietate separata, daca aceasta
este legalizata in modul stabilit de legislatia Republicii Moldova.
Modul de aparitie, infaptuire si de stingere a dreptului de
proprietate colectiva sau separata a sotilor este stabilit de Codul
casatoriei si a familiei al Republicii.

Capitolul III
PROPRIETATEA COLECTIVA

Articolul 20. Dreptul de proprietate colectiva


Pentru infaptuirea activitatii economice sau a altei activitati,
persoanele fizice si cele juridice unesc averea, cu drept de proprietate
comuna, formind un colectiv cu drept de persoana juridica.
Posedarea, folosirea si administrarea bunurilor care se afla in
proprietate colectiva se efectueaza in baza unei intelegeri dintre
proprietari, iar in caz de divergente - de instanta judecatoreasca, de
arbitraj sau de judecata arbitrilor pe baza actiunii intentate de
oricare dintre proprietari.
In proprietate colectiva pot sa se afle orice bunuri, precum si
produse ale activitatii intelectuale, daca actele legislative ale
Republicii Moldova nu prevad altceva.

Articolul 21. Formele proprietatii colective


Din proprietatea colectiva face parte proprietatea intreprinderilor
de arenda, intreprinderilor colective, cooperativelor, societatilor pe
actiuni, societatilor economice, uniunilor economice (asociatiilor,
concernelor, consortiilor), organizatiilor si miscarilor obstesti,
organizatiilor religioase.

Articolul 22. Formarea proprietatii colective


Formarea si dezvoltarea proprietatii colective este asigurata prin
darea intreprinderilor de stat in arenda, prin posibilitatea acordata
colectivelor de oameni ai muncii de a folosi veniturile obtinute de ele
pentru rascumpararea bunurilor statului, prin transformarea
intreprinderilor de stat in societati pe actiuni, precum si prin
asocierea benevola a bunurilor cetatenilor si a persoanelor juridice
pentru crearea cooperativelor, societatilor pe actiuni, altor societati
economice.

Articolul 23. Proprietatea intreprinderii de arenda

18
In proprietatea intreprinderii de arenda se afla productia fabricata
veniturile obtinute si alte bunuri procurate pe seama mijloacelor
acestei intreprinderi.
In documentele de fondare a intreprinderii de arenda se stabilesc
marimea contributiei membrilor colectivului la crearea acestor bunuri
prin participarea personala la munca, precum si marimile varsamintelor
banesti si de alta natura.
Modul si conditiile de participare a membrilor colectivului de munca
al intreprinderii de arenda la administrarea ei si la repartizarea
beneficiilor (veniturilor) sint stabilite de catre arendasi in
conformitate cu legislatia Republicii Moldova.

Articolul 24. Proprietatea intreprinderii colective


Proprietatea intreprinderii colective apare in cazurile trecerii
tuturor bunurilor intreprinderii de stat in proprietatea colectivului de
munca, rascumpararii bunurilor arendate sau procurarii bunurilor prin
alte mijloace prevazute de lege.
Bunurile intreprinderii colective, inclusiv productia si veniturile
obtinute, constituie o avutie comuna a colectivului ei.
In avutia intreprinderii colective se stabileste rata fiecarui
lucrator al ei. Aceste rate cuprind suma depusa de lucrator la bunurile
intreprinderii de stat sau de arenda, pe a carei baza s-a format
intreprinderea colectiva, precum si contributia lucratorului la sporirea
avutiei acestei intreprinderi dupa crearea ei.
Marimea contributiei lucratorului la sporirea avutiei se stabileste
pornind de la participarea lui la activitatea intreprinderii.
Pentru rata lucratorului intreprinderii colective se calculeaza si
se platesc dobinzi a caror marime o stabileste colectivul de munca,
pornind de la rezultatele activitatii economice a intreprinderii.
Lucratorii care a incetat raporturile de munca cu intreprinderea,
precum si mostenitorilor lucratorului decedat, li se plateste costul
ratei in modul stabilit de documentele de fondare.
In cazul lichidarii intreprinderii colective, costul ratei li se
plateste lucratorilor (mostenitorilor lor) din bunurile ramase dupa
achitarea sumelor luate din buget, de la banci si de la alti creditori
ai intreprinderii.

Articolul 25. Proprietatea cooperativei


Bunurile cooperativei se formeaza pe seama mijloacelor banesti si
altor cote patrimoniale ale membrilor ei, creditelor, produciei obtinute
de ea, veniturilor capatate de pe urma realizarii ei si de pe urma altei
activitati prevazute de statutul cooperativei.
In cazul lichidarii cooperativei bunurile ramase dupa achitarea
sumelor luate din buget, de la banci, de la arendatori si de la alti
creditori se distribuie intre membrii cooperativei.

Articolul 26. Proprietatea societatii pe actiuni


Societatea pe actiuni este proprietar al bunurilor create pe seama
vinzarii actiunilor, precum si al celor obtinute de ea de pe urma
activitatii sale economice si dobindite de ea pe alte cai admise de
legislatia Republicii Moldova.
Detinatorii de actiuni pot fi persoane juridice si fizice.
Modul de constituire a societatilor pe actiuni, statulul juridic si
bazele activitatii lor se stabilesc de actele legislative ale Republicii
Moldova.

Articolul 27. Proprietatea societatii economice

19
Proprietatea societatii economice, inclusiv cea a societatii cu
responsabilitate limitata, consta din ratele depuse de catre
participanti, din bunurile obtinute de pe urma activitatii economice si
din cele procurate de ea pe alte cai, admise de legislatia Republicii
Moldova.
Din componenta ratei depuse de catre membrii societatii economice
pot face parte fondurile fixe si fondurile circulante, mijloacele
banesti si hirtiile de valoare, precum si dreptul de folosire a
bunurilor.
Membrii societatii economice pot fi persoanele fizice,
intreprinderile, institutiile si organizatiile.

Articolul 28. Proprietatea uniunii economice


Uniunea economica de intreprinderi si organizatii (asociatia,
concernul, consortiul etc.) are dreptul de proprietate asupra bunurilor
ce s-au transmis benevol de catre membrii ei investiti cu drept de
persoana juridica, precum si dreptul asupra bunurilor obtinute de pe
urma activitatii ei.
Uniunea economica nu are drept de proprietate asupra
intreprinderilor si organizatiilor care fac parte din ea.
Bunurile ramase dupa incetarea activitatii uniunii economice se
impart, conform statutului, intre intreprinderile si organizatiile care
au facut parte din ea.

Articolul 29. Proprietatea organizatiilor si miscarilor obstesti


Organizatiile si miscarile obstesti, inclusiv fondurile de
binefacere si alte fonduri obstesti, pot avea in proprietatea lor
cladiri, instalatii, fond locativ, utilaje, inventar, mijloace banesti,
actiuni, alte hirtii de valoare si alte bunuri necesare pentru
asigurarea materiala a activitatii prevazute de statutele
(regulamentele) lor. In proprietatea organizatiilor si miscarilor
obstesti pot sa se afle de asemenea intreprinderile create in
conformitate cu scopurile indicate in statutele (regulamentele) lor pe
seama mijloacelor acestor organizatii si miscari.
Bunurile ramase dupa lichidarea organizatiei obstesti, miscarii
obstesti sint folosite in scopurile prevazute de statutul (regulamentul)
ei.

Articolul 30. Proprietatea organizatiilor religioase


In proprietatea organizatiilor religioase pot sa se afle cladiri,
constructii, mijloace de transport, obiecte de cult, obiecte de
productie, de menire sociala si de binefacere, mijloace banesti si alte
bunuri necesare pentru asigurarea activitatii lor, iar in proprietatea
manastirilor pot sa se afle si loturi de pamint.
Organizatiile religioase au dreptul de proprietate asupra bunurilor
procurate si create de ele pe seama mijloacelor proprii, donatiilor
cetatenilor, organizatiilor obstesti, primite de la stat si dobindite pe
alte cai ce nu contravin legii.
Dupa incetarea activitatii organizatiei religioase chestiunea
folosirii bunurilor care s-au aflat in proprietatea ei este rezolvata de
catre organele de conducere ale acestei organizatii sau de catre
organizatia religioasa ierarhic superioara, cu participarea organelor
locale ale puterii de stat.
Bunurile care s-au aflat in proprietatea organizatiilor religioase,
dupa incetarea activitatii lor, trec catre organizatia religioasa ce
le-a format.
Dupa incetarea activitatii organizatiei religioase bunurile ce i

20
s-au dat spre folosinta de catre o organizatie de stat, o organizatie
obsteasca sau de catre cetateni se restituie fostului lor proprietar.
Mijloacele banesti si alte bunuri ce sint proprietate a
organizatiilor religioase pot fi puse sub urmarire. Averea de cult ce
apartine organizatiilor religioase nu poate fi pusa sub urmarire pe baza
pretentiilor creditorilor.

Capitolul IV
PROPRIETATEA DE STAT

Articolul 31. Dreptul de proprietate de stat


Din proprietatea de stat a Republicii Moldova fac parte bunurile ce
apartin Republicii Moldova ca stat cu drept de posesie, de folosinta si
de administrare. Ea se manifesta sub forma de proprietate de stat si
proprietate municipala.

Articolul 32. Obiectele dreptului de proprietate


de stat si de proprietate municipala
In proprietatea de stat a Republicii Moldova se afla pamintul,
subsolul, apele, padurile, alte resurse naturale, bunurile organelor
puterii de stat si ale administratiei de stat, valorile culturale si
istorice, mijloacele bugetului republican, bancile de stat, fondurile de
asigurare, fondurile de rezerva si alte fonduri, bunurile
intreprinderilor de stat si ale complexelor economiei nationale,
institutiile de invatamint, obiectele din sfera social-culturala si alte
bunuri ce apartin republicii, care se afla atit pe teritoriul Republicii
Moldova cit si in afara lui.
Republica Moldova exercita jurisdictia suprema asupra spatiului
aerian deasupra teritoriului ei.
Din proprietatea municipala fac parte bunurile ce apartin organelor
puterii si ale administratiei unitatii administrativ-teritoriale,
mijloacele bugetulul local, fondul locativ si gospodaria comunala si de
locuinte ale organului de autoadministrare locala, precum si
intreprinderile agriculturii, comertului, desevirii sociale,
transporturilor, intreprinderile si complexele industriale, de
constructie si cu alt profil, institutiile invatamintului public,
culturii, ocrotirii sanatatii si alte obiecte.

Articolul 33. Exercitarea dreptului de proprietate de stat


Republicii Moldova ii apartine dreptul exclusiv de a stabili, prin
intermediul organului ei legislativ suprem, modul de posedare, de
folosire si de administrare a proprietatii de stat. Persoanele fizice si
persoanele juridice din alte state si comunitati de state pot beneficia
de obiectele proprietatii de stat a Republicii Moldova doar cu
consimtamintul organelor ei respective ale puterii de stat in modul
stabilit de legislatia Republicii Moldova.
Posedarea, folosirea si administrarea proprietatii de stat a
Republicii Moldova sint exercitate de organul administrarii de stat
in acest domeniu.

[Alin.2 art.33 in redactia Legii nr.154-XIII din 29.06.94]

Articolul 34. Bunurile si competenta intreprinderilor


si institutiilor de stat
Bunurile care constituie proprietatea statului si sint incredintate
intreprinderilor si institutiilor de stat, precum si bunurile procurate
de ele de pe urma activitatii de antreprenor, le apartine cu drept de

21
administrare economica.
Dreptul de administrare economica presupune posedarea, folosirea si
administrarea bunurilor si a veniturilor im modul stabilit de proprietar
sau de organele imputernicite de el conform legislatiei Republicii
Moldova.

Articolul 35. Competenta organelor de stat


Organele de stat, imputernicite sa administreze bunurile statului
rezolva problemele crearii intreprinderii sau a institutiei si
stabilirii scopurilor activitatii ei, reorganizarii sau lichidarii ei,
exercita controlul asupra eficientei folosirii si asupra integritatii
bunurilor statului incredintate ei si alte imputerniciri in conformitate
cu legislatia Republicii Moldova.
Organele puterii de stat si ale administratiei de stat nu poarta
raspundere pentru obligatiile intreprinderilor si institutiilor din
subordine, iar acestea din urma nu poarta raspundere pentru obligatiile
Republicii Moldova si ale organelor de autoadministrare locala.

Articolul 36. Aparitia si realizarea dreptului


de proprietate municipala
Dreptul de proprietate municipala apare ca urmare a transmiterii
bunurilor statului catre organele de autoadministrare locala in modul
prevazut de actele legislative ale Republicii Moldova, a procurarii
bunurilor pe seama mijloacelor financiare ale organelor mentionate,
precum si a fabricarii productiei de catre intreprinderile si
organizatiile din subordinea lor.
Modul de posedare, de folosire si de administrare a proprietatii
municipale se stabileste de catre organele respective de
autoadministrare locala in baza legilor privind autoadministrarea locala
si a altor legi ale Republicii Moldova.

Articolul 39. Proprietatea intreprinderilor mixte


In Republica Moldova pot fi create intreprinderi mixte, proprietari
comuni ai bunurilor carora sint Republica Moldova, un cetatean sau o
persoana juridica a Republicii Moldova si un alt stat, un cetatean sau o
persoana juridica a lui, precum si o organizatie internationala sau o
persoana fara cetatenie.
Bunurile aratate in partea intii a prezentului articol fac parte din
proprietatea in diviziune a proprietarilor ei comuni in cazul in care
documentele de fondare ale intreprinderii nu prevad altceva.
Proprietarii comuni beneficiaza de toate drepturile ce rezulta din
actele legislative ale Republicii Moldova.

Presedintele
Republicii Moldova M.Snegur

22 ianuarie 1991
Nr. 459 - XII

22
Bibliografie

1. “Economie “. Editia V, Editura Economica, Bucuresti 2000.


2. “Bazele teoreiei economice”, Andrei Cojuhari, Chisinau 1993.
3. “Economia: Regulile jocului”, MICHEL DIDIER , editura
Humanitas, 1998
4. Constitutia R.M.
5. Internet

23