Sunteți pe pagina 1din 3

Viata publica si viata privata Conturarea tot mai clara a libertatii individuale a facut ca distinctia dintre cele doua

spatii ale existentei umane, spatiul public si spatiul privat, sa fie tot mai amplu dezbatute si greu de delimitat. Problema definirii si delimitarii lor nu este una lesne de intreprins in conditiile in care fiecare epoca are o alta viziune asupra celor doua spatii. De fapt pana in epoca moderna publicul si privatul par sa se confunde. Ele sunt cu atat mai greu de identificat pentru perioada medievala. In conditiile in care evul mediu, ca si in multe societati unde influenta statului e slaba sau simbolica, viata fiecarui individ depinde de solidaritatile colective si de capeteniile care joaca un rol protector. Dat fiind ca insecuritatea era o chestiune la ordinea zilei, individul nu putea trai izolat ci numai in cadrul unei comunitati. Asa se explica poate de ce publicul si privatul se intrepatrund, se confunda. Nimeni nu are o viata privata - in sensul actual al cuvantului - dar toata lumea poate avea un rol public, chiar daca nu ar fi decat acela de victima. In plus astfel cum atesta si normele de drept, cele mai importante momente din viata individului si totodata cele mai personale se derulau in spatiul public. Astfel nasterea, botezul, logodna, casatoria, divortul, decesul, toate elemente cheie deci in existenta individului impun participarea comunitatii. Unele dintre ele chiar, pentru a fi valide - cum este cazul casatoriei impuneau prezenta martorilor, a comunitatii deci. Atare situatie avea sa se schimbe - cel putin in Europa occidentala - abia incepand cu sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui urmator. De acum inainte, publicul este in mod categoric deprivatizat, de acum inainte, spatiul privat se poate organiza ca un spatiu aproape inchis, oricum complet separat de serviciul public, ce devine cu totul autonom. Acest spatiu eliberat va fi ocupat de familie. Viata publica e tot ceea ce se desfasoara in vazul tuturor, tot ce apartine spatiului public, este supusa autoritatii magistratilor, deci statului, si nu tolereaza nici o taina.Viata publica inseamna implicarea in viata politica , in viata societatii, inseamna ca indivizii formeaza institutii guvernamentale, reprezinta autoritatra publica care este responsabila pentru garantarea drepturilor cetatenesti, pentru asigurarea protectiei sociale, dar si pentru combaterea saraciei si excluziunii. In epoca contemporana, viata publica s-a extins de la institutiile statului si la alte domenii precum sportul, teatrul, cinematografia, adaugandu-se si sanatate, invatamantul unde cei care lucreaza se supun unor conduite, unor reguli. Cel mai important si mai mediatizat aspect al vietii publice este omul politic, deoarece el este reprezentantul unei natiuni sau comunitati, care trebuie sa aiba un comportament ireprosabil, care trebuie sa respecte o serie de valori morale si codul de etica politica, cunoscandu-se ca actiunile sale au impact asupra destinelor umane. De aceea viata sa publica trebuie sa fie cunoscuta in cele mai mici detalii, inclusive situatia materiala incepand de la intrarea in functie pana la incheierea mandatului. Exista opinii ca o persoana publica nu are viata privata. Legea interzice filmarile, fotografierea in spatii private, fara acordul subiectilor. Dar a tine ascunse informatii sub pretextul vietii private este periculos, deoarece persoanele publice au puterea de ne influenta vietile. Viata privata este viata intima la care fiecare persoana are dreptul, este un spatiu al intimitatii, un loc rezervat doar familiei, dar si secretului. Din timpuri indepartate, dar cu deosebire in ultima suta de ani, s-au accentuat doua tendinte aflate in contradictie permanenta

pe de o parte, dorinta multor oameni de a face din viata lor private un teritoriu care sa le apartina exclusiv; pe de alta parte, la polul celalalt, statul nu a incetat sa comprime nazuintele spre individualitate, spre independent, sa se infiltrteze tot mai agresiv si mai adanc in viata particulara a fiecaruia dintre noi sis a-si asigure astfel controlul. Pe langa aceasta atitudine a statului, se adauga dorinta presei, televiziunilor de a patrunde in viata private a oamenilor si a surprinde diferite aspect pentru a le face publice. Dreptul la viata private face parte din drepturile fundamentale ale omului, reglementate de O.N.U. prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 12, unde se afirma ca nimeni nu poate fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, nici la domiciliu sau corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale.Referi la dreptul la viata private se gasesc si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 2 si 8, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950, dar si in Constitutia Romaniei, art. 22,23, 24, 25, 26, 27 si in Legea 675 din 1996. Dreptul la viata intima, familiala si privata face parte din categoria acelor drepturi si libertati care asigura, prin continutul lor, viata, posibilitatea de miscare libera, siguranta fizica si psihica, siguranta domiciliului. Continutul dreptului la viata intima , familiala si private cuprinde dreptul persoani de a-I fi respectata si ocrotita familia, dreptul de a dispune de ea insasi, inseamna dreptul la identitate si dreptul la propria imagine. Dreptul la identitate si dreptul la propria imagine reprezinta dreptul unei persoane de a nu I se dezvalui, fara consimtamantul sau, numele adevarat, adresa, varsta, situatia familiala, modul de folosire a timpului liber, obiceiurile etc. Dreptul la intimidate reprezinta acea garantie pe care o are fiecare individ de a-si vedea protejata viata intima , personala, familiala de priviri indiscrete si de a putea decide daca si candsa faca cunoscute tertilor informatiile referitoare la propriul mod de viata si la manifestarea propriei sale personalitati.Interesul pentru intimidate, care se vrea protejat din punct de vedere juridic, e deosebit de cel al reputatiei. Reputatia reprezinta stima de care se bucura individual in colectivitate si gradul de repectabilitate in viata sa relationala cu ceilalti indivizi; interesul pentru intimidate reflecta, in schimb, dorinta individului de a pastra acea liniste interioara, fara sa fie tulburata de o publicitate nedorita. Totodata, nu se accepta idea ca individual sa se arate indifferent de fatul ca se vorbeste de el, pentru singurul motiv ca daca se vorbeste de el nu I se aduce o atingere demnitatii si onoarei sale. In secolul XX, amestecul statului in viata private a fost determinate de tipul de regim politic existent intr-o tara la un moment dat. In statele totalitare, comuniste, distinctia dintre privat si public nu este clara, asistam la tendinta clara a autoritatilor de a controla viata private a cetatenilor. In Romania comunista, fiecare moment din viata unui locuitor era supravegheat de institutiile statului, iar inregimentarea politica era instituita de la varste fragede: copiii care mergeau la gradinita erau inregimentati in organizatia Soimii patriei, cand implineau 7 ani in Organizatia Pionierilor, de la 14 ani in U.T.C., pregatiti pentru a devein omul nou, iar dupa 18 ani deveneau membri ai P.C.R.. Exista, totodata, controlul nasterilor, alimentatiei(prin Programul de alimentatie rationala) In statele democratice, drepturile fundamentale sunt respectate, amestecul autoritatilor este permis in anumite conditii, stabilite de lege: - Daca se constata incalcarea legilor este permisa invadarea spatiului intim de catre politie, cu mandate de la judecator;

Pentru protejarea drepturilor copiilor, asistentii de la protectia copiilor pot intervene in mediul privat al familiei acestora.

Familia, o institutie in destramare? Intre zidurile locuintei, bariera intre viata private si viata publica, familia isi petrece viata de zi cu zi. Vorbind despre raspunderile ce-i revin, se cuvine sa precizam ca nici familia nu mai este astazi ce a fost odinioara. La inceputul secolului XX, oamenii se casatoreau pentru a se completa in lupta cu dificultatile vietii, profesiunea si situatia materiala avand un rol esential, si nu dragostea, care se considera a nu avea nicio legatura in succesul unui mariaj. Anii de dupa 1950 au adus in acest domeniu transformari semnifi- cative. Socializarea educatiei, schimbarea mentalitatilor si reducerea constrangerilor cotidiene au anulat treptat statutul de institutie atribuit familiei de secolele anterioare. Nu mai este nevoie sa te casatoresti pentru a scapa de sub tutela parintilor sau pentru a intretine relatii regulate cu un partener de sex opus. In consecinta, creste numarul cuplurilor care coabiteaza fara a sinti nevoia sa se casatoreasca, dupa cum sporesc si familiile monoparentale(in care, de regula, femeia-mama creste singura un copil). In aceasta situatie, familia nu mai reprezinta cadrul vietii private, ci doar un spatiu in care mai multe persoane isi traiesc fiecare propria existenta, spatiu care poate fi oricand schimbat cu un altul, daca sub noul acoperis bunastarea personala are mai multe sanse de reusita. Faramitarea familiei mari nu este numai expresia nevoii extinse de spatiu privat, ci si consecinta dezvoltarii unor factori de autoritate care au exercitat puterea in sanul cuplului din Antichitate si pana in prezent. Daca barbatul si-a pastrat pozitia de cap al familiei, femeia ramane sub aspect juridic inferioara pana in secolul emanciparii ei, nu e mai putin adevarat ca ea a ramas in tot acest timp ,,stapana casei. De fapt, daca sotului i se lasa locul principal in sfera deciziilor care au relevanta in viata publica, in domeniul vietii domestice, sotia are autoritate decisiva. In ce priveste copiii, pana in jumatatea secolului trecut, ei nu aveau niciun drept la viata privata. Asta inseamna ca timpul liber le era organizat de parinti si ca relatiile cu prietenii si prietenele erau sever controlate; alegerea partenerului de viata, asemenea(cu deosebire atunci cand la mijloc erau mosteniri consistente), monotorizarea atenta a casatoriei intrand tot in sfera autoritatii parintilor. Disolutia treptata a autoritatii parintesti in cursul secolului al XX-lea s-a datorat mai intai dezvoltarii constante a institutiilor scolare, generalizate de la 4 la 7 ani, apoi la 8, in fine la 10 si chiar la 12 ani de studii, si apoi activitatilor productive.Atributii care reveneau odinioara familiei s-au transferat pe lungi segmente de timp statului-paton al scolii, care acum stabileste atat regulile care permit viata in comun, dar si cele mai potrivite modalitatii de a convietui cu ceilalti. Pe de alta parte, deciziile care angajaza viitorul copilului nu se mai iau in familie. Scoala, sau mai bine zis rezultatele inregistrate la scoala, decide asupra orientarii sale profesionale, de regula cei mai buni fiind indemnati spre studii superioare, iar ceilalti, majoritatea, sunt supusi unei decizii impuse de sus si indreptati spre acele meserii unde societatea ii solicita. Relatia statului cu familia nu se opreste aici. Prin atribuirea de indemnizatii se urmareste controlul si stimularea maternitatii, prin atribuirea de alocatii se asigura parcurgerea traseului scolar obligatoriu; organizatii care protejaza interesele copilului pot decide decaderea din drepturile parentale a unor personae care s-au facut vinovate de rele tratamente. Ce mai ramane in aceasta situatie familiei din perspectiva relatiei cu copiii? Sa-i hraneasca, sa-i imbrace, sa le asigure tot ce este necesar, totul sub controlul autoritatii publice, singura in masura sa stabileasca daca familia se achita corespunzator de aceste obligatii.