Complexele personale

Lector univ. Dr. Delia Ardelean

Definire si caracterizare a complexului

In sens curent, complexul este echivalentul sentimentelor de
inferioritate sau al sentimentelor de vinovatie. Din punct de vedere psihanalitic non-freudian, complexul reprezinta un segment de conduita compus din tendinte, reprezentari,afecte, segment decupat de la Eul constient reflexiv si fara semnificatie unitara prin raportare la existenta actuala a subiectului.

Complexele nu sunt lucruri straine depuse in adancul fiintei umane, susceptibile de a reveni la suprafata. Ele constituie sisteme de conduita constant prezente( de exemplu o limba straina pe care o stim, dar nu o folosim), sau segmente de conduita care un au fost niciodata complet integrate. Aceste conduite izolate sau fragmentare exista asa cum au aparut, ca un bloc, fiind oricand gata de a fi declansate.

Un subiect are constiinta complexului sau sau isi da seama ca are unul sau mai multe complexe numai atunci cand incearca o stare de jena, o inhibitie in anumite situatii sau in general, ceea ce il impiedica practic sa reactioneze intr-o maniera adaptata, eficienta, dupa cum ar dori sa faca si in conditii firesti pentru altii. Raportandu-se rational la situatia-problema, indiferent de tipul acesteia( profesionala, umana, interpersoana etc) o persoana se percepe ca fiind capabila sa o rezolve sau sa o depaseasca, dar este impiedecata sa realizeze acest lucru de o reactie stereotipa, automatizata, izvorata din ea fara acordul voluntar al persoanei. Ceea ce subiectul traieste constient sunt sentimente sunt sentimente si reactii fizice cum ar fi : rusine, dezgust, indispozitie ( jena), o dorinta puternica de a fugi, imposibilitatea de a vorbi. Persoana nu are constiinta de complex ca atare, ci numai din simptomele lui. Deseori aceste sentimente si reactii sunt traite fara ca tonalitatea lor afectiva sa poate fi definita intr-un mod exact, constient. Este posibil ca in cadrul autoobservarii, un individ sa poata stabili tipul de situatie care ii provoaca sentimentele respective.

 Conventional de numeste complex non-compensat sistemul de

perceptii-reactii care apaare fara vointa Eului in anumite situatii-tip si care reprezinta sursa unor indispozitii ale Eului. In acest caz Eul cauta sprijin, spre exemplu in psihoterapie , pentru a se debarasa de acest fel de comportament non-integrat. Este denumit complex compensat un complex pe care Eul l-a integrat in echilibrul sau precar si un il considera drept sursa a indispozitiei. Dimpotriva, Eul protejeaza prin aparare echilibrul sau si un pune in discutie comportamentele bizare. In aceasta situatie Eul un simte nevoia de a fi ajutat.

In ambele cazuri Eul este bolnav, atins in procesul dezvoltatii proprii, incapabil intr-un sector specific sa-si corecteze semnificatia situatiilor corespondente si constrans sa reactioneze in acelasi fel monoton, dar nestapanit.

Complexul de abandon
Sub acest nume sunt reunite complexele diferentiate in : complexe
de frustare afectiva, de excludere, de respingere

Sentimentele direct exprimate ale acestui complex sunt certitudinea

de a fi respins, lasat deoparte, nesimpatizat si antipatizat. Orice distantare, excludere, respingere este traita dramatic, punand sub semnul intrebarii un numai Eul, ci si existenta individului. Sentimentul de fi marginalizat, de a nu interesa pe nimeni, de a nu avea niciodata sansa de a fi inconjurat de afectiune, mangaiat, iubit se indreapta cu usurinta catre o stare depresiva de gol existential, de pierdere a gustului de a trai. In cazul polarizarii atentiei, abandonatul nu este niciodata sigur de calitatea afectiunii care o primeste, o pune sub semnul intrebarii, se indoieste de sinceritatea tuturor prietenilor. Este inclinat nu numai sa puna la indoiala semnele de iubire ale celorlalti fata de sine, dar cauta sa-i puna pe acestia la incercare. Se dovedeste astfel exigent, revendicativ, plicticos, rautacios, manifesta excese de agresivitate, ajungand la concluzia insingurarii sale afective definitive. Acesta izolare voluntara, faptul de a se exclude singur ii intareste complexul.

 Sub raport istoric(cronologic) privatiunea de dragoste apare in

perioada cand aceasta este indispensabila dezvoltarii psihice si fizice a copilului, constituind cel mai adesea germenul dezvoltarii ulterioare a complexului. Indepartarea de mama sau lipsa ei de afectivitate, respingerile ei, intarcarea, nasterea altor copii sunt de asemenea momente sensibile care agraveaza orice forma a lipsei de dragoste. Se pare ca nevoia de dragoste nesatisfacuta in primul an de viata constituie momentul critic pentru aparitia acestui complex. Separatiile majore care pot produce sau accentua complexul de abandon sunt: intrarea la scoala, internatul, spitalizarea, plecarea sau moartea fiintei iubite daca sunt traumatizante.

Complexul de rivalitate fraterna

Cunoscut sub numele de complexul lui Cain, sau intruziune,

patrundere nedreapta, el se refera la gelozia copilului, care este foarte precoce si naturala, fiind intalnita si la animale. Gelozia fata de nou-nascuti poate duce chiar la parasirea domiciliului. La fel daca un sugar vede ca un alt copil suge la sanul mamei devine foarte violent, furios, fratele sau surioara fiind perceputi ca rivali. De fapt o serie de comportamente si atitudini ale parintilor reprezinta cauza aceste gelozii: mangaierile, laudele inegale, grija si tandretea inegale care dovedesc preferinta pentru unul dintre copii.

Sentimentele direct exprimate la varsta adulta ale acestui complex

sunt: gelozia agresiva fata de tot ceea ce este susceptibil, de a intra in comparatie sau rivalitate pentru a obtine un beneficiu, o promovare, o lauda sau oricare alta prioritate sociala ori afectiva.

Complexul de nesiguranta ( insecuritate)

Freud a considerat anxietatea ca fiind factorul comun al tuturor perturbarilor patologice. In aceeasi perioada, psihologii care s-au ocupat de copilarie au subliniat importanta sentimentului se securitate ca baza pentru o dezvoltate normala. Sentimentul de insecuritate a fost apreciat de Karen Horney ca fiind complexul complexelor atunci cand a definit nevrozele. Sentimentele direct manifestate : impresia de pericol personal, iminent si care nu poate fi depasit , lipsa de incredere in viata si in altii si in primul rand, hiperemotivitatea anxioasa. Din punct de vedere cronologic, al varstei la care se poate constitui acest complex, s-au evidentiat doua etape principale: primii trei ani de existenta si perioada 5-8 ani.

Complexul castrarii sau al afirmarii de sine

in plan sexual
Acest complex este inteles ca dificultatea individului de a se afirma
personal, in mod autonom si responsabil in plan sexual, din cauza mediului castrator, care este cel mai adesea reprezentat de parinti. Parintele castrator este cel care nu-si lasa copiii sa se manifeste ca adulti din punct de vedere sexual la varsta maturitatii, le refuza copiilor bucuria de a trai, considerand ca o fata trebuie sa-si faca un ideal din puritate si blandete feminina, iar un baiat sa-si infranga si sa-si stapaneasca manifestarile de virilitate.

Sentimentele direct manifestate ale acestui complex sunt: stingerea sponataneitatii si initiativei persoanle in scopuri egoiste, presupunand o supunere si o dependenta totale. Afirmarea de sine este dificila, anxioasa, si se realizeaza cu sentimentul vinovatiei.

Complexul de vinovatie
In evaluarea unei greseli se remarca inversunarea persoanei de a se
autopedepsi. Frica de responsabilitate in privinta a ceea ce ar putea sa se intample un urma unui act spontan al vietii cotidiene sau a unei vorbe negandite, antreneaza pe fondul unei anxietati continue o inhibitie mai mult sau mai putin completa a spontaneitatii, o frica de cea mai mica responsabilitate acceptata si grija constanta de a medita, de a prevedea totul, de a calcula totul pentru a evita eroarea si consecintele neprevazute ale acesteia. Destinderea si repaosul sunt rare si atunci cand exista sunt culpabilizate.

Subiectul nu are dreptul de a fi linistit si de a lasa lucrurile sa

mearga de la sine datorita simtului exagerat al datoriei, asa cum il concepe constiinta sa legata de Supra-Eu. Subiectul traieste permanent ca si cum ar fi in fata unui tribunal. Orice nenorocire care se intampla o considera ca venind din partea unei justitii imanente si traita ca o pedeapsa a destinului sau a lui Dumnezeu.

Complexul de inferioritate
In primul rand ne referim la timiditatea de o forma specifica, mai
adesea insotita de frica de a fi ridicol. Privirea altuia nu este asemuita cu cea a unui judecator care stie si condamna, ci este percepyta ca o privire batjocoritoare. De aici apar dificultatile de a se exprima, frica de public si de grup, fiind ceea ce se numeste jena sociala. Este vorba de o hipertrofiere a sensibilitatii si de un sentiment foarte activ de slabiciune, incapacitate si certitudinea unui esec persoanl care va produce rasete. Acest tip de inhibitie genereaza frica de a un reusi, de a esua, dorinta nebuna de a fugi, de a se acunde, de a evita incercarile. Comportamentul , tinuta generala, imbracamintea, vocea, privirea, toate exprima dorinta de a trece neobservat.

Concluzii
Subiectul este sfatuit sa fie el insusi, utilizand pentru aceasta unul sau mai
multe dintre sfaturile urmatoare: -accepta-te asa cum esti, adica sa nu-ti consacri o parte din Eu pentru a lupta impotriva celeilalte jumatati, nici o parte din vointa pentru a ascunde ceea ce esti. fi spontan, adica spune ceea ce simti, ceea ce gandesti, sa arati prin mimica, prin gesturi, prin expresii; fi furios daca esti furios, arata-te fericit daca esti fericit, refuza daca ai chef sa refuzi, etc destinde-te, uita de presiunea situatiilor inchipuite sau reale, deschide o bresa in zidul de aparare al contracararilor defensive, regaseste-ti rasul, umorul, bucuria afirma-te, invata sa spui eu, sa-si eprimi ideile chiar daca ti se par neinsemnate, caraghioase, sa faci lucruri originale sau care iti fac placere ori iti aduc un avantaj personal, fara sa te acuzi pentru aceasta de egoism. accepta(suporta) incertitudinea, nu te speria de noutate, nici de necunoscut, nici de risc, incearca sa indraznesti, sa infrunti, sa te lansezi, sa experimentezi ceea ce nu ai indraznit niciodata sa faci.