Sunteți pe pagina 1din 2

Ion-de Liviu Rebreanu Ion , primul roman publicat de Liviu Rebreanu (n 1920), este un roman realist de tip obiectiv,

cu tematica rurala, o capodopera a literaturii romne interbelice. Cons iderat de Eugen Lovinescu cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romne , romanul prezinta drama taranului ardelean integrat ntr-o societate pentru care pa mntul este, mai mult dect un mijloc de subzistenta, un criteriu al valorii individ uale. Opera literara Ion este un roman, prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai mult e planuri, cu un conflict complex, personaje numeroase si realizarea unei imagin i ample asupra vietii. Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (o biectiv, detasat, impersonal), al naratiunii (la persoana a III-a) si al relatie i narator-personaj (naratorul omniscient stie mai mult dect personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit). Complexitatea mesajului textului poate fi dedusa dupa atitudinile pe care romanu l le genereaza la nivelul receptorului. n acest sens, sunt cunoscute interpretari le diferite ale criticilor Eugen Lovinescu, George Calinescu si Nicolae Manolesc u. Astfel, pentru Lovinescu, romanul este unul modern, actiunile personajului Ion p unnd n valoare inteligenta ascutita a acestuia, mobilitatea deosebita pe care mint ea sa o are n a rezolva o situatie sociala extrem de complicata: Ion e expresia in stinctului de stapnire a pamntului, n slujba caruia pune o inteligenta ascutita, [ ] si, mai ales, o vointa imensa . La polul opus, George Calinescu interpreteaza text ul ntr-un sens traditionalist, afirmnd ca Ion nu este nimic altceva dect o bruta, u n individ primar, lipsit de inteligenta, avand doar o viclenie procedurala tipic a fiintelor inferioare: Ion nu e nsa dect o bruta, careia siretenia i tine loc de de steptaciune Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctu ala, caracteristica oricarei fiinte reduse. Cu toate acestea, interpretarea cea m ai coerenta, n spiritual lumii textului, pare ca o da Nicolae Manolescu, aseznd in telegerea romanului ntr-o alta perspectiva. Din perspectiva lui Manolescu, att Lovinescu ct si Calinescu se afla n eroare, deoa rece interpretarile lor sunt facute dintr-un unghi moral, etic. Nicolae Manolesc u spune ca, de fapt, destinul lui Ion este unul tragic, ca satul Pripas este o c omunitate aflata n afara moralei, element care anuleaza orice posibila interpreta re din perspectiva actelor morale. Cu alte cuvinte, Ion nu ar fi putut actiona a ltfel dect a facut-o, faptele sale desfasurndu-se n normalul psihologic presupus de existenta n acea comunitate amorala, motiv pentru care Ion nu poate fi acuzat de cruzime. Tema romanului este problematica pamntului, analizata n conditiile socio-economice ale satului ardelenesc de la nceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupt a lui Ion, un taran sarac, pentru a obtine pamnt si consecintele actelor sale. Re latia organica dintre Ion si pamnt este fixata chiar din capitolul al II-lea, sec venta a doua, prin prezentarea drumului lui Ion la cosit. Naratorul surprinde att drumul lui Ion, ct si instinctul sau de proprietate si legatura sa cu pamntul: toa ta fiinta lui arde de dorul de a a avea pamnt mult, ct mai mult. Iubirea pamntului l-a stapnit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a narmat ntr-o hotarre patimasa: trebuie sa aiba pamnt mult, trebuie! De pe atunci pamntul i-a fo st mai drag ca o mama . Pamntul este pentru Ion o stihie, o forta care l cheama, i ord ona miscarile si l face sa se simta stapn n aceiasi masura n care este stapnit. Desi Ion o iubeste pe Florica, satisfacerea patimii pentru pamnt se realizeaza prin in termediul casatoriei cu Ana, fortndu-l astfel pe Vasile Baciu sa-i cedeze pamnturi le. Dupa casatorie, Ion iesea deseori n hotar sa-si desfete sufletul n privelistea pamnturilor lui. [ ] privea brazdele cu dragoste patimasa, mormaind mndru de multumi re: - Acum avem si noi pamnt, slava Domnului, numai sanatos sa fiu sa-l muncesc! . Se evidentiaza astfel satisfacerea setei organice de pamant a lui Ion. Tema cent rala, posesiunea pamntului, este dublata de tema iubirii si de tema destinului. Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru tema si viziunea despre lume, este titlul romanului Ion , care pune n evidenta personajul eponim. Ion devin e, astfel, exponent al taranimii prin dragostea lui pentru pamnt, individualizat n sa prin relatia organica cu acesta. n satul Pripas, casatoria sarantocului Ion cu A

na, o fata cu zestre, nu este un fapt deosebit, pentru ca Vasile Baciu si Ion Po p al Glanetasului dobndisera avere n acelasi mod. n ceea ce priveste modalitatile de caracterizare a personajului principal, Ion es te caracterizat n mod indirect, prin actiunile sale si prin relatia cu celelalte personaje. Ion este un personaj eponim, realizat prin tehnica basoreliefului si a contrapunctului, personaj monumental, complex. Din perspectiva lui Eugen Lovin escu, actiunile protagonistului pun n valoare inteligenta ascutita a acestuia. Pe de alta parte, Calinescu afirma ca Ion este lipsit de inteligenta, avand doar o viclenie procedurala, tipica fiintelor inferioare. De asemenea, Calinescu susti ne ca Ion se dezumanizeaza treptat, n goana sa patimasa dupa pamnt, iar moartea sa este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului, demonstrndu-se astfel inte rpretarea textului ca roman traditionalist, construit pe o structura de natura m oralista, eticista, o interpretare care se opune, deci, structural interpretarii lovinesciene, conform careia romanul Ion este unul modern. Nicolae Manolescu afir ma ca n centrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de poses iune , patima care l face pe protagonist sa se foloseasca de femeie ca mijloc de ob tinere a pamntului. Cele doua femei, conturate antitetic, Ana si Florica, simboli zeaza cele doua patimi ale protagonistului: pamntul si iubirea. Conflictul central din roman este lupta pentru pamnt din satul traditional, unde averea conditioneaza respectul comunitatii. Drama lui Ion este drama taranului s arac: Glasul pamntului patrundea navalnic n sufletul flacaului, ca o chemare, copls indu-l. . Mndru si orgolios, constient de calitatile sale, Ion nu-si accepta condit ia si este pus n situatia de a alege ntre iubirea pentru Florica si averea Anei. C ele doua chemari launtrice nu l pun ntr-o situatie-limita, pentru ca se manifesta succesiv, nu simultan. Echilibrul compozitional din Ion , de factura traditionala, surprinde viziunea desp re lume a autorului si evolutia personajului central. Romanul este format din do ua parti, Glasul pamntului si Glasul iubirii . Astfel, romanul nu este doar echilibrat , ci si simetric, pentru ca titlurile celor doua parti surprind cele doua mari o bsesii ale eroului: pamntul si iubirea. Simetria incipitului cu finalul se realiz eaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiun ii romanului. Personificat, drumul are semnificatia simbolica a destinului. Desc rierea drumului, supusa conventiei realiste a veridicitatii, prin detalii toponi mice, l introduce pe cititor n viata satului ardelean de la nceputul secolului al X X-lea: Din soseaua ce vine de la Crlibaba, ntovarasind Somesul [ ] se desprinde un dr um alb mai sus de Armadia, [ ] ca sa dea buzna n Pripasul pitit ntr-o scrntitura de c oline. n opinia mea, Ion este un roman care impresioneaza, att prin structura narativa, ct s i prin constructia personajului eponim. Consider ca Ion este un rezultat al inst inctelor launtrice, mereu dominat de dorinta de a stapni si de a urca pe scara so ciala. Astfel, Liviu Rebreanu se evidentiaza prin construirea unei personalitati complexe, cu un impact major asupra cititorului, un personaj marcant al literat urii romne. n concluzie, romanul Ion este o capodopera a literaturii romne realiste interbelice, apreciat la aparitie de criticul Eugen Lovinescu drept cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romne .

S-ar putea să vă placă și