urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

CUPRINS

SECIUNEA I Conceptul de infractiune flagranta............................................................. 3

1. Notiunea de infractiune flagranta .......................................................................................................... 3 1.1. Explicatia termenilor flagrant si infractiune flagranta............................................................. 3 1.2. Infractiunea flagranta tipica ............................................................................................................ 3 1.3. Infractiunea flagranta asimilata ...................................................................................................... 4 2. Necesitatea unei proceduri speciale pentru infractiunile flagrante ....................................................... 4 3. Scurte consideratii istorice .................................................................................................................... 5

SECIUNEA A II-A Cazurile si conditiile infractiunii flagrante ......................................... 6

1. Cazurile de aplicare integrala a procedurii speciale privind infractiunile flagrante .............................. 6 2. Cazurile de aplicare partiala a procedurii speciale privind infractiunile flagrante ................................. 7 3. Cazuri excluse de la procedura speciala ................................................................................................ 7 4. Alte aspecte privind procedura speciala de urgenta ............................................................................... 8 4.1. Infractiunile concurente, indivizibile sau conexe ........................................................................... 8 4.2. Situatii speciale privind procedura aplicabila infractiunilor flagrante ........................................... 8

SECIUNEA A III-A Urmarirea penala in cazul procedurii urgente ............................... 9

1. Constatarea infractiunii ......................................................................................................................... 9 1.1. Procesul-verbal de constatare ......................................................................................................... 9 1.2. Organele competente ..................................................................................................................... 10 2. Luarea masurilor preventive ................................................................................................................ 11 3. Trimiterea in judecata ......................................................................................................................... 12

SECIUNEA A IV-A Judecata in cazul procedurii urgente ........................................... 14

1. Instanta competenta ............................................................................................................................ 14 2. Masuri premergatoare sedintei de judecata ......................................................................................... 14 3. Judecata in prima instanta .................................................................................................................... 15 3.1. Actiunea penala ............................................................................................................................ 15 3.2. Actiunea civila .............................................................................................................................. 16 4. Solutionarea cauzei penale ................................................................................................................... 16 5. Caile de atac ......................................................................................................................................... 17

SECIUNEA A V-A Deosebiri intre procedura urgenta si procedura de drept comun .. 17 Bibliografie ................................................................................................................................... 19

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

SECIUNEA I
CONCEPTUL DE INFRACIUNE FLAGRANT
1. Notiunea de infractiune flagranta
1.1. Explicatia termenilor flagrant si infractiune flagranta. Cuvantul flagrant provine din participiul flagrans, -tis al verbului latin flagro, -are care inseamna a arde. Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarele explicatii pentru adjectivul flagrant: care sare in ochi; izbitor; evident. Raportat la savarsirea unei infractiuni, termenul exprima o relatie temporala de simultaneitate sau imediata apropiere intre momentul comiterii infractiunii si cel al descoperirii ei. n acest sens notiunea de flagrant semnifica prinderea faptuitorului in timpul savarsirii infractiunii sau imediat dupa comiterea activitatii sale infractionale. Se explica astfel toate semnificatiile anterioare date acestui termen: infractorul este prins in focul actiunii sale, cat fapta este calda sau imediat dupa. Din aceste cauze fapta sare in ochi, este izbitoare si evidenta. Asa cum s-a remarcat si in doctrina, starea de flagranta presupune intotdeauna si prezenta faptuitorului, in lipsa acestuia infractiunea neputand fi considerata flagranta. Multa vreme, in drepul nostru dar si in limbajul juridic sau cel comun, notiunea de infractiune flagranta era cunoscuta sub denumirea de flagrant delict. Legislatia penala romaneasca actuala a inlocuit insa termenul delict cu cel de infractiune astfel ca nu se mai justifica folosirea expresiei vechi. Potrivit art. 465 din Codul de procedura penala este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Este de asemenea flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. n caz de infractiune flagranta orice persoana are dreptul sa prinda pe faptuitor si sa-l aduca inaintea autoritatii. Deosebirile dintre infractiunile flagrante si cele neflagrante sunt doar de ordin procesual: constatarea comiterii infractiunii si prinderea infractorului. Sub aspectul dreptului substantial intre cele doua categorii de infractiuni nu exista deosebiri, amandoua beneficiind de acelasi tratament juridic in ceea ce priveste pedepsele, continutul infractiunii, latura subiectiva etc. 1.2. Infractiunea flagranta tipica. Din dispozitiile art. 465 si 466 C. proc. pen. rezulta doua forme ale infractiunii flagrante: forma tipica si forma asimilata, cvasiflagranta sau cvasitipica. Art. 465 alin. (1) C. proc. pen. prevede doua situatii de infractiune flagranta tipica: infractiunea descoperita in momentul savarsirii si cea descoperita imediat dupa savarsire. a) Infractiunea desoperita in momentul savarsirii presupune prinderea infractorului in timpul si locul comiterii acesteia. Termenul savarsire se interpreteaza in sensul art. 144 C. pen., adica realizarea oricareia din faptele care alcatuiesc continutul unei infractiuni in forma consumata, tentativa sanctionabila sau participatie sub orice forma: autor, coautor, instigator sau complice. b) Infractiunea desoperita imediat dupa savarsire este situatia in care comiterea se stabileste cat mai aproape de momentul savarsirii. Legea nu stabileste o limita fixa de timp, aceasta fiind la aprecierea organului judiciar. Pentru existenta starii de flagranta nu este suficienta numai descoperirea faptei in momentul savarsirii sau imediat dupa, ci este necesara si prinderea faptuitorului in acele momente. Infractiunea continua se considera flagranta pana la incetarea actiunii ilicite, adica pana la epuizarea ei, faptuitorul gasindu-se in flagranta pe toata durata comiterii infractiunii. La infractiunea continuata se considera flagranta numai in ceea ce priveste actele materiale descoperite in momentul savarsirii sau imediat dupa, deci nu toate actiunile repetate in baza aceleiasi rezolutii infractionale care o alcatuiesc. Infractiunea complexa e flagranta daca toate activitatile infractionale care o compun au fost descoperite in momentul savarsirii sau imediat dupa.

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

1.3. Infractiunea flagranta asimilata. Aceasta forma a infractiunii flagrante mai este denumita in doctrina si cvasi-tipica sau cvasiflagranta. Art. 465 alin. (2) C. proc. pen. prevede doua situatii de cvasiflagranta: a) faptuitorul, imediat dupa savarsirea infractiunii, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public. Partea vatamata si martorii oculari sunt cei care, constatand comiterea infractiunii, trec imediat la urmarirea faptuitorului (se iau dupa el, pornesc pe urmele lui) care incearca sa se indeparteze de la locul faptei. Cei prezenti la comiterea faptei, vazand pe faptuitori, pot apela prin strigate la ajutorul celorlalti sau al autoritatilor pentru urmarirea si prinderea acestora, ceea ce reprezinta strigatul public. b) faptuitorul este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. Aceasta situatie stabileste o prezumtie de flagranta datorita apropierii in spatiu si timp a faptuitorului fata de locul si momentul savarsirii infractiunii avand asupra sa orice obiect care face verosimila si probabila participarea sa la comiterea delictului. Dar intr-o asemenea situatie trebuie manifestata o foarte mare grija in administrarea probelor in invinuire deoarece simpla surprindere a unei persoane cu arme, instrumente sau alte obiecte nu inseamna neaparat comiterea unei fapte penale.

2. Necesitatea unei proceduri speciale pentru infractiunile flagrante

Fundamentele unei proceduri speciale pentru urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante se regasesc atat in principiile generale ale dreptului, inclusiv penal si procesual penal, cat si in necesitati obiective de tehnica criminalistica, logica si morala. Pentru a atinge pe deplin scopul procesului penal este necesara o apropiere in timp cat mai mare intre momentul comiterii unei infractiuni si cel al tragerii la raspundere penala a infractorului. Acest deziderat este ingreunat de activitatea probatorie. Datorita caracterului de flagranta o asemenea activitate este mult usurata: faptele sunt imediat cunoscute, faptuitorul este intotdeauna cunoscut iar probele sunt evidente, permitand stabilirea vinovatiei pe baza de dovezi certe. In aceasta situatie procedura obisnuita ar fi cel putin stanjenitoare. n consecinta Codul penal roman prevede o procedura speciala ce se individualizeaza prin caracterul sau de urgenta. O asemenea procedura este necesara si pentru a strange neintarziat probe care ulterior ar putea sa dispara. n literatura de specialitate s-a subliniat ca, datorita conditiilor de savarsire a unei infractiuni flagrante, este exclusa posibilitatea comiterii unor erori judiciare. Instituirea unei proceduri speciale de urgenta asigura realizarea deplina a principiului operativitatii si celeritatii si o restabilire mai rapida a ordinii de drept incalcate. Pe de alta parte infractiunile flagrante constituie o evidenta tulburare a ordinii de drept si provoaca indignare, teama si alarma in mijlocul celor care se afla la locul savarsirii infractiunii. Se impune deci ca tragerea la raspundere penala a faptuitorului sa se efectueze cu cea mai mare promptitudine; de aici necesitatea reglementarii unei proceduri cat mai rapide, care sa restabileasca linistea publica, sa dea satisfactie opiniei publice, sa asigure efectul educativ al procesului penal. n sfarsit, ar mai fi de spus ca scurtarea duratei activitatii judiciare nu trebuie sa aduca atingere principiilor fundamentale ale procesului penal roman, principiilor specifice fiecarei faze a procesului penal precum si garantiilor si celorlalte derpturi procesuale ale partilor. De altfel, oricand desfasurarea activitatii judiciare in baza acestei proceduri ar crea dificultati in realizarea corespunzatoare a scopului procesului penal (de exemplu nevoia de a administra probe noi, imposibilitatea disjungerii in caz de indivizibilitate sau conexitate etc.), se va renunta la procedura de urgenta si se va trece la cea obisnuita [art. 462 alin. (2) si art. 473 alin. (5) C. proc. pen.].

3. Scurte consideratii istorice

Infractiunile flagrante au preocupat legiuitorul inca din antichitate. Astfel in Codul lui Hammurabi precum si in Legea celor XII Table se face o distinctie intre cele doua categorii de infractiuni nu doar de

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

ordin procesual ci chiar substantial, furtul flagrant (furtul manifest) fiind sanctionat cu pedeapsa capitala. Ulterior infractiunea flagranta a primit un tratament penal atenuat, dar diferit si mai aspru fata de faptele ascunse, pentru ca, in legislatia moderna tratamentul penal sa fie acelasi sub aspect de drept material. Sub aspect procesual insa, in toate legislatiile s-au conturat reguli specifice de urmarire si judecare a unor asemenea infractiuni. n dreptul englez, cu mai bine de doua secole in urma, procedura curtilor de politie scoate din jurisdictia lenta a curtilor cu jurati, infractiunile de o gravitate mai redusa, dandu-le in solutionarea sumara a judecatorului unic. Modelul a fost apoi preluat in Franta incepand cu o lege din 1863, fiind folosit si astazi. n legislatia procesual penala romana primele dispozitii cu privire la infractiunile flagrante apar in Codul penal din 1864 care doar definea aceasta infractiune in art. 40. n baza acestei definitii Legea Micului Parchet nr. 13 din 1913 introduce o procedura speciala pentru infractiunile flagrante savarsite in resedinte de judet, gari, porturi si balciuri. n Codul din 1936, desi procedura nu era consacrata intr-un capitol separat, existau dispozitii speciale cu privire la infractiunile flagrante (art. 218, 226, 338-340) in cadrul reglementarii comune. Din anul 1957, prin Decretul nr. 324, s-a introdus in Codul de procedura penala Procedura urgenta de urmarire sau judecata pentru anumite pricini care avea, in princ ipal, dispozitii privind urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante. Actualul Cod reglementeaza in mod individual procedura speciala privind infractiunile flagrante in Titlul IV Proceduri speciale, Capitolul I, art. 465-479.

SECIUNEA A II-A
CAZURILE I CONDIIILE INFRACIUNII FLAGRANTE
1. Cazurile de aplicare integrala a procedurii speciale privind infractiunile flagrante
Procedura speciala privind infractiunile flagrante se aplica integral doar daca sunt indeplinite si conditiile art. 466 C. proc. pen. Acestea sunt conditii privind pedeapsa si locul infractiunii. a) Conditii privind pedeapsa. Procedura speciala se aplica numai la infractiunile pedepsite pentru forma tip cu inchisoarea mai mare de 1 an (deci cel putin 1 an si 1 zi) si cel mult 12 ani inclusiv, precum si la formele agravate sau calificate ale acestor infractiuni, chiar daca aceste forme depasesc maximul pedepsei pentru forma tip. Asadar criteriul dupa care pot fi determinate cu exactitate infractiunile ce pot fi instrumentate dupa procedura de urgenta este cel al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea tip, adica pentru forma simpla a infractiunii. Infractiunea sau pedeapsa pot fi prevazute in Codul penal sau in orice alta lege speciala penala ori cu dispozitii penale speciale. Din aceste considerente, daca pedeapsa pentru infractiunea tip, este mai mare de 12 ani dar e savarsita in faza tentativei, care presupune jumatate din maximul special al pedepsei pentru forma tip putand ajunge astfel la o pedeapsa mai mica de 12 ani, procedura va fi tot una obisnuita iar nu una speciala. La stabilirea acestor limite s-a avut in vedere ca aplicarea procedurii urgente nu se justifica in cazul unor infractiuni de minima importanta, sanctionate cu amenda sau inchisoare de pana la 1 an. Pe de alta parte procedura speciala nu se justifica nici pentru infractiuni de o gravitate prea mare intrucat pentru acestea trebuie sa existe garantiile procedurii obisnuite, evitand erorile judiciare care pot aparea datorita ritmului accelerat al procedurii speciale. S-a mai sustinut ca, in cele mai multe cazuri, infractiunile pedepsite cu inchisoare mai mare de limita maxima stabilita de lege, au conexiuni cu alte infractiuni, ceea ce impune o desfasurare obisnuita a procesului penal, pentru buna solutionare a cauzei. b) Conditii privind locul savarsirii infractiunii. Infractiunea trebuie sa fie comisa doar in anumite locuri, si anume: in municipii si orase, inclusiv localitatile arondate acestora, in mijloacele de transport in comun, precum si in balciuri, targuri, porturi, aeroporturi sau gari chiar daca nu apartin unitatilor teritoriale aratate mai sus, precum si in orice loc aglomerat. Prin loc aglomerat se intelege orice loc care

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

prin natura sau destinatia lui este permanent, sporadic sau intamplator, expus aglomerarii de persoane, cum ar fi intruniri sau manifestari comemorative, religioase, sportive, artistice etc. Prin inscrierea acestei conditii legiuitorul a avut in vedere faptul ca locul comiterii infractiunii presupune prezenta organelor de politie in imediata apropiere si, deci, posibilitatea constatarii imediate a faptei. Totodata se realizeaza satisfacerea rapida a dorintei de infaptuire a justitiei a colectivitatilor aflate in locuri aglomerate. De asemenea in aceste locuri se savarsesc mai repede si mai usor infractiuni. Din modul de reglementare a legii rezulta ca nu se poate aplica procedura de urgenta atunci cand infractiunea s-a produs in alt loc decat cel mentionat de aceasta, chiar daca ar fi indeplinita conditia privind pedeapsa. c) La aceste doua conditii se adauga, in mod evident, conditia privind natura flagranta a infractiunii supuse urmaririi si judecarii. Este o conditie evidenta intrucat procedura speciala analizata vizeaza tocmai infractiunile flagrante, iar nu altele.

2. Cazurile de aplicare partiala a procedurii speciale privind infractiunile flagrante

Nu orice infractiune flagranta va fi guvernata de procedura speciala urgenta. Infractiunile flagrante care indeplinesc conditiile prevazute de art. 465 C. proc. pen., dar nu indeplinesc cumulativ si conditiile prevazute de art. 466 C. proc. pen. se vor judeca dupa procedura comuna, la care se adauga unele dispozitii derogatorii prevazute in ambele parti ale C. proc. pen.: posibilitatea efectuarii perchezitiilor domiciliare fara autorizatia procurorului [art. 101 alin. (3)]; nu este necesar consimtamantul conducerii unitatilor din cele la care se refera art. 145 C. pen., si nici autorizatia procurorului pentru efectuarea oricarui act de urmarire penala in incinta acelor unitati (art. 204 C. proc. pen.); ridicarea de obiecte si inscrisuri, precum si perchezitia domiciliara se pot face la orice ora, nu doar intre orele 6:00-20:00 (art. 103); posibilitatea adoptarii unor masuri preventive conform art. 148 C. proc. pen. indiferent, insa, de limitele de pedeapsa prevazute de lege (art. 143); obligatia organului de urmarire penala, in cazul infractiunilor in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate (prevazute de art. 279 C. proc. pen.), de a constata savarsirea infractiunii flagrante, chiar in lipsa plangerii prealabile. Ulterior, organul judiciar cheama persoana vatamata si, daca aceasta declara ca face plangere prealabila, continua urmarirea penala sau trimite cauza la organul competent. Procedura de urgenta opereaza doar daca persoana vatamata depune plangerea in termen de 24 de ore de la savarsirea infractiunii. n caz contrar se va aplica procedura de drept comun (art. 280 si 479); dreptul oricarei persoane de a-l prinde pe faptuitor si de a-l conduce in fata autoritatii [art. 465 alin. (3) C. proc. pen.]. n literatura de specialitate s-a aratat ca si pentru infractiunile flagrante care nu indeplinesc conditiile art. 466 C. proc. pen. se va produce de regula o accelerare a procedurii de urmarire si judecata, determinata de faptul ca strangerea probelor privitoare la fapta savarsita si la faptuitor se va efectua chiar in momentul comiterii infractiunii.

3. Cazuri excluse de la procedura speciala

Art. 479 C. proc. pen. prevede doua cazuri in care infractiunea, desi flagranta si intrunind toate conditiile art. 466, este exclusa de la aplicarea procedurii speciale de urgenta: infractiunile savarsite de minori si infractiunile pentru care este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate. n aceste situatii aplicarea procedurii urgente ar impieta asupra atingerii scopului procesului penal. a) Infractiunile savarsite de minori. Minorii, datorita situatiei lor deosebite privind dezvoltarea psihica, sunt ocrotiti de procedura penala printr-o procedura speciala aplicabila numai lor, reglementata de art. 480-493 C. proc. pen. Ratiunile care stau la baza acestei exceptii sunt legate de perioada de dezvoltare psihica a minorului, formarea si dezvoltarea discernamantului, a unor trasaturi ale personalitatii sale,

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

acumularea cunostintelor despre viata, inclusiv cele privitoare la normele de conduita sociala, si nu in ultimul rand de grija pentru reeducarea acestora. b) Cazul plangerii prealabile. Este cazul infractiunilor reglementate de art. 279 C. proc. pen. pentru a caror urmarire penala si judecare este necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate. Despre aceste infractiuni, insa, s-a vorbit deja la subsectiunea precedenta. Ar mai fi de adaugat doar ca literatura de specialitate a dezbatut pe larg acest subiect. Odata cu modificarile Codului de procedura penala aduse prin Legea nr. 356/2006 si OUG nr. 60/2006 lucrurile sau simplificat mult, asa cum au fost prezentate in subsectiunea anterioara.

4. Alte aspecte privind procedura speciala de urgenta

4.1. Infractiunile concurente, indivizibile sau conexe. Uneori datorita legaturilor ce pot exista intre anumite infractiuni, procedura urgenta poate intra in concurs cu procedura obisnuita, legiuitorul reglementand si aceste situatii. a) Infractiunile concurente. Potrivit art. 478 alin (1) C. proc. pen., in caz de concurs de infractiuni, cand procedura speciala se aplica numai unora dintre infractiunile concurente, se procedeaza la disjungerea lor, urmarirea si judecarea infractiunilor facandu-se separat. Atunci cand disjungerea nu este posibila se acorda prioritate procedurii de drept comun. mprejurarea ca printre infractiunile flagrante concurente se afla si una pentru care, potrivit art. 209 alin. (4) C. proc. pen., urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de procuror, nu inlatura aplicarea dispozitiilor speciale cu privire la urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante. Deci, efectuarea urmaririi de catre procuror nu isi va gasi, in acest caz, o aplicare obligatorie. b) Conexitatea sau indivizibilitatea. n caz de indivizibilitate sau conexitate intre infractiuni flagrante, indeplinind conditiile prevazute de lege pentru aplicarea procedurii urgente si infractiuni neflagrante sau flagrante dar care nu indeplinesc aceste conditii, pot aparea doua posibilitati: daca infractiunea flagranta poate fi disjunsa de celelalte infractiuni, se vor urma doua proceduri diferite: pentru infractiunea flagranta se va aplica procedura de urgenta, iar pentru celelalte infractiuni indivizibile si conexe procedura de drept comun; daca disjungerea nu este posibila urmarirea si judecarea se va face pentru toate infractiunile dupa procedura de drept comun. Disjungerea este o chestiune de fapt, aprecierea privind posibilitatea sau imposibilitatea ei fiind la latitudinea organului judiciar. Disjungerea poate fi dispusa atat de catre organul de urmarire penala, cat si de catre instanta de judecata. Disjungerea nu constituie o declinare de competenta, ci o scindare in desfasurarea procesului penal, care are loc mai departe dar separat, in fata organului de urmarire penala sau a instantei care a dispus disjungerea, aplicandu-se pentru fiecare fapta procedura corespunzatoare, speciala sau de drept comun (obisnuita). 4.2. Situatii speciale privind procedura aplicabila infractiunilor flagrante. n legislatia romana exista numeroase dispozitii derogatorii de la regulile procedurii de urgenta, fie in sens restrictiv, cand procedura suporta unele limitari cu toate ca infractiunile sunt flagrante, intrunind toate conditiile prevazute de C. proc. pen., fie in sens extinctiv, cand procedura devine aplicabila unor infractiuni care nu indeplinesc toate conditiile flagrantei. Cu scop exemplificativ vor fi prezentate aici cateva cazuri. astfel Legea nr. 83 din 22 iulie 1992 privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie prevede ca, pentru infractiunile de coruptie prevazute in art. 1 al acestui act normativ, daca sunt flagrante, se aplica dispozitiile procedurii speciale privind urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante fara a se cere si indeplinirea conditiilor mentionate la art. 466 C. proc. pen. Totusi procedura presupunea unele termene mai mari pentru realizarea activitatilor procesuale. Se considera insa ca aceste prevederi nu mai sunt in vigoare, fiind abrogate tacit de dispozitiile Legii nr. 78/2000; in Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, se arata ca infractiunile de coruptie, cele asimilate

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

acestora sau cele in legatura cu infractiunile de coruptie, daca sunt flagrante, se urmaresc si se judeca dupa procedura specifica infractiunilor flagrante, chiar daca nu sunt intrunite conditiile limitelor de pedeapsa prevazute pentru procedura urgenta (art. 21); prin Legea nr. 456 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala s-a prevazut ca infractiunile din art. 209 alin. 3 lit. a C. pen., respectiv furtul de titei, produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau vagoane-cisterna sa se judece dupa procedura de urgenta potrivit dispozitiilor art 465-479 C. proc. pen. nalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca normele in discutie nu mai sunt, insa, in vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 281/2003 prin care s-a modificat Codul de procedura penala; o alta dispozitie derogatorie o intalnim in Legea nr. 535 din 25 noiembrie 2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, care dispune ca faptele de terorism sau in legatura cu fapte de terorism prevazute de prezentul act normativ, vor fi urmarite si judecate dupa procedura aplicabila infractiunilor flagrante chiar daca ele nu sunt flagrante sau nu indeplinesc conditiile flagrantei (art. 40). O astfel de reglementare se justifica prin amenintarea pe care o reprezinta terorismul pentru pacea mondiala; in sfarsit trebuie amintita aici si situatia membrilor Parlamentului Romaniei asa cum este ea reglementata de Constitutia tarii noastre. Astfel art. 69 alin. 2 dispune ca deputatii si senatorii nu por fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Totusi, in caz de infractiune flagranta, ei pot fi supusi perchezitiei si retinerii, existand obligatia pentru Ministrul justitiei de a informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. n cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri [art. 69 alin. (3) din Constitutie].

SECIUNEA A III-A
URMRIREA PENAL N CAZUL PROCEDURII URGENTE
1. Constatarea infractiunii
1.1. Procesul-verbal de constatare. Potrivit art. 467 C. proc. pen. organul de urmarire penala sesizat intocmeste un proces-verbal in care consemneaza: cele constatate cu privire la fapta savarsita, declaratiile invinuitului, ale persoanei vatamate, ale martorilor oculari si ale celorlalte persoane ascultate. Daca este cazul, organul de urmarire penala strange si alte probe ce vor fi mentionate in procesul verbal. Astfel acest act de urmarire penala capata un caracter complex, diferit de procedura comuna. nvinuitul sau inculpatul trebuie ascultat intotdeauna in vederea garantarii aflarii adevarului si a garantarii dreptului la aparare. Procesul-verbal se citeste invinuitului si celorlalte persoane care au fost ascultate, carora li se atrage atentia ca pot completa declaratiile sau ca pot face obiectii cu privire la acestea. Apoi se semneaza de catre organul de urmarire penala si de toate persoanele ascultate. Consemnarile organului instrumentator pot inlocui, insa, declaratiile scrise ale persoanelor ascultate. Daca ulterior in cursul urmaririi penale este necesara audierea si a altor persoane sau reaudierea vreunei persoane a carei declaratie a fost consemnata in procesul-verbal, declaratiile noi vor fi consemnate in acte separate, conform procedurii comune. n cazul procedurii urgente, procesul-verbal constituie actul prin care se dispune inceperea urmaririi penale, fiind si mijloc de proba in acelasi timp. De asemenea, in acest caz, nu se pune niciodata problema efectuarii de acte premergatoare. Constatarea infractiunii flagrante va trebui facuta si in cazul infractiunilor pentru a caror urmarire si judecare se pretinde plangere prealabila de la persoana vatamata. Constatarea e obligatorie chiar daca lipseste aceasta plangere. Apoi, pentru a continua urmarirea penala si trimiterea in judecata, este necesar ca persoana vatamata sa fie chemata si intrebata daca doreste sa o depuna.

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

ntreaga activitate de urmarire penala se gaseste deci constatata in mod concentrat in procesul-verbal intocmit de organul de urmarire penala. 1.2. Organele competente. n primul rand competenta pentru constatarea infractiunilor flagrante apartine organelor de urmarire penala: organe de politie si procurorul. n acest sens doctrina si practica judiciara sunt unanime. Pe de alta parte trebuie retinute, cu caracter derogator, regulile speciale privind competenta organelor de constatare in diferite situatii, prevazute de art. 214-215 C. proc. pen. Este vorba despre inspectiile de stat, alte organe de stat, unitatile mentionate la art. 145 C. pen., organele de conducere si control ale administratiei publice, comandantii de nave si aeronave, agentii de politie de frontiera pentru infractiunile de frontiera, ofiterii si subofiterii din cadrul Armatei si Jandarmeriei Romane pentru infractiunile constatate in cadrul misiunilor specifice. Aceste organe au insa obligatia sa inainteze de indata pe faptuitor, impreuna cu lucrarile efectuate si mijloacele de proba stranse, procurorului sau organului de cercetare penala. Altfel spus, constatarea poate fi facuta si de organele speciale dar procedura de urmarire penala apartine exclusiv organelor de politie si procurorului. n doctrina s-a afirmat si ca nu trebuie confundat procesul-verbal intocmit in baza art. 214 si 215 C. proc. pen. de organele de constatare, cu cel intocmit in baza actelor premergatoare (art. 224 C. proc. pen.), care poate fi intocmit si de alti lucratori operativi din Ministerul de Interne sau de organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, care nu sunt organe de urmarire penala, in timp ce constatarea infractiunilor flagrante se poate face numai de catre organele de urmarire penala. n ceea ce priveste competenta intre organele de urmarire penala fostul Tribunal Suprem a decis ca, datorita caracterului urgent al acestei proceduri speciale, organele de cercetare penala pot instrumenta cauze penale privind infractiuni care potrivit art. 209 alin. 3 C. proc. pen. sunt date in competenta exclusiva a procurorului. Daca organul de cercetare penala nu se incadreaza in termenul fixat pentru efectuarea cercetarii dupa procedura speciala si se trece la procedura comuna, organul de cercetare penala devine necompetent si se aplica dispozitiile art. 209 alin. 3 care prevad obligativitatea desfasurarii urmaririi penale de catre procuror pentru infractiunile prevazute in mod expres in acest text. n mod exceptional este competent sa constate savarsirea infractiunii flagrante presedintele completului de judecata in cazul infractiunilor de audienta (art. 299) care sunt flagrante in sensul art. 465 daca sunt intrunite si conditiile art. 466 C. proc. pen.

2. Luarea masurilor preventive

n cadrul procedurii urgente intalnim anumite particularitati cu privire la masurile de preventie. Astfel, potrivit art. 468 C. proc. pen. retinerea invinuitului este obligatorie si se face pentru maxim 24 de ore potrivit dreptului comun in materie, organul de cercetare penala avand obligatia de a inainta procurorului, atunci cand considera ca este necesar, propunerea arestarii preventive. Daca pe durata retinerii nu s-a emis mandat de arestare invinuitul va fi pus in libertate la expirarea celor 24 de ore. La sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, procurorul poate solicita judecatorului arestarea invinuitului, care nu poate depasi 10 zile (spre deosebire de 29 sau 30 de zile cat este termenul in procedura de drept comun), acestea calculandu-se de la data expirarii ordonantei de retinere (deci maxim 11 zile cu masura retinerii). Alteori se considera ca termenul incepe sa curga de la data luarii masurii de retinere. Din aceasta reglementare a art. 468 alin. 1 rezulta ca arestarea preventiva a invinuitului nu este obligatorie, luarea acestei masuri fiind lasata la latitudinea judecatorului. Celui retinut sau arestat i se aduce la cunostinta invinuirea in cel mai scurt timp in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu. Aceste prevederi ale Constitutiei si Codului de procedura penala sunt realizate implicit prin citirea procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante, ceea ce implica si prezenta aparatorului in acest moment. Nerespectarea acestor dispozitii atrage nulitatea absoluta a actului procedural (art. 197 alin. 2 C. proc. pen.). n ipoteza in care s-au administrat si alte probe decat cele cuprinse in procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, care este citit invinuitului, este

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

10

obligatorie prezentarea materialului de urmarire penala. n ceea ce priveste ascultarea invinuitului in momentul arestarii sale, in doctrina nu exista un punct de vedere uniform, considerandu-se ca dispozitiile de drept comun privind acultarea inculpatului nu sunt obligatorii in cazul infractiunilor flagrante ori dimpotriva, ca ele sunt aplicabile si in cadrul procedurii de urgenta. Procurorul va trebui sa dispuna punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata pana la expirarea mandatului de arest preventiv, in caz contrar urmand sa se aplice art. 146 si urmatoarele privind procedura obisnuita a arestarii preventive. n cazul in care judecatorul a dispus arestarea invinuitului si procurorul a restituit cauza organului de cercetare, acesta din urma va trebui sa continue cercetarea si sa inainteze dosarul procurorului cel mai tarziu in 3 zile de la data emiterii mandatului de arestare (art. 469 alin. 1). Termenul este unul oranduitor, iar daca nu s-a putut efectua complet cercetarea in acest termen, continuarea cercetarii penale se face potrivit procedurii obisnuite (art. 469 alin. 2). n caz de restituire este obligatorie reexaminarea temeiurilor arestarii preventive a invinuitului sau inculpatului. O discutie aparte in literatura de specialitate si practica judiciara are loc in legatura cu aplicarea art. 148 lit. b C. proc. pen., care prevede posibilitatea arestarii preventive pentru orice infractiune flagranta indiferent daca se aplica sau nu procedura speciala de urmarire penala si judecare. ntr-o prima opinie, majoritara, se considera ca masura privativa de libertate se aplica tuturor infractiunilor flagrante din urmatoarele considerente: legiuitorul, daca ar fi dorit sa restranga aplicabilitatea art. 148 lit. b) C. proc. pen. numai la situatiile in care este aplicabila si procedura urgenta, putea sa prevada aceasta in mod expres. Cum legea nu distinge, nici celui care o interpreteaza nu ii este permis sa distinga. n acest sens este si orientarea majoritara a instantelor. Potrivit unei alte opinii o asemenea posibilitate un exista intrucat masurile preventive sunt masuri exceptionale iar exceptio est strictissimae interpretationis. Fiind vorba de o stare de exceptie, aplicarea ei nu poate fi extinsa prin utilizarea argumentului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos. De asemenea, simplul caracter flagrant al infractiunii nu poate fi considerat ca prezinta vreun pericol pentru desfasurarea normala a procesului penal. Asa cum s-a remarcat in doctrina, flagranta implica, prin ea insasi, doar existenta la indemana a probelor savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Pornind de la aceste premise, se pare ca arestarea preventiva dispusa pe temeiul de la lit. b) a art. 148 C. proc. pen. ar incalca insusi scopul masurilor preventive scop care, potrivit art. 136 C. proc. pen., consta tocmai in asigurarea bunei desfasurari a procesului penal. n sfarsit, potrivit art. 148 alin. 2 C. proc. pen., in cazurile prevazute la lit. c) f) si i) ale acestui articol, masura arestarii poate fi luata daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 2 ani. Conform art. 148 alin. 1 lit. b) C. proc. pen., arestarea preventiva poate fi dispusa daca infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevazute de lege este mai mare de 1 an. Dupa cum se poate observa din confruntarea celor doua texte, legiuitorul nu a prevazut ca si temeiul de la litera b) sa fie aplicabil inclusiv in situatia in care pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata. De aici se poate trage concluzia ca, daca legiuitorul ar fi dorit ca temeiul de arestare de lit. b) sa fie aplicabil in cazul tuturor infractiunilor flagrante, ar fi prevazut ca si acesta sa poata fi invocat in cazul infractiunilor sanctionate de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata. Daca nu s-a luat masura arestarii preventive, procurorul va trebui sa dispuna trimiterea in judecata in cel mult 3 zile de la data emiterii ordonantei de retinere, altfel urmand sa se aplice procedura de drept comun. n orice ipoteza in care procesul penal continua sa se desfasoare dupa procedura obisnuita, si nu sunt alte temeiuri care sa justifice mentinerea arestarii preventive, cel arestat va fi pus in libertate, de indata, in mod obligatoriu. Potrivit art. 465 alin. 3 in caz de infractiune flagranta orice persoana are dreptul sa prinda pe faptuitor si sa-l conduca inaintea autoritatii. Este o dispozitie impusa de necesitatea de a actiona urgent si eficient in astfel de cazuri, prevenindu-se disparitia faptuitorului, a carui identitate de multe ori poate fi necunoscuta, ori acesta poate parasi tara. Prinderea faptuitorului de catre o persoana particulara nu are caracterul de act procesual al retinerii sau arestarii, ci este un act de sprijin civic dat organelor judiciare. Prinderea trebuie sa se efectueze fara violenta sau constrangeri inutile. De asemenea exista obligatia de a-l

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

11

preda pe faptuitor, de indata, autoritatilor. Autoritatea poate fi un organ judiciar sau orice alta autoritate de stat care va sesiza, de indata, organul de urmarire penala competent.

3. Trimiterea in judecata
n raport de stadiul cercetarii penale pot exista mai multe situatii: a) Daca cercetarea penala s-a terminat inainte de expirarea celor 24 de ore de la constatarea infractiunii, organul de cercetare penala inainteaza procurorului pe invinuit impreuna cu dosarul cauzei si cu propunerea de trimitere in judecata. Procurorul va putea da urmatoarele solutii: daca considera ca sunt suficiente probe in invinuire dispune trimiterea in judecata, intocmind rechizitoriul prin care pune in miscare actiunea penala. El trebuie sa se pronunte in maxim doua zile de la primirea dosarului, adica 3 zile de la emiterea ordonantei de retinere; daca considera ca nu sunt suficiente probe in invinuire dar ele se pot obtine inauntrul termenului de 10 zile al arestului preventiv, va solicita judecatorului emiterea mandatului de arestare. Daca il va obtine, va restitui cauza la organul de cercetare iar acesta va trebui sa finalizeze cercetarea penala in 3 zile de la restituire (4 zile de la retinere), sub sanctiunea pierderii procedurii speciale. Daca nu obtine mandatul de arestare, iar cercetarea penala nu se poate finaliza inauntrul termenului de retinere se va trece la procedura de drept comun. Dupa expirarea termenului de 3 zile de la restituire organele de cercetare trebuie sa inainteze dosarul procurorului pentru a pronunta o sulutie. b) Daca cercetarea penala nu s-a terminat in termenul de 24 de ore, organul de cercetare penala trimite dosarul procurorului, inainte de expirarea lui, cu propunerea de arest preventiv. n acest caz procurorul este obligat sa solicite judecatorului mandat de arestare preventiva, fara de care se va trece la procedura obisnuita. Dar si acum procurorul poate considera, insa, ca sunt suficiente probe pentru trimiterea invinuitului in judecata. Daca totusi solicita mandatul si il obtine va restitui cauza organelor de cercetare penala care trebuie sa finalizeze cercetarea in maxim 3 zile de la restituire. Apoi vor inainta dosarul procurorului care trebuie sa dea o solutie in maxim 2 zile de la primirea dosarului. Procurorul verifica mai intai lucrarile de urmarire penala, inclusiv legalitatea si oportunitatea acestora. Apoi va pronunta una din urmatoarele solutii in cel mult 2 zile de la primirea dosarului: punerea in miscare a actiunii penale prin emiterea rechizitoriului si trimiterea in judecata a invinuitului atunci cand considera ca sunt suficiente probe in invinuire. Rechizitoriul impreuna cu dosarul cauzei va fi inaintat de indata instantei competente (art. 470 alin. 2). Aceasta inseamna, in raport cu dispozitiile art. 264 alin. 4 C. proc. pen. care prevede termenul de 24 de ore, ca in cazul infractiunilor flagrante inaintarea dosarului trebuie sa se faca in mai putin de 24 de ore; daca constata incidenta dispozitiilor art. 10 C. proc. pen. va decide scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale potrivit procedurii comune; daca organul de cercetare penala, dupa restituirea cauzei, nu a putut finaliza cercetarea in termenul de 3 zile de la arestarea invinuitului, continuarea cercetarii si urmaririi penale se va face dupa procedura de drept comun (art. 469 alin. 2). n acest caz procurorul poate decide fie restituirea cauzei la organul care a efectuat cercetarea penala, fie la un alt organ competent pentru continuarea sau refacerea cercetarii (art. 470 alin. 1 si art. 265), aceste organe urmand sa faca cercetarea dupa procedura obisnuita (art. 470 alin. 3). Cand procurorul dispune restituirea sau trimiterea cauzei la alt organ competent trebuie sa se pronunte obligatoriu si asupra mentinerii sau revocarii masurii de arestare preventiva (art. 267 si 470 alin. 3 C. proc. pen.). De asemenea, in acest caz, vor ramane valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate sau incuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu pot fi refacute; procurorul se va pronunta si cu privire la masurile de siguranta si cele asiguratorii, iar pentru masurile de siguranta prevazute de art. 113 si 114 C. pen va instiinta judecatorul privind mentinerea sau revocarea lor.

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

12

n sfarsit, daca invinuitul sau inculpatul este grav bolnav, suferind de o boala care impiedica continuarea urmaririi penale, boala fiind constatata printr-o expertiza medico-legala, este posibila suspendarea urmaririi penale dar, in acest caz, urmarirea se va face potrivit procedurii obisnuite.

SECIUNEA A IV-A
JUDECATA N CAZUL PROCEDURII URGENTE
1. Instanta competenta
Activitatea procesuala ce se desfasoara in cazul infractiunilor flagrante in faza de judecata este, in mare masura, supusa procedurii obisnuite, urmand etapele pe care le parcurge orice proces obisnuit. Procedura speciala este reglementata de art. 471-477 C. proc. pen. Cu privire la instantele competente sa judece in cauzele privitoare la infractiunile flagrante, legea nu face nici o distinctie fata de procedura obisnuita. Astfel, art. 471 alin. 1 C. proc. pen. arata ca, in cauzele privind infractiunile flagrante, competenta materiala si teritoriala este cea obisnuita. n privinta competentei teritoriale art 471 alin. 2 C. proc. pen. si art. 21 din Legea nr. 92/ 1992 pentru organizarea judecatoreasca, prevad ca, pentru municipiile impartite in sectoare, Ministrul justitiei poate desemna una sau mai multe judecatorii care sa judece aceste cauze. O astfel de competenta o avea Judecatoria Sectorului 3 din municipiul Bucuresti. Instanta stabilita in acest fel nu este o instanta speciala pentru infractiuni flagrante, ci o instanta specializata in judecarea lor, in scopul unei mai bune organizari a judecatii infractiunilor flagrante, aceasta fiind necesara pentru desfasurarea unei judecati rapide. O asemenea desemnare nu reprezinta o derogare de la regulile generale de competenta, ci o deplasare de la o instanta cu competenta materiala si personala obisnuita la o alta instanta de acelasi fel si de acelasi grad. ntr-o opinie se considera ca aceste dispozitii au fost abrogate tacit de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara iar in alta se lasa de inteles ca dispozitiile sunt in continuare operabile. Instanta de judecata solutioneaza cauza in complet constituit dupa regulile obisnuite de compunere a instantei, respectiv un judecator in prima instanta, doi pentru apel si trei pentru recurs (la care se adauga regulile speciale ale naltei Curti).

2. Masuri premergatoare sedintei de judecata

Primind dosarul cauzei, presedintele instantei fixeaza termenul de judecata, care nu poate depasi 5 zile de la primirea dosarului. Potrivit art. 293 judecarea infractiunilor flagrante se face de urgenta si cu precadere, de unde si obligatia ca aceste cauze sa fie trecute la inceputul listei cauzelor ce urmeaza a fi judecate. Termenul este unul oranduitor, presedintele avand totusi obligatia de a-l respecta, putand fi depasit doar pentru situatii deosebite. Presedintele va desemna si un aparator din oficiu, daca inculpatul nu si-a ales unul, si completul de judecata. De asemenea va dispune aducerea cu mandat a martorilor si a partii vatamate (art. 472 alin. 2). Inculpatul, fiind arestat, este adus la judecata. Celelalte parti (partea civila si partea responsabila civilmente) nu se citeaza dar pot participa la sedinta de judecata cu toate drepturile procesuale. Participarea procurorului la judecata este obligatorie in toate cazurile si la toate instantele, indiferent de grad sau competenta, sub sanctiunea nulitatii absolute. Deci procurorul participa si in acele situatii in care ar putea lipsi de la sedintele de judecata ale judecatoriilor conform art. 315 C. proc. pen. n cadrul masurilor pregatitoare, instanta verifica daca sunt intrunite conditiile cerute de art. 466 privind aplicarea procedurii speciale, precum si constituirea instantei, prezenta procurorului, prezenta inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator ales sau numit din oficiu, prezenta martorilor si a partii

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

13

vatamate. Cand instanta constata ca nu sunt intrunite aceste conditii, judecata se face potrivit procedurii de drept comun. Negasirea acestor persoane, in ciuda cautarilor organelor de politie ori neaducerea acestora din motive neimputabile nu impiedica judecarea de urgenta a cauzei. Daca instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile art. 465-466 privind infractiunile flagrante si dispune judecarea in procedura obisnuita, ea este obligata sa examineze situatia inculpatului aflat in stare de arest preventiv si daca se constata ca nu exista alte temeiuri pentru mentinerea arestarii trebuie sa dispuna revocarea arestarii si punerea in libertate a inculpatului.

3. Judecata in prima instanta

3.1. Actiunea penala. Modul in care se desfasoara sedinta de judecata in prima instanta in cadrul procedurii de urgenta este reglementat de art. 473 C. proc. pen. edinta are atat etape cunune cu orice judecata obisnuita, cat si reguli specifice, acestea fiind prezentate in continuare. La termenul de judecata instanta verifica daca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de art. 466 C. proc. pen. privind aplicarea procedurii speciale. Daca constata ca nu sunt indeplinite aceste conditii va dispune judecarea dupa procedura obisnuita. n literatura de specialitate se arata ca art. 472 C. proc. pen. stabileste nejustificat aceste dispozitii in cadrul masurilor premergatoare, deoarece verificarea conditiilor intra in atributiile completului de judecata, iar nu ale presedintelui instantei. Dupa verificarile preliminarii instanta va proceda la judecarea cauzei, ascultand pe inculpat, martori si persoana vatamata. Judecata se face pe baza acestor declaratii si a lucrarilor existente deja la dosar, fara a mai fi necesar ca toate probele din dosar sa fie readministrate in conditii de oralitate si nemijlocire. Daca unii martori sau persoana vatamata nu sunt prezenti, judecarea cauzei nu se amana, ci, derogandu-se de la principiul nemijlocirii, judecata se va face pe baza declaratiilor date la urmarirea penala si a lucrarilor de la dosar. Totusi, in caz de nevoie, instanta poate dispune, din oficiu sau la cerere, administrarea de probe noi. Pentru administrarea probelor instanta poate acorda termene care, in total, nu trebuie sa depaseasca 10 zile. Depasirea acestui numar maxim de zile va atrage judecarea dupa procedura obisnuita. De asemenea instanta ia masurile corespunzatoare pentru administrarea probelor noi, pe care le aduce la indeplinire direct (citare telefonica) sau prin organele de politie (art. 473 alin. 2). Se observa singura exceptie de natura penala de la regula potrivit careia instantele de judecata nu colaboreaza direct cu organele de politie, ci numai cu procurorul si partile. Potrivit art. 474, cand instanta amana cauza pentru administrarea de probe noi ea trebuie sa dispuna si asupra starii de libertate a inculpatului. La fel si in cazul in care se desesizeaza pentru necompetenta sau retine cauza pentru a fi judecata potrivit procedurii de drept comun. 3.2. Actiunea civila. Dreptul partii vatamate de a pune in miscare si de a exercita actiunea civila este garantat si in cadrul procedurii de urgenta. n faza de urmarire penala se va aplica procedura de drept comun. La fel si in cursul judecatii, cu unele aspecte derogatorii. Instanta examineaza si actiunea civila daca persoana vatamata e prezenta si se constituie ca parte civila si daca pretentiile acesteia pot fi solutionate fara amanarea judecatii in latura penala. (art. 476 alin. 1 C. proc. pen.). Daca rezolvarea actiunii civile ar impieta asupra desfasurarii rapide a procesului penal, instanta va solutiona actiunea civila pe calea unei actiuni separate, in fata instantei civile, care, insa, este scutita de taxa de timbru (art. 476 alin. 3). Actiunea civila se va exercita si din oficiu daca partea vatamata in urma savarsirii infractiunii este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. ntr-un asemenea caz instanta va analiza latura civila chiar daca partea vatamata lipseste sau chiar daca aceasta nu s-a constituit ca parte civila. Singura conditie este aceea ca solutionarea actiunii civile sa nu duca la amanarea cauzei (art. 476 alin. 2 C. proc. pen.).

4. Solutionarea cauzei penale

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

14

Deliberarea si pronuntarea hotararii este guvernata, in cea mai mare parte, de regulile procedurii obisnuite. Solutiile pe care le poate da instanta in cauzele cu infractiuni flagrante, in rezolvarea atat a laturii penale cat si a laturii civile, sunt cele de drept comun (art. 345-353 C. proc. pen.). Dupa judecarea cauzei, conform art. 475 alin. 1, instanta este obligata sa se pronunte in aceeasi zi in care s-au incheiat dezbaterile, sau cel mai tarziu in urmatoarele 2 zile (deci in total 3 zile). Acesta este un termen oranduitor, nerespectarea lui putand atrage sanctiuni disciplinare pentru completul de judecata, fara a putea atrage insa si sanctiunea nulitatii. Spre deosebire de procedura comuna, inculpatul aflat in stare de detinere trebuie adus in mod obligatoriu in fata instantei pentru pronuntarea hotararii. Pronuntarea se face in sedinta publica. Inculpatul va fi instiintat cu privire la dreptul sau de a face apel sau recurs potrivit procedurii obisnuite. Datorita caracterului urgent al procedurii, hotararea trebuie redactata si ea in regim de urgenta, adica in cel mult 24 de ore de la pronuntare. Continutul hotararii este cel din dreptul comun. Ca si in cazul procedurii obisnuite, cu ocazia solutionarii cauzei, daca pronunta pedeapsa inchisorii, cand inculpatul a fost pus in libertate, instanta poate sa dispuna si arestarea lui, emitand totodata mandatul de arestare. Daca instanta face aplicarea vreunei dispozitii ale art. 350 alin. 2 si 3 C. proc. pen. (achitarea, incetarea procesului penal, s-a pronuntat o pedeapsa cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii si a arestarii preventive sau cu inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executarea la locul de munca, s-a pronuntat pedeapsa amenzii), iar inculpatul se afla in stare de arest, va dispune punerea lui in libertate. Hotararile instantei cu privire la starea de libertate sau de arest ale inculpatului sunt executorii. Instanta se va pronunta si cu privire la actiunea civila daca a retinut-o spre judecare, la masurile asiguratorii, la cheltuieli judiciare etc.

5. Caile de atac
i in ceea ce priveste caile de atac sunt aplicabile regulile procedurii ordinare, cu unele derogari. Astfel, in timp ce termenul general de apel si recurs in procedura de drept comun este de 10 zile, in procedura urgenta el este de doar 3 zile. Termenul va fi de 10 zile in cazul in care urmarirea penala si trimiterea in judecata a inculpatului s-au facut conform procedurii speciale dar prima instanta a dispus, in temeiul art. 472 alin. ultim, ca solutionarea cauzei sa se faca potrivit procedurii obisnuite. Termenele de apel si recurs sunt de 3 zile de la pronuntare numai daca urmarirea si judecata au fost efectuate potrivit procedurii speciale. Art. 477 alin. 2 C. proc. pen. stabileste obligatia inaintarii dosarului la instanta de apel sau de recurs in 24 de ore de la declararea apelului sau recursului. Termenul este unul de recomandare care nu atrage sanctiunea nulitatii in caz de nerespectare a lui. Judecarea apelului sau recursului in cadrul procedurii speciale se face de urgenta, fara ca legea sa stabileasca, totusi, un termen limita. Prin aceasta recomandare se intelege, pe cat posibil, o judecare a cauzei penale fara amanari si cu termene scurte. Participarea procurorului este obligatorie si in apel si recurs. De aemenea, spre deosebire de judecata in prima instanta, toate partile vor fi citate in mod obligatoriu in caile de atac, deoarece legea prevede derogari in acest sens doar pentru judecata in prima instanta. Se vor aplica dispozitiile de drept comun si in urmatoarele materii: repunerea in termen, caile extraordinare de atac, executarea hotararii penale judecatoresti.

SECIUNEA A V-A
DEOSEBIRI NTRE PROCEDURA URGENT I PROCEDURA DE DREPT COMUN

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

15

Procedura speciala pentru urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante are etape comune cu procedura obisnuita la care se adauga unele dispozitii derogatorii, acestea urmand sa fie prezentate succint in continuare. Deosebiri privind natura infractiunilor. Daca procedura obisnuita reprezinta dreptul comun in materia urmaririi si judecarii tuturor infractiunilor, procedura de urgenta se aplica doar infractiunilor care intrunesc conditiile flagrantei conform art. 465-466 C. proc. pen. De mentionat ca sunt infractiuni care nu indeplinesc conditiile art. 466, motiv pentru care li se aplica doar parte din procedura urgenta. Deosebiri privind urmarirea penala. n faza de urmarire penala dosarul este mult simplificat, cuprinzand ca principal act procedural procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, in care sunt cuprinse declaratiile tuturor participantilor la infractiune precum si alte mijloace de proba, si care reprezinta in acelasi timp atat principalul mijloc de proba cat si actul de incepere a urmaririi penale. n procedura urgenta nu se pune niciodata problema actelor premergatoare. Retinerea este obligatorie, spre deosebire de procedura comuna in care nici o masura preventiva nu este obligatorie. Intervalul de timp in care pot fi efectuate actele de cercetare penala este mult mai restrans decat in cadrul procedurii obisnuite. De aemenea momentul trimiterii in judecata este si el mult mai condensat, procurorul verificand lucrarile de urmarire penala in 2 zile, iar nu in 15 ca in procedura obisnuita. Nerespectarea acestor termene scurte atrage pierderea procedurii speciale si intrarea in procedura obisnuita. Deosebiri in faza de judecata. Masurile premergatoare. Presedintele instantei, primind dosarul are obligatia sa fixeze termenul de judecata, care nu poate depasi 5 zile de la data sesizarii instantei, in timp ce, in procedura comuna, fixarea termenului de judecata se face in functie de gradul de incarcare a agendei instantei, prioritate avand numai cauzele in care sunt arestati (art. 293 C. proc. pen.). Martorii si partea vatamata sunt adusi direct cu mandat, acest lucru fiind posibil in procedura obisnuita numai daca, fiind citati anterior, acestia nu se prezinta, iar ascultarea sau prezenta lor este necesara (art. 183 alin. 1). Inculpatul este adus in fata instantei in mod obligatoriu, spre deosebire de procedura comuna in care este adus doar daca instanta apreciaza ca este nevoie (art. 183 alin. 2). Participarea procurorului este obligatorie in toate cazurile, inclusiv la judecatorie. edinta de judecata. O prima deosebire poate fi semnalata in legatura cu administrarea probelor, instanta avand o mai larga posibilitate de a aprecia utilitatea readministrarii probelor adunate in faza de urmarire penala. n procedura urgenta instanta are si posibilitatea de a colabora direct cu organele politiei judiciare in vederea completarii probelor de la dosar. De asemenea amanarile pentru administrarea de probe noi nu pot depasi, in total, 10 zile, aspect neprevazut de procedura obisnuita. n sfarsit, instanta va solutiona actiunea civila doar daca acest lucru nu duce la amanarea solutionarii laturii penale, in caz contrar latura civila urmand sa fie rezolvata intr-o actiune separata, scutita de taxa de timbru, in fata instantei civile. Solutiile instantei. Termenele privind pronuntarea si redactarea hotararii sunt mult mai scurte decat in procedura de drept comun (respectiv maxim 3 zile si 24 de ore). Inculpatul arestat este adus in mod obligatoriu in fata instantei in momentul pronuntarii hotararii judecatoresti, fara sa existe o asemenea dispozitie si in procedura obisnuita. Caile de atac. Sub aspectul cailor de atac exista deosebiri in ceea ce priveste termenele de exercitare si judecare a lor. Astfel termenul pentru exercitarea apelului sau recursului este de 3 zile iar nu de 10 zile ca in procedura obisnuita. De asemenea judecarea apelului sau recursului se face de urgenta. Dupa cum se poate observa principalele trasaturi care deosebesc procedura speciala de urmarire si judecare a infractiunilor flagrante de procedura comuna sunt simplificarea demersurilor procesuale si scurtarea termenelor pentru realizarea acestor demersuri. Argumentele acestor doua caracteristici sunt posibilitatea de a constata imediat si fara eroare fapta, autorul si probele, de o parte, precum si necesitatea de a da satisfactie opiniei publice prin reactia rapida fata de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, de cealalta parte.

Rostas Covalev Laurentiu Titu Cotizo, tiinte penale, An I, Grupa Sibiu, Sesiunea februarie 2008

16

BIBLIOGRAFIE
1. George ANTONIU, Nicolae VOLONCIU, Nicolae ZAHARIA, Dictionar de procedura penala, Editura tiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988 Matei BASARAB, Drept procesual penal, editia a II-a, partea a II-a, Cluj, 1973 Vintila DONGOROZ, Siegfried KAHANE, George ANTONIU, Constantin BULAI, Nicoleta ILIESCU, Rodica STNOIU, Explicatii teoretice ale codului de procedura penala roman. Partea speciala, volumul II, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1976 Dumitru GHEORGHE, Drept procesual penal. Partea speciala. Tratat, Editura Confession, Ploiesti, 2006 Ilie Istrate, Libertatea persoanei si garantiile ei procesual-penale, Editura Scrisul romanesc, Craiova, 1984, p. 52 Siegfried KAHANE, Urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante, Revista Romana de Drept, nr. 71/1975, p. 7-14 Ion NEAGU, Drept procesual penal. Partea speciala. Tratat, volumul II, editia a II-a, Editura Global Lex, Bucuresti, 2007 Adriana OROVEANU-HANTIU, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Universitaria, Craiova, 2003 Vasile PAVALEANU, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

2. 3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10. I. POENARU, Pentru o noua conceptie in elaborarea principiilor si normelor dreptului procesual penal, in Revista Romana de Drept, nr. 12/1977, p. 21 11. Victor SCHERER, Situatia celui arestat preventiv in cazul schimbarii procedurii speciale a infractiunilor flagrante in procedura obisnuita, in Revista Romana de Drept, nr. 10/1969, p. 128 12. Grigore Gr. THEODORU, Lucia MOLDOVAN, Drept procesual penal, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979 13. Adrian tefan TULBURE, Angela Maria TATU, Tratat de drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001 14. Revista Romana de Drept Nr. 4/1971 - Plenul Tribunalului Suprem, decizia de indrumare nr. 3/1971 Nr. 12/1971 - Tribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 1659/1970