PARAMETRII DE ZGOMOT AI UNUI CUADRIPOL

Orice etaj din structura unui receptor radio poate fi analizat ca şi un

cuadripol, caracterizat de funcţia de transfer:

K& j   K    exp  j     . (2.52)

Modulul funcţiei de transfer, K& j   K    , determină răspunsul în

frecvenţă al cadripolului, a cărui caracteristică de frecvenţă normată va fi:

K  
 f  , (2.53)
K0
unde K 0 reprezintă valoarea maximă a funcţiei de transfer, la frecvenţa de
rezonanţă 0 . Cu ajutorul caracteristicii de frecvenţă putem determina
banda de trecere a cuadripolului, definită la nivelul 0,707.
Argumentul funcţiei de transfer   f  , determină caracteristica fază –
frecvenţă a cuadripolului.
Pentru a putea caracteriza un cuadripol din punct de vedere al
performanţelor de zgomot se folosesc câţiva parametri specifici şi anume:
• banda eficace de zgomot sau banda efectivă de trecere - Be ;
• factorul de zgomot (noise Factor) F , care se poate exprima şi în
decibeli F  dB  10log  F  (noise Figure);
• temperatura efectivă de zgomot.

Pentru a determina banda eficace de zgomot – Be vom considera

sistemul din fig. , format din dipolul A – care reprezintă sursa de
semnal/zgomot, caracterizat printr-o densitate spectrală a puterii nominale de
zgomot constantă S zA şi cuadripolul B – caracterizat prin intermediul
coeficientului de amplificare în putere K p  f  .

Fig. Sistem pentru evaluarea lui Be şi F

 În aceste condiţii, puterea nominală a zgomotelor transferate de la
sursa de semnal la bornele 2-2` de ieşire ale cuadripolului - PzA  , va fi egală
2

cu:

  Kp  f  
PzA    S zA K p  f  df  S zA K p 0  df S zA K p 0   2  f  df ,
2
(2.54)
0 0 K p0 0

unde K p 0 reprezintă valoarea maximă a coeficientului de amplificare în

putere, la frecvenţa de rezonanţă 0 , iar indicele din paranteze indică poarta
cuadripolului la care se determină puterea de zgomot. Vom defini banda
eficace de zgomot – Be , a cuadripolului B ca:

Be    2  f  df . (2.55)
0
Rezultă că:
PzA   S zA K p 0 Be .
2
(2.56)

Fig. Banda eficace de zgomot

În fig. este prezentată interpretarea grafică a benzii efective de

zgomot, aceasta fiind numeric egală cu baza dreptunghiului cu înălţimea
egală cu unitatea şi a cărui suprafaţă este egală cu suprafaţa cuprinsă întra
curba   f  şi axa absciselor.
2
Pentru similitudine, putem introduce un nou parametru care să caracterizeze
puterea zgomotelor interne ale cuadripolului, definit temperatura efectivă de
zgomot a cuadripolului Te , astfel încât:
 1
Pzpr n  kTe Be , (2.75)
rezultând că:
Te  T0  F  1 . (2.76)

Prin urmare, puterea totală a zgomotelor la bornele de intrare ale

sistemului A-B, în condiţii de adaptare, va fi:

Pz   k  TA  Te  Be .
1
(2.77)

Altfel spus, dacă temperatura de zgomot a antenei TA , se ridică cu Te

grade pe scara absolută, atunci această sursă, în regim de adaptare, aplică o
putere suplimentară de zgomot la intrarea cuadripolului egală cu puterea
zgomotelor interne ale acestuia. De subliniat că temperatura efectivă de
zgomot a unui cuadripol nu depinde de temperatura echivalentă de zgomot a
sursei de semnal. Comparând Te cu TA putem trage concluzii importante
pentru practică. Astfel, pentru un receptor radio, dacă Te < TA , atunci este
clar că sensibilitatea acestuia este limitată de zgomotele externe şi nu va
avea nici un rost să micşorăm zgomotele interne. Dacă însă Te > TA , atunci se
impune găsirea unor soluţii de reducere a zgomotelor interne pentru a
îmbunătăţi sensibilitatea acestuia.
Factorul de zgomot şi temperatura efectivă de zgomot a unui
cuadripol sunt parametri ce se pot măsura în practică. Să considerăm un
amplificator format din unul sau mai multe etaje, caracterizat de coeficientul
de amplificare în putere K p 0 , banda efectivă de zgomot Be şi factorul de
zgomot F sau temperatura efectivă de zgomot Te  T0  F  1 (fig. ). Într-o
primă etapă a procesului de măsurare, la intrarea amplificatorului se
conectează un rezistor etalonat cu rezistenţa R, egală cu rezistenţa
echivalentă a antenei sau rezistenţa internă a sursei de semnal, pentru a avea
adaptare, care se află la temperatura TA1  t A1 T0 . La ieşirea amplificatorului
se conectează un watt-metru, care va măsura puterea totală a zgomotelor:
Pz1  kTA1Be K p 0  kT0 Be  F  1 K p 0  kT0 Be  F  1  t A1  K p 0 . (2.78)
 Fig. Metodă de măsurare a factorului de zgomot

În a doua etapă, printr-o metodă oarecare, rezistorul R se aduce la

temperatura TA 2  t A 2 T0  TA1 . Watt-metrul va măsura puterea de zgomot:
Pz 2  kT0 Be  F  1  t A 2  K p 0 . (2.79)

În a treia etapă, cunoscând raportul dintre puterile măsurate anterior:

Pz 2 F  1  t A2
  , (2.80)
Pz1 F  1  t A1

putem determina valoarea factorului de zgomot sau a temperaturii efective

de zgomot:
t   t A1 T   TA1
F  1  A2 , Te  A 2 . (2.81)
 1  1

În realitate, prima măsurătoare se face la temperatura mediului

ambiant TA1  T0 , iar pentru a se creşte temperatura de zgomot a rezistorului,
în etapa a doua, se foloseşte un generator de zgomot cu ajutorul căruia se
injectează un curent de zgomot care să permită creşterea puterii de zgomot la
bornele rezistorului până obţinem un raport   2 al puterilor de la ieşire.
Astfel, dacă vom folosi ca generator de zgomot o diodă semiconductoare cu
o rezistenţă de pierderi mică, pentru a putea neglija zgomotele termice ale
acesteia în raport cu zgomotele de alice, atunci valoarea medie pătratică a
tensiunii de zgomot la bornele rezistorului R va fi:
 e 
u z2  4kT0 Be R  2eI 0 Be R 2  4kT0 Be R  1  I 0 R   4kTA2 Be R ,
 2kT0 
(2.83)
de unde rezultă că:
TA 2  T0  1  20 I 0 R  ,