MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA RELAII INTERNAIONALE, TIINE POLITICE I ADMINISTRATIVE CATEDRA

RELAII INTERNAIONALE

REFERAT
TEMA:
Conflictele si rolul lor in politica.

Profesor : Student :

Ernest Vardanean Jalba Cristina , Gr.302 RI

Chisinau 2013
1

CUPRINS :

Capitolul 1 . DOMENIU, DEFINITII, CONCEPTE 1.1. Conflict si crize.2 1.2. Solutionarea conflictelor, prevenirea conflictelor, analiza conflictelor..6 1.3. Aparitia disciplinei, delimitari si evolutie...11

Capitolul 2. CONFLICTELE SI ROLUL LOR IN POLITICA 2.1. Definitii ale deciziei .14 2.2. Implicatiile conflictelor si rolul lor in politica ..16 2.3. Rolul deciziilor in solutionarea conflictelor .19

Capitolul 1 DOMENIU, DEFINIII, CONCEPTE 1.1. Conflict i crize Conceptul de conflict Conflictul este un fenomen social care apare ntre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, care au scopuridiferite sau similare, respectiv intenii sau metode de rezolvare a lor diferite. Conflictele constituie o caracteristicspecific existenei umane. Conflictele sunt vechi de cnd lumea, sunt un fenomen universal, care poate fi ntlnit latoate nivelurile convieuirii umane. Dar nu prezena conflictelor este problematic, nu ea este cea care constituie oameninare la adresa pcii, ci formele ei violente, care propag sisteme nedrepte, care avantajeaz doar una dintre prile implicate, nclinate spre preluarea puterii i spre impunerea propriilor interese i care cred c doar ele deinadevrul absolut. Termenul de conflict, exprim n general un blocaj al mecanismelor normale de luare a deciziilor, astfel nct un grupsocial sau o organizaie ntmpin dificulti n efectuarea alegerii aciunii sale. n cele mai multe dintre cazuri, conflictele sunt asociate n mod automat cu certurile, cu conflictele de interese, cu puterea sau cu uzul de violen.Cercettoarea Ulrike C. Wasmuth a atras atenia asupra faptului c este important s considerm conflictele ca nitesimple fapte sociale, s nu le confundm cu formele sale mai avansate; conflictele nu trebuie s fie minimizate prin prisma unor evaluri concrete i nu trebuie confundate cu cauzele lor. Conflictul, n viziunea cercettoarei Wasmuth,este, prin urmare, un fapt social la care particip cel puin dou pri (indivizi, grupe, state), care: a) urmresc scopuri diferite, neconciliabile sau chiar acelai scop, dar care nu poate fi atins dect de o singur parte,i/sau; b)doresc s fac uz de mijloace, disputate, pentru a atinge un scop anume. Conflictele sunt deseori percepute ca o lupt care trebuie ctigat. Ele dezvolt adesea o dinamic intern carengreuneaz, dac nu chiar exclude, o reglementare panic, constructiv i nonviolent. Cercetrile asupracomportamentului oamenilor n situaii conflictuale au artat c majoritatea acestora tinde s-i impun propriileinterese, insistnd asupra propriei poziii asta chiar i acolo unde ncep s se arate insuccesele. Acest modelcomportamental este nsoit i de o limitare din ce n ce mai crescut a capacitii de percepie i de decizie. Adevrata problem a conflictelor este pericolul permanent ca acestea s escaladeze: pe parcursul acestora se pune dince n ce mai mult pre pe strategii de dobndire a puterii i pe uzul violenei. Conflictul devine prin urmare din ce n ce mai greu de controlat, pn cnd scap de sub control, trece pragul violenei,
3

cauznd distrugere i suferin.Convieuirea este astfel ngreunat, dac nu chiar imposibil, pe termen lung. Am ncercat s punem n relaie noiuni precum rzboi i pace, violen i conflict. Continuumul dintre rzboi i paceconine toate "strile de agregare" care pot exista n politica internaional. n acest context, rzboiul este un cazextrem, marcat de un grad sporit de violen. Pacea este cazul extrem aflat la polul opus, caracterizat de soluii deaplanare a conflictelor (ntru totul) nonviolente. ntre aceti doi poli se afl multe alte stri de agregare (conflicte demic intensitate, crize, conflicte armate), fiecare purtnd propria sa msur de violen. Este esenial s nelegem acum c mereu vor exista conflicte, pe timp de rzboi, dar i de pace. Conflictele sunt o parte inerent a vieii sociale, neconstituind de fapt o problem. Ele reprezint, ntr -o oarecare msur, fundalul invizibil pe care se desfoar continuumul menionat mai sus. Prin urmare, nu mpiedicarea izbucnirii conflictelor trebuie s ne preocupe, ci soluionarea lor n mod panic.Prin conflict n sens restrns, obiectiv, nelegem o diferen ireconciliabil de poziii ntr -o chestiune anume, care faceobiectul acestuia. Aici poate fi vorba despre un obiect real de exemplu, proverbialul mr al discordiei pe care ildisput doi copii sau poate fi vorba despre o chestiune abstract de exemplu, reglementarea legal a relaiilor dintre state. Conflictele sunt momente omniprezente n toate ordinile sociale. Atunci cnd decurg n mod violent i li se permite si desfoare potenialul distructiv, ele pot destabiliza ordinea unei societi, ba chiar s o pun cu totul sub semnul ntrebrii. Pe de o alt parte, aplanarea cu succes a unui conflict poate avea efecte educaionale pozitive, iar aceastareprezint civilizarea conflictului. Prin civilizare nelegem n primul rnd procesul de temperare a afectelor oamenilor prin in termediul mecanismelor sociale. nelegem acest proces ca fiind o raionalizare i intelectualizare progresiv a existenei noastre. Acest proceseste de fapt o cale de la un diferend de natur impulsiv-naiv la unul controlat-reflectat cu mediul nostru ambiant natural i social. Reinhard Meyers arat c Norbert Elias a definit acest proces ca fiind unul de ridicare a pragului de penibil, sau ca pe un proces n care uzul violenei n desfurarea conflictelor devine penibil. Deabia atunci cnd ne va fi penibil sfacem uz de for vom cuta mijloace i ci s ne ferim de a fi penibili De asemenea, Meyers menioneaz c Dieter Senghaas a demonstrat, n sens figurat, relevana acestui proces alcivilizrii pentru limitarea i renunarea la uzul de for in relaiile intersociale: n sistemul internaional pot fiobservate dou procese de durat: rivalitile de putere de anverguri diferite i interdependenele de densitate diferit.Ambele aspecte constituie subiectul cercetrilor din domeniul
4

pcii: rivalitile de putere, pentru c din acestea se potnate violene sau chiar rzboaie; interdependenele, pentru c acestea pot provoca sau masca rivalitile de putere.ntre cele dou aspecte exist o relaie dialectic. Cu ct sunt mai ascunse rivalitile de putere, cu att devine mai greu pentru relaiile de interdependen s amortizeze efectele conflictelor; cu ct sunt mai dezvoltate relaiile deinterdependen, cu att mai mult crete i posibilitatea ca rivalitile de putere s fie mpinse ntr -un plan secundar, iar inevitabilele conflicte de interese s fie deviate pe ci mai panice n ceea ce privete relaiile internaionale, efectul acestui proces de civilizare descris mai sus poate fi integrat ndreptul internaional ca element care conduce la renunarea la violene sau chiar la interzicerea acestora. Prin toateacestea nelegem obligaia unui stat de a renuna, n cazul divergenelor cu alte state, la ameninri sau la comitereaunor acte violente, fie ele multilaterale i abstracte sau bilaterale, fa de un alt stat. De exemplu, articolul 2, alin. 4 al Cartei Naiunilor Unite stipuleaz: Toi Membrii Organizaiei se vor abine, nrelaiile lor internaionale, de a recurge la ameninarea cu fora sau la folosirea ei, fie mpotriva integritii teritorialeori independenei politice a vreunui stat, fie n orice alt mod incompatibil cu scopurile Naiunilor Unite. Totui, de lasfritul celui de-al doilea rzboi mondial, au fost purtate peste 160 de rzboaie. Rmne s ne ntrebm dac problema limitrii i renunrii la violene nu poate fi rezolvat i dintr -o alt perspectiv dect cea interstatal, dreptul internaional de-legitimnd uzul de for, fr ca cineva s fac apel la aceast de-legitimare, din cauza lipsei unei instane eficiente care s medieze n conflictele dintre state.

1.2. Soluionarea conflictelor, prevenirea conflictelor , analiza conflictelor Soluionarea conflictelor Inteniile de rezolvare a conflictelor se traduc n decizii de a aciona ntr -un anumit mod n cadrul unei situaiiconflictuale. Pentru a putea fi pregtit s reacionezi la comportamentul celeilalte pri, trebuie cunoscute mai ntiinteniile pe care aceasta le are. Multe conflicte intr n faza de escaladare pentru c nu se cunosc inteniile celeilalte pri. Pe de alt parte, poate interveni i o dedublare, deoarece comportamentul nu reflect ntotdeauna inteniile unei persoane. Clasificarea inteniilor de abordare a conflictelor se poate realiza prin folosirea a dou dimensiuni: gradul decooperare sau dorina de satisfacere a dorinelor celuilalt (ct de cooperant este fiecare parte n a satisface intereseleceleilalte pri) i gradul n care o parte ncearc s-i satisfac propriile interese (ct de determinat este fiecare parten urmrirea propriilor interese). Practic, cele dou dimensiuni creeaz cadrul distributiv i integrativ al rezolvrii conflictelor. Nici una din aceste in tenii de abordare a conflictelor nu este mai performant n sine, ci fiecare are rolul ei, nconformitate cu situaia n care se desfoar episodul conflictual. De fapt, acest model, cunoscut sub denumirea Thomas-Kilmann, definete cteva opiuni de man agement al conflictului, care pot varia din punct de vedere al utilitii, n funcie de contextul n care sunt folosite. Modelul nu trebuie vzut ca norm de comportament, dei autoriidovedesc o oarecare nclinaie spre colaborare. Susan Schneider i Jean-Louis Barsoux propun cazul ideal, al unei echipe de manageri compus din persoane din diverse pri ale lumii, care ar putea s gestioneze conflictele. De exemplu, un manager dintr-o ar unde exist un dezechilibru n distribuirea puterii (cultul puterii) ar putea fi tentat s evite conflictul i s-l transfere spre vrful ierarhiei, unde pn la urm se poate transforma n confruntare. Un altmanager, dintr-o ar n care primeaz cultura orientat spre relaii, va fi nclinat mai degrab spre o poziie de acceptare a conflictului. Totui, nclinm s credem c exist anumite constante n alegerea inteniei de abordare a conflictelor, n funcie devariabilele individuale i situaionale ale organizaiilor implicate, descrise n continuare. Stilul competitive descrie o dorin de a-i satisface propriile nevoi, fr a lua n considerare impactul asupra celeilalte pri din conflict una din pri este foarte determinat i nu ine seama de efectul aciunilor sale asupra celorlali. Cu alte cuvinte, se maximizeaz interesul propriu i se minimizeaz interesul celuilalt, conflictul fiind ncadrat n termeniistrici de ctig pierdere. Cnd puterea este folosit, apare elementul coercitiv, posesiunea puterii fiind un determinant al tipului de decizie utilizate pentru a rezolva un conflict.
6

Stilul colaborant reflect o situaie n care toate prile implicate n disput ncearc s satisfac total interesele tuturor prilor. Att impunerea interesului propriu, ct i cooperarea sunt maximizate n sperana obinerii unui acord n carenimeni nu trebuie s piard. Accentul se pune pe o situaie de tip ctig ctig, n care se presupune c soluionareaconflictului poate aduce ambele pri ntr -o situaie mai bun. Stilul ocolitor descrie dorina de a suprima un conflict sau de a se retrage din el. Dei conflictul este recunoscut, unasemenea stil implic dorina retragerii sau politica struului ascunderea capului n nisip. Eficiena stilului estelimitat, pentru c problema de fond nu se schimb, ci, cel mult, este amnat. Stilul ndatoritor este un act voluntar al uneia dintre pri, care consider necesar a pune imediat capt conflictului prinacordarea celeilalte pri a ceea ce dorete. Credem c un asemenea stil este mai rar ntlnit i presup une cooperarea cu cealalt parte pe fondul nesusinerii interesului propriu; reprezint o situaie n care o parte este dispus s se autosacrifice. Stilul concesiv apare cnd fiecare parte este dispus s cedeze ceva, s fac unele compromisuri necesare. n aceastabordare nu exist nvingtori sau nvini n mod clar, cci impunerea interesului propriu i cooperarea se combin cu jumti de msur i se accept o soluie care afecteaz raionalitatea conflictului.Das Institut fr Friedenspdagogik T bingen a formulat 10 reguli pentru soluionarea constructiv al conflictelor. 1. Renunarea la uzul de for. Cnd un conflict amenin s escaladeze sau a escaladat deja, prile trebuie s renune la actele ce ameninintegritatea corporal sau la ameninarea adversarului. 2.Schimbarea de perspectiv. Atribuirea unilateral a vinei mpiedic o prelucrare constructiv a conflictelor. n momentul n care conflictul esterecunoscut ca fiind o problem comun, se deschid i noi perspective. 3. Disponibilitatea de a discuta. Lipsa contactelor cu cealalt parte conflictual duce la nchiderea cilor de aplanare a conflictului. Discuiile pot face posibil o prim definire a obiectului conflictului. Ocazie important: pericolul unor nenelegeri scade. 4.Capacitatea de a dialoga. Prin dialog, adversarii nva s se neleag unul cu cellalt, ca parteneri n conflict. Abia atunci crete idisponibilitatea de a gsi o soluie comun. 5.Medierea.
7

Nici atunci cnd nu se poate ajunge la un dialog situaia nu este nc disperat. Deseori aceasta ajut ca ntr o asemenea situaie s apar o " ter parte " care s medieze. 6. ncrederea. Aplanarea unui conflict presupune ncredere. De aceea, orice aciune unilateral trebuie s nceteze, propriiledemersuri trebuind s fie transparente. 7. Fairplay-ul. Pentru aplanarea conflictelor trebuie s existe reguli comune. Aceste reguli vor viza toate aspectele cooperrii. Estenevoie de ncredere. ncrederea crete atunci cnd partenerii de conflict acioneaz n spirit de fairpla y. 8. Empatia. Dialogul sau medierea sunt proceduri prin intermediul crora se descoper atitudinile, nevoile i interesele partenerului. Descoperindu-le, toate acestea vor fi luate n seam n propriile aciuni. Mai mult, va crete i disponibilitatea de acceptare a rspunderii pentru propria parte din conflict. 9. Aspectele comune. Aspectele comune, i nu doar cele diferite, vor fi recunoscute din ce n ce mai mult de partenerii de conflict. Va avealoc o apropiere de convingerile i valorile celuilalt. 10.Echilibrarea intereselor i concilierea. Se dezvolt o nou relaie ntre prile implicate n conflict. n cazul ideal, se va gsi o soluie care va satisface, mcar parial, interesele ambelor pri i concilierea va fi astfel posibil. Ca s concluzionm, putem afirma c inteniile sunt variabile n timp, cci schimbarea desfurrii evenimentelor poate impune alte reacii i reconceptualizarea poziiilor. Practica ne dovedete c, ntr -o confruntare, unele personae doresc s ctige cu orice pre, unele doresc atingerea unei soluii optime, altele sunt curtenitoare, iar unele suntmulumite dac mpart, prin compromis, rezultatele procesului conflictual, chiar dac nu sunt cele mai bune.

Prevenirea conflictelor Posibilele efecte nedorite ale conflictelor necesit intervenia rapid pentru prevenirea, evitarea i stoparea violenelor.De aceea este foarte important recunoaterea germenilor unui conflict i, n acelai timp, adoptarea msurilor i alocarea resurselor necesare stoprii acestuia. A anticipa un conflict nu nseamn a preciza
8

cu exactitate cnd, unde ila ce nivel se vor produce anumite evenimente cu caracter conflictual. A anticipa un conflict nseamn a aprecia probabilitatea ca anumite evenimente s degenereze n violen sau s produc o criz. Pentru aceasta ns, este nevoiede un set de informaii valide despre modul de desfurare a evenimentelor abuzuri n respectarea drepturilor omului, micri ale refugiailor, crize de frontier, falimentul politic al unor regimuri, crize, rzboaie i de estimareaevoluiei viitoare a acestora. Prevenirea conflictului se refer la aciunile care au loc nainte ca disputele politice dintre pri s intre n criz sau slase locul violenelor. Prevenirea conflictului presupune, aadar, eforturi susinute pentru a determina prile s nurecurg la ameninarea cu folosirea forei sau la folosirea efectiv a forei. Aceasta nseamn c prevenirea conflictuluise poate face n dou etape din ciclul normal al unui conflict: nainte ca acesta s ating cote violente sau dupncetarea violenelor, pentru a exclude reizbucnirea lor . Exist metode specifice de intervenie pentru prevenireaconflictului i construire a pcii n fiecare din aceste faze. Acestea constau n politici, programe, proiecte, proceduri sau mecanisme menite s influeneze evoluia conflictului n sens pozitiv i, de regul, sunt sprijinite de actori dinafara zonei de conflict: persoane, grupuri sociale, guverne naionale, organizaii guvernamentale, nonguvernamentale sau de securitate etc. Implementarea oricrei metode de intervenie pentru prevenirea conflictelor trebuie fcut cu mare atenie, deoarecefiecare n parte prezint avantaje i slbiciuni; succesul aplicrii depinde de contextul i circumstanele de evoluie ale conflictului. De aceea, fiecare metod trebuie mai nti neleas foarte bine i abia apoi s se recurg la implementarea ei. Conceptul de prevenire a conflictelor, ca i cel de management al conflictelor, s-au impus n ultimul timp din cauza costurilor materiale i umane deosebit de ridicate cu care se soldeaz conflictele actuale, precum i cele posibile nviitor. Organizaiile internaionale i regionale, cele guvernamentale sau nonguvernamentale, guvernele statelor ncearc s dezvolte i s implementeze diferite strategii de evitare a conflictelor sau de minimizare a costurilor violenelor. Organizaia Naiunilor Unite, Uniunea European, Organizaia Unitii Africane, NATO, OSCE,guvernele unor state au lansat diverse iniiative diplomatice, operaii de meninere a pcii ( peacekeeping ) sau aciuniumanitare menite a stopa violenele pe toate continentele lumii. Toate aceste aciuni preventive au nsemnat mai multdect evitarea violenelor de frontier, ele fiind ndreptate spre detectarea germenilor unor posibile crize, cum ar fi nclcarea flagrant a drepturilor omului, ciocniri etnice, colapsul politic al unor state, ameninri la adresa instituiilor democratice i militare, rzboaie civile etc. S-au fcut, de asemenea, eforturi pentru crearea i consolidarea sistemelor de avertizare timpurie i specializareaacestora pe anumite zone de interes. n acelai timp, cercettori din toat lumea analizeaz concluziile rezultate dinconflictele trecute, n sperana unei corecte previziuni a celor viitoare. Toate
9

eforturile sunt ndreptate spre realizareaunei legturi temeinice ntre sistemele de avertizare timpurie i cele de luare a deciziilor. n acest sens trebuie remarcatfaptul c noile tehnologii din domeniul comunicaiilor au permis unui numr tot mai mare de state accesul i participarea la crearea unor baze de date comune, de mare importan pentru sistemul decizional. Astfel, sisteme precum Humanitarian Early Warning System (HEWS), Reliefnet sau United Nations Department of Humanitarian Affairs sunt exemple edificatoare de distribuire online a informaiilor pentru averizarea timpurie n domeniul conflictelor. Prevenirea conflictelor este o activitate deosebit de complex, care presupune o larg participare a comunitiiinternaionale, nemaiputnd fi lsat doar n grija unui singur stat sau n grija Organizaiei Naiunilor Unite. Ca atare,toate organismele internaionale, organizaiile guvernamentale i nonguvernamentale, guvernele statelor, ageniilemilitare i civile sunt chemate s-i aduc contribuia la prevenirea violenelor de orice natur. Dup 1990, dar mai ales o dat cu nceputul secolului XXI, prevenirea conflictelor i asigurarea pcii mondiale au fosti continu s rmn prioritile forumurilor Organizaiei Naiunilor Unite, ale Grupului G-8, ale Uniunii Europene sau ale Organizaiei pentru Securitate i Cooperare n Europa.Oportunitile de definire a unui cadru stabil i panic de dezvoltare a statelor lumii n cadrul economiei mondiale suntsusinute de mai multe procese de reaezare a raporturilor de fore pe plan mondial: procesul de cristalizare i manifestare a Europei ca un centru de putere i stabilitate; definirea unor noi dimensiuni ale relaiilor de asigurare a securitii dintre Uniunea European i NATO, pe de o parte, i ntre aliaii europeni i SUA n cadrul NATO, pe de alt parte; interdependenele intereselor vitale ale statelor democratice din ntreaga lume, care nu pot prospera dect ntr o lume lipsit de violen i conflicte. n acest context, devine tot mai evident faptul c interesele i obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internaional, care s se manifeste nu numai n situaii limit, precum cele create n urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 i 11 martie 2004, ci i n modul de desfurare curent a relaiilor economice, socialei financiare. Contracararea noilor ameninri presupune o nou resolidarizare a statelor lumii n toate domeniile, prin stabilireaunor forme de aciune conjugat a tuturor naiunilor care mprtesc interese i valori comune.

10

n acest sens, deja exist o serie ntreag de programe n derulare, care contribuie la prevenirea conflictelor prinaciuni diplomatice, programe de dezvoltare economic, de educaie, sntate, dezvoltarea agriculturii, ntrirea sauconstrucia instituiilor democratice, respectarea drepturilor omului, umanitare, n domeniul aprrii sau al dreptului internaional. Cu toate acestea ns, conflictele sunt foarte prezente n lume, iar acesta este semnul c mai sunt multede fcut n domeniul prevenirii lor.

1.3. Apariia diciplinei, delimitri i evoluie Problemele rzboiului i pcii au constituit obiect de cercetare pentru colile de gndire din toate timpurile, iar nelegerea sensului i importanei lor a presupus apelul la discipline, cum ar fi: politologia, economia, sociologia, psihologia, teoria relaiilor internaionale, tiina militar etc. Iniial, rzboiul i pacea au constituit apanajul filozofiei politice, pentru ca apoi s fie abordate n cadrul unei discipline tiinifice autonome inaugurat de abia n anii '50 aisecolului XX, cu scopul de a analiza diversele aspecte ale conflictelor i ale rzboiului precum i condiiile necesare pcii. Secolul XIX consemneaz mai multe ncercri de a crea o tiin special care s cerceteze domeniul pcii. A fost nevoie ns de Primul Rzboi Mondial, ca lumea s devin contient de crimele i distrugerile n mas, i astfel pelng Societatea Naiunilor i Curtea Internaional de Justiie, s apar institute pentru relaiile internaionale n SUAi Marea Britanie, avnd ca scop cercetarea conflictelor i rzboaielor internaionale, a revoluiilor i rzboaielor civile, precum i a condiiilor de instaurare a unei pci mondiale de durat. Al Doilea Rzboi Mondial, precum i consecinele acestuia au fcut ca cercetrile din domeniul pcii s se impun lasfritul anilor '50 ca o reacie la ideologia promovat de rzboiul rece. n paralel apare un nou domeniu de studiu, polemologia (studiul rzboaielor i conflictelor), care s -a concentrat pe cercetarea sistematic a rzboaielor iconflictelor. Scopul cercetrilor nu mai era monitorizarea, delimitarea i restrngerea fenomenului rzboiului, cieliminarea acestuia ca tip de relaie social i interstatal. Evoluia sinuoas a relaiilor internaionale din perioada rzboiului rece au impus o lrgire a paradigmelor cercetrii din domeniul pcii, dincolo de preocuprile anterioare care privea dinamica narmrii, sistemele teroriste, inerea sub control a procesului de narmare i monitorizarea procesului de dezarmare. Apar astfel concepte noi precum conflict asimetric, conflict de interese, conflict latent vs. conflict manifest , mai ales ca expresie a promovrii conceptului de violen structural (Galtung 1969).
11

Cercetrile din domeniul rzboiului i pcii i-au lsat amprenta mai ales asupra tiinelor politice, a psihologiei(studiul agresiunii), a teologiei, pedagogiei i geografiei, influennd ns i alte discipline precum fizica, biologia,informatica, filosofia, istoria, dreptul i tiinele militare (studii strategice). Ele au afectat ns mai puin domeniul sociologic -din pricina limitrii tradiionale de ctre acest domeniu a noiunii de societate n cadru naional i statal. ncheierea rzboiului rece nu a adus pacea mult ateptat si nici nu a fcut ca lumea s devin mai stabil de aceea,avnd n vedere provocrile noului secol, problemele rzboiului i pcii trebuie s rmn n centrul ateniei, att acercettorilor, ct i a oamenilor politici. Totodat, existena unei lumi a interdependenelor, determin ca abordareaacestor probleme s se fac n strict corelare cu procesele i fenomenele ce au loc pe plan internaional. Dar vor mai exista rzboaie n viitor? Acceptarea universal a sistemului democratic, tehnicile de management al crizelor, aciunea instituiilor internationale (ONU, OSCE, NATO, UE) vor putea oare pune capt strii conflictuale ncare triete omenirea la acest nceput de mileniu? Se va afla oare i sec. XXI, la fel ca predecesorul, sub puterea sceptrului zeului Marte?O succint analiz a dosarelor conflictelor ntrerupte n ultimele decenii, dar, cu o probabilitate destul de ridicat de perpetuare, precum i a celor aflate n plin desfurare n lume la aceast or este n msur s contrazic un eventualrspuns negativ i s potoleasc elanul celor mai optimiti analiti. ncercrile de redefinire a mediului de securitate la nceputul mileniului III au scos la iveal factorii majori care potinfluena coordonatele viitoare ale pcii i securitii i n acelai timp pot constitui cauze ale viitoarelor conflicte. Inventarier ea posibilelor cauze ale acestora demonstreaz pentru nceput att schimbarea naturii acestora ct i schimbarea formelor de desfurare a lor. Datorit caracterului divers, complex, imprevizibil i multidirecional alnoilor ameninri devine dificil adoptarea i aplicarea msurilor de prevenire a conflictelor. Plecnd de la aceste considerente ne punem ce este totui de fcut pentru a rezolva ns n mod constructiv unconflict?. Pe msur ce ncercam un rspuns adecvat acestei probleme descopeream c, de fapt, acest lucru este extrem de dificil fr a clarifica o serie ntreag de alte aspecte complementare. Astfel, se constat c pentru a rezolvan mod constructiv un conflict, el trebuie mai nti neles. Conflictul trebuie s transpar nu doar n d inamica sa, cu forma i efectele sale, cii ncomportamentele,interesele i nevoileprilorimplicate nel.Continuumul dintre rzboi i pace conine toate "strile de agregare" care pot exista n politica
12

internaional. n acestcontext, rzboiul este un caz extrem, marcat de un grad sporit de violen. Pacea este cazul extrem aflat la polul opus,caracterizat de soluii de aplanare a conflictelor (ntru totul) nonviolente. ntre aceti doi poli se afl multe alte stri de agregare (conflicte de mic intensitate, crize, conflicte armate), fiecare purtnd propria sa msur de violen, i acror definire creaz destule confuzii. Alte dificulti n formularea rspunsului la ntrebarea enunat n debut apar din folosirea ambigu a unor concept precum managementul conflictului, rezoluia conflictului, prevenirea conflictului, meninerea pcii, ntrirea pcii,construirea pcii, impunerea pcii, operaii pe timp de pace, pentru a numi doar cteva dintre acestea. Din cauzafaptului c aceti termeni au fost insuficient definii, exist dificulti n utilizarea lor, uneori fcndu-se confuzii majore n ceea ce privete nelesul. Din acest motiv, nu se face o legtur corect ntre stadiul de evoluie alconflictului i modalitatea sau metoda de intervenie pentru soluionarea constructiv a acestuia. A fost clar c impunerea conceptelor de prevenire a conflictelor, ca i cel de management al conflictelor, a avut dreptcauz principal costurile materiale i umane deosebit de ridicate cu care se soldeaz conflictele actuale, precum icele posibile n viitor. Organizaiile internaionale i regionale, cele guvernamentale sau nonguvernamentale,guvernele statelor ncearc s dezvolte i s implementeze diferite strategii de evitare a conflictelor sau de minimizare a costurilor violenelor. Organizaia Naiunilor Unite, Uniunea European, Organizaia Unitii Africane, NATO,OSCE, guvernele unor state au lansat diverse iniiative diplomatice, operaii de meninere a pcii ( peacekeeping ) sau aciuni umanitare menite a stopa violenele pe toate continentele lumii. Toate aceste aciuni preventive au nsemnatmai mult dect evitarea violenelor de frontier, ele fiind ndreptate spre detectarea germenilor unor posibile crize,cum ar fi nclcarea flagrant a drepturilor omului, ciocniri etnice, colapsul politic al unor state, ameninri la adresainstituiilor democratice i militare, rzboaie civile etc.

13

CAPITOLUL 2 CONFLICTELE I ROLUL LOR N POLITIC 3.1. Definiii ale deciziei Decizia este elementul esenial al conducerii, reprezint actul de trecere de la gndire la aciune. Prin decizie se urmrete gsirea celor mai raionale ci de aciune viitoare menite s asigure eficiena maxim a aciunilor conducerii. n literatura de specialitate sunt date mai multe definiii ale deciziei. Astfel, pentru Herbert Simon decizia este o aciune raional, rezultatul unui comportament care vizeaz obinerea de profit ntr -o situaie dat. O definiie captivant a deciziei, pornind de la complexitatea alegerilor noastre, ambivalen si conflict, o oferBndicte Vidaillet pentru care decizia este un rezultat al subiectului, un scenariu deja scris, o soluie a creiraionalitate poate fi influenat de factori precum dorina, repetarea ntmplrilor trecutului. n deciziile luate, seregsesc subiectivitatea decidenilor,istoriile lor trecute, emoiile, pasiunile, frustrrile i dorinele lor. Cu alte cuvinte,n deciziile adoptate, se regsete ntreaga umanitate a decidenilor. Definirea cu rigurozitate a deciziei se preteaz la controverse cci pentru a descoperi semnificaia exact a termenului putem face referire la deciziile pe care le ia fiecare individ n viaa cotidian, astfel nct decizia pare un moment privilegiat al existenei,un act al spiritului i al voinei, care urmeaz dup deliberare i precede execuia.ns alii sunt termenii de definire a deciziei politice. O decizie politic este destul de rar faptul unui singur individ, este adesea constituit dintr -o succesiune de decizii pariale, mai mult sau mai puin coerente, la care au luat parte mai muli actori. ntre actul iniial i ultima msur pentru aplicare, decizia se formeaz puin cte puin. Perceput drept o comand, decizia politic se refer la problema puterii i se relev prin abordarea procesului decizional. Abordarea tradiional a deciziei politice se caracterizeaz prin ideea de decizie liber care poate fidecupat n secvene precise. Diferii autori au demonstrat c decizia se supune unor multiple condiionri i c sencadreaz destul de greu unor scheme.n literatura de specialitate sunt dou mari abordri ale procesului de decizie politic: 1.abordarea tradiional
14

2.abordarea sistemic n abordarea tradiional schema procesului de decizie cuprinde trei etape: pregtirea, decizia i execuia. La fel i in schema propus de Pierre Muller, n care prima etap este descompus n subetape: identificarea problemei (definirea, agregarea evenimentelor, organizarea structurilor de decizie, reprezentarea intereselor i agenda), formularea programului i evaluarea programului. n cadrul abordrii sistemicea deciziei, sunt propuse dou modele: 1. Modelul Simon - March,n care toi actorii pot lua decizii la nivele diferite unite apoi de sistemul autoritii sau alinfluenei.Aici se face distincia intre deciziile date de fapte i deciziile date de valori, primele sunt relevante n sectoruladministrativ, iar celelalte sunt specifice sistemului politic. i n modelul Simon, procesul decizional este fragmentat in trei faze: deliberarea, adoptarea deciziei i execuia. 2. Modelul Easton Lapierre pentru care societatea este fragmentat in diferite sub -sisteme, cum ar fi sistemul bio-social, sistemul economic, sistemul politic. Ca definiie, cei doi autori vad diferit decizia politic, pentru Easton, aceasta este o alocare autoritar a valorii iar pentru Lapierre, decizia politic este ansamblul proceselor de decizie care privesc societatea in totalitatea sa. Asemenea celorlalte sisteme sociale, sistemul politic este un sistem deschis, cu multiple variaii date de rolurile politice care fac diferena. Deosebirea dintre sistemul politic i celelalte sisteme const n faptul ca acesta este un sistem decizional pentru care decizia este comportamentul prin care se opereaz o al egere dintr-un evantai de posibiliti.O alt deosebire a sistemului politic faa de celelalte sisteme sociale const in patru caracteristici: este universal, extinzndu -se asupra tuturor membrilor societii, folosete coerciia, dreptul sau de a lua decizii este legitim, iar deciziile sale au autoritate deoarece sunt legitime i poart o probabilitate de supunere. Procesul de decizie este condiionat de mai muli factori: resurse, constrngeri, informaii incomplete, incertitudini asupra obiectivelor imetodelor, repercusiunile aplicrii deciziei. n finalitatea sa, decizia este un risc asumat, deoarece antreneazschimbri att n celelalte sisteme sociale, ct i pentru sistemul politic nsui, iar schimbrile nu corespundntotdeauna cu ceea ce s-a prevzut. Pentru decizia politic este important supoziia de eficacitate i raionalitate.

15

De altfel, nsi conceptul de decizie este supus unei ambiguiti ntruct nseamn o singur alegere dintr -o mulimede alte posibiliti, astfel nct este neleapt ntrebarea Oare este cea mai bun soluie adoptat? pe care i-o adreseaz decidentul. Rspunsul l ofer termenii de analiz costuri/beneficii; dintre diferitele soluii pe care le ia nconsiderare un decident raional, cea finalmente aleas trebuie s fie efectiv o soluie raional care, n limitele obiectivului afiat, minimizeaz riscurile i maximizeaz avantajele. n tiinele politice, ceea ce se nelege prin decizie, nseamn fenomene distincte fa de alte domenii deoarece percepia decidentului politic nu depinde numai de orientrile teoretice fundamentale. n relaiile internaionale, graieimportanei acordat actorilor politici, i nu numai lor, ntr -o decizie adoptat predomin interesul pentru elementele politice i ideologice care sunt dependente de natura conflictual a alegerilor i care preced aciunea. Decizia politicse situeaz pe nivele diferite i poate fi privit din unghiuri la fel de diferite pentru c, de cele mai multe ori factoriinconjurtori au un rol decisiv n adoptarea sa. 3.2. Implicaiile conflictelor i rolul lor n politic Avnd ca motto cuvintele lui Anatole France Momentele de armonie sunt ca nestematele semanate rar pe urzeala aspr i sumbr a conflictelor.i pentru c am artat ce este decizia,acum este rndul conflictului pentru a fi definit. Aadar, conflictul este un tip de interaciune caracterizat prin stri antagoniste sau de ciocniri de interese, idei, politici, programe i persoane sau alte entiti. n analiza politic, conceptele antonime de conflict i de consens se folosesc pentru aclasifica cele dou forme fundamentale de activitate politic. n manifestarea lor, interaciunile politice includcteva elemente att din conflict ct i din consens. Exist un sens larg al conceptului de conflict pentru c el strbate ntreaga via social. Atta vreme ct conflictul nueste nsoit de iminena catastrofei, el este sinonim cu controversa, ciocnirea ideilor, cearta, dezacordul, antagonismul, criza. n accepiunea sa larga, conflictul este inseparabil de activitile umane i, de cele mai multe ori, are un rol benefic, deoarece provoac naterea ideilor. Astfel, conflictului i se atribuie o funcie pozitiv i nu este privitntotdeauna ca o cauz a disfunciilor sociale. ntr -o analiz a conflictului nu este simplu s faci departajarea ntre ideea de tensiune i conceptul de conflict. Dac le plasm n planul folosirii forei, se poate vorbi de tensiune sau criz atta vreme ct fora nu este utilizat, iar deconflict
16

ncepnd din momentul n care fora intr n joc. Din acest punct de vedere, conflictul echivaleaz cu rzboiul.Dar, n limbajul curent nu este admis o definiie att de restrictiv, conflictul presupune faptul c violena nu esteutilizat. n acelai timp, luat doar ca un cuvnt din cotidian, conflictul nseamn o confruntare ntre doi sau mai muli indivizi,dou sau mai multe grupuri, ntre dou sau mai multe voine, aa nct putem spune c exist un conflict dac sefolosete violena ca mijloc, fie ea i verbal, pentru a se impune punctul de vedere. Totui, fora, chiar dac esteultimul mijloc de soluionare, este unul singur dintre attea alte mijloace. Acestea pot fi ameninarea cu fora, presiunea economic, presiunea moral. De ce s fie fora singurul mijloc pentru a soluiona un conflict?Deci, ntr-un conf lict, fiecare dintre pri folosete toat voina sa pentru a obine triumful ambiiilor proprii, ambiiiconcretizate ntr -un scop, ntr -un obiectiv. Obiectivul poate fi concret i perceptibil, de exemplu un teritoriu, concret i nu imediat perceptibil, asemenea unui profit comercial, i, prin abstract, dobndirea unui prestigiu, el este legatorganic de conflict ntruct reprezint natura nsi a conflictului. Se poate spune c se declaneaz conflictul nmomentul n care obiectivul se transform n provocare, iar provocarea presupune acceptarea riscului. Din acest punctde vedere, conflictul poate fi constituit din situaii succesive, n care doi sau mai muli indivizi consider provocareadrept un obiectiv a crui posesie, cucerire sau pstrare merit asumarea riscurilor. n cazul conflictelor politice, o atare definire a lor poate fi considerat uor incomplet dac nu inem cont deconductorii politici, efi de stat,care transform un obiectiv prea putin cunoscut uneori, ori deloc, intr -o provocare.Toti conducatorii statelor iau, in principiu, decizii ori le aproba pe cele ale colaboratorilor.Pentru ca un conflict sa fie declansat trebuie ca sa existe certe conditii indeplinite si actiuni intreprinse. Pornind de laelementele componente ale conflictului, actiunea unitatii politice si reactiunea populatiei, se pot distinge mai multeforme de declansare: Prima dintre ele ar fi declansarea conflictului in urma unei decizii, iar in acest caz reactia populara este aproape nula,decizia guvernului este o alegere libera, intemeiata pe propria ratiune si nicidecum condusa de o presiune oarecare. A doua forma este declansarea datorita unei ocazii. In aceasta situatie, un guvern ori un grup de opinie, mai mult orimai putin important, doreste realizarea unui obiectiv, dar considera ca sunt circumstante nefavorabile in acel moment pentru ca dorinta sa se concretizeze. Apoi o schimbare brusca a conjuncturii face posibil ceea ce parea de nerealizat.Se presupune ca exista deja un conflict latent care nu avea elementele necesare traducerii in realitate. Ei bine, schimbarea reprezinta ocazia care furnizeaz elementele de transformare a conflictului latent in conflict deschis. Un exemplu in acest sens se regaseste in atitudinea Uniunii Sovietice fata de tarile baltice si de Polonia in 1939. Prinsemnarea tratatelor de sovietici in 1920 si 1921 cu tarile respective frontierele erau considerate definitive. Dar URSSnu era cu adevarat resemnata si accepta greu pierderea acestor teritorii care apartinusera Rusiei tariste. Asa se face ca
17

in primavara lui 1939, cnd Uniunea Sovietica si-a dat seama ca Germania nazista era hotarita sa bulverseze estuleuropean, ea a decis sa profite de ocazia creata. A treia forma de declansare este aceea prin contra-lovitura . Acum, decizia, complet straina de un obiectiv determinat,antreneaza, prin consecintele sale neprevazute, declansarea unui conflict legat de acel obiectiv, adica o decizie luata deun stat furnizeaza altui stat ocazia de a declansa un conflict. Asa s-au petrecut faptele la sfirsitul secolului al XIX-leacind a avut loc un conflict grav intre Statele Unite si insulele Filipine, care de-abia fusesera cumparate de la Spania .Conflctul a fost declansat de Filipine ca urmare a deciziei americane de a declara razboi Spaniei pentru eliberareaCubei de sub dominatia spaniola; Statele Unite au promis solemn ca nu vor anexa Cuba. Elita filipineza a crezut caamericanii aplica principiul general si ca intentia lor era de a declara si independenta Filipinelor. Cind s-a vazut ca nua fost altceva decit dorinta de dominatie, s-a declansat o rezistenta inversunata contra noilor stapini. Asadar, decizia dea reda independenta Cubei a avut consecinte neprevazute pentru SUA. De aici s-ar putea concluziona ca intentia de aacorda un avantaj autonomie interna, independenta- unei colonii determinate, poate antrena elitele altei colonii de areclama aceleasi nazuinte care pot declansa un conflict. A patra forma este declansarea datoritacoaceriiconflictului, Maturatiei sale. In general, conflictele nascute prinmaturare sunt conflicte cu caracter nationalist, etnic, identitar, cultural. Anii de dupa caderea Zidului Berlinului sidupa destramarea Uniunii Sovietice sunt cel mai bun exemplu pentru declansarea , evolutia si solutionarea acestui tipde conflict. Disparitia identitatii comune a statului, care tinea in friu orice manifestare etnica a unui individ ori a unuigrup de indivizi, a dus la aparitia fatisa a aspiratiilor la autonomie si independenta, cu manifestarile promovate denatura identitatii de grup. Termenul de conflict identitar permite gruparea unui numar mare de crize civile care prezinta o arhitectura comuna.Definirea conflictului identitar, pornind de la cele din Liban, Moldova, fosta URSS si fosta Iugoslavie, face apel lacultura, intrucit cultura insumeaza valorile proprii, traditiile si mostenirile specifice care despart pe oameni, conferindfiecaruia o identitate tradusa prin apartenenta la un grup Deosebirea fata de celelalte tipuri de conflicte consta in faptulca se deruleaza in interiorul uni stat si, de cele mai multe ori, au ca rezultat final dezmembrarea acelui stat.Conflictele identitare au in comun 5 elemente: polarizare, ambiguitate ideologica, particularism, violenta maxima,durata lunga de desfasurare.Daca ne gindim la prevenirea conflictelor, putem admite ca conflictul declansat de decizie este cel mai usor de evitat,cel putin teoretic, cu trimitere la solutionarea pasnica, fara recurgerea la forta, a crizei rachetelor din Cuba. Inoctombrie 1962, deciziile presedintelui Kennedy si ale primului ministru sovietic Hrusciov au salvat omenirea.Conflictele declansate printr-o ocazie sunt dificil de evitat pentru ca aparitia unei ocaziii creeaza o tentatie, o provocare, si oamenii politici, din diverse ratiuni ambitii personale, sentimentul ca servesc intereselor patriei folosesc acesta ocazie. Daca uneori poate fi vorba de o decizie oarecum deliberata, timpul scurt pe care il determinaaparitia si folosirea ocaziei, face ca finalitatea acestui conflict sa suporte conscintele unei decizii luate in graba.Conflictele declansate prin contra-lovitura cu cit sint imprevizibile cu atit sint mai greu de evitat. Uneori este aproapeimposibil de imaginat, intr-o conduita competitiva, care vor fi consecintele unui act.Conflictele declansate prin maturatie sint bine ancorate in timp pentru ca deriva dintr-o evolutie in general lenta. Totasa, putem admite ca
18

existenta unui stat multinational nu poate fi eterna, in cazul acestor state trebuie depus un mareefort pentru schimbare prin federalizare. De fapt, aici problema este de alta natura. Maturatia transforma foarte incet osituatie, fara a cuprinde si conceptele traditionale. Marea dificultate a oamenilor politici este mai putin sa admita catrebuie gasite concepte noi decit sa incerce sa reclame noutatea conceptelor.In ceea ce priveste clasificarea in functie de scop, o distinctie generala se face intre conflictele politice declansate pentru a cuceri noi teritorii si intre cele al caror scop nu il reprezinta noi posesiuni teritoriale. Dar, fiecare dintrecategorii poate fi divizata la rindul ei deorece nu este exclus ca in derularea lui conflictul sa cunoasca o trecere de laun tip, la alt tip. Elementul comun al fiecarui conflict, il constituie vointa decidentului, si anume: vointa de a impune altui stat o religiesau o doctrina ideologica (razboaiele relgioase, revolutiile), vointa de a cuceri ori de a nu pierde certe avantajeeconomice (exemplu, revendicarile Italiei din 19381939 pentru obtinerea unei parti din actiunile CompanieiCanalului de Suez, decizia lui Mossadegh de a nationaliza bunurile Anglo-Iranian Oil Comnpany), vointa de aimpiedica un stat de a deveni prea puternic (de exemplu, impotrivirea Angliei la anexarea Marocului de catre Franta in1844-1845, ultimatumul de dezarmare adresat Piemontului de catre Austria in 1859), vointa de a apara si sustine un principiu (exemplu, presedintele SUA, Woodrow Wilson, declara intrarea lor in razboi in aprilie 1917 pentru a aparaprincipiul marilor, presedintele Bush ataca in 1991 Kuweitul ocupat de Iraq pentru a-l elibera in numele principiului libertatii).Kenneth Waltz, in lucrarea saOmul, statul si razboiul prezinta trei moduri de explicare a cauzelor care duc larazboi: primul se concentreaza pe individ ca principala cauza a declansarii conflictelor internationale, al doilea serefera la tipolgia statelor si la predispozitia unor regimuri de a recurge la violenta , iar al treilea considera sistemulinternational ca fiind principala cauza a declansarii conflictelor internationale.Toate aceste conflicte, indiferent de modurile ori cauzele declansatoare, pot fi solutionate printr-o decizie care duce la pace sau la razboi. In politica rolul deciziilor este important tocmai datorita finalitatii actiunilor intreprinse.

3.3. Rolul deciziilor in solutionarea conflictelor La prima vedere notiunea de rol, in acceptiunea pur sociologica, nu isi gaseste o aplicatie justa in politica. Cu toateaceste a, termenul de rol este folosit frecvent pentru a descrie subiecte si fenomene politice. Daca se vorbeste de rolul executivului fata de legislativ, de rolul femeilor in viata cetatii sau de rolul electoratului in alegerea conducatorului, termenul de rol are deja un sens politic dat de avantaju l de a pune accentul pe caracterul dinamic al politicii (rolurile asumate de actorii politici) si de a se insista asupra comportamentului (actorii isi joaca rolurile). Nueste usor sa separi socialul de politic, granitele dintre cele doua sisteme se intrepatrund, fiind o problema de nuanta saude punct de vedere; nascuta de sociologie, teoria rolului se adapteaza fara efort la societatea politica si se exprima intoate aspectele sale. Pentru sociologie, actorul social este ghidat de norme si este supus tensiunii constante intreinteresele sale individuale si sistemul de valori dar are libertatea de a calcula costul incalcarii unei norme. Aplicareateoriei rolului in domeniul politic este, totusi, mai bine asigurata daca se examineaza carei necesitati se supun rolurilesi politica in dinamica lor.
19

Aceasta necesitate este aceea de a face alegeri, de a lua decizii. Toata actiunea sub care se prezinta un risc se specifica,se materializeaza, intr-o alegere. Alegerea poate sa fie reglata de norme logice si sa devina clara pentru actorul politicori poate sa fie relevata de motivatii inconsistente si sa fie obscura, rationala sau nu, in ambele cazuri ramine oalegere. Avind ca referinta caracterul sau decizional si de structura a autoritatii exprimata in decizii , societatea politica nu poate sa fie decit in armonie cu teoria rolului.Decidentul politic este un caz aparte de actor social. In consecinta, teoriile deciziilor si ale decidentilor se incadreazain marile teorii ale sociologiei. Asadar, luind in considerare faptul ca domeniul politic are caracteristici particulare,toate teoriile sociologiei raportate la politica se adapteaza acestor particularitati. Cele mai multe dintre modele si teoriideriva din relatiile internationale si din stiintele administrative si sunt cu adevarat interesate de luarea deciziilor atitindividuale cit si colective. Deciziile politice sunt luate fie in functie de presiunile exercitate aupra decidentului, inflentate de cauze exterioare, fie,si este cazul ideal, in functie de scopurile propuse, de interesul national , de evaluarile personale ale decidentului, de ceea ce este posibil de infaptuit, toate acestea transpuse in finalitatea deciziilor. Pusi in fata unei decizii concrete estedificil sa determinam daca decidentul a luat-o pentru a da satisfactie unor grupuri care au facut presiuni asupra lui, oridaca a luat-o pentru ca el a gindit ca este cea mai buna decizie. Un exemplu in acest sens, il ofera istoria, Hitler aatacat URSS in 1941 nu pentru ca s-au exercitat presiuni de opinii asupra lui, ci print-un act deliberat al propriei salevointe.De cele mai multe ori, atunci cind suntem confruntati cu un eveniment pe scena internationala a carui logica ne scapa,ne aratam nedumerireaNu pot sa inteleg si nu pot sa-mi explic cum de s-a intimplat asa ceva?adica suntemincapabili de a identifica un rationament care poate sa ne duca la actiunea respectiva. Metoda care consista in a explicaevenimentele survenite in politica internationala si care prezinta scopurile si rationamentele pe care le au statele siguvernantii in luarea unei decizii se numeste modelul actorului rational. Fiecare decident are un comportament carereflecta un scop ori o intentie, fiecare decident este constient ca subiectul actiunii este statul sau guvernul , fiecaredecident stie ca actiunea in cauza reprezinta solutia care va fi aleasa pentru rezolvarea unei probleme de ordinstrategic, toate acestea se concretizeaza in actiunea rationala. In relatiile international statul este cel care joaca rolul de actor rational, iar in acest sens, Graham Allison consideraca sunt patru ipostaze de stat ale actorului rational: statul notional,modelul cel mai simplu, un stat in interiorulsistemului international, care apeleaza la rationalitatea pura statul vrea sa-apoi, pe masura ce intervin contextecomplexe, actorul poate deveni un stat generic, clasificat dupa regimul politic sau un stat identificat in timp si spatiu Statele Unite vor sa...- iar daca valorile si opiniile guvernantilor au un rol determinant, apare statul personificat Administratia Clinton vrea sa ... Asadar, la nivel international statul este cel care face alegerea, este cel caruia i apartine decizia. De altfel, din punct de vedere al relatiilor internationale, statele sunt societati umane, autonome politic si inzestrate cu puterea de a luadecizii si de a le executa. Prin aceste decizii, statul, angajeaza societatea in
20

ansamblul ei fata de restul lumii deoarecein actiunile guvenamentale si in relatiile internationale actorul rational este statul. Chiar daca in procesul decisional statul si reprezentantii sai intreprind aciuni particulare aceasta inseamna ca se alege cel mai bun mijloc de a maximiza riscurile la care se expune dobindirea obiectivului dorit. In cuprinsul acestui prim capitol spuneam ca in cazul unui conflict, o decizie adoptata poate aduce pacea ori, tot atit de bine, poate declansa un razboi, sau, mai rau, provoca un dezastru. Intrebarea De ce au loc razboaiele poate genera oserie de explicatii aproape fara de sfirsit. Daca luam ca referinta primul razboi mondial, istoricii au o abordaredecriptiva si pentru acestia cauza directa a declansarii este asasinarea in 1914 a arhiducelui Franz-Ferdinand, pe cindanalistii politici se axeaza pe evolutia relatiilor dintre state, studiul celor doua aliante, Tripla Intelegere si AntantaCordiala, pe situatii si contexete cum ar fi balanta de putere in Europa la inceputul secolului al XX-lea.In 1945 s-a luat decizia de a folosi bomba atomica pe cimpul de lupta din Japonia pentru a determina capitulareaacesteia, dupa ce in luna aprilie a aceluiasi an capitulase neconditionat Germania. Cel care a ordonat folosirea acestei bombe a fost presedintele Truman care, in discursul tinut dupa capitularea Japoniei considera ca arma atomicareprezinta .... un potential atit de promitator pentru viitorul omenirii si al pacii mondiale. Urmarea acestei deciziis-a dezvaluit in mod tragic intregii omeniri.Totusi, trebuie amintit ca acelasi presedinte Truman a refuzat cu tarie utilizarea armei nucleare in razboiul din Coreea(1950 1953) si nu a ezitat sa-l demita pe generalul Douglas MacArthur, sustinatorul acestei strategii.Dincolo de abordarile stiintifice sociologice, psihologice si politice, care se concentreaza pe comportamentul simaniera liderilor de a lua cea mai buna decizie care serveste scopurilor propuse si de a calcula rational sansele, avantajele sau dezavantajele conflictului, marea enigma ramine ceea ce Lawrence LeShan a numitent uziasmul cu care intimpinam inceputul unui razboi... Desigur, nu toti suntem entuziasmati de razboi, dar unii au fostintotdeauna de-a lungul istoriei care a demonstrat ca este nevoie doar de citiva entuziasti importanti pentru ca unconflict sa degenereze in confruntare armata pentru ca natura umana este un ingredient al razboiului.Spre exemplu, sa reflectam la intrebarea: Cum se explica instalarea de catre sovietici a rachetelor din Cuba? SauCum de s-au lasat angrenati americanii in razboiul din Vietnam. Cei mai multi dintre analistii politici, precum sicea mai mare parte a oamenilor vor incepe sa examineze diferitele scopuri pe care sovieticii si vietnamezii le-ar fi avutsi care ar explica interesele americanilor, ignorind, ori tinind cont destul de putin, de factorul uman, parte integranta aoricarei actiuni sociale, de limitele si de excesele sale.De cele mai ori, una dintre cauzele izbucnirii conflictelor o reprezinta personalitatea conducatorilor, liderilor, carefavorizeaza in mod sistematic increderea exagerata. Oamenii au tendinta de a dezvolta o
21

prea mare incredere ingindirea lor, in fortele lor, o atitudine mult optimista, concretizata in afisarea unor iluzii pozitive. Implicatiile deciziilor in relatiile internationale Nivelurile de analiza a implicatiilor deciziilor in relatiile internationale ramin inca un subiect controversat . Facindreferire la termenul de niveluri , Waltz a folosit cuvintul Imagini pentru a arata factorii care determina declansarearazboiului si care sunt:oamenii, statele si sistemul international.In acelasi domeniu al analizei, sintagma nivel de analiza a fost consacrata de David J. Singer, intr-un articol publicatin 1961. In acest caz, nivelurile de analiza sunt in numar de trei: nivelul individual (in special decidentii politici), nivelul statal nivelul sistemic. Nivelul individual cauta explicatiile evenimentelor internationale pornind de la indivizi, si anume de la natura umana si de la personalitate. Explicatia consta in faptul ca pentru a afla cauzele evenimentelor internatioanle trebuie sa acceptam ca politica, dincolo de deosebirile dintre indivizi, de context si de spatiu, este expresia instinctelor umane.Pentru curentul idealist in relatiile internationale, indivizii au o structura psihica rationala, fiind capabili sa evaluezecosturile si beneficiile asociate actiunilor intreprinse.Pentru adeptii relismului international, natura umana este slaba, egoista, conflictuala, dominata de dorinta de putere,iar istoria este martorul acestor trasaturi. In viziunea realista, istoria eset o repetitie de secvente cauza-efect sidetreminata de limitele naturii umane. Astfel, izbucnirea celui de al doilea razboi mondial se explica prin analiza personalitatii lui Hitler, iar victoria Marii Britanii prin convingerea aproape nebuneasca a lui Churchill. Nivelul statal se refera la faptul ca structura interioara a unui stat constituie cauza unor evenimente internationale. Laacest nivel, factorii in cauza sunt: tipul de regim (democratic sau nedemocratic), economia (economie liber saucentralizata), populatia (omogena sau fragmentata cultural, etnic, religios), resursele si caracteristicile societatii. La nivelul statal un exemplu il reprezinta ascensiunea extermei drepte din Germania si din Italia, intr-un anumitcontext social, economic si politic. Nivelul sistemic considera ca in mediu international sunt structuri, reguli si principii care constring statele sa secomporte pe scena interbnationala intr-un anumit mod indiferent de factorii care tin de individ sau de specificul internal fiecarui stat. Dac luam ca punct de referinta tot cel de-al doilea razboi mondial, acesta s-a produs prin echilibrrae balantei de putere intre cele doua coalitii: SUA, URSS, Marea Britanie si Franta pe de o parte si Germania, Italia siJaponia pe de alta parte.

22