1.

Initiere in teoria comunicarii si informarii

Comunicarea inseamna viata. . Comunicarea face posibilă coexistenţa

oamenilor. Comunicarea reprezintă, în principiu, schimbul de informaţii. Când
se vorbeşte despre informaţie se vorbeşte şi despre comunicare.

2.Tehnicile de comunicare si informare sunt

instrumente fundamentale in relatiile interumane.

3. Componentele procesului de comunicare

Pentru a defini un proces de comunicare trebuie să existe 4 componente
fundamentale:

Emiţător - Informaţia - Canal- Receptor

Emiţătorul , ca iniţiator al mesajului, are cea mai mare responsabilitate
în procesul de comunicare.
a) calităţile necesare unui bun emiţător:
-să cunoască scopul mesajului;
-să cunoască conţinutul mesajului;
-să cunoască receptorul sau receptorii mesajului

Emiţătorul trebuie să aleagă momentul şi locul cel mai potrivit de

transmitere a mesajului; este recomandat să se folosească expresii şi
cuvinte precise, fără ambiguităţi, un limbaj simplu, cu cuvinte cunoscute
de interlocutor, ori de câte ori se poate acest lucru.

b) calităţile necesare unui bun receptor:

-Ascultarea;

1.Nimeni NU ascultă.Trec pe langa noi fiinţe cu care vrem să vorbim şi

care nu ne văd şi nu ne aud.
2.Ghicim gândurile celorlalţi, nu le ascultăm. Aţi întrerupt vreun
vorbitor? Aţi fost întrerupt?
3.Partenerul de viaţă ştie că nu-l ascultaţi?
4. Copiii stiu că nu-i ascultaţi ? De ce trebuie sa le reptaţi aceleaşi lucruri
de mai multe ori? Ştiţi că de multă vreme nu vă ascultă?
5. 99% din oamenii cu care vorbim nu asculta. Este o
particularitate omeneasca....
6. Vorbind tot mai mult ascultăm tot mai puţin, adică dăm tot
mai multe concerte pentru surzi

Reactia de „Numeni NU asculta”este definita ca ascultare reactiva si are

2 componente:

a) -ascultarea inchisa.
b) -ascultarea in lipsa.

1
Ascultarea inchisa se produce ori de cate ori o persoana asculta pe
cineva si in acelasi timp isi vorbeste incet sau in gand, cand isi
pregateste un raspuns la cele auzite, cand aproba sau dezaproba, etc.
Ascultarea in lipsa este o ascultare programata, reactiva, determinata
de propriile experiente de viata, este „ Eul interior", este „ Eul fals”, care
nu asculta si care vorbeste permanent. El joaca rol de „Pion regal" in
procesul de ascultare.

In orice proces de comunicare trebuie sa alegi cum să asculti, cu

adevărat, prin ascultare creativă.

Ascultarea creativă poate fi:

a) –ascultare deschisă ;
b) –ascultare deliberată.

Ascultarea deschisă este opusa ascultarii reactive (cazul copiilor din

metrou). Ea necesita concentrarea totala spre vorbitor, spre spusele
acestuia, fără interpretări, fără intreruperi, fără reacţii. Este o ascultare
activă, cu concentrare asupra mimicii, gesticii, vorbelor interlocutorului.
Ea permite vorbitorului şi ascultătorului să-şi exprime, fiecare „ EU”
autentic.
Ascultarea deliberată se materializează prin atenţia dată sentimentelor,
prin claritatea şi conştientizarea momentului unei conversaţii, prin
eliberarea de „ascultarea reactivă".

ASCULTAREA EVALUATIVĂ - specifică muncii la catedră

-Decodarea informaţiei primite;

-Prelucrarea informaţiei primite;

-Reacţia la informarea primită.

c) calitatile necesare informatiilor pentru a asigura o comunicare

eficienta:
-continut;
-codificare;
-modul de criptare a informatiei;
-modul de decriptare a informatiei.

Transmiterea informaţiei in procesul de comunicare se face într-un

singur sens (este cazul unui monolog, al comunicării prin radio,
televiziune, etc.) sau în dublu sens (dialog, comunicare prin telefon).

Comunicarea eficienta trebuie sa aibă un mesaj adaptat la interlocutor,

de observarea atitudinii psihologice a acestuia. Este vorba de fapt, de a-l

2
cunoaşte pe celalalt, dar de a te cunoaşte şi pe tine însuţi, pentru a
alege propriul registru psihologic adaptat la cel al interlocutorului.

Fiecare individ are o anumită "programare neuro-lingvistica" (PNL),

care, în materie de comunicare, se manifestă prin:

a)-nu se poate să nu comunicăm: comunicăm chiar când nu dorim;

b)-nu comunicăm numai prin cuvinte, ci şi prin ton, expresie a feţei,

atitudine, prin respiraţie, culoarea pielii, etc.

Factorii care permit să se facă diferenţa între un"

bun " sau " rău " comunicator sunt numeroşi, dar
specialiştii îi reţin pe următorii:

a) -încrederea în forţele proprii;

b) -capacitatea de a asculta;

c) -claritatea exprimării;

d) -capacitatea de a vorbi deschis, direct.

În procesul de comunicare pot apărea "obstacole" in procesul de
transmitere sau de receptionare a mesajului. Aceste obstacole pot fi:

1. de limbaj:

-dificultăţi de exprimare;
-folosirea de expresii confuze sau cuvinte cu dublu sens;
-starea emoţională a receptorului, care poate deforma mesajul
primit,etc.

2.de mediu:

-folosire de mijloace informaţionale neadecvate;

-poluare fonică ce poate deranja procesul de comunicare;
-climatul locului de muncă nu permite exprimarea liberă a opiniilor
personale.

3.de concepţie:

-exprimarea neclară a mesajului de către emiţător;

-lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj;
-rutina în procesul de comunicare;

3
 -concluzii grăbite asupra mesajului;
-existenţa presupunerilor.

4.datorate pozitiei emiţătorului sau receptorului:

-caracterizării diferite privind mesajul, dată de emiţător şi de receptor;
-imaginii pe care emiţătorul sau receptorul o are despre sine şi despre
interlocutor;
-motivaţia diferită cu care interlocutorii participă la comunicare.

ANALIZA TRANZACŢIONALĂ

Cum să ne cunoaştem şi să comunicăm mai bine.(psihologul Eric BERNE)

-"EU"-ul interior;

-în fiecare persoană există 3 stări ale "EU-lui" personal:

-un copil (adaptiv, liber sau rebel);
-un adult;
-un părinte (persecutor, victimă sau salvator).

-tentativele celorlalţi de a comunica cu noi sunt "invitaţii" şi nu

ordine;

-orice invitaţie presupune "dreptul de a accepta sau de a

refuza".

Componentele comuncării
A- componetele verbale:

a) -vocea şi debitul verbal (regula de aur: timpul de vorbire egal cu

timpul de tăcere);

b) -tonul şi intonaţia ("tonul face muzica"):

d) -cuvintele folosite, umorul spntan, expresiile utilizate, exemple

din viaţa reală (virtuală), proverbe:

ex:"drumul spre iad este pavat de bune intenţii" sau"tot răul spre
bine",etc.

e) -recunoaşterea propriilor greşeli:"scuză-mă !", "iartă-mă !"

f) –autoironia arată cunoaştere de sine; este măsură de protecţie

contra observaţiilor răutăcioase ale celorlalţi, este o introspecţie
binevenită în procesul de comunicare.

Comunicarea verbală, pentru a fi eficientă, trebuie să folosească un

limbaj sugestiv ideii tratate:

4
 -frazele să fie concise, concrete;
-fiecare idee să fie transmisă printr-o frază proprie;
-frazele să aibă "identitate", să fie diferite între ele.

Vocabularul folosit trebuie să conţină cuvinte legate de imagini, de

ideile transmise.

Orice conversaţie trebuie să fie ca o partida de tenis: fiecare

persoană are mingea şi o trimite adversarului.
Adevărata artă a conversaţiei presupune alternarea rolului de vorbitor
cu cel de ascultător.

B- componentele nonverbale:

a) -corpul:
-mişcări, înclinări;

b) -gesturile:
- miscarea mâinilor pentru delimitarea sferei intime (0-45cm),
zona personală (46-122cm), zona socială (123-350cm), zona
publică (peste 1,5m).
- poziţia palmelor;
- poziţia picioarelor.
- prin gesturi se asigură individualizarea celui care comunică;
- gesturile pleacă de la nivelul bustului şi nu de la nivelul şoldurilor.
c) –privirea:
- să fie directă, deschisă;
- să fie panoramică si să acopere tot grupul de interlocutori
d) -faţa, zâmbetul;

Zâmbetul constituie cel mai eficient mijloc de iniţiere a unei

comunicări eficiente. Zâmbetul indică:

- respect pentru partenerul de dialog;

-disponibilitate spre ascultare activă;

- prietenie;

- deschidere spre comunicare.

e) -pozitia in spatiu in raport cu auditoriul:

- în centrul cercului de influenţă;

- lateral faţă de centrul cercului.
f) -respiraţia adecvată pentru relaxare.

5
 Stiluri de comunicare manageriala:

1.de control prin:

a.-comunicarea a ceea ce asteapta concret de la colaboratori;
b. -trasarea de sarcini care sa evidentieize calitatile subordonatilor;
c.-ascultarea nemulţumirilor subodonatilor si oferirea de solutii
concrete;
d. -furnizarea informatiilor necesare unor activitati performante;
e.- asigurarea ca subordonatii inteleg consecintele
neindeplinirii sarcinilor care le revin;
f.-răspuns la intrebările sincere şi la obiect.

2.de interventie:

a.acordarea de atenţie interlocutorului;

b.cunoaşterea anticipată a interlocutorului;
c.folosirea unor cuvinte cu mesaje clare;
d.verificarea inţelegerii mesajului prin întrebări la obiect;

3. de investigare:

a.analiza problemelor de comunicat;

b. cererea sau furnizarea de informatii;
c.evaluarea punctelor slabe si a punctelor tari;
d.identificarea resurselor.

4.de influentare:

a.sa ofere solutii de imbunatatire a performantei;

b.sa puna accent pe calitatea muncii;
c.sa sustina opiniile cu argumente solide;
d.sa ramana deschis la problemele si intrebarile colaboratorilor;
e. sa stie daca interlocutorul este pregatit sa comunice;
f. sa finalizeze discutia prin revizuirea explicita a problemelor discutate.

Prin natura funcţiei managerul îşi concentrează atenţia pentru obţinerea

de profit. Un mamager performant ţine seama şi de interesele subordonaţilor
cunoscute in procesul de comunicare managerială. Se ştie că un manager
este apreciat si sprijinit de subordonati nu numai după modul cum se
comportă faţă de ei ci şi după cum ştie să le apere interesele.