Sunteți pe pagina 1din 13

65

II. ARHITECTURA CULT PN N SECOLUL AL XX-LEA



Daca istoria arhitecturii poate fi definita ca o ilustrare materiala
a devenirii si aspiratiilor umane, ceea ce veti studia este:
o istorie a arhitecturii "universale", care este de
fapt, mai mult sau mai putin o istorie a arhitecturii
mediteraneene si occidentale, o "istorie majora", sau
alte "istorii majore" pe care nu le studiem (de ex.
istoria arhitecturii altor arii geografice dect cele
europene si, mai trziu "atlantice"); n raport cu
care exsita alte istorii "minore", ale unor zone
aflate la periferia marilor culturi, o istorie a unor
arhitecturi regionale, zonale ...
o istorie a arhitecturii care nu poate fi nteleasa
fara recursul la istoria urbanismului - n ce masura
un obiect de arhitectura poate fi analizat si mai
ales corect evaluat, daca este scos din contextul n
care a fost edificat?
o istorie care poate fi limitata la o istorie a
programelor, a parcursului conceptelor si tehnicilor
constructive;
o istorie care are valoare de suport cultural n
masura n care este nteleasa si citita mpreuna cu
celelalte elemente care tin de cultura si
civilizatie;
o istorie a arhitecturii care sa furnizeze elemente
pentru ca oricare dintre voi sa-si construiasca
propriile criterii de evaluare, propriul sistem de
perceptie a arhitecturii vechi si care sa alcatuiasca
baza unei gndiri proprii n raport cu abordarea
arhitecturii de astazi.


66
EPOCILE ISTORICE
Istoria arhitecturii ne nvat c fiecare epoc a respins
si ndeprtat arhitectura predecesorilor n numele
modernittii (pentru a lsa s se nasc noi idei trebuie
s facem s dispar cele vechi). Cu toate acestea,
fiecare epoc se sprijin pe creatiile anterioare, care
nu dispar niciodat complet. De aceea, 'memoria', n
materie de arhitectur, este un fenomen ambiguu, compus
din traditie si distrugere.
Fiecare perioad a cunoscut vrfuri, corespunznd unor
momente de expansiune economic, de centralitate
politic, de certitudine tehnic. Aceste cicluri comport
si momente de ruptur, pe parcursul crora o civilizatie
dispare pentru a lsa locul alteia. Sunt perioade de
conflict ntre expansiune si recesiune, ntre certitudini
si incertitudini, ntre ordine si dezordine. ntre fazele
extreme ale istoriei arhitecturii se situeaz perioade de
agitatie intelectual, fcute cnd din cercetri si
experimente, cnd din ndoieli si repuneri n discutie
... ca si n zilele noastre.
Trebuie observat c ciclurile se ntind pe perioade din
ce n ce mai scurte, care se refer la teritorii din ce
n ce mai vaste (un secol din evul mediu este
echivalentul unui deceniu din epoca noastr, iar scara
medieval a orasului s-a transformat ntr-o scar
continental si planetar).
(Joseph Belmont, 2001)

n ceea ce urmeaza vom cauta sa va prezentam ntr-o maniera foarte
sintetica ce concepte, programe arhitecturale, elemente, tehnici de
constructie pot fi retinute n legatura cu ciclurile devenirii
actului de edificare.
n functie de autor, istoria arhitecturii a fost
prezentata urmnd o anumita periodizare, proprie
sistemului de gndire si de perceptie al acestuia, dar si
a epocii n care a fost scrisa.
Pentru o mai usoara ntelegere, vom folosi aici o
periodizare care ni s-a parut a fi dintre cele mai
simple si - n acelasi timp - mai cuprinzatoare.



67
ANTICHITATEA I NCEPUTURILE CRETINISMULUI
corespunde aproximativ perioadei 2900 .e.n. - 540 e.n. si se
refera la civilizatiile care au luat nastere si s-au dezvoltat
n jurul Mediteranei, cel mai adesea n strnsa legatura cu
prezenta acesteia.

Egiptul antic (2900-700 .e.n),
Aparitia statala si dezvoltarea Egiptului se leaga fundamental
de existenta Nilului, ne pune n fata unor constructii legate
de cultul funerar (piramidele ca elemente principale n cadrul
unor ansambluri destinate ritualurilor funerare si temple).
Daca alte constructii nu s-au pastrat, acest lucru pare sa se
datoreze materialelor perisabile din care acestea erau
construite. n schimb, edificiile pastrate, zidite din cel mai
durabil material - piatra - ilustreaza tehnici constructive
suficient de avansate care raspund - n functie de necesitati
- configurarii unor masive cu o geometrie perfecta
(piramidele), dar si stabilirii unor sisteme structurale
bazate pe elementul portant continuu (zidul) sau pe cel izolat
(stlpul, coloana). Spatiile rezultate din combinarea acestor
doua sisteme urmeaza un concept arhitectural si o simbolica ce
este doar partial descifrata n zilele noastre. De aici, si
perceptia noastra, si ea partiala si orientata catre o
estetica a monumentalului si catre mijloacele cu care acest
probabil scop al constructorilor egipteni a fost atins.



68

Grecia antic (800-30 .e.n.)




Bazat pe civilizatia prehelenica insulara (cretana) si
continentala, pe existenta unor constructii politice a
oraselor-state ("polis") - urbanismul grecesc ne pune n
fata unei gndiri a asezarilor umane si a componentelor
arhitecturale ale acestora n strnsa legatura cu natura
nconjuratoare. nscrierea n formele de relief si
accentuarea acestora prin pozitionarea spatiilor si
constructiilor publice sunt sustinute si de modul de
realizare a edificiilor. Dintre acestea, arhitectura
templului mizeaza n cea mai mare masura - de la imaginea
69
generala si pna la elementele de detaliu - pe o
perceptie sculpturala, n directa legatura cu
perspectivele neasteptate pe care traseele urbane le
sustin.













Trebuie subliniata n mod deosebit nasterea n
cultura Greciei antice a limbajului arhitectural care va
primi denumirea de clasic: limbaj bazat pe utilizarea
dupa anumite reguli a sistemului trilitic, care - nsotit
de o anumita decoratie specifica - este codificat sub
formula celor trei ordine calsice, doric, ionic si
corintic. n cadrul limbajului ordinelor clasice, coloana
- cu componentele sale (baza, fus, capitel) - constituie
un element fundamental, alaturi de sistemul de proportii
si de reguli de compozitie specific fiecaruia dintre
Acropola din Atena

70
ordine. Acest limbaj al arhitecturii grecesti va fi
prezent n ntreaga istorie a arhitecturii, pna n
zilele noastre, mbogatindu-se pe parcurs cu diferite
elemente noi, mbatnind, apoi regasindu-si noi
semnificatii. Acesta ramne limbajul cu cea mai mare
durabilitate din arhitectura culta.
Agora - spatiu deschis destinat adunarilor publice -
si planul n tabl de sah (hippodamic) al oraselor, sunt
si ele preluate n epoci mai trzii de catre urbanismul
mediteranean si european.



Roma antic (300 .e.n. - 300 e.n)

si creeaza o arhitectura puternic influentata de cea a
etruscilor si de cea greaca. Aceasta dubla mostenire a
dat nastere nsa unei gndiri arhitecturale autonome, n
care aportul etrusc - de natura tehnica - este cel care
conduce la dezvoltarea si utilizarea la scara larga si la
dimensiuni din ce n ce mai mari a arcelor si boltilor,
mult mai apte dect sistemul trilitic sa acopere
71
suprafetele din ce n ce mai mari ale cladirilor. n
acelasi scop, romanii sunt cei care utilizeaza pentru
prima data un material cunoscut pna n zilele noastre:
betonul. Fata de aceste inovatii arhitecturale, ar parea
ca influenta arhitecturii clasice grecesti se limiteaza
la utilizarea ordinelor clasice sub forma de elemente de
articulare a fatadelor si spatiilor (uneori fara rol
structural). n fapt, romanii mbogatesc foarte mult
acest limbaj, prin includerea n el a arcelor si
boltilor, suprapunerea pe naltime etc., adeseori
utilizat ntr-o formula compozitionala noua ce presupune
- spre deosebire de modelul grec - compozitii axiale.


Acestea sunt n directa legatura cu tipul de
organizare a oraselor, asezate pe un teren perfect plat,
ceea ce permite trasarea lor n tabla de sah, traversate
de doua mari axe de circulatie (nord-sud si est-vest), la
intersectia carora se amplaseaza o forma perfectioanta a
agorei grecesti - forumul - o piata nchisa de colonade
si cladiri publice (basilica, arcele de triumf, templele,
72
etc.), a caror functiune si pozitionare implica
axialitatea. Teatrul, stadionul, termele completeaza
paleta cladirilor publice, n timp ce "domus" si "insula"
sunt cele doua tipuri de cladiri destinate locuirii.
Insula reprezinta de altfel una dintre primele forme de
locuinta colectiva cunoscute.

Roma Antica: 1. Colosseum; 2. Pantheon; 3. Arcul de triumf al lui Constantin;
4. Baile lui Diocletian; 5. Forul lui Traian; 6. Columna lui Traian.


Planificarea urbana absolut necesara stapnirii
marii ntinderi a Imperiului Roman nu conduce numai la
gndirea unui tip de oras care utilizeaza terenul n mod
rational, ci si la construirea de drumuri, poduri,
apeducte. Pna n epoca moderna, mai ales pna la
utilizarea pe scara larga a caii ferate, cele mai
importante rute comerciale europene erau cele ce urmau
vechile drumuri romane.
73
Bizantul (300-1453)

Bizantul face trecerea ntre antichitate si ev mediu,
ntre politeism si crestinism n partea de rasarit a
Europei. n timp ce invaziile popoarelor migratoare
distrug Imperiul Roman de apus si cufunda occidentul
ntr-o lunga perioada de ntuneric, Imperiul Roman de
rasarit si apoi Imperiul Bizantin reusesc sa pastreze o
buna parte a mostenirii romane, asimilnd forme noi
specifice crestinismului timpuriu, dnd nastere mai
trziu unor forme proprii acestuia, ce se vor regasi n
edificiile evului mediu european, nu numai oriental, ci
si occidental.


Devenit religie de stat, crestinismul are nevoie de noi
edificii, n care - contrar edificiilor cultelor pagne,
accesibile numai preotilor - trebuiau sa poata sa
patrunda credinciosii pentru oficierea serviciului divin.
Pe baza formelor existente, crestinismul dezvolta o mare
diversitate de forme architecturale: mausoleele
mparatilor servesc ca modele sanctuarelor martirilor sau
baptisteriilor; basilicile antice profane se adapteaza
74
necesitatilor cultului crestin si devin locuri de
rugaciune - biserici. ncetul cu ncetul, cupola devine
simbolul universului ceresc, sub ea se desfasoara
slujbele. De aici, marea varietate de spatii (de tip
central, basilical, n cruce greaca nscrisa sau
trilobate) care, acoperite cu o cupola sau turla, vor da
nastere tipurilor de biserici ale cultului oriental,
configuratie valabila si n zilele noastre. ntr-o
anumita masura Bizantul poate fi soscotit ca unica zona
europeana care continua traditia antichitatii si o
transfera Europei medievale crestine.
Dupa despartirea celor doua biserici crestine (Marea
Schisma, 1054), cultura bizantina a continuat sa se
manifeste n forme proprii, din ce n ce mai ndepartate
de calea pe care avea sa o urmeze cultura occidentului
european. Aria sa de raspndire - n partea de est a
continentului - a fost marcata pna n secolul al XIX-lea
de manifestari arhitecturale specifice, definite de
regula ca "post-bizantine", cu referire la perioada de
dupa caderea Constantinopolului (1453).


75
EVUL MEDIU (CCA.750-CCA.1500)

"Perioada medievala corespunde unei imense dezvoltari
urbane, n cursul careia se constituie cele mai multe
dintre aglomerarile urbane moderne. ... n Evul Mediu
preocuparea majora este cea a rezolvarii unor probleme
concrete, fara a se face apel la concepte sau metode,
ceea ce nu exclude, de altfel, admirabile reusite
estetice." (Jean Louis Harouel, 1995). Orasele Evului
Mediu sunt adesea vechi orase romane, sau orase noi - fie
alcatuite n jurul unei manastiri sau unui castel, fie
creatii urbane noi. Toate au n comun faptul ca sunt
locuri de productie si schimb, iar functiunea defensiva
este dominanta - caracteristici care se reflecta n
modul de alcatuire al orasului (pozitionare de-a lungul
unor drumuri comerciale, dar n locuri ce pot fi mai greu
accesibile unor atacatori, ziduri si amenajari /
mecanisme de aparare, densitate mare a constructiilor de
locuit care nglobeaza si locul de productie, strazi
nguste si sinuoase, etc).



n paralel exista si alte constructii defensive,
asezate izolat n mediul rural, fie resedinte nobiliare,
fie cetati destinate unor garnizoane, amplasate n puncte
strategice pentru formatiunile statale sau pentru
posesiunile senioriale ale epocii. Procedee tehnice
asemanatoare caracterizeaza modul de fortificare al
oraselor si al celorlalte functiuni cu caracteristici
defensive.
76
Printre programele de arhitectura ale epocii,
manastirea ocupa un loc aparte, ea raspunznd att
functiunii religioase si traiului canonic al comunitatii
calugaresti, ct si unor functiuni laice. n buna masura
si pentru o lunga peioada de timp, manastirea - orientala
sau occidentala - constituie un centru al vietii
spirituale si religioase. Functiunile sale complexe
raspund nevoilor generate de o societate nca
neconsolidata - de aici rolul religios, dar si cultural,
economic, social, pe care o manastire l ndeplineste.
Trebuie sa retinem ca notiunile de romanic si gotic
se refera n mod special la constructiile religioase,
biserici si catedrale, ale caror caracteristici
principale sunt determinate de preluarea si prelucrarea
mostenirii antice si bizantine.

Romanicul (cca. 750-cca.1250)

este socotit a fi "prima manifestare originala a
civilizatiei occidentale ... rodul asimilarii si
sintetizarii traditiilor antice cu cele preromanice, al
influentelor bizantine sau maure, al adaptarii la
felurite conditionari locale, oferind un raspuns coerent
cerintelor si mentalitatilor medievale." (Sanda
Voiculescu,1993).

Cu referire n special la arhitectura bisericilor, aceste
caracteristici pot fi sintetizate n realizarea unor
spatii inspirate din tipul basilical, a caror dezvoltare
fata de un ax longitudinal este determinata de prezenta
pe latura scurta dinspre est a unei abside (precedata de
un cor sau / si un transept), sub care se afla de regula
o cripta destinata adapostirii relicvelor sfinte.
Configuratia spatiala interioara, determinata n mare
77
parte de o structura ordonata, obligata sa sustina bolti
puternice din piatra sau caramida desfasurate pe una,
trei sau cinci nave, este reflectata la exterior de o
masivitate specifica si de exprimarea elementelor
componente prin volume separate. Chiar daca se ncadreaza
n caractere generale comune, bisericile romanice
prezinta elemente specifice unor anumite zone sau unor
anumite ordine religioase carora le apartin.


"Variata si plina de vitalitate, arhitectura romanica
cuprinde n germene tendintele dezvoltarii ulterioare:
rationalismul proiectarii si al executiei, inovatiile
tehnice, ordonarea spatiilor si a formelor prin
determinare reciproca ntr-un sistem unitar, elanul
nemplinit catre verticalitate si luminozitate. Pastrnd
nca starea de echilibru de sorginte clasica
mediteraneana, neatingnd starile de tensiune ce
caracterizeaza structurile gotice, arhitectura romanica a
asigurat continuitatea ntre cele doua mari civilizatii."
(Sanda Voiculescu,1993).