Sunteți pe pagina 1din 26

1.Definire conceptului de psihic: Psihicul-activitatea de reflectare de catre om a mediului sau intern si extern in forma de imagini,notiuni,idei.

Psihicul formeaza tabloul lumii in care omul traieste.Functia principal a lui consta in a asigura cu informative subiectul umandespre realitatea in care el treieste despre trecut si viitor.Psihicul uman este constituit dim 3 elemente:constiinta,subconstientul si inconstientul.Constiinta parte superioara a psihului uman care indeplineste urmatoarele functii:elaborarea scopului activitatii;alab.programului;reflectia(capacitatea de asi da seama de tot ce se intimpla cu omul);elaborarea atitudinilo(pareri,opinii)despre lume si sine/Subconstienta-este a doua parte a psihului uman care are drept menire de a regal procesele automatizate,procesele care prin exersare sau transformat prin deprinderi si obisnuinte(scrisul)Inconstientul-totalitatea proceselor si starile la care omul nu are acces.Fenomenele ps.inconstiente se produc fara vrerea omului(visul nocturn).Sistemul psihic uman: Procese psihice senzoriale)senzatiile,perceptiile,reprezentarile) Procese psihice cognitive(memoria,gindirea,imaginatia,limbajul) P.ps.rehlatorii(afectivitatea,atentia,vointa ,motivatia) Insusire de personalitate(temperamental,caracterul,atitudine) Activitatile de baza ale omului(jocul ,munca,invatatrea,comunicarea,creatia) 2.Istoriografia Etapele: Prestiintifica(de le poporul veki,sec VI i.n.Hr) Filozafica(inecpe cu sec VI pina la era noastra) Stiintifica(incepe cu sec XIX,cind 1879 psihologul si filozoful W.Wundt a inaugurat primul laborator de psihologie experimental la Leipzig) Curentele psh.: Asociatismul-afirma primatul partii asupra intregului.Viata psh.este suma de elemente. Gestaltism-acorda atentie intregukui in raport cu partea Introspectionismul-obiectul de studiu al psh.il constituie constiinta inteleasa ca o lume interna,subiectiva,inkisa,fara nici o legatura cu omul. Behaviorismul-reactie la introspectionismul considerin ca numai comportamentul,latura exteriozitata,reactiile ca re pot fi citite si interpretate ar constituiobiectul psihologiei. Psihianaliza principiul exzistentei dualitii constient-inconstient,referitoare la bazele biologice ale instinctelor si instantelor functionale ale psihului inconstient,subconstient,constient. Psihologia cognitivista-orientata pe cercetarea cu prioritate a proceselor mintale. 3.Obiectul de studio Ca stiinta fundamentala despre om, psihologia are ca obiect cunoasterea stiintifica , specializata a omului, a realitatii sale subiective, interne, aspectele de natura energetic-informationala (viata psihica), conduita si comportamentul sau ca fiinta concreta (denumita personalitate) n mediul social, aflat in situatii si mprejurari de viata habituale (normale) sau critice (situatii limita). Circumscrierea si definirea obiectului de studiu al psihologiei a suferit frecvente amendari si reveniri, fiecare viznd stabilirea problematicii abordate ntr-o etapa istorica sau alta, ct si statutul disciplinei n sistemul general al stiintelor. Termenul, ca atare, de psihologie a fost introdus de nvatatul german Rodolphe Goglenius n sec. XVI, utilizarea lui fiind sporadica pna n secolul XVIII ; decoderea lui se facea pur etimologic : psihe = psihic ; suflet ; duh-, la care se adauga logos = discurs ; vorbire despre. Adica, psihologia este discursul sau vorbirea despre psihic (suflet). Desprinderea de filosofie (1879), a fost foarte trzie (ultima din corpul stiintelor despre om) si, paradoxal, desi omul a facut totdeauna apel la cunostintele (empirice) de psihologie, stiinta ca atare a avut o alta conditie. Aftfel spus, psihologia are o viata lunga si o istorie scurta si este nca tributara filosofiei, din care s-a desprins, medicinei pe care o completeaza cu aspectele de psihiatrie ( iartos= vindecare), biologiei pentru partea de bios din individul uman, practic, tuturor stiintelor despre om si umanitate. 4.Ramurile psihologiei Psihologia biologica este acea ramura a psihologiei care studiaza substratul biologic al comportamentului si starilor mentale.

2. Psihologia clinica este ramura psihologiei care include studiul si aplicatiile psihologiei cu scopul intelegerii, preventiei si ameliorarii disfunctiilor cu baza psihologica si pentru a promova starea de bine si dezvoltarea personala. Psihologia comparativa este ramura psihologiei care studiaza comportamentul si viata mentala a animalelor in comparatie cu comportamentul si viata mentala a omului. Psihologia educationala si scolara Psihologia educationala si scolara este studiul felului in care oamenii invata in mediul educational, respectiv acea ramura a psihologiei care studiaza eficacitatea interventiilor educationale, psihologia predarii si educatiei si psihologia sociala din scoli. Psihologia evolutionista Psihologia evolutionista exploreaza radacinile genetice ale tiparelor mentale si comportamentale, fiind legata de ecologia comportamentala si sociobiologie.

Psihologia juridica acopera o gama larga de practici incluzand evaluarea psihologica a persoanelor din inchisoare, si de asemenea de intocmirea rapoartelor catre judecatori, juristi si avocati. Psihologie globala este o subramura a psihologiei care se adreseaza problemelor globale din lume privitoare la sustenabilitate. Psihologia globala extinde obiectivul psihologiei la nivel macro, examinand consecintele incalzirii globale, destabilizarii economice si altor fenomene pe scara larga. Psihologia sanatati este aplicarea teoriei din psihologie in cercetare si sanatate, boala si managementul sanatatii. In timp ce psihologia clinica se centreaza asupra sanatatii mentale si bolii neurologice, psihologia sanatatii se ocupa de psihologia unei game mult mai largi de comportamente legate de sanatate cum este mancatul sanatos, relatia medic- pacient, si probleme legate de intelegerea sanatatii, precum si credintele despre boala. Psihologia industriala si psihologia organizationala aplica conceptele psihologiei si metodele de optimizare a potentialului uman la locul de munca. Psihologia personalului, o sub-ramura a psihologiei organizationale si industriale, aplica metodele si principiile psihologiei in evaluarea persoanelor incadrate in munca. Psihologia organizationala examineaza efectul mediului de munca si stilurilor de management asupra motivatiei in munca, satisfactiei la locul de munca si productivitatii. Psihologia sociala este studiul comportamentului social si proceselor mentale, cu sublinierea felului in care gandesc oamenii unul despre altul si a felului in care relationeaza unul cu altul. Psihologia sociala se ocupa in principal de modul in care reactioneaza oamenii in situatii sociale. 5.Metodele de cercetare in psihologia generala Metoda de cercetare calea ,itinerarul,structura de ordine sau programul dupa care se regleaza actiunile intelectuale si practice in vederea atingerea unui scop.Metoda (gr.metodos- cale, itinerar, urmrire) reprezint chiar calea, itinerariul, structura de ordine sau programul dup care se regleaz demersul teoretic - intelectiv i/sau practicinstrumental adoptat n vederea atngerii unui scop. Categorii:

Metode de recoltare a informatiilor si metode de prelucrare si interpretare. M.de investigatie intensive si extensive M.de diagnoza si prognoza; Metodele de cercetare si metode applicative. Metodele sunt insotite de un punct de vedere theoretic al cercetorului,principia teoretico-stiintifice reunite sub denumirea de metodologia cercetarii. METODA OBSERVAIEI Observaia (lat. ob- nainte, servare- a se pstra, situa, ine) const n urmrirea atent, intenionat i nregistrarea exact, sistematic a diferitelor manifestri ale individului, ca i a contextului situaional n care acestea se produc, n scopul identificrii unor aspecte esentiale ale vieii psihice; implic percepia i nelegerea, iar ca demers practic, poate fi auxiliat (armat) de mijloace tehnice ( microscop, lunet, calculator, film, magnetofon etc.) care amplific posibilitile de percepie i asigur fixarea informaiilor.

Coninutul observaiei: simptomatica stabil -trsturile bio-constituionale ale individului i trsturile fiziognomice;

simptomatologia labil- comportamentele i conduitele flexibile, mobile ale individului (conduita verbal, motorie, mnezic, varietatea expresiilor:gesturile, mimica, mersul, particularitile limbajului etc atitudinile i comportamentul social- modalitile n care interacioneaz cu ceilai in diferite contexte sociale; aspecte care relev unele din caracteristicile personalitii celui observat. a) Formele observaiei- pot fi clasificate dup diverse criterii:orientarea observaiei: observaie extern (orientat spre exterior spre ceilali) i autoobservaie (orientat spre propria persoan);prezena sau absena observatorului: direct, indirect, cu observator ignorat (uitat), cu observator ascuns;implicarea sau neimplicarea cercettorului: pasiv, participativ;durata observaiei: continu (diacronic), discontin;obiective urmrite: integral (viznd mai multe aspecte de conduit),selectiv. Calitile observaiei depind de mai muli factori, majoritatea incluznd calitile de observator ale cercettorului, experiena sa anterioar: particularitile psihoindividuale ale observatorului (calitile ateniei, n principal); tipul de percepie al cercettorului: tipul descriptiv (minuios, exact, sec); tipul evaluativ (tinde s fac estimri, interpretri); tipul erudit (tinde spre enciclopedism i generalizri) tipul imaginativ-poetic (tinde s inlocuiasc i s deformeze realitatea prin imaginaie) Condiiile unei observaii tiinifice: claritatea i precizia scopului; selecia corect a formelor utilizate, a condiiilor i mijloacelor necesare; rigoarea planului (stabilirea ipotezelor, durata i locul desfurrii); evitarea omisiunilor sau distorsiunilor, prin notarea imediat; numrul optim de observaii n condiii ct mai diverse; discreia cercettorului ( subiectul s nu contientizeze c este observat). METODA EXPERIMENTULUI Experimentul const n provocarea unui fapt psihic, n condiii bine determinate cu scopul de a verifica o ipotez. Alturi de observaie, este o metod cental in psihologie. Deosebirile dinte observaie i experiment sunt date, n principal, de posibilitatea cercettorului de:a provoca fenomenul prin intervenie activ;izolarea variabilelor independente de variabile dependente;modificarea condiiilor de manifestare a fenomenelor pentru a sesiza mai bine relaiil dintre variabile;repetarea experimentului pentru stabilirea legitilor de manifestare;compararea rezultatelor obinute de grupul experimental cu cele ale grupului martor sau de control. Variabila este orice fapt obiectiv sau subiectiv care poate fi modificat fie cantitativ, fie calitativ. Exist urmtoarele tipuri de variabile:indpendente, la care variaia este influenat direct de experimentator pentu a nregistra consecine;dependente, la care variaia este n funcie de variabila independent.La grupul experimental variabila independent este prezent, iar la cel de control este absent.Tipuri de experiment posibile: e. de laborator, se realizeaz n condiii artificiale, subiectul este scos din ambiana cotidian i introdus ntr-un loc special amenajat (laborator pentru experi mentare, iar sarcinile cu care se confrunt sunt de asemenea artificiale). Avantajul pentru cercetare const n precizia i controlul riguros a situaiei experimentale de ctre cercettor. b) e. natural se realizeaz n condiii naturale, fireti; sarcina este natural, deoarece subiectul se manifest in vivo; este mai imprecis dect primul, dar mai autentic, mai realist. Pentru limitarea distorsiunii rezultatelor i evitarea greelilor s se aib n vedere:motivaia subiecilor inclui n grupele experimentale;asigurarea reprezantativitii eantionului de subieci; stabilirea unor grupe experimentale echivalente. a) METODA CONVORBIRII Convorbirea (sau interviul ) este o discuie premeditat dintre un specialist (psiholog) i subiectul investigat i presupune: Relaia direct dintre cercettor i subiect; Schimbarea locului i rolului partenerilor; Sinceritatea subiectului, evitarea rspunsurilor incomplete i a tendinei de disimulare; Se bazeaz pe capacitatea de introspecie a subiectului i pe capacitatea de empatie a psihologului; Necesit o motivaie corespunztoare a subiecilor; Crearea unei atmosfere de compatibilitate dintre partener i psiholog. Deosebiri dintre convorbire i observaie sau experiment: convorbirea vizeaz aspectele interioare ce derermin comportamentul (intenii, opinii, atitudini, interese, convingeri, spiraii etc.), iar observaia i experimenul reaciile exterioare. Formele convorbirii:

C. standardizat, dirijat, structurat se bazeaz pe formularea acelorai ntrebri, n aceeai form i aceai ordine pentru toi subiecii; b) C. semistandardizat sau semistructurat, n care se poate schimba forma intrebrilor, succesiunea sau se pot pune intrebri suplimentare; c) C. liber sau spontan nu presupune folosirea unor ntrebrii anterior standardizare, ci se adapteaz situaiei hic et nunc; d) C. psihanalitic (S.Freud) se bazeaz pe metoda specific psihanalizei denumit asociacia liber de idei i este folosit pentru analiza i interpretarea viselor sau a diferitelor probleme ale pacientului; e) C. non-directiv ( propus de C. Rogers) implic crearea condiiilor psihologice ce faciliteaz relatrile spontane ale subiectului, fr ca acesta s fie permanent interogat. a) Condiiile unei c. metodice:

preocuparea psihologului spre esenial, autentic, real psihologic; adecvarea continu la relatrile subiectului; atmosfer permisiv, destins, favorabil comunicrii

METODA ANCHETEI Ancheta psihologic const n inventarierea sistematic a unor informaii despre viaa psihic a unui individ sau grup social i interpretarea acestora n vederea desprinderii unor semnificaii relevante tiinific. Tipuri de anchet psihologic: b) Ancheta bazat pe chestionar implic mai multe etape: - stabilirea obiectului (scopului); - documentarea; - formularea ipotezei; - determinarea populaiei; - eantionarea; - alegerea tehnicilor de redactare a chestionarului; - pretestarea; - definitivarea chestiomarului; - alegerea metodelor de administrare a chestionarului; - analiza rezultatelor; - redactarea raportului de anchet. Dup coninutul ntrebrilor incluse n chestionar pot fi: factuale sau de identificare (vrst, sex, studii etc.); de opinie, atitudini, cunotine etc.

Dup tipul de ntrebri utilizate: cu rspunsuri nchise ( da, nu); cu rspunsuri deschise ( la iniiativa subiectului/ respondenului); cu rspunsuri n evantai ( mai multe rspunsuri din care subiectul alege); Greeli posibile la formularea ntrebrilor: limbaj greoi, artificializat, prea generale, tendenioase, care sugereaz rspunsul etc. Ancheta pe baz de interviu implic derularea unui dialog pe o tem dat, fiecare participant pstrdu -i locul de emitor sau receptor. Tipuri de interviu: c) individuale; de grup; clinice (centrate pe persoan); focalizate (centrate pe tema investigat). Ancheta, de orice fel, are avatajul c permire investigarea unui numr mare de subieci, ntr -un timp scurt, cu obinerea unui material bogat, relativ uor de prelucrat. METODA BIOGRAFIC Vizeaz coletarea informaiilor eseniale despre evenimentele principale din viaa unui subiect, relaiile dintre aceste evenimente trite de individ i stabilirea semnifica -iilor lor, n vederea cunoaterii istoriei personale a subiectului.

Este prin excelen evenimenial, nu se confund cu autobiografia, se centreaz pe evemimente scop, pe evenimente mijloc, pe evenimente macaz ( care n opinia subiectului i -au schimbat viaa). Poate fi i o form de (auto)terapie, subiectul contientiznd leimotivul vieii personale ( vezi mitul personal - I. R-Toma). Contestat de unii autori, metoda are avantajul naturaleii i autenticittii, reconstituiind trecutul, poate explica atitudini i comportamente din prezent i din viitor. Nu este exclus ca uneori metoda s fie inadecvat pentru subieci nemotivai sau bolnavi ( clinica psihiatric ofer suficiente exemple de biografii inventate de pacieni paranoici). METODA ANALIZEI PRODUSELOR ACTIVITII Sunt vizate potenele, forele psihice, nsuirile i capcitile subiectlui aa cum ele sunt materializate n produsele oricrui tip de activitate, de la desene, simple adnotri sau compuneri, pn la creaii literare sau tiintifice. Prin aceast metod se obin numeroase informaii despre dinamica i nivelul de dezvoltare psihic, atitudinea fa de sine, fa de munc i utilitatea sa social. Fiind desprins de subiect, produsul investigat poate fi obiectul analizei psihologice i a unor personalitii disprute. METODELE PSIHOMETRCE Aici sunt incluse toate demersurile metodice destinate msurrii capacitilor psihice indiv iduale n vederea evalrii prezenei/absenei lor i mai ales a gradului de dezvoltare a acestora la un subiect. Cea mai cunoscut i rspndit metod este cea a testelor psihologice. Testul psihologic este o prob relativ scurt ce permite cercettorului strngerea unor informaii obiective despre subiect, pe baza crora s poat diagnostica nivelul capacitilor msurate i formula un prognostic asupra evoluiei sale ulterioare. Termenul de test a fost introdus n psihologie de J.Mc Keen Cattell (1860-1944); testele au fost mai ni utilizate n determinarea dezvoltrii intelectuale a copiilor de ctre Binet (1857 -1911), apoi s-au extins la cele mai diverse funcii i domenii de activitate. Obictivitatea testelor impune s se ndeplineasc urmtoarele condiii:validitatea (adic s msoare exact ce i propune);fidelitatea ( s permit obinerea unor performane relativ stabile i la o nou aplicare);standardizarea ( s pun toi subiecii n aceleai condiii).etalonarea (adic stabilirea unui etalon, a unei uniti de msur a rezultatelor obinute)Fac obiectul standardizrii:coninutul probei;modul de conduit al cercettorului;durata probei. Criterii i clasificri ale testelor: dup durat: cu timp strict limitat; autotempou ( la iniiativa subiectului); dup modul de aplicare: individuale; colective.

dup materialul folosit verbale; nonverbale; dup scopul urmrit i coninutul msurat: teste de performan; ( cu subdiviziuni-t. de cunotine; t.de nivel intelectual; t. de aptitudini); teste de comportament Dintre acestea cele mai complexe sunt testele de personalitate sub form de chestionar sau inventar de personalitate. Chestionarele de personalitate pot fi bifactoriale sau multifactoriale. J.H.Eysenck a stabilit printr-un chestionar cu 57 de itemi tipurile de personalitate extravertite i introvertite;Woodworth i Metheus, pe baza a 76 de ntrebri, au determinat 8 tendine psihonevrotice ale personalitii (hiperemotivitate, impulsivitate, instabilitate tec), R. Cattell, cu un chestionar de 187 de ntrebri, a stabilit 16 factori de personalitate ( chestionarul denumit PF 16) etc.Aplicarea lor necesit lurea unor msuri speciale: solicitarea subiectului s se refere la nsusirile dominante; cerina de a fi sincer n rspunsurile date; asigurarea confidenialitii etc.In afara chestionarelor sau inventarelor se pot utiliza teste prin care se solicit completarea unor propoziii (fraze) sau o descriere (vezi testul celor 20 de propoziii ce ncep cu formuarea Eu sunt - propus de H.M. Kuhn i T.S.Mc Portland-1954).O categorie special de teste de personalitate sunt testele proiective,cele mai cunoscute sunt Testul Rorschach sau testul petelor de cerneal, TAT sau Testul Aperceptiv Tematic-H.A.Murray-1938, Testul Arborelui, Testul culorilor-

Lucher, Testul de frustraie Rosenzweig etc.); au ca specific proiecia trsturilor de personalitate prin alegerea unei culori,descrierea unor stimuli vagi, nestructurai, continuarea unei povestiri. Modul su de a fi, de a gndi, dorinele i tendinele ascunse ale subiectului transpar nproduciilesale. Acest gen de teste sunt mai dificil de interpretat, cer suficient experien, dar rmn cele mai semnificative i eficiente n sondarea personalitii, chiar dac, uneori, s-a fcut abuz de ele (n psihopatologie).Multe din limitele testelor de personalitate deriv i din posibilitatea diverselor distorsiuni aprute la aplicarea lor pentru alte populaii dect cele pentru care au fost create, ignorarea difernelor socioculturale, confuziile i ambiguittile pe care unele le conin.Pentru ca eficiena lor s creasc este necesar respectarea urmtoarelor condiii:utilizarea testelor n baterie ( nu singular);corelarea rezultatelor cu informaiile obinute prin alte metode; coroborarea rezultatelor cu produsele activitii practice; crearea unor teste noi n concordan cu specificul sociocultural al populaiei ce urmeaz a fi investigat. METODA SIMULRII I MODELRII Deriv din progresul general al tiinelor, n special din dezvoltare ciberneticii i inteligenei artificiale. Prin modelare se vizeaz crearea unor copiioperaional- paradigmatice sau obiectuale ale unor funcii i procese psihice care s includ principii, reguli i criterii de ordin logico-matematic i statistic ce limiteaz distorsiunile i ambiguitatea sau reproduc analogic (homomorfic) diferite componente psihice i simuleaz derularea lor. Modelarea simulativ a inceput cu procesele perceptive, cele rezolutive ale gndirii, trecndu-se recent la simularea unor procese complexe afectiv-motivaionale i chiar ale dinamicii generale a personalitii! 6-7-8.Senzatiile Senzatiile sunt procese psihice senzoriale elementare de cunoastere a insusirilor concrete, luate separat, ale obiectelor, cand acestea stimuleaza receptorul unul singurorgan de simt. Termenul senzatie denumeste procesul de semnalizare prin simturi si, in acelasi timp, rezultatul acestui proces, adica imaginea primara a insusirilor concrete ale obiectelor. De exemplu, senzatie de acru, senzatie de rosu etc. Orice obiect este o sinteza de mai multe insusiri concrete, iar senzatiile reflecta astfel de insusiri separate. De exemplu, zapada are insusirile concrete "alba", "rece", "moale". Ochiul ne da doar senzatia de alb. Modalitati senzoriale Senzatii vizuale. Sunt produse de undele electromagnetice cu lungimea de unda cuprinsa intre 390-800 milimicroni. Daca obiectul reflecta in proportii egale undele din spectrul 390 - 800 milimicroni, atunci avem senzatia de alb; daca obiectul reflecta undele selectiv, vom avea senzatia culorii respective. Bastonasele din retina sunt specializate pentru lumina diurna, iar conurile pentru lumina cromatica (culori). Proprietatile culorilor: 1) Luminozitate. Cu cat reflecta mai multa lumina, cu atat culoarea este mai stralucitoare. 2) Tonalitatea cromatica este determinata de lungimea de unda care predomina. De exemplu, daca predomina lungimi de circa 600 milimicroni, avem culoarea rosu. 3) Saturatia. Cu cat lungimile de unda reflectate sunt mai omogene, cu atat culoarea este mai pura (mai saturata). Din combinarea celor trei proprietati, rezulta o gama foarte diversa de insusiri vizuale ale obiectelor, deci posibilitatea de a le identifica si discrimina. Exista o corelatie intre ambianta cromatica si starile sufletesti. De exemplu, culorile inchise provoaca tristete, iar cele deschise optimism. Oamenii se deosebesc intre ei si dupa preferinta lor pentru anumite culori. Imagini consecutive. Reprezinta perseverarea senzatiei cateva momente si dupa ce stimularea a incetat. Pe acest fenomen se bazeaza perceperea filmelor la cinematograf. Senzatii auditive. Sunt produse de vibratii ale obiectelor. Undele sonore cu frecventa intre 16-20 cicli pe secunda si 20 000 cicli pe secunda sunt stimulii pentru senzatiile auditive, in care sunt reflectate urmatoarele caracteristici ale undelor sonore: a) amplitudinea, care da intensitatea sunetului; b) frecventa, care da inaltimea sunetului; c) forma undei, care da timbrul. Timbrul este determinat de natura sursei sonore (vioara, corn, voce omeneasca etc.). Undele periodice produc sunete numite muzicale, iar cele neperiodice produc zgomote. Senzatiile auditive au un rol important in invatarea vorbirii (auzul fonematic).

Senzatii cutanate. Iau nastere ca urmare a stimularii receptorilor din piele si sunt de mai multe feluri: a) senzatiile tactile sunt determinate de presiunea obiectelor cu care intram in contact Prin ele obtinem informatii despre consistenta, duritatea, asperitatea obiectelor. Cea mai ridicata sensibilitate tactila se afla pe suprafata limbii, pe buze si pe varful degetelor, iar cea mai scazuta pe frunte si spate. Aceste senzatii sunt foarte importante deoarece, in interactiune cu cele kinestezice, contribuie la cunoasterea caracteristicilor spatiale ale obiectelor: forma, marime, relief. Activitatea manuala, inclusiv scrierea nu este posibila fara ele. b) senzatii termice iau nastere datorita diferentei dintre temperatura corpului si temperatura din mediu. Senzatii olfactive. Sunt determinate de natura chimica a substantelor, stimulii lor fiind substantele volatile; sunt importante pentru ca regleaza apetitul. De asemenea, senzatiile olfactive ne avertizeaza asupra prezentei substantelor periculoase si au o tonalitate afectiva accentuata. Senzatii gustative. Sunt determinate de caracteristicile chimice ale substantelor solubile in saliva. Exista 4 gusturi fundamentale: dulce, acru, sarat si amar; o mare diversitate de gusturi iau nastere din combinarea acestora. In corelatie cu senzatiile olfactive, de temperatura si vizuale, contribuie la reglarea apetitului. Ca si celelalte senzatii au si tonalitate afectiva (gusturi placute sau gusturi neplacute): Senzatii interne. Receptorii se afla in vase de sange, esofag, stomac, cai respiratorii, inima etc. Ele ne informeaza despre modificarile din interiorul corpului si au importanta pentru supravietuire: senzatiile de foame, sete, greata, palpitatii, asfixie, apasare etc. Senzatii de echilibru. Receptorii se afla in labirintul nonauditiv (vestibul si canale semicirculare). Informeaza despre pozitia corpului in raport cu centrul lui de greutate, despre miscarile capului, despre accelerarea, incetinirea miscarii corpului pe verticala, despre miscari de rotatie. e exemplu, atingand zapada, o simtim rece. 9-10-11.perceptia Perceptia este procesul psihic senzorial prin care cunoastem obiectul, in totalitatea insusirilor concrete, cand acestea actioneaza asupra organelor de simt. Simbolurile se vor citi astfel: M - obiectul perceput; M' - imaginea lui M pastrata in memorie din cursul perceperii anterioare a obiectului; M" - imaginea perceptiva actuala; A, B, C - insusiri intuitive ale obiectului perceptiei; A', B', C' - insusirile intuitive pastrate in memorie; A, B", C" - insusiri intuitive in imaginea perceptiva actuala; sagetile duble intre literele A, B, C indica faptul ca insusirile respective nu pot fi separate in real, formand o structura perceptiva; sagetile cu un singur sens intre literele M, M', M" exprima procesul perceptiei actuale. Fazele procesului perceptiv Detectia. Se sesizeaza prezenta obiectului in campul perceptiv. Pentru a fi detectat obiectul, este necesar sa se depaseasca pragul minim absolut. Discriminarea. Obiectul este diferentiat de altele din campul perceptiv. Pentru discriminarea obiectului, conditia este de a fi depasit pragul diferential minim. Identificarea consta in recunoasterea obiectului. In aceasta faza, au importanta mare experienta trecuta de cunoastere si limbajul. Interpretarea. Se da semnificatie obiectului. Perceptia ne ofera cunostinte verificabile, iar noile experiente perceptive se integreaza in cele trecute. Ea trebuie sa fie adevarata, dar nu este o reflectare ca in oglinda, ci raspunde trebuintelor fiecarul individ. Procesul de perceptie (care este baza cognitiei) nu este numai veridic, ci si personal. Cand dizolvam informatia noua in semnificatiile cunoscute, o facem din cauza starii de pregatire perceptiva . Cand percepem rapid probleme importante pentru noi (ca numele nostru), vorbim de vigilenta perceptiva. Cand blocam informatiile neplacute ("Orb este numai acela care nu vrea sa vada"), vorbim de aparare perceptiva. Toate aceste procese au fost stabilite in mod experimental" ( Gordon W. Allport, Structura si dezvoltarea personalitatii). Legi ale perceptiei Legea selectivitatii procesului perceptiv Obiect si fond al perceptiei Totalitatea elementelor aflate in campul vizual formeaza campul perceptiei.

Elementul perceput clar este obiectul perceptiei. Selectivitatea procesului perceptiv consta in aceea ca nu se percep cu aceeasi claritate toate obiectele din campul perceptiv, numai un anumit aspect sau un obiect fiind obiect al perceptiei, celelalte din camp reprezentand fondul perceptiei. Indicati factori al selectivitatii procesului perceptiv implicati in reclame. Factorii de care depinde selectivitatea sunt de doua categorii: - factori care tin de obiectul perceptiei: miscarea obiectului, conturare speciala, contrast, indicare verbala; - factori subiectivi (tin de cel care percepe): semnificatia pentru persoana respectiva, (vezi: stare de pregatire perceptiva, vigilenta perceptiva, aparare perceptiva), experienta anterioara. Reclamele se bazeaza pe factori ce tin de obiectul perceptiei. Legea integralitatii imaginii perceptive Fiecare categorie de obiecte are anumite elemente in alcatuirea lor care sunt de nelipsit, definitorii Constante perceptive Desi pot exista variatii de distanta, de unghi de privire, de iluminatie, totusi percepem obiectele ca relativ nemodificate. Constanta marimii., marimea imaginii pe retina variaza in functie de distanta, micsorandu-se cand distanta creste. Totusi, pentru distante de pana la 18 metri, percepem obiectele la marimea lor reala. Aceasta pentru ca la perceperea marimii participa si analizatorul kinestezic. Este importanta, de asemenea, experienta anterioara (la copiii de 7-8 ani constanta marimii este mai putin formata decat la adulti). Constanta formei. Se manifesta in anumite limite de distanta si unghi de inclinare fata de perpendiculara privirii pe obiect; (pana la un metru si un unghi de 10 grade). Exista si constanta culorii, care se explica prin experienta anterioara. De exemplu, noaptea vedem iarba tot verde. 2.2. Forme complexe ale perceptiei Formele complexe ale perceptiei sunt perceptia spatiului, perceptia timpului si perceptia miscarii. Perceptia spatiului. Spatiul ca atare, fiind infinit, nu poate fi perceput. Se pot percepe insusiri spatiale ale obiectelor: forma, marime, pozitie relativa, dimensiuni, distante, relief etc. Perceptia caracteristicilor spatiale se realizeaza prin mai multe modalitati senzoriale: vizuala, kinestezica, tactila, auditiva. Rolul esential il are vazul. In acest sens, un argument este si cel adus de experientele facute de Fantz (1961): sugarilor le place sa priveasca mai curand sferele decat discurile cu acelasi diametru. In perceperea caracteristicilor spatiale, un rol important il are experienta cu obiectele, care duce la fixarea de etaloane prin invatare. De asemenea, este importanta contributia limbajului, in unele cuvinte (prepozitii, adverbe) fiind fixate relatii spatiale. Perceptia timpului. Fiind infinit, nici timpul nu poate fi perceput ca atare. Se pot percepe doar caracteristici temporale ale evenimentelor: continuitate - discontinuitate; succesiune; simultaneitate; durata. Perceptia timpului presupune memoria, care face posibila axa trecut - prezent - viitor. Experienta traita este foarte importanta pentru ca fragmenteaza continuumul temporal obiectiv masurabil (secunda, minut, ora, zi, an etc.) Sisteme de referinta pentru timp: a) sistem fizic, cosmic (repetabilitatea fenomenelor naturale zi - noapte, anotimpuri etc.). b) sistem biologic - cicluri de viata, ritmuri organice (puls digestie, metabolism, veghe-somn etc.) c) sistem social - cultural - instrumente de masurare a timpului, constiinta, istorica etc. Durata Cu mai mare precizie se percepe numai durata de la 1/100 s la 2 s. Timpul subiectiv se "dilata" sau se "contracta" in functie de anumiti factori: cantitatea de evenimente pe fragmentul de timp, calitatea placuta sau neplacuta a evenimentelor etc. Perceptia interpersonala (intercunoasterea) este un proces central in comunicarea interpersonala extralingvistica. Obiectul perceptiei interpersonale este constituit de insusirile manifeste ale persoanei, trasaturi situational-relevante si conduite relationale. Are o perceptie interpersonala mai buna cel care identifica insusirile neaparente ale altei persoane. Perceptia interpersonala imbina reflectarea senzoriala cu reflectarea rationala si decurge din nevoia de a fi cu altii. Este intr-un inalt grad selectiva. Aspecte negative ale perceptiei interpersonale: atitudine excesiv de critica sau excesiv de necritica; inertie perceptiva (pozitiva sau negativa): te lasi pacalit de aparent si nu sesizezi neaparentul. Datele perceptiei interpersonale pot facilita sau perturba relatiile dintre oameni.

12-13.Reprezentarile Reprezentarea este procesul psihic de cunoastere care reproduce sub forma de imagini concrete obiecte absentepornind de la experienta perceptiva pastrata in memorie. In esenta, reprezentarea este evocarea in imagini concrete a obiectului absent. 1; 2; 3 sunt reprezentari de specii de copaci; 4 este o reprezentare mai generala a copacului. Procesul reprezentarii este opus procesului perceptiv, care presupune ca obiectul sa fie prezent. In timp ce imaginea perceptiva este stabila (dureaza atat timp cat dureaza receptia stimulului), cea a reprezentarii este fluctuanta. De asemenea, imaginea perceptiva este bogata in continut, iar cea mintala a reprezentarii este schematica. Pentru a va convinge, reprezentati-va scoala in care invatati (adica incercati sa o vedet in minte) si gandisi-va cum ati vedea-o daca ati privi-o direct. Imaginea mintala a reprezentarii poate fi construita prin combinari. de orice fel. Incercati sa vedeti cu ochii mintii, sa va reprezentati nucul din gradina casei, dar si nucul in general, care nu este identic cu cel de acasa. Imaginea perceptiva este numai a obiectului individual cu care suntem in contact senzorial, iar imaginea mintala a reprezentarii poate sa fie si pentru toate obiectele de acelasi fel, deci este generala. Prin caracteristica de a fi generala, imaginea mintala intra in circuitul gandirii. Ce insusiri generale fixeaza reprezentarile? Pe cele functionale (de lucru) ale obiectelor, pe cele care dobandesc valoarea de scop al activitatii subiectului. Calitatile reprezentarilor. Datorita caracteristicilor lor, reprezentarile intrunesc insusiri importante. Pentru a va face o idee, cititi cu atentie exemplul de mai jos. J. S. Bruner vorbeste despre reprezenta rile actionale, reprezentarile iconice, reprezentarile simbolice (matematice) si verbale. De exemplu, legea fizica a momentelor fortei poate fi reprezentata in trei moduri: actional, iconic si simbolic. Verbal: raportul dintre cele 2 forte este direct proportional cu raportul dintre momentele lor. Ca sa intelegi formula, este necesar sa-ti reprezinti experienta concreta, experienta pe care profesorul de fizica ti-o exprima si prin schema. Complicarea succesiva a structurii propozitiei gramaticale am putea s-o reprezentam astfel A = subiect; O= predicat. Calitatea esentiala a reprezentarilor este aceea ca ele au si caracteristici ale perceptiei si caracteristici ale notiunilor (gandire -limbaj). De aceea, reprezentarile sunt foarte importante. Ele dau continut cuvintelor (cine invata numai cuvinte si nu vede cu ochii mintii ce reprezinta ele invata mecanic). In reprezentare se poate exprima imaginea situatie, usurand intelegerea. De exemplu, sa luam o situatie complexa cum este circuitul apei in natura: apa se evapora; vaporii se condenseaza in straturile inalte ale atmosferei, transformandu-se in picaturi de ploaie; ploaia alimenteaza raurile, marile si oceanele din care se evapora apa. si asa mereu. Aceasta idee poate fi exprimata si printr-o schema bine cunoscuta de voi, care sa reprezinte simplificat intelesul ei. De asemenea, reprezentarile dau continut concret ideilor. In concluzie, putem spune ca reprezentarea este un proces activ de constructie mintala a imaginii obiectului absent. 3.2. Clasificarea reprezentarilor Exista criterii diferite dupa care se clasifica reprezentarile. A. Dupa procesele senzoriale implicate a) Reprezentari vizuale. Sunt cele mai numeroase. Sunt foarte importante in viata de toate zilele, in invatarea scolara, in creatia plastica. De exemplu, profesorul de geografie va descrie prin cuvinte peisajul de la Polul Nord. Spuneti cum va reprezentati acest peisaj. b) Reprezentari auditive Sunt mai putin frecvente decat cele vizuale. Invatarea limbilor straine si creatia muzicala implica prezenta unor asemenea reprezentari. c) Reprezentari kinestezice (motorii) inseamna a avea imaginea miscarii pe care urmeaza sa o faci. Sunt importante in activitatile sportive ca si in activitatile manuale si tehnice. Exista si reprezentari olfactive, gustative etc. B. Dupa mecanismul de formare a) Reprezentari imagini. Se datoresc perceptiei anterioare pastrate in memorie. De exemplu, imaginea mamei tale (incearca sa-ti reprezinti mama). b) Imagini cu sens si semnificatie, la formarea carora participa si gandirea. Sunt imagini intermediare intre imaginea concreta si conceptul abstract. De exemplu, reprezentarea nucului, in general. c) Imagini construite pe baza intregii experiente, cu contributia imaginatiei si a gandirii. De exemplu, reprezentati-va DesertulSahara, fara sa vi-l descrie cineva. Aceste reprezentari sunt creatoare. Sunt importante in arta, literatura, tehnica, pentru creatie. Constructule mintale obtinute fac parte din realul posibil. (Se mai numesc reprezentari anticipative). d) Simboluri: symbolon, "semn de recunoastere" in greaca veche. Simbolul este o imagine care reprezinta sau evoca ceva. Stema este un simbol, de exemplu. Simbolurile pot sa exprime ganduri, asociatii de idei, sentimente. C. Dupa gradul de generalitate a)Reprezentari individuale. Sunt ale unor obiecte anume pe care le-ati perceput de nenumarate ori. De exemplu, reprezentarea invatatoarei. b) Reprezentari generale. Sunt imagini ale unei intregi categorii de obiecte de acelasi fel. De exemplu, reprezentarea copacului in general (oricare copac: nucul, bradul etc., cu radacina, tulpina si coroana).

Cele mai generale reprezentari sunt figurile geometrice; ele au fost numite chiar "concepte figurale" (E. Fischbein). Rolul reprezentarilor in activitatea mintali -Sunt implicate in identificarea -Ajuta intelegerea, evitandu-se invatarea de cuvinte goale. - Permit comparatii si clasificari ale obiectelor, apropiindu-se de notiuni. - Sunt implicate in imaginatia creatoare si in creativitate. 14-15-16-17Gindirea.rezolvarea problemelorGandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme (in sensul de dificultati intampinate in calea atingerii unui obiectiv propus) ene Decartes considera insa gandirea drept o calitate specifica spiritului, deci noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul egalitatii intre termenii gandire si constiinta (constiinta reflexiva in special). Psihologia trebuie insa sa distinga niveluri diferite de activitate. Din definitie reiese ca gandirea implica o succesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul gandirii trebuie sa dureze mult: ca si in cazul perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane (cand intrevad solutia "dintr-o data"). Alteori, rezolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile- aspect subliniat in descrierea actului de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic. Se pot distinge doua categorii de operatii ale gandirii: operatii generale, prezente in orice act de reflectie, si operatii specifice, in relatie cu o anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare. .Operatiile generale :Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea. Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele. De obicei, se spune ca ea ar consta in stabilirea similitudinilor si a diferentelor, insa acestea presupun analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru a putea sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile. Analiza este separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor, iar sinteza- o legatura stabilita intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri. Aceste operatiuni au corespondent in numeroase actiuni pe care le efectuam zilnic: alaturarea unor obiecte, descompunerea lor, combinarea lor sau confectionarea de unelte. Ele sunt prezente si in psihicul animalelor superioare care pot rezolva astfel o serie de probleme. Celelalte doua operatii nu le mai gasim decat la fiintele umane. Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene. Spre deosebire de analiza, in abstractizare exista constiinta unui anume aspect, apartinand la mai multe obiecte sau fenomene, chiar unei clase intregi. Generalizarea se caracterizeaza ca fiind operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii. Se vorbeste insa de generalizare si atunci cand includem un dat particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene sau insusiri FORMELE DE BAZ ALE GNDIREI Exist trei forme fundamentale ale gndirei: cunotinele, judecile, raionamentele .Noiunea este o form a gndirei, care reflect proprietile generale i eseniale ale obiectelor i fenomenelor.Fiecare obiect, fiecare fenomen au proprieti diferite i indicii, care se pot mpri n dou categorii: eseniale i neeseniale. Noiunea e o semnificaie a cuvntului i este redat prin cuvnt. n noiuni cunotinele noastre despre obiecte i fenomenele realitii se cristalizeaz ntr-un fel generalizat i abstract. Sub acest raport noiunea se deosebete de percepie i prezentarea memoriei: percepia i prezentare sn t concrete, plastice, intuitive, iar noiunea are un caracter generalizat i abstract, i nici de cum intuitiv.Percepiile i prezentrile snt o reflectare a ceva concret, singular.Noiunea este o form de cunoatere mai abstract i mai multilateral, ea reflect cu mult mai larg i mai complect realitatea dect prezentarea.3.2 . Judecata.n procesul de judecat se reflect legturile i realitile ntre obiecte i fenomene din lumea nconjurtoare cu proprietile i indiciile lor.Judecata este o form a gndirii, care conine o afirmare sau o negare a unor principii ce se refer la obiectele, fenomenele sau proprietile lor.Examenele de judecat afirmativ pot servi asemenea judeci precum snt: "elevul tie lecia" sau "psihicul este o funcie a creierul". Judecile negative sunt acelea care remarc lipsa la obiect a unor sau altor indicii.Judecile pot fi generale, particulare i singulare . n judecile generale se afirm ori se neag ceva referitor la toate obiectele i fenomenele, care reprezint aceiai noiune de tipul: "toate metalele cunosc electricitatea".Judecate particular ntregete numai o parte din obiecte i fenomene, unite printr-o noiune.Judecata singular este o judecat care ntruchipeaz o noiune individual,.Judecata dezvl uie coninutul unei noiuni. A cunoate un oarecare obiect sau fenomen nseamn s poi exprima despre el o judecat just, un coninut bogat, adic s poi judeca despre el.3.3. Raionamentul.Raionamentul este o form de gndire, n procesul creea omul, comparnd i analiznd diferite judeci, elaboreaz o judecat nou. O form tipic de raionament este demonstrare teoremelor geometrice.Omul se folosete de dou feluri de raionamente: inductive i deductive.Inducia este un procedeu de raionare de la judecile particulare la una general, de stabilire a legilor i regulilor generale pe baza studierii i fenomenelor izolate.Deducia este un procedeu de raionare de la o judecat general la una particular, de cunoatere a unor fante i fenomene izolate pe baza cunoaterii legilor i regulilor generale.Pe parcursul efecturii investigaiilor n domeniul gndirii creatoare au fost identificate condiiile care contribuie sau stijenesc procesul de identificare rapid a soluiei juste a problemelor de or din creatorCategorii de

probleme. Dup gradul de structurare, problemele se clasific n probleme bine definite, ce pot fi rezolvate prin utilizarea strategiilor algoritmice si problemele slab definite, ce implic strategii euristice de rezolvare.Din perspectiva ciberneticii, V. Reitman propune o tipologie a pro blemelor, lund drept criterii : msura specificrii datelor iniiale din situaia problematic : msura specificrii scopului, deci a strii finale . vizate ; necesarul de operaii de transformare. In consecin, rezult cinci categorii de probleme: 1) productiv-necreative (cele care nu necesit un demers cognitiv creator, ci doar o gndire reproductiv, fiind rezol vate prin modaliti sistematice, determinante, de progres ctre soluie, strategii algoritmice); 2) demonstrativ-explicative sau inovativcreative (probleme n care starea final e bine specificat i se cere demonstra rea, dovedirea, explicitarea, gsirea cauzalitii) ; 3) probleme euristic-creative (n care att nceputul, ct i sfritul sunt slab delimitate, au mare grad de ambiguitate, fapt ce solicit n cel mai nalt grad capa citile cognitive); 4) inventiv-creative(probleme tipice pentru creaia tehnic, actual, asemntoare cu cele euristic -creative, dar cu starea iniial mai bine specificat); 5) probleme de optimizare, de reproiectare creativ (cu starea iniiala bine delimitat, dar cu cea final necu noscut); esena acestor probleme const n reparcurgerea drumului c tre un anumit obiectiv, pe o cale non.Elevilor le sunt accesibile problemele n ordinea dat mai sus, pro blemele bine conturate fiind mai accesibile lor, pe cnd cele slab de finite, insuficient conturate, sunt dificile, uneori chiar inaccesibile. 5.2 Fazele procesului rezolvativ.Gsirea problemei i formularea ei. Reflectarea senzorial poate avea un caracter att voluntar, ct i involuntar. Omul poa te, punndu-i un anumit scop, face observri strict orientate asupra diferitelor obiecte din lumea nconjurtoare, dar poale i s nu-i pun scopul de a face observri asupra unui anumit obi ect, ns dac acest obiect nimerete n cmpul de vedere, n contiin apare imaginea mai mult sau mai puin clar a obiectului n cauz. Altfel stau lucrurile la reflectarea realitii nconjur toare la nivelul logic al cunoaterii. Reflectarea la nivelul gndirii are ntotdeauna i n mod obligatoriu un caracter voluntar. Aceasta se datorete faptului c gndirea este o cunoatere mijlocit.Gndirea, pornind de la definiia ei, ncepe numai acolo i atunci, cnd omul ncepe s analizeze, s compare, s generalize ze ceva. Iar aa omul acioneaz n acel caz, cnd n faa lui apa re o anumit ntrebare. Astfel de ntrebri apar n condiiile unei situaii problematice.Situaia problematic se caracterizeaz prin prezena diferi telor contradicii. Acestea snt contradicii ntre obinuit i neo binuit, ntre ceea ce este i spre ce tinde omul, ntre ceea ce se tiei ceea ce trebuie de aflat . a. m. d. Trebuie s menionm n mod special c situaia problematic ntotdeauna are un aspect subiectiv. Aceasta nseamn c n condiii identice n faa unui om apare ntrebarea, el vede caracterul contradictoriu al situaiei iar altuia aceste condiii nu -i trezesc nici o ntrebare.Anume cu formularea ntrebrii ncepe n cazul situaiei prob lematice procesul de rezolvare a problemei. O astfel de formulare a ntrebrii este una din cele mai grele etape n procesul de re zolvare a problemei. Pentru formularea ntrebrii trebuie s se vad contradiciile situaiei problematice, ntr-o anumit form s se formuleze aceste contradicii. S analizm un exemplu. Dup absolvirea clasei a noua n faa elevilor apare, de regul, prob lema determinrii cii ulterioare de studii n vederea pregtirii pentru activitatea profesional. Pentru rezolvarea ei este foarte important s se evidenieze acele contradicii, care apar n acest caz. Este clar c aici pot avea loc contradicii ntrecerinele pe care le nainteaz profesia fa de om i posibilitile reale ale elevului, ntre trebuinelesocietii, dorina prinilor i dorina elevilor . a. m. d. Numai nelegnd n ce const caracterul con tradictoriu al situaiei pentru elevul dat poate fi formulat acea sarcin, n procesul realizrii creia va fi nfptuit corect ale gerea cii ulterioare de via.Cu ct este mai bogat experiena ntr -un anumit domeniu, cu att mai uor i mai deplin omul vede problemele nerezolvate, cu, att mai des n faa lui apar probleme ce necesit soluionare. Profesorul i ncheie prelegerea i se adreseaz la auditoriu: Avei ntrebri? Ce n-ai neles pn la capt? i, de regul, pun ntrebri doar acei studeni, care cunosc mai bine obiectul dat. Este foarte important ca pedagogul s in cont de acest mo ment. Intr-adevr, cu ct mai mic este experiena, cu att mai jos este nivelul cunotinelor, cu att mai greu se vd problemele nerezolvate. Pe de alt parte, numai n procesul rezolvrii prob lemelor noi, mai complicate se acumuleaz experiena' necesar, se produce dezvoltarea intelectual a omului. De aceea este att de important ca elevii s fie inclui mai des n diferite situaii problematice.Succesul procesului de rezolvare este condiionat, de regul, ce exactitatea formulrii ntrebrii. De aceea nu ntmpltor n procesul instruirii n coal o atenie deosebit se acord lucrului elevilor asupra ntrebrii problemei. Este elaborat un sistem de exerciii, n care elevilor li se propune ca la una i aceeai con diie s formuleze diferite ntrebri i s urmreasc c um se modific procesul de rezolvare a problemei; li se propune ca aceeai ntrebare la problem s se reformuleze de cteva ori n aa fel, nct s conduc la diferite rezolvri; li se dau probleme fr ntrebri cu scopul ca elevii s le formuleze singuri . a. m. dIn procesul formulrii ntrebrii se clarific ce urmeaz s fie gsit, determinat, adic necunoscuta. Dar, totodat, nu este mai puin Important s se evidenieze clar n situaia de proble m datele iniiale, cunoscute, adic datele pe care se bazeaz re zolvarea, care urmeaz s fie transformate, s fie folosite ntr -un fel sau altul pentru gsirea necunoscutei.Astfel, prima i. una din cele mai importante etape la rezol varea problemei de gndire este evidenierea i formularea ntrebrii i analiza condiiilor problemei. Anume odat cu ntrebarea ncepe procesul de gndire, totodat corectitudinea, exactitatea, plintatea i profunzimea este determinat de nivelul dezvoltrii gndirii omului, exprim gradul de productivitate al procesului de gndire.Rezolvarea poate fi bazat pe folosirea pasiv a algoritmului, adic pe ndeplinirea unei prevederi deja cunoscute. Destul de des, avnd a rezolva o problem nou, omul folosete procedeul de analogie. Fr a evidenia i uneori chiar fr a nelege toa te etapele rezolvrii, omul gsete n experiena sa din trecut un model asemntor i prin analogie cu acesta rezolv problema nou.O tratare mai creatoare a rezolvrii problemei de gndire va fi folosirea activ a algoritmului, care i poate gsi expresie fie n adaptarea lui la coninutul problemei, fie n transformarea problemei (descompunerea problemei pe pri n scopul rezolv rii lor succesive; recodificarea coninutului problemei: construi rea schemei,

desenului, modelului; reducerea problemei la un caz particular sau aducerea ei n corespundere cu regula general).O rezolvare ntr-adevr creatoare a problemei presupune de pirea ineriei gndirii i construirea unei noi strategii de rezol vare.Construirea noii strategii de rezolvare este n toate cazurile rezultatul activitii prealabile ndelungate de gndire, care presupune o experien considerabil de rezolvare a problemelor dintr -un anumit domeniu al activitii umane.

Rezolvarea problemei presupune trans formarea necunoscutei n cunoscut,' acoperirea lacunei cognitive", de pirea obstacolului (vezi fig.).Procesul rezolutiv se desfoar n mai multe etape i faze, diveri autori oferind descrieri variate, conform tipologiei de probleme studiate. ndat ce problema a fost sesizat, subiectul ce se angajeaz n rezolvare trebuie s pregteasc datele n acest scop, deoarece orice rezolvare presupune o restructurare.Procesul .rezolutiv ncepe cu punerea problemei, adic cu o reformulare a ei ce implic o predicie asupra legturii posibile ntre cunoscut si necunoscut De felul cum este pus problema depinde, n mare m sura, succesul n gsirea soluiei. Aceast etap este analitic, deoarece presupune nelegerea conflictului implicat i definirea variantelor po sibile de combinare a datelor, innd cont i de condiiile restrictive. In cea de -a doua etap, se formuleaz ipoteze, att asupra soluiei ce se va obine, ct si asupra procedeelor de rezolvare. In cazul mai mul tor variante rezolutive ipotetice se procedeaz la testarea lor n vede rea alegerii variantei optime. In a treia etap, se lucreaz sintetic, constituindu-se modelul rezolutiv, i se trece la ultima etap, cea executiv, a soluionrii efective a problemei. In caz de nereuit, ntregul proces rezolutiv se reia, 3. Strategii de rezolvare a problemelor.Considernd strategia ca o orientare general a activitii rezolutive, B. Zorgo enumera trei catego rii de strategii necesare oricrei rezolvri, i anume : anticipativ-exploratorii, antidpativ-rezolutive i executive.Este important s fie gsit strategia optim nc de la punerea problemei. In orice problem exist restricii dar i atribute deschise, posibilitii ce trebuie folosite. De pild, se cere s dezechilibrezi o ba lan ncrcat cu diverse obiecte fr a lua nimic de pe talger. O lumnare in sfenic, care pare s fie pus acolo ntmpltor pentru greutatea ei, poate fi aprins si consumndu -se, se produce efectul cerutE necesar deci s gseti cheia, s foloseti o relaie care este mas cat, n contextul situaiei problematice. Tipic este strategia rezolutiv a problemei binecunoscute cu vntorul ce trebuie s traverseze rul cu o barc lund cu el numai un obiect din cele trei pe care le ducea cu sine (lupul, capra i varza), astfel nct cei care sunt incompatibili (lupul cu capra sau capra cu. varza) s nu rmn singuri, nesupravegheai nici un moment Dac te orientezi n sensul c ceea ce se trans port pe cellalt mal rmne acolo, problem a se dovedete /insolubil. Dac iei napoi un obiect evitnd incompatibilitile, n apte (sau mi nimum apte) traversri scopul este atins.Gndirea lateralO alt form de stil cognitiv, cure este similara n unele pri vine eu gndirea divergent, a fost studiat de ctre de Bono ( 1077). Si acesta era interesat de modalitile de rezolvare de probleme si. in particular, de utilizarea strategiilor care ar da un rspuns satisfctor unei probleme, dar obinut pe o cale neobinuita. Aceste strategii ar putea implica abordri sau tipuri de soluii toane neobinuite, oferind totui rspunsuri adecvate la probleme. De Bono a numit acest proces gndire lateral si a artat c. dac un individ este capabil s evadeze din formele de gndire strict convenional, atunci poate s abordeze marc diversitate de probleme, ntr -o manier satisfctoare.Un exemplu de gndire laterala ar putea II urmtorul: un brbat se ntoarce dintr -o cltorie de afaceri ta primele ore ale dimineii i descoperii c broatele mainii sale. pe care o lsare in parcarea aeroportului, au ngheat. Ce face! Abordarea convenional tipic ar fi aceea de a caut metode pentru dezghearea broatelor.sugernd nclzirea cheii sau alte lucruri de acest gen. Dar o persoan cu gndire lateral s -ar putea ntreba ct de important este s ajung acas in noaptea respectiv n - ar putea s petreac noaptea n aeroport i s aranjeze lucrurile a doua zi cnd va fi mai odihnit i mai restabilit, iar temperatura ar fi mai mare? O astfel de persoan este capabil s ias din rutin, prsind limitele stricte ale problemei, pentru a o aborda din alt perspectiv. (Bineneles. aceasta nu nseamn totdeauna c abordarea laterala este i mai bun. dar avnd mai multe direcii de gndire, nseamn ca avei anse mai mari de a v descurca in situaii noi i neateptate.) Tehnicile lui de Bono pentru dezvoltarea gndirii laterale sunt utilizate deseori n afaceri, de exemplu la edinele de marketing, unde se propun idei pentru promovarea unui produs nou. C iva terapeui le-au utilizat, de asemenea, pentru a-i ncuraja pacienii s-i abordeze situaia i problemele dintr-o perspectiva cu totul nou, n vederea elaborrii unor noi strategii de rezolvare. BrainstormingUn alt mod de abordare a rezolvrii de probleme, care este deseori utilizat in afaceri i n cercurile manageriale, este cunoscut sub denumirea de brainstorming. Atunci cnd trebuie propus o abordare noua. membrii unei echipe se ntlnesc i. pentru a genera sugestii, verbalizeaz orice idee care le trece prin cap - nu conteaz ct de prosteasc ar putea s par. n loc s produc idei complete, pot veni cu impresii pe jumtate formulate sau lucruri ridicole i ipotetice, dac asta se ntmpl s le treac prin minte. Astfel, grupul obine un stoc bogat de idei i. la sfritul sesiunii le pot selecta, viznd dac vreuna poate constitui o nou abordare. Este o cale de a ncuraja oamenii s-i dezvolte ideile originale, n loc s gndeasc, pur i simplu, n limita tiparelor i a practicilor utili zate anterior.

Asocierea.Din cercetrile asupra rezolvrii de probleme, putem vedea c procesul gndirii este complex, putnd implica tot felul de factor: pe lng problema propriu-zis. Aa, cum am vzut, fiinele umane nu acioneaz tul timpul strict logic, ca nite calculatoare, dei exista multe modele algoritmice de luare a deciziilor care pot fi. uneori, aplicate cu succes in anumite situaii.Una dintre primele ncercri de a elabora un model al modului n care funcionez gndirea a fost aceea a filosofului John. Locke (1632-1704). El considera c gndirea se realizeaz prin. simpl nlnuire de idei, o idee conducnd la urmtoarea. Acest lucru ar avea loc, dup cum credea el, prin asociere (legarea unei de urmtoarea) i, deoarece exist multe ci prin care o idee se poate asocia cu alta, de aici poate s derive o nure varietate de gnduri. Totui, am vzut deja ca gndirea noastr punte fi uita de multe alte lucruri, cum ar fi ipotezele prestabilite i rui nele. Datorit acestui lucru, modelele liniare de gndire uman cum ar fi cel propus de Lucke. nu sunt acceptate la ora actuala. Euristica.Un aspect important al acestei abordri este utilizarea euristicii 'n stabilirea exact a pailor care ar trebui tcui pontai a reduce distanta problemei. De exemplu, cnd calculatorul caut cea mai bun strategie, var putea s nu fie. practic s se ncerce toate vari antele posibile. In schimb, calculatorul este programat s emit cea mai bun ipoteza si s ncerce nti numai strategiile cu proba bilitate mare de a reduce spaiul problemei; sau ar putea ataca problema pornind de !a scopul dorit, prin metoda mersului invers, n loc s ncerce s plece de la datele de intrare ctre rezultat. Uneori, aceast strategie poate fi practic pentru rezolvarea probleme lor la care exista o serie de unghiuri diverse do abordare. Utilizarea protocoalelor.Abordarea lui Newell n rezolvarea de probleme implic formularea pailor ce urmeaz a fi ntreprini pentru atacul unei probleme. Aceti pai sunt cunoscui sub denumirea de protocoa le. Deseori, protocoalele sunt identificate cernd unor subieci s expun ciule pe care ar merge pentru rezolvarea unei anumite probleme. 18-19-20-21.memoria Memoria este capacitatea unui sistem de tratare natural sau artificial de a encoda informaia extras din experiena sa cu mediul, de a o stoca ntr -o form apropiat i apoi de a o recupera i utiliza n aciunile sau operaiile pe care le efectueaz. Conceptul de memorie (uman) se refer la un ansamblu de procese biofiziologice i psihologice care asigur ntiprirea, pstrarea i reactualizarea experienei i tririlor noastre anterioare, sub forma recunoaterii sau sub cea a reproducerii. PROCESELE MEMORIEI Memoria se elaboreaz, se organizeaz i funcioneaz n timp, parcurgnd n dinamica sa o serie de procese, asupra crora cercettorii au czut de acord, n ceea ce privete numrul, dar cu mici diferene privind denumirea acestora, i anume: o o o psihologia tradiional prefer termenii de: memorare (ntiprire, fixare, engramare); pstrare (reinere, conservare); reactualizare (reactivare, ecforare) psihologia modern, psihocognitivist, recurge la termeni ca: encodare; stocare; recuperare Encodarea este procesul prin intermediul cruia informaia este tradus ntr -o form care-i permite ptrunderea n sistemul mnezic.Pstrarea este procesul de reinere (stocare, conservare) a informaiilor pn n momentul n care este necesar utilizarea lor Trasaturile memoriei: 1.Memoria este capacitatea generala a intregii materii 2.Memoria este capacitatea psihica necesara; a.datorita memiriei invatam sa mergem,vb,sane imaginam viitorul;

b.toate obiectele care ar actiona din nou asupra omului I sar aparea absolute noi,necunoscute. c.el nar avea posibilitatea de a utilize rezultatea cunoasterii d.el nar putea rezolva problemele ivite in cale 3.memoria asigura continuitatea vietii psihice 4.memoria se afla in interactiunea si interpendenta cu toate celelalte fenomene psihice. 5.memoria este un process active. Factorii si legile memoriei: procesele memoriei se realizeaza mai greu sau mai usor in functie de o serie de factori ce tin de: particularitatile materialului de memorat retinem mai usor imaginiole decit cuvintele,cuvintele decit silabele,cuvintele associate Retinem mai bine materialul organizat si structurat logic Retinem mai bine materialele neomogene Retiem mai bine material cu volum redus Retinem mai bine inceputlul sis f materialului Retinem si reproducem mai usor materialul familial

1. decit cele isolate. 2. 3. 4. 5. 6.

Caracteristicele ambiantei in care se memoreaza Trasaturile psihofiziolagice ale subiectului.

Cu privire la formele memoriei,cei mai multi psihologi disting intre: memorie de foarte scurta durata(memoria senzoriala) memoria de scurta durata 11621pbz97nhy7g memorie de lunga durata.

1.Memoria senzoriala consta in parcurgerea drumului de catre excitatia provocata de organele de simt pana la nivelulcortextului,drum a carui durata este intre 0.20-0.30sec.Se refera la scurta inertie a simularii. 2.Memoria de scurta durata consta in fixarea unei parti din simularile senzoriale,care se pastreaza ca imagine la acest nivel,pana la 18 sec.Caracteristica sa este limitarea ca volum di durata a conservari. 3.Memoria de lunga durata(nelimitata)presupune o persistenta foarte mare a informatiei.Se ajunge la acets tip de memorie prin mijlocirea memoriei de scurta durata,prin repetitii,asociatii,incarcatura emotionala,intelegere,legaturi logice.Continuitatea se manifet\sta prin prelucrarea informatiei la nivel cognitiv,semantic(intervenind gandirea si limbajul).Memoria de lunga durata nu este unitara.Se pot distinge memoria episodica si memoria semantica. bh621p1197nhhy 4.Memoria episodica se refera la evenimente traite personal de un subiect,fiind alcatuita din fapte si intamplari localizabile in spatiu si timp. 5.Memoria semantica este alcatuita din fapte,idei,concepte cu referire la ceea ce este general,opuse singularului,individuaalului.Imaginea lui Mos Craciun cu sacul cu daruri langa pomul de iarna impreuna cu

familia,este o imagine personala spre deosebire de termenii generali fara nici o conotatie specifica de ``Mos Craciun`` si ``pom de iarna. 6.Asadar memoria se contureaza ca o componenta esentiala a vieti noastre cotidiene. 22-23-24.Limbajul Un limbaj este un sistem de comunicare ntre dou entiti.Limbajul - sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia isi exprima gandurile, sentimentele, limba, grai. Limbajul este un sistem de semnale prin care se realizeaza o comunicare. activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii activitatea verbala, de comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activitatii comunicative ale omului. Dupa Emilian Dobrescu, limbajele au urmatoarele trasaturi : - Sunt componente distinctive ale naturii umane. - Au universalitate semantica . - Se pot transmite in timp si spatiu. - Contin informatii abstracte. Forma de baza naturala si concreta a limbajului este vorbirea. Vorbirea este la randul ei o activitate umana ce se insuseste treptat, se invata si se sistematizeaza prin nenumarate exersari, experiente care debuteza in copilarie si se extind pe tot parcursul vietii. Limbajul si gandirea diferentiaza pe om de celelalte vietuitoare. Toate vietuitoarele scot sunete, dar numai omul a reusit sa-si organizeze sunetele intr-un sistem de semne , astfel incat prin ele a reusit sa comunice ganduri. Papagalul rosteste cuvinte , dar nu le gandeste, pentru el respectivele sunete nu semnifica nimic, pe cand pentru om ele au o semnificatie. Pe langa functia de comunicare limbajul mai are si ale functii : - Functia cognitiva de integrare, conceptualizare si elaborare a gandirii. Functia simbolica - reprezentativa, de substituire a unor obiecte , fenomene sau relatii prin formule verbale. - Functia expresiva - de manifestare complexa a unor idei, nu numai prin cuvinte dar si prin intonatie , mimica , gestica. - Functia persuasiva sau de convingere - de inductie la o alta persoana a unor idei sau stari emotionale. - Functia reglatorie sau de determinare - conducere a conduitei altei persoane si a propriului comportament. - Functia ludica, sau de joc - presupune asociatii verbale de efect, consonante, ritmica , ciocniri de sensuri. - Functia dialectica - de formulare si rezolvare a conflictelor problematice.

Exista 2 tipuri de comunicare dupa instrumenele folosite: - Nonverbala - verbala. Formele:Dupa gradul de activare:Limbaj active-initiativa in comunicare(procesul de pronuntare a cuvintelor sau fixarea lor in scris)Limbajul pasiv-receptionarea si intelegerea limbajului(citirea)Dupa perceptive:Limbajul internLimbajul extern(oral-monologat,dialogat,colocvial)(scris) 25.-26-27 Imaginaia este procesul psihic cognitiv, complex, de reflectare mijlocit, constructiv i transformatoare a datelor experienei, a cunotinelor, informaiilor stocate la nivelul memoriei sau a situaiilor i evenimentelor trite n prezent.imaginaia se definete ca proces intelectual (cognitiv) de selectare i combinare n imagini noi, elemente din experiena anterioar sau de generare de imagini fr corespondent n aceast experien

FORMELE IMAGINATIEI Dupa criteriul originalitatii produsului imaginat se disting: Imaginatia reproductiva: realizarea unor imagini noi pentru subiect pe baza informatiilor verbale primite, sau a unor scheme; foarte utilizata la scoala in procesul invatarii, permite reconstituirea realitatii trecute sau prezente care nu poate fi cunoscuta direct. Este diferita de memorie, deoarece amintirile se bazeaza pe fapte reale, rezultate intr-un proces perceptiv; imaginatia se desprinde de concret, rearanjeaza datele despre real, se proiecteaza in viitor. Imaginatia creatoare: aceea care aduce noul, originalul, contribuind la progresul tuturor domeniilor de activitate umana. Considerata de catre unii sinonima cu fantezia, aceasta imaginatie are ca rezultat operele moderne si clasice, eseurile, desenele, creatia culturale; si in viata cotidiana fiecare dintre noi o utilizam, ea este implicata in toate activitatile omului; la baza asocierii imaginilor stau raporturile emotionale de preferinta sau de repulsie. Ex: situatia in care un roman este pe de o parte creat si pe de alta parte citit: scriitorul foloseste imaginatia creatoare, iar cititorii folosesc imaginatia reproductiva cand il citesc, fiecare reproducandu-si ce a produs scriitorul functie de personalitatea si cunostintele sale Asa se explica de ce 2 filme facute de 2 regizori dupa aceeasi carte nu sunt deloc identice. Dupa criteriul implicarii vointei in actul imaginativ rezulta: Imaginatie voluntara: imaginatia reproductiva si creatoare (descrise mai sus) Imaginatie involuntara: visul din timpul somnului si reveria. Visul din timpul somnului este o forma de imaginatie inconstienta si involuntara ce consta intr-o succesiune de imagini derulate scenic, uneori haotic si avand caracter simbolic. Sigmund Freud, intemeitorul psihanalizei acorda o mare importanta viselor, considerandu-le modul cel mai sigur de cunoastere a inconstientului si instituind ideea ca visele sunt rezultat al dorintelor noastre ascunse, sau neindeplinite. Cercetarile moderne demonstreaza ca visul este un fenomen natural, normal, chiar necesar, care apare intr-o anumita perioada a somnului somnul paradoxal cand se mai pastreaza legaturi dintre stimulii din mediu si creier; de aceea visele despre un organ aflat in suferinta, sau cele legate de evenimente stresante si importante din prezent. Reveria (visul diurn, cu ochii deschisi): are loc in starea de veghe si consta in derularea libera a unor imagini atunci cand persoana se afla in stare de relaxare; are ca suport dorinte, sperante, nazuinte si este putin, sau deloc cenzurat rational, priveste frecvent relatiile interumane si este orientat afectiv si motivational; apare cu precaderela adolescenti si tineri si are efect de relaxare. Procedeele imaginatiei Prelucrarea informatiilor in demersul imaginativ se face printr-o serie de procedee, precum: Aglutinarea (combinarea sau amalagamarea) = combinarea unor parti preluate de la lucruri diferite (sirena, creionul cu guma, telefonul cu camera foto, altoirea plantelor); Amplificarea sau diminuarea = modificarea proportiilor (Setila, Flamanzila, Degetica, masini-utilaje de dimensiuni foarte mari / in miniatura, fustele maxi/mini, sporirea vitezei automobilelor, minicamera de luat vederi, copacii bonsai, dictionar de buzunar, etc) Multiplicarea sau omisiunea = modificarea proportiilor / numarului de componente (balaurul cu sapte capete/ calaretul fara cap, modificarea genetica a legumelor ciorchini de struguri cu multe boabe / struguri fara samburi, fusta cu voalne / rochia fara spate, etc.) Empatia = punerea imaginara in locul cuiva, e o modalitate de cunoastere si intelegere a altora, a efectului actiunilor noastre asupra altuia 28-29-39Atentia Atenia este orientarea, selectivitatea i concentrarea contiinei noastre asupra unor stimuli aflai n afara noastr sau n interiorul nostru. - selectivitatea se produce diferit n funcie de punctele de reper, este strns legat de starea de veghe a persoanei (persoana nu poate fi atent n timpul somnului); - atenia nu face parte din categoria proceselor de cunoatere, deoarece nu are un coninutinformaional reflectoriu propriu, nici din categoria activitilor psihice; ea are calitate de condiiefacilitatoare pentru procesele i activitile psihice; - atenia este strns legat de motivaie, mai ales de interese dac persoana este preocupat i atras de anumite categorii de stimuli, orice semn al prezenei acestora i va capta imediat atenia. Principaleleca ra cter is tici ale ateniei sunt: - a fi atent nseamn a fi orientat ctre ceva anume - a fi atent nseamn a fia tra s de ceva anume - a fi atent nseamn aign ora ct mai mult din tot ceea ce exist i se ntmpl n jurul a ceva anume de care ne ocupm - a fi atent nseamn a ficon cen tra t asupra a ceva anume.

Formele ateniei A) n funcie de prezena/absena efortului depus i a gradului de contientizare : 1. Atenia involuntar atenia este captat dei nu ne propunem acest lucru. 2. Atenia voluntar se implic n majoritatea activitilor i aciunilor noastre, presupune depunerea unui efort pentru a atinge un anumit obiectiv, pentru a finaliza o anumit sarcin. 3. Atenia postvoluntar - multe activiti conduc la formarea unor deprinderi i ladezvoltarea unor atitudini pozitive fa de acestea n sensul c ele devin preferate, deci reluarea lor nuva mai necesita efortul voluntar deci atenia postvoluntar se bazeaz pe deprinderea de a fi atent. INSUSIRE ATENTIEI :nsuirile pozitive ale ateniei care faciliteaz desfurarea optimal aactivitii sunt: STABILITATEA ATENIEI: nseamn meninerea un timp mai lung a orientrii i concentrrii psihonervoase asupra aceluiai fapt sau aceleiai activiti. E influenat de proprietile stimulului, de complexitatea i natura activitii i nu n ultimul rnd de motivaia subiectului. Un obiect cu structur simpl i nemicat ne reine atenia foarte puin timp. CONCENTRAREA (INTENSITATEA) ATENIEI: nseamn mobilizarea intereselor i eforturilor mntr-o anumit direcie n funcie de semnificaiile stimulilor, paralel cu inhibarea aciunii unor factori perturbatori. Gradul de concentrare e dependent de muli factori dintre care amintim: interesul subiectului pentru acea activitate i rezistena lui la factorii perturbatori. Se poate msura prin rezistena la factori perturbatori, n special la zgomot. VOLUMUL ATENIEI: Adic cantitatea de date ce pot fi cuprinse simultan n planul reflectrii contiente este limitat. Volumul mediu este de 5-7 elemente. FLEXIBILITATEA SAU MOBILITATEA ATENIEI: nseamn capaciatea subiectului de a deplasa atenia de la un obiect la altul n intervale ct mai scurte de timp. Pragul minim de deplasare potrivit cercetrilor este de o esime de secund. DISTRIBUTIVITATEA ATENIEI: Este proprietatea care vizeaz amplitudinea unghiului de cuprindere simultan n planul contiinei clare a unei diversiti de fapte , procese, manifestri. Adic capacitatea de a sesiza simultan nelesul mai multor surse de informaii. S-a constatat faptul c distribuia e totui posibil cnd micrile sunt puternic automatizate i informaiile foarte familiare. De exemplu pilotul de avion care este atent la o mulime de lucruri n acelai timp: el urmrete linia orizontului, cadranele, ascult informaia din cti etc.) 31.creativitatea Termenul de creativitate isi are originea in cuvantul latin "creare", care inseamna "a zamisli", "a fauri", "a crea", "a naste". Creativitatea defineste un proces, un act dinamic care se dezvolta, se desavarseste si cuprinde atat originea cat si scopul.Noutatea poate fi evaluata gradual, dupa cota de originalitate. Cota de originalitate corespunde distantei dintre produsul nou si ceea ce prezinta ca fapt cunoscut si uzual in domeniul respectiv . Astfel, M. Eminescu este mult mai original decat St. O. Iosif care a fost influentat de el. Cand spunem despre o persoana

sau o activitate ca este creativa ne referim la faptul ca poate "produce" rezultate ce incorporeaza anumite note de originalitate. Termenul de creativitate, termen foarte general, a fost introdus in psihologia americana pentru a-l inlocui pe cel mai restrictiv, de talent. Si creativitatea, si talentul au ca nota comuna originalitatea, dar talentul corespunde numai creativitatii de nivel superior, pe cand termenul de creativitate include si creativitatea de nivel mediu si chiar inferior. Fara a nega eficienta talentului, marele avantaj pe care-l prezinta termenul de creativitate este c a recunoaste existenta in fiecare om a unui grad de creativitate ce poate fi dezvoltat si valorificat.Talentul a fost definit mai degraba ca o imbinare a aptitudinilor generale cu cele speciale, in timp cecreativitatea este un produs al intregului sistem de personalitate, nu numai al nivelului aptitudinal.In psihologie, conceptul de creativitate este utilizat pentru a desemna:a) comportamentul si activitatea psihica creativab) structura personalitatii sau stilul creativc) creativitatea de grup Niveluri ale creativitii Pornind de la ideea lui C.W. Taylor care credea c exist unpotenial creator la fiecare individ, precumi de la F. Taylor carecredea c exist mai multe niveluri de structurare a creativitii,A. Munteanu propune o abordare pe vertical a creativitii, distingndurmtoarele niveluri: creativitatea expresiv, caracteristic vrstelor mici, importantfiind comportamentuli nu abilitatea sau calitatea produsului; semanifest liberi spontan mai ales n construciilei desenele copiilor,fiind o modalitate de dezvoltare a aptitudinilor creatoare; creativitatea productiv sau dobndirea unor abiliti utilepentru anumite domenii, pentru crearea de obiecte, materiale sauspirituale, n anumite domenii; contribuia personal este destul deredus la acest nivel, fiind utilizate tehnicile consacrate deja; creativitatea inventiv este capacitatea de a realiza legturi nointre elementele deja existente; este, aadar, un plan specific doarindivizilor ce aduc unele ameliorri unor utilaje, unei teorii controversate; creativitatea inovativ, care exist doar la un numr restrnsde persoanei implic gsirea unor soluii noi, originale cu importanteoretic sau practic; este nivelul specific talentelor; creativitatea emergentiv, specific geniilor, care pot duce larevoluionarea unor domenii aletiinei, tehnicii sau artei, fiind nivelulaccesibil geniului. B. Ghiselin vorbete doar de dou planuri ale creativitii, unul secundar, care ofer doar variaii de adevr n cadrul aceluia domeniu,i un plan primar, superior, care duce la obinerea unor soluii noi, prin care este restructurat un ntreg domeniu. Structura: Daca toate procesele psihice contribuie la creatie, rezulta ca ea este o proprietate a intregului sistem psihic uman (S.P.U.). In psihologia romaneasca, influenta S.P.U. asupra creativitatii este explicata prin implicarea a doua categorii de factori:a) vectorii, in randul carora se inscriu toate procesele psihice reglatorii responsabile cu sustinerea energetica si incitarea la actiuneb)operatiile si sistemele operationale de orice fel Nu toti vectorii sunt in aceeasi masura creativi. Printre cei favorabili creativitatii putem enumera: trebuintele de perfectionare, motivatia intrinseca, aspiratiile superioare, iar la nivelul personalitatii atitudinile nonconformiste. In raport cu influenta lor asupra creativitatii, operatiile pot fi si ele clasificate in operatii automatizate ce intra in componenta programelor algoritmice, putin creative, si sistemele operatorii deschise de tip euristic, direct orientate spre descoperire si interventie.Vectorii sunt cei care declanseaza selectiv ciclurile operatorii si le piloteaza intr-un anumit sens. O compunere scrisa de un elev talentat, dar in graba, doar pentru a nu merge la scoala cu tema nefacuta (motivatie exrinseca) se va deosebi radical de o alta scrisa de un elev care in afara unor aptitudini pentru literatura considera ca a scrie compuneri este una dintre cele mai placute sarcini (motivatie intrinseca). Creativitatea nu este altceva decat interactiunea optima intre vectorii creativi si operatiile generative . Din aceasta interactiune dintre vectori si operatii rezulta la nivelul personalitatii structuri (blocuri) ce permit conturarea unui stil de actiune, cunoastere si realizare a subiectului. Ca structura de personalitate, creativitatea este, in esenta,

interactiunea optima dintre atitudinile predominant creative si aptitudinile generale si speciale de nivel supramediu si superior. Aptitudinile nu se realizeaza de la sine, automat, asa incat simpla prezenta a aptitudinii nu este suficienta. Pot sa am aptitudini pentru creatia artistica (pictura, literatura, muzica etc) si datorita lipsei unor atitudini corespunzatoare, ce joaca rol de vectori creativi, aptitudinile sa nu se transforme in capacitati. Th. Edison aforma ca geniul este 1% inspiratie si 99% transpiratie, subliniind rolul efortului, al muncii. Printre cele mai importante atitudini (vectori) care sustin procesul creativ si fara de care aptitudinile noastre creative pot stagna putem numi: a) incredere in fortele proprii b) interesele cognitive si devotamentul fata de profesiunea aleasa c) atitudinea antirutiniera d) cutezanta in abordarea noului e) perseverenta in cautarea solutiilor f) simtul valorii si atitudinea valorizatoare g) un grup de atitudini direct creative intre care receptivitatea fata de nou si cultivarea originalitatii 32-33-34-35.Afectivitatea Afectivitatea este proprietatea individului de a simtii emotii si sentimente; ansamblul proceselor,stariilor si relatiilor emotionalesau afective. Cu o formula mai generala am putea spune afectivitatea reprezinta rezonanta lumii in subiect si vibratia subiectului inlumea sa . Definirea proceselor afectiveProcesele afective sunt acelea care reflect relaiile ntre subiect i obiect sub form de triri atitudinale.ntre stimuli interni(trebuine,interese, motive) i realitatea nconjurtoare existconcordan i atunci trim stri de bucurie, plcere,dar i stri de neconcordan(suprare,naplcere,indignare). Specificul proceselor affective Ceea ce conteaz este nu att obiectul n sine,ct valoarea,sensul pe care l are pentru noi. Afectivitatea este n raport cu ntregul organism,fiind o reacie concomitent organic,psihic i comportamental.

2.Proprierile proceselor afective 1. Polaritatea 2. Intensitatea 3. Durata 4. Mobilitatea 5. Expresivitatea 1.Polaritatea const n aceea c ,tririle afective graviteaz n jurul unui pol pozitiv sau negativ ,n funcie de satisfacerea sau nesatisfacerea trebuinelor noastre(iubire-ur).Cele positive sunt stemice. 2.Intensitatea(fora,tria proceselor afective) triri afective foarte intense(pasiunile) intense(afectele,emoiile) abea observabile(dispoziii afective)

3.Durata-prezenan timp a proceselor afective ,chiar dac obiectul lor nu mai este present. 4.Mobilitatea se manifest fie prin tansformri rapide n interiorul aceleiai triri,fie prin trecerea de la o stare afectiv la alta.Mobilitatea afectiv e diferit de ceea ce psihologii numesc labilitate(fluctuaie)afectiv,semn al unei imaturiti afective. IUBIRE -dispoziie afectiv emoie sentiment pasiune

Labilitatea afecriv presupune trecerea de la o stare la alta fr un motiv real. 5.Expresivitatea const n capacitatea strilor afective de a se exterioriza prin intermediul unor manifestri numite i expresii emoionale:mimica, pantomimica,modificri de natur vegetativ,schimbarea vocii. 3.Clasificarea tririlor afective 1. 2. 3. Procese afective primare Procese afective comlexe Procese afective superioare

1.Procese afective primare(inferioare) Ele au un character elementar,spontan,mai aproape de biologic. a)Tonul afectiv al proceselor cognitive-orice act de cunoatere,chiar senzaiile cu un colorit afectiv pozitiv sau negative b)Trirea afectiv de provenien organic-este determinat de buna sau reaua funcionare a organelor interne c)Afectele-stri afective intense greu de controlat contient(furia,mnia,groaza, frica) 2.Procese afective complexe -ele au un grad mai mare de cuntientizare i intelectualizare -emoiile curente;emoiile superioare(n relaii cu activiti umane de nivel superior);dispoziiile afective(stri difuze cu durabilitate destul de mare).De obicei nun e dm seama de cauzele lor.Repetarea lor poate contribui la consolidarea unei trsturi de caracter(vesel/trist;optimist/pesimist) 3.Procese afective superioare(sentimentele i pasiunile) -sentimentele- sunt triri afective intense,de lung durat,relative stabile. -se nasc din triri repetate -ele se nasc,se cristalizeaz(se maturizeaz) i mor -ele mor din 3 cauze: rutina(obinuina,uzura) inaniie(nu sunt hrnite) supra solicitare(sufocare) -pasiunile-sunt sentimente foarte intense i durabile -ele sunt: lucide(conduc la creaii valoroase) oarbe(cu efecte distructive)

centrate pe eul personal(egoitii,zgrciii) centrat pe altul(gelozia morbid-boal) centat pe lume(pentru jocurile de noroc) negative-viciile Rolurile proceselor afective Rol de adaptare, organizare i de reglare al conduitei umane Acest rol se realizeaz ns diferit, dup cum urmeaz: atunci cnd tririle afective au o intensitate crescut sau cnd individul se confrunt cu situaii noi,neprevzute, cu care nu s-a mai ntlnit n experiena sa anterioar i pentru care nu i -a elaborat ncmodele adecvate de comportament, procesele afective produc o dezorganizare a conduitei persoanei,devenind o piedic n calea realizrii eficiente a unei activiti. n aceste situaii, tririle afective apruteau un caracter dezadaptativ pentru c blocheaz individul, l paralizeaz sau l determin s acionezehaotic, necontrolat, l fac agresiv sau neputincios, efectele asupra conduitei fiind vizibil negative; dac ns tririle afective au o intensitate medie, ele aprnd n situaii cu care individul s -a maintlnit n experiena sa anterioar i pentru care i-a elaborat deja modele adecvate de comportament,procesele afective au rol de organizare a conduitei persoanei. n acest caz, efectul tririlor afective esteunul dinamizant, adaptativ, benefic pentru activitatea desfurat i pentru rezultatele acesteia. Rol de susinere energetic a activitii Alturi de motivaie, afectivitatea este un mecanism stimulator energizant, procesele afectivecontribuind la susinerea energetic a organismului, la redistribuirea resurselor energetice ale acestuia nfuncie de specificul situaiilor cu care individul se confrunt, prin tensionarea sau detensionareaindividului. Procesele afective furnizeaz energia necesar funcionrii proceselor cognitive, n anumitecondiii ele dobndind un caracter stimulator s au inhibitor pentru activitatea desfurat. Rol n procesul cunoaterii interpersonale Prin afectivitate oamenii se raporteaz nu doar la obiectele, fenomenele i situaiile obiective ale realitii externe, ci i unii la ali

36-37-38-39Motivatia Motivaia reunete aadar ansamblul mobilurilor interne ale conduitei(trebuine, motive, tendine, impulsuri, intenii, dorine, valene, interese, convingeri, aspiraii, idealuri,concepii generale despre lume i via) care stimuleaz, declaneaz din interior, susin energetic iorienteaz faptele, comportamentele i aciunile umane. Motivaia este un concept fundamental n psihologie i, n genere n tiinele despre om, exprimnd faptul c la baza conduitei umane se afl ntotdeauna un ansamblu de mobiluri trebuine, tendine, afecte, interese, intenii, idealuri care susin realizarea anumitor aciuni, fapte, atitudini [1]. Formele motivaiei Motivaia pozitiv motivaia negativ Motivaia pozitiv este produs de stimulri premiale (recompens, ncurajare, laud, susinereafectiv, apreciere pozitiv, acordarea respectului etc.), avnd efecte stimulative n planul performaneloractivitii i al relaiilor interumane. Motivaia negativ este determinat de stimulri negative (pedeaps,mustrare, critic, interdicie, sanciuni, ignorare etc.) care produc efecte de blocaj i de inhibare aconduitei, anxietate, stri de stres i team de insucces, cu efecte negative pentru rezultatele activitii. Cercetrile referitoare la efectele celor dou forme de motivaie asupra rezultatelor activitii audemonstrat faptul c cel mai favorabil efect l are motivaia pozitiv, care determin mbuntireacontinu a performanelor pe msur ce este utilizat, n timp ce motivaia negativ conduce la diminuareaacestora (E. Hurlock)

Motivaia intrinsec - motivaia extrinsec Prin raportarea motivaiei la sursa ei productoare distingem alte dou forme motivaionale: motivaiaintrinsec (direct) i extrinsec (indirect). n cazul motivaiei extrinseci, sursa declanatoare a aciunii seafl n afara subiectului, aceast form de motivaie fiind exterioar aciunii n cauz. Dorina de a obineanumite recompense sau beneficii, care pot fi de natur material sau spiritual (nevoia de prestigiu, deobinere a unui anumit statut social, de ctigare a admiraiei altor persoane etc.) reprezint ctevaexemple de motive extrinseci care l pot determina pe individ s desfoare o anumit activitate. n toateaceste cazuri, motivul se afl n afara activitii propriu-zise, desfurarea aciunii fiind susinut de orecompens exterioar acesteia. Aceast form de motivaie se satisface prin obinerea beneficiului extern. Motivaia intrinsec i are sursa generatoare n interiorulsubiectului, n nevoile, trebuinele, dorinelei aspiraiile acestuia. De exemplu, interesul sau pasiunea pentru o activitate poate determina o persoans depun eforturi considerabil crescute pe perioade mari de timp, ca i aspiraia continu de mbuntir ea propriilor rezultate, nevoia de autodepire i autoperfecionare, dorina de succes etc. Motiveleintrinseci nu depind de vreo recompens exterioar, recompensa constnd tocmai n realizarea cu succesa aciunii sau n activitatea n sine. Individul motivat intrinsec i gsete satisfacia chiar n activitatea pecare o desfoar, acesta fiind chiar specificul acestei forme de motivaie: satisfacerea ei prin nsirealizarea activitii adecvate. Funcia generativ a motivaiei intrinseci este foarte puternic, cercetrile artnd c aceast form demotivaie funcioneaz ca un veritabil sistem reglator care tinde s rmn tot timpul la un nivel optim deintensitate, ea mbinnd satisfacia parial, generat de ceea ce deja s-a atins n performan, cu oinsatisfacie generat de ceea ce nu s-a obinut nc i care se constituie ntr -un impuls de a merge maideparte. Clasificarea prezentat este considerat ca fiind prea restrictiv, deoarece la baza aciunilorumane reale se afl o constelaie de motive i ntrinseci i extrinseci, activitatea fiind dublu motivat: i dinexterior i din interior. Motivaia cognitiv - motivaia afectiv Prima i are originea n activitatea exploratorie, n nevoia de a ti, de a cunoate, forma ei tipic fiindcuriozitatea epistemic pentru nou, complex, pentru schimbare. Se numete cognitiv deoarece acioneazdin interiorul proceselor cognitive, stimulnd activitatea intelectual. Motivaia afectiv este determinatde obinere a afeciunii, aprobrii, consideraiei etc. din partea altor persoane

Rolul motivatiei Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea personalitatii: este primul element cronologic al oricarei activitati, cauza ei interna; - semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice (ex: foamea semnalizeaza scaderea procentului de zahar din sanga sub o anumita limita, in vreme ce trebuinta de afiliere este semnalizata de sentimentul de singuratate); - selecteaza si declanseaza activitatile corespunzatoare propriei satisfaceri si le sustine energetic (trebuinta de afirmare a unui elev declanseaza activitati de invatare, participare la concursuri); - contibuie, prin repetarea unor activitati si evitarea altora, la formarea si consolidarea unor insusiri ale personalitatii (interesul pentru muzica favorizeaza capacitatea de executie a unei lucrairi muzicale). La randul ei, personalitatea matura functioneaza ca un filtru pentru anumite motive: cele conforme orientarii ei generale sunt retinute, cele contrare sunt respinse functii principale: 1. functia de declansare 2. functia de orientare - directionare (vectoriala) 3. functia de sustinere (energizanta). Functia de declansare consta in deblocarea si activarea centrilor de comanda efectori, care asigura pregatirea si punerea in priza a verigilor motorii si secretorii in vederea satisfacerii starii de necesitate, fie ca este vorba de o trebuinta biologica, fie de una de ordin spiritual (de cunoastere, de estetica etc.) Functia de orientare directionare consta in centrarea comportamentului si activitatii pe un obiectiv anume satisfacerea starii de necesitate individualizate de catre motiv.

Functia de sustinere si energizare consta in mentinerea in actualitate a comportamentului declansat pana la satisfacerea ,,starii de necesitate". In virtutea acestei functii se asigura eliberarea de energie si dincolo de momentul declansarii actiunii. Structura:Componentele motivatiei sunt cunoscute sub denumirea generic defactori motivationali, de motive sau trebuinte. Dintre aceste componente,n literatura de specialitate sunt mentionate: trebuinta, impulsul, dorinta,intentia, valenta, tendinta, aspiratia sI interesul. Trebuinta n forma sa activ, precizeaz P.Popescu-Neveanu este un act de semnalizare a modificrilor care intervin n sistemul organic sI nsistemul personalittii. Trebuinta semnalizeaz cerintele de reechilibraresub forma unor stri sI imbolduri specifice. Psihologul american A.Maslow organizeaz trebuintele ntr-ostructur cunoscut sub denumirea de piramida trebuintelor. Pornind dela baz cele 7 categorii de trebuinte ale piramidei sunt:

trebuinte fiziologice;

trebuinte de securitate;

trebuinte legate de apartenent sI dragoste;

trebuinte de apreciere sI stim;

trebuinte de cunoastere;

trebuinte estetice;

trebuinte de autoactualizare, de autorealizare sI valorificare

a potentialului propriu. Impulsul const n aparitia unei excitabilitti accentuate a centrilor nervosI corespunztori, proces care este provocat de deficitul de substante din organism. Dorinta este expresia psihologic a trebuintei constientizate. n general, orienteaz individul spre scop, dar ntre dorint sI scop seinterpune un interval de timp, un ansamblu de mijloace. Valenta o reprezint calitatea care o dobndeste obiectul n relatiile dinamice dintre organism sI obiectele care intr n sfera satisfaceriitrebuintelor. 40-41-42.Vointa DEFINITIE: proces psihic de reglare/ autoreglare a conduitei a carui rol principal consta n optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv cu valoare adaptativa. Funcii.Funcia specific a voinei este cea de autoreglaj contient realizat prin mijloace verbale. Rolul voinei n viaa psihic vizeaz implicarea acestui proces n coordonarea, reglarea tuturor aciunilor contiente ale omului. Voina confer contiinei dimensiunea autoreglajului prin mijloace verbale. tructuri operatorii. Voina este singurul proces reglator care dispune de structuri operatorii, datorit faptului c este un proces psihic dobndit, care se dezvolt n strns legtur cu gndirea, limbajul i imaginaia. Structurile operatorii ale voinei se regsesc n fazele actului voluntar i sunt preluate mai ales din sfera gndirii: se selecteaz un motiv, se analizeaz, se evalueaz consecinele, se delibereaz, se adopt decizii etc. Dac gndirea poate fi apreciat drept un proces cognitiv decizional, voina poate fi apreciat drept un proces decizional cognitiv.

Etapele: 1.formularea scopului 2.lupta motivului 3.adoptarea hotaririi 4.executarea actiunilor Voina se formeaz prin executarea, in cursul vieii, a nenumratelor aciuni voluntare, cerute de mprejurri dar i prin exerciii speciale. Treptat, se dobndesc anumite caliti de voin care caracterizeaz capacitatea de efort voluntar a unei persoane. Cele mai importante sunt: puterea de voin, independena, perseverena, promptitudinea lurii hotrrii. Puterea voinei se exprim in intensitatea efortului prin care subiectul, confruntndu -se cu obstacolele importante, i urmrete scopurile. In acest caz, omul este contient de inevitabilitatea greutilor, dar i de caracterul lor surmontabil i aceasta motiveaz ncordarea voluntar de care are nevoie ca s le depeasc. Un rol important in manifestarea puterii voinei l are valoarea scopului urmrit. In ciuda dificultilor omul se simte satisfcut cu fiecare nou apreciere de scop.Opusul acestei caliti este slbiciunea voinei care nseamn imposibilitatea de a realiza efortul voluntar cerut, chiar dac cel in cauz este contient de importana acestui fapt pentru sine i pentru cei din jur. El poate ncepe dar nu reuete s -l finalizeze. Din acest punct de vedere poate fi un neadaptat in coal i in via. Perseverena presupune realizarea efortului voluntar o perioad ndelungat de timp, chiar i in condiiile in care, aparent, nu ar fi posibil continuarea activitii. Perseverena este susinut att de valoarea scopului ct i de ncrederea in forele proprii. La aceasta se adaog i luciditatea in aprecierea mprejurrilor, in descope rirea tuturor condiiilor favorabile desfurrii acelei aciuni. Un exemplu deosebit de perseveren este ntlnit la Victoria Lipan, din romanul Baltagul al lui M. Sadoveanu. Opusul perseverenei este ncpnarea, care este o nsuire negativ a voinei, manifestndu-se ca urmare a unui scop cnd este clar c mprejurrile nu ofer nici o ans de reuit, analiza logic relevnd caracterul imposibil. ncpnarea poate fi explicat prin ineria i lipsa de flexibilitate in gndire i aciune sau prin judecat (ex.: nu este bine s m ntorc din drum). Dar este i efectul unei carene educaionale, cnd din lips de competen pedagogic i din comoditate, prinii satisfac cele mai absurde pretenii ale copiilor i de aceea acetia in s li se satisfac preteniile i in alte mprejurri.Independena voinei se exprim in tendina constant de a lua hotrri pe baza chibzuinei proprii, de a cunoate ct mai profund condiiile activitii, a consecinelor i responsabilitilor personale pentru ele. Ea se conjug cu adaptarea unei atitudini critice fa de ideile i aciunile proprii i a celor propuse de alii. Independena voinei nu se identific cu lipsa de receptivitate fa de opiniile celor din jur. nsuirea negativ, opus acestei caliti es te sugestibilitatea, adic adoptarea necritic a influenelor exterioare cu anihilarea propriei poziii i diminuarea implicrii i a responsabilitii personale.Promptitudinea deciziei const n rapiditatea cu care omul delibereaz ntr-o situaie complex i urgent i adopt hotrrea cea mai potrivit. Exist profesii in care evenimentele se succed cu mare vitez i in aceste condiii trebuie luate decizii. O asemenea calitate a voinei se sprijin pe rapiditatea i profunzimea gndirii, pe ncrederea in sine i curaj, pe experiena personal n confruntarea cu astfel de situaii. Un pilot pe un supersonic trebuie s judece i s decid n fraciuni de secund in anumite mprejurri. Opusul acestei caliti este nehotrrea sau tergiversarea, care se manifest ca oscilaii ndelungate i nejustificate ntre mai multe motive, scopuri, ci, mijloace.Calitile voinei, integrate in structuri mai complexe, devin trsturi voluntare de caracter.

43-44.TEMPERAMENT Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetica a personalitii, care se exprim cel mai pregnant n conduit. Temperamentul este particularitatea individual psihologic a omului, care determin dinamica activitii lui psihice i se manifest la fel n activiti diferite, indiferent deconinutul i scopul acestora. Temperamentul se manifest ca nivel energetic, ca mod de descrcare iacumulare a energiei. Temperamentul nu se schimb, dar nsuirile acestuia se schimb.Tipuri de temperament: exist tot attea tipuri de temperament ci oameni exist. Temperamentul fiecruia este un fapt singular, n msura n care fiecare om este unic. Din necesiti decunoatere s-au fcut adesea comparaii i diferenieri ntre diversee aspecte temperamentale aleoamenilor, chiar clasificri, ceea ce a condus la variate tipologii Inusirele ale proceselor nervoase: Forta(energia)-dependeta de substantele functionale ce constituie neuronul Mobilitatea-exprimata in viteza cu care se consuma si se regenereaza respectivele substante functionale; Echilibru-consta in reparatia egala sau inegala a fortei intre cele 2 procese nervoase de baza:excitatia si inhibitia.

45-46.Cracterul Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata. D.p.d.v. functional, structura caracteriala include 2 ,,blocuri: a. b. blocul de comanda sau directional, in care intra scopurile mari ale activitatii, drumul de viata ales, valorile alese si recunoscute de individ. Blocul de executie, care cuprinde mecanismele voluntare de pregatire, conectare si reglare a conduitei in situatia concret data.

Caracterul prezinta - dupa N.A. Levitov - doua segmente: a) un segment directional, de orientare, format din telurile activitatii, drumul de viata ales, valorile pe care individul le recunoaste si le ilustreaza practic prin conduita; b) un segment efector, care cuprinde mecanismele voluntare ale conduitei, vointa fiind coloana de sustinere a caracterului, de unde si definitia: caracterul=vointa moral organizata. 47Aptitudini Aptituidinile sunt subsisteme sau sisteme operationale , superior dezvoltate care mijlocesc performante supramedii in activitate .Aptitudinea este orice insusire psihica sau fizica considerata sub unghiul randamentului."(47). ptitudinea este o insusire complexa de personalitate, produs complex al intregii personalitati, al intregii experiente, al vitalitatii fizice al echipamentului informational ori al desprinderii, al metodelor de al integrarii sau conflictului intereselor, al capacitatilor intelectuale. Se poate observa in structura aptitudinilor se introduc o multitudine de componente psihice (deprinderi, informatii, inmterese,capacitati. 48.Inteligenta:inteligena este facultatea de a descoperi proprietile obiectelor i fenomenelor nconjurtoare, ct i a relaiilor dintre acestea, dublat de posibilitatea de a rezolva probleme noi.Inteligen a unui sistem nu este definit de modul n care este el alctuit, ci prin modul n care se comport.Termenul de inteligen este prezent din timpuri imemorabile n limbajul natural, consacrat n literatur (se pare, de Cicero) i caracterizeaz (sub diverse unghiuri) puterea i funcia minii de a stabili legturi i a face legturi ntre legturi: este ceea ce sugereaz inter legere, reunind dou sensuri-acela de a discrimina ntre i a lega (a culege, a pune laolalt). Exprimnd ac iuni i atribute ale omului totodat, faber i sapiens, inteligena n-a putut (nici dup ce a devenit obiect al tiinei) s beneficieze de o definiie clasic, prin delimitri de gen proxim i diferen specific.n psihologie, inteligena apare att ca fapt real, ct i ca unul potenial, att ca proces, ct i ca aptitudine sau capacitate, att form i atribut al organizrii mintale, ct i a celei comportamentale (Paul Popescu Neveanu, Dicionar de psihologie).

In studiile sale, Jean Piaget a elaborat o teorie originala asupra genezei si mecanismelor gandirii denumita teoria operationala. El a delimitat stadii si serii de operatii ale inteligentei. In ce priveste stadiile: > stadiul senzorialo-motor, desfasurat de la nastere pana la varsta de 2 ani, cand copilul este preocupat cu castigarea controlului motor si invatarea obiectelor fizice. > stadiul preoperational, intre 2 si 7 ani, cand copilul este preocupat cu calificarea verbala. > stadiul concret operational, intre 7 si 12 ani, cand copilul incepe sa se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele si relatiile, inrudirile. > in fine, stadiul, formal operational, intre 12 si 15 ani, etapa in care copilul incepe sa rationeze logic si sistematic