Sunteți pe pagina 1din 5

Leziuni elementare

Violenţa se exercitã asupra organismului umnan prin intermediul


factorilor traumatizanţi ce sunt denumiţi în medicina legalã – agenţi
vulneranţi. Leziunile rezultate din acţiunea acestor agenţi traumatizanţi se
numesc – leziuni elementare sau leziuni corporale primare.
Clasificarea etiologicã a agenţilor traumatizanţi
1. Factori mecanici
- obiecte dure (contondente)
- obiecte tãioase
- obiecte întepãtoare
- obiecte întepãtor-tăioase
- obiecte despicãtoare
2. Factori fizici
- factori termici (cãldurã, frig)
- electricitate
- radiaţii ionizante
- presiunea atmosfericã
3. Factori chimici – orice substanţã care are o acţiune localã, generalã sau
mixtã asupra organismului.
4. Factori biologici
- ciuperci
- insecte
- animale
- bacterii
5. Factori psihici: emoţii pozitive sau negative
Sunt douã etape în elucidarea unei cauze penale:
I. descrierea morfologicã a leziunilor elementare şi a tulburãrilor
funcţionale ce le însoţesc
II. înterpretarea medico-legalã a caracteristicilor leziunilor descrise

I. Descrierea morfologicã a leziunilor elementare impune:


1. Localizarea leziunilor se face: pe regiunea mare a corpului (ex.faţã,
abdomen, membrul superior), precizînd apoi regiunea topograficã (ex.
reg. maseterinã dreaptã) şi ulterior se fixeazã un reper anatomic bine
determinat (ex. la 2cm de pavilionul urechii).
2. Dimensiunile leziunii – se apreciazã în cm. Dimensiunile leziunii în
leziunile cu valoare de marcã traumaticã se suprapun cu dimensiunile
obiectului vulnerant (de ex. lãţimea şanţului de spînzurare relevã lãţimea
sau diametrul laţului utilizat)
3. Forma leziunii – reproduce uneori forma agentului vulnerant şi cînd
este posibil va fi comparatã cu o formã geometricã (triunghi, cerc) sau
cu forme bine definite (stea, arc etc.)
4. Direcţia axei leziunii aratã uneori direcţia de lovire. De ex. înclinaţia
canalului plãgii înţepate aratã direcţia de aplicare a loviturii.
5. Culoarea leziunii şi apariţia unor procese reparatorii sunt utile în
aprecierea vechimii leziunii
6. Aspectul marginilor şi al unghiurilor în diferite plãgi este important în
identificarea agentului vulnerant.
7. Examinarea reliefului leziunii este necesar în recunoaşterea existenţei
unor procese inflamatorii, hematoame, fracturi cu deplasare.
8. Evidenţierea de corpi strãini în plagã poate da relaţii asupra modului
de producere a leziunilor (particule metalice, nisip etc)
9. Aspectul ţesuturilor învecinate – ex. echimoze, pergamentãri,
excoriaţii
10. Prezenţa sau absenţa hemoragiei dau informaţii privind existenţa
reacţiei vitale
11. În situaţia mai multor leziuni de violenţã, descrierea leziunilor se face
amãnunţit pentru fiecare în parte.

II. Interpretarea datelor obţinute prin descrierea leziunilor


Expertiza medico-legalã în cazul leziunilor traumatice primare va avea drept
scop stabilirea:
• Felul leziunii (echimozã, excoriaţie, plagã)
• Tipul instrumentului cu care s-ar fi putut produce leziunea precum şi a
modului de producere
• Vechimea leziunii
• Felul şi durata tratamentului pe care îl necesitã leziunea
• Posibilitatea apariţiei unor complicaţii
• În cazul examinãrilor pe cadavru stabilirea raportului de cauzalitate
precum şi modul de producere a leziunilor şi prezenţa sau absenţa
caracterului vital.
Clasificarea leziunilor elementare:
A. contuzii – echimoze, hematoame
B. abraziuni – excoriaţii (zgîrietura)
C. laceraţii: întinderi, plesnire, sfãrîmare, smulgere
D. plãgi tãiate
E. plãgi înţepate
F. plãgi de apãrare: plãgi contuze, laceraţii sau tãiate
A. Leziunile contuzive pot fi clasificate în:
1. leziuni care respectã integritatea tegumentului
- eritemul local
- echimoza
- hematomul
2. leziuni care afecteazã integritatea tegumentelor precum şi a altor ţesuturi
sau organe (ex. fracturile deschise), rupturile şi strivirile de organe.

Eritemul local
Eritemul local rezultã din lovirea sau compresiunea cu un corp dur a
oricãrei zone de pe suprafaţa corpului. Apare imediat dupã traumatism şi
dureazã 1-2 ore. Apare ca urmare a unor fenomene vaso-motorii prin
stimularea terminaţiilor nervoase periferice. Se prezintã sub forma unor zone
de culoare roşie care reproduce forma obiectului contondent. Leziunea nu
prezintã gravitate şi nu necesitã tratament.

Echimoza
Echimoza este o leziune contuzã ce rezultã din ruperea sau zdrobirea
unor vase de calibru mic urmatã de difuzarea şi coagularea sîngelui în
ţesuturile din jur. Leziunea evolueazã de regulã în 7-10 zile. Cea mai
cunoscutã echimozã este cea localizatã la nivelul tegumentului, respectînd
integritatea acestuia (datoritã fibrelor elastice din structura pielii). Aceastã
leziune poate fi gãsitã şi la nivelul oaselor, viscerelor unde este etichetatã cu
termenul de contuzie (ex. contuzie cerebralã, pulmonarã) pentru a se preciza
natura traumaticã a revãrsatului sangvin.
Dimensiunile echimozei variazã în funcţie de:
- forţa de lovire sau compresiune
- suprafatã lezatã
- masa corpului care loveşte
- fragilitatea capilarã
- reactivitatea organismului lezat
echimoza superficialã cutanatã evolueazã în 7-10 zile prin schimbarea
culorii tegumentului lezat, datoritã degradãrii hemoglobinei. Sîngele difuzat
în ţesutul traumatizat se coaguleazã în scurt timp dupã ruperea vasului (în 5
min). Hematiile sunt degradate timp de 2-4 zile dupã traumatism; o parte din
hematii sunt fagocitate de celulele macrofage şi care la rîndul lor sunt
depozitate în ganglionii regionali unde se va gãsi hemosiderinã. În prima zi
culoarea echimozei este roşie-violacee (hemoglobina din sînge este
oxigenatã), virînd uneori spre albastru (hemoglobinã redusã). Dupã 2-4 zile,
din hematiile degradate rezultã hemoglobina care se descompune în
hematinã şi globinã. Hematina pierde pigmentul feric rezultînd douã
substanţe:
- hemomelaninã care este un pigment negru şi se gãseşte doar în
contuzia cerebralã
- biluribinã care dã culoare brun-gãlbuie echimozelor mai vechi; astfel
se explicã apariţia culorii verzi la periferia echimozei cu pãstrarea
unui centru de culoare galbenã
Altã cale de metabolizare a hematinei este de oxidare a fierului bivalent
formîndu-se hemosiderina care accentueazã culoarea galbenã a echimozei.
Sub acţiunea diverselor enzime şi a reacţiei locale tisulare, revãrsatul
sangvin se resoarbe, iar echimoza dispare.
Aprecierea vîrstei echimozelor se poate face prin metode:
- vizuale
- biochimicã
- histochimicã
- histologicã
- electrofiziologicã
Simptomatologia clinicã a echimozei de regulã redusã, putînd varia de la o
simplã duretre localã pînã la reducerea capacitãţii funcţionale ca în cazul
echimozelor periorbitare cu închiderea fantei palpebrale sau în cazul
echimozelor întinse ale membrelor. Pot de asemenea sã aparã tulburãri ale
sensibilitãţii şi ale motricitãţii prin interesarea trunchiurilor nervoase fie
direct prin traumatism sau prin revãrsatul sangvin. În cazul unor echimoze
întinse se citeazã posibilitatea instalãrii şocului traumatic.
Tratamentul echimozelor este adresat numai echimozelor extinse în
suprafaţã şi însoţite de edem
Diagnosticul diferenţial al echimozelor se face cu:
- la persoana vie cu purpura, boli eruptive
- la cadavru cu lividitãţile cadaverice
Interpretarea medico-legalã a echimozelor:
- confirmã realitatea traumatismul
- aprecierea formei şi dimensiunilor agentului vulnerant ce pot fi
deduse
- data traumatismului prin descrierea culorii echimozelor
- prezenţa leziunilor la cadavru demonstreazã cit timp s-a scurs de la
data traumatismului pînã la deces.
Excepţii de la evoluţia în timp a echimozelor:
- în ţesuturile laxe (ex. regiunea orbito-palpebralã) echimozele persistã
timp mai îndelungat
- culoarea echimozelor subconjunctivale rãmîne roşie, pe parcurs
suferind doar o uşoarã decolorare
- sediul echimozei nu corespunde totdeauna cu locul de aplicare al
loviturii, dimensiunile fiind mai mari, prin fuzare sîngelui de-a lungul
fasciilor musculare
- intensitatea traumatismului nu justificã totdeauna dimensiunile
echimozei (echimozele sunt mai mari în boli de coagulare, în ciroza
hepaticã).

Hematomul
Hematomul este rezultatul unei contuzii cu lezarea unui vas de calibru
mare, urmatã de acumularea unei colecţii hematice cu sediul în ţesuturi sau
spaţiul perivisceral.
Evoluţia simptomatologiei unui hematom se datoreazã compresiunii
mecanice pe care o exercitã asupra ţesuturilor din jur precum şi datoritã
modificãrilor suterite de sîngele acumulat în hematom. Astfel, în funcţie de
sediu, simptomele pot fi:
- neînsemnate (dureri uşoare în hematoamele mici)
- impotenţã funcţionalã – cînd se gãseşte în apropierea unei articulaţii
- stare de şoc în localizarea retroperitonealã
- febrã, tentã subictericã şi blocaj renal în rezorbţia hematoamelor mari
- sdr. de HIC
- uneori decesul în localizarea intracerebralã sau în compresiunea
sinusului carotidian printr-un hematom
Evoluţia H. este diferitã în funcţie de volum, localizate şi reactivitatea
organismului. Hematomul se poate resorbi, se poate transforma într-o
cavitate cu lichid clar (hidroma), se poate infecta (la nivelul fracturilor
osoase împiedicînd formarea calusului osos). Cînd H. provine din ruptura
unui vas arterial se poate transforma într-o tumorã pulsatilã şi apoi într-o
pungã anevrismalã posttraumaticã.
În localizãrile superficiale, H. îşi schimbã culoarea trecînd prin aceleaşi faze
ca şi echimoza dar într-un timp mai îndelungat (aprox. 3 sãptãmîni).