Sunteți pe pagina 1din 23

Despre tencuieli Grupa de lucrri n care se ncadreaz i rolul pe care l au tencuielile: Tencuielile sunt lucrri de finisaj aplicate pe suprafaa

unor elemente de construcie , avnd rol decorativ, igienic, de protecie, izolator. Tipurile de suprafee pe care se aplic tencuielile: tencuieli aplicate pe zidrie de crmid; pe piatr natural; pe suprafee de beton; pe suprafee de ipci sau ipci i trestie i tencuieli pe rabi. Categoriile de tencuieli dup modul de aplicare, dup aspect i modul de prelucrare a suprafeei vizibile: Dup modul de execuie, tencuielile pot fi umede, realizate manual sau mecanizat, sau uscate, realizate prin aplicarea unor plci sau panouri subiri pe suprafaa brut a peretelui. Dup aspectul estetic i modul de prelucrare a suprafeei vizibile tencuielile pot fi: tencuieli obinuite i tencuieli decorative. Tencuielile obinuite pot fi: brute, dricuite, dricuite fin, sclivisite sau gletuite. Tencuielile decorative la rndul lor pot fi: tencuieli cu praf de piatr alb sau colorat, tencuieli stropite, tencuieli n imitaie de piatr (similipiatr cu suprafaa piuit, buceardat, pieptnat, periat sau lustruit), tencuieli de terasit, dolomit , tencuieli n calcio-vecchio etc. Straturile componente ale unei tencuieli simple dricuit fin: - stratul de amorsaj sau priul (mir atunci cnd se aplic pe rabi) cu rol de amorsaj, se aplic dintr-un mortar fluid n grosime de 3mm i nu se niveleaz dup aplicare; - grundul, stratul de baz al tencuelii, se aplic pe priul proaspt ntrit n unul sau dou straturi cu mistria dintr-un mortar de consisten plastic-vartoasa. Grosimea total a grundului este ntre 10 i 15 mm, sau 20 n cazuri deosebite. Netezirea grundului se face cu dreptarul, nu se dricuiete, pentru a asigura o mai bun aderen a straturilor urmtoare. - stratul vizibil sau tinciul se aplic dintr-un mortar plastic preparat din nisip fin (0-1 mm) Prelucrarea lui se face prin dricuire cu o dric obinuit iar n cazul tencuielilor dricuite fin se umezete i se finiseaz cu o dric cu psl. Operaiile de execuie ale tencuielilor simple dricuite: - trasarea suprafeelor de tencuit; - aplicarea priului sau a stratului de amorsaj; - aplicarea grundului; - aplicarea tinciului sau a stratului vizibil; - prelucrarea stratului vizibil (dricuire). Sculele i dispozitivele utilizate la realizarea unei tencuieli simple dricuite fin: - repere metalice sau ipci din lemn pentru punctare;

- fir cu Pb; - mistrii de diferite forme; - cancioc; - mahala; - dric de lemn de diferite dimensiuni; - dric dreptar; - frae; - dreptar.

http://portal.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=1075

http://www.doityourself.com/stry/repairdamageplaster

Decolorarea
Suprafata materialului se schimba si concomitent materialul ajunge sa arate diferit fata de aspectul initial.
Un material decolorat si-a pierdut culoarea initiala, din cauza unui proces de degradare care-l afecteaza direct, precum penetrarea apei (cu sau fara pete colorate) sau radiatiile solare, si nu din cauza ca ceva il acopera (de ex. vopsea, saruri sau mizerie) Degradarea culorii

Culoarea materialului si-a pierdut intensitatea. NB: cauza aceste avarii poate fi, de exemplu, radiatia solara.

Zone de umezeala/pete Suprafata materialului expune zone de umezeala, sau zone de culoare diferita, mai inchisa. (NB: cauza acestei probleme poate fi, spre exemplu penetrarea apei (umezeala) sau comportament higroscopic datorita prezentei sarurilor)

Patarea Pete de culoare diferita de cea originala apar la suprafata materialului. Cauza acestui tip de problema poate fi gasit de exemplu in componentele pamantului argilos, procesul de ardere a caramizii, si/sau naturi organice.

Depuneri (Inclusiv cresterea vegetatiei)


O cantitate de material/materie este depusa pe suprafata, care nu sufera nici o transformare chimica, nici nu este mai departe alterat in infatisare. O depunere poate fi endogena sau exogena, ceea ce inseamna ca originea materiei depozitate poate fi gasita inauntrul materialului de constructie in sine sau in afara lui. Tipurile de depuneri endogene sunt: incrustarea (in special material calcaros continut de mortar), eflorescente saline sau cripto-eflorescente (sarea este initial in materialul de constructie sau a fost transportata in el). Tipurile de depuneri exogene: manjire (tot felul de mizerii), graffiti (vopsea), micro-organisme, vegetatie crescuta pe suprafata materialului de constructie.

Manjirea Depunerea de mizerie care provine din exteriorul materialului si care nu duce la transformare chimica. Materialul de dedesubt ramane neschimbat. Materia este necristalina si neconsolidata, desi adera destul de bine.

Incrustarea Depuneri de constituenti ai mortarului scursi din interiorul materialului. Consta in principiu din material calcaros, este albicios, are o structura sticloasa si o buna aderenta la materialul de dedesubt. Un test simplu poate fi facut pe pata, pentru a verifica prezenta calcitului din material (daca este calcaros, materialul testat se va dizolva in HCl, facand bule (daca nu se vad bule, atunci poate fi vorba de gips). Poate fi facuta diferenta intre incrustatie si crusta. Cateodata o incrustate include silicat de calciu, ceea ce rezulta in dificultatea inlaturarii.

Graffiti Depuneri de vopsea, cerneala sau materie similara pe suprafata materialului de constructie. Graffiti (pe monumente sau pe locuri unde nu sunt dorite) sunt rezultatele unui act de vandalism. Trebuie spus, totusi, ca o arta graffiti exista. Arta graffitiului este acceptata si pastrata.

Eflorescente

Cand este vizibila pe suprafata originala, o depunere de cristale cristaline este denumita eflorescenta.

Cripto-eflorescente Cand nu este vizibila pe suprafata initiala, o depunere de cristale de sare este denumita cripto-eflorescente. Presiunea exercitata de cristale poate afecta zidaria.

Transformari
Suprafata de material este transformata chimic, astfel incat si morfologia si culoarea portiunii/stratului suprafetei transformate sunt diferite de cele originale fata de materialul original. Crusta O crusta este un strat transformat chimic al materialului, care este gros, nu e dens si in general nu adera prea bine la material. O crusta de obicei arata mai putina coeziune decat materialul de baza. Trebuie facuta diferentierea intre crusta si incrustatie.

Dezintegrarea
Integritatea materialului de constructie este pierdut. Dezintegrarea poate aparea in interiorul materialului ( stratificare si pierderea coeziunii), sau intre doa materiale, presupus a fi atasate unul de altul, formand un sistem/intreg, cum e cazul cand, spre exemplu, mortarul se detaseaza de caramida sau vopseaua se detaseaza de tencuiala.

Stratificarea Exfolierea Stratificarea (mai mult de un strat) de material fara o structura laminata originala.

Detasarea
Un material se detaseaza de celalalt in cadrul zidariei.
Pierderea de adeziune Legatura dintre materiale de pe zidarie este pierduta, ex. legatura dintre caramida si mortar.

Umflarea Detasari sub forma de ridicaturi ale captuselii sau stratului de suprafata a zidariei. Aceasta categorie poate fi gasita si sub categoria pierderea coeziunii.

Decojirea

Detasarea de pe tencuiala a stratului de vopsea.

Pierderea coeziunii
Particolele dintr-un material de constructie nu mai sunt legate. Aceasta problema este definita diferit in functie de tipul de material, chiar daca apare la suprafata sau poate fi gasita in adancime, si/sau in functie de dimensiunea si forma particulelor materialului afectat.

Prafuirea Particulele unei pietre calcaroase sau de var nu mai sunt legate; materialul afectat este redus la pudra. Problema porneste de la suprafata materialul. Tipul de problema este redus doar la materialele calcaroase.

Faramitarea Particolele de material nu mai sunt legate; materialul afectat este redus la bucati mici. Problema poate porni de la suprafata materialului sau poate fi gasit in adancime.

Nisiparea

Particulel de mortar nu mai sunt legate; mortarul afectat este redus la nisip. Problema porneste de la suprafata materialului. Tip de problema restrictiva , la mortare (imbinari, tencuieli).

Eroziunea

Particulele de material din mortar sunt pierdute (uzura abraziva); materialul stricat are o infatisare diferita de cea originala, expunand gauri, s.a. NB: eroziunea poate fi cauzata si de apa, vand, metode de curatare. Eroziunea este deseori observata dupa pierderea coeziunii.
Spargerea

Umflarea partii interioare a mortarului impreuna cu o ruptura a suprafetei.

Alveolizarea

Materialul (piatra natura, tencuiala) se deterioreaza sub o forma de fagure.Originea acestei deteriorari nu este bine cunoscuta. Se aplica doar anumitor zone/componente ale materialului.

Cratere

Formarea de gauri sub forma de cratere.

Craparea
Cand este crapat, materialul este oarecum fisurat sau spart. Crapaturile pot fi de suprafata, dar pot fi si mari si sa afecteze materialul in adancime, sau chiar sa cedeze in bucati. Forme diferite de crapaturi sunt definite pe baza latimii, formei, situatiei din material/constructie.

Crapatura este individuala, mai larga de 0.15 cm

Craquel Craquele este o retea de crapaturi mici. In cazul tencuielilor, originea problemei poate fi gasita in uscarea si micsorarea particulelor (o proasta compozitie a materialului). Cand este prezenta in sarurile de substrat, poate cristaliza si umple crapaturile.

Deformarea.
Deformarea presupune ca forma originala a zidariei este afectata. Deformarea poate include o cresterea a volumului sau o deviatie de la forma originala in feluri diferite, cand poate implica tot peretele.

Stricaciuni de origine mecanica


In aceasta categorie exista forme de stricaciuni provocate de om sau alti agenti/mecanisme, nu direct legate de mediu. Zgariere

Pierderi de material superficiale si sub forma de linii, provocate de om cu obiecte ascutite sau subtiri, facute din materiale mai dure decat cel zgariat.

Separare

Divizare in doua parti, datorate compresiei neliniare (NB: originea problemei nu este direct legata de mediu)

Stricaciuni mecanice (general) Unul (sau mai multe) fragmente sparte dintr-un colt de cladire/perete. NB: originea problemei nu este direct legata de mediu; in cele mai multe cazuri actiunea omului.

Culturi biologice
Si plantele agatatoare de inatime si micro-organisme se pot prinde de zidarie, primele fiind imediat recognoscibile si cele din urma putand fi distinse de depuneri datorita materiei lor vie si datorita caracteristicilor lor (aparenta, culoare, miros). Plantele inalte pot creste in zidarie deja deteriorata.

Plante de inaltime

Plantele de inaltime formeaza o categorie de plante, cu o gama care incepe de la buruieni la copaci, care-si intind radacinile prin mortarul zidariei; muschii de exemplu nu apartin acestei categorii.

Licheni

Lichenii cresc in afara unei cladiri si au un aspect de piele; Sunt de obicei portocalii, verzi, gri sau negri.

Iedera

Iedera poate creste in afara unei cladiri si poate avea forma de o mica planta cu frunze groase in urmatoarele culori: verge, maro sau negru.

Alge

Algele sunt vizibile, de obicei in afara cladirii, ca o depunere prafoasa de filamente; de obicei verzi, rosii sau maro

Muschii Muschii cresc deobicei in afara unei cladiri sub forma de covorase verzi; cand sunt uscati, culoarea lor este maronie. Muschii isi trimit radacinile in substrate. Aceste radacini produc acizi care dizolva diverse minerale.

Mucegaiul Mucegaiurile pot creste si la interior si la exteriorul unei cladiri. Mucegaiul formeaza pete si uneori straturi paroase, sunt de obicei gri, roz sau negre si cand cresc peste vopsea, provoaca aparitia de pete, care deasemenea pot sa fie roz.

http://www.compass-salt.org/mdds%20site/definitions.htm#liv http://www.heritage.xtd.pl/pdf/full_hees.pdf

Tencuieli si mortare Degradarile cele mai frecvente pe care le sufera, in general, tencuielile si mortarele sunt urmatoarele: Craparea provocata de degradarea zidariilor pe care sunt aplicate Desprinderea pe anumite zone sau burdusirea datorate contractiei la uscare sau a actiunii umezelii, in special la baza zidariilor. In trecut pentru evitarea acestor contractii, tencuielile de var erau armate cu calti, pleava, par sau paie. Faramitarea sub actiunea descompunerii varului, provocata de umezeala, ce antreneaza saruri sau solutii de acizi (carbonic si humic), determinand fenomenul de exfoliere sau eflorescenta

Desigur ca toate aceste fenomene au effect negative asupra frescelor pe care le poarta tencuielile. La degradarile cauzate de periclitarea stratului support se adauga degradari specific tencuielilor pictate: Dezagregarea frescelor datorita atacului microorganismelor, ciupercilor, muschilor, in special in cazul picturilor cu lianti organic Schimbarea tonului unor pigmenti sub actiunea umezelii care favorizeaza transformarea unor oxizi metalici in alti compusi. Patarea suprafetelor pictate prin cristalizarea de saruri (bicarbonate de calciu), in special in partea superioara a zonelor invadate de igrasie sau udate, ca urmare a defectiunilor invelitorilor. Murdarirea picturii cu negru de fum sau datorita altor degajari.

Printre metodele de consolidare a mortarelor si tencuielilor devenite friabile prin descompunera liantului (in special a varului), utilizate in diferite tari, se numara: injectarea cu lapte de ciment sau cu un amestec de parti egale de emulsie din latex de cauciuc cu apa si o solutie de siliconat de metal. Aceste injectare redau mortarelor coeziunea, sporesc rezistenta lor mecanica si capacitatea de a rezista la intemperii.

Arhitectura Urbanism Restaurare, Gheorghe Curinschi Vorona, Editura Tehnica, Bucuresti, 1996

21

Repairing Historic Flat Plaster

Walls and Ceilings Mary Lee MacDonald


Historical Background Common Plaster Problems Repairing Historic Plaster When Damaged Plaster Cannot be Repaired Patching Materials Summary
A NOTE TO OUR USERS: The web versions of the Preservation Briefs differ somewhat from the printed versions. Many illustrations are new, captions are simplified, illustrations are typically in color rather than black and white, and some complex charts have been omitted.

Tencuiala intr-o cladire istorica este ca un album de familie. Gusturile ocupantilor, evolutia stilurilor de decoratie sunt incorporate in aceasta captuseala a cladirii. De la ferme modeste pana la cladiri nemaipomenite, necontand originile etnice ale ocupantilor, tencuiala a fost traditional folosita pentru tencuirea peretilor interiori si exteriori. Se forma o suprafata durabila care era usor de curatat si putea fi aplicata pe pereti curbati si tavane. Tencuiala putea fi tratata usor intr-o sumedenie de moduri: putea sa primeasca fresce, pictura decorativa, varuiala, s.a. Aceasta varietate si adaptabilitatea materialului la aproape orice dimensiune de cladire, forma sau configuratie volumetrica a insemnat ca tencuiala a fost finisajul ales pe aproape toate cladirile construite pana 1930 sau 1940. Tencuiala istorica poate aparea atat de plina de probleme, incat desfacerea totala pare singura alternativa. Exista insa motive istorice si practice pentru conservarea ei. In primul rand, tencuiala 3 straturi este de neinlocuit la capitolul durabilitate si putere. Rezista la foc si reduce transmisia de sunet. In al doilea rand, inlocuirea tencuielii este o operatiune scumpa. Un proprietar trebuie sa se gandeasca foarte bine la conditia tencuielii care ramane; adeseori tencuiala nu este atat de grav avariata precum ar parea. Of more concern to preservationists, however, original lime and gypsum plaster is part of the building's historic. Plaster can also serve as a plain surface for irreplaceable decorative finishes. For both reasons, plaster walls and ceilings contribute to the historic character of the interior and should be left in place and repaired if at all possible.
Plaster was used as the interior surface coating of this elegant 1911 church located in Eugene, Oregon. Photo: NPS files.

The approaches described in this Brief stress repairs using wet plaster, and traditional materials and techniques that will best assist the preservation of historic plaster walls and ceilings--and their appearance. Dry wall repairs are not included here, but have

been written about extensively in other contexts. Finally, this Brief describes a replacement option when historic plaster cannot be repaired. Thus, a veneer plaster system is discussed rather than dry wall. Veneer systems include a coat or coats of wet plaster--although thinly applied--which can, to a greater extent, simulate traditional hand-troweled or textured finish coats. This system is generally better suited to historic preservation projects than dry wall. To repair plaster, a building owner must often enlist the help of a plasterer. Plastering is a skilled craft, requiring years of training and special tools. While minor repairs can be undertaken by building owners, most repairs will require the assistance of a plasterer.

Historical Background Plasterers in North America have relied on two materials to create their handiwork--lime and gypsum. Until the end of the 19th century, plasterers used lime plaster. Lime plaster was made from four ingredients: lime, aggregate, fiber, and water. The lime came from ground-and-heated limestone or oyster shells; the aggregate from sand; and the fiber from cattle or hog hair. Manufacturing changes at the end of the 19th century made it possible to use gypsum as a plastering material. Gypsum and lime plasters were used in combination for the base and finish coats during the early part of the 20th century; gypsum was eventually favored because it set more rapidly and, initially, had a harder finish. Not only did the basic plastering material change, but the method of application changed also. In early America, the windows, doors, and all other trim were installed before the plaster was applied to the wall. Generally the woodwork was prime-painted before plastering. Obtaining a plumb, level wall, while working against built-up moldings, must have been difficult. But sometime in the first half of the 19th century, builders began installing wooden plaster "grounds" around windows and doors and at the base of the wall. Installing these grounds so that they were level and plumb made the job much easier because the plasterer could work from a level, plumb, straight surface. Woodwork was then nailed to the "grounds" after the walls were plastered. Evidence of plaster behind trim is often an aid to dating historic houses, or to discerning their physical evolution. Tencuiala de var

Cand construiam o casa, tencuitorii traditional amestecau saci de var cu apa pentru a hidrata sau a stinge varul. Pe masura ce varul era absorbit de apa, era disipata caldura.When building a house, plasterers traditionally mixed bags of quick lime with water to "hydrate" or "slake" the lime. As the lime absorbed the water, heat was given off. When the heat diminished, and the lime and water were thoroughly mixed, the lime putty that resulted was used to make plaster. When lime putty, sand, water, and animal hair were mixed, the mixture provided the plasterer with "coarse stuff." This mixture was applied in one or two layers to build up the wall thickness. But the best plaster was done with three coats. The first two coats made up the coarse stuff; they were the scratch coat and the brown coat. The finish

The builders of this mid18th century house installed the baseboard molding first, then applied a mud and horse hair plaster. Lime was used for the finish plaster. Photo: NPS files.

plaster, called "setting stuff," contained a much higher proportion of lime putty, little aggregate, and no fiber, and gave the wall a smooth white surface finish. Compared to the 3/8-inch-thick layers of the scratch and brown coats, the finish coat was a mere 1/8-inch thick. Additives were used for various finish qualities. For example, fine white sand was mixed in for a "float finish." This finish was popular in the early 1900s. (If the plasterer raked the sand with a broom, the plaster wall would retain swirl marks or stipples.) Or marble dust was added to create a hard-finish white coat which could be smoothed and polished with a steel trowel. Finally, a little plaster of Paris, or "gauged stuff," was often added to the finish plaster to accelerate the setting time. Although lime plaster was used in this country until the early 1900s, it had certain disadvantages. A plastered wall could take more than a year to dry; this delayed painting or papering. In addition, bagged quick lime had to be carefully protected from contact with air, or it became inert because it reacted with ambient moisture and carbon dioxide. Around 1900, gypsum began to be used as a plastering material. Gypsum Plaster

Schifferstadt, a simple house of German origin that dates to 1756, utilized plaster for both flat and curved walls. The building is located in Frederick, Maryland Photo: NPS files.

Gypsum begins to cure as soon as it is mixed with water. It sets in minutes and completely dries in two to three weeks. Historically, gypsum made a more rigid plaster and did not require a fibrous binder. However it is difficult to tell the difference between lime and gypsum plaster once the plaster has cured. Despite these desirable working characteristics, gypsum plaster was more vulnerable to water damage than lime. Lime plasters had often been applied directly to masonry walls (without lathing), forming a suction bond. They could survive occasional wind-driven moisture or water winking up from the ground. Gypsum plaster needed protection from water. Furring strips had to be used against masonry walls to create a dead air space. This prevented moisture transfer.
Many of these traditional plastering tools are still

In rehabilitation and restoration projects, used today. Drawing: NPS files. one should rely on the plasterer's judgment about whether to use lime or gypsum plaster. In general, gypsum plaster is the material plasterers use today. Different types of aggregate may be specified by the architect such as clean river sand, perlite, pumice, or vermiculite; however, if historic finishes and textures are being replicated, sand should be used as the base-coat aggregate. Today, if fiber is required in a base coat, a special gypsum is available which includes wood fibers. Lime putty, mixed with about 35% gypsum (gauging plaster) to help it harden, is still used as the finish coat.

Lath Lath provided a means of holding the plaster in place. Wooden lath was nailed at right angles directly to the structural members of the buildings (the joists and studs), or it was fastened to nonstructural spaced strips known as furring strips. Three types of lath can be found on historic buildings. Wood Lath. Wood lath is usually made up of narrow, thin strips of wood with spaces in between. The plasterer applies a slight pressure to push the wet plaster through the spaces. The plaster slumps down on the inside of the wall, forming plaster "keys." These keys hold the plaster in place. Metal Lath. Metal lath, patented in England in 1797, began to be used in parts of the United States toward the end of the 19th century. The steel making up the metal lath contained many more spaces than wood lath had contained. These spaces increased the number of keys; metal lath was better able to hold plaster than wood lath had been. Rock Lath. A third lath system commonly used was rock lath (also called plaster board or gypsum-board lath). In use as early as 1900, rock lath was made up of compressed gypsum covered by a paper facing. Some rock lath was textured or perforated to provide a key for wet plaster. A special paper with gypsum crystals in it provides the key for rock lath used today; when wet plaster is applied to the surface, a crystalline bond is achieved. Rock lath was the most economical of the three lathing systems. Lathers or carpenters could prepare a room more quickly. By the late 1930s, rock lath was used almost exclusively in residential plastering.

Problemele tencuielilor Cand se usuca, tencuiala devine un material rigid care ar trebui sa reziste aproape la nesfarsit. Insa, exista conditii care pot face tencuiala sa crape, sa infloreasca, sa se separe, sau sa se desprinda de zidul suport. Probleme structurale Manopera proasta Tratare necorespunzatoare Umezeala.

Probleme structurale: Supra-sarcina. Eforturile dintr-un perete, dar si comportarea casei ca un intregm pot crea crapaturi. Aparand ca linii diagonale pe un perete, crapaturile deobicei pornesc de la o usa sau o fereastra, dar ele pot aparea oriunde in perete, cu puncte de incepere aletorii. Constructorii de case istorice, nu aveau nici un cod care sa-I ajute sa dea o dimensiune exacta subansamblurilor cladirii. Greutatea acoperisului, al doilea si al treilea nivel, mobilierul, si ocupantii puteau sa genere o incarcare imensa asupra grinzilor si elementelor de legatura. Chiar si atunci cand erau bine construite, remodelarile ulterioare puteau sa adauge goluri de usa sau fereastra fara a adauga un buiandrug deasupra golului. Ocazional, stalpii, erau prea subtiri ca sa poata sa sustina incarcarea

de deasupra lor. Suprasarcina din lemn poate sa creeze crapaturi in tencuiala. Supraincarcarea si miscarile structurale (in special combinate cu tencuiala de proasta calitate, cuie ruginite, etc) pot provoca desprinderea tencuielii de pe suport. Daca nu sunt executate operatii de reparatie, in special la tavane, gravitatea va face ca bucati de tencuiala sa cada pe podea. Tasari/vibratii. Crapaturi in pereti pot aparea atunci cand casa se taseaza. Casele construite pe solurii argiloase sunt in special vulnerabile. Multe tipuri de soluri sunt susceptibile la contractii. In anotimpul uscat, apa se evapora din particulele de argila, rezultand contractii. In timpul anotimpului ploios, pamantul se imbica cu apa. Astfel, o cladire poate fi declarata ca ar avea fundatii instabile. Crapaturi diagonale care se indreapta in directii opuse sugereaza conditiile proaste de pamant de fundare. Simptome similare apar cand exista o sursa de virbatie in imediata apropiere, o linie de tren, o sosea aglomerata, sau cutremure.
Crapaturi in tencuiala deasupra unui toc de usa de bucatarie, pot fi reparate cu fibra de sticla si chit elastic.

Miscarea scandurilor. Crapaturile orizontale sunt de obicei cauza miscarii scandurilor. Deoarece absoarbe umezeala din aer, lemnul lucreaza in timp ce umiditatea creste si scade. Aceasta poate provoca crapaturi an dupa an. Crapaturi pot deasemena sa apara si daca un cui care sustine un colt rugineste sau daca apar miscari seismice. Deasemenea supraincarcarea podurilor sau nivelurilor superioare pot sa provoace crapaturi in tavan. Greselile in etapa initiala de ridicare a constructiei, precum proasta constructie a colturilor, incadrarea gresita a usilor si ferestrelor, si grinzi subdimensionate pot sa induca tencuielii crapaturi. Manopera defectuoasa In plus fata de problemele cauzate de miscare, sau slabiciunile din structura, durabilitatea tencuielii poate fi afectata de materiale proaste sau manopera defectuoasa. Amestec prost proportionat. Proportionarea si amestecul corect de material sunt vitale calitatii tencuielii. Un amestec prost poate cauza probleme care apar peste cativa ani intr-un perete tencuit. Pana de curand, proportii de agregat si var erau amestecate la fata locului. Un tencuitor ar fi putut sa se zgarceasca in cantitatea de material de cimentare (var sau ghips), deoarece nisipul era cel mai ieftin material. Prea mult nisip poate provoca tencuiala sa fie slabita. Tencuiala facuta dintr-un amestec slab proportionat poate fi mai dificil de reparat. Acoperiri de baza si de finisaj incompatibile. Folosirea perlitului ca un agregat a prezentat, deasemenea, probleme. Perlitul este un agregat usor, folosit la acoperirea de baza in locul nisipului. El lucreaza bine pe vreme rece si are o valoare izolatoare ceva mai buna. Dar in cazul in care deasupra bazei de perlit era aplicat un finisaj din var, apareau crapaturi in stratul de finisaj, iar intreaga lucrare trebuia refacuta. Pentru a preveni asta, un tencuitor trebuia sa adauge nisip fin silicios, sau perlit zdrobit fin in

stratul de finisaj pentru a compensa ratele foarte diferite de micsorare dintre stratul de baza si cel de finisaj. Aplicare proasta a tencuielii. Finisajul este subiectul crapaturilor daca este aplicat pe o baza excesiv de uscata, sau este insuficient amestecat. O alta problema adesea intalnita, crapaturile neregulate sub forma de harta, care apar atunci cand stratul de finisaj a fost aplicat pe o baza foarte nisipoasa, sau pe un strat de baza foarte subtire Grosime de tencuiala inadecvata. Tencuiala este aplicata in 3 straturi peste cadrele de lemn. In acest sistem, primul si al doilea strat erau cateodata aplicata in zile succesive pentru a obtine grosimea dorita. Daca tencuitorul se zgarcea la materiale, peretele putea sa nu aiba suficienta grosime de tencuiala sa poata rezista incarcarilor normale din cladire. Grosimea totala minima de tencuiala este in functie de stratul suport si variaza de la 1.5 cm pana la 2.5 cm. Uscarea necontralata Temperatura potrivita si circulatia aerului in timpul uscarii sunt factorii cheie intr-o dispunerea tencuielilor. Temperatura ideala pentru tencuiala ca sa se usuce se afla intre 13 si 21 grade Celsius. In orice caz, casele istorice erau uneori tencuite inainte ca tocurile de fereastra sa fie montate. Nu exista nici o cale pentru a controla temperatura si umiditatea. Uscarea, inghetzarea si umezirea. Cand temeperturile erau prea ridicate, tencuiala s-ar intoarce la forma initioala inainte de a fi amestecata cu apa. Un tencuitor ar trebui sa umezeasca peretele cu apa pentru a redresa tencuiala. Daca se producea inghet inainte ca tencuiala sa se usuce, treaba trebuie pur si simplu refacuta. Daca ferestrele erau inchise, astfel incat aerul nu putea circula, tencuiala era subiectul umezirii. Intrucat nu exista nici un remediu la tencuiala umezita, suprafata afectata trebuie inlocuita si retencuita. Umezeala Tencuiala aplicata pe un perete de zidarie este vulnerabila daca peretele este ud in mod constant. Cand sarurile din substratul de zidarie vin in contact cu apa, ele migreaza spre suprafata tencuielii, aparand ca bule uscate sau eflorescente. Sursa umezelii trebuie eliminata inainte de a retencui suprafata stricata. Surse de accidente ale apei. Problemele de umiditate apar pentru o sumedenie de motive. Instalatiile de apa si canal deobicei se scurg in case vechi. Acoperisurile pot sa nu mai fie etanse, provocand defectiuni la tavane. Jgheaburile si burlanele pot sa fie sparte, scurgand apele langa fundatiile unei cladiri. O alta sursa uzuala este stropirea. Cand exista o suprafata pavata langa constructia de zidarie, apa de ploaie poate sa stropeasca pereteii de zidarie. In ambele cazuri apa trece spre interior si deterioreaza tencuiala de interior. Captusirea pe interior nu este suficienta pe termen lung. Problema umiditatii trebuie oprita la exteriorul peretelui.
Finisaj pe baza de var prea fin, desprins de pe stratul secundar de tencuiala.

Repararea tencuielilor vechi. Multe din problemele descrise mai sus pot sa nu fie usor de remediat. Daca sunt descoperite probleme structurale ca fiind sursa problemelor tencuielii, problema structurala ar trebui corectata. Unele reparatii pot fii facute prin inlocuirea a numai parti mici de tencuiala pentru a avea acces. Probleme minore de structura care nu vor pune in pericol cladirea pot fii in general ignorate. Defectele cosmetice din miscari nesemnificative ale cladirii, gauri, sau suprafete inclinate pot fii reparate fara a fii necesara demolarea. In orice caz, poate fii necesara indepartarea tencuielii deteriorate de igrasie in scopul uscarii zidariei. Reparatiile facute pe o baza uda vor cadea din nou. Repararea suprafetelor de perete neuniforme Suprafetele neuniforme de perete, provocate de reparatii anterioare sau desfacere partiala de tapet sunt uzuale in case vechi. Atat timp cat tencuiala este neatractiva estetic, peretii tencuiti se pot acoperi cu tapet. In trecut, tapetarea a acoperit imperfectiuni in tencuiala si a furnizat o baza stabila pentru pictura decorativa. Umplerea crapaturilor Crapaturile fine din tencuiala peretilor si din tavan nu sunt o cauza importanta de ingrijorare, atata timp cat tencuiala de dedesubt este in stare buna. Ele pot fii usor umplute cu chit elastic. Pentu crapaturi care se redeschid odata cu schimbarea umiditatii sezoniere, este folosita o metoda putin diferita. Initial, crapatura este marita cu o ustensila ascutita, astfel incat asperitatiile muchiilor sa fie inlaturate. Apoi, crapatura este umpluta cu chit elastic. Pentru crapaturi persistente, poate fii necesar acoperirea crapaturii cu banda adeziva de fibra de sticla presata pe chit. Dupa ce prima aplicare de compozit s-a uscat, un al doilea strat este utilizat pentru a acoperi muchiile benzii de fibra de sticla. Un al treilea strat este aplicat pentru nivelarea suprafetei, urmat de o smirgheluire usoara. Suprafata este curata cu un burete ud, apoi uscata pentru a indeparta reziduurile de tencuiala sau praf. Cand crapaturile sunt mai largi si provocate de miscarea structurala, trebuiesc facute consolidari la sistemul structural, inainte repararii tencuielii. Apoi, tencuiala de pe fiecare parte a crapaturii trebuie inlaturata pe o latime de 15 cm pana la suport. Crapatura este reparata cu o tencuiala asemanatoare in 3 straturi. Daca o crapatura pare sa se mareasca ar trebui consultat un inginer de structuri.

Inlocuirea suprafetelor de finisaj exfoliat Uneori, finisajul tencuielii pierde aderenta cu stratul de baza. Cand se face o asemenea reparatie, tencuitorul sprituieste suprafetele de tencuiala de baza care vor fii retencuite cu un finisaj pe baza de var. Proprietarul care va dori sa repare suprafete mici de finisaj, poate folosi metodele descrise in capitolul Materiale de peticire Peticirea gaurilor din pereti
In aceasta resedinta, datand din anii 1790, tencuiala originala era doar un singur strat de var, nisip, par de cal, aplicat pe o baza de lemn. O reparatie intr-un singur strat in acest caz este de preferat.

Pentru gauri mici (mai putin de 10 cm in diametru), ce implica pierderea celui de al doilea strat si cel de finisaj, reparatia este facuta in doua maini. Prima mana, un stratde tencuiala de baza este aplicat cu mistria pana sub nivelul tencuielii existente. Cand stratul de baza inca mai este ud, o cantitatea suplimentara de tencuiala este aplicata pentru a crea o suprafat nivelata fin. Peticirea dintr-o singura mana nu este in generla recomandata de tencuitori, deaorece ea tinde sa produca suprafete concave atunci cand suprafata este vopsita. Bineinteles, daca suportul avea o tencuiala intr-un singur strat, atunci o peticire intr-un singur strat este solutia optima.
Pentru gauri mai mari, cand toate cele 3 straturi de tencuiala sunt avariate sau lipsesc pana cand suprafata de lemn este expusa, tencuitorii merge de obicei pe aceste linii. Intai, tensuiala veche este curata, iar zabrelele slabite sunt fixate in cuie. Apoi, un sprit pe baza de apa este aplicat pe stratul de lemn, pentru a asiguranta aderenta. Pentru a intari peticirea, este utilizata plasa de rabit legata cu cuie de suportul de lemn. Tencuiala aceasta este apoi aplicata in 3 straturi, peste plasa de rabit, suprapunand fiecare strat de tencuiala peste tencuiala veche, astfel incat cea veche si cea noua sa fie imbinate uniform. Aceasta suprapunere este recomandata pentru a produce o peticire puterinica si invizibila. De asemenea, daca o peticire facuta intr-un perete de tencuiala, usor unduit, conturul peticirii ar trebui sa fie facut conform cu neregularitatile din lucrarea preexistenta. O peticire plata va iesi in evidenta.

Suruburi cu cap plat pentru lemn si saibe pentru tencuiala au fost folosite pentru a reatasa tencuiala slabita, inapoi pe tavanul de lemn. Dupa ce crapatura este acoperita cu banda de fibra de sticla, totul va fii acoperit cu un chit.

Peticirea gaurilor din tavan Crapaturile subtiri si gaurile pot fii nesemnificative; doar atunci cand portiuni mai mari de acoperis se slabesc, exista o problema mult mai serioasa. Este posibil ca legaturile tencuielii cu tavanul sa se fii deteriorat. In primul rand, tencuiala din jurul portiunilor slabite trebuie examinata. Este posibil ca legaturile sa fii fost deteriorate datorita uneiprobleme de umiditate, calitate proasta a tencuielii, sau supraincarcarea structurala. Chiar si asa, suprafetele apropiate pot fii intacte. Insa, daca aceste suprafetele sunt stare rezonabila, teancuiala poate fii reatasata suportului cu suruburi si saibe de lemn. Pentru a petici o gaura din tencuiala de pe tavan, plasa de rabit este atasata tavanului; apoi gaura este umpluta cu straturi succesive de tencuiala cum este descris mai sus. Montarea de noi legaturi Daca partea posterioara a tavanului este accesibila (de obicei din pod sau dupa inlaturarea scandurilor de planseu), zone mici de tencuiala inclinata pot fii impinse inapoi pe suport. O bucata de captuseala din placaj si legaturi sunt folosite pentru securiza tencuiala slabita. Dupa umezirea vechii structuri de lemn si acoperirea suprafetei deteriorate cu un adeziv, un amestec lichid de tencuiala este aplicat pe partile posterioare ale scandurilor. In timp ce primul strat este inca umed, bucati de tencuiala uscata sunt pozitionate de-a lungul partilor din spate ale scandurilor si apasate ferm in primul strat ca intaritor. Scandura initiala trebuie sa fie asigurata, altfel greutatea tencuielii de peticire o va slabi. Tencuieli deteriorate, slabite, I se pot reface legaturile legaturile atunci cand scopul lucrarii este de a conserva suprafete decorative sau tapete. Suprafete intainse de tavan si pereti pot fii salvate. Aceasta metoda necesita asistenta unui profesionist nu este o tehnica de reparare folosita de marea majoritate a tencuitorilor. Inginerul restaurator injecteaza un amestec de adeziv acrilic prin gaurile facute la suprafata tencuielii (sau prin prin spatele scandurii, atunci este accesibil). Tencuiala slabita este mentinuta pe pozitie cu placaj pana cand mixtura de adeziv se intareste. Atunci cand este gata, gaurile dintre tencuiala si scandura sunt umplute, iar tencuiala slabita este asigurata.

Retencuirea deasupra tavenelor vechi Daca un planseu vechi este prea crapat pentru a permite peticirea, sau este scobit (dar nu deteriorat datorita umezelii), tencuitorii pastreaza planseele vechi si pur si simplu retencuiesc deasupra lor. Aceasta tehnica de reparatie poate fii utilizata daca coborarea usoara a tavanului nu afecteaza alte ornamente. Tavanul existent este acoperit cu un cofraj de lemn, cate unul pentru fiecare legatura, si strans complet de suprafata deteriorata. Plasa de rabit sau gips carton este apoi batuta in cuie. La sfarsit, doua sau trei straturi de tencuiala sunt aplicate prin metodele traditionale. Retencuirea peste tavane vechi salveaza din timp, creaza mult mai putin praf decat demolarea si confera protectie supimentara la foc.

Atunci cand sunt facute reparatii cu tencuiala uda sau cu un adeziv injectat, vechea tencuiala trebuie sustinuta cu cofraje de placaj, pana cand reparatia este completa.

Cand tencuiala deteriorata nu poate fii reparata

Optiuni de inlocuire

Inlocuirea partiala sau completa poate fii necesara daca tencuiala este grav avariata, in special daca avaria a fost provocata de probleme de umezeala de lunga durata. Cand tencuiala avariata a fost desfacuta, proprietarul trebuie sa decida daca retencuieste peste suprafata de baza, sau utilizeaza un sistem diferit. Aceasta decizie ar trebui sa fie bazata in parte de grosimea tencuielii initiale si starea suportului. Economia si timpul sunt de asemenea considerente demne de luat in calcul. Este important sa se asigure ca tocurile de lemn de la ferestre si usi vor avea acelasi aspect ca inainte. Un strat suport si un sistem de tencuiala care vor oferi adancimea necesara vor fii de preferat. Retencuirea sisteme structurale alternative pentru noua tencuiala Retencuirea scandurii vechi. Cand tencuitorii lucreaza cu suport vechi, fiecare scandura este rebatuta in cuie si ramasitele de tencuiala vechi sunt indepartate. Deoarece scandura veche este foarte uscata, ea trebuie umezita inaintea aplicarii spritului, altfel ea se va deforma; mai mult de atat, din cauza faptului ca apa este eliminata, tencuiala nu se va prinde corespunzator. Asa cum s-a mentionat mai devreme, daca se monteaza plasa de rabit peste scandura veche, ca baza pentru noua tencuiala, multe din aceste probleme pot fii evitate, iar scandura veche este pastrata. Tavanul, trebuie totusi umezit numai daca o bariera de vapori este pozitionata in spatele plasei de rabit.

Retencuirea peste un sistem de sustinere metalic. O alternativa la reutilizarea scandurii vechi, este instalarea unui sistem nou de sustinere metalic. Sistemul pe baza de metal galvanizat este cel mai scump, dar in aceeasi masura este si cel mai fiabil in termeni de longevitate, stabilitate si aderenta. Cand se intinde sistemul peste grinzile departate, tencuitorul ar trebui sa acopere grinzile cu hartie kraft sau o cu o bariera de vapori din polietilena. Trei straturi de tencuila uda sunt aplicate consecutiv pentru a se crea un sistem unitar monolitizat. Retencuirea peste un sistem de rigips. Este de asemenea posibila utilizarea rigipsuluica suport pentru tencuiala. Este posibil ca tencuitorii sa fie nevoiti sa inlature scandura existenta. Placile de rigips sunt panouri de 40*92*1 cm, acoperite cu hartie absorbanta cu cristale de gips. Cristalele din hartie prind tencuiala uda si o ancoreaza. Acest tip de sustinere necesita 2 straturi de tencuiala noua. Rigips-ul insusi tine locul primului strat de tencuiala. Vopsirea tencuielii noi Cheia unei vopsiri de succes este uscarea adecvata a tencuielii. In trecut, tencuielilor pe baza de var li se acorda un an de zile timp de uscare inainte ca peretii sa fie vopsiti sau tapetati. Prin metode moderne de ventilatie, tencuiala se usuca in timp mult mai scurt; oricum, tencuiala cu finisaj pe baza de var ar trebui sa fie perfect uscata inainte ca vopseaua sa fie aplicata altfel vopseaua se poate decoji. Astazi, este cel mai bine sa se permita tencuielii sa se usuce 2-3 saptamani. Un bun chit , special formulat pentru tencuiala noua ar trebui utilizat. O vopsea compatibila pe baza de latex sau uleiuri poate fii utilizata ca acoperire finala. Un sistem modern de inlocuire Tencuiala spoita. Utilizarea unui sistem traditional de tencuiala furnizeaza cea mai buna calitate. Oricum, in unele cazuri, considerentele de buget si timp pot conduce proprietarul sa ia in considerare o alternativa de inlocuire mult mai ieftina. Facuta pentru a reduce cheltuielile materiale, o tencuiala mai recenta este mult mai ieftina decat sistemul traditional tri-strat. Sistemul foloseste panouri de gips carton, facute special pentru tencuiala spoita. Ele pot fii instalate peste tavane vechi din lemn. Panourile sunt acoperite cu o hartie speciala compatibila cu tencuiala spoita. Imbinarile sunt acoperite cu o banda de fibra de sticla peste care tencuieste ulterior. Dupa ce banda este pozitionata, un strat de 2mm de tencuiala spoita este aplicata pe toata suprafata peretelui. Un al doilea strat poate fii utilizat ca finisaj sau se poate folosi un strat de var. Desi extrem de subtire, un asemenea sistem poate sa preia miscari structurale dintr-o cladire. Dupa operatiunile de finisare, camera este gata de a fii vopsita aproape imediat. Cand este gata, suprafetele de perete texturate seaman mult mai mult cu tencuiala traditionala.