1. Ce este cultura politica?

Expresia cultura politica a fost introdusa in politologie in ultima jumatate de secol, mai ales in preocuparile cercetatorilor americani. Desigur, au existat termeni generici care acopereau aceeasi realitate cu multe s ecole inainte de aparitia acestei expresii, termeni utilizati intr-un discurs en ciclopedic, cu o conotatie contemplativa sau metafizica. Dar de aceasta data exp resia a fost astfel definita (de pe pozitiile filosofiei pragmatice) incat sa po at fi utilizata pentru a compara sistemele si regimurile politice contemporane, p entru a desprinde tendinte, reguli si mecanisme de interventie in viata politica in sensul adancirii democratiei, a sporirii eficientei activitatilor de guverna re, de gestiune a afacerilor publice. Primele studii empirice, sociologice au fost dedicate deci culturii politice a d emocratiei si structurilor, proceselor sociale care o sustin. Gabriel A. Almond si Bingham G. Powell, in 1966, scriau: Cultura politica este un model de atitudini intelectuale si de orientari fata de politica manifestate in randul membrilor unui sistem politic. Ea este un domeniu subiectiv care sta la baza actiunilor politice si care le confera importanta. Astfel de orientari indi viduale cuprind cateva elemente: orientari cognitive, exacte sau mai putin exact e, pe tema subiectelor si convingerilor politice, orientari emotionale, sentimen tul atasarii, angajarii, respingerii in raport cu subiectele politice si orienta ri estimative, aprecieri si opinii pe tema unor subiecte politice, ceea ce, de o bicei, presupune aplicarea unor standarde apreciative privind subiectele si even imentele politice . Cu alte cuvinte, cultura politica reprezinta intreaga retea de orientari, atitudini, convingeri si valori prin care individul se raporteaz la s istemul politic. In acelasi spirit, Lucian W. Pye concepea cultura politica drept un set de credi nte si atitudini care dau sens vietii politice si care ofera regulile menite sa regleze comportamentul politic. Ea cuprinde atat idealurile politice, cat si nor mele cu care se opereaza in politica. La fel, politologul englez Al. Ball considera ca in ansamblul ei, cultura politi ca se compune din atitudini, credinte, emotii si valori ale realitatii legate de viata politica. Iar francezul Y. Schemeil prefera expresia culturi politice , care ar sugera plural ismul cultural, pentru ca in realitate nu exista o cultura politica unica, pot i nsa exista note comune ale acestor multiple culturi politice: atitudinea fata de sistemul politic, credintele si semnificatiile politice pertinente pentru o col ectivitate. Toate aceste definitii ale culturii politice au ca numitor comun faptul ca infat iseaza predilect dimensiunea subiectiva a practicii politice, se refera explicit la dimensiunile psihologice ale politicului care sunt, in esenta, trei: cogniti va (cunostinte, explicatii, interpretari, anticipari referitoare la evenimentele politice interne si externe); afectiva sau emotionala (exprimata in afecte, dis ponibilitati afective, sentimente, pasiuni etc.), care au un rol evident in form area atitudinilor, a crezului politic si dimensiunea evaluativa exprimata in jud ecatile de valoare cu referire la evenimentele si procesele politice in functie de scara de valori la care individul a aderat. Evident, aceste trei dimensiuni a le culturii politice sunt corelate sistemic si functional rezultand trei stari d e spirit ale populatiei in raport cu politicul: aprobare, apatie si alienare. In functie de modelul in care se combina elementele cognitive ale culturii politic e cu cele afective si evaluative, rezulta dupa G. Almond si Sidney Verba urmatoa rele tipuri de cultura politica: a) Cultura politica parohiala (locala sau provinciala) specifica societatilor tr aditionale, comunitatilor care nu constientizeaza importanta problemelor de inte res national si mondial si nu au interese pentru valorile si mecanismul sistemul ui politic national. Adica este cultura politica a satului, a etniei, a regiunii unde biserica, scoala si primaria sunt institutiile de referinta. Cunostintele, sentimentele si judecatile de valoare sunt orientate spre aceste structuri loca le. b) Cultura politica de supunere (de subordonare) corespunde unor comunitati regl ate de valori nationale. In cadrul societatilor respective, agentii actiunii pol

itice sunt constienti de existenta sistemului politic dar se multumesc cu o atit udine de pasivitate in privinta participarii la viata politica, la luarea decizi ilor. Aceasta pentru ca ei cred ca sistemul politic este astfel cladit incat le va fi protejata viata si personalitatea fara a-si exprima initiative si cerinte in raport cu autoritatea de stat. Adica sistemul va functiona bine, avantajele v or fi bune pentru toti cetatenii daca vor respecta deciziile si regulile corespu nzator unei etici a supunerii. c) Cultura politica participativa, care corespunde sistemelor democratice, este rezultatul proceselor educationale dezvoltate si a unui grad inalt de organizare , reflectand si experientele politico-sociale specifice tarilor democratice. Cet atenii poseda un ansamblu de mijloace subiective si de abilitati, de priceperi s i deprinderi de a le utiliza rational in scopul de a influenta luarea deciziilor , desfasurarea evenimentelor politice, reprezentarea sau de a opri acele decizii administrative care le-ar afecta negativ interesele. Aceste tipuri de culturi politice coexista in societatile contemporane, se combi na, se influenteaz reciproc, fuzioneaza ori se impletesc in randul indivizilor ca re formeaza comunitatea politica a tarii respective. Astfel, de pilda, cetateanu l unei societati politice participative nu este orientat doar spre participarea activa in politica, el este in acelasi timp supus legilor si autoritatii si este un membru al unui grup cu o cultura parohiala. Orientarile politice ale unui in divid contin in grade diferite elemente ale culturii parohiale, de supunere si p articipative. La fel orice cultura politica particulara cuprinde aceleasi trei t ipuri de elemente combinate in proportii specifice fiecareia. G. Almand si S. Verba au intreprins o cercetare ampla intre 1958-1963 in cinci t ari: S.U.A., Anglia, Italia, Germania si Mexic, pe un esantion de 1000 de subiect i anchetati in fiecare tara. Scopul cercetarii a fost de a descoperi fundamentel e culturale ale democratiei. Considerand gradul de participare (exprimat in perf ormante practice) a cetatenilor la functionarea unui sistem democratic ca valoar e centrala a culturii politice si civice, Almand i Verba au masurat nivelul de cu ltura politica in fiecare din cele cinci tari cu ajutorul urmatorilor indicatori : volumul de cunostinte politice, componenta civica, modalitatile actiunii polit ice, aprecierea sistemului politic. Concluziile la care au ajuns in acel timp au fost: numai S.U.A. si Anglia realizasera gradul necesar de corelare intre struc turile primare ale societatii (familii, comunitati locale etc.) si structurile p olitice nationale care ofera functionalitate culturii participative democratice. Italia si Mexicul ar avea o cultura parohiala, Germania una de supunere. In soc ietatile unde exista o ruptura intre atitudinile politice si cele sociale apare fie o cultura politica de alienare (Italia), fie de supunere (Germania), fie o c ultura politica contestatara (Mexicul). Aadar, cultura politica are un impact asu pra sistemului politic din care ea face parte. Exista o cultur politica democrati un patern al atitudinilor politice care sprijina stabilitatea democratica, mo ca dernizarea politica in sensul credterii eficientei activitatilor de guvernare. Cetateanul apartinator unei democratii poseda o cultura rational-activa, adica e xista asteptarea ca el sa fie activ in politica, ca este ghidat de ratiune, nu d e emotii, in abordarea politicii, ca este bine informat i ca deciziile sale sunt intemeiate pe calcul atent, pe corelarea intereselor individuale cu cele ale col ectivitatii, pe etica responsabilitatii. Atata vreme cat cetatenii nu actioneaz l a standardele culturii rational-active, democratia se afla in esec. Nivelul scaz ut de cultura politica, subinformarea, apatia, pasivitatea cetateanului constitu ie indicii pentru o democratie slaba.