Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea din Bucureti Facultatea de Administraie i Afaceri Master: APESA

Politici economice la nivelul Uniunii Europene: conjuncturale, structurale si politici de dezvoltare si regionale

Profesor coordonator: Dan Popescu

Masterand: Salomia Marius

1. Politici conjuncturale

Ansamblul masurilor prin care se urmareste rezolvarea problemelor pe termen mediu si scurt sunt cunoscute sub numele de politici conjuncturale. Acestea actioneaza pe un orizont de timp de maxim patru ani. Dintre politicile conjuncturale, cele mai cunoscute sunt: politica fiscalbugetara, politica monetara si politica veniturilor. Politica fiscal-bugetara consta in stabilirea ansamblului veniturilor si cheltuielilor statului pe parcursul unui exercitiu financiar (sau an fiscal). Este politica conjuncturala cea mai puternic influentata de mediul politic si echilibrul social al momentului. Orientarile in ceea ce priveste politica bugetara sunt doua: cea liberala sustine un buget in stare de neutralitate, echilibrat, in sensul ca nivelul

cheltuielilor nu trebuie sa depaseasca pe cel al veniturilor. De asemenea, impozitele, care se formeaza ca venituri la bugetul de stat, trebuie sa fie neutre pentru activitatea economica (adica nu introduca distorsiuni in economia nationala); politica bugetara de tip interventionist transforma bugetul intr-un adevarat instrument de

politica economica. Pentru impulsionarea activitatii economice, statul poate cheltui mai multe resurse la un moment dat (peste nivelul celor de care dispune) cu scopul finantarii unor obiective investitionale, pentru a obtine efecte de antrenare a celorlalte activitati din economia nationala. Eficacitatea politici bugetare este demonstrata de posibilitatea de a controla strict modul de utilizare a resurselor si de a evalua cu precizie efectele presiunii fiscale asupra agentilor economici. Numai politica bugetara permite realizarea investitiilor publice, concentrarea precisa asupra anumitor obiective prin utilizarea cheltuielilor sau a veniturilor fiscale. Totusi, sunt autori care sustin, asa cum se va vedea in capitolele urmatoare, ca efectele multiplicatoare ale deficitului bugetar sunt compensate de efectele inhibatoare ale presiunii fiscale viitoare pentru acoperirea acestuia. Politica monetara are ca obiective asigurarea sumei de bani necesare economiei nationale astfel incat sa se utilizeze deplin forta de munca si sa se mentina stabilitatea preturilor. Politica monetara actioneaza asupra a doua categorii de variabile economice: cantitatea de bani (masa monetara) si pretul banilor (rata dobanzii).

Politica monetara contribuie la mentinerea echilibrului economic general, incercand sa mentina inflatia si cursul de schimb in limite favorabile cresterii activitatii economice si schimburilor externe. Politica monetara poate avea si obiective pe termen scurt si foarte scurt. De exemplu, Banca Centrala poate lua masuri pentru stimularea infuziei de capital strain in economia nationala. Politica veniturilor se defineste ca fiind ansamblul mijloacelor prin care puterea politica actioneaza asupra procesului de formare a veniturilor primare. Obiectivele politicii veniturilor sunt atat economice, cat si sociale: economice: obtinerea unei cat mai bune compatibilitati intre nivelul somajului si nivelul preturilor; imbunatatirea raportului competitivitate/cost la nivel microeconomic. sociale: reducerea inegalitatilor intre venituri; garantarea unui nivel minim al venitului; asigurarea motivarii unor categorii sociale pentru ridicarea nivelului

competitivitatii. Mijloacele prin care este implementata politica veniturilor pot fi traditionale sau conjuncturale. Dintre mijloacele traditionale enumeram: garantarea salariului minim; blocarea anumitor tipuri de venituri.

Mijloacele conjuncturale presupun adaptarea nivelului veniturilor la modificarea nivelului mediu al preturilor prin indexarea salariilor (cresterea veniturilor indiferent de rezultatele activitatii) si prin dezindexare (cresterea veniturilor proportional cu dinamica rezultatelor activitatii economice). Politica veniturilor impune existenta unui consens national, care, de regula se obtine relativ usor in perioadele de expansiune economica.

2. Politici structurale reprezinta masurile ce trebuie luate de administratia publica si care vizeaza orizonturi de timp lungi cu obiective referitoare la structurile fundamentale ale economiei. Dintre acestea mentionam politica industriala, politica sociala, amenajarea teritoriului etc. In paginile de fata de concentram numai asupra politicii industriale. Politica industriala are drept scop ridicarea gradului de competitivitate a intreprinderilor, indiferent de forma lor de proprietate si de organizare. Obiectivele politicii industriale sunt: elaborarea si punerea in aplicare a unei strategii pentru redresarea economiei aflata in situatii de recesiune sau criza; orientarea si dezvoltarea sectorului secundar, considerat motorul dezvoltarii economice; adaptarea economiei la cerintele procesului de globalizare; asigurarea independentei nationale in sectoarele industriale sensibile (energie, cercetaredezvoltare); implementarea unui model de dezvoltare care sa se bucure de un consens cat mai larg; armonizarea dezvoltarii si eliminarea decalajelor dintre diferitele regiuni ale teritoriului national. Transpunerea in realitate a obiectivelor politicii industriale este posibila utilizand instrumente a caror specificitate depinde de tipul de economie. S-au conturat instrumente cu efect direct si instrumente cu efect indirect. Instrumente ale politicii industriale cu efect direct: o masuri de stimulare as ansamblului intreprinderilor industriale prin preturi, subventii, controlul concurentei etc.; o masuri de stimulare a unor intreprinderi, in functie de rolul de antrenare pe care acestea il au in sectorul industrial. Instrumente ale politicii industriale cu efect indirect: o masuri de politica economica generala conjuncturala: o masuri de dezvoltare a infrastructurii de transport si informationala; o masuri de dezvoltare a sistemului de formare si pregatire profesionala; o masuri de dezvoltare a activitatii de cercetare.

O problema majora o constituie definirea sectoarelor industriale strategice si definirea tehnologiilor strategice. Se considera ca in definirea sectoarelor industriale strategice, politica industriala trebuie sa stimuleze acele ramuri pentru care media ultimilor cinci ani a ritmurilor de dezvoltare este superioara medie internationale. Definirea tehnologiilor strategice trebuie sa tina cont reducerea consumului de capital circulant si ofera cel mai inalt grad de obtinere a valorii adaugate. Politica industriala are de infruntat doua mari obstacole: contradictia dintre masurile de obtinere a avantajelor competitive si necesitatea mentinerii unui grad inalt al utilizarii fortei de munca; contradictia dintre tendinta oricarei tari de a-si proteja economia nationala si tendinta de liberalizare a comertului international. In fata acestor obstacole tarile au apelat la asa-numitele politici de tip crenel. Aceasta politica consta in renuntarea la activitati industriale care se considera a fi insuficient de competitive pe piata mondiala si care nici nu au perspectiva unui cresteri ulterioare. In acelasi timp, sunt stimulate activitati industriale strict specializate care in prezent si in viitor un grad inalt de competitivitate. Politica crenelurilor s-a dovedit generatoare de importante efecte perverse. Astfel, a generat o rata ridicata a somajului si a crescut gradul de dependenta a pietei interne de productia altor state. In unele cazuri, nerealista. Alte tari au adoptat un alt tip de politica industriala, denumit politica filierelor. Aceasta se defineste ansamblul masurilor care dezvolta un lant de activitati complementare in care intreprinderile sunt legate prin activitati de vanzare-cumparare si dezvoltarea in comun a unui program de dezvoltare. Scopul final il constituie realizarea unui produs final de inalta competitivitate. Practica a aratat posibilitatea existentei a trei tipuri de filiere: de antrenare; de independenta, prin care s-a redus substantial necesitatea unor importuri. Politica filierelor poate avea si efecte perverse, in ceea ce priveste necesitatea unor importante surse de finantare, fara de care cerintele de interdependenta nu ar fi posibile. alegerea crenelurilor (varfurilor) s-a dovedit a fi

3. Politica de dezvoltare regionala reprezinta un ansamblu de masuri planificate si promovate de autoritatile administratiei publice locale si centrale, in parteneriat cu diversi actori (privati, publici, voluntari), in scopul asigurarii unei cresteri economice, dinamice si durabile, prin valorificarea eficienta a potentialului regional si local, in scopul imbunatatirii conditiilor de viata. Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale sunt: dezvoltarea intreprinderilor, piata fortei de munca, atragerea investitiilor, transferul de tehnologie, dezvoltarea sectorului I.M.M.-urilor, imbunatatirea infrastructurii, calitatea mediului

inconjurator, dezvoltare rurala, sanatate, educatie, invatamant, cultura. Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala sunt urmatoarele:

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe stimularea dezvoltarii echilibrate si pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare intarziata); preintimpinarea producerii de noi dezechilibre;

indeplinirea criteriilor de integrare in structurile Uniunii Europene si de acces la instrumentele financiare de asistenta pentru tarile membre (fonduri structurale si de coeziune);

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare; stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, care contribuie la dezvoltarea economica si care este in conformitate cu prevederile legale si cu acordurile internationale incheiate de Romania.

Principiile care stau la baza elaborarii si aplicarii politicilor de dezvoltare regionala sunt:

descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul central/guvernamental, spre cel al comunitatilor regionale;

parteneriatul intre toti actorii implicati in domeniul dezvoltarii regionale; planificarea - proces de utilizare a resurselor (prin programe si proiecte) in vederea atingerii unor obiective stabilite;

cofinantarea - contributia financiara a diversilor actori implicati in realizarea programelor si proiectelor de dezvoltare regionala.

Politicile UE:
Agricultur, pescuit i alimentaie: PAC, dezvoltare rural, acvacultur, PCP, siguran alimentar ntreprinderi: Sectoare industriale, politici privind ntreprinderile, IMM-uri, piaa unic, libera circulaie, competitivitate, concuren Combaterea schimbrilor climatice: Schimbrile climatice, Energie pentru o lume n schimbare Politici transversale: Criza economic i financiar, Europa 2020 o nou strategie economic, o mai bun legiferare, dezvoltare durabil, multilingvism Cultur, educaie i tineret: Mass-media i audio-vizual, cultur, educaie i formare, sport, tineret Economie, finane i impozite: Servicii financiare, buget, concuren, vam, economie, lupta mpotriva fraudei, impozitare Ocuparea forei de munc i drepturi sociale: Ocuparea forei de munc, afaceri sociale i egalitate de anse Energie i resurse naturale: Energie, reele transeuropene Mediu, consumatori i sntate: Consumatori, mediu, siguran alimentar, sntate, politica maritim, dezvoltare durabil Relaii internaionale i afaceri externe: Politica extern i de securitate comun, dezvoltare, extindere, cooperare, politici externe, ajutor umanitar, drepturile omului, comer exterior Justiie i drepturile cetenilor: Libertate, securitate i justiie Regiunile i dezvoltarea local: Politica regional, Fondul de dezvoltare regional tiin i tehnologie: Etic, societate informaional, mass-media i audiovizual, cercetare UE pe nelesul tuturor: Societate civil, ONG-uri, instituiile UE, tratatele UE, viitorul Europei, Tratatul de la Lisabona Transport i cltorii: Turism, reele transeuropene, transport

Bibliografie: 1) Dan Popescu Microeconomie. Macroeconomie, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu, 2000 2) Revista 22 editat de Grupul pentru Dialog Social din 02.06.2013 3) www.europa.eu