P. 1
TTI - Descarcari Partiale

TTI - Descarcari Partiale

|Views: 42|Likes:
Published by Alex DKn
Descarcari Partiale
Descarcari Partiale

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Alex DKn on Mar 06, 2014
Copyright:Attribution Non-commercial
List Price: $0.99 Buy Now

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
See more
See less

12/20/2014

$0.99

USD

pdf

text

original

6.

DESCĂRCĂRI SUPERFICIALE


Foarte frecvent, în practică, construcţiile electroizolante sunt
formate din două sau mai multe materiale dielectrice aflate în stări de
agregare diferite. Categoria cea mai numeroasă este aceea a izolatoarelor
liniilor electrice aeriene şi a echipamentelor din staţiile de transformare.
La liniile electrice aeriene cele două medii izolante sunt porţelanul (sau
sticla, materialele compozite etc) şi aerul atmosferic. Izolaţia internă a
transformatoarelor sau cea a întrerupătoarelor este şi ea formată din
materiale solide (hârtie, carton, textolit, produse pe bază de mică etc) şi
lichide (ulei electroizolant).
La suprafeţele de separaţie dintre doi dielectrici aflaţi în stări de
agregare diferite (solidă – gazoasă, solidă – lichidă sau lichidă – gazoasă)
apar descărcări superficiale dealungul acestor suprafaţe. Situaţiile cele
mai frecvente sunt cele în care descărcarea are loc pe suprafaţa unui
dielectric solid aflat în aer. Acest tip de descărcare mai poartă denumirea
şi de conturnare a dielectricului solid.
Prin introducerea unui dielectric
solid între doi electrozi aflaţi în aer
tensiunea disruptivă a intervalului
respectiv se diminuează. Descărcarea în
acest caz poate să se propage prin
volumul dielectricului solid, când se
numeşte străpungere (calea a din figura
6.1), sau prin aer, pe suprafaţa acestuia,
când se numeşte conturnare (calea b din
figura 6.1) şi descărcare superficială în
ulei (calea c din figura 6.1).
Fig. 6.1 Străpungerea, conturnarea
şi descărcarea superficială a unui
dielectric solid.
Prin perforare (străpungere) dielectricul îşi pierde calităţile sale
electroizolante, putând fi chiar distrus, în timp ce după conturnare el îşi
revine la proprietăţile iniţiale. De aceea în realizarea construcţiilor
electroizolante este de dorit ca tensiunea de conturnare să fie mai mică
decât cea de străpungere, pentru a se produce o conturnare, nu o
străpungere.
Dacă suprafaţa de separaţie dintre materialele izolatoare nu este
echipotenţială, de-a lungul acesteia poate să apară o descărcare electrică
la o valoare a tensiunii aplicate cu atât mai redusă cu cât câmpul electric
este mai neuniform.
Mărimea tensiunii de conturnare depinde de: natura dielectricului
solid, de starea şi forma suprafeţei sale, de dimensiunile sale, distribuţia
câmpului electric în intervalul dintre electrozi, condiţiile de mediu
(presiune, umiditate, temperatură etc), forma tensiunii aplicate. Modul de
dezvoltare al descărcării depinde în mare măsură de forma câmpului
electric. Se pot considera următoarele trei situaţii caracteristice:
- câmp uniform;
- câmp neuniform cu componenta perpendinculară pe suprafaţa
dielectricului solid mai mică decât cea paralelă cu suprafaţa (E
±
<E
=
);
- câmp neuniform cu componenta perpendiculară pe suprafaţa
dielectricului solid mai mare decât cea paralelă cu suprafaţa (E
±
>E
=
).


6.1. Conturnarea în câmp uniform

Izolatoare plasate în câmp uniform nu se întâlnesc, practic, în
construcţiile electroizolante. Acest caz prezintă, însă, importanţă
teoretică pentru explicarea unor fenomene care contribuie la formarea
descărcării şi la obţinerea unei tensiuni de conturnare mai mică decât
tensiunea de străpungere a intervalului de aer dintre electrozi în lipsa
materialului electroizolant.
Acest tip de conturnare se produce în cazul unui sistem de
electrozi plan – paraleli cu marginile curbate, în care câmpul este
uniform, dielectricul fiind astfel plasat încât suprafeţele sale care nu au
contact cu electrozii să fie paralele cu liniile de câmp (fig. 6.2, a).
Introducerea unui dielectric între două plăci metalice cu marginile
răsfrânte nu afectează, teoretic, configuraţia de câmp uniform existentă în
lipsa acestuia. Nu se modifică intensitatea câmpului electric datorită
prezenţei dielectricului solid, dar apare o intensificare a lui în interstiţiile
de aer care pot exista la contactul dintre electrozi şi dielectric.










a. b. c.

Fig. 6.2. Dielectric plasat în câmpuri electrice tipice: a – câmp uniform; b – câmp
puternic neuniform cu E
±
<E
=
; c - – câmp puternic neuniform cu E
±
>E
=
.

Experimental, însă se constată că tensiunea de conturnare este
mai redusă decât tensiunea de descărcare între aceeaşi electrozi în lipsa
dielectricului solid. Scăderea rigidităţii dielectrice a intervalului se
explică prin prezenţa interstiţiilor de aer între electrozi şi dielectric
precum şi prin higroscopicitatea dielectricului.
În interstiţiile de aer care apar în zona contactului imperfect (în
figura 6.3 este indicat, în mod exagerat, zona de contact imperfect)
intensitatea câmpului electric E
1
(în aer) atinge valori ridicate faţă de
intensitatea E
2
a câmpului electric în
dielectricul solid cu permitivitatea
c
2
= (2,5 ... 6) c
1.

Din conservarea componentelor
normale ale inducţiei electrice la
suprafaţa de separaţie dintre cele două
medii rezultă:

2
1
2
1
E E
c
c
=
(6.1)
Datorită intensificării câmpului,
în interstiţiile de aer apar fenomene de ionizare mult mai devreme decât
în restul intervalului. Sarcinile electrice produse de aceste procese de
ionizare se repartizează pe suprafaţa dielectricului, favorizând formarea
D
n1
=c
1
E
n1
D
n2
=c
2
E
n2
2
1
Fig. 6.3. Zona de contact imperfect
între dielectric şi electrozi
descărcării superficiale. Chiar în cazul unui contact perfect între electrozi
şi dielectricul solid, tensiunea de conturnare este inferioară tensiunii
disruptive a intervalului în lipsa dielectricului solid. Valorile cele mai
scăzute ale tensiunii de conturnare se obţin la acţiunea de durată a
tensiunii continue (curba 3 din figura 6.4) sau a tensiunii alternative de
frecvenţă industrială (curba 4 din figura 6.4). La acţiunea de scurtă durată
a tensiunii de impuls, tensiunea de conturnare este mai mare (curba 2 din
figura 6.4) fără a atinge, însă, tensiunea disruptivă a intervalului de aer
fără dielectric solid (curba 1, figura 6.4).
Realizarea unui contact cât mai bun între dielectric şi electrozi
este una dintre cele mai importante condiţii pentru obţinerea unor
performanţe ridicate ale construcţiilor izolante în câmp uniform.

















Fig. 6.4. Variaţia tensiunii de conturnare la epruvete din sticlă la diverse tensiuni
aplicate: 1 – tensiunea disruptivă a intervalului de aer; 2 - impuls de tensiune;
3 - tensiune continuă 4 – tensiune alternativă de frecvenţă industrială

Influenţa umidităţii aerului asupra tensiunii de conturnare este
importantă numai pentru valori mari ale umidităţii relative (peste 60%) şi
pentru tensiuni aplicate lent variabile (tensiuni continue sau alternative de
frecvenţă industrială). În cazul tensiunilor de impuls sau pentru umidităţi
scăzute, influenţa umidităţii aerului este nesemnificativă.
În prezenţa umidităţii din aer pe suprafaţa dielectricului solid se
formează o peliculă de apă. Deoarece apa posedă o conductivitate ionică,
0 1 2 3 cm
s
20
40
60
80
kV
U
d

1
2
3
4
ionii din stratul superficial se deplasează sub acţiunea câmpului electric
către electrozi. Din cauza grosimii foarte mici a peliculei de apă
deplasarea acestora se face cu o viteză foarte mică şi ca urmare ajung în
primul rând la electrozi ionii aflaţi în porţiunile direct învecinate
acestora. În urma neutralizării lor la electrozi, în apropierea fiecărui
electrod se acumulează sarcini de aceeaşi polaritate cu a electrodului
respectiv, sarcini care produc o modificare a repartiţiei câmpului, mai
ales în apropierea electrozilor. Câmpul devenind aici neuniform,
tensiunea de amorsare a descărcării devine mai mică.
Întrucât procesul de acumulare a sarcinilor în apropierea
electrozilor se produce cu viteză redusă, tensiunea de conturnare va
depinde de durata de aplicare a tensiunii, ceea ce se şi observă din
examinarea curbelor din figura 6.4. În cazul tensiunilor de impuls, durata
de aplicare a tensiunii este foarte scurtă, deplasarea sarcinilor electrice
limitată şi deci influenţa umidităţii este nesemnificativă.
Limitarea influenţei umidităţii aerului asupra valorii tensiunilor
de descărcare superficială se face în special prin utilizarea de materiale
nehigroscopice.


6.2. Conturnarea în câmp neuniform

6.2.1. Conturnarea în câmp puternic neuniform cu
componenta tangenţială predominantă

Configuraţiile electrozilor izolatoarelor folosite în instalaţiile de
înaltă tensiune sunt foarte diverse iar câmpul electric între aceştia este, în
general, puternic neuniform.
În cazul prezenţei unui dielectric solid într-un interval cu câmp
neuniform se obţine de asemenea o scădere a tensiunii de conturnare în
raport cu tensiunea disruptivă, dar reducerea este mai puţin pronunţată
decât în cazul câmpului uniform.
Umiditatea aerului şi higroscopicitatea superficială a
dielectricului solid au aceeaşi influenţă ca şi în cazul câmpului uniform,
însă micşorarea tensiunii de conturnare cu creşterea higroscopicităţii
superficiale este în acest caz mai puţin evidentă deoarece câmpul fiind
deja neuniform, neuniformitatea lui în plus datorită acumulărilor de
sarcini din apropierea electrozilor este neesenţială.
Mecanismul de formare a conturnării în câmp puternic neuniform
depinde de unghiul sub care liniile de câmp electric intersectează
suprafaţa dielectricului solid. Se pot deosebi două tipuri de conturnare:
- conturnarea în câmp puternic neuniform având predominantă
componenta tangenţială a intensităţii câmpului pe suprafaţa dielectricului
(figura 6.2, b);
- conturnarea în câmp puternic neuniform având predominantă
componenta normală a intensităţii câmpului electric pe suprafaţa
dielectricului (figura 6.2, c).
Primul tip de conturnare este caracteristic izolatorului suport, tijă
şi lanţului de izolatoare iar cel de-al doilea, izolatorului de trecere.
Procesul de conturnare a izolatorului suport începe cu apariţia
unei descărcări corona la electrodul la care intensitatea câmpului e mai
mare, adică la electrodul aflat sub tensiune. Apoi, canalele descărcării se
extind pe suprafaţa izolatorului, de-a lungul liniilor câmpului electric,
până ating electrodul opus legat la pământ. Pentru mărirea tensiunii de
conturnare izolatorul se prevede cu nervuri mai ales în apropierea
electrodului aflat sub tensiune, unde, după cum arată rezultatele
experimentale, efectul lor este mai pronunţat. Nervurile, în afară de faptul
că măresc drumul de-a lungul căruia se dezvoltă descărcarea (măresc
lungimea căii de conturnare), ele joacă şi un rol de ecranare, în mod
analog rolului jucat de ecranele dielectrice în mediu gazos. În prezenţa
nervurilor conturnarea are loc parţial prin aer. În cazul unui număr mare
de nervuri descărcarea se poate forma aproape complet prin aer, ferind
suprafaţa izolatorului de efectul termic al canalului descărcării. Asta însă
duce la scăderea lungimii căii de conturnare care nu este acceaşi cu linia
de fugă (figura 6.5). Deci o mărire a numărului de nervuri se poate face
numai până la o anumită limită.
Izolatoarele suport au uneori flanşe
metalice de prindere pentru a se realiza o
rigidizare a izolaţiei. Acestea influenţează
tensiunea de conturnare. Se poate considera că
lungimea de conturnare depinde de lungimea
izolatorului şi lungimea flanşei, lungimea
totală a liniei de conturnare fiind:
¿ ¿
+ =
fl iz t
  
2
1
. Tensiunea de conturnare
variază aproape liniar cu lungimea totală, în
Fig. 6.5. Linia de fugă şi
linia de conturnare la un
izolator suport
special la distanţe mari între electrozi (figura 6.6).













Fig. 6.6. Variaţia tensiunii de conturnare cu lungimea totală a căii de conturnare la
izolatoare cu flanşe metalice

Un mijloc de a mări tensiunea de conturnare a izolatorului suport
este uniformizarea câmpului electric printr-o inserţie de metal (fig. 6.7).
Nu se merge cu inserţia de metal la adâncimi a prea mari din
considerente constructive.









Fig. 6.7. Izolator suport cu inserţie de metal

La tensiuni continue sau de joasă frecvenţă descărcarea se
produce - la izolatoarele suport şi la lanţul de izolatoare – în mare parte
prin aer, îndeosebi dacă sursa este de putere mare (din cauza forţelor
datorate câmpului electric). La impuls, tensiunea de descărcare
superficială este întotdeauna mai mare deoarece canalul de descărcare se
lipeşte de suprafaţa electrozilor şi efectul renurilor va fi mai mare în
această situaţie. La conturnarea sub ploaie, conductivitatea mare a apei
de ploaie duce la o scădere a influenţei renurilor şi deci, a tensiunii de
conturnare.
O altă măsură, mai eficace, constă în folosirea armăturilor de
protecţie. Acestea contribuie la uniformizarea câmpului electric în partea
superioară a izolatorului (unde avem armătura, capacitatea devine mai
mare). În cazul lanţului de izolatoare, format din mai multe elemente,
armăturile de protecţie, care pot fi: simple, în cruce sau sub formă de
inele. Ele uniformizează repartiţia tensiunii dealungul lanţului,
micşorează tensiunea ce revine ultimului element din lanţ (cel de lângă
conductorul activ), deci evită apariţia descărcării corona la pivot, evită ca
arcul electric să vină în contact cu izolatorul şi ca urmare se evită
distrugerea lui termică şi se grăbeşte stingerea arcului electric.
Uniformizarea câmpului duce la mărirea tensiunii de conturnare, dar la
lanţurile scurte (de 110 kV inclusiv) pentru că prin forma lor tensiunea de
descărcare se micşorează, probabilitatea de deconectare a liniei creşte.
Pentru lanţuri de 220 kV în sus, când uniformizarea câmpului este mai
redusă (datorită lungimii mari a izolatorului), micşorarea tensiunii de
conturnare nu este posibilă, deci, ea creşte. La acestea, folosirea
armăturilor de protecţie este indicată.
La lanţul de izolatoare cu tensiunea nominală de 110 kV
tensiunea ce revine ultimului element din lanţ nu duce la apariţia
descărcării corona, chiar fără armături.
Este practic imposibil ca arcul electric să se producă numai în aer.
În concluzie, nu se poate evita o eventuală distrugere a izolaţiei prin
efecte termice. Cea mai mare parte a conturnărilor se datoresc
supratensiunilor atmosferice. Acestea nu duc la distrugerea izolaţiei.
Străpungerea cea mai probabilă este cea pe cale termică.
În mod normal conturnarea la impuls de tensiune nu duce la
distrugerea termică pentru că durata de aplicare a tensiunii e foarte scurtă
(domeniul de tăiere al undei fiind de 2 ... 8 µs). De asemenea, ea nu duce
la deconectarea liniei pentru că releele noastre nu pot sesiza fenomene
atât de scurte ca durată (foarte rapide). De-a lungul căii de conturnare
prin impuls urmează un arc electric alimentat de reţea, care, însă, în
condiţii normale nu se poate produce. Arcul electric e un fenomen de
durată şi constituie cauza principală a distrugerii izolatoarelor.
Dispozitivele de RAR (Reanclanşarea Automată Rapidă) micşorează în
mare parte efectele negative ale arcului electric. Deconectând sursa de
alimentare, se dezionizează aerul şi apoi arcul nu se mai produce. Pentru
izolatoarele de tip capă de 110 kV nu e necesară introducerea armăturilor
de protecţie, în schimb la cele de 220 kV ele sunt necesare. La
izolatoarele de tip tijă din cauza masei mari de ceramică apar totuşi
goluri de aer şi sunt necesare armăturile de protecţie. Lanţul format din
izolatoare tip capă are 6 elemente pentru liniile electrice aeriene LEA de
110 kV, 12 elemente pentru LEA de 220 kV şi 22 elemente pentru cele
de 400 kV.
Tensiunea de conturnare la impuls de tensiune pozitiv, în [kV
max
]
- pentru lungimi mari - se poate calcula cu relaţia:
c c
U  15 , 5
min
= , unde
c
 (lungimea căii de conturnare) este în [cm].


6.2.2. Conturnarea în câmp puternic neuniform cu
componenta normală predominantă

Configuraţia de câmp prezentată în figura 6.2,c se caracterizează
prin faptul că valoarea componentei normale a câmpului electric E
n
este
mai mare decât a celei tangenţiale E
t
(E
n
) E
t
). Această configuraţie este
caracteristică izolatoarelor de trecere având electrodul de potenţial zero
ca flanşă de prindere, iar electrozii de înaltă tensiune ca armăturile
izolatorului (conectate între ele prin intermediul căii de curent (fig. 6.8).
La conturnarea izolatorului de trecere,
în prima etapă de dezvoltare a conturnării,
apare o descărcare corona la electrodul pe care
intensitatea câmpului e maximă - adică la
flanşa izolatorului - sub forma unor fenomene
luminoase în jurul electrodului respectiv,
însoţite de un zgomot caracteristic. Crescând
în continuare tensiunea, în zonele de câmp
intens, se dezvoltă descărcarea în egretă, sub
forma unor scântei subţiri, slab luminiscente,
îndreptate spre electrodul opus şi a căror lungime creşte, practic,
proporţional cu amplitudinea tensiunii aplicate. În figura 6.9 sunt
prezentate principalele faze ale dezvoltării descărcării superficiale - în
curent alternativ - pentru cazul în care componenta normală a câmpului
electric este preponderentă. De la o anumită valoare a tensiunii aplicate,
canalele descărcării devin foarte luminoase şi se extind rapid pe suprafaţa
izolatorului. Acest stadiu al descărcării poartă denumirea de descărcare
Fig. 6.8. Izolator de trecere
alunecătoare (descărcare incompletă în stadiul de lider, de luminozitate
mare şi cu deplasare rapidă pe suprafaţa dielectricului solid) deoarece
canalele descărcării, lipite de suprafaţa dielectricului solid, par că alunecă
de-a lungul ei. În momentul în care lungimea descărcărilor alunecătoare
ajunge egală cu distanţa dintre electrozi se produce conturnarea
obiectului.













Fig. 6.9. Principalele faze ale dezvoltării descărcării superficiale

Formarea descărcării alunecătoare se poate explica în modul
următor. În cel de-al doilea stadiu al descărcării, de-a lungul liniilor de
câmp se deplasează ionii produşi prin ionizare în stadiul iniţial al
descărcării. Componenta normală a intensităţii câmpului având valoare
mare, aceşti ioni, posedând o energie cinetică mare, lovesc sub un unghi
de incidenţă mic suprafaţa izolatorului, producând o încălzire locală a
acestuia. La o anumită valoare a tensiunii aplicate temperatura creşte
local suficient de mult pentru a se crea condiţiile necesare dezvoltării
ionizării termice, sub acţiunea căreia conductivitatea canalelor
descărcării creşte brusc. Ca urmare, datorită micşorării căderii de
tensiune în canalele descărcării, va creşte intensitatea câmpului în fruntea
acestora, fapt ce permite dezvoltarea în continuare a proceselor de
ionizare şi alungirea canalelor descărcării care se propagă treptat până la
electrodul opus.
Din cauza apariţiei ionizării termice, tensiunea de conturnare în
câmp puternic neuniform va fi mică în raport cu tensiunea de conturnare
a dielectricului plasat în câmp uniform.
Dacă la electrozi se aplică o tensiune variabilă în timp (alternativă
sau de impuls) curentul ce străbate canalele descărcării în cursul
dezvoltării acestora se închide prin capacitatea lor faţă de electrodul opus
(figura 6.10), capacitate proporţională cu capacitatea superficială
specifică a izolatorului, C
0
(capacitatea unităţii de suprafaţă a izolatorului
în raport cu electrodul opus). Capacitatea C este egală cu produsul dintre
C
0
(C
0
= c / d) şi suprafaţa izolatorului, AS.
Dacă C este mare, curentul creşte şi conductivitatea canalului
descărcării creşte şi ea. Pentru a mări tensiunea de conturnare este
necesară micşorarea capacităţii superficiale specifice.






a. b.

a.









b.

Fig. 6.10. Capacitatea superficială a izolatorului: a - fără nervuri; b – cu nervuri

Mărimea tensiunii la care apare descărcarea alunecătoare şi deci
se realizează conturnarea, se poate determina cu formula empirică:

44 , 0
0
4
10 36 , 1
C
U
c
÷
·
= , [kV
ef
], (6.2)
unde U
c
este tensiunea de conturnare în [kV
ef
] şi C
0
– capacitatea
superficială specifică în [F/m
2
].
Această formulă dă rezultate bune pentru ] / [ 10 25 , 0
2 12
0
cm F C
÷
· ) .
Relaţiile de calcul ale tensiunilor de apariţie a efectului corona
U
c
, a descărcărilor alunecătoare U
da
, şi a conturnării U
cont
, pentru cazul
din figura 6.2,c sunt:

45 , 0
0
5
10 5 , 1
C
U
c
÷
·
= , [kV
max
] (6.3)
, 128
r
da
d
U
c
= [kV
max
] (6.4)
, 5
2
0
C
s
k U
cont
= [kV
max
] (6.5)
unde C
0
este capacitatea superficială specifică în [F/cm
2
] (capacitatea
unităţii de suprafaţă pentru suprafaţa pe care are loc descărcarea);
d – grosimea dielectricului, în [cm]; c
r
- permitivitatea relativă a
dielectricului, s – distanţa dintre electrozi, în [cm]; k – constantă care se
determină din condiţiile de experienţă.
Capacitatea specifică se determină cu relaţia:

( )
,
ln
/ ln
10 0883 , 0
int int
12
0
(
¸
(

¸

+
·
=
÷
c r
ext
ext
r
r r r
r
C
c
[F/cm
2
] (6.6)
unde r
ext
, r
int
sunt raza exterioară, respectiv interioară a cilindrului
dielectric, în [cm]; r
c
– raza conductorului interior, în [cm].
După cum rezultă din relaţia (6.5), tensiunea de conturnare
variază mai puţin cu distanţa dintre electrozi şi mai mult cu grosimea
dielectricului. În alternativ, ea este cu atât mai mică cu cât capacitatea
specifică este mai mare. Totodată, tensiunea de conturnare este
influenţată şi de modul de variaţie în timp al tensiunii aplicate.
În cazul aplicării tensiunii de impuls, lungimea canalului
descărcării alunecătoare depinde de amplitudinea tensiunii aplicate, de
viteza de variaţie a acesteia în timp şi de capacitatea superficială
specifică, putând fi determinată aproximativ cu ajutorul formulei lui
Toepler:

4
5 2
dt
dU
U kC l
da
= , (6.7)
unde U şi C
0
au semnificaţia de mai sus iar coeficientul k are valoarile
k = 39·10
15
pentru tensiuni de impuls pozitive pline şi k = 33·10
15
pentru
tensiuni de impuls negative pline.
Relaţia (6.7) este valabilă pentru condiţii atmosferice normale şi
conturnarea izolatoarelor în stare uscată.
Dacă la electrozi se aplică o tensiune continuă (nu redresată) nu
mai este posibilă închiderea curentului din canalele descărcării prin
capacitatea superficială a izolatorului şi ca urmare nu se mai poate
dezvolta o descărcare alunecătoare. În acest caz, nu mai apar toate
etapele descrise mai sus ci numai descărcarea corona şi apoi descărcarea
totală între electrozi (conturnarea).
Sarcinile electrice ce apar ca urmare a proceselor de ionizare la
flanşa izolatorului de trecere se distribuie pe suprafaţa acestuia
conducând la o oarecare egalizare a repartiţiei tensiunii între electrozi. Ca
urmare, tensiunea de conturnare va fi mai mare, fiind apropiată de
tensiunea disruptivă în aer, în lipsa dielectricului solid. Dacă conductorul
are diametru mic sau nu e izolat corespunzător, din cauza câmpului
intens, apar sarcini spaţiale în jurul lui care influenţează câmpul din afara
dielectricului. De aceea conductorul de trecere trebuie să aibă diametru
mare şi izolaţie bună. La tensiuni mari se face o izolaţie complexă
formată din mai multe straturi succesive de izolaţie şi ecrane.
În scopul creşterii tensiunii de conturnare, izolatorul de trecere se
prevede cu nervuri, efectul fiind acelaşi ca şi la izolatorul suport. În plus,
aici ele frânează dezvoltarea descărcării alunecătoare deoarece în locul în
care se află, capacitatea superficială specifică este mai mică (fig. 6.10 ,b),
datorită grosimii mai mari a dielectricului în dreptul nervurii, şi ca
urmare, curentul din canalul descărcării, respectiv conductivitatea
canalului vor fi mai mici. Tensiunea de conturnare mai poate fi mărită
prin uniformizarea câmpului electric de-a lungul suprafeţei izolatorului.
În acest scop se pot folosi acoperiri semiconductoare pe suprafaţa
izolatorului sau armături metalice introduse în masa izolantă. Ultima
metodă se aplică la izolatoarele de trecere de tip condensator.


6. 3. Conturnarea izolatoarelor umezite sau poluate

Umezirea suprafeţei izolatoarelor se realizează prin acţiunea ploii
sau a ninsorii. Pelicula de apă are o condictivitate ionică, deci prin ea va
trece un curent electric ionic, de intensitate 5 – 100 mA, care va duce la o
încălzire a suprafeţei. Pe porţiunile de suprafaţă care au o rezistenţă mai
mare se va produce şi o încălzire mai mare şi ca urmare va porni un
proces de evaporare a apei. Acest proces se intensifică pentru că, prin
evaporarea apei, în aceste zone creşte rezistenţa electrică. În acelaşi timp,
căderile de tensiune pe acestea se măresc şi apar descărcări parţiale ce
duc la conturnarea suprafeţei izolatorului.
Tensiunea de conturnare sub ploaie se determină în următoarele
condiţii:
- debitul de apă = 3 ± 15% mm
3
/min;
- rezistivitatea apei = 100 ± 15% O·m;
- direcţia jetului de apă = 45
0
;
- temperatura apei = 20
0
C ± 15%;
- durata încercării = 1 minut.
Dacă rezistenţa peliculei de apă este mare, atunci şi tensiunea de
conturnare va fi mare.
Murdărirea izolaţiei, cunoscută şi sub denumirea de poluare sau
contaminare duce la o slăbire a caracteristicilor electroizolante ale
izolatoarelor, deci la o micşorare a tensiunii de conturnare. Cauzele
apariţiei acesteia rezidă în depunerea de impurităţi pe izolatoare în timpul
exploatării. Acestea, împreună cu umiditatea din atmosferă, creează
pelicule conductoare care şuntează parţial linia de fugă a izolatorului.
Dintre cauzele principale ale contaminării trebuiesc citate:
- salinitatea (depunerile de săruri marine);
- depunerile industriale.
Ultimile pot fi foarte diferite, în funcţie de agentul contaminator.
Astfel, pot exista emanaţii ale unor procese din industria chimică, ca de
exemplu: clorul, protooxizii de azot sau oxizii de carbon, care în
combinaţie cu vaporii de apă din atmosferă dau acizi, săruri, sau baze
bune conducătoare de electricitate. Industria metalurgică contaminează
izolaţia cu oxizi de fier şi alte combinaţii chimice de sulf, carbon etc.
Industria materialelor de construcţii este şi ea o sursă de contaminare, în
special prin fabricile de ciment. Termocentralele au şi ele o contribuţie
importantă prin cenuşa şi praful de cărbune ce se depun pe izolatoare.
Din punct de vedere al pericolului pentru instalaţiile de înaltă
tensiune, sursele de poluare se clasifică în:
- uzine de produse chimice anorganice;
- uzine de îngrăşăminte artificiale;
- uzine de celuloză şi hârtie;
- uzine siderurgice;
- centrale termoelectrice;
- fabrici de materiale de construcţii.
În afara acestor cauze se întâlnesc şi unele mai puţin răspândite,
cu caracter local, cum ar fi murdărirea izolaţiei de către păsări. Se
constată că păsărilor le place să se aşeze pe stâlpii liniilor de înaltă
tensiune în zona de intensitate maximă a câmpului electric, adică
deasupra izolatoarelor. Nu există o explicaţie biologică teoretică pentru
această preferinţă a lor.
Depunerile de pe suprafaţa izolatorului, atâta timp cât sunt în
stare uscată, dacă nu au conductivitate electrică importantă, nu au practic
influenţă asupra tensiunii de conturnare a izolatorului. Însă, prin
umezirea acestora, urmată de dizolvarea lor în apă, apar pe suprafaţa
izolatorului pelicule conductoare. Totuşi, micşorarea tensiunii de
conturnare este determinată nu într-atât de prezenţa peliculei superficiale
conductoare, ci de faptul că conductivitatea acesteia este repartizată
neuniform. Neuniformitatea provine, în primul rând, din faptul că
depunerile se distribuie neuniform pe suprafaţa izolatorului solid.
În afară de aceasta, diametrul izolatorului nu este acelaşi pe
întreaga lungime a sa, ceea ce face ca şi conductivitatea peliculei
superficiale să fie diferită în diferitele porţiuni de pe suprafaţa sa.
Curenţii de scurgere de pe suprafaţa izolatorului provoacă prin
efect termic încălzirea acesteia care, din motivele arătate anterior, se
produce cu intensităţi diferite în diferitele porţiuni de izolator. Se produc,
ca urmare, uscări locale ale peliculei superficiale, pe porţiunile respective
având loc o creştere a căderii de tensiune. La evaporarea completă a apei
dintr-o anumită porţiune, practic întreaga tensiune aplicată la electrozi se
repartizează pe aceasta, provocând formarea unei descărcări parţiale
superficiale. Canalul descărcării şuntează porţiunea respectivă, iar
curentul de scurgere creşte, favorizând uscarea altor porţiuni de pe
aceeaşi linie de curent, unde, în cele din urmă, apar alte descărcări
parţiale. Dacă tensiunea aplicată este suficient de mare, diferitele
descărcări parţiale se contopesc, acoperind întreaga suprafaţă a
izolatorului şi producându-se astfel conturnarea lui.
În acelaşi mod se produce şi conturnarea izolatoarelor curate,
udate de precipitaţiile atmosferice. În acest caz procesele respective se
produc cu intensitate mai redusă la aceeaşi tensiune aplicată, deoarece
neuniformitatea repartiţiei conductivităţii peliculei superficiale este mai
redusă. Din acest motiv, tensiunea de conturnare a izolatoarelor în stare
umedă este mai mare decât a izolatoarelor poluate, ambele fiind mai mici
decât tensiunea de conturnare a izolatoarelor în stare uscată.
Formarea progresivă a descărcărilor parţiale pe suprafaţa
izolatoarelor poluate sau în stare umedă se produce relativ încet şi ca
urmare tensiunea de conturnare a acestora depinde de timpul de aplicare
a tensiunii. În cazul aplicării tensiunii de impuls, aceste procese nu
reuşesc practic să se dezvolte şi ca urmare prezenţa umidităţii sau
poluării nu modifică valoarea tensiunii de conturnare, ea rămânând egală
cu cea determinată în starea uscată a izolatorului.
Umezirea şi mai ales contaminarea izolaţiei liniilor electrice
aeriene are ca efect conturnarea ei chiar sub acţiunea tensiunii de
serviciu, ducând la deconectarea liniei prin protecţia prin relee. Deşi
frecvenţa deconectării liniilor datorită acestei cauze este inferioară celei
determinate de supratensiunile atmosferice, totuşi, se impune eliminarea
sau cel puţin reducerea numărului de conturnări ale izolaţiei în regim
normal de funcţionare a liniilor (la tensiunea de serviciu). În acest scop se
pot utiliza izolatoare de construcţie specială, având tensiunea de
conturnare mărită.
Cercetările experimentale, precum şi experienţa de exploatare au
arătat că mărirea tensiunii de conturnare a izolatoarelor se poate obţine
prin mărirea liniei de fugă a acestora, ceea ce se realizează, fără a se
creşte prea mult lungimea izolatorului, prin mărirea numărului de
nervuri.
În cazul izolatoarelor udate de ploaie sau contaminate, nervurile
au efect similar celui menţionat la izolatoarele în stare uscată. În plus,
deoarece la izolatoarele umezite sau poluate canalul descărcării este
aproape lipit de suprafaţa izolatorului, rezultă în acest caz o mărire a
lungimii căii de conturnare. De asemenea, în prezenţa nervurilor, porţiuni
ale suprafeţei izolatorului sunt protejate de acţiunea ploii. Rezultate bune
se obţin şi prin folosirea izolatoarelor cu capacitate mare de autocurăţire,
în acest din urmă caz ploaia realizând spălarea izolatorului, deci,
îndepărtarea depunerilor.
În cazul izolatoarelor utilizate mai ales în staţii se obţine o
creştere a tensiunii de conturnare prin ungerea suprafeţei acestora cu
uleiuri siliconice. Acestea absorb depunerile poluante şi împiedică astfel
formarea, pe suprafaţa izolatorului, a unor pelicule conductoare.
Pentru tensiuni până la 220 kV supratensiunile atmosferice sunt
determinante în alegerea izolaţiei. La tensiuni mai ridicate
supratensiunile interne sunt cele care impun nivelul de izolaţie.
La stabilirea izolaţiei liniilor electrice aeriene a fost luată ca
mărime de bază lungimea specifică minimă a liniei de fugă a izolaţiei
c
ì ,
exprimată în [cm/kV
ef
]. Ea se defineşte ca fiind lungimea în cm de-a
lungul căii de conturnare ce trebuie aleasă pentru tensiunea de 1 kV
pentru a se realiza un nivel de izolaţie corespunzător:

f c c
U /  = ì (6.8)
Valorile lui
c
ì depind de gradul de poluare al zonei în care este
amplasată instalaţia electrică şi de modul de legare al neutrului.
La noi în ţară, valorile lui
c
ì sunt reglementate prin normativul
PE 110/70 şi sunt indicate în tabelul 6.1.
Intensitatea câmpului electric la care apare conturnarea
(gradientul tensiunii de conturnare) depinde de conductanţa stratului
poluant şi este ilustrată în figura 6. 11.
Trebuie ţinut cont că această conductanţă, pentru o anume
compoziţie chimică a depozitelor poluante este direct proporţională cu
intensitatea depozitului. Se poate, deci, trasa o caracteristică a
dependenţei gradientului de conturnare de intensitatea depozitului (fig.
6.12).

















Fig. 6.11. Dependenţa gradientului
tensiunii de conturnare de conductanţa
stratului poluant
Fig. 6.12. Dependenţa gradientului tensiunii
de conturnare de intensitatea depozitului
poluant
Tabelul 6.1 Valorile lungimii de conturnare specifice
Gradul
c
ì , [cm/kV
ef
]
de
poluare
Instalaţii electrice exterioare de 100-
400 kV cu neutrul legat la pământ
Instalaţii electrice exterioare până
la 35 kV cu neutrul izolat
al zonei Echipament
e în staţii
LEA şi bare
colectoare în staţii
Echipamente
în staţii
LEA şi bare
colectoare în staţii
I 1,55 1,55 1,7 1,7
II 1,8 2,0 1,9 2,6
III 2,2 2,7 2,7 3,5
IV 3,2 3,6 3,4 4,0

Valoarea lui
c
ì la depuneri foarte intense (> 3,2) este de mai mult
de două ori mai mare decât valoarea în cazul depunerilor slabe (zona I –
1,55). Deci, la acest grad de poluare, ar însemna să avem o izolaţie dublă.
Acest lucru nu s-ar putea realiza din punct de vedere economic şi atunci
se acceptă un anumit grad de risc şi se realizează o izolaţie mai slabă.




















You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->