Sunteți pe pagina 1din 3

Anul bisericesc si subdiviziunile lui

Din cele mai vechi timpuri omul a simtit nevoia raportarii la anumite evenimente din viata sa, a comunitatii sau a naturii inconjuratoare pe care le-a memorat si le-a retinut intr-o ordine cronologica. In felul acesta a luat nastere cronologia, adica stiinta masurarii timpului in: ere, ani, anotimpuri, luni, saptamani, zile, ore, minute si secunde; precum si interesul impartirii acesteia in functie de nevoile vietii sociale, religioase, iar mai apoi civile. In Sfanta Scriptura intalnim insemnari de seama despre anii care s-au scurs de la Facerea lumii. Pentru orientarea in timp, crestinii au intrebuintat aceleasi mijloace d a numara anii de care se foloseau si contemporanii lor pagani. Chiar calendarul, cu numirile lunilor si ale zilelor saptamanii folosit de pagani, a

fost adoptat de crestini. Astfel, s-a impartit timpul in ere, adica in mari perioade de timp, care numara anii de la un mare eveniment istoric:

- la greci gasim era olimpica, in care anii se numarau incepand cu 776 i.d.Hr., cand au luat fiinta jocurile olimpice date in onoarea lui Zeus, in orasul Olimpia din Grecia;

- la romani era o alta era - cea a fondarii Romei - ab urbe condita, care incepea cu anul 753 inainte de nas- terea Domnului;

- la musumani era folosita era mahomedana, care incepe la 16 iulie, anul 622 dupa nasterea Domnului, cand

Mahomed a fugit de la Mecca la Medina, data numita Hegira, adica fuga;

- la crestini s-a folosit era constantinopolitana sau bizantina, care numara anii de la facerea lunii, socotind

5508 ani pana la venirea Mantuitorului Hristos in lume. In alcatuirea calendarelor oamenii se calauzeau de observarea regulata a zilelor si noptilor, apoi de urmarea anotimpurilor, ori de fazele lunii de pe cer, iar mai tarziu de miscarea astrelor pe bolta cereasca. Astfel, anul bisericesc masoara astazi 365 de zile, 5 ore, 48 de minute si 45-46 de secunde.

***

Intalnindu-Se cu Sfintii Apostoli in Galileia, inainte de inaltarea Sa la cer, Mantuitorul le promite ca: ,, va fi cu ei in toate zilele, pana la sfarsitul veacului ” (Matei 28, 20). Pe temeiul acestei realitati, Biserica a fost preocupata inca de la inceput sa asigure si sa faca simtita prezenta spirituala, nevazuta, dar reala si perpetua, a Mantuitorului, in viata credinciosilor ei prin sarbatori, posturi, diferite pomeniri si slujbe bisericesti. Ideea si intentia aceasta se regaseste in toate subdiviziunile naturale si conventionale ale timpului., in cadrul carora se scurge viata credinciosilor: ziua, saptamana, luna si anul liturgic. Totodata, prin intocmirea calendarului ei in cursul fiecarui an liturgic, Biserica concentreaza timpul vietii no- astre pamantesti in patru cercuri concentrice, cautand sa o incadreze in curentul inepuizabil al harului divin si sa sfinteasca, prin rugaciune continua, toate subdiviziunile calendaristice ale timpului, iar prin aceasta viata noastra intreaga, in imprejurarile si momentele ei cele mai importante.

Ziua liturgica

Cea mai scurta subdiviziune sau unitate naturala de masurare a timpului, indicata de luminatorii ceresti, adica rezultata din miscarea de rotatie a pamantului in jurul axei sale, este ziua. In cultul crestin, ziua liturgica nu incepe cu dimineata sau cu miezul-noptii, ca in masuratoarea laica a tim- pului, ci cu seara. Ziua liturgica este cuprinsa in intervalul de timp dintre doua seri consecutive; fapt pentru care, sarbatorirea si slujba oricarei zile liturgice incepe cu slujba Vecerniei din ajunul zilei respective, care este si cea dintai dintre Laudele zilnice bisericesti. Randuiala este preluata din traditia iudaica de impartire a timpului si se bazeaza pe referatul biblic al zidirii lumii: ,,Si a fost seara si a fost dimineata, ziua intaia…” ( Fac. I-II). Fiecare zi din cursul anuui este consacrata amintirii sau comemorarii unui moment sau eveniment din istoria

sfanta a mantuirii asa cum ne arata calendarul bisericesc din fiecare an, sinaxarul de la sfarsitul unor carti de slujba ( Ceaslov, Liturghier, Molitfelnic), precum si Mineiele, care cuprind slujbele de pomenire si lauda sfintilor pe fiecare zi. Din punct de vedere al importantei lor in viata religioasa a Bisericii, zilele liturgice se impart doua categorii:

zile de rand sau lucratoare, care sunt si cele mai numeroase; si zile de sarbatoare sau cu tinere, care sunt mai putine, dar mai importante din punct de vedere religios. Cele mai importante zile liturgice din cadrul anului bisericesc sunt: Vinerea Patimilor, Duminica Sfintelor Pasti si Duminica Rusaliilor, s.a. Tot din cultul iudaic a mostenit Biserica crestina si impartirea zilelor in Ceasuri; pe care evreii le adoptasera de la babilonieni. Exceptand noptile, care erau impartite ca la romani, mai intai in in trei sferturi, iar mai apoi in patru sferturin numite straji sau vegheri, ziua – adica intervalul de timp de dimineata pana seara, socotit de 12 ore -, era impartita in patru sferturi de cate trei ore fiecare, numite ceasuri, si anume: ceasul I, cuprinzand primele trei ore ale diminetii ( aproximativ orele 6-9 a.m.); ceasul III, cuprinzand a doua parte a diminetii ( aproximativ orele 9-12 a.m.); ceasul VI, cuprinzand al treilea sfert al zilei ( amiaza sau orele 12- 15); si ceasul IX, cuprinzand ultimul sfert al zilei (seara sau orele 15-18). Biserica crestina a intrebuintat aceasta impartire in cultul ei, mai ales pentru a indica si denumi diferitele momente de rugaciune din cursul zilei ( Vecernia, Pavecernita, Miezonoptica, Utrenia si Ceasurile: I, III, IX ). Ea se pastreaza si astazi in programul de rugaciune zilnic sub denumirea de cele 7 Laude bisericesti.

Saptamana liturgica

Fiecare grup sau ciclu de sapte zile liturgice alcatuieste o saptamana liturgica . Impartirea timpului in saptamani era necunoscut lumii greco-romane, inainte de Hristos, care se servea de calendarul egiptean, solar. Biserica crestina a preluat de la Sinagoga iudaica traditia de a intrebuinta sapta- manaca unitate de masurare a timpului. Moise a dat consacrare religioasa acestei grupari a zilelor, impartind lucrarea creatiei lumii in sase zile, urmate de o zi de repaos. Saptamana liturgica incepe cu ziua de duminica, respectiv cu slujba Vecerniei de sambata seara, si se sfars- este cu slujba Ceasului IX a zilei de sambata. Ea constituie o subdiviziune de mare importanta a anului bisericesc, deoarece reglementeaza succesiunea celor opt glasuri ( moduri de cantare) ale Octoihului in tot cursul anului. Astfel, fiecare glas tine o saptamana si revine din opt in opt saptamani, incepand de la Dumi- nica Sfintelor Paste: glasul I din Saptamana Luminata. In cartile de cult, toate cele 52 de saptamani ale anului bisericesc sunt denumite prin numarul lor de ordine dat de cele doua mari sarbatori cu data variabila: Pastile si Rusaliile. Astfel, sirul saptamanilor din cursul anului bisericesc incepe cu Saptamana Luminata ( prima dupa Pasti) si se incheie cu cea a Sfintelor Patimi dinainte Pastelui urmator, numita si Saptamana mare. In cadrul saptamanii, in serviciul liturgic, fiecare zi este inchinata pomenirii sfintilor sau momentelor de seama din istoria mantuiri. Astfel, Duminica este sarbatoarea Invierii Domnului. Lunea este inchinata cin- stirii Sfintilor Ingeri. Martea e inchinata amintirii sfintilor Prooroci in frunte cu Sfantul Ioan Botezatorul. Miercurea si vinerea sunt inchinate Sfintei Cruci si Sfintelor Patimi ale Domnului. Joia este inchinata aminti- rii Sfintilor Apostoli si Sfantului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. Sambata e inchinata pomenirii tuturor mortilor si, in special, sfintilor marturisitori si mucenici.

Luna ca subdiviziunea anului bisericesc

Ceva mai putin important are in cadrul anului bisericesc impatirea timpului in luni. Cele 12 luni ale anului calendaristic iulian constituie subdiviziuni arbitrare si artificiale ale timpului, deoarece durata lor nu core- sounde exact cu mersul lunii pe cer ( cu miscarea ei de rotatie in jurul pamantului) si nu este aceeasi pentru toate, ci variaza de la28 la 31 de zile. De aceea, nici inceputul lunilor nu corspunde totdeauna cu acela al saptamanilor; in cursul aceluiasi an o luna incepe cu o anumita zi din saptamana, celelalte luni cu alte zile

ale saptamanii, care se schuimba de la an la an pentru fiecare luna. Totusi, Biserica a adoptat si ea, in calendarul ei liturgic, sistemul de impartire a timpului in luni, preluat de la romani si uzitat in viata publica, de Stat, la tote popoarele. Sirul lunilor anului bisericesc incepe insa nu cu luna ianuarie, ca in calendarul civil, ci cu septembrie si se sfarseste cu august, deoarece inceputul anului bisericesc e socotit la 1 septembrie. Impartirea anului bisericesc in luni a dat nastere celor 12 carti de ritual care cuprind slujbele sfintilor din fiecare luna si care au fost denumite Minee.

Anul bisericesc si cele trei perioade ale sale

Spre deosebire de anul civil, care incepe la 1 ianuarie, anul bisericesc incepe la 1 septembrie, pentru ca, dupa traditia mostenita din Vechiul Testament, in aceiasi zi – care era si inceputul anului civil la evrei -, Dumne- zeu a inceput creatia lumii, Moise avea sa primeasca Tablele legii din mana lui Dumnezeu, iar Mantuitorul are sa-si inceapa activitatea publica prin citirea in Sinagoga a cuvintelor proorocolui Isaia: ,, Duhul Domnu- lui peste Mine, pentru ca M-a uns ca sa binevestesc saracilor …. Sa vestesc anul milei Domnului (Luca IV,

18-19).

Ca mijloc de comemorare a vietii si activitatii rascumparatoare a Mantuitorului, anul bisericesc are in centrul sau sarbatoarea Sfintelor Paste si se imparte in trei mari faze sau perioade, numite dupa cartea principala de slujba, uzitata de cantaretii de strana in fiecare din aceasta perioada, si anume:

a. perioada Triodului ( prepascala ), care tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului, cu trei saptamani

inainte de inceperea postului Pastilor, pana la Duminica Pastilor; in total 10 saptamani. Ea ne reaminteste

de slujirea arhieresca al Mantuitorului, indeplinita mai ales prin Jertfa, adica prin Patimile si moartea Sa pe Cruce.

b. perioada Penticostarului ( pascala ), caretine de la Duminica Pastilor pana la Duminica I-a dupa Rusalii;

in total 8 saptamani. Actualizeaza si celebreaza timpul sfant dintre Invierea si inaltarea in slava a Domnului,

urmata de pogorarea Sfantului Duh si intemeiera Bisericii crestine.

c. Perioada Octoihului ( postpascala ), care este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc; durata ei

variind intre 40 si 26 de saptamani, in functie de data Pastilor. Ea comemoreaza si sarbatoreste evenimentele sfinte dinainte de venirea Mantuitorului, pana in ajunul patimilor Sale.

Precum se vede, anul bisericesc e alcatuit din combinarea a doua cicluri concentrice, dar deosebite, de sarba- tori sau zile liturgice:

a. Unul mobil, cu date varialile de la an la an, care se invarteste in jurul sarbatorii Pastilor si are in centrul sau persoana si activitatea Mantuitorului Iisus Hristois ( ciclul hristologic sau pascal),

b. Altul, fix, care comemoreaza sirul Sfintilor pomeniti in fiecare zi din cele 12 luni ale anului calendaristic,

incepand cu septembrie si terminand cu august ( ciclul sanctoral sau mineal) Primul ciclu reprezintan o reminescenta a calendarului lunar al evreilor, iar al doilea este de origine pur cres- tina, fiind introdus in calendarul solar iulian. Astfel, fiecare zi liturgica din cursul anuluibisericesc apartine ambelor cicluri: ca zi a saptamanii ea apartine ciclului pascal sau hristologic; iar ca zi a lunii ea apartine ciclului sanctoral.