1.

POLITICA SOCIAL N UNIUNEA EUROPEAN Politica sociala europeana s-a dezvoltat ntr-o maniera fragmentara, iar progresele obtinute n domeniu sunt neuniforme. Libera circulatie a persoanelor ramne principalul deziderat al actiunilor n domeniul Politicii sociale. La aceasta se adauga politicile de angajare, oportunitatile egale si protectia sociala. Rolul UE este privit ca un catalizator pentru initiative si masuri care sa asigure continuitatea procesului integrationist. Prima etapa a politicii sociale n UE 1957 - 1971 Originile unui proces devenit apoi o Politica sociala, pot fi gasite chiar n Tratatul de creare a CECO si pot fi completate cu unele prevederi din EURATOM. Preocupate sa cultive dezvoltarea economica n general, dar si pe cea din sectoarele intensive n tehnologie, Tratatul de lansare a EURATOM, cu tot caracterul lui mai tehnic are si unele prevederi referitoare la sanatatea si siguranta muncii. Avnd ca obiectiv fundamental integrarea n domeniul siderurgiei si mineritului cu scopul refacerii economiilor Frantei, Germaniei si celorlalte state, prevederile CECO se extindeau si la cteva din sfera socialului si ndeosebi dezideratele de : a evita distorsiunile generate de concurenta n industriile carbunelui si otelului ca rezultat al intentiei de a practica preturi reduse, ceea ce, n absenta unor masuri coerente de politica sociala ar fi determinat costuri sociale ridicate; a face mai eficienta utilizarea fortei de munca printr-un program de asistenta ndreptat catre cei care si vor pierde locurile de munca n aceste sectoare. Primele linii directoare ale unei politici sociale europene uniforme au fost trasate n 1957, n Tratatul de la Roma. Analizate din perspectiva anului 2001, prevederile din aceste tratat sunt limitate la cteva domenii cum ar fi: libera circulatie a fortei de munca, mbunatatirea conditiilor de munca si viata, principiile generale de armonizare a sistemului de educatie si formare. Totusi aceste referiri sunt prea generale, avnd caracterul unei declaratii de principiu. Tratatul de la Roma prevedea stabilirea liberei circulatii a muncitorilor ntre cele 6 tari fondatoare, fapt realizat nca din 1968. Articolul 3 din tratat, consacrat politicii sociale, stipuleaza: "Statele membre sunt de acord cu necesitatea promovarii/ncurajarii ameliorarii conditiilor de viata si de mu 919j95j nca ale muncitorilor, permitnd egalizarea lor n ceea ce priveste posibilitatile d progres. Statele membre apreciaza ca o astfel de evolutie va rezulta att din functionarea pietei comune care va favoriza armonizarea masurilor sociale, ct si din masurile prevazute prin prezentul tratat si din apropierea / armonizarea dispozitiilor legale si administrative". Desi obiectivele exprimat erau generoase, n privinta partii institutionale si juridice, realizarile Comunitatii Europene si apoi ale UE sunt modeste. Conform clarelor prevederi ale Tratatului de la Roma, organelor comunitare le revenea un rol important n facilitarea liberei circulatii a fortei de munca din ratiuni prioritar economice. Munca este un important factor de productie, iar subutilizarea acestui factor, era o cale de subminare a procesului de crestere economica, generator de bunastare care spera sa fie integrarea. Masurile din aceasta perioada s-au concentrat n directia realizarii unor ct mai favorabile circumstante pentru libera circulatie a lucratorilor. Nivelul comunitar de decizie s-a implicat ndeosebi n culegerea si difuzarea informatiilor privitoare la piata muncii, elaborarea bazelor recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale si pe siguranta sociala a fondurilor de asigurari sociale ntre state. Pentru a completa prevederile tratatului de la Roma, au fost adoptate o serie de directive n domeniul social: directive referitoare la accesul egal la ocupare si formare, dreptul de a beneficia de protectie sociala, etc. Politica sociala europeana, n aceasta prima etapa, s-a concentrat pe urmatoarele doua axe:

prevederi referitoare la probleme tehnice, cum ar fi masurile de stimulare a liberei circulatii a fortei de munca, relatiile inter-industriale si aspectele tehnice ale securitatii sociale ; viziunea liberala conform careia perfectionarile n domeniul social n CE vor rezulta, automat din raspunsul pozitiv al mecanismelor pietei la demersul integrationist. n aceasta categorie se nscria preocuparea de a identifica si combate actiunile unor state membre de mpiedicare a liberei circulatii a lucratorilor. Rolul principal n realizarea acestor obiective era acordat Fondului Social European. Etapa a doua a politicii sociale n UE (1972 - 1985) Din a doua jumatate a anilor '70 dimensiunea sociala a nceput sa capete un rol tot mai important pe agenda organelor decizionale comunitare. Debutul acestei reconsiderari fusese facut n 1972 la Reuniunea la nivel nalt de la Paris care a declansat o perioada de consens activ intracomunitar. Urmnd mesajul pozitiv al Consiliului Ministerial, n 1974 a fost adoptat Primul Program de Actiune Sociala, care n pofida cresterii numarului de tari membre si al problemelor sociale ale acestora, ca urmare a crizelor structurale si sectoriale declansate n acea perioada, nu a avut rezultatele scontate. Fondul Social a fost ajustat de mai multe ori n aceasta perioada pentru a raspunde la cresterea somajului si a numarului de tari membre. S-a constatat nsa ca, n comparatie cu nevoile reale de pace sociala europeana, fondurile se dovedeau insuficiente, iar n 1983 a devenit obligatorie o majora reformare a politicii sociale. Etapa a III-a : De la Piata Unica la Carta Sociala Europeana Perioada care a nceput la mijlocul anilor '80 a fost marcata de aparitia unui nou dinamism n sfera socialului. Lansarea unor termeni cum ar fi "Europa popoarelor" sau "dimensiunea sociala" n limbajul comunitar, concomitent cu deplasarea dinspre teoria economica pura a echilibrelor pietei n descrierea coeziunii sociale spre constructii teoretice adecvate noilor realitati integrationiste au dat un nou optimism domeniului. Un nou impuls politic a fost conferit politicii sociale dupa lansarea ambitiosului Program de creare a Pietei Unice Interne prin constientizarea faptului ca integrarea poate genera si efecte economice si sociale negative. Prin liberalizarile cerute de Actul Unic European devenea clar ca anumite grupuri sociale vor fi defavorizate, prin acutizarea problemelor cu care deja se confruntau sau prin adaugarea unora noi. Aceste grupuri cuprindeau somerii pe termen lung, grupul n crestere al tinerilor n cautare de locuri de munca, lucratorii mai putin calificati, lucratorii pe perioade determinate de timp si cei din piata subterana a fortei de munca. Aderarea Spaniei si Portugaliei la CEE n 1986 a reiterat urgenta conturarii unui raspuns comunitar la problematica sociala. ndeosebi, se impunea un raspuns cu privire la maniera n care se pot concilia costurile de realizare a coeziunii economice si sociale cu dezideratul mbunatatirii conditiilor de munca si de viata din tarile membre ale Uniunii Europene. si n aceasta etapa, obiectivul prioritar a ramas ncurajarea liberei circulatii a fortei de munca, devenita a persoanelor. Actul Unic European a lasat, n acest domeniu, o serie de probleme nelamurite. Obiectivul sau prioritar a fost sa creeze premisele ca masurile necesare programului de realizare a PUI sa fie puse n practica. n 1989 a fost umplut un important gol legislativ comunitar prin adoptarea Cartei Comunitatii cu privire la Drepturile Sociale Fundamentale ale Lucratorilor (Carta Sociala). Acest document important a fost adoptat ca raspuns la pericolul de dezvoltare a unei economii integrate , n care anumite grupuri de interese sa fie dezavantajate. Statele semnatare se angajeaza la realizarea urmatoarelor obiective: mbunatatirea conditiilor de munca si viata, dreptul de libera stabilire n UE a muncitorilor rezidenti n unul din statele membre, dreptul la o remunerare corecta si echitabila, dreptul la protectie sociala al

salariatilor, dreptul la pregatire si formare, egalitatea de tratament a barbatilor si femeilor, protectia copiilor si adolescentilor, etc. Carta sociala este construita pentru a aborda urmatoarele domenii de actiune: protectia lucratorilor care se deplaseaza n interiorul Comunitatii ; remunerarea echitabila a lucratorilor ; mbunatatirea si apropierea conditiilor de munca ale angajatilor ; securitatea sociala ; libertatea de asociere si a negocierilor colective ; calificarea alternativa ; tratament egal pentru barbati si femei ; aranjamente de informare, consultare si participare ; sanatate si siguranta n munca ; angajarea persoanelor tinere ; pensionarii ; persoanele handicapate . Tot n aceasta a treia etapa s-a procedat si la redimensionari ale fondurilor alocate politicii Sociale Comunitare. Prioritatile n actiune au fost concentrate catre programele de asistenta destinate tineretului si programelor pentru cele mai sarace regiuni ale CE. Dupa cum am vazut n capitolul anterior, n 1989 s-au reformat semnificativ si Fondurile structurale, iar la Fondul social s-au adaugat noi obiective pentru acordarea de asistenta suplimentara. n Tratatul de la Maastricht din 1992 nu apar elemente de noutate n ceea ce priveste politica sociala fata de documentele adoptate anterior. Se accentueaza nsa necesitatea realizarii unei "coeziuni sociale" ca element determinant al promovarii unui progres economic echilibrat la nivelul ntregii Uniuni Europene. Protocolul Social negociat la Maastricht ofera posibilitatea unor progrese pe linia realizarii obiectivelor de politica sociala. Protocolul, la care nu participa si Marea Britanie, extinde posibilitatea adoptarii cu majoritate calificata a deciziilor privind: conditiile de munca, informarea si consultarea persoanelor ocupate, integrarea somerilor si mentine unanimitatea pentru masuri care vizeaza protectia si securitatea sociala. Aria de probleme cuprinsa de Protocolul social cuprinde : activitati menite sa perfectioneze climatul de munca, inclusiv masuri privind sanatatea si securitatea muncii ; activitati ce tin de conditiile de munca inclusiv timpul de munca si concediile ; informarea si consultarea lucratorilor ; actiuni de promovare a oportunitatilor egale si de integrare a persoanelor excluse de pe piata muncii . Tratatul de al Amsterdam (semnat n Octombrie 1997) plaseaza responsabilitatea realizarii politicilor sociale la nivelul fiecarui stat membru, precum si posibilitatea aplicarii unor programe pilot de crestere a ocuparii fortei de munca finantate din resursele Fondului Social European. Tratatul de la Amsterdam cuprinde un capitol "ce vizeaza elaborarea unei strategii coordonate pentru folosirea fortei de munca". Cu toate acestea, mijloacele folosite pentru aplicarea acestei strategii sunt foarte modeste. ntr-adevar, consiliul ministrilor europeni trebuie "sa dezvolte schimburi de informatii si practici mai adecvate" si "sa promoveze contacte novatoare", recurgnd mai ales la "proiecte pilot". E important ca pentru prima oara apare ntr-un tratat european dispozitii privind o politica europeana de folosire a fortei de munca. Dar aceasta ramne, n Tratatul de la Amsterdam, ntr-o faza incipienta si politicile de folosire a fortei de munca vor mai avea nca, cel putin pe termen mediu, un caracter national.