Capitolul I 1.

1Abordarile teoretice privind raportul dintre stat si economie Nu sunt tari bogate si tari sarace intuite de Dumnezeu, bogatia depinde de intelepciunea si maiestria actorilor vietii economice P.Drucker Presedintele Bancii Mondiale J.Vulfenson afirma: Istoria a demonstrat ca un Guvern bun nu este un lux, ci o necesitate vitala. Fara un stat eficient o crestere stabila economica si sociala este imposibila. Aparut cu multe mii de ani in urma, statul a indeplinit alaturi de rolul sau politic, un important rol economic. Din antichitate pana in prezent, de la sustinatorii teoriei prea mult stat, sau prea putin stat, practic, n-au existat economisti care sa nu-si expuna parerea despre rolul si functiile statului, despremijloacele si limitele interventiei lui in activitatea economica. Etapa prestiintifica Platon, Aristotel promovau ideea amestecului statului in economie. Statul trebuie sa tina sub control aviditatea (setea) de imbogatire, incasarea cametei, reglementand preturile sa asigure profit moderat. Ambii au condamnat bogatia excesiva a unora si saracia altora. In scopul asigurariiechitatii sociale, au justificat interventia statului in economie. Mercantilistii in centrul doctrinei plaseaza problemele politicii economice a statului; justificaamestecul puternic al statului in economie pentru asigurarea balantei comerciale active prin promovarea politicii protectioniste. Etapa constituirii stiintei economice Fiziocratii promoveaza neamestecul statului in economie, ideea ordinii naturale si conceptia laisser-faire. Liberalismul clasic sustine ca economia de piata se autoregleaza, asigurand echilibrul economic prin mana invizibila (reglarea preturilor prin intermediul concurentei), statul detinand doar rolul de paznic de noapte, care asigura: apararea proprietatii private; apararea concurentei; mentinerea ordinii interne; apararea nationala. Etapa a III-a Doctrina nationalismului economic (Fr.List) respinge conceptia ordinii naturale si propune oordine pozitivista, in care statul reprezinta factorulcheie al dezvoltarii economice: - in integrarea Germaniei; - in dezvoltarea Industriei (Fortelor Productive ale Natiunii); - in promovarea protectionismului.

Scoala marxista considera ca economicul determina politicul si nu invers. Realitatea a fost alta. Implicarea planificata a statului nu a restrans treptat functiile statului, ci, invers, a dus la un monopol absolut al acestuia. Neoclasicii considerau statul mai presus de interesele economice si ii atribuiau un rol insignifiant (neinsemnat) in viata economica. Sistemul economiei de piata era considerat autoregulator (producatorul prin oferta sa crea cerere). Deci, nu pot avea loc crize economice. Statul se implica in domeniile unde piata este vulnerabila (apararea nationala, justitia, iluminatul public si in cazul efectelor exterioare. Ei au pus bazele sectorului economic public (pentru producerea bunurilor publice). Scoala institutionalista justifica amestecul statului in economie in scopul evitarii crizelor, somajului, veniturilor nelegitime. Etapa a IV-a Scoala keynesista completeaza mecanismul pietei cu interventia statului in scopul corectarii dezechilibrelor ciclice. Pentru asigurarea echilibrului dintre cererea globala si oferta globala propune stimularea, cu ajutorul ratei dobanzii, a investitiilor private si promovarea investitiilor publice. Neokeynesistii (R.Harrod, J.Hicks, E.Domar) considera ca statul contemporan trebuie sa joace un rol activ in reglarea proceselor economice, instrumentul principal (de reglementare) fiind Bugetul de stat (Redistribuind 4050% din Venitul National, statul are posibilitatea de a asigura echilibrul economic si diminua dezechilibrul economic). Neokeynesistii francezi considera ca instrumentul principal de reglementare nu este Bugetul de Stat, ci planul (indicativ), Franta fiind prima tara occidentala care in 1946, a elaborat primul plan cincinal. Pentru Paul Samuelson, fondatorul doctrinei economiei mixte, interventia statului in activitatea economica trebuie sa fie cat mai limitata si indirecta. [ Scopul interventiei statale trebuie sa fie echilibrarea ofertei totale cu cererea totala ce va duce la cresterea economica si ocuparea fortei de munca. Rolul-cheie in reglementarea economiei urmeaza sa-l joace politicile fiscala si monetara. Etapa a V-a Neoliberalii (Fr.von Hayek) sustin ideea ca statul de drept si economia de piata sunt doua fete ale aceleiasi medalii. Pentru ca statul sa nu devina asupritor el trebuie sa aiba puteri limitate si sa actioneze pe baza legilor. Legea este obligatorie pentru toti, inclusiv pentru cei care au elaborat-o si adoptat-o.

Scoala neoclasica germana (Freiburg) L.Erhard si W.Ropke au lansat conceptia echipei de fotbal Statul este arbitrul ce determina regulile de joc si respectarea lor. Monetarismul nord-american (M. Friedman) - accepta un anumit amestec al statului in economie. Principala marime economica, asupra careia statul poate sa-si exercite eficient amestecul, este masa monetara. Prin intermediul ei, se pot influenta preturile, rata dobanzii si ritmurile cresterii economice.

Teoriile contemporane privind rolul statului Teoriile decalajului economic, elaborate in anii 1950-1960 statul este promotor al dezvoltarii. Dezvoltarea economica, potrivit acestui tip de model, presupune interventia puternica a statului intr-un sector industrial protejat (s-a dezvoltat dupa modelul Planului Marshall cu importante transferuri financiare internationale in favoarea tarilor din lumea a treia). Teoria dependentei si statul marioneta (anii70), varianta a modelului centru-periferie, - statele din lumea a treia nu sunt altceva decat structuri de paie, marionete, ocupate de o elita locala legata prin interese de centru. Statele marionete sunt institutii fara autonomie, angrenate intr-un vast mecanism economic mondial, dominat de centru. Teorii recente, neoclasice ale dezvoltarii si statul moderat liberal (anii80). Potrivit acestei teorii, tarile lumii a treia pot sa-si asigure propria dezvoltare prin specializarea in conformitate cu avantajele lor comparative. Participarea, pe aceasta baza, la comertul international garanteaza dezvoltarea economica, alocarea optima a factorilor de productie si remunerarea echitabila a acestor factori. In decursul timpului, conceptiile referitoare la rolul economic al statului au evoluat ciclic intre cele doua extreme, - liberalismul si dirijismul. Aceasta evolutie are explicatii de natura economica (evolutia ciclica a economiei a indus necesitatea experimentarii unor solutii diferite, in special in perioadele de criza), dar si cauze de natura sociala sau politica. Astfel, exista diferite conceptii (abordari) despre rolul economic al statului care au la baza activitatile pe care le-a indeplinit statul in diferite etape: liberale, - in care economia se autoregleaza in urma flexibilitatii preturilor, salariilor, dobanzii si statul intervine cat mai putin);

dirijiste (interventioniste), economia se autoregleaza cu costuri mari, contractele diminueaza flexibilitatea preturilor, salariilor, dobanzilor, - astfel functiile statului se extind. In literatura stiintifica, intalnim zeci de definitii ale statului: statul o organizatie a carei caracteristica esentiala este puterea de constrangere (obligare). (Stiglitz Laureat al Premiului Nobel); statul un set de institutii de reglementare si guvernare; statul un fascicul de functii si de puteri diferite, chiar daca mijloacele se modifica neincetat (F.Braudel); statul agent economic producator si consumator, influenteaza viata economica si politica; asigura cresterea economica; promoveaza politica sociala.

Dupa natura functiilor si rolurile indeplinite, statele pot fi clasificate (tipurile): I. Stat protector (paznic de noapte, jandarm) implicat in crearea si aprarea cadrului legal si a institutiilor de piata. Raportul piatastat, dupa A.Smith, se bazeaza pe: motivatia actiunii individului (Homo economicus) interesul propriu (hedonist); concurenta (numita mana invizibila) dirijeaza economia; interventia guvernului minima (protejarea institutiilor de piata).

II. Statul producator este adecvat cerintelor doctrinei neoliberale orientate spre realizarea a trei scopuri politice: libertatea individuala; eficienta economica; echitatea (justitia) sociala.

Statul productiv se concentreaza pe trei categorii mari de actiuni care privesc economia: reconstructia si consolidarea institutiilor de piata, inclusiv dreptul de proprietate;

asigurarea functionarii mecanismelor de piata pe baze concurentiale; aplicarea unei politici de redistribuire a venitului dupa principiul echitatii III. Statul negociator este adecvat doctrinelor social-democrate indreptate spre realizarea justitiei si a concordiei sociale in cadrul sistemului capitalist: dezvoltarea sectorului public; redistribuirea veniturilor; dezvoltarea retelelor de institutii pentru protectia sociala; institutiile statale pentru solutionarea, prin negocieri, a conflictelor producatori munca - capital, numit neocorporatism.

Relatiile statului cu organizatiile economice si cu grupurile de interes pot fi analizate sub doua aspecte: 1. 2. mecanismul politic al grupurilor de interes; concentrarea grupurilor de interes pentru a le inscrie pe linia prioritatilor guvernamentale (daca aceste grupuri sunt puternice din punct de vedere politic si nivelul de concentrare este inalt, avem un model de economie negociata (neocorporatist de tip scandinav).

IV. Statul birocratic acest arhetip de stat apare in conditiile aplicarii doctrinei socialiste marxiste, care, fiind preocupata unilateral de justitia sociala si egalitate, sustine maximizarea interventiei statului in economie. Sistemul birocratic se realizeaza pe urmatoarele cai: 1. proprietatea de stat asupra mijloacelor de productie (desfiintarea proprietatii private) prin nationalizare; 2. organizarea conducerii economiei dupa principiul piramidal; 3. planificarea de directiva a economiei nationale.

Rolul economic al statului difera de la o tara la alta, in functie de:

forma de organizare statala; potentialul economic; numarul populatiei.

Astfel, principalii indicatori ai gradului de interventie a statului in economie:

 Ponderea cheltuielilor publice in PIB( RM-23,6%), pentru comparatie in Germania 45%; Franta 51,4%, Italia 46,7%; Elvetia 62,8%; SUA 36%) Ponderea sectorului public-24% Ponderea investitiilor publice - 43,4% Ponderea populatiei ocupate in sectorul public-22% Indicele libertatii economice-3,09(din 5 puncte posibile)

Indicele libertatii economice este un indicator cantitativ care prezinta capacitatea statului de a indeplini obligatiile sale si de a promova politica economica liberala.[1] Pentru calcularea acestui indice se gasesc 25 valori ce caracterizeaza nivelul libertatii economice din 7 domenii diferite: ponderea statului in viata economica; structura economiei si raspandirea mecanismelor pietei; politica monetara si stabilirea preturilor; libertatea folosirii valutei straine; predominarea legii si imunitatea proprietatii private; libertatea comertului exterior; libertatea activitatii pe pietele capitalului.

In anul 2004 Republica Moldova a urcat pe pozitia a 79-a din 155 in topul tarilor dupa indicele libertatii economice prognozat. Tara noastra insa continua sa fie inclusa in categoria tarilor cu economii relativ libere. Republica Moldova se plaseaza dupa Bulgaria si Sri Lanka, dar devanseaza Albania, Brazilia si Croatia. Moldova este inclusa intr-un grup cu Azerbaijan, Rusia, Ucraina si Kazahstan, care insa se afla cu mult in urma. Romania este plasata pe locul 129.

1.2 Necesitatea si importanta interventiei statului in economie n literatura economic, spectrul prerilor privind locul, rolul, scopul i posibilitatea interveniei statului n economie este foarte variat. ns opinia privind necesitatea susinerii i promovrii concurenei este acceptat aproape de toate colile economice. ntrebarea cu referire la rolul statului n economie a fost una dintre cele mai importante att n teoria economic, ct i n economia practic. n funcie de tratarea acestei probleme se modificau strategiile de dezvoltare a mai multor ri, rolul statului variind ntre extreme. ntre anii 1950 i 1960, majoritatea guvernelor acordau un rol hotrtor statului, dar dup crizele din anii 80 a secolului XX acest concept a fost dur criticat, acordndu-se prioritate interveniei minimale. Ctre mijlocul anilor 90 ai aceluiai secol, opinia privind rolul statului i nivelul de intervenie a suferit din nou schimbri, n acest caz optndu -se pentru o poziie de mijloc,evitndu-s e extremele. Astfel, statul a fost i rmne n continuare un subiect important i indispensabil al relaiilor economice, iar rolul, sarcinile i funciile lui n economie au variat n funcie de nivelul acceptat de intervenie a sa n economie. Sarcinile care stau in fata guvernatorilor in domeniul economic sunt determinate atit de ligitatile functionarii sistemelor economice cit si de conditiile specifice ale tarii.Pot fi evidentiate trei sarcini care stau in fata guvernarii in procesul reglementarii economiei. In primul rind asigurarea cresterii economice durabile care ar aduce la ridicarea bunastarii si dezvoltarii sociale. In al doilea rind efectuarea unor transformari eficiente al sistemului economic al tarii. In al treilea rind ,apararea intereselor nationale in cadrul relatiilor economice internationale.

Prima sarcina, cresterea economica durabila se executa de guvernare prin intermediul efortului intreprinderilor care in conditiile pietii cu concurenta perfecta ar putea ipotetic sa aiba loc fara interventia statului. Dar pentru atingerea unei cresteri economice durabile si social orientate este nevoie de o politica economica complexa. A doua sarcina, transformarea sistemului economic al tarii , ar putea fi expusa ca o expresie a primei sarcini, deoarece in procesul transformarii sistemului orientat spre o crestere economica durabila, se atinge o eficienta maxima a acestuia . Transformarea sistemului economic, ce presupune crearea unei economii de piata eficiente impune realizarea unui set de masuri de reformare a mecanismelor economice. A treia sarcina,apararea intereselor nationale in cadrul relatiilor economice internationale , tine in mod special de asigurarea securitatii economice a tarii in conditiile mondializarii . In literatura de specialitate au fost evidentiate premisele care determina nivelul de interventie a statului in economie si reiesind din acestea functiile pe care le indeplineste statul. Astfel conform primei premise statul este intodeauna prezent in economie , dar gradul de prezenta a statului in economie depinde de cantitatea si volumul functiilor atribuite statului. Se pot mentiona urmatoarele functii economice ale statului: I. Traditionale (generale): 1) apararea tarii de invazia si violenta straina; 2) mentinerea ordinii in societate; 3) elaborarea cadrului legislativ (de stabilire a normelor si regulilor de functionare a economiei de piata; de stabilire a drepturilor de proprietate, a drepturilor contractuale). II. Neofunctii (functii economice): 1) Remedierea esecurilor pietei: a) Protectia concurentei (Legislatia antimonopol pentru prima data adoptata, in 1890, in SUA legea Sherman; 1992, 2000 Legea cu privire la protectia concurentei in R.Moldova); b) Evidenta externalitatilor:

- diminuarea celor negative (apar datorita faptului ca drepturile de proprietate asupra unor resurse economice sunt insuficient definite (poluarea mediului)); - accentuarea celor pozitive (ele rezulta si din programele publice de ocrotire a sanatatii etc). c) Diminuarea costurilor tranzactionale si a caracterului imperfect al informatiei; d) Diminuarea distribuirii inechitabile a veniturilor; e) Producerea bunurilor publice. 2) Perfectionarea distribuirii si redistribuirii veniturilor: - prin plati de transfer (indemnizatii de somaj, de invaliditate, pensii); - impozite progresive; - asigurarea salariului minimal, inflatia preturilor (La 20% din cei mai saraci din lume venitul a scazut de la 2,3% la 1,4%, iar la 20% din cei mai bogati s-a marit de la 75% la 85%). 3) Functia de stabilizare si dezvoltare macroeconomica (control asupra nivelului inflatiei (12,5% in 2004), somajului (6,3%), asigurarea cresterii economice (7,3), masei monetare). 4) Functia de producator al bunurilor publice (retele de autostrazi, servicii meteo, cercetari stiintifice). Ele nu pot fi vandute si cumparate pe piata. Functia de consumator statul efectueaza achizitii publice in baza comenzilor de stat (ex.-cumpararea graului). 5) Reprezentarea tarii pe plan international: - reducerea barierelor comerciale; - programele de asistenta etc.

III. Functii sociale: Protectia mediului ambiant; Diminuarea saraciei;

Ocrotirea sanatatii. Astfel, functiile economice si obiectivele statului asigurarea cresterii economice, stabilitatii preturilor (diminuarea inflatiei), utilizarea optima a fortei de munca (diminuarea somajului), a echilibrului extern (diminuarea deficitului balantei de plati) se realizeaza prin intermediul administratiilor publice (care includ organele centrale, guvernamentale, locale si de asistenta sociala) si utilizarea urmatoarelor instrumente de reglementare:[3] Administrative: Legislatia; Standarde ce stabilesc regulile jocului; Licente; Brevete; Reglementarea preturilor; Economice: (directe si indirecte) Argumentele care pledeaza pentru implicarea Statului in economie sunt urmatoarele: - Necesitatea corectarii disfunctiunilor de alocare ale pietei libere; - Necesitatea corectarii inegalitatilor economice grave, determinate de mecanismul concurential; - Necesitatea reglarii relatiilor de piata, in anumite cazuri; - Insuficienta initiativei private cu privire la activitatea sau bunurile de interes general sau national (bunuri colective ca : apararea nationala, justitia, infrastructura rutiera, energia electrica) ; - Modificari ale conjuncturii nationale si internationale. Importana rolului statului n economie este dat de faptul c fiecare individ acioneaz diferit n realizarea intereselor proprii, iar un organ comun este necesar n societate, pentru a defini condiiile n care aceste aciuni s se desfoare n mod legitim.n ceea ce privete forma pe care trebuie s o capete acest organ, diferenele de preri sunt extrem de mari, baza pe care trebuie s se sprijine aciunea acestuia,

limitele autoritaii sale fiind chestiuni asupra crora nu s-a ajuns niciodat la un punct de vedere comun.

1.3Politicile macroeconomice de interventie a statului in economie: Politica fiscala si Politica Monetara In ansamblul politicilor macroeconomice ale statului, de functionare si dezvoltare de ansamblu a economiei, un loc deosebit de important ocupa politicile bugetara si fiscala. Cresterea cheltuielilor publice, consumul si investitiile, preocuparea statului de a controla si ajusta mersul economiei, de a evita socurile, de a reglementa economia in ansamblul ei etc., sunt conditionate, in mare masura, de bugetul de stat. Politici fiscale Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un ansamblu de masuri si actiuni privind rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a cresterii economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in tara respectiva. Un sistem fiscal inseamna, totodata, un compromis intre necesitatea de randament a politicii fiscale (adica aceea de a face sa intre cat mai multi bani in casieriile publice), pe de o parte, si grija de a asigura echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are, pe de alta parte. Sistemul fiscal determina, in mare masura, veniturile statului, capacitatea acestuia de a finanta cheltuieli si de a-i proteja pe cei slabi. Evidentierea continutului politicii fiscale presupune luarea in considerare a o serie de elemente teoretice si practice de o mare importanta. In primul rand, elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex, ghidat de criteriul de eficienta. Aceasta in sensul ca, prin masurile si actiunile promovate, se urmareste reducerea fluctuatiilor, a instabilitatii economice, protejarea veniturilor consumatorilor si stimularea dezvoltarii. Impozitele, ca si alte

forme de prelevari, modifica distribuirea initiala a veniturilor, influentand activitatea economica, investitiile si consumul. In al doilea rand, exista o stransa legatura intre sistemul de impunere fiscala, impozite si venit. Impozitul constituie o functie crescatoare a venitului; la un sistem fiscal dat, impozitul se mareste o data cu veniturile, insa cresterea impozitului trebuie sa fie inferioara celei a veniturilor (sa fie subunitara); se maresc, totodata, incasarile fiscale si, deci, posibilitatile de finantare a cheltuielilor guvernamentale. Daca notam cu r rata e impunere fiscala, prin I impozitul si prin v venitul, se poate exprima relatia: I = f(r,v) si, deci I = r.v. Raportul dintre cresterea impozitelor si cresterea veniturilor reprezinta rata marginala de impunere fiscala ( l mg ). Astfel. Img= venit. In al treilea rand, este importanta luarea in calcul a efectelor probabile atat ale reducerii, cat si ale majorarii impunerii fiscale, nu numai pe termen scurt, ci si pe termen lung. In cazul in care se recurge la fiintarea cresterii cheltuielilor publice prin marirea impozitelor, se diminueaza veniturile agentilor economici, dar se atenueaza si inflatia etc. Atunci cand se actioneaza in sensul reducerii impozitelor si deci, al micsorarii presiunii fiscale, se poate ajunge la deficit bugetar sau la accentuarea acestuia, care, dupa cum s-a mai spus, se finanteaza prin imprumuturi, care inseamna datorie publica si alte consecinte. Luarea in considerare a efectelor pe termen lung conduce la concluzia ca, desi nivelul mai ridicat al impozitelor mareste veniturile totale din impozite, totusi, reducerea impozitelor are ca efecte marirea veniturilor bugetare, deoarece, in masura in care stimuleaza investitiile, ea duce la largirea bazei asupra careia se aplica rata de impunere respectiva. Daca, spre exemplu, o reducere a impozitelor de 8% stimuleaza marirea cu 2% a venitului impozabil, reducerea impozitului se plateste singura in decurs de patru ani. Efectele probabile ale reducerii sau majorarii impozitelor trebuie comparate cu efectele probabile ale deficitelor bugetare. ; ea arata cu cat creste impozitul pe unitatea suplimentara de

In al patrulea rand, perceperea impozitelor se realizeaza sub doua forme: a) impozite directe, care se suporta nemijlocit de catre cei care le platesc, ca de exemplu, impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe sumele din vanzarea activelor societatilor comerciale cu capital de stat, impozitul pe dividende la societatile comerciale etc. si b) impozite directe, adica acelea care sunt cuprinse in preturi ale marfurilor incasate odata cu vanzarea acestora, insa suportate de catre consumatorii finali, la cumpararea marfurilor, ca, de exemplu, taxa pe valoarea adaugata, accize si impozit pe circulatie, taxe vamale etc. In al cincilea rand, politica fiscala se caracterizeaza prin progresivitatea impozitelor. Aceasta vizeaza impozitele directe si presupune ca rata de impunere sa se mareasca pe masura ce venitul impozabil creste. Progresivitatea impozitelor constituie un instrument de redistribuire si de justitie fiscala si, in acelasi timp, un element cheie al sustinerii cererii, facand sa beneficieze de venituri suplimentare paturile sociale mai sarace, finantate prin prelevarile asupra veniturilor celor bogati. Rata de impunere nu poate fi, insa marita oricat de mult cu efecte pozitive; exista un prag de presiune fiscala sau o rata optima de presiune fiscala, dincolo de care orice impunere este vatamatoare economiei. Aceasta deoarece marirea ratei de impunere, de la un anumit punct, limiteaza stimularea agentilor economici, descurajeaza realizarea de investitii, ingusteaza bazele de impozitare; totodata, printr-o rata de impozitare ridicata peste o anumita limita, se pot antrena si actiuni de evaziune fiscala, ca si orientarea despre activitati ce beneficiaza de avantaje fiscale, fraude fiscale, diminuarea PNB. si desigur, scaderea incasarilor fiscale. Este posibil ca volumul incasarilor sa creasca, chiar prin reducerea ratei de impunere, insa aplicata la o masa mai mare a venitului impozabil. In legatura cu impozitul, unele sisteme de gandire, considerand ca preocuparea statului de protectia sociala duce la incurajarea lenei, resping, in prezent, ideea potrivit careia impozitul ar fi un mijloc de conciliere a dezvoltarii economice cu justitia sociala; astfel, fiscalitatea incepe sa fie acuzata ca ii descurajeaza pe cei dinamici si indrazneti si, de aceea, ar trebui sa fie reduse impozitele si cotizatiile

sociale, sa se diminueze interventia statului pentru ca piata sa poata descatusa energiile creatoare ale societatii. In ansamblul politicii fiscale, se inscrie si impozitul negativ, care, in esenta, constituie cadrul conceptual de distribuire secundara a veniturilor prin transferuri. Potrivit acestui sistem, bogatii platesc impozite, care sunt distribuite sub forma de alocatii saracilor, asigurandu-li-se, acestora, un venit minim garantat. Uneori, se apreciaza ca acest sistem, respectand principiul la venit egal, impozit egal, transpune sub forma la saracie, ajutor egal ceea ce, practic, inseamna a accepta conceptia universala a saraciei, bazata pe necesitatea de a veni in ajutorul celor saraci. ACTIVITATEA 2: 1. Promovarea unor niveluri mai mici de impunere fiscala poate conduce la

venituri bugetare mai mari atunci cand: a) b) c) d) e) 2. a) statul nu recurge la imprumuturi; stimuleaza investitorii in extinderea activitatii economice; politica fiscala se desfasoara independent de politica monetara; asigura cresterea accentuata a veniturilor impozabile; are loc sporirea in ritm inflationist a salariilor. Deficitul bugetar genereaza inflatie atunci cand: cresterea cheltuielilor guvernamentale atrage dupa sine descresterea

cheltuielilor particulare; b) c) d) se mentine o rata a dobanzii ridicata, care franeaza relansarea; sporeste datoria externa a statului; are loc emisiunea suplimentara de moneda, fara acoperire in oferta de bunuri

si servicii; e) creste ponderea produselor agricole in structura exporturilor.

3.

Datoria publica constituie o alternativa mai buna in politica financiara

deoarece: a) b) c) d) duce la reduceri fiscale si la comprimarea cheltuielilor publice; asigura finantarea, in principiu, nemonetara a deficitului bugetar; gradul de indatorare nu duce la distorsiuni in functionarea economiei; scuteste economia de impozitare excesiva, care ar duce la pierderea motivatiei

de a munci mai bine. Politica monetara si instrumentele ei. Politica banilor ieftini si politica banilor scumpi. Una dintre cele mai vechi politici conjuncturale, politica monetara, poate fi definita ca ansamblu de actiuni exercitate de autoritatile monetare (Banca Nationala, Trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor financiare in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu. De fapt, ansamblul de reguli pe care Banca Centrala le impune celorlalte banci si institutii financiare vizeaza atingerea unor obiective generale ale tarii, cum sunt: stabilitatea, restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienta a economiei nationale spre exterior etc. Motivatiile si scopurile politicii promovate de agentii bancari si de credit pot fi grupate in doua categorii. In primul rand, acestea constau in organizarea profesiunii bancare de asa maniera incat sa se asigure protectia deponentilor, sa se evite riscul care ar proveni dintr-o gestiune dezordonata a resurselor monetare si din masurile individuale ce ar periclita sistemul monetar si de credit. In al doilea rand, prin politica monetara se urmareste ca volumul masei monetare si conditiile crearii ei sa contribuie la realizarea obiectivelor economice fundamentale. Ea nu trebuie sa favorizeze nici lipsa de bani, dar nici orientarea agentilor specializati in operatiuni banesti riscante. Deci, o politica monetara sanatoasa trebuie sa-si propuna concilierea stabilitatii puterii de cumparare a monedei (nu stabilitatea masei monetare) cu expansiunea economica.

Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizeaza prin reglarea cererii de moneda de schimb si de plata. Dar, reglarea respectiva nu este un scop in sine. Printr-o asemenea masura se urmareste stabilitatea preturilor, deplina ocupare a fortei de munca si expansiunea economica etc. Pe plan extern, politica monetara si miscarile externe de capitaluri sunt de natura dubla. Pe de o parte, politica monetara poate sa caute incurajarea intrarilor sau iesirilor de capitaluri pentru reechilibrarea balantei de plati. Pe de alta parte, ea incearca sa gaseasca modalitatile de a suporta presiunile valutare din exterior atunci cand miscarile de capital se deruleaza speculativ. Bineinteles, se recurge la aceasta politica daca autoritatile monetare nationale nu au putere notabila de a evita astfel de presiuni. Instrumentele clasice ale politicii monetare sunt: manevrarea taxei scontului si a rescontului, cumpararile si vanzarile de titluri pe piata deschisa (open market), variatiile cotelor rezervelor obligatorii etc. a) Banca Centrala joaca un rol important in crearea de moneda prin tehnica directa a rescontarii titlurilor de credit.

Scontarea consta in actul prin care o banca achizitioneaza de la clientii sai, la vedere si inainte de scadenta, creante pe termen scurt (trate, bilete la ordin etc.), oferindu-le acestora suma de pe inscrisul in cauza, din care se scade dobanda aferenta pentru durata de timp cuprinsa intre momentul achizitionarii creantei si scadenta ei (scont).

Taxa scontului (marimea relativa a scontului) depinde de mai multi factori, in primul rand, de raportul dintre cererea de scontare si posibilitatile bancilor comerciale de a veni in intampinarea solicitantilor. Marimea taxei scontului se afla sub influenta taxei rescontului.

Rescontarea reprezinta operatiunea de achizitionare, de catre banca de emisiune de la bancile comerciale, a efectelor de comert deja scontate de acestea din urma, operatiune efectuata la vedere si inainte de scadenta. Valoarea acestor titluri este inregistrata in contul bancii prezentatoare, dar diminuata cu suma corespunzatoare taxei de rescont (legala) si duratei creditarii bancii comerciale. Taxa rescontului este rata dobanzii pe care o calculeaza banca de emisiune in momentul rescontarii cambiilor si altor titluri de credit de catre bancile comerciale (titluri scontate de acestea din urma clientilor lor). In functie de modul si sensul ratei de rescont (crescatoare sau descrescatoare), se modifica volumul creditului, ca si costul lui. De pilda, daca rata rescontului scade de la 4 la 3 procente, are loc incurajarea creditului si sporirea investitiilor. Invers, in situatia cand aceasta ar spori de la 4 la 5 procente. Ratele dobanzilor acordate sau incasate de bancile comerciale urmeaza dinamica ratei rescontului, ceea ce inseamna ca politica bancii de emisiune influenteaza costul creditului in ansamblul lui. Taxele de scont (ca preturi ale operatiunilor de scontare) sunt, de regula, mai mari decat cele de rescont. Bancile comerciale sunt in permanenta atentie la taxa rescontului si se raporteaza la ea, stabilind taxe de scont mai mari. Aceasta mai ales ca Banca Centrala poate inchide robinetul rescontului in cazul unei utilizari excesive a lui. Banca bancilor se conduce dupa principiul conform caruia rescontarea este o favoare data bancilor comerciale si nu un drept al lor. b) Achizitionarea si vinderea titlurilor de open market reprezinta un instrument de politica monetara folosit mai ales in S.U.A. Intrucat tranzactiile intre bancile comerciale genereaza fie un excedent, fie deficit global de lichiditati, Banca de emisiune intervine pentru a reteza excedentul respectiv pentru a completa deficitul, dupa caz. In prima situatie, ea cedeaza pe piata monetara o fractiune din efectele publice (creante asupra Trezorerie) sau din cele private (creante asupra economiei); cumpararile pe care le efectueaza agentii economici diminueaza masa

monetara. In cazul opus, banca de emisiune achizitioneaza pe piata o parte a efectelor publice sau private detinute de bancile comerciale, punand astfel in circulatie cantitati suplimentare de moneda. Reglarea lichiditatii monetare in functie de nevoile sistemului economic, ca si evitarea variatiilor de ritmuri foarte mari si dezordonate in dinamica masei monetare poarta denumirea de politica open market. Simplu vorbind, aceasta politica inseamna ca, prin interventia sa, institutia de emisiune deschide piata care, in stadiul sau initial, functiona doar pe baza tranzactiilor intre bancile comerciale. c) Practica cotelor obligatorii de rezerva s-a generalizat in aproape toate tarile industrializate. Variatia procentajelor rezervelor este foarte eficace, intrucat afecteaza imediat multiplicatorul creditului. Aceasta politica este utila mai ales in tarile unde predomina moneda scripturala. Sa presupunem ca bancile comerciale au dus la expansiunea depozitelor bancare pana la potentarea acestora de 20 de ori, rata rezervelor obligatorii ajungand la 5%. Aflata in acest punct, Banca Nationala decide sporirea rezervelor obligatorii la 10%, masura fiind considerata una de restrictionare a creditului. In consecinta, bancile comerciale vor fi obligate sa-si reduca drastic imprumuturile sau investitiile lor in titluri. Masa monetara se va diminua cu 50%, ea putand fi de 10 ori mai mare fata de rezervele obligatorii, comparativ cu 20 de ori in situatia anterioara deciziei Bancii Nationale. Operatiunea respectiva da rezultate numai daca este adoptata si promovata prin surprindere. In context, bancile vor vinde obligatiuni, vor recupera unele imprumuturi fara sa acorde noi credite. Cu sumele achizitionate vor lichida conturile curente la cererea clientilor. Procesul continua pana cand depozitele vor ajunge sa fie doar de 10 ori mai mari decat rezervele bancare. Rezultatul unei asemenea masuri va fi mai intai cresterea ratei dobanzii, cu toate efectele ce decurg din politica banilor scumpi.

Din enumerarea efectelor directe si indirecte ale ridicarii ratei rezervelor obligatorii se poate desprinde concluzia ca aceasta masura trebuie folosita cu multa precautie. d) Plafoanele de credit presupun stabilirea de limite maxime de credit pentru fiecare banca in parte de catre banca nationala. Utilizate pe larg in tara noastra dupa 1989, in prezent s-a renuntat la ele, fiind considerate prea rigide pentru economia de piata. e) Rata de refinantare bancara Prin rata de refinantare bancara, Banca centrala furnizeaza lichiditati societatilor bancare solicitante, in conformitate cu obiectivele de politica monetara si de credit. Refinantarea societatilor bancare este o operatiune de creditare pe termen scurt, de regula maxim 90 de zile. f) Politica banilor ieftini Daca echilibrul PNB este realizat la un anume nivel care este insotit de somaj important si de folosirea incompleta a capacitatilor de productie, urmeaza sa se recurga la politica banilor ieftini. Aceasta consta in setul de masuri care sa faca creditul ieftin si usor obtenabil. Pentru sporirea ofertei de bani, bancile centrale vor intreprinde, intr-o combinatie adecvata, urmatoarele actiuni: cumpararea de hartii de valoare publice de la banci si populatie, cumparare efectuata pe piata deschisa; reducerea ratei legale de rezerva; reducerea taxei scontului. Urmare a unor asemenea masuri, are loc sporirea rezervelor suplimentare ale sistemului bancilor comerciale. De indata ce rezervele obligatorii se constituie in baza a sporirii ofertei de bani se poate astepta ca oferta de bani sa creasca. Sporirea ofertei de bani va duce la diminuarea ratei dobanzii, ceea ce va antrena cresterea investitiilor si ridicarea nivelului de echilibru al PNB. Marimea cu care sporeste acest indicator este in functie atat de volumul investitiilor, cat si de dimensiunea multiplicatorului investitiilor. g) Politica banilor scumpi

Daca un anume nivel al PNB. genereaza inflatia prin cerere, se va promova politica banilor scumpi. Aceasta politica consta in reducerea posibilitatilor de a obtine credit si in cresterea costurilor lui. In acest scop, se intreprind, in diferite succesiuni, urmatoarele actiuni: vinderea de hartii de valoare de stat pe piata deschisa catre institutiile de depozit si catre populatie; ridicarea ratei legale de rezerva; ridicarea ratei dobanzii. Ca urmare, bancile vor constata ca rezervele lor sunt prea mici pentru a satisface exigentele ratei legale de rezerva, adica operatiunile lor curente sunt prea mari in raport cu rezervele lor. In cel fel vor putea institutiile de depozit sa indeplineasca exigenta ratei legale de rezerva? Raspunsul consta in aceea ca institutiile de depozit isi vor reduce afacerile lor curente, abtinandu-se de la acordarea unor noi imprumuturi. Ca urmare, oferta de bani se reduce, ceea ce antreneaza ridicarea ratei dobanzii. Cresterea ratei dobanzii conduce la restrangerea investitiilor si a cheltuielilor totale, limitandu-se inflatia prin cerere.

Cap II Interventia statului in economia Republicii Moldova 2.1 Direciile politicii fiscale n Republica Moldova 1.Obiectivele generale ale politicii fiscale pe anii 20092011 rmn ca i n anii precedeni: (1) asigurarea echitii, stabilitii i transparenei fiscale; (2) optimizarea presiuniifiscale; (3) sistematizarea i simplificarea legislaiei fiscale; (4) armonizarea principiilor puse la baza legislaiei fiscale naionale cu cele ale legislaiei comunitare. Pe termen me diu se preconizeaz o serie de msuri de politic fiscal axate pe principalele tipuri de impozite, dupurmeaz. Impozitul pe venitul persoanelor fizice

2.Scopul msurilor propuse la impozitul pe venitul persoanelor fizice este susinerea persoanelor cu venituri mici i transpunerea treptat a presiunii fiscale asupra populaiei cuvenituri medii i mai sus de medii. Pentru aceasta n 2009 2011 se prevede meninerea ncontinuare a sistemului de impozitare progresiv a veniturilor persoanelor fizice. Cotele iscutirile la acest tip de impozit se prezint n tabelul 3.1. Impozitele sociale 3.Pe termen mediu se prevede revederea contribuiilor de asigurri sociale i me dicale n sensul stabilirii unei presiuni fiscale rezonabile att pentru angajator, ct i pentrusalariat. Evoluia cotelor impozitelor sociale se prezint n tabelul 3.1. Totod at, msurileformulate au menirea de a consolida stabilitatea financiar a sistemului de asigurri sociale i dea extinde pachetul de servicii medicale oferite populaiei prin intermediul asigurrilor obligatoriide asisten medical. Adiional, n perioada de referin va fi definitivat i pus n

aplicareTitlul X Contribuiile sociale al Codului fiscal, fapt care va permite simplificareaadministrrii fiscale i mbuntirea bazei fiscale a acestor contribuii. Taxa pe valoarea adugat 4.n 2011 se prevede: a) asigurarea compatibilitii integrale a regulilor de determinarea locului prestri i serviciilor (cuprinse n legislaia fiscal naional) cu normele OMC; b)implementarea sistemului de restituire a TVA persoanelor fizice nerezident

Accizele 5. Cotele accizelor stabilite n sume fixe

pentru bere, producia vinicol, buturilealcoolice tari, buturile slab alcoolice, produsele din tutun, utilaj electronic, autoturisme vor fi ajustate la inflaia prognozat pentru anii 2009 2011.Taxa vamal 6. Pentru anii 2009 - 2010 se preconizeaz definitivarea i punerea n aplicare aTitlului XI Taxa vamal al Codului fiscal , ceea ce va permite de a sistematiza n Codul fiscaltoate normele privind reglementarea taxei vamale. Impozitul pe bunurile imobiliare 7. n anii 2009 2011 se prevede continuarea implementrii urmtoarelor trei etapea noului sistem de impozitare a diferitelor categorii de bunuri imobiliare n funcie devaloarea de pia a acestora , care se prezint n tabelul 3.2.

Msura de politic fiscal respectivine de optimizarea presiunii fiscale. Tabelul 3.2. Etapele de implementare a noului sistem de impozitare a bunurilor imobiliare n2009 2011 Etapele deimplementareCategoria de bunuri imobile evaluatela valoarea de piaAnulimplementrii II- Garajele, loturile, ntovririlor pomicole i construciileamplasate pe el e din municipii i orae, inclusiv localitiledin componena acestora, cu excepia satelor (comunelor)Bunurile imobiliare agricole cu i destinaie construciile comercial amplasate i pe industrial2009IIITerenurile

ele2010IVBunurile imobiliare cu destinaie locativ case de locuitindividuale din localitile rurale i grdini din extravilan2011 Taxele locale

8. Pentru anul 2009 este modificat baza impozabil la taxa pentru parcare, printrecerea de la baza impozabil stabilit n funcie de venitul din vnzri a serviciilor de parcare prestate la cea stabilit n funcie de suprafaa de parcare. Alte impozite i taxe 9. Pentru anul 2010 se prevede finalizarea sistematizrii legislaiei fiscale, prinelaborarea i adoptarea Titlului XII al Codului fiscal Alte impozite i taxe, care vareglementa impozitul privat i patenta de ntreprinztor. Presiunea fiscal. Metode de determinare a nivelului presiunii fiscale n Republica Moldova Datorit importanei lor, prelevrile obligatorii, incluznd aici toate sumele vrsate decontribuabili, persoanele fizice i juridice, administraiilor publice (impozite, taxe, contribuiisociale i alte prelevri cu coninut fiscal), cu condiia ca acestea s nu fie legate de o decizievoluntar i, de asemenea, s nu fie nsoite de o contraprestaie imediat sau directindividualizat, exercit o influen direct asupra comportamentului contribuabililor

La nivel macroeconomic, presiunea fiscal (Pf) exercitat de prelevrile fiscale este datde raportul dintre ansamblul prelevrilor obligatorii i un indicator macroeconomic, produsulintern brut (PIB).1) Pf = 100* PIBcontributitaxeimpozite ++ n determinarea presiunii fiscale trebuie fcut distincie ntre prelevrile obligatorii(veniturile fiscale) de ncasat, reflectate de dreptul de crean al statului

asupra contribuabililor i prelevrile obligatorii ncasate efectiv.Astfel putem distinge:o presiune fiscal "impus": 2) Pfi = 100* _ _ ,, PIBincasat deicontributitaxeimpozite o presiune fiscal "acceptat": 3) Pfa = 100* _ ,, PIBincasateicontributitaxeimpozite Cele dou niveluri ale presiunii fiscale se vor identifica doar n condiiile nerealiste, dealtfel, n care veniturile fiscale de ncasat vor fi i ncasate efectiv, ceea ce implic ndeplinireatuturor obligaiilor fiscale de ctre contribuabili, la timp i n cuantumul exact, adic o disciplinfiscal i o consimire total la impozit.Pe lng aceast presiune fiscal obiectiv determinat tehnic, la nivel macroeconomic, prelevrile obligatorii exercit i o presiune fiscal psihologic (resimit) care msoar pragultoleranei la impozit al fiecrui contribuabil.Cel mai adesea, acesta ia forma presiunii fiscale individuale (Pfi) , care este raportuldintre totalul prelevrilor obligatorii suportate de un contribuabil i totalul veniturilor obinute deacesta nainte de impozitare, astfel:4) Pfi = 1 0* _ _ in t _ _ _ _ _ s u p _ v a r _ im p o z ita r ed eein ao b tin u t ev e n it u r ito t a l i lic o n tr ib u a bd eo r ta t ei p r e let o ta l Rata presiunii fiscale reprezint, aadar,

" un indicator de comensurare a prii dinvenituri provenite din producia care tranziteaz printr-un proces de afectare, obligatoriei public, n loc s fie lsat la libera dispoziie a iniiativei private " . Se mai poate defini presiunea fiscal ca fiind, de fapt, gradul de fiscalitate, adic graduln care contribuabilii, n ansamblul lor, societatea, economia suport, pe seama rezultatelor obinute din activitatea lor, impozitele i taxele, ca prelevri obligatorii instituite i percepute prin constrngerea legal de ctre stat.

Aceasta reprezint, n ultim instan, proporiile din veniturile pe care le realizeaz persoanele fizice i juridice, la care, n mod nevoit i obligatoriu, renun n favoarea statului. Consecinele creterii presiunii fiscale se manifest sub diverseforme, printre care: diminuarea eforturilor productive , prin recurgerea la aanumita " abstinen fiscal " , care const n evitarea ndepliniriianumitor operaiuni (limitarea activitii salariale, de ex.), n scopul dea scpa de impozitele la care ele dau natere; rezistene politice

, manifestate ndeosebi prin revendicricategoriale n favoarea micorrii anumitor impozite ca i prin luareade poziie i vot; riscul de inflaie prin fiscalitate , risc legat de faptul corice cretere a impozitelor se repercuteaz asupra proceselor dedeterminare a preurilor; frauda i evaziunea fiscal , generate de o presiune fiscalridicat sau de o cretere a acesteia. Problematica specific presiunii fiscale a generat o serie de ncercri ale teoreticienilor americani, i nu numai, de a regndi problema optimului fiscal.Referitor la nivelul optim al presiunii fiscale , n anul 1974, un proeminent economist alofertei, Arthur Laffer , a transpus grafic o idee exprimat prin 1776 de ctre Adam Smith,conform creia ratele de fiscalitate prea ridicate distrug baza asupra creia acioneaz fiscalitatea.Laffer estimeaz c exist un prag al presiunii fiscale maxime de la care orice creteregenereaz o diminuare a randamentului fiscal i aceasta pentru c o presiune fiscal prea mare vadescuraja contribuabilul (persoan fizic sau juridic) s investeasc, s economiseasc, s produc i s munceasc.Conform curbei Laffer, suma prelevrilor obligatorii este o funcie cresctoare a ratei presiunii fiscale, dar numai pn la un anumit prag maximal, notat cu M , ce corespunde niveluluimaximal al curbei, dup care devine o funcie descresctoare a acestei rate, ea mergnd pn laanulare dac rata ar atinge nivelul teoretic de 100%.Mai precis, curba Laffer se divide n dou zone:

zona din stnga, denumit zona admisibil , n care se subliniaz ideea creducerea bazei impozabile este inferioar creterii ratei presiunii fiscale, rezultnd ocretere a ncasrilor la buget i zona din dreapta, denumit zona inadmisibil , prin care se evideniaz c oricecretere a presiunii fiscale nu este suficient pentru a compensa reducerea bazei deimpozitare, pe care o provoac, rezultnd, prin urmare, o diminuare a sumei ncasrilor obinute de puterea public.

2.2. Corelarea politicii monetare i disciplinei fiscale ca piloni de cretere economic

n cadrul de ansamblu al diferitelor politici economice practicate pe parcursul ultimilor ani, politica monetar a fost n opinia noastr cea care a trasat liniile directoare pentru celelalte tipuri de politici (fiscal, bugetar, a veniturilor, a ntreprinderilor etc.), influennd, n mod decisiv ntreg procesul tranziiei. Iat de ce considerm necesar o analiz retrospectiv a principalelor evoluii i practici monetare, ncercnd a scoate n eviden tendinele eseniale manifestate n acest domeniu, ca i efectele propagate n celelalte sfere de activitate economico-social. ntregul arsenal de instrumente i mijloace la care au apelat, n primul rnd Banca Naional a Republicii Moldova i apoi guvernele ce s-au succedat, au avut ca scop principal combaterea i inerea sub control a inflaiei. O inflaie de tip structural, datorat gravelor dezechilibre motenite la care s-au adugat altele generate de schimbarea de sistem, de ntrziere a restructurrii i privatizrii, de criz managerial profund; o inflaie alimentat i de creterea necontrolat a preurilor n condiiile dispariiei oricror norme sau normative de consum, acoperirii pierderilor prin tarif, alocrii deficitare a resurselor, diminurii masive a produciei i a productivitii muncii, dar i o inflaie nu numai tradus n termeni monetari, dar avnd n parte li o cauzalitate monetar. Aceasta a fost determinat n cea mai

mare parte de evoluia disproporionat a masei monetare comparativ cu condiia cantitilor de bunuri i servicii sau a tranzaciilor din economie, respectiv de excesul semnelor monetare n circulaie. n plus, un alt fenomen a luat o amploare ngrijortoare: blocajul financia r. n lipsa instituiei Falimentului i a sistemului de decontri nc rudimentar, arieratele (mprumuturile restante) au crescut mereu, prelund o parte din funciile masei monetare i sporind astfel presiunea inflaionist. n 1991, Banca Naional a fos t investit prin lege cu calitate de autoritate monetar central, sistemul bancar fiind organizat pe dou paliere, dup modelul economiilor avansate. Banca Naional a renunat astfel la monopolul intermedierii financiare i a delegat bncilor comerciale ca lichiditile suplimentare ale acestora s fie plasate pe piaa interbancar. A fost introdus mecanismul rezervelor obligatorii n paralel cu renunarea la orice prerogative a BNM n stabilirea nivelului i structurii dobnzilor bncilor comerciale. Ratele dobnzilor practicate de BNM au nceput s fie corelate cu ratele inflaiei n vederea practicrii de niveluri real pozitive, iar finanarea gratuit, nelimitat i automat a deficitului bugetar a fost parial suspendat. n noile condiii instituionale, toate elementele structurale ale politicii monetare (politica de preuri, politica de credit i a ratei dobnzii, monitorizarea datoriei externe i a rezervelor internaionale, politica cursului de schimb) au fost subordonate efortului de eliminare a excedentului monetar, i, prin aceasta, de limitare excesului cererii solvabile i, deci, a inflaiei. Astfel, creterea creditului intern a fost limitat la 22% pentru anul 1993, iar masa monetar la numai 15%, msur dovedit, ns insuficient, pentru c procesul inflaionist avea s depeasc mult estimrile fcute n timpul liberalizrii preurilor i ca rezultat inflaia a atins nivelul de 2000% n anul respectiv. Mai mult dect att, msura a condus la agravarea blocajului de pli existent. Politica monetar restrictiv a devenit una din cauzele reducerii PIB din acea perioad. ns odat se demonstra faptul c moneda creat artificial genereaz inflaie.

Este la fel de adevrat nsi i faptul c msurile de politic trebuiau armonizate cu cele de politic fiscal, bugetar, politica veniturilor, politica ocuprii forei de munc, politica preurilor i cea privind schimburile comerciale externe, ntr -un ansamblu coerent i adaptat la realiti. Anii 1992-1996 sunt marcai de nivelul ridicat al dobnzilor bancare, de 50-60% i chiar mai mult n termeni nominali, ca instrument principal al politicii monetare restrictive conduse de Banca Naional, instituie ce i-a atras astfel numeroase critici i proteste din toate prile. n aceste condiii agenii economici au evitat n bun msur s apeleze la credite bancare, utiliznd soluia mult mai facil dar n acelai timp i mai duntoare a neachitrii obligaiilor ctre furnizori i buget, fapt ce a amplificat n mod deosebit blocajul financiar (plile restante ntre agenii economici ajunseser la finele anului 1996 peste 400 milioane lei). Una din realizrile Bncii Naionale o constituie reducerea considerabil a ratei de refinanare ce prezint costul resurselor creditoare acordate bncilor co merciale, de la nivelul de 377% nregistrat n 1994 pn la 15% n 2000. Lund n considerare dinamica inflaiei, se poate remarca faptul c ncepnd cu 1996 rata de refinanare a devenit pozitiv. Cu toate acestea, liberalizarea gradual a preurilor cu meninerea temporar a subveniilor pentru anumite produse sau servicii, a prelungit perioada de instabilitate i nu a eliminat vechile deficiene din activitatea ntreprinderilor, doar le-a transferat prin preuri, pe spinarea consumatorilor. Guvernele nu i-au manifestat voina, iar agenii economici au evitat restructurarea la nivel macroeconomic i sectorial, ntreinnd costurile exagerate, risipa i ineficiena. Monopolurile nu au disprut, privatizarea a ntrziat, iar pe acest fond, concurena, cererea i oferta, i, n general, raporturile de pia nu au evoluat corespunztor. S-au vdit astfel limitele politicii monetare n influenarea economiei reale. Politica consecvent restrictiv a Bncii Naionale, a dobndit, prin urmare, un succes parial, i anume a reuit s evite declanarea unui proces hiperinflaionist ce ne amenina. n acest context nu se poate evita urmtoare ntrebare: cum a fost totui

posibil ca inflaia s scad la un nivel de o singur cifr (sub 10%) n ultimii doi ani, n care nu se observ o restructurare de adncime. Un prim rspuns e legat de durabilitatea nivelului sczut al inflaiei, care este ndoielnic n multe situaii. n al doilea rnd explicaia e dat de efectul inflaiei asupra stocului de pli restante n termeni reali. Anume aceasta a determinat la sistarea unor pli eseniale ca salariile pe parcursul anilor 1996-1998 i rambursarea datoriilor unor furnizori indispensabili (care nu accept amnri, de pild Rusiei pentru livrarea de gaze naturale). n al treilea rnd sunt de menionat circumstanele precum barterizarea extins a comerului intern i omajul foarte ridicat (aproximativ 20%) care sugereaz o restructurare slbatic, dar i posibilitatea unor explozii sociale, i de ce nu revenirea la inflaii mai mari. n Bulgaria unde s-a introdus un consiliu monetar (Consiliul monetar fixeaz valoarea monedei naionale raportate la o moned de rezerv, iar raza de aciune a politicii monetare devine nul; dinamica ofertei monetare depinde numai de intrrile i ieirile de rezerve internaionale ale Bncii Centrale, iar majoritatea rilor care au traversat crizele financiare din deceniul trecut ca Argentina, Estonia, Lituania, Mexic, Indonezia etc., au avut un sistem de curs valutar de schimb fix care au generat criza financiar) i n Albania, inflaia sczut s-a obinut dup mari crize financiare, care au afectat economiile populaiei, genernd n acelai timp datorii publice enorme (caz relevant i pentru Republica Moldova). Aceast demonstreaz faptul c liberalizarea i stabilizarea factorului

macroeconomic nu genereaz ea singur bazele instituionale i macroeconomice necesare dinamismului economic. nclcnd independena Bncii Centrale, Guvernul a scos de mai multe ori castanele din foc cu mna acesteia (oblignd s acopere gurile financiare ale statului din contul rezervelor sale valutare sau de finanare a deficitului bugetar), afectndu-i astfel credibilitatea. Un alt exemplu n acest sens l constituie meninerea cvasi-permanent i artificial a raportului leu/dolar la un nivel sczut, dei acesta, ca i deficitul balanei comerciale artau clar c economia Moldovei sufer de boli ascunse. ntrirea artificial a monedei naionale i blocarea tendinelor de liberalizare a cursului de schimb au ad us

deficiene importante economiei prin ieftinirea importurilor i scumpirea exporturilor. Fragila relansare economic nregistrat n 1997 nu a avut o temelie solid, bazat pe ameliorarea echilibrelor fundamentale din economia real i monetar, utilizarea capacitilor de producie i a forei de munc nu a crescut, capitalizarea ntreprinderilor nu s-a produs, s-a agravat criza de lichiditi, dezechilibrul extern, etc. A nceput s se deterioreze i ncrederea ctigat de autoriti pe plan internaional ca urmare a msurilor restrictive luate n domeniul strategiilor fiscale i monetare. Intervenia autoritilor n privina ratei de schimb a monedei naionale a nrutit situaia. Astfel, dei exporturile moldoveneti au crescut n 2001 cu 1 3%, importurile au crescut de dou ori mai mult, soldul deficitar al balanei de pli devenind tot mai apstor. Aa cum se arat n Raportul FMI, se impunea cu strictee o accelerare a reformelor structurale i o stabilizare constant care s exclud orice ngrijorare privind o posibil revenire la politicile dirijiste. De asemenea s-a vdit necesitatea unui management flexibil n domeniul ratei de schimb, nsoit de msuri de simplificare n sectorul activitii private. De altfel, msurile de reform adoptate i transformrile produse n Republica Moldova, inclusiv sau mai ales n plan monetar, au urmrit volens -nolens reeta propus de FMI n concordan cu criteriile de convergen ale UE, bazat eminamente pe doctrina monetarist i avnd drept scop cristalizarea mai rapid a unui program de reforme, schimbarea substanial a cadrului i comportamentului monetar n vederea stabilizrii macroeconomice ca premis a relansrii. Aceste programe nu au conotaie politic, ci vizeaz aplicarea unor msuri cu caracter economic, capabile s asigure cretere eficienei prin utilizarea tot mai larg a mecanismelor pieei, mecanisme care au demonstrat pretutindeni c sunt singurele care funcioneaz. Coexistena susinerii bugetare i restricionismul monetar implic n mod necesar o cretere a ratei dobnzilor cci oferta de moned este frnat, iar deficitul bugetar

antreneaz o cerere sporit de moned, legat de nevoile relansrii i o prelevare asupra circuitului financiar. De aici rezult c creterea e mai puin stimulat dect n cazul relansrii bugetare simple, deoarece creterea ratelor creeaz un fenomen de risip financiar, totui, aceast cretere poate atrage dup sine capitaluri din exterior ceea ce ar reduce pierderea. Efectul asupra soldului comercial e nesigur i depinde de circumstane asupra cererii interne. Dar marele avantaj const n faptul c creterea, chiar uoar, se realizeaz cu o relativ stabilitate a preurilor. Pe de o parte, austeritatea monetar conduce la o majorare a deficitului bugetar prin creterea sarcinilor financiare induse prin ratele ridicate ale dobnzilor i prin limitarea resurselor fiscale legate de frnarea activitii. Pe de alt parte, dac deficitul bugetar este important politica monetar trebuie s fie cu att mai sever, pentru a evita derapajele. Pentru mai mult simplitate i eficien, relansarea bugetar poate fi selectiv. Dup cum selectivitatea ratelor dobnzilor favorizeaz anumite domenii, aa i selectivitatea bugetar poate s privilegieze impozitele sau cheltuielile. O asemenea politic mixt a fost aplicat n Germania dup reunificare. Integrarea fostei Germanii de Est i valul imigranilor a implicat o puternic cretere a cheltuielilor publice. Cum impozitele nu au putut fi imediat majorate, deficitul bugetar a crescut spectaculos. Paralel, Bundensbank (Banca Central a Germaniei) a rmas fidel principiilor sale conservatoare de privelegiere a mecanismului monetar, chiar dac reunificarea o face mult mai dificil pentru a lupta contra inevitabilelor tensiuni inflaioniste, ea a crescut rata real a dobnzii. Date fiind constrngerile exterioare, considerm c relansarea bugetar poate i chiar se impune a fi nsoit de o politic de protecie comercial cu scopul de a reduce importurile care au devenit excesive i dispensabile. Spre exemplu, aproximativ 20% din cheltuielile bugetului pentru 2001 au fost plasate pentru acoperirea importului de mrfuri, i de a asigura un relativ echilibru exterior, protejnd astfel producia naional i locurile de munc. Oricum, credem c o relansare bugetar, viznd o stimulare a cererii respective de moned i a produciei reale e necesar pentru noi acum. Ea poate fi nsoit de un control

temporar al preurilor i veniturilor. S-ar concilia, astfel, cele dou obiective att de mult rvnite: cretere i stabilitate. Criteriile de selectivitate ar trebui s decurg din obiectivele prioritare desemnate de Guvern n programul su de aciune. Astfel, selecia ar viza, n principal, investiiile n infrastructur de care avem stringent nevoie (transporturi, comunicaii, etc.) locuine i alte lucrri publice cu efect de antrenare n economie, cu scopul de a crea locuri de munc fr a ruina balana comercial. n aceste condiii a devenit de notorietate disputa dintre Banca Naional i bncile comerciale privind nivelul dobnzii, politica de ieftinire a creditului i absorbiei masei monetare din circulaie. n disputa respectiv au intervenit inclusiv voci din Parlament, Guvern i Preedenie, fiind pus n cauz nsi politica economic de urmat, problema cptnd astfel largi conotaii politice i de ordin social general. Practic, poziiile potrivnice ale prilor pleac de la obiectivele prioritare diferite pe care fiecare i le-a propus: n timp ce Banca Naional s-a fixat pe combaterea inflaiei (ceea ce i-a reuit pn n prezent) i echilibrarea balanei de pli (care fiind prioritar deficitar), Guvernul pare mai preocupat de revigorarea produciei i de politica social protectoare, iar bncile comerciale urmresc ca orice agent economic obinerea cu precdere a profitului propriu. Desigur, fiecare i are argumentele sale, dar ni se pare c barca nu poate fi tras concomitent n direcii diferite fr riscul de a se scufunda. Nu se poate susine o politic monetar restrictiv de acordare cu zgrcenie a creditului (Banca Naional), concomitent cu o politic bugetar expansionist i nensoit de msuri de restructurare i privatizare, de igienizare a economiei (Guvernul). Stabilizarea presupune un cuantum de programe monetare i fiscale unitar i coerent. Foarte rar guvernele i pot atinge simultan intele (inflaie sczut, cretere economic, omaj redus, etc.). De aceea, compromisuri ntre principalele obiective ale politicii economice sunt inevitabile; arta guvernrii bune este de a realiza

compromisuri care nu pericliteaz direcia de evoluie intenionat i maximizeaz performana de ansamblu. Pentru Republica Moldova miza anilor receni a fost constituit de relansarea economic (care, de altfel, n unele cazuri rmne a fi deficitar) i scderea inflaiei, sau ceea ce numim dezinflaie. n anul 2001, cnd PIB a crescut cu 6,1% (dup 1,6% n 2000) i inflaia a sczut la 6,3%(!), s -a semnalat o dinamic - cel puin la suprafa pozitiv. ns atenia primordial pe care o acord Banca Central stabilitii preurilor n detrimentul ratelor dobnzii la creditele pe termen lung este sub orice alt critic. Nu demult, Jerzy Osiatynscki, care a activat mul timp n calitate de consultant al Guvernului Republicii Moldova, a deplns politica monetar a Bncii Naionale, care ar frna rate de cretere economic nalte. Dat fiind faptul c exist o problem a dobnzilor m refer la dobnzi reale practicate n sistemul bancar. Merit, prin urmare, s examinm unele aspecte referitoare la dobnzi n economia autohton. De reliefat c dobnzile au sczut n 2001, pe fondul diminurii inflaiei; media dobnzilor active practicate de bncile comerciale, a sczut de la 30%, la nceputul anului 2001, la n jur de 26% la nceputul lui 2002. Oricum, chiar i n urma acestor diminuri dobnzile reale au rmas totui ridicate, aceast stare i are mai multe cauze, i asupra lor Guvernul se cuvine s mediteze mpreun cu autoritatea monetar. ntre aceste cauze sunt de menionat: o insuficient competiie n sistemul bancar i ineficiena unor componente ale acestuia, care mresc costurile, de operare i deci nclinaia de a spori dobnzile active; prezena statului (bugetului public) ca mare solicitator de credite; integrarea isesizabil a pieei financiare interne (practic inexistent) cu cea extern; nivelul foarte mare plilor restante (blocajul financiar) ntre agenii economici, inclusiv fa de bnci, care le mpinge pe acestea din urm s creasc dobnzile ca mijloc de recapitalizare; volumul exagerat de mare a creditelor neperformante (fr acoperire material sau financiar) acordat de instituiile financiare, care genereaz noi guri financiare; nivelul rezervelor obligatorii, care este un instrument folosit de BNM pentru a controla lichiditatea, dar care mrete costurile bncilor comerciale afectnd creditarea sectorului real din partea acestora. n plus costul creditului n moned

naional devine mai piperat n condiiile unei supraevaluri a monedei naionale neglijnd valoarea real a acesteia. Aceasta explic, de altfel, de ce creditul neguvernamental n valut a realizat o cretere vdit, care, potrivit datelor Bncii Naionale, se estimeaz la peste 200 milioane dolari. n acest context, se cuvin a fi fcute unele precizri referitoare la particularitile economiei monetare din Republica Moldova, unde ponderea masei monetare (M2) i, relativ, a creditului, n PIB este sczut, mult inferioar nivelului din rile din Europa Central. La noi, ponderea masei monetare n sens larg n PIB era de 20,5% n 1999, comparativ cu 42% n Ungaria, 48% n Polonia, i 71,7% n Cehia (aceast proporie era de 49% n SUA i de peste 60% n Zona Euro). n 1999, potrivit datelor Bncii Mondiale, creditul ca raport din PIB a reprezentat n Republica Moldova numai 15,3%, comparativ cu 23,5% n Ungaria, 26,9% n Polonia i 60% n Republica Ceh. Ce ar trebui s fac statul pentru reducerea dobnzilor? n primul rnd este necesar ca acesta s colecteze impozitele mai eficace i, n cele din urm, s-i reduc apelul la creditul intern; ca disciplina financiar s se amelioreze (ru -platnicii s suporte rigorile economiei de pia); s existe mai mult concuren ntre bncile comerciale i acestea s-i reduc costurile de operare; ca creditele neperformante s scad printr-o ameliorare a mediului de afaceri; cunoaterea mai bun de ctre bnci a clientelei proprii i diferenierea dobnzilor; linii speciale de credit pentru ntreprinderile mici i mijlocii (sunt de salutat facilitile existente la o serie de bnci) etc. Banca Naional poate dialoga cu bncile comerciale n vederea reducerii ratelor dobnzii, dar nu le poate obliga s practice un anumit nivel al acestora. Ct privete o abandonare a controlului de lichiditi din partea Bncii Naionale, care ar putea reduce dobnzile nominale pe termen scurt, o astfel de politic ar fi mioap deoarece ar conduce la revenirea la rate lunare ale inflaiei nalte i la accentuarea deficitului comercial (o tratare mai detaliat a acestuia va constitui subiectul urmtorului subcapitol), care, dup ultimele date ale Bncii Naionale, a

indicat o valoare de 413 milioane de dolari, constituind 25% (!) din PIB pentru anul 2002. Este adevrat c mai mult lichiditate intern ar stopa aprecierea real a leului i ar ajuta, oarecum exportul. Sunt convins c experii Bncii Centrale contientizeaz realitatea dintre lichiditate i dobnzi, dar nu i pot asuma riscuri care ar da peste cap toat politica fulminant a acesteia de reducere a inflaiei. Guvernul nu pare a fi ngrijorat de fenomene negative legate de indisciplina financiar i fragilitatea extins a procesului investiional. n actual conjunctur este necesar ca executivul s chibzuiasc, mpreun cu BNM, toate implicaiile unor combinaii de msuri economice, pentru a nu se risca ctigurile anilor receni n schimbul unui vremelnic balon de oxigen. Descurajarea ntreprinztorilor locali cauzat de ascensiunea ratelor dobnzii, ca urmare a politicii monetare restrictive, ar fi deci compensat prin scutiri i/sau reduceri de impozite (dup cum au i solicitat n nenumrate rnduri acetia), deci de relaxare fiscal, care ar determina majorarea economisirii i orientarea cheltuielilor agenilor economici spre investiii productive, potenial creatoare i de noi locuri de munc. Pentru comparaie am putea exemplifica c n Slovacia n 2001 investiiile interne au constituit cca 20%(!) din PIB, pe cnd n Republica Moldova mai puin de 3%. Deci impactul investiiilor ar permite meninerea masei monetare, respectiv a inflaiei, la un nivel relativ stabil, n timp ce capacitatea productiv a economiei ar crete, cu toate efectele benefice pe care aceasta le -ar antrena. Se poate obiecta c aceast mixtur de politici economice ar conduce la amplificarea deficitului bugetar n mod considerabil. Aceasta este adevrat i experiena o demonstreaz -, dar numai pe termen scurt pn cnd stimularea utilizrii resurselor va da roade, traducndu-se prin diminuarea bazei impozabile i prin reducerea fiscale. Deficitul bugetar respectiv urmeaz a fi finanat prin mprumuturi interne (trebuind extinse rapid obligaiunile de stat, bonurile de tezaur) i externe. Toat lumea, (inclusiv rile occidentale prospere), triete astzi pe credite, n multe ri datoria public fiind de peste 100% din PIB anual (n Moldova aceasta constituie peste 150% din PIB). Bineneles, mprumuturile

respective orientate cum s-a exercitat pn acum, preponderent (peste 50%) spre consum neproductiv. Desigur, aceast bomb a datoriilor la scar naional poate exploda cndva, genernd un colaps financiar major. Dar efectele acestei explozii ne vor gsi oricum i orict ne-am ascunde noi n spatele unui buget relativ echilibrat. n plus, relaxarea fiscal ar favoriza procesul de acumulare a capitalului att de imperios necesar, ct i utilizarea sa mai eficient. Dar pentru c i statul are obligaiile sale, care nu poate fi substituit, n destule i importante domenii, propunerea noastr nu are n vedere o reducere general i spectaculoas a impozitelor i taxelor, aplicabil cum spun francezii: du jour au landemain; ci nota bene! o stimulare fiscal selectiv i flexibil cu precdere a investiiilor productive. Din cele menionate putem s rezumm c, politica monetar nu poate fi folosit prioritar pentru a stimula cererea i ocuparea forei de munc, dar politica fiscal este un instrument expansionist puternic. rile cu omaj mare, ca de exemplu cele din Europa de Sud-Est (ca de altfel i Republica Moldova) pot, astfel, s ncerce s recurg la stimulente fiscale pentru a reduce omajul mare, dar acest efor se poate dovedi c are efecte negative pe termen lung dac submineaz credibilitatea de ansamblu a politicii economice din cauza deficitelor publice prea nalte i a ratelor dobnzii prea mari. n plus, n momentul aderrii la UE, perioadele succesive de mari deficite pot ridica problema datoriei i reducerii acesteia, greu de rezolvat printr-o singur lovitur. Conform acquis-ului comunitar privind normele de convergen de integrare n UE rata datoriei publice trebuie s fie 60% din PIB, iar n cazul Republicii Moldova acest indicator este pe departe realizabil. Exist i un alt risc care se va produce dac autoritile se v or baza prea mult pe politici fiscale, aa cum am specificat mai nainte, peste un anumit nivel al ndatorrii, pericolul nerespectrii obligaiilor de plat, att externe ct i interne, poate fi semnificativ i poate se penalizeze suplimentar investiiile i creterea. Exemplu concludent l constituie diminuarea volumului de investiii strine (ISD)

n Republica Moldova de la 143 milioane dolari n 2001 la 65 milioane dolari n 2002, care a avut drept cauz creterea exorbitant a datoriei publice extern e. Pentru a contracara aceste riscuri trebuie impuse limite suplimentare asupra deficitelor fiscale, de felul celor stabilite n tratatul de la Maastricht. Astfel se poate urma o strategie fiscal caracterizat de un deficit bugetar mic i care poate stimula activitatea economic prin creterea ofertei monetare. Aceast strategie va avea drept rezultat reducerea ratelor dobnzilor, cu efect stimulativ asupra investiiilor i va tinde s deprecieze moneda, ajutnd n felul acesta exporturile pe termen scurt. Ca efect compensator parial, aceast depreciere va fi luat n seam de ctre investitorii strini, care probabil vor cere o prim de depreciere. Astfel reformele structurale i ntrirea constrngerilor bugetare constituie o precondiie fundamental pentru eficiena politicii monetare i fiscale. Indisciplina financiar trebuie s constituie n prezent principala provocare pentru autoriti, de rezolvarea creia depinde nsi continuarea cu succes a reformei. Acest succes mai depinde credem noi i de msura n care Guvernul va reui s considere politica monetar i fiscal ca variabile prioritare de cretere economic susinut. O politic monetar este prin urmare necesar n continuare pentru a susine reformele structurale i instituionale. n contextul actual, pentru aprofundarea i accelerarea reformei n domeniu, considerm c se impun o serie de msuri specifice privind: liberalizarea i consolidarea pieei valutare prin participarea tuturor bncilor

ca dealeri i unificarea cursurilor de schimb; crearea i dezvoltarea pieei primare i secundare a titlurilor de stat

(obligaiuni, bonuri de tezaur). ncetarea finanrii monetare a emisiunilor de bonuri de tezaur de ctre Banca Naional i finanarea neinflaionist a deficitului bugetar prin emiterea hrtiilor de valoare de stat (HVS) n condiii atractive pentru investitorii privai sau publici, interni sau externi;

crearea i dezvoltarea unor piee lichide i diversitatea pentru HVS va oferi

Bncii Naionale un instrument n plus de intervenie indirect n scopul reglementrii nivelului lichiditii n sistemul bancar i ralierea acestuia la exigenele i normele financiare europene; nlocuirea tuturor subveniilor (pentru industrie, infrastructur i agricultur)

sub forme de faciliti financiare speciale de refinanare oferite de ctre Banca Naional, cu cele acordate n mod explicit prin bugetul de stat, n cadrul general al politicii bugetare adoptate. Banca Naional nu mai trebuie angajat n operaiuni n numele bugetului sau de acoperire a gurilor financiare ale statului, pentru a se evita monetizarea deficitului bugetar; mbuntirea funcionrii i lrgirea pieei de capital (n mod deosebit a

Bursei de Valori din Moldova) prin creterea ofertei de informaii, perfecionarea cadrului legislativ i instituional, diversificarea instrumentelor pe piaa valorilor mobiliare (tranzacii swap, spot i futures etc.), stimularea creterii numrului de participani (societi comerciale); dezvoltarea i consolidarea pieei creditului prin eliminarea controlului

formal sau asupra ratei dobnzii, ce limiteaz concurena, mbuntirea calitii i diversificarea serviciilor bancare oferite; crearea condiiilor pentru trecerea la convertibilitatea deplin a monedei

naionale; aplicarea unei strategii mai active de bnci, deschiderea lor ctre publicul

larg printr-o ofert variat de servicii financiare, la un pre accesibil ceea ce ar contribui la atragerea economiilor aflate n afara sistemului bancar (sau altfel spus, bancarizarea economiei, cu efecte benefice uriae pentru activitatea economic n ansamblul ei); eliminarea legturilor oculte dintre bnci, pe de o parte, i clasa politic,

respectiv cea a oamenilor de afaceri, pe de alt parte. n acest sens sunt bine cunoscute abuzurile i excrocheriile fcute de mai multe persoane sus -puse i

uneori tolerate de Banca Central. Fr moral n lumea bancar, restructurarea nu se va dovedi niciodat eficient; consolidarea situaiei financiare a bncilor prin majorarea capitalurilor

proprii, pentru a evita un posibil faliment cauzat de volumul mare de credite neperformante acordate; mbuntirea evidenii contabile i a publicrii datelor de ctre bnci (Banca

Naional), astfel nct rapoartele acestora s reflecte situaia real, nu s-o msluiasc; schimbarea modului n care sunt folosite veniturile; n prezent, n loc s se

dezvolte baza tehnico-profesional care s permit implicarea mai eficient n procesul de creditare a agenilor economici i reducerea asimetriei de informaii, sume fabuloase sunt cheltuite pentru construirea de noi sedii mult prea somptuoase n comparaie cu starea economiei naionale i a ntreprinderilor etc.;

Aceste concluzii incomode se doresc un semnal de alarm cu privire la situaia economiei reale, politica monetar sau fiscal lipsit de iniiativ i coeren nu face dect s perpetueze, i asta cu grave consecine de restructurare a creterii economice viitoare. Cauza real a strii actuale nu e lipsa modelelor de restructurare, ci probabil lipsa voinei politice sau ineria factorilor de rspundere pentru aciuni hotrte ntr-o asemenea direcie.