Sunteți pe pagina 1din 4

Contractul de vnzare - cumprare de marfuri Este cel mai raspandit contract comercial.

Contractul international de vanzare este un contract numit. El este reglementat in toate sistemele nationale de drept si, datorita importantei si frecventei, este reglementat si prin instrumente interstatale si, deopotriva, prin norme de aplicaiune facultativ. Instrumentele interstatale care contureaza asa numitul cadru legal uniform al vanzarii internationale de marfuri sunt: Conventia de la Haga din 1964 cuprinzand legea uniforma asupra vanzarii internationale de bunuri mobile corporale, adica de marfuri, care (nota bene!) nu se aplica vanzarii de petrol, energie electrica, gaze naturale, nave si aeronave. Conventia de la Haga din 1955, modificata prin renegociere, ultima oara in 1986, privind legea aplicabila contractului international de vanzare de marfuri. Conventia din 1964 tot de la Haga privind formarea contractului international de vanzare de bunuri mobile corporale, de marfuri. In sfarsit, Conventia de la New York, din 1974 modificata prin Protocolul de la Viena din 1980, privind prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri. Aceasta este ratificata si de Romania. Apoi, Conventia din 1980 de la Viena privind vanzarea internatioanla de marfuri ratificata si de Romania si obligatorie pt raporturile de vanzare cu strainatatea. Conventia de la Geneva din 1983 privind reprezentarea in vanzarea internationala de marfuri. Un contract de vanzare cumparare este contractul prin care, in schimbul unui pret, o parte, numita vanzator, se obliga sa predea in proprietate unei alte parti, numita cumparator, un bun individual determinat sau bunuri determinate in gen. Toate aceste conventii se aplica contractului international de vanzare, respectiv contractului de vanzare de marfuri marcat de un element de extraneitate. Si, din acest punct de vedere, conventiile retin solutii diferite. Astfel, Conventiile de la Haga din 1964 si in special conventia cuprinzand legea uniforma, considera un contract de vanzare ca avand caracter interantional dac sunt intrunite 2 criterii concomitente, unul stabil si unul alternativ, respectiv: - dac vanzatorul si cumparatorul au sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale deosebite si - dac fie actele care reprez oferta si acceptarea pornesc din teritorii statale deosebite, fie oferta si acceptarea, consumandu-se pe acelasi teritoriu, marfa se preda pe un alt teritoriu, fie indiferent de locul unde se consuma oferta si

acceptarea, dac in executarea contractului, marfa este incredintata unei unitati de transport care o deplaseaza in spatiu de la un teritoriu statal la altul. Dintre aceste criterii cumulative, care in practica, s-au evidentiat a se suprapune, Conventia de la Viena din 1980 retine numai conditia, pt ca un contract sa fie international, ca vanzatorul si cumparatorul sa-i aiba la momentul incheierii contractului sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale deosebite. Specific acestui complex de conventii interstatale este solutia adoptata pt determinarea legii aplicabile. Partile la contract pot sa aleaga legea aplicabila, dac nu au facut-o, contractul este considerat supus, ca solutie principala, legii in vigoare la sediul debitorului prestatiei caracteristice, respectiv la sediul vanzatorului. Deci, lex venditionis este lex venditori - legea vanzarii este legea vanzatorului. Potrivit Conventiei de la New York, prescriptia extinctiva in vanzarea internationala de marfuri este de 2 ani, spre deosebire de dreptul comun care, la noi de ex., este de 3 ani . In materie exista si norme uniforme de aplicatiune facultativa. Acestea sunt, inainte de toate, asa numitul, INCOTERMS (International Commercial Terms) adica uzantele comerciale internationale, elaborate de Camera Internationala de Comert de la Paris. Aceste reguli si uzante uniforme sunt reguli stabilite pe cale de practica de catre comercianti si care au in vedere predarea marfii, si partajarea, impartirea cheltuielilor de transport si asigurare a marfii intre vanzator si cumparator. Acestea sunt de aplicatiune facultativa. Obligatiile partilor Obligatiile vanzatorului: - O obligatie de dare si doua obligatii de facere. Obligatia de dare consta in tranferul dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator. Este foarte important sa stabilim care este momentul transferului dreptului de proprietate pentru ca, odata cu proprietatea, se transfera si riscul contractului. Dac bunul este individual determinat, transferul dreptului de proprietate opereaza in momentul perfectarii acorsdului de vointa. Iar dac bunul este determinat in gen, tranferul dreptului de proprietate opereaza in momentul individualizarii marfii prin: numarare, cantarire, masurare. Obligatiile de facere - predarea marfii si asigurarea conformitatii acesteia. Predarea trebuie sa se faca la locul convenit in contract si la termenul stabilit in contract. Locul dac s-a determinat in contract locul, acesta va fi locul predarii, cheltuielile de predare fiind, in general, dac partile nu convin altfel, in sarcina vanzatorului. Dac in contract nu s-a prevazut nimic in legatura cu locul si marfa

se gaseste intr-un depozit, locul predarii este locul depozitului. Iar dac marfa nu se gaseste in depozit, locul predarii este sediul vanzatorului. Termenul de predare. n contracte termenul poate fi determinat, sub forma unei date fixe, sub forma unui interval sau poate lipsi o asemenea precizare. Dac in contractul de vanzare este prevazut termenul sub forma unei date fixe, vanzatorul nu poate preda marfa inainte de termen fara a avea, in prealabil, acordul cumparatorului. Dac termenul este prevazut sub forma unui interval, alegerea momentului predarii, inauntrul intervalului, revine vanzatorului. Dac in contract nu se prevede un termen, marfa trebuie predata deindata intr-un termen rezonabil, potrivit naturii marfii si obiceiului practicat pe piata vanzatorului. Cat priveste dreptul roman, dac nu s-a prevazut nimic in legatura cu data predarii, marfa trebuie predata in urmatoarele 2 zile care succed momentului incheierii contractului. Termenul poate fi esential si neesential. Dac termenul nu are caracter esential, determinant pt contract, cumparatorul, dar numai el nu si instanta, poate acorda vanzatorului un termen de gratie, acceptand executarea contractului cu intarziere cu sau fara penalitati potrivit contractului. Dac termenul e esential, nerespectarea acestuia antreneaza rezilierea contractului cu daune. Rezilierea se poate cere deopotriva, de cumparatorul interesat dar si de catre vanzatorul constient ca nu poate respecta termenul. Obligatia de asigurare a conformitatii marfii presupune predarea marfii in cantitatea stabilita in contract, la calitatea precizata acolo. Calitatea aceasta trbuie sa corespunda mostrelor, modelelor sau caietelor de sarcini, dac astfel de documente insotesc contractul. Dac nu s -a prevazut nimic in legatura cu calitatea, calitatea liberatorie este calitatea medie pe piata vanzatorului. Dac vanzatorul nu respecta conditiile de calitate, cumparatorul are urmatoarele posibilitati: 1. primeste marfa la calitatea predata cu bonificatie, adica cu reducere de pret; 2. primeste marfa cu defectiunile respective, pe care le remediaza el cu acordul si pe cheltuiala vanzatorului; 3. restituie marfa pe cheltuiala vanzatorului spre a fi remediata sau inlocuita de acesta cu perceperea daunelor de intarziere. Cantitatea. Vanzatorul este obligat sa respecte conditiile de cantitate. Dac nu le respecta, cumparatorul are urmatoarele posibilitati: 1. accepta cantitatea livrata si pt diferenta acorda un termen de gratie vanzatorului, eventual cu perceperea daunelor moratorii; 2. accepta cantitatea livrata cu reducere sunbstantiala de pret sau perceperea de daune compensatorii; 3. procedeaza la o cumparare de compensatie pe cheltuiala vanzatorului care va suporta diferenta in plus de pret.

Obligatiile cumparatorului cumparatorul are obligatia de preluare a marfii si cea de plata a pretului. 1. Preluarea marfii aceasta se face pe cheltuiala cumparatorului, in absenta unor conventii contrare ale partilor. Preluarea marfii opereaza la locul convenit in contract si la termenul convenit in contractul respectiv. Dac in contract nu s-a determinat locul preluarii si marfa se gaseste in depozit, preluarea se va face la sediul depozitului. Dac marfa nu se gaseste in depozit si locul preluarii nu este determinat, preluarea se va face la sediul vanzatorului. Dac cumparatorul nu se prezinta sa-si preia marfa, vanzatorul are la dispozitie urmatoarele posibilitati: Dac dispune de un depozit propriu, va tine marfa in depozit pe cheltuiala cumparatorului; Dac nu dispune de un astfel de depozit propriu, va da marfa in depozit unui tert, de asemenea pe cheltuiala cumparatorului; Dac marfa este perisabila, se realizeaza o colaborare intre parti pt minimizarea pierderilor si maximizarea profitului, in conditiile in care vanzatorul va proceda la o vanzare de compensatie pe cheltuiala cumparatorului. Vanzarea se face la licitatie. Diferenta in minus de pret urmeaza a fi suportata de cumparator. 2. Pretul este un element esential al contractului de vanzare-cumparare, de aceea el trebuie sa fie determinat in contract sau cel putin determinabil. Dac pretul este determinat, plata acestuia se va face in valuta convenita la locul si data celor convenite in contract. Dac nu este determinat locul platii, de regula, plata pretului se face la sediul vanzatorului. In materie comerciala si, drept urmare si in materia dreptului comertului international, plata este portabila, adica este la sediul creditorului, si nu cherabila (la sediul debitorului), cum este in dreptul civil. Dac pretul nu a fost determinat si marfa a existat la momentul incheierii contractului, pretul se considera a fi pretul zilei pe piata vanzatorului de la momentul incheierii contractului. Dac marfa nu a existat la momentul incheierii contractului, pretul se considera a fi pretul zilei pe piata vanzatorului la momentul platii. Pretul zilei poate fi: 1. pretul zilei practicat la bursa de marfuri de la sediul vanzatorului, dac exista o asemenea bursa; 2. in absenta unei burse pe piata vanzatorului, pretul va fi acela practicat la bursa internationala de marfuri, dac exista o asemenea bursa; 3. dac nu exista o bursa internationala de marfuri, pretul se va determina pe baza mercurialelor existente pe piata vanzatorului.