Sunteți pe pagina 1din 12

CURS 1

Delimitari conceptuale: Management general, Managementul organizatiei scolare, Managementul clasei de elevi. Clasa ca grup socioeducativ. Aspecte teoretice si implicatii practice. I. CONCEPTUL DE MANAGEMENT. Etimologia termenului de management: - provenita din manus-agere (lat.) mna, manevrare, pilotare, conducere, strunirea cailor; - manege (fr.), maneggio (it.), to manege (engl.) a reusi, a conduce, a rezolva, a face fata, a dirija, a izbuti, a struni elemente pentru un tel, a administra, a manevra, a stapni, a se descurca, a gasi mijloace, a reusi, a se pricepe sa, a crmui, a duce la bun sfrsit,); - management (engl.) activitatea / arta de a conduce, abilitate, organizare, reusita in atingerea obiectivelor, adaptarea deciziilor optime n proiectarea si realizarea proceselor); - manager (engl.) conducator, administrator, director, coordonatorul unei echipe. n Dictionarul Explicativ al Limbii Romne: Management s. n. 1. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a ntreprinderilor. 3. Stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei ntreprinderi. (DEX) II. EVOLUTIA MANAGEMENTULUI Teorii clasice ale conducerii sau managementul F.W.Taylor, H.Fayol si Max Weber (nceputul secolului trecut). Frederick Winslow Taylor (1856-1915 Inginer american) a publicat lucrarea The Principles of Scientific Management (New York, 1911) n care sustine ca operatiile de productie trebuie sa se efectueze n conformitate cu anumite criterii riguroase, stiintifice, posibil de identificat si de evaluat sau masurat. Henry Fayol (1841-1925) Administratia industriala si generala Prevedere, Organizare, Conducere, Coordonare, Control, Paris, 1916, formuleaza, pentru prima oara, cele sase functii sau atribute ale procesului de conducere. Fayol si Taylor au formulat principiile noii stiinte (management) astfel: Principiul ierarhiei : potrivit caruia orice organizatie e determinata de la vrf catre baza de linii ierarhice de-a lungul carora se exercita autoritatea detinuta de nivelurile superioare. Principiul unitatii de comanda: orice lucrator trebuie sa primeasca ordine numai de la seful lui imediat , superior ierarhic Principiul specializarii: cu ct specializarea e mai ngusta cu att nivelurile productivitatii muncii sunt sunt mai nalte. Principiul mecanicist: indicatorul de baza n functie de care se apreciaza eficacitatea unei organizatii este productivitatea muncii. Principiul corespondentei autoritate responsabilitate: autoritatea conferita unui membru al organizatiei trebuie sa fie echilibrata de responsabilitatea pe care si-o asuma acesta cu privire la modul n care si realizeaza obiectivele organizationale 2 Principiul supravegherii: orice angajat trebuie supravegheat permanent si n cel mai mic detaliu al activitatii sale. Principiul materialist: organizatia se poate astepta la un comportament al angajatului

corespunzator cerintelor ei in masura n care acesta i asigura angajatului un salariu corespunzator postului ocupat si securitatea locului de munca. Sociologul si psihologul german Max Weber (1864-1920) Teoria organizatiilor economice si sociale descrie trei tipuri de autoritate: - traditionala, bazata pe relatii de rudenie - carismatica, bazata pe trasaturile exceptionale de personalitate, - rational-legala, bazata pe legi si norme (Zlate, M., 2004). Elton Mayo Miscarea relatiilor umane. Muncitorii sunt fiinte umane Cercetarile lui Elton Mayo (1880-1949) traverseaza doua etape distincte (Zlate, M., 2004): - ntre anii 1923-1927se deruleaza etapa n care acesta este interesat de ameliorarea conditiilor fizice, iluminatul de exp.n vederea cresterii randamentului muncii; - ntre anii 1927-1939 Mayo experimenteaza factorii psihosociali, pe care i considera mai importanti n cresterea randamentului dar si ai satisfactiei n munca. Doctrina relatiilor umane arata ca, o multime izolata de muncitori poate fi transformata ntr-un grup animat de sentimentul responsabilitatii sociale, fiind grupati dupa sarcini, obiceiuri, traditii si ritualuri, avnd libertatea de a lua decizii. Jacob Levy Moreno (1889-1974), nascut la Bucuresti, a studiat medicina la Viena si apoi a emigrat n America, unde a lucrat ca medic psihiatru, ca psiholog si sociolog. El a elaborat o conceptie unitara cu privire la relatiile afective socio-umane, pe care a prezentat-o n lucrarea Who Shall Survive? Cine va supravietui?, cartea care a lansat o noua stiinta, sociometria. Moreno continua orientarea nceputa de Mayo, nlocuind n conceptia sa omul mecanic, gestiunea administrativa si regula birocratica cu relatiile inter-umane afectivsimpatetice. Moreno constatnd ca relatiile inter-umane afective influenteaza nu numai formarea grupurilor de munca ci si productivitatea muncii, propune reconstructia colectivelor dupa criterii sociometrice. Kurt Lewin (1890-1947) O teorie dinamica a personalitatii Lewin considera ca esentiale n functionarea grupurilor sunt relatiile inter-umane. Lewin accentueaza relatiile conflictualtensionale dintre acestia. Grupul estevazut ca un cmp de forte care se confrunta, n functie de intensitatea si orientarea lor. Pentru Lewin esenta unui grup consta nu n similaritatea ci n interdependenta si dinamica fortelor sale. Teoria resurselor umane este reprezentata de J.G.March, H. A. Simon, R. T. Cybert, Douglas Mc Gregor(1906-1964), Rensis Likert (1903-1981), Cris Argyris. Acesti autori au pus n evidenta urmatoarele caracteristici: disponibilitatile psihice ale oamenilor sunt resursele cele mai importante ale unei organizatii deoarece sunt inepuizabile; oamenii asteapta nu doar sa li se satisfaca cerintele material-economice si sociale ci sa li se dea posibilitatea de a se afirma, de a-si pune n valoare capacitatile de care dispun. Orientari actuale in management Cele mai recente abordari ale psihologiei organizational-manageriale (Cf. Zlate, M., 2004), care aduc noi perspective si solutii sunt: abordarea cognitiva; abordarea psihanalitica; abordarea evolutionista. III. Conceptul de management al clasei Daca pna n decembrie 1989 la noi s-a vorbit despre conducerea nvatamntului conceptul de

management educational este aparut recent, avnd o sfera mai larga dect cel de conducere a nvatamntului. I . Cristea (1996) se refera la dificultatile metodologice de definire a managementului educational. E. Paun (1999) face trimitere la moda managementului ca la un pericol n procesul de conceptualizare a managementului educational. E. Joita (2000) subliniaza necesitatea abordarii interdisciplinare a managementului educational din punct de vedere: psihologic, sociologic, ergonomic, filozofic, politologic, juridic, epistemologic, etc. E. Joita (2000) considera managementul educatiei ca fiind teoria si practica , stiinta si arta proiectarii, organizarii, coordonarii, evaluarii, reglarii, elementelor activitatii educative, ca activitate de dezvoltare libera, integrala, armonioasa a individualitatii umane, n mod permanent pentru afirmarea autonoma si creativa a personalitatii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educationale. Gilbert de Landsheere (1992) defineste managementul educatiei sau pedagogic ca o disciplina pedagogica, interdisciplinara care studiaza evenimentele ce intervin in decizia organizarii unei activitati pedagogice determinate si n gestiunea programelor educative. I. Jinga (1998) considera ca n esenta managementul pedagogic (educational) poate fi definit ca stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati potrivit unor finalitati acceptate de individ si de societate. Managementul educational ca disciplina pedagogica studiaza tehnicile stiintifice prin care activitatea educationala se poate proiecta, organiza, coordona, regla, conduce cu scopul cresterii eficientei sale, pentru modelarea personalitatii umane complexe, autonome si creative. Managementul educational intruneste caracteristici de baza ale managementului organizatiilor, prin adaptare la specificul scolii si la procesul pedagogic: dimensiunea moral-axiologica, prin sistemul de valori utilizat in educatie, ca obiective; esentiala este mobilizarea resurselor umane, ca gestiune a particularitatilor individuale specifice; se centreaza pe utilizarea strategiilor de tip comunicativ, pe interactiuni, pe un ethos specific; valorizarea individului si a capacitatilor sale este obiectivul sau ; astfel domina, n crearea climatului organizational, logica responsabilitatii, afectiva, altruista a descentralizarii, automotivarii, stimulativa. descentralizarea organizarii se realizeaza progresiv si de durata, implicnd schimbari n mentalitati si mecanisme. Un concept subordonat managementului educatiei este managementul clasei de elevi. Iucu (2000) defineste managementul clasei de elevi ca: domeniul de cercetare n stiintele educatiei care studiaza att perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactica si psihosociala) ct si structurile dimensionale ale acesteia (ergonomica, psihologica, psihosociala, normativa, relationala, operationala si creativa ) n scopul facilitarii interventiilor cadrelor didactice n situatii de criza microeducationala (indisciplina, violenta, non-implicare ) si a evitarii consecintelor negative ale acestora, prin exercitiul microdeciziilor educationale. Analiznd comparativ cele doua concepte constatam : a. managementul educational se refera la ntreg sistemul educational, la toate

nivelele institutionale, la relatia dintre institutiile educationale, la relatia dintre actorii implicati n contextul educational; b. managementul clasei de elevi se refera la clasa de elevi, la coordonarea tuturor resurselor umane, materiale si financiare ale acesteia cu scopul cresterii eficientei educationale; c. cele doua tipuri de management sunt intercorelate, managementul clasei de elevi fiind parte componenta a managementului educational; d. managementul educatiei si managementul clasei de elevi ca discipline pedagogice interdisciplinare sunt din punct de vedere epistemologic la intersectia dintre stiinta, tehnologie si arta; e. criteriul eficienta educationala constituie nucleul celor doua tipuri de management. Managementul actual valorifica ideile esentiale ale celorlalte scoli si orientari istorice fiind nsa un tip de management sistemic, dar si situational si contextual. Cele mai bune decizii manageriale se iau n functie de situatia concreta, raportata la contextul respectiv dar si la sistemul mai larg din care face parte. Deciziile educationale de la nivelul clasei de elevi depind de: - situatia concreta, descriptibila, - actorii implicati: profesori, elevi, parinti, - sistemul educational n ansamblul sau. Managerul clasei de elevi profesorul nu executa doar deciziile centrale de politica educationala, nu administreaza doar resursele clasei, nu gestioneaza doar spatiul si timpul educational. El are o viziune de ansamblu asupra nvatamntului si educatiei, initiaza proiecte educationale, organizeaza activitati didactice si educationale, coordoneaza resursele umane, materiale si financiare, ia decizii mpreuna cu cei implicati n procesul educational, rezolva situatiile conflictuale, consiliaza elevii cu probleme, dirijeaza procesul de nvatare creativa a elevilor, etc. Managementul educational si cel subsumat, al clasei de elevi reprezinta o stiinta interdisciplinara aflata la interactiunea dintre psihologie, pedagogie, sociologie, filozofie, economie, stiintele comunicarii, stiintele rezolvarii conflictelor, etc. Managementul clasei de elevi are functii similare cu cele ale managementului educational: - proiectare; - organizare; - coordonare; - consiliere; - conducere; - evaluare a activitatii educationale si a factorilor educationali la nivelul clasei de elevi; - este o reflectare a managementului educational la specificitatea clasei de

elevi. Managementul clasei de elevi reprezinta abilitatea profesorului/consilierului de a planifica si organiza activitatea clasei, de a invata sa asigure un climat favorabil instructiei si educatiei. In cadrul managementului clasei se urmareste prevenirea comportamentelor distructive, deviante si rezolvarea problemelor comportamentale. Managementul clasei de elevi reprezinta domeniul de cercetare n stiintele educatiei, care studiaza att perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactica si psihosociala), ct si structurile dimensionale ale acesteia (ergonomica, psihologica, sociala, normativa, operationala si inovatoare), n scopul facilitarii interventiilor cadrelor didactice n situatii de criza microeducationala (indisciplina, violenta, nonimplicare etc.) si a evitarii consecintelor negative ale acestora, prin exercitiul microdeciziilor educationale. Obiectivul functional al managementului clasei este formarea la elevi a abilitatii de autoreglare a comportamentelor. Controlul comportamentelor este att extern, realizat de catre parinti, profesori, colegi, ca apoi, prin interiorizare, sa devina autonom. n cadrul procesului de interiorizare intervin reguli si modele de urmat. Managementul educatiei este teoria si practica, stiinta si arta proiectarii, organizam coordonarii, evaluarii, reglarii elementelor activitatii educative, a resurselor ei, ca activitate de dezvoltare libera, integrala, armonioasa a individualitatii, conform idealului educational. Cadrele didactice pot exercita functii de conducere la urmatoarele niveluri: n conducerea unui colectiv de elevi (grup, clasa), n conducerea unui colectiv (diriginte, nvatator, educatoare), n conducerea procesului de asistenta psihopedagogica (profesor-logoped,

profesor-consilier), in conducerea activitatii metodice (profesor-metodist n scoli, la nivel interscolar, n CCD-ISJ), n conducerea unitatii de nvatamnt (director), n conducerea inspectiei scolare (inspector scolar), n conducerea activitatii de cercetare pedagogica (profesor-cercetator), n conducerea globala a sistemului de nvatamnt (profesor-demnitar). La nivelul scolii se pot aplica principiile abordarii ei ca organizatie: existenta unor scopuri clar formulate si delimitate, motivarea indivizilor pentru a desfasura n comun activitatea specifica, combinarea intre diferitele tipuri de resurse necesare realizarii obiectivelor, scopurile sunt transindividuale, interactionarea indivizilor pentru realizarea scopurilor comune, existenta diviziunii muncii, reglementarea sociala a rolurilor si statutelor 6 indivizilor in structura creata, modalitati proprii de organizare si dirijare-coordonare a activitatilor si indivizilor. Orice organizatie se caracterizeaza prin: structura organizationala: marime, complexitate, formalizare, specializare, diferentiere a activitatii , pozitii si roluri,relatii si interactiuni; controlul organizational: structura ierarhica, niveluri de autoritate, birocratizare; comportamentul organizational: scopuri, cultura si climat organizational, etos, eficacitate; schimbare organizationala: flexibilitate, inertie/inovatie, dezvoltarea personalului. Scoala, ca organizatie, are ca specific:

este o organizatie care nvata si produce nvatare, deci se supune logicii pedagogice; sunt prezente si se manifesta doua activitati de baza, distincte si interdependente: activitatea managerial-administrativa (reglementata formal, normativ) si activitatea pedagogica (reglementata de specificul normelor educatiei, instruirii); regulile de eficienta sunt de tip calitativ si vizeaza procesele, calitatile personalitatii ce se formeaza, educa; prezenta manifesta a aspectelor informale si a manifestarilor creative, expresive, mai mult dect a celor formale; prezenta a mai multor tipuri de membri n organisme de conducere, administrative, de realizare a procesului pedagogic; actioneaza reglementari de ordin institutional, dar si pedagogic (uneori contradictorii); profesorul este supus numeroaselor asteptari, presiuni n exercitarea rolurilor, de unde valoarea descentralizarii conducerii. Dupa nivelul ierarhic la care se exercita, managementul educational se clasifica: strategic, la nivel national (MEC); tactic, la nivel teritorial (ISJ); operativ, specific institutiilor de nvatamnt de diferite tipuri. Toate acestea respecta anumite norme, regulamente, instructiuni, atributii ale organismelor specifice, metodologii, reglementari specifice. Functii ale managementului clasei: Managementul pedagogic reprezinta o modalitate de conducere superioara globala

(vizeaza ansarnblul problemelor sistemului, vazute n interdependenta lor functionala, structurala), optima (prin valorificarea maxima a resurselor sale), strategica (vizeaza dezvoltarea sistemului pe termen mediu si lung, prin inovarea continua a structurilor, functionalitatii). Astfel actiunile principale de conducere vizeaza: 7 1. informarea manageriala (colectarea informatiei, stocarea ei, procesarea ei, accesibilizarea, dirijarea ei pentru proiectarea si realizarea conducerii), 2. evaluarea manageriala (masurarea informatiei, aprecierea ei, luarea deciziei n baza diagnozei facute, pentru corectare-ameliorare-reformare) 3. comunicarea manageriala (prelungeste decizia la nivelul actiunii practice). Functiile managementului pedagogic evidentiaza rolurile conducerii scolii n realizarea obiectivelor sistemului de nvatamnt: functia de planificare-organizare, functia de orientare-indrumare metodologica, functia de reglare-autoreglare a sistemului, procesului. Managementul consta ntr-un sir de activitati reglate ciclic, care definesc tipurile de actiuni specifice ale managerilor, numite functii ale conducerii: prevederea evalueaza viitorul, surprinde tendiritele probabile de evolutie a organizatiei. Ea poate fi pe termen lung (prognoza), pe termen mediu (planificarea) si pe termen scurt (programarea); decizia consta n alegerea unei modalitati de actiune din mai multe posibile. Ea este si un proces, cu etapele: identificarea problemei, obtinerea informatiilor necesare, prelucrarea si organizarea lor, elaborarea de variante de actiune, alcatuirea unor proiecte de rezolvare, adoptarea deciziei prin alegerea variantei optime,

comunicarea deciziei, explicarea si argumentarea ei, organizarea practicii, controlul si reglarea actiunii; organizarea cuprinde sistemul de activitati necesare indeplinirii sarcinilor, componentele acestora (resurse, operatii, sarcini, relatii, ordonare, responsabilitati, ierarhii); coordonarea asigura cooperarea, armonizarea actiunilor, economicitatea, dozarea, stimularea, antrenarea; controlul consta n verificarea, monitorizarea, aprecierea, analiza actiunilor, etapelor, factorilor n relatie cu obiectivele, cu standardele stabilite. Managementul microgrupurilor educationale Clasa de elevi reprezinta, la o prima aproximare, o formatiune psiho-sociala, structurata n functie de criteriul particularitatilor de vrsta ale componentilor acesteia (elevii) si avnd implicatii multiple asupra desfasurarii procesului instructiv-formativ. Clasa de elevi, n calitatea sa de formatiune psiho-sociala se defineste prin existenta unor relatii interpersonale accentuate ntre toti membrii sai, prin faptul ca si pastreaza compozitia/structura o perioada ndelungata de timp si prin existenta unor scopuri comune (instructiv-formative) pentru realizarea carora elevii actioneaza, att individual ct si prin cooperare. Principalele atribute ale grupului-clasa sunt astfel: marimea (numarul membrilor ce compun grupul); interactiunea nemijlocita ntre indivizii ce formeaza grupul-clasa; existenta scopurilor comune; structura (ierarhia interna a grupului si microgrupurile structurate ca urmare a

existentei unor relatii preferentiale ntre elevi); coeziunea (omogenitatea grupului, masura n care interrelatiile conflictuale afecteaza unitatea grupului); eficienta n actiune a grupului (dependenta de gradul n care membrii grupului pot colabora eficient pentru rezolvarea unei sarcini); 8 permeabilitatea grupului (disponibilitatea acestuia n ceea ce priveste primirea de noi indivizi n cadrul grupului); sintalitatea (personalitatea, individualitatea clasei de elevi ca ansamblu detrminat de structura relatiilor interpersonale existente la nivelul grupului, de valorile mpartatite si normele de conduita promovate/acceptate); La nivelul clasei de elevi distingem urmatoarele tipuri de relatii si interactiuni educationale: 2. relatii de intercunoastere (interactiuni ce vizeaza formarea unor imagini ct mai adecvate despre colegii din cadrul grupului si implicit cu privire la propria persoana); 3. relatii de intercomunicare (schimburi reciproce de informatii ntre indivizii ce compun grupul-clasa); 4. rerelatii socio-afective preferentiale (relatii de simpatie/antipatie, de atractie/respingere); 5. relatii de influentare (determinate de normele si regulile explicite sau implicite ce reglementeaza activitatea grupului); influentarea poate fi rezultatul intrventiei profesorului, a elevului numit/ales responsabil al clasei (lider formal), a unui elev ce ntruneste reuneste multiple relatii de preferentialitate (lider informal) sau a unui subgrup capabil sa-si impuna punctul de vedere (subgrup dominant);

Elementele anterior mentionate fac necesara existenta unui management corespunzator al clasei de elevi. Spre exemplu, se stie faptul ca la nivelul fiecarui grup, alaturi de normele si reglementarile institutionale, functioneaza un set de norme si reguli elaborate implicit de catre membrii grupului, norme a caror respectare conditioneaza n mare masura pozitia individului n cadrul grupului. n situatia n care aceste reguli implicite sunt n contradictie cu cele institutionale, exista riscul ca elevul, n dorinta sa de a obtine aprecierea favorabila a grupului de apartenenta, sa ignore regulile institutionale comitnd abateri disciplinare de diverse niveluri gravitate. BIBLIOGRAFIE 1. Argyris, C.,(1970), Participation et organisation, Dunod, Paris 2. Barus-Michel, Giust-Desprairies, F.,Ridel, R.,(1998), Crise. Abordare psihosociala clinica 3. Chirica, S.,(2003), Inteligenta organizatiilor. Rutinele si managementul gndirii colective. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 4. Coriat, B., Wenstein, O., (1995), Les nouvelles theorie de lentreprise, Gaetan Morin Chicoutimi 5. Cristea, S.,( 2000), Dictionar de pedagogie, Ed. Litere. Litera International, Bucuresti 6. Drucker, P., F.,(1968), L efficacite, objectif, no. 1 des cadres, Editions d Organization, Paris 7. Enriquez, E.,(1992), Lorganisation en analise, PUF, Paris 8. Fayol, H.,(1927), Administratia industriala si generala, trad.ro. Nicolae Constantinescu, Taranu & Co, Bucuresti 9. Herzberg, F.,(1971), Le travail et la nature de l homme, Entreprise Moderne dEdition, Paris 10. Iosifescu, S.,(2001), Management educational. Ghid metodologic pentru formarea formatorilor, MEC, Institutul de stiinte ale educatiei, Bucuresti

11. Iucu, R.,(2000), Managementul si gestiunea clasei de elevi. Editura Polirom, Iasi 12. Jinga, I.,(1998) , E. Istrate, Manual de pedagogie, Ed. AII, Bucuresti 13. Joita E.(2000), Management educational, Editura Polirom, Iasi 14. Katz, D.,Kahn, R., L.,(1966), The Social Psychology of organisation, Wiley, New York 15. Landsheere, G.de(1992), L education et la formation, PUF, Paris 16. Lewin, K.,(1959), Psychologie dynamique. Les relationes humaines,.PUF, Paris 17. Likert, R.,(1974), Le gouvernement participatif de lentreprise, Dunod, Paris 9 18. Mayo, E.,( 1933), The human Problems of an Industrial Civilisation, The Mc. Millan Company, New York 19. Mc Gregor, D.,(1969), La dimension humaine de l entreprise, Gauthier, Villars-Editeur, Paris 20. Mintzberg, H.,(2003), Le pouvoir dans les organisations, Edition dOrganisation, Paris 21. Moreno, J.l.(1970), Fondements de la sociometrie, PUF, Paris 22. Perkins, J.E.(1999) http://www.drizzle.com 23. Simon, H.,A.,(1956), Models of Man, Wiley, New York 24. Taylor, W.Fr.(1911), The Priciples of Scientific Management, Harper& Row 25. Vlasceanu, M.,(1999), Organizatiile si cultura organizarii, Editura Trei, Bucuresti 26. Weber, M.,(1965),n LevyA.,(ed.,), Psychologie sociale. Textes fondamentaux anglais et americanes, Dunod, Paris 27. Zlate, M.,(2004,), Tratat de psihologie organizational-manageriala, Polirom, Bucuresti