Sunteți pe pagina 1din 5

Bugajski, Januzs - Pacea rece Cartea e structurata pe 19 capitole, impartite la randul lor in mai multe subcapitole.

In introducere, Vecinatatea imediata sau temporara? avem un prim subcapitol numit Pacate originare. Dupa caderea URSS, in anii 90, Rusia incerca sa redevina o mare putere, atat pe scena europeana cat sip e cea eurasiatica. In acest subcapitol, Bugajski prezinta mai in detaliu incercarea Rusiei de a redeveni o mare putere pe plan mondial. Aflam ca aceasta nega orice vina legata de impiedicarea regiunilor est-europene de a se dezvolta si ca ea nici nu a fost facuta raspunzatoare pentru actiunile ei. Tarile din Europa Centrala si de Est se temeau totusi inca de ea si de amintirea dominatiei ei. Mentalitatea Rusiei ramenea una de asediu expansionist, conform careia statul rus trebuie sa fie protejat impotriva inferentelor politice, economice, culturale si militare care vin din toate partile. Doctrina Sinatra, versiunea Gorbaciov: N-am putut s-o fac in my way, este un titlu cum nu se putea mai bun pentru urmatorul subcapitol. Dupa 1989-1990, Rusia nu recunostea ca a fost infranta in razboiul rece ci afirma ca retragerea militara ireversibila fusese doar un gest de generozitate. Gorbaciov spunea ca a permis statelor-satelit sa-si recapete independenta cu scopul de a incuraja cooperarea cu Vestul. Caderea URSS s-a datorat increderii lui Gorbaciov in loialitatea poporului sovietic. El credea ca doar prin restructurare economica ar putea salva Uniunea. Credea in mitul sovietizarii. asumptia subiacenta perestroikai insesi, era ca exista un popor sovietic loial. Prin eliberarea de constrangerile birocratice (glasnost si demokratia), acesta ar fi folosit libertatea pentru a salva economia URSS. Gorbaciov gresise. In 1990-1991 Pactul de la Varsovia si Consiliul pt. Asistenta Economica Reciproca au fost dizolvate, iar Gorbaciov a dat de inteles ca in Europa de Est nu va mai fi folosita forta sovietica armata; se astepta, totusi, ca acestia sa-si coordoneze politica externa cu Moscova. Acesta esueaza, iar Rusia care iese din URSS, se dovedeste a fi doar o tara mare fara baze economice. Legaturile intre Rusia si Europa de Est sunt, dupa caderea blocului sovietic, in declin. Fiind succesorul URSS, Rusia isi castiga locul in Consiliul de Securitate al ONU. Moscova e plasata intr-o pozitie dominanta fata de celelalte republici, cand Boris Eln a fost ales presedinte, in 1991. In primii ani, cat acesta era sub influenta gandirii politice a lui Gorbaciov, Rusia ducea o politica de democratizare acasa. Kremlinul credea in reconstruirea Rusiei cu ajutorul SUA si a fost uimit cand nu a fost asa. Intre 1992-1993 - politica externa a Moscovei devine mai dura. Kremlinul folosea ca pretext

neimplinirea promisiunilor de ajutorare de catre Occident, pentru a-si crea o politica externa rusa mai combativa. 1993 se adopta conceptual de politica externa si noua doctrina militara, marcate de o suspiciunea fata de Occident. Doctrina militara semnata de Eln afirma ca sfera de influenta a Rusiei coincide cu cea a URSS si a fostilor sai sateliti. Obiectivul era reafirmarea Rusiei in fostele colonii, in ciuda slabiciunii ei economice. Doctrina Kozrev era menita sa ii intarzie pe fostii sateliti de la aderarea la NATO. In 1996, Eln il inlocuieste pe Kozrev cu Evgheni Primakov Rusia si-a asumat un rol mai activ fata de fostii sateliti. Primakov era un antioccidental (credea ca un parteneriat cu NATO ar dauna obiectivului Rusiei de a devein o mare putere), deci a schimbat orientarea occidentala cu o politica externa de mare putere. Succesorul sau, Igor Ivanov, sub administratia lui Putin, a mentinut aceasta abordare pragmatica. Rusia era vazuta si ca protectoarea vecinilor mai slabi impotria influentelor islamice si occidentale. Din Rusia fara dragoste: perspective asupra Europei de Est este cel de-al 4lea subcapitol al introducerii. Aici este dezbatut subiectul NATO si cum rusii percepeau organizatia ca fiind o alianta militara indreptata strict impotriva Rusiei. Analistii politici rusi au pretins ca NATO capatase o pozitie antirusa mai pronuntata, in 1999, odata cu intrarea Poloniei, Ungariei si a Republicii Cehe in organizatie. Aceasta idee a fost exagerata in mod deliberat, pentru a mobiliza opinia publica, pentru a suscita simpatia rusofililor din capitalele vestice si pentru a castiga influenta in statele NATO. Kremlinul a avertizat periodic ca extinderea NATO va stimula un raspuns nationalist. Astfel de amenintari au avut o anumita rezonanta in cercurile politice occidentale, dar au suscitat si mai multe temeri in Europa Centrala ca imperialismul continua sa fie un factor central in politica extena a Rusiei. De asemenea opozitia Rusiei fata de NATO a indus teama ca Rusia avea planuri ascunse si a accentuat apiratiile est-europene de intrare in Alianta. In partea cealalta, doctrina militara a Rusiei adoptata in aprilie 2000, descria dezvoltarea NATO si cooperarea cu fostele tari sovietice ca pe niste amenintari la securitatea nationala. Inspectorul Putin preia puterea (subcap 5) se refera strict la perioada de dupa anul 2000. Filosofia lui Putin punea accentual pe faptul ca un stat puternic trebuie sa stea la baza rezolvarii problemelor accumulate de Rusia. Politica lui, mai intai Rusia era si o reactive la ceea ce fusese perceput ca esecuri ale occidentalizarii, defecte ale liberalismului si presupuse intentii ale SUA de a slabi Rusia. Nationalismul de stat a fost consolidate ca principiu conducator si maniera de lucru a guvernului. Odata cu aparitia politicilor lui Putin, institutiile democratice au inceput sa se erodeze. Putin era totusi vazut ca un personaj care incerca reintegrarea economica a Rusiei pe plan mondial. El era descries ca fiind primul lider care depasise ambitiile traditionale de mare putere ale Rusiei sic a fiind preocupat de modernizare. In 2004 Putin a castigar alegerile cu o victorie zdrobitoare, in care rivalii sai au fost fie discreditati politic, fie ignorati de presa.

Desi se caracteriza ca fiind un lider democratic, democratia se lasa asteptata in Rusia. Sistemul de guvernare a devenit o parodie a democtratiei. Desi vorbea adesea despre statul de drept, el isi afirma credinta intr-un stat puternic, acesta fiind o valoare rusa traditionala, respingand guvernarea liberala, care era considerate nepotrivita pt Rusia. In anul 2000, Putin aproba un nou Concept de Securitate Nationala si semneaza o noua doctrina militara. In timp ce conceptual politic acuza Washingtonul ca intentioneaza sa creeze o structura internationala bazata pe propria lui dominatie, doctrina militara punea in evidenta cateva posibilitati de a c ontracara extinderea NATO si SUA. Intre timp, oamenii de afaceri deveneau una din resursele cheie pentru politica externa a Kremlinului. Putin si-a fixat cateva obiective dpdv al politicii externe: refacerea puterii globale a Rusiei, subminarea SUA, exploatarea conflictelor dintre Washington si aliatii europeni si folosirea resurselor strategice pentru a obtine influenta economica si politica in fostul imperiu rusesc. Dupa 11.09.2001, Rusia a evitat atacurile dure si chiar a dat un semnal ca nu se va mai opune extinderii NATO, Moscova fiind pregatita sa ajute America sa lupte impotriva terorismului international. Putin abordeaza aceasta politica externa pentru a obtine resurse si piete care sa continue la reconstructia si modernizarea economiei rusesti. In urmatorul subcapitol vedem evaluarea procesului de luare a deciziilor in Rusia dupa colapsul URSS. Unii analisti au spus ca acest proces a fost, in cea mai are parte a anilor 90, morf, nestructurat, incoerant, inconstient si adesea spontan. Lynch ofera, totusi, o alta interpretare: politica rusa dupa 1991 s-a dovedit relative plina de succes in a promova doua obiective central, care intra uneori in conflict: impunerea hegemoniei diplomatice si de securitate a Rusiei, [] evitand in acelasi timp o ruptura cu statele din grupul G-7 si mai ales cu SUA. Spre sfarsitul mandatului lui Eltin. Putin a fost desemnat ca succesor al sau. In timpul mandatului sau, conexiunile intre administratia prezidentiala si companiile energetice cele mai importante sau consolidat. Nutreste astfel un sistem de ultim control al Moscovei asupra industriei. Guvernul Putin a intentionat sa reconstruiasca o sfera larga de control in fostele republici sovietice. In ciuda faptului ca doctrina lui de politica externa nu se mai referee la fostii sateliti ca facand parte dintr-o sfera de interes istorica, guvernele est-europene se temeau de obiectivele lui pe termen lung.

Capitolul 2 : Arsenalul politicii externe a Rusiei, este de asemenea impartit in mai multe subcapitole. Primul dintre aceastea, Zone si obiective vizate,Busajski vorbeste despre cele 4 subregiuni vazute de Moscov, in partea rasaiteana a Europei: partea europeana a CSI, zona

baltica, Europa Centrala si Europa de Sud-Est. Prima parte (Belarus, Ucraina si Moldova) este importanta pentru Rusia pentru a recastiga sfere de dominatie mai largi. Putin dorea reintegrarea spatiului postsovietic, pentru ca astefel va consolida perceptia conform careia Rusia rerpezinta o putere globala. Statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania) reprezinta un tampon in calea invadarii de catre Vest a fostelor teritorii sovietice. In acest sens, Kremlinul a mentinut aceste state intr-o stare de slabiciune si izolare. Statele central-europene (Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Ceha) sunt vizate pentru neutralizare, pentru ca sunt private ca o sursa de influentare negative a vecinilor din CSI, datorita progreselor realizate. Regiunea de Sud-Est (Slovenia,Croatia, Bosnia-Hertegovina, Serbia, Mutenegru, Kosovo, Macedonia, Albania, Bulgaria, Romania) zona importanta de competitive international in anii 90. Kremlinul a facut manevre pentru a obtine pozitii importante in tarile vizate. In timpul primului sau mandate, Putin a clarificat cateva obiective: 1. Influentarea bazelor orientarilor externe si politicilor de securitate ale statelor vecine. Moscova cauta sa obtina controlul mai ales in zona CSI. 2. Incercarea de a obtine beneficii economice si pozitii de monopol prin investitii externe. 3. Transformarea dependentei Europei de Est fata de energia si investitiile economice rusesti intr-o influenta interguvernamentala predictibilaconstanta pe termen lung. 4. Limitarea dimensiunilor si a vitezei largirii si tntergrarii institutionale occidentalea statelor din CSI, mai ales in domeniul securitatii. Moscova a blocat initiative de genul GUUAM (alianta intre Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan si Moldova), care ar putea bloca accesul Rusiei si ar adanci legaturile cu NATO. 5. Folosirea regiunii CSI drept esafodaj pentru reconstructia unei sfere de influenta redobandirea unui statut de putere globala. 6. Obturarea relatiilor transatlantice sau conexiunilor Europa-America. Pentru realizarea acestor obiective, arsenalul include arme de caliber diferite. Urmatorul subcapitol elaboreaza tema presiunilor diplomatice. Kremlinul a aplicat in mod evident presiuni politice impotriva statelor care au rezultat din URSS. Vizitele ostentative, dar si ignorarea intentionata a anumitor guverne reprezinta parghii diplomatice standard prin care se doreste smulgerea unor concesii sau obtinerea unor acorduri politice publice. Subcapitolul numit Amenintarile militare porneste cu afirmatia ca, desi Armata Rosie nu mai putea interveni direct, ca urmare a reragerii ei din Europa de Est, aparatul militar de securitate a incercat sa-si mentina influenta folosind bazele din cea mai mare parte a fostei URSS prin infiltrare sau prin destabilizare internationala. Oficialii de la Kremlin avertizau des ca Rusia va suspenda acordurile de control al armelor nucleare si conventionale, realizand un pact military cu statele din CSI. Ei au oferit de asemenea garantii mai multor state pentru a le devia de la aderarea la NATO. In octombrie 2003, ministrul apararii, Serghei Ivanov, a enuntat situatiile in care Rusia

ar putea sa realizeze un atac militar preventiv, in conformitate cu prevederile doctrinei militare recent elaborate care era flexibila si larg cuprinzatoare. In ceea ce priveste desfasurarile fortelor de mentinere a pacii, Moscova a pus la cale sau a profitat de rebeliunile din tarie vecine CSI, facand presiuni pentru implementarea trupelor ei ca forte de mentinere a pacii pe termen lung (in anii 90). Totusi aceste trupe nu respectau regulile cardinale ale mentinerii pacii, conform carora pacificatorii nu trebuie sa ia partea unora dintre combatanti. De multe ori Moscova avea un interes ascuns in privinta continuarii unui nivel controlat al violentelor, pentru ca prea mult ar fi dus la destabilizare, iar prea putin ar fi afectat nevoia unei prezente aproape permanente a fortelor rusesti. Din punctul de vedere al controlului asupra energiei, terbuie mentionat ca aproape jumatate din veniturile externe ale Rusiei provin din exportul de gaze natural si petrol. Putin vede astfel in energie un factor important al relatiilor internationale. Incearca astfel obtinrea unei dominatii geostrategice in sectorul energetic prin cresterea inflatiei asupra celor mai importanti furnizori ai tarilor consumatoare. Pe langa furnizarile energetice si investitiile in infrastrructura, Moscova mai are cativa asi in maneca impotriva vecinilor sau, care sunt dependent de creditele, comertul si investitiile rusesti. Rusia cauta, prin politizarea economiei, sa obtina un control asupra politicii altor tari, prinzandu-le intr-un paienjenis de relatii financiare. Pentru aceasta, Kremlinul incurajeaza achizitionarea sectoarelor-cheie ale econimiilor est-europene de catre companii care au legaturi cu statul rus. Comertul este si el folosit atat ca mijloc punitive, prin intreruperile livrarilor, cat sic a arma de seductie, prin subventionarea diferitelor produse. Moscova a stabilitt stranse legaturi cu lideri politici si cu partied care au fost creticate pentru lipsa lor de democratie. Ea prefera sa negocieze cu lideri autoritari, care pot inabusi opiniile politice divergente in legatura cu Moscova si cu Vestul. Ultima problema dezbatuta e manipularea retelelor criminale, de care guvernele est-europene sunt extreme de preocupate. Retelele care au urmat KGB-ului mentin legaturi stranse cu mai multe organizatii ale crimei, beneficiind de pe urma acestei relatii. Mafia rusa si-a largit activitatile in anii 90, fondand un numar important de retele regionale, care se ocupau cu activitati ilicite.aceste organizatii permit serviciilor de ecuritate rusesti sa isi extinda raza de actiune in tarile pe care le vizeaza.