Sunteți pe pagina 1din 6

Antonie cel Mare Oamenii se socotesc rationali nsa pe nedrept, caci nu sunt rationali.

. Unii au nvatat cuvintele si cartile vechilor ntelepti. Dar rationali sunt numai aceia care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savrsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca rationali.(Antonie cel Mare) Omul cu adevarat rational are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-L placa; si numai la aceasta si deprinde sufletul sau: cum sa-i placa lui Dumnezeu, multumindu-i pentru o asa de mare purtare de grija si pentru crmuirea tuturor, orice soarta ar avea el n viata. Pentru ca este nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare si neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I multumim pentru cele ce ni se ntmpla cum trebuie, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci n cunostinta si credinta cea catre Dumnezeu sta mntuirea si desavrsirea sufletului. (Antonie cel Mare) Cel ce poate mblnzi pe cei nenvatati, ca sa iubeasca nvatatura si ndreptarea, facator de om trebuie sa se numeasca. Asemenea si aceia care ndreapta pe cei desfrnati catre petrecerea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blndetea si nfrnarea este fericire si nadejde buna pentru sufletul oamenilor. (Antonie cel Mare) Om se numeste sau cel rational, sau cel ce ngaduie sa fie ndreptat. Cel ce nu poate fi ndreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni. Iar de unii ca acestia trebuie sa fugim, caci celor ce traiesc laolalta cu pacatul nu li se ngaduie sa se afle niciodata printre cei nemuritori. (Antonie cel Mare) Dupa cum corabierii crmuiesc corabia cu grija, ca sa n-o izbeasca de vreo stnca vazuta sau nevazuta, asa si cei ce se silesc spre viata duhovniceasca trebuie sa cerceteze cu frica ce trebuie sa faca si ce sa nu faca. De asemenea sa creada ca legile lui Dumnezeu le sunt de folos, taind de la suflet toate gndurile pacatoase. (Antonie cel Mare) Dupa cum crmacii si cei ce tin frnele cu srguinta si cu luare aminte ajung la tinta, tot asa cei ce se silesc spre viata cea dreapta si virtuoasa, trebuie sa calatoreasca cu srguinta si cu grija, precum se cuvine si dupa cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea si cugeta ca se poate aceasta, creznd si face loc n nemurire. (Antonie cel Mare) Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rsul, ocupatiile si ntlnirile cu oamenii. Caci toate acestea se ndrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si nchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte. (Antonie cel Mare) Celui ce nu stie sa deosebeasca binele de rau nu-i este ngaduit a judeca pe cei buni sau pe cei rai. Caci bun este omul care cunoaste pe Dumnezeu, dar el nu este, nu stie nimic si nu va sti vreodata. Caci calea cunostintei lui Dumnezeu este bunatatea. (Antonie cel Mare)

Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele cnd sunt de fata; iar n dos nu-i brfeste. Dar nici celor ce ncearca sa-i graiasca de rau nu le ngaduie.(Antonie cel Mare) n cuvntari orice asprime sa lipseasca. Pentru ca sfiala si neprihanirea stiu sa nfrumuseteze pe oamenii cu judecata mai mult dect pe fecioare, caci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumina care nvaluie sufletul, cum nvaluie soarele trupul. (Antonie cel Mare) Nestatornicii si nepriceputii sa nu ispiteasca pe cei ntelepti. Iar cel ntelept este barbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeste putine si pe cele de trebuinta si placute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare) Cel ce urmareste vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu grijeste de virtutile sufletului, caci acestea sunt bogatia si hrana sa vesnica. De cele vremelnice se mpartaseste numai pe ct se poate, dupa cum da si voieste Dumnezeu, folosindu-se cu multumire si bucurie de ele orict de smerite ar fi. Mncarea scumpa hraneste numai trupul; cunostinta lui Dumnezeu nsa, nfrnarea, bunatatea, facerea de bine, buna cinstire si blndetea, acestea ndumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare) Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricarui alt lucru, sa stie nti ca trebuie sa se multumeasca cu cele date de Dumnezeu; iar cnd trebuie sa le dea napoi, sa fie gata a face aceasta cu recunostinta, ntru nimic scrbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru napoierea lor. Caci dupa ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, leau dat iarasi napoi. (Antonie cel Mare) Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa deznadajduiasca si sa paraseasca vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si sa o dispretuiasca ca una ce nu ar putea fi ajunsa nici nteleasa de ei. Caci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutii si mntuirii, prin srguinta si dorinta, totusi se fac mai buni sau n nici un caz mai rai. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare) Cnd afli pe unul glcevindu-se si luptndu-se mpotriva adevarului si a lucrului vadit, pune capat glcevii, parasind pe unul ca acela, fiindca si-a mpietrit cu totul mintea. Caci precum apa cea rea strica vinul, cu vrajba strica pe cei virtuosi cu viata si cu socotinta. (Antonie cel Mare) Daca ntrebuintam orice srguinta si iscusinta ca sa scapam de moartea trupeasca, cu att mai vrtos suntem datori sa ne straduim ca sa scapam de moartea sufleteasca, pentru ca cel ce voieste sa se mntuiasca nici o piedica nu are, fara numai negrija si lenea. (Antonie cel Mare) Moartea, de o va avea omul n minte, nemurire este; iar neavnd-o n minte, moarte i este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare) Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamntesti. Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urti, ci si luati n rs de multi smintiti. Ei nsa rabda toate n saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Caci cel ce ntelege cele ceresti crede lui Dumnezeu,

stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce nsa nu le ntelege nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mntuirea omului. (Antonie cel Mare) Cei ce nu sunt multumiti cu cele ce le au la ndemna pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbura sufletul si i insufla gnduri si nchipuiri ca cele ce le au sunt rele. Si dupa cum hainele mai mari mai mari dect masura mpiedica la miscare pe cei ce se lupta, asa si dorinta avutiei peste masura mpiedica sufletele sa lupte sau sa se mntuiasca. (Antonie cel Mare) Starea n care se afla cineva fara sa vrea i este si paza si osnda. Deci ndestuleaza-te cu ct ai, ca nu cumva purtndu-te cu nemultumire, sa te pedepsesti singur fara sa simti. Iar calea spre aceasta este una singura: dispretuirea celor pamntesti. (Antonie cel Mare) Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a mnca, ci a mnca nemultumind, fara cuviinta si fara nfrnare. Caci esti dator sa tii trupul n viata, nsa fara nici un gnd rau. Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu pizma, cu mndrie. Nu e pacat nenfrnarea limbii la multumire si rugaciune, dar e pacat la vorbire de rau. E pacat sa nu lucreze minile milostenie, ci ucideri si rapiri. Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste, cnd din sloboda alegere lucreaza cele rele n loc de cele bune, mpotriva voii lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare) Cei ce cunosc binele, dar nu vad ce le este de folos, si orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a mpietrit. De aceea nu trebuie sa ne ndreptam mintea spre acestia, ca nu cumva sa cadem si noi, n chip silnic, n acelasi lucruri, fara bagare de seama, ca niste orbi. (Antonie cel Mare) Nu trebuie sa ne mniem pe cei ce pacatuiesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de osnda. Ci pentru dreptatea nsasi, pe cei ce gresesc sa-i ntoarcem si sa-i certam daca se nimereste, fie prin ei nsisi, fie prin altii. Dar sa ne mniem sau sa ne nfuriem nu se cade, pentru ca mnia lucreaza dusa de patima si nu de dreptate si de judecata. De aceea nu primi sa te sfatuiasca nici oamenii prea milosi, caci pentru binele nsusi si pentru dreptate trebuie sa certi pe cei rai, nsa nu pentru patima mniei. (Antonie cel Mare) Nu se cuvine ca sufletul rational si luptator sa se sperie si sa se nfricoseze ndata de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci tulburat de nalucirile lumesti sufletul si iese din limanul sau. Sa stim ca virtutile noastre sufletesti ni se fac naintemergatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de bunavoie pricini ale muncilor. (Antonie cel Mare) Dintre cei ce se afla ntr-o ospatarie, unii nchiriaza paturi; altii neputnd avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin dect cei ce dorm n pat. Si asteptnd masura noptii, dimineata toti se duc, lasnd paturile ospatariei si lund numai lucrurile lor. Asemenea este si cu toti cei ce vin n viata: si cei ce au trait cu putine si cei ce au vietuit n slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o ospatarie, nelund nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai faptele lor, bune sau rele, savrsite de ei n viata lor. (Antonie cel Mare)

A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscnd aceasta, oamenii ntelepti si deprinsi n virtute si n cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plns, aducndu-si aminte de nenlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii. (Antonie cel Mare) Nu trebuie sa urm pe cei ce au uitat de vietuirea cea buna si placuta lui Dumnezeu si care nu recunosc dogmele drepte si iubite de Dumnezeu. Ci mai vrtos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi n puterea de a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu ntelegerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestiintei, si nu cunosc pe Dumnezeu, sarmanii si nechibzuitii de ei. (Antonie cel Mare) Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietuire. Nu pentru pizma zic, dar socotesc ca vei fi luat n rs de cei smintiti. Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte putini auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, dect ceea ce voieste Dumnezeu pentru mntuirea oamenilor. (Antonie cel Mare) Sufletul este n trup, iar n suflet este mintea si n minte cuvntul. Prin ele Dumnezeu fiind nteles si preamarit face sufletul nemuritor, dndu-i nestricaciunea si fericirea vesnica. Caci Dumnezeu le-a daruit tuturor fapturilor existenta numai pentru bunatatea Sa. (Antonie cel Mare) Numai daca am fost ncercati de suparari, simtim placerile si bucuria. Caci nu bea cu placere cel ce n-a nsetat si nu mannca cu placere cel ce n-a flamnzit; de asemenea nu doarme cu placere cel ce n-a privegheat ndelung si nu simte bucuria cel ce mai nti nu s-a ntristat. Tot asa nu ne vom bucura de bunurile vesnice, daca nu le vom dispretui pe cele vremelnice. (Antonie cel Mare) Cuvntul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea tlcuieste cuvntul. (Antonie cel Mare) Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o ntuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este nenteles, iar cuvntului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat. (Antonie cel Mare) Prin trup omul este muritor. Dar prin minte si cuvnt nemuritor. Tacnd ntelegi si dupa ce ai nteles graiesti. Caci n tacere naste mintea cuvntul. Si rostind cuvnt de multumita lui Dumnezeu, ti lucrezi mntuirea. (Antonie cel Mare) Cel ce vorbeste fara socoteala nu are minte, caci graieste fara sa nteleaga nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mntuirea sufletului. (Antonie cel Mare) Cuvntul care are nteles si este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea desarta, care cauta sa masoare cerul si pamntul, marimea soarelui si departarea stelelor, este o nascocire a omului care se osteneste n desert. Caci cautnd cele ce nu folosesc nimic, osteneste n zadar, ca si cum ar vrea sa scoata apa cu ciurul. Deoarece este cu neputinta oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare) Precum trupul, dupa ce s-a desavrsit n pntece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce sia plinit n trup masura hotarta lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup.(Antonie cel Mare) Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mntuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca

te vei srgui sa nu faci voile tale, petrecnd cu trezvie si cunoscnd pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca nsa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetnd la relele ce ti se vor ntmpla dupa moarte. (Antonie cel Mare) Ochiul priveste cele vazute, iar mintea ntelege cele nevazute caci mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa si vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare) Cel care are minte se stie pe sine ca este om stricacios iar cel ce se stie pe sine pe toate le stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu si s-au facut pentru mntuirea omului. Caci sta n puterea omului sa nteleaga toate si sa creada drept. Iar un asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte dobndesc de la Dumnezeu odihna vesnica. (Antonie cel Mare) Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare) Sufletul se afla n lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care ntelege lumea si vrea sa se mntuiasca n fiecare ceas are o lege pe care nu o calca. El cugeta ntru sine ca acum e vreme lunga si de cercetare si nu asteapta sa o faca aceasta judecatorul. El stie ca-si poate pierde mntuirea primind cea mai mica placere urta. (Antonie cel Mare) Cei ce sunt siliti de niscai trebuinte sau mprejurari sa treaca not ruri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapa de primejdie chiar de-ar fi valuri potrivnice; si de se scufunda putin, prinzndu-se de ceva de la tarm, scapa. Dar cei ce vor fi beti, chiar daca de zeci de mii de ori vor lupta sa ajunga la tinta, nu vor putea, ci biruiti de vin se vor scufunda n valuri si si vor afla moartea. Tot asa si sufletul, caznd n nvolburarea valurilor vietii, de nu se va trezi din pacatul materiei ca sa se cunoasca pe sine ca e dumnezeiesc si nemuritor si ca numai pentru scurta vreme a fost legat cu trupul cel muritor si plin de patimi, va fi atras de placerile trupesti spre pierzare; si dispretuindu-se pe sine si mbatndu-se de nestiinta, se va pierde si se va afla n afara de cei mntuiti. Caci trupul ne trage adeseori ca un ru spre placerile necuvenite. (Antonie cel Mare) Sufletul cu adevarat rational vaznd fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor n viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare) Cei ce si-au nnoroiat vesmntul, ntineaza si haina celor ce se apropie de ei. Asa si cei rai cu voia si nedrepti la purtare, petrecnd cu cei simpli si vorbind cele ce nu se cuvin, le ntineaza sufletul prin auz. (Antonie cel Mare) Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile ntunericului. Iar sufletul zabovind n amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)

Numai omul este n stare sa primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal i vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare. (Antonie cel Mare) Omului credincios si celui ce vrea sa nteleaga pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar daca vrei sa-L si vezi, priveste podoaba si pronia tuturor celor ce au fost facute si a celor ce se fac cu cuvntul Lui. Si toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare) Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu nfrnarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rnd, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare) Cnd te ntorci cu multumire spre asternutul tau, aducndu-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplndu-te de ntelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si nchiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta, umplndu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adnc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult dect toata jertfa cea de mare pret naintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)