Sunteți pe pagina 1din 3

Etapa elenistica a filozofiei Greciei Antice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica cuprinsa intre domiile lui Alexandru cel Mare (mijlocul secolului al IV-lea i.e.n.) si Augustus (inceputul secolului I e.n.). Aceasta perioada a secolelor III-I i.e.n. incepe sa fie vazuta ca o treapta de dezvoltare in lumea greaca. Perioda elenistica este marcata de venirea pe tron a lui Alexandru Macedon, in 336 i. Hr. Educat in spirit clasic, de catre maestrul sau, Aristotel, Alexandru Macedon va deveni simbolul unei noi ere: elenismul. Incetul cu incetul, educatia tinerilor greci tinde sa se rezume la invatamantul elementar. Se invatau in ordine literele, cuvintele, recitarea, socotitul, insa intr-un mod sumar, lapidar. Se foloseau tablite si fasii de papirus si mai tarziu Codex-ul (mai multe caiete legate, confectionate din papirus). Academia lui Platon si LiceuI lui Aristotel au continuat sa existe, desi ele se mentineau mai mult datorita renumelui intemeietorilor lor, precum si pentru ca aceste scoli dispuneau de o baza materiala: localuri, biblioteci si fonduri. Astfel, Atena continua sa fie considerata centrul cugetarii filozofice; chiar in perioada romana, orice filozof considera ca o datorie sa viziteze Atena si sa-i asculte pe inteleptii atenieni. Alaturi de ea, Alexandria completa tabloul centrelor interesate mereu de cultura. Filozofia elenistica nu este doar un tip determinat de formatie intelectuala, ci si un ideal de viata, pretinzand sa informeze omul in intregime; a deveni filozof inseamna a adopta un mod de viata nou, mai exigent din punct de vedere moral, implicand ascetismul, care se traduce vizibil in comportament, alimentatie si imbracaminte: recunosti filozoful dupa mantia sa scurta .

Epicureismul
Epicur s-a nascut in anul 342 i.Hr. in insula Samos. Este fiul atenianului Neocle - de profesie invatator (Grammato-didascalos). In anul 310 i.Hr. il intalnim la varsta de 32 de ani, in orasul Mytilene de pe insula Lesbos, iar mai tarziu in Lampaskos unde el si-a castigat cei dintai aderenti pe Metrodor, Poliaen, Idomeneus si Leonteus care au si format aici o comunitate epicureica, des vizitata de Epicur.Epicur s-a intors la Atena in timpul cand era arhonte Anaxicrates (307-306 i.Hr.), unde a intemeiat o scoala filozofica, ce ii poarta numele, cam in acelasi timp in care Zenon din Kitton a intemeiat scoala stoica. Dar spre deosebire de Academia platonica si scoala peripatetica, scoala epicureica o ducea greu din punct de vedere material, aceasta din pricina ca Epicur nu pretindea nici un onorariu pentru cursurile sale, asa cum pretindeau cea mai mare parte dintre conducatorii de scoli filosofice din vremea aceea. Epicur primea insa daruri de la prietenii sai bogati, pe care el le intrebuinta exclusiv pentru intretinerea scolii sale. A condus scoala sa timp de 36 de ani. Epicur a fost un scriitor foarte prodigios. Diogene Laertius afirma ca ar fi scris cca 300 lucrari, in care Epicur n-ar fi citat nici un autor. Din scrierile lui Epicur ni s-au pastrat urmatoarele : 1) Testamentul sau; 2) trei scrisori ce cuprind o scurta schita a fizicii, mateorologia si etica ; 3) dintre cele 38 de carti "Despre natura", cartea a III-a si a IX-a, in parte scrise pe suluri de papirus gasite la Herculanum; 4) Principii fundamentale - erau scrise si invatate pe dinafara de elevi; 5) Un numar mai mare de fragmente din alte scrieri. Cel mai insemnat elev al lui Epicur este fara indoiala Titus Lucretius Caras (97 i.Hr.-55 d.Hr.), a carui poezie didactica "Despre natura", reprezinta un izvor nepretuit pentru cunoasterea filozofiei epicureice.

Scepticismul
Scepticismul nu reprezint atat o coal filosofic, cat, mai degrab, o sensibilitate filosofic, un mod de via, o forma mentis, caracteristic etapei elenistice a filosofiei antice greceti i celei romane. Este vorba de o atitudine general in confruntrile asupra cunoaterii, care s-a pronunat asupra problemei posibilitii elaborrii de concepii coerente i semnificative asupra lumii i vieii. Denumirea acestei orientri filosofice provine de la termenul grecesc skeptikos cel care examineaz, care analizeaz.

Aceast atitudine mental specific a caracterizat patru micri filosoficemanifestate in perioade istorice diferite: 1.coala lui Pyrrhon din Elis polis grecesc din Peloponez (cca. 360 270 i.Hr.). 2.Academia medie a lui Arcesilau din Pitane-polis grecesc din Asia Mic (cca.315-240 i.Hr.). 3.Noua Academie a lui Carneade din Cyrene polis grecesc din nordul Africii (cca. 214 129 i.Hr.). 4.Aa-numiii sceptici ulteriori: Aenesidemos din Cnosos (polis grecesc din insula Creta (secolul I i.Hr.), Agripa (secolul I d.Hr.), Sextus Empiricus (secolul II d.Hr.) etc. Fondatorul scepticismului este considerat Pyrrhon din Elis, care, ca i Socrate, a fost pan in jurul varstei de 40 de ani sculptor i pictor, ca i acesta s-a consacrat ulterior filosofiei i nu a lsat nimic scris. La filosofie a ajuns ascultand un yoghin indian in timpul participrii intre 334 i 323 i.Hr. la expediia lui Alexandru Macedon in Asia, cand a intrat in legtur cu filosofii indieni. Informaii despre el i filosofia sa ne-au parvenit de la urmaii si, mai ales de la Anaesidemos din Cnosos, care a formulat celebrele argumente sceptice de indoial cu finalitate etic in privina posibilitii oricrei cunotine certe, numite tropi (gr. trops mod, fel, modalitate, dar sensul acestui termen in contextul scepticismului este de motiv de indoial). Prin aceti tropi se urmrea abinerea de la orice afirmaie sau negaie, adic suspendarea judecii (epohe).

Stoicismul
Stoicismul a fost o orientare complex de gandire aprut la inceputul epocii elenistice (sfaritul secolului al IV-lea i.Hr.), care s-a intins pan in epoca imperial a Romei antice (secolul al III-lea d.Hr.). A fost fondat de Zenon din Cittium (polis grecesc din insula Cipru), fenician de origine, nscut ins in insula Cipru, dar stabilit din tineree la Atena. Acesta a intemeiat in jurul anului 300 i.Hr. o coal filosofic, ce va fi numit stoic, deoarece leciile se desfurau intr-un portic (gr. stoa galerie acoperit deschis, susinut de coloane, care se intinde de-a lungul unei cldiri, in jurul unei grdini sau al unei piee) pictat de Polygnot cu scene din rzboiul troian i din btlia de la Marathon. Sub raport istoric, se pot distinge trei mari etape in devenirea filosofiei stoice: 1. Stoicismul vechi, cuprins intre sfaritul secolului al IV-lea i.Hr. i sfaritul secolului al III-lea i.Hr., ai crui principali reprezentani sunt: - Zenon din Cittium (cca. 333 262 i.Hr.) - Cleanthes din Assos (cca. 331 232 i.Hr.) - Hrysippos (Chrysippos) din Soloi (cca. 281 204 i.Hr.) 2. Stoicismul mediu, cuprins intre secolele II I i.Hr.), ale crui figuri reprezentative sunt: - Panaitios din Rhodos (185 112 i.Hr.) - Poseidonios din Apamena (135 51 i.Hr.) 3. Stoicismul trziu, dezvoltat in epoca roman (secolele I III d.Hr.), mai ales de ctre: - Lucius Annaeus Seneca (4 i.Hr. 65 d.Hr.) - Epictet (cca. 50 138 d.Hr.) - Marcus Aurelius (121 180 d.Hr.). Stoicii considerau c filosofia ar fi alctuit din trei pri: 1. Fizica ce ar studia universul, elementele i cauzele, in care se resimt certe influene aristotelice. Orice lucru ar fi alctuit dintr-o materie i o form, iar devenirea ar fi o inlnuire strict de cauze i efecte. Aceast teorie a cauzalitii constituie fundamentul ontologic al fatalismului stoic. 2. Logica reprezint din perspectiv stoic o teorie a cunoaterii. Ea are drept punct de plecare lucrurile individuale existente obiectiv, care determin o luare de cunotin mai intai senzorial. Reprezentarea obiectelor (fantasia) rezult din afectarea organelor de sim i chiar a raiunii de obiectul reprezentat (fantastn), care este considerat a avea existen de sine stttoare in raport cu subiectul cunosctor.

3. Morala stoic este fundamentat in fizic, fiind o justificare a fatalismului, dar i o

pledoarie pentru libertatea uman. Stoicii considerau Destinul ca o putere de neinvins, care ordoneaz i conduce totul in univers, fiind raiunea lumii sau legea tuturor lucrurilor. Destinul stoic, conceput ca o inlnuire implacabil de cauze i efecte, fcea ca lumea s-i incheie un ciclu de via in conflagraia universal (influen a filosofiei lui Heraclit din Efes), pentru ca apoi s-i reia cu aceeai necesitate istoria. Stoicii au propus dou concepte care rezum etica lor i au avut o puternic influen in posteritate: a. Apateia (gr. a fr, pathos pasiune) conceput ca indiferena individului fa de tot ceea ce se intampl cu el sau in jurul su, cci totul se intampl conform unei necesiti creia nimeni i nimic nu i se poate impotrivi; b. Ataraxia (gr. a fr, taraxis tulburare) definit ca starea de linite i de senintate sufleteasc la care ajunge ineleptul. Inelegand i asumandu-i necesitatea care guverneaz lumea i actele sale, eliberandu-se de pasiunile iraionale i contempland cu detaare spectacolul lumii, ineleptul ajunge la o fericire calm, senin, considerat starea psihic spre care trebuie s tind individul. Putem spune c aceast minunat filosofie, care a incercat s obin pentru om o libertate prin intermediul moralitii, i a aciunii juste (nu putem s nu ne ducem cu gandul la acea "eliberare din robia pcatului" cretin), a fost i ea o precursoare a doctrinei cretine. Dealtfel, ea a subzistat pan la apariia, i dezvoltarea cretinismului la Roma. "Cel care vrea s fie independent nici s nu rvneasc, nici s nu resping ceva din cele ce stau n puterea altora. Dac nu face astfel, n mod obligatoriu devine sclav." (Epictet) Concluzionand, putem afirma ca elenismul a supravietuit multa vreme propriei lumi, prin valorile pe care le-a promovat, inovand viata economica, politica si sociala a Greciei.Grecii au descoperit nu numai filozofia si istoria, ci si stiintele pozitive. In visurile lor, ei au presimtit viitoarele cuceriri ale tehnicii Dar, mai ales, ei au creat instrumentul prin excelenta al stapanirii naturii de catre om: matematicile civilizatia noastra actuala a luat nastere in Grecia.