Varianta 4

Relatiile dintre doua personaje

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu este un roman psihologic, de analiza, care prezinta relatia de iubire dintre Stefan si Ela Gheorghidiu ca pe o radiografie a sentimentului prin raportare atat la mediul in care traiesc personajele, cat si la reflectarea in constiinta naratorului personaj (Stefan Gheorghidiu). Relatia dintre cele doua personaje este pusa in evidenta prin tema, conflictul, perspective narativa si constructia subiectului romanului. Prin insasi tema sa, romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ilustreaza modul in care autorul incearca sa analizeze impactul evenimentelor asupra constiintei personajului si, implicit, modul in care experienta razboiului modifica relatia dintre cele doua personaje. Iubirea si razboiul sunt cele doua aspecte fundamentale prezentate in roman, cuprinse inca din titlu, doua experiente esentiale al caror impact este analizat asupra constiintei personajului Stefan Gheorghidiu. Atat iubirea, cat si razboiul sunt prezentate din perspectiva originala a personajului, care se delimiteaza de perceptia comuna. Iubirea este forma suprema de implinire a nazuintelor spre ideal, iar razboiul este demitizat, fiind o experienta a fricii, a ororii, si nu a eroismului debordant. Conflictul care organizeaza materialul epic este de natura interioara si vizeaza incertitudinea si orgoliul personajului in iubire in perspective credintei si a aspiratiei spre iubirea absoluta. Cele doua experiente fundamentale pe care le traverseaza iubirea si razboiul se ilumineaza reciproc, producand transformarea sa. Din barbatul orgolios si adept al iubirii unice, Stefan Gheorghidiu devine un om indiferent, rece, detasat si ironic. Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatilor social. Stefan Gheorghidiu este naratorul personaj, a carui constiinta reflecta in mod subiectiv experienta iubirii si a razboiului. Evolutia iubirii din acest roman se face cunoscuta doar prin reflectarea ei subiectiva in ochii lui Stefan Gheorghidiu. Perspectiva narativa unica

si relatarea la persoana I confera autenticitate textului, confirmand un deziderat afirmat explicit de Camil Petrescu: Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu. Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti. Romanul are un puternic character confesiv si de analiza cu scopul cunoasterii de sine si al intelegerii propriei deveniri, asa cum afirma naratorul personaj insusi: Astazi, cand le scriu pe hartie, imi dau seama iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite. Constructia subiectului ilustreaza modul in care trecutul si prezentul se contopesc in timpul subiectiv, psihologic, al analizei in constiinta. Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole, care ilustreaza oscilarea intre timpul obiectiv sic el psihologic. Initial Stefan Gheorghidiu se afla concentrate pe front, la Piatra Craiului, fiind sfasiat de un profound sentiment de incertitudine cu privire la fidelitatea sotiei sale. O banala discutie in care se comenteaa o stire de ziar despre achitarea unui barbat care si-a ucis sotia infidela declanseaza o criza in constiinta sa prin raportare la camarazilor sai despre iubire, dai si rememorarea relatiei sale cu Ela, tocmai cu scopul de a-si clarifica chinul incertitudinii in care traia de peste doi ani si jumatate. De la indragostitul dominat de idealul iubirii absolute si al geloziei devoratoare, Stefan Gheorghidiu se transforma intr-un barbat indiferent. Povestea de iubire al carei sens este iuminat de experienta razboiului si a confruntarii cu moartea incepe sub semnul incertitudinii: Eram insurat de doi ani jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala. Adept al iubirii totale, absolute, ideale, Stefan Gheorghidiu asociaza pasiunii penru Ela un orgoliu profund, izvor al incertitudinii si geloziei viitoare: fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, [] cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Din orgoliul identitatii masculine se nasteun sentiment afectuos, insa conditionat de stare de superioritate: femeia aceasta incepuse sa-mi fie scumpa tocmai prin bucuria pe care i-o dadeam eu, facanduma sa cunosc astfel placerea de a fi dorit si de a fie u insumi cauza de voluptate. Textul descrie un sentiment dintr-o singura perspective cea masculine. Incapacitatea personajului de a-I intelege pe cei din jur si.

Daca personajul se analizeaza pe el insusi pana in cele mai mici amanunte, pe ceilalti ii expediaza intr-o suma de prejudecati comportamentale. Asa se intampla si cu Ela: ea este frumoasa, generoasa, dar superficiala: asa o doream, razvratind fermecator, lacoma, pachete de la bacanie si, in acelasi timp, privind cu sfiala pachetul de carti, pe care ea nu le citea, dar stia cel putin ca pretuia mult. Comportamentul feminin standartizat impune imaginea unei fiinte slabe, neajutorate, ascultatoare si in permanenta admiratie fata de barbat. Ingerinta Elei in problemele referitoare la mostenire trezeste neincrederea in sufletul lui Stefan Ghorghidiu o neincredere legata de amenintarea unicitatii personale: as fi vrut-o mereu feminine, deasupra discutiilor acestora vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie protejata. Suferinta se naste din orgoliul masculine, din egocentrismul dus la paroxism. Gelozia nu este atat de mult motivate de actele Elei, dar este paroxistica in mintea lui Stefan. Punctual de pornire este prejudecata sociala pe care Stefan o dispretuieste: Auzisem de scandaluiri, dublata de o formatie interioara misogina: sunt clipe cand ura si dezgustul meu pentru femei devin atat de absolute, ca socotesc ca de la oricare dintre ele te poti ajteta la orice. Suferinta este alimentata si de placerea dismularii. Socializarea Elei, chiar daca pare cam exagerata, trezeste in erou maladia mascata prin veselia excesiva, dar si patetismul dezmagirii: descoperirea unui cap strain si vulgar. In registrul tradarii, gesturile ii apartin punctual lui Stefan. Tradarea Elei este de fapt, o suma de informatii interretate din perspectiva proprie. Ela devine imaginea simbol a tuturor femeilor nedemne, incapabile sa faca fericiti barbatii: ce trista experienta sa-ti conditionezi fricirea si cinstea ta de sexul capricios al femeii. Schimbarea Elei incepe o data cu primirea mostenirii si participarea la viata mondena. Treptat, Stefan Gheorghidiu descopera o alta fata a Elei. Aceasta descoperire cauzeaza sfasieri launtrice profunde, deoarece Stefan Gheorghidiu sufera pentru ca idealul sa se prabuseste, iubirea constituind axa lui sufleteasca, increderea in propira putere de intelegere: Prabusirea mea launtrica era cu atat mai grea, cu cat mi se rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea I puterea mea de deosebire si alegere, in vigoarea si eficacitatea inteligentei mele.

Jocul seductiilor, al micilor flirturi generate de oportunitatile intalnirilor mondene incepe sa macine orgoliul li Ghorghidiu, care traieste torturat de gelozie. Ela, in schimb, adopta cu usurinta acest nou stil de viata, si se simte magulita cand constata succesul pe care il are un domn G., cuceritor cu renume. Momentul, care se desfasoara la Odobesti, de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena, prilejluieste o criza grava in relatia de cuplu. Relatia se desfasoara de acum prin succesive acumulari de tensiune, despartiri, impacari. Intr-o astfel de criza, pentru a s razbuna pe Ela, Gheorghidiu aduce acasa o prostituata cu care sotia sa il gaseste in pat. In alt moment, revine acasa pe neasteptate si nu o gaseste pe Ela, care apare doar dimineata. Gheorghidiu ii cere sa paraseasca locuinta sis a accepte un divort amiabil. Impacarea survine dup ace Stefan Gheorghidiu gaseste o scrisoare a verisoarei sale, Anisoara, care o invita la ea peste noapte pe Ela, tocmai in data in care el nu o gasise acasa. Osciland intre certitudine si incertitudine, sperand in refacerea casniciei si a iubirii, personajul constientizeaza importanta Elei in viata sa si implicit, a iubirii: Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mana mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile amandoi, si aveam sa pierim amandoi. Experienta razboiului insa modificata de perspectiva asupra iubirii si din barbatul prabusit launtric, capabil de crima din gelozie: Stefan Gheorghidiu se transforma in barbat indifferent, detasat, care spune cu o raceala resemnata: Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am despartit. Consider ca relatia dintre cele doua personaje ilustreaza drama incertitudinii, a incompatibilitatii si a orgoliului care duc la instrainare, la suferinta si la pierderea increderii in puterea magica a iubirii de a uni destine si suflete.