1. Care este originea cuvântului “finante”?

Finantele este un cuvint de origine Latina,provenind din cuvintul finis care inseamna termen de
plata

2. Ce reprezinta bunurile/ serviciile publice?

Bunurile publice aduc foloase tuturor membrilor societatii
Consumul utilitati publice este indivizibil,fara de plata si neconcurential
Serviciile publice doar in parte sunt prestate contra plata

3 Prin ce se caracterizeaza bunurile publice?

Prin -bunuri sociale
- Utilitati publice
- Bunuri collective
Sau prin bunuri collective ,individuale,service semipublice

4.Ce reprezinta bunurile/ serviciile semipublice?

Care satisfac nevoi semipublice fie prin piata concurenta sau prin economia publica,intra in
aceasta educatia,cultura,ocrotirea medicala ,protectie sociala

5. Definiti conceptul de finante

Existenta si dezvoltarea finantelor publice sunt in legatura directa cu aparitia si dezvoltarea
statului si cu aparitia si folosirea formelor valorice si a banilor in repartizarea produsului

6. Definiti conceptul de finante publice.

Relatiile aparute in procesul de procurarii sirepartizarii resurselor banesti de care are nevoie statul
pentru indeplinirea sarcinilor si functiilor sale formeaza finantele publice

7. Prezentati principalele deosebiri dintre finantele publice (fb) si finantele private (fp).
-fb sunt folosite ion scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii,fp realizari profituri de
catre intreprinzatori particular
-fb sunt associate cu resurse ,cheltuieli ,imprumuturile ,datoriile statului fp sunt associate cu
resursele,cheltuieli,creantele de incasat,si obligatiile de plata
-fb gestiunea este reglementata de dreptul public iar fp urmeaza regurile dreptului commercial
-fb resursele se procura de la persoanele fizice si juridice prin calea constringerii
Fp procura resursele pe baza contractuale in conditiile confruntarii cereri cu oferta de capital de
imprumut

8. Care este obiectul de studiu al disciplinei finante publice?

Se ocupa cu identificarea si evaluarea mijloacelor si efectelor privitoare la politicile financiare ale
guvernului.Ea incearca sa analizeze efectele fiscalitatii si cheltuielilor publice asupra situatiei
economice a indivizilor si organizatiilor si sa examineze impactul lor asupra anumitor obiective
dezvoltarea tehnicilor si procedurilor prin care aceasta eficacitate sa creasca
Fb constituie o ramura a stiitelor economice si au ca obiect destudiu:
--modalitatilor de stabilire ,percepere si urmarire a impozitelor ,taxelor,contributilor si a
1
veniturilor cu caracter nefiscal
--metodele de dimensionare si repartizare a cheltuielilor publice
--modalitatile de echilibrare a divereselor categorii dre bugete
--relatiile economice care se formeaza in procesul constituiii si repartizarii fondurilor publice
--plasarea si rambursarea creditelor publice
--organizarea si efectuarea controlului financiar de catre diverse organe de stat
-- politica fiscala si bugetara promovata de stat

9. Perioada liberala a fiantelor publice (“statul jandarm”)

Sfirsitul sec 18 si 19-lea,a fost dominata cu ideile sustinute de A Smith,JB Say,Ion Ghica,Ion
Ionescu,doctrina lor era pentru buna functionare a mecanismului pietei ,factorii de productie
trebuie sa poata misca liber de la un sector la altul,dupa principiul laissez faire ,laissez passer
Fb se subordonau unor principii
-limitarea cheltuielilor publice la finantarea anumitor servicii collective ,legate mai ales de
siguranta bunurilor si a persoanelor
-lejeritatea si neutralitatea impozitelor ,astfel incit sa serveasca exclusive acoperirea cheltuielilor
publuice sis a nu constituie o frina pentru efectuarea schimburilor
-respectarea cu restrictii a echilibrului bugetar annual ,considerat ca fiind principiul de aur al
gestiunii bugetare
-contractarea de imprumuturi publice doar in situatii de exceptie ,intrucit aceasta pe de o parte
sporesc in mod artificial bugetul

10. Finantele publice în perioada interventionista

O perioada de criza 1929-1933,economist la aceasta perioada John Keynes,James Tobin,Mitita
Constantinescu, Victor Slavescu,Victor Jinga.Keynes propune o politica de anticriza:
-mentinerea cereri prin nealterarea puterii de cumparare ,avind in vedere faptul ca orce reducere
a salariului antreneza scaderea consumului
-exercitatrea unei actiuni globale asupra economiei ,prin interventia autoritatilor
publice,argumentind ca sporirea investitilor are un rol stimulator
-implicarea statului prin actiuni asupra componentelor monetare ale economiei.Kejnes acorda o
impotrtanta deosebita a ratei dobinzii si unei monede dirijate

11. Noua abordare liberala privind finantele publice.

In aceasta peroada au tendinte liberala si cea interventionista ,economist liberalismului FRederich
a von Hajek,Milton Friedman,George J,Stigler J.Buchanan,si a interventionismului P.A
.Samuelson,K.J Arrow ,James Tobin ,Franco Modigliani.
Afirmatia lui Georges Corm :Economiia politica moderna a oscilat pentru stat si prin stat ,totul pt
individ si prin individ.

12. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând economiei de oferta

Adeptii Arthur Laffer,M FEldstain,A Gilder ,doctrina lor condamna orce politica de reglare a cererii
precum si rolul statului providenta ,militind pentru manifestarea liberei initiative ca fiind singura
in masura sa produca avutie.Conform acestei orinteri extinderea interventiilor economice si sociale
ale statului a condos la excesse de reglementare ,de cheltuieli publice si prelevari obligatorii
2
,avind efecte negative asupar incitarii la munca.

13. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând scolii libertariene

Acuza statul provideneta ca este un factor anchilozare a societatii deoarece prin controlul asupra
tuturor actorilor economici ingradeste initiative.Sector public este considerat ca fiind mai risipitor
decit cel particular.Murrai Rothbard initiator,FRedrich August ,Robert Nozick.O ramura cea mai
ridicata a liberalismului…interzice sacrificarea unei personae in benificiul alteia,untricit societatea
este formata din indivizi distincti,fiecare cu propria viata.

14. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând scolii optiunilor colective

Obiectul de studiu constituie statul, regimurile electorale,partidele,grupurile de
presiune,birocratia.Adeptii sunt Denis C Muller(a zis :aplicare a princiipilor economice la stiinta
economica)James Buchanan,G Tullock, D Black.Conceptiile acestei scoli considera ca statul trebuie
sa se debirocratizeze si sa se integreze in mecanismele pietei,reducerea sectorului public sa fie
insotita de o descentralizare.Administratiile trebuie sa devine mai eficiente ,inspirinduse din
modelele de gestiune firmelor particulare .Statul trebuie sa implica in obligatia de a-si echilibra
bugetul.

15. Caracterizati pe scurt conceptiile apartinând conceptiei monetariste

In frunte cu Milton Friedman are pozitii diferite de cea lui Keynes in domeniul
monetar.Caracteristica generala este ultraliberalismul:opozitie ferma la interventia statului si a
bancii centrale,sustinind cresterea masei monetare in acelas ritm cu cel al cresterii produsului
national

16. Functiile finantelor publice enuntate de Richard si Peggy Musgrave.

--Alocarea resurselor
Bunurile sociale nu pot fii obtinute prin mecanismul pietei ci sunt distribuite intermediul
autoritatile publice ,aceste servici sunt finantate pe seama resurselor publiuce mobilizate la
bugetul statului si au rolul de a asigura satisfacera unor nevoi sociale (aparare,
justitie,sanatate,invatamint)fara ca membri societatii sa achite statului pretul
--distribuirea veniturilor
Si averilor intre personae fizice si juridice depinde de forma de proprietate si modul de repartizare
a factorilor de productie ,apare necesitatea atenuarii discrepantilor ce se manifesta prin
dredistribuirea fondurilor piblice.Actiune ce trevine statului.In acest scop este bugetul public,prin
impozitare si cheltuieli publice
--Reglarea vietii economice
Prin politica fiscala a statului urmareste infaptuirea unor obiective :obtinerea unui grad acceptabil
al stabilitati preturilor ,atingerea unei mai mari ocupari a fortei de munca ,realizarea unei situatii
mai solide a balantei de plati externe ,inregistrarea unei rate sporite a cresterii economice

17. Transferul de valoare în cadrul finantelor publice.

Dar nu toate relatiile banesti aparute în procesul repartizarii si circulatiei produsului intern brut
sunt, în acelasi timp, si relatii financiare. În legatura cu transferul de valoare, ca generator al
relatiilor financiare, este necesar sa se precizeze unele aspecte, cum sunt:
3
- manifestarea relatiilor financiare este determinata de transferul de valoare în forma baneasca ,
fie de la persoane fizice sau juridice catre fondurile publice care se constituie în economie, fie de
la acestea catre persoane fizice sau juridice. Fluxurile banesti au loc deci în dublu sens. Transferul
de valoare are caracterul de transfer de putere de cumparare. Pentru acele situatii în care
transferul se efectueaza în natura, acesta exprima relatii de repartitie, fara însa a conduce la
formarea de relatii financiare, fapt care se poate realiza doar dupa valorificarea produselor
respective, din forma marfa în forma bani;
- transferul de valoare se efectueaza, de obicei, fara contra-prestatie directa. Pentru impozitele
achitate, oricare ar fi acestea, platitorii - persoane fizice sau juridice - nu primesc o
contraprestatie directa. De asemenea, pentru beneficiarii pensiilor si ajutoarelor nu se poate
stabili o legatura directa între sumele primite de la buget si contributiile platite de persoana în
cauza;
- transferul de valoare la si de la fondurile constituite în economie are loc, în general, în conditii
de nerambursabilitate. Doar o mica parte a acestor transferuri se realizeaza cu titlu rambursabil,
ca, de exemplu: sumele varsate de persoanele fizice sau juridice în contul împrumuturilor publice
contractate de stat, garantiile depuse de administratorii si cenzorii societatilor comerciale sau de
persoanele care gestioneaza bani sau alte valori publice.
Relatiile financiare apar ca urmare a transferului de valoare la fondurile ce se constituie în
economie sau de la acestea catre diversi beneficiari; transferul se efectueaza prin intermediul
banilor, fara echivalent, în cea mai mare parte cu titlu nerambursabil, în scopul satisfacerii
nevoilor sociale.

18. Functia de repartitie a finantelor publice.

Functia de repartitie se compune din doua faze, strâns legate între ele: constituirea fondurilor
(veniturilor) publice si repartizarea (distribuirea) acestora (efectuarea cheltuielilor).

19. Faza de constituire a fondurilor financiare publice .

Constituirea fondurilor de resurse financiare publice se refera la formarea fondurilor publice de
resurse banesti, care se pot alimenta pe mai multe cai: impozite, taxe, contributii pentru
asigurarile sociale de stat, amenzi, penalitati, varsaminte din profitul regiilor autonome,
varsaminte din veniturile institutiilor publice, chirii din concesiuni si închirieri ale unor bunuri
apartinând statului, venituri din valorificarea bunurilor apartinând statului etc.
La constituirea fondurilor publice participa cu resurse toate sectoarele sociale: public, particular,
mixt, precum si populatia, dar în proportii diferite, în functie de capacitatea lor financiara. Cele
mai multe resurse sunt mobilizate la fondurile financiare publice cu titlu definitiv si fara
contraprestatie.

20. Faza de distribuire a fondurilor financiare publice.

Distribuirea fondurilor de resurse financiare publice reprezinta stabilirea destinatiilor pentru
cheltuielile publice, si anume: învatamânt, sanatate, protectie sociala, aparare nationala, ordine
publica, actiuni economice etc. În cadrul fiecarei destinatii, resursele se defalcheaza pe
beneficiari, obiective si actiuni.
Distribuirea fondurilor financiare publice pe beneficiari (persoane fizice si/sau juridice) este
precedata de inventarierea si evaluarea în expresie baneasca a nevoilor sociale din perioada de
4
referinta.
Resursele financiare publice, odata repartizate beneficiarilor, iau concret forma cheltuielilor
publice pentru: plata salariilor si a altor drepturi de personal, procurarea de materiale si servicii,
investitii publice, subventii acordate întreprinderilor, transferuri catre diverse persoane fizice:
pensii, burse, alocatii, ajutoare etc.
Constituirea si dirijarea fondurilor publice reprezinta un proces unitar si neîntrerupt , având un rol
important în înfaptuirea reproductiei sociale largite.
Desi, la scara nationala, volumul resurselor prelevate la fondurile financiare publice este, în
general, egal cu cel al resurselor distribuite, însusi acest proces complex de prelevare

21. Functia de control a finantelor publice.

Functia de control a finantelor publice este strâns legata de functia de repartitie, având însa o
sfera de cuprindere mult mai mare, deoarece vizeaza atât constituirea si repartizarea fondurilor
publice, cât si modul concret de utilizare a acestora. Manifestarea functiei de control este
necesara din mai multe considerente:
- resursele financiare puse la dispozitia statului apartin întregii societati. Aceste resurse provin, în
cea mai mare parte a lor, din impozite si taxe ai caror platitori trebuie sa fie interesati de modul
cum sunt administrate;
- fondurile de resurse publice materializeaza o parte importanta din produsul intern brut,
ridicându-se la aproximativ jumatate din acesta;
- în etapa actuala, mai sunt înca membri ai societatii care au o atitudine de nepasare fata de
avutul public, ceea ce conduce la folosirea nerationala a resurselor materiale umane si banesti, la
risipa, specula si înavutire pe seama banului public.
Organele de control financiar ale statului urmaresc: încasarea ritmica si în cuantumul prevazut a
veniturilor statului; modul în care beneficiarii utilizeaza fondurile publice primite de la buget;
consumarea acestora pentru obiectivele carora le-au fost destinate; utilizarea resurselor financiare
în conditii de maxima eficienta; instaurarea si mentinerea disciplinei financiare, precum si
limitarea evaziunii fiscale etc.

22. Rolul finantelor publice.

Rolul finantelor publice. Prin transferul de putere de cumparare realizat de finantele publice are
loc o modificare a raporturilor sociale, care influenteaza: procesul reproductiei sociale, potentialul
economic al întreprinderilor, veniturile si averea cetatenilor, nivelul de trai al populatiei si, în
general, calitatea vietii.
Cu ocazia colectarii resurselor financiare si, respectiv, a finantarii cheltuielilor publice, are loc un
amplu proces de redistribuire a veniturilor si averilor persoanelor fizice si juridice. Redistribuirea
se produce, pe de o parte, cu ajutorul impozitelor si taxelor percepute, iar pe de alta parte, pe
calea subventiilor, transferurilor si alocatiilor bugetare. Concret, aceasta redistribuire îmbraca
diverse forme, precum:
- acordarea de ajutoare, indemnizatii, pensii, burse persoanelor apartinând unor anumite categorii
sociale;
- subventionarea de la buget a productiei sau comercializarii
anumitor bunuri si servicii;
- oferta, din partea autoritatilor publice, a unor bunuri si servicii publice cu titlu gratuit (ordine
5
publica, protectie sociala, aparare nationala, învatamânt pâna la anumite grade, ocrotire a
sanatatii etc.).
Finantele publice sunt utilizate, de asemenea, în scopul asigurarii dezvoltarii economice si sociale
a tarii într-un cadru echilibrat. Autoritatile publice recurg la instrumente fiscale si bugetare pentru
influentarea proceselor economice si înlaturarea dezechilibrelor economice. Pentru atingerea unor
asemenea obiective, actiunile autoritatilor publice vizeaza aspecte cum sunt:
- reducerea impozitelor pentru stoparea fenomenelor inflationiste sau stimularea activitatii
economice; sporirea impozitelor pentru reducerea anumitor consumuri sau activitati;
- finantarea unor activitati orientate spre crearea de noi locuri de munca, recalificarea somerilor si
reorientarea lor profesionala;
- contractarea de împrumuturi publice pe piata interna în vederea readucerii în circuitul economic
a disponibilitatilor banesti temporare si influentarii echilibrului monetar;
- completarea resurselor financiare interne prin contractarea de împrumuturi externe de catre stat
sau prin garantarea împrumuturilor contractate de întreprinderi particulare si folosirea acestor
fonduri pentru obiective de interes national.

23. Conjunctura economica interna cu impact asupra finantelor publice.

a) Cheltuielile publice se afla în continua crestere , paralel cu sporirea prelevarilor obligatorii.
Modificarea dimensiunii cheltuielilor publice îmbraca doua aspecte: unul cantitativ, dat de
ponderea cheltuielilor statului în produsul intern brut, si unul calitativ, dat de continutul acestora.
Caracteristica majora a bugetelor contemporane o constituie importanta cheltuielilor de transfer,
care se directioneaza spre domeniile:
- social – sistemul de protectie sociala prin care sunt alocate cheltuielile de sprijin si asistenta;
- economic – subventii acordate agriculturii, întreprinderilor publice cu pierderi, prime pentru
întreprinderile particulare;
- nivel local – transferuri si subventii acordate de administratia centrala de stat colectivitatilor
locale, pentru scopuri generale sau cu destinatie precisa;
- exterior – contributii la bugetele organizatiilor internationale, ajutoare acordate altor tari etc.
b) Reabilitarea rolului economiei de piata si functionarea acesteia pe principii concurentiale se
refera deopotriva la sectorul particular, institutiile publice si întreprinderile de stat.
Criza financiara a statului providenta, generata de tensiunile existente în legatura cu împartirea
fondurilor financiare, conduce la necesitatea trecerii de la o cultura de monopol la o cultura a
concurentei. Pentru aceasta, trebuie îndeplinite doua conditii importante:
- încetarea administrarii economiei de catre stat;
- alinierea, cel putin a unora dintre domeniile sectorului public, la principiile economiei de piata.
c) Mediul monetar si financiar are un impact deosebit asupra finantelor publice, mai ales în
conditiile oferite de interdependentele economico-financiare dintre tarile lumii, accentuate în
ultimul deceniu. Dintre elementele caracteristice mediului monetar si financiar în continua
schimbare amintim: inflatia si nivelul îndatorarii.
Inflatia este un dezechilibru de ansamblu al economiei, manifestat prin cresterea generalizata a
preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Cauzele inflatiei sunt diverse: dezechilibrul
dintre cerere si oferta; cresterea artificiala a costurilor; oferta abundenta de moneda;
dezechilibrul dintre consum si investitii; cheltuielile publice excesive în raport cu mijloacele de
finantare a acestora; factori psihologici; cauze externe. În functie de cauzele generatoare,
6
deosebim:
- inflatia prin cerere – când aparatul de productie este incapabil sa raspunda la cresterea cererii,
iar ajustarea dintre cerere si oferta se realizeaza prin preturi;
- inflatia prin costuri – când are loc o crestere mai accentuata a remunerarii factorilor de
productie comparativ cu sporirea productivitatii lor;
- inflatia ca fenomen structural – cea care apare ca fenomen inerent, odata cu o modalitate noua
de reglare a economiei.
Alaturi de inflatie si, partial, generata de aceasta, s-a manifestat cresterea considerabila a
îndatorarii statului, atât cea interna, cât si cea externa. La rândul sau, datoria publica a favorizat
si alimentat inflatia pe calea creditului excesiv. Cresterea creditelor publice în numeroase tari în
curs de dezvoltare a avut la baza rationamentul keynesian conform caruia, prin apelul la
împrumuturi, acestea vor putea continua sa cumpere de la tarile industrializate echipamente si
bunuri, a caror utilizare va asigura rambursarea ulterioara a datoriilor contractate pentru
achizitionarea lor. .

24. Conjunctura economica internationala cu impact asupra finantelor publice.

În lumea interdependenta actuala, echilibrele economice nationale sunt în mod direct afectate de
dezechilibrele externe, iar politicile în domeniul finantelor publice constituie raspunsuri sau
adaptari la o serie de constrângeri externe, cum sunt:
- dezvoltarea si internationalizarea schimburilor comerciale;
- dependenta contextului intern fata de ratele de schimb ale monedelor straine dominante;
- dependenta economiilor tarilor în curs de dezvoltare sau în tranzitie de finantarea externa a
deficitelor bugetare si de investitii particulare importante s.a.;
- integrarea statelor în Uniunea Europeana.

25. Principiile bugetare sunt: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrul, specializarea,

publicitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare (in Legea nr. 500 se mai mentioneaza
principiul privind "unitatea monetara" si principiul "realitatea" bugetara).

26. Anualitatea bugetara este prima regula aplicata practic si se refera, pe de o parte, la perioada
de timp pentru care se intocmeste se se aproba bugetul si, pe de alta parte, la perioada de timp in
care se incaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile.

27. Universalitatea presupune ca veniturile si cheltuielile publice sa fie inscrise in bugetul de stat
in sumele lor totale, astfel incat Parlamentul sa dispuna de informatiile privind veniturile totale pe
care urmeaza sa le incaseze in perioada considerata si destinatia acestora.

28. Transparenta bugetara presupune ca, in urma dezbaterii si aprobarii de catre Parlament,
bugetul de stat sa fie adus la cunostinta Opiniei publice, fapt realizat prin publicarea in "Monitorul
Oficial".

29. Echilibrul bugetar a fost considerat vreme indelungata ca fiind "principiul de aur al gestiunii
bugetare" si consta in asigurarea egalitatii dintre venituri si cheltuieli, atat in faza de intocmire a
bugetului, cat si in perioada de executie a acestuia.
7
30. Unitatea bugetara implica existenta unui document unic in care sa se inscrie veniturile si
cheltuielile publice exprimate in sumele lor totale.

31. Neafectarea veniturilor bugetare se refera la faptul ca, odata varsate la buget, veniturile
publice se depersonalizeaza. Altfel spus, veniturile, in anasamblul lor, finanteaza cheltuielile in
totalitatea lor. Conform acestui principiu, se interzice ca un anumit venit sa fie destinat unei
anumite cheltuieli, deoarece, in general nu se poate realiza o concordanta deplina intre nivelul
unei cheltuieli si nivelul unui anumit venit care ar urma sa o acopere.

32. La fel ca la 28 (transparenta bugetara = publicitatea bugetului)

33. Specializarea bugetara presupune ca veniturile bugetare sunt inscrise si aprobate pe sursa de
provenienta, iar cheltuielile, pe categorii.

34. Metodele clasice de stabilire a marimii veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat sunt:
metoda automata, metoda majorarii, metoda evaluarii directe.

35. Metodele moderne de cuantificare (dimensionare) a veniturilor si cheltuielilor bugetare vizeaza

rationalizarea cheltuielilor bugetare si au la baza analiza "cost-avantaje" sau "cost-eficacitate".
Acestea sunt: metoda de planificare, programare, bugetizare; metoda denumita "baza bugetara
zero"; managementul prin obiectve; bugetul bazat pe programe; metoda rationalizarii optiunilor
bugetare.

36. Proces bugetar. Definiţie.

Procesul bugetar reprezintă un ansamblu de operaţiuni care se succed anual şi privesc elaborarea
şi aprobarea proiectului legii bugetare anuale, execuţia curentă a bugetului, încheierea şi
aprobarea contului de execuţie bugetară, precum şi controlul bugetar.
Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul
furnizării bunurilor şi serviciilor publice. Prin conţinutul său, procesul bugetar exercită importante
influenţe în domeniile economic şi social, datorită faptului că modul de elaborare, aprobare şi
execuţie a unui anumit tip de buget se repercutează asupra cererii şi ofertei agregate din
economie, precum şi asupra gradului de satisfacere cu bunuri şi servicii publice a nevoilor
manifestate de societate. Obiectivele principale ale bugetului sunt reflectate în tipul bugetului,
precum şi în importanţa acordată unor aspecte cum sunt: controlul cheltuielilor publice,
îmbunătăţirea managementului public, perfecţionarea politicilor fiscal-bugetare, eficienţa
costurilor serviciilor publice ş.a.

37. Trăsăturile procesului bugetar

Procesul bugetar are unele trăsături specifice:
• Caracterul decizional decurge din însuşi conţinutul procesului bugetar, de alocare a resurselor
financiare, limitate comparativ cu nevoile de servicii publice ale societăţii.
• Continuitatea ciclică este strâns legată de principiul anualităţii, care prevede reluarea anuală a
fazelor care compun procesul bugetar, conform prevederilor cuprinse în legile anuale specifice, în
8
care sunt prevăzute, printre altele, şi termenele concrete de realizare.
• Caracterul preponderent politic derivă din faptul că opţiunea pentru un anumit tip de politică
fiscal-bugetară reflectă, în general, orientarea şi interesele forţelor politice din care este alcătuit
Parlamentul.
• Caracterul democratic apare datorită faptului că, pe parcursul etapelor sale componente, se
manifestă atât atributele statului de drept, cât şi posibilitatea diverselor grupuri de cetăţeni,
deţinători ai majorităţii politicii decizionale, de a-şi impune interesele economico-sociale.
• Impactul public al procesului bugetar are implicaţii în plan economico-social, atât la nivel micro,
cât şi la nivel macroeconomic.

38. Fazele (etapele) procesului bugetar.

În ţara noastră procesul bugetar cuprinde următoarele faze succesive:
1. Elaborarea proiectului de buget – este un proces deosebit de complex, având caracter iterativ,
care constă în dimensionarea mărimii alocaţilor bugetare destinate finanţării utilităţilor publice,
precum şi a resurselor financiare care urmează a se mobiliza în cadrul unui an bugetar .
2. Aprobarea bugetului – Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul legii
bugetului de stat este Parlamentul, ca for legislativ cu largă reprezentare a populaţiei.
3. Etapa execuţiei bugetului – se desfăşoară pe o perioadă de un an şi constă în luarea măsurilor
necesare pentru realizarea, pe de o parte a veniturilor prevăzute, şi, pe de altă parte a
cheltuielilor aprobate prin Legea bugetului de stat.
4. Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară – Modul de gestionare a bugetului se
concretizează în întocmirea, la finele anului bugetar, a contului de execuţie bugetară. Acesta
cuprinde toate operaţiunile de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor, precum şi soldul
cu care s-a încheiat anul bugetar: excedent sau deficit. Activitatea de încheiere a contului de
execuţie bugetară revine Ministerul Finanţelor Publice, pe baza datelor cuprinse în dările de seamă
contabile şi în conturile privind execuţia de casă a bugetului elaborate de către fiecare instituţie
publică.
5. Controlul. 6. Aprobarea execuţiei bugetului – Controlul execuţiei bugetare are o importanţă
deosebită, deoarece, trebuie să asigure, pe de o parte, respectarea legalităţii bugetare şi, pe de
altă parte, încadrarea în autorizarea bugetară dată de Parlament.

39. Cum şi de către cine se adoptă legea bugetului de stat în România?

Elaborarea proiectului de buget – este un proces deosebit de complex, având caracter iterativ,
care constă în dimensionarea mărimii alocaţilor bugetare destinate finanţării utilităţilor publice,
precum şi a resurselor financiare care urmează a se mobiliza în cadrul unui an bugetar .Elaborarea
proiectului de buget este un proces iterativ, în cadrul căruia fluxul informaţional se produce în
dublu sens, de jos în sus şi de sus în jos. Astfel, instituţiile bugetare cu atribuţii în producerea şi
furnizarea de servicii publice formulează propuneri privind mărimea alocaţiilor bugetare solicitate
pentru an ul următor, pe baza cheltuielilor publice aprobate pentru anul curent, cu luarea în
considerare a modificărilor care se profilează în domeniul respectiv, corespunzător programului de
guvernare al perioadei următoare.
După însuşirea proiectului legii bugetare şi a raportului la buget, Guvernul le supune spre adoptare
Parlamentului.

9
40. Ce înseamnă şi ce cuprinde execuţia bugetului?
Execuţia bugetului se desfăşoară pe o perioadă de un an şi constă în luarea măsurilor necesare
pentru realizarea, pe de o parte a veniturilor prevăzute, şi, pe de altă parte a cheltuielilor
aprobate prin Legea bugetului de stat. Fazele procedurale ale execuţiei bugetare sunt: aşezarea
impozitului, lichidarea, emiterea titlului de percepere, perceperea propriu-zisă.

41. Controlul bugetar. Concept. Forme ale controlului.

Controlul bugetar are o importanţă deosebită, deoarece, trebuie să asigure, pe de o parte,
respectarea legalităţii bugetare şi, pe de altă parte, încadrarea în autorizarea bugetară dată de
Parlament
Corespunzător organismului care îl efectuează, controlul îndeplinirii prevederilor înscrise în
proiectul de buget aprobat poate fi:
- administrativ (sau preventiv) exercitat de organele interne de control ale Ministerului Finanţelor
Publice sau ale altor ministere, precum şi de organele de control aflate în subordinea directă a
primului-ministru;
- jurisdicţional realizat de Curtea de Conturi şi Camerele de conturi judeţene;
- politic exercitat de Parlament.

42. Buget general consolidat. Definiţie. Structură.

Bugetul general consolidat, reflectă, la nivelul unui an, fluxurile financiare publice de formare a
veniturilor şi de repartizare a acestora pe destinaţii, corespunzător nevoii sociale şi obiectivelor de
politică financiară a perioadei. Bugetul general consolidat cuprinde conform Legii nr.500/2002
privind finanţele publice, în vigoare şi în prezent, un sistem unitar de bugete: bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei
statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral
sau parţial din bugetul de stat, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii,
bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat, bugetul
fondurilor externe nerambursabile.

43. Bugetul de stat. Definiţie. Structură.

Bugetul de stat este un buget de mijloace, cuprinzând detalierea mijloacelor financiare alocate
diverselor servicii publice. Un asemenea buget este întocmit în funcţie de mijloacele ce pot fi
utilizate într-un an bugetar. Având în vedere caracterul limitat al resurselor financiare, este
necesară selectarea cheltuielilor care urmează efectuate într-o anumită perioadă, pe criterii cum
sunt costul şi randamentul serviciilor publice în cauză.
Bugetul este un document, aprobat prin lege, de planificare şi canalizare a resurselor financiare
ale statului spre destinaţii conforme cu programul de guvernare al puterilor politice. Totodată,
este un reper important de semnalare a gradului în care statul se implică în viaţa economică şi
socială, a capacităţii economiei naţionale de a contribui la constituirea resurse
Bugetul de stat este structurat astfel încât să răspundă următoarelor întrebări:
- care sunt bunurile şi serviciile publice pe care statul urmează să le ofere gratuit utilizatorilor;
- cine va suporta, în ce cuantum şi prin ce mijloace cotul finanţării;
10
- care vor fi consecinţele asupra economiei naţionale şi asupra relaţiilor financiare cu exteriorul.

44. Rolul bugetului de stat.

Rolul bugetului de stat este evidenţiat şi strâns legat de funcţiile finanţelor publice. Bugetul nu
reprezintă doar un tablou sintetic în care se înscriu şi se compară veniturile şi cheltuielile publice;
rolul său este mult mai complex şi vizează: alocarea şi redistribuirea resurselor, precum şi reglarea
vieţii economice.
Rolul alocativ al bugetului decurge din faptul că, în mod tradiţional, statul îşi asumă sarcina
finanţării serviciilor publice. La partea de cheltuieli, bugetul reflectă modul de alocare a
resurselor în fiecare an bugetar.
Rolul redistributiv al bugetului se manifestă, pe de o parte prin intermediul impozitelor şi taxelor
şi, pe de altă parte prin intermediul cheltuielilor. Dacă avem în vedere progresivitatea impunerii
asupra veniturilor persoanelor fizice, aceasta este o modalitate de redistribuire a veniturilor între
diverse categorii sociale, iar tehnicile fiscale folosite pot fi: deducerile din venit, aplicarea unor
cote diferenţiate de impozit în funcţie de mărimea tranşei de venit; utilizarea unor impozite
diferenţiate în funcţie de originea veniturilor etc.
Rolul de reglare (stabilizare) se referă la posibilitatea autorităţilor publice de a acţiona asupra
economiei, stimulând sau frânând anumite activităţi, cu ajutorul veniturilor, cheltuielilor şi
soldului bugetar.

45. Ce reprezintă fondurile speciale?

Fondurile speciale funcţionează pe principiul bugetelor anexă şi diferă de la un la altul ca număr,
dimensiune, în raport cu scopurile pentru care se constituie. Conform Legii finanţelor publice,
fondurile speciale sunt integrate în sistemul unitar de bugete care se constituie şi gestionează
anual, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.
Fondurile speciale, aprobate prin legi speciale, se constituie în afara bugetului de stat şi a
bugetului asigurărilor sociale de stat, constituirea acestora este legată de anumite situaţii speciale
pentru rezolvarea cărora se utilizează, urmând ca la atingerea obiectivului propus, fondul
respectiv îşi încetează activitatea.

46. Conceptul de cheltuieli publice.

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, manifestate între stat,
pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării
resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia. Cheltuielile publice se
materializează în plăţi efectuate de stat pentru îndeplinirea diferitelor obiective ale politicii
statului: servicii publice generale, acţiuni social culturale, apărare naţională, ordine publică,
acţiuni economice etc.

47. Conţinutul cheltuielilor publice.

Conţinutul economic al cheltuielilor publice este strâns legat de destinaţia acestora. Astfel, unele
cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut (cheltuieli cu administraţia generală,
plata dobânzilor la împrumuturi ş.a.), iar altele reprezintă doar o avansare de produs intern brut,
reflectând participarea statului la finanţarea formării brute de capital, atât în sfera producţiei
materiale, cât şi în sfera nematerială (echipamente de investiţii, construcţia de drumuri, poduri,
11
aeroporturi etc.).

48. Cheltuielile publice versus cheltuieli private.

Cheltuielile publice:
- urmăresc satisfacerea unor preferinţe colective, stabilite pe baza opţiunilor colective;
- privesc finanţarea de bunuri şi servicii publice, dar şi transferuri în scopul redistribuirii veniturilor
în societate;
- mărimea lor depinde de numeroşi factori, cum sunt: înclinaţia populaţiei spre consumul de bunuri
şi servicii publice; potenţialul economic al ţării respective; ideologia partidelor aflate la putere;
gradul de consimţire la plata impozitelor etc.;
- sunt efectuate de un intermediar – statul, beneficiarii bunurilor şi serviciilor publice neputând să
facă o legătură directă între contribuţia lor la aceste cheltuieli şi beneficiile obţinute din
consumarea bunurilor şi serviciilor publice;
Cheltuielile private:
- asigură satisfacerea unor preferinţe individuale, având la baza opţiunea individuală;
- privesc plăţi efectuate pentru a obţine în schimb bunuri şi servicii;
- mărimea lor depinde de înclinaţia individuală spre consum a membrilor societăţii;
- sunt efectuate direct de beneficiarul bunurilor şi serviciilor, care cunoaşte preţul plătit.
49. Sfera de cuprindere a cheltuielilor publice şi a celor bugetare.
Între cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare există o deosebire, corespunzător sferei de
cuprindere a celor două noţiuni. Cheltuielile publice cuprind totalitatea cheltuielilor efectuate
prin intermediul instituţiilor publice, care se acoperă fie de la buget (central sau local), fie din
fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor, pe seama veniturilor obţinute
de acestea. Cheltuielile bugetare se referă doar la cheltuielile care se acoperă din bugetul de stat,
bugetele locale sau bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, sfera cheltuielilor publice este mai
cuprinzătoare, incluzându-le pe cele bugetare. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu
toate cheltuielile publice sunt, în acelaşi timp, şi cheltuieli bugetare.

50. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice.

Structura cheltuielilor publice ilustrează modul în care sunt orientate resursele financiare ale
statului, în diverse perioade, spre anumite obiective: economice, sociale, culturale, militare etc.
Structura cheltuielilor publice poate fi abordată corespunzător mai multor criterii de clasificare, şi
anume: administrativă, economică, funcţională, financiară; după rolul lor în producţiei sociale;
gruparea folosită de organismele ONU.

51. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului funcţional.

Clasificarea funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate sau
alte destinaţii, spre care sunt dirijate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele
financiare ale statului. Importanţa acestui criteriu derivă din faptul că arată repartizarea
resurselor financiare publice pe domenii de activitate care definesc nevoile publice, fiind
principalul obiectiv urmărit la examinarea şi aprobarea prevederilor bugetare de către Parlament.
Această grupare reflectă compoziţia cheltuielilor publice, conform principalelor funcţii prevăzute
în bugetul de stat: educaţie şi cultură, sectorul social, sănătate, utilizarea forţei de muncă,
apărare naţională etc.
12
52. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului financiar.
Clasificarea financiară scoate în evidenţă momentul în care cheltuielile publice afectează resursele
financiare ale statului; corespunzător acestui criteriu, cheltuielile publice pot fi:
- cheltuieli definitive – cuprind cheltuieli de funcţionare sau de investiţii şi formează ponderea cea
mai mare a cheltuielilor publice;
- cheltuieli temporare – care sunt evidenţiate în conturile speciale de trezorerie (avansuri,
împrumuturi);
- cheltuieli virtuale (sau posibile) – cele pe care statul se angajează să le efectueze în anumite
condiţii;

53. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului administrativ.

Clasificarea administrative se bazează pe criteriul instituţiilor prin intermediul cărora se
efectuează cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teriotriale, instituţii publice
autonome etc. Utilitatea acestei grupări este legată de faptul că alocaţiile bugetare pe
beneficiare, dar prezintă şi unele neajunsuri, ca:
- fiecare beneficiar (minister, departament, agenţie guvernamentală, judeţ, municipiu etc.)
reuneşte cheltuieli cu destinaţii diverse;
- în cazul schimbării structurii sau subordonării acestor entităţi, datele privind structura
cheltuielilor publice devin incomparabile de la o perioadă la alta.
Acest criteriu se foloseşte la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatori de credite bugetare.
54. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului economic.
Clasificarea economică grupează cheltuielile publice în cheltuieli în cheltuieli curente şi cheltuieli
de capital. Cheltuielile curente asigură buna funcţionare şi întreţinerea instituţiilor publice,
finanţarea satisfacerii acţiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de
persoane, sau pentru onorarea angajamentelor speciale ale statului. Ele prezintă un consum
definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. Cheltuielile curente cuprind, la
rândul lor, următoarele:
- cheltuielile privind serviciile publice (cheltuieli de funcţionare) – în care se includ: salarii, servicii
şi cheltuieli cu procurarea materialelor necesare activităţii curente;
- cheltuielile de transfer – cuprind sumele acordate din fondurile publice diferitelor persoane fizice
şi juridice, cu titlu definitiv şi nerambursabil;
- dobânzile aferente datoriei publice;
Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează în achiziţionarea de bunuri de folosinţă
îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau nemateriale (şcoli, spitale).

55. Clasificarea cheltuielilor publice conform criteriului rolul lor în viaţa economică.
În funcţie de rolul lor în viaţa economică, cheltuielile publice se împart în:
- cheltuieli reale (sau negative), care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut
(cheltuielile militare, cele cu întreţinerea aparatului administrativ etc.);
- cheltuielile economice (sau pozitive), care contribuie la creşterea avuţiei naţionale (construcţia
de drumuri, poduri, aeroporturi, susţinerea unor proiecte economice etc.).

56. Clasificarea cheltuielilor publice conform clasificaţiei utilizate de instituţiile specializate ale
13
ONU.
Această clasificare are la bază două criterii principale: clasificaţia funcţională şi cea economică.
Clasificarea funcţională ONU a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice
generale, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii comunale, cultură,
religie, sport, acţiuni economice, alte scopuri. Clasificarea economică ONU urmăreşte gruparea
cheltuielilor publice în: cheltuieli care reprezintă consum final: dobânzi aferente datoriei publice,
subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente; formarea brută de capital (investiţii brute şi
creşterea stocului materiale); achiziţii de terenuri şi active necorporale, transferuri de capital.

57. Clasificarea cheltuielilor publice în bugetul României.

În România începând cu anul 1991, pentru prezentarea cheltuielilor publice în buget, s-a adoptat
metoda de clasificare folosită de ONU, pentru asigurarea comparabilităţii datelor necesare
raportărilor şi analizelor internaţionale.
Primul criteriu este clasificarea economică:
A. Cheltuieli curente – cheltuieli de personal;
- cheltuieli materiale şi servicii;
- subvenţii;
- prime;
- transferuri;
- dobânzi aferente datoriei publice;
- rezerve;
B. Cheltuieli de capital
C. Împrumuturi acordate – împrumuturi pt. finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii;
- împrumuturi pt. creditarea agriculturii;
- împrumuturi pt. acoperirea unor arierate;
D. Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite
- rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe.
- rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite interne.
Al doilea criteriu este clasificarea funcţională:
I. Servicii publice generale – cheltuieli pentru autorităţile publice (ex. preşedinţie);
II. Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – apărare naţională şi ordine publică;
III. Cheltuieli social-culturale – învăţământ, sănătate, cultură, religie, asistenţă socială;
IV. Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape - mediu, ape etc;
V. Acţiuni economice – industrie, agricultură şi silvicultură, transporturi şi comunicaţii etc;
VI. Alte acţiuni – cercetare ştiinţifică;
VII. Transferuri – transferuri din bugetul de stat
VIII. Împrumuturi acordate
IX. Plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli aferente datoriei publice
X. Fonduri de rezervă

58. Indicatori de analiză a nivelului cheltuielilor publice.

Nivelul cheltuielilor publice, totale şi al diferitelor categorii de cheltuieli publice se poate analiza
atât static (valoarea acestora la un moment dat), cât şi dinamic (evidenţiind modificarea şi sensul
modificării lor în timp). Analiza din punct de vedere al nivelului se bazează pe următorii indicatori:
14
volumul cheltuielilor publice, ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut şi volumul
cheltuielilor publice care revine în medie pe un locuitor.

59. Modalităţi de exprimare a volumului cheltuielilor publice.

Volumul cheltuielilor publice poate fi exprimat în mărimi nominale sau reale. Exprimarea în
mărime nominală ( ) are dezavantajul denaturării indicatorului (dacă se urmăreşte evoluţia în
timp), fiind tributară preţurilor curente ale perioadei. Exprimarea în mărime reală ( ) elimină
acest dezavantaj, cheltuielile publice fiind cuantificate în preţuri constante (preţurile unui anumit
an luat ca bază).
sunt cheltuieli publice exprimate în mărime nominală

sunt cheltuieli publice exprimate în mărime reală

60. Ponderea cheltuielilor publice în PIB: mod de calcul, semnificaţii.

Este un indicator care poate caracteriza nivelul cheltuielilor publice dintr-o anumită perioadă . Se
calculează pe baza relaţiei:

unde G – ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut

Cp – cheltuieli publice totale
PIB – produsul intern brut

61. Cheltuieli publice medii pe un locuitor: mod de calcul, semnificaţii.

Este un indicator de nivel foarte sugestiv, care arată cuantumul cheltuielilor publice ale statului,
ce revine unui locuitor. Se calculează astfel:

= unde – cheltuieli publice medii pe locuitor (lei pe locuitor)

Cp - cheltuieli publice exprimate în preţuri curente sau constante.

N – nr. de locuitori corespunzător anului bugetar

62. Indicatori de analiză a dinamicii cheltuielilor publice.

Indicatorii de analiză a dinamicii cheltuielilor publice sunt: modificarea absolută şi relativă
(nominală sau reală) a cheltuielilor publice, modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul
intern brut, modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor,
modificarea structurii cheltuielilor publice, coeficientul de devansare a creşterii produsului intern
brut de către creşterea cheltuielilor publice, elasticitatea cheltuielilor publice faţă de produsul
intern brut.

63. Modificarea absolută a volumului cheltuielilor publice.

Modificarea absolută exprimă creşterea sau descreşterea acestora de la o perioadă la alta, în
mărime absolută, şi se determină conform relaţiei.
- unde
- modificarea absolută a cheltuielilor publice, în perioada curentă 1 faţă de perioada de bază 0.
15
- cheltuieli publice în perioada curentă.
- cheltuieli publice în perioada de bază.

64. Modificarea relativă a volumului cheltuielilor publice.

În afara modificării absolute a cheltuielilor publice, se poate analiza şi modificarea relativă a
acestora. Astfel, se calculează indicele de modificării cheltuielilor publice pe baza relaţiei:

unde
- indicele modificării cheltuielilor în perioada (1) faţă de perioada (0).

- cheltuieli publice în perioada curentă.

- cheltuieli publice în perioada de bază.

65. Modificarea absolută şi relativă a ponderii cheltuielilor publice în PIB.

Modificarea absolută arată cu cât a crescut sau scăzut de la o perioada la altă. Calculul se face
astfel:

- modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB (produsul intern brut) în perioada (1) faţă de
perioada (0).
şi - ponderea cheltuielilor interne în produsul intern brut în perioada curentă (1) şi în perioada de
bază (0) .

Raportul procentual dintre şi reprezintă modificarea relativă a ponderii cheltuielilor publice în

produsul intern brut.

66. Modificarea absolută şi relativă a nivelului mediu al cheltuielilor publice care revin pe un
locuitor.
Modificarea absolută a nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor arată mărimea şi sensul
modificării de la o perioada la alta a nivelului mediu al cheltuielilor publice ce revin în medie pe
un locuitor. Se calculează:
= - unde
- modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice ce revin pe un locuitor, în perioada (1) faţă
de perioada (0).
şi - cheltuielile publice ce revin în medie pe un locuitor corespunzător perioadei (1) şi perioadei
(0).
Raportul procentual dintre cele două valori reprezintă modificarea relativă a nivelului mediu al
cheltuielilor publice pe locuitor.

16
67. Calculul şi semnificaţia elasticităţii cheltuielilor publice în raport cu PIB.
Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu produsul inter brut măsoară amploarea reacţiei
cheltuielilor publice la modificarea produsului inter brut. Calculul se efectuează astfel: = în care:
- elasticitatea cheltuielilor publice faţă de produsul inter brut
- modificarea absolută a cheltuielilor publice, în perioada curentă 1 faţă de perioada de bază 0.
- cheltuieli publice în perioada de bază.
- modificarea produsului intern brut în perioada de referinţă
- produsul intern brut în perioada d bază.

68. Calculul şi semnificaţia coeficientului de devansare a creşterii cheltuielilor publice în raport cu

creşterea PIB.
Acest coeficient (k) este o valoare care reflectă corespondenţa dintre evoluţia cheltuielilor publice
şi cea a produsului intern brut. Se calculează pe baza relaţiei:

k = unde,
k - coeficientul de devansare a creşterii PIB de către creşterea cheltuielilor publice.
- indicele creşterii cheltuielilor în perioada (1) faţă de perioada (0)
- indicele creşterii produsului intern brut

69. Indicatori de analiză ai structurii cheltuielilor publice.

70. Indicatori de analiză a structurii economice a cheltuielilor publice.
71. Indicatori de analiză a structurii funcţionale a cheltuielilor publice.
Analiza structurii cheltuielilor publice vizează calculul ponderii pe care o are fiecare dintre
grupele de cheltuieli publice în total. Se poate realiza în cadrul oricărei clasificări a cheltuielilor
publice: economică, funcţională, financiară, administrativă etc.
Formula de calcul este:
= , unde
- greutatea specifică (ponderea) cheltuielilor publice din grupa „i” în totalul cheltuielilor publice.
- nivelul cheltuielilor publice din grupa „i”.
- cheltuieli publice totale.
Din analiza structurii cheltuielilor publice, reiese modul în care sunt direcţionate resursele
financiare publice în cursul unui an bugetar. Pe această bază, se pot desprinde concluzii cu privire
la orientarea politicii bugetare spre anumite obiective (sociale, economice, militare ş.a.)
considerate ca fiind prioritare într-o anumită perioadă. Determinarea structurii cheltuielilor
publice serveşte totodată la urmărirea în dinamică a modificării opţiunilor bugetare ale
autorităţilor publice şi la efectuarea de comparaţii între state.
Din analiza comparativă a structurii funcţionale a cheltuielilor publice rezultă deseori, uneori chiar
foarte accentuate, care se explică, în principal, prin: gradele diferite de dezvoltare economico-
socială, politicile promovate de autorităţile publice şi modul în care au fost repartizate
competenţele între organele centrale şi locale.

72. Factorii de influenţă a volumului şi structurii cheltuielilor publice.

Analiza cauzelor care generează creşterea cheltuielilor publice se poate realiza şi pornind de la
17
studierea factorilor microeconomici care determină modificări în nevoile economico-sociale si
preferinţele consumatorilor pentru bunuri şi servicii publice. Corespunzător factorilor
microeconomici, creşterea cheltuielilor publice depinde de modificări în:
- cererea de bunuri şi servicii publice;
- ansamblul activităţilor de producţie utilizate pentru realizarea bunurilor şi serviciilor;
- numărul şi structura populaţiei;
- calitatea bunurilor şi serviciilor publice.
- preţurile intrărilor;
- regionalizarea şi globalizarea economiei;
- capacitatea de a plăti impozite;
- factori politici şi sociali.

73. Caracteristici ale metodei de analiză cost-avantaje alocării cheltuielilor publice.

Metoda de analiză cost-avantaje apreciază beneficiul ca fiind avantajul obţinut pe seama furnizării
serviciului public pentru care s-au elaborat variantele de proiect. Caracteristici:
- vizează, în principal, costurile şi beneficiile sociale, comparativ cu cele particulare, cu ceea ce
înseamnă că trebuie să şină seama de externalităţi;
- incapacitatea de a ţine costurile sub control din cauza că nu se urmăreşte realizarea de profit;
- manifestarea unui răspuns necorespunzător la inovaţie, fapt ce se traduce, pe de o parte, prin
încercarea statului de a obţine cele mai sofisticate tehnologii, chiar dacă nu sunt eficiente în
raport cu nivelul costurilor, iar pe de altă parte, prin rezistenţă la introducerea tehnologiei utile,
care poate ameninţa rutinele acceptate;
- utilizarea necorespunzătoare a resurselor, astfel, în cazurile în care statul limitează rata
profitului pentru o anumită activitate (cu intenţia de a proteja consumatorii), răspunsul firmei
este de a maximiza profitul prin utilizarea de capital mai mare.

74. Caracteristici ale metodei de analiză cost-eficacitate a alocării cheltuielilor publice.

După elaborarea prealabilă a unui indicator de eficienţă, această analiză se aplică în absenţa unei
evaluări monetare a avantajelor. În anumite ipoteze clar formulate, în care este un obiectiv unic,
urmează a fi ales programul cel mai puţin costisitor. Caracteristici:
- elaborarea modelelor de analiză ţine seama de fazele prin care trece fiecare obiectiv: studiu,
realizare propriu-zisă, exploatare;
- este una dintre metodele de dimensionare a eficienţei cheltuielilor prin obiective şi acţiuni
economice;
- eficienţa cheltuielilor privind obiectivele şi acţiunile economice este, cu atât mai mare, cu cât
pentru obţinerea unei mărimi a efectului, efortul de utilizare a resurselor financiare prin cheltuieli
este mai mic.

75. Metode multicriteriale de analiză a cheltuielilor publice.

În cazul în care criteriile sunt numeroase şi apare imposibilitatea sintetizării lor într-un indicator
unic, decizia urmează a fi luată prin metode multicriteriale. Proiectele independente sunt
apreciate în raport cu fiecare dintre criteriile reţinute, ceea ce antrenează mai multe clasamente
ale proiectului, fiind dificilă stabilirea unui clasament general. Unele metode permit degajarea

18
unei soluţii empirice care ţine cont de aceste criterii diverse, soluţia putând fi utilizată de către
decident.

19