Sunteți pe pagina 1din 49

COLECTIA

MARI CLASICI
AI LUMII

SPIRITUL LEGILOR

de

BARONUL DE MONTESQIEU
(CHARLES DE SECONDAT)

INCLUZIND O ANALIZA A OPEREI DE D'ALLEMBERT

TRADUCEREA DIN LIMBA FRANCEZA DE


THOMAS NUGENT, LL.D.

CU O INTRODUCERE SPECIALA DE
ONORABILUL FREDERIC R. COUDERT, J.U.D., LL.D.

EDITIE REVIZUITA

VOLUMUL I

DREPTURILE DE AUTOR
DETINUTE de

COLONIAL PRESS
1899

INTRODUCERE SPECIALA

MONTESQUIEU, Charles Louis Secondat de la Brede, s-a nascut in Castelul


de la Brede, linga Bordeaux, in luna Ianuarie a anului 1689. A trait saizeci si sase
de ani, murind in a zecea zi a lui Februarie, 1755. Daca vom face exceptie de
operele sale literare luind in consideratie doar viata separata de cartile sale, vom
putea afirma despre el pe buna dreptate, ca s-a nascut si-a dus existenta si a
murit intocmai asemeni unui personaj de o inalta conditie regala. Nu doar prin
aceea ca viata sa a fost lipsita de evenimente importante dar in aceiasi masura a
si fost ascunsa cu strasnicie de ochii publicului. A evitat pe aceia ce erau dornici
a patrunde in viata sa intima, rezervind aceasta parte doar pentru sine, familia si
prietenii sai. A iubit in aceiasi masura faima, si anume acea reputatie onorabila
capabila a da nastere productiilor intelectuale ce au dus la imbogatirea lumii. In
afara de acestea, la fel ca si Horatiu, caruia ii si semana in multe privinte,
obisnuia a spune despre sine ca: "se afla in cautarea drumului secret si acelui
fagas izolat al vietii ce se furiseaza catre necunoscut."
A fost un adevarat gentelman, in cel mai curat sens al acestui cuvint,
curtenitor, amabil, binevoitor si modest -- lucru certificat de toti cei care l-au
cunoscut; pe linga acestea, discursul sau purta amprenta scinteietoare a unui
veritabil Gascon, in pronuntia specifica sudicilor, care sint predispusi adesea sa
exagereze prin patriotismul lor, prin inteligenta si efervescenta prezenta in toate
acele calitati ce deriva de la climatul insorit al Gasconiei native, de la vinurile rosii
ce curg cu atita generozitate in aceste tinuturi pe care ei stiu sa le iubeasca atit
de profund si pina la capat.
Acei scriitori spirituali care au intors pe toate fetele descoperirile facute pe
baza analogiei, l-au comparat cu Voltaire, cel care s-a nascut doar la citiva ani
dupa Montesquieu si i-a supravietuit multa vreme dupa moarte. Fara indoiala, ca
Voltaire a fost un om de un geniu cum rar se poate intilni, posedind o energie si o
maiestrie inegalabila atunci cind vine vorba de capacitatea sa distructiva.
Demolarea vechilor stari a fost sarcina in care el a excelat si in realizarea careia
a simtit o reala incintare. In inversunarea impotriva sistemului social
iii

iv

MONTESQUIEU

din care Biserica era parte integranta, se arata el insusi in toata forta vrajmasiei
personale; ea este degustata mai degraba cu pasiunea revansei, decit dintr-o
dorinta de a promova dreptul si a preveni ceea ce este rau. De la un capat la
celalalt al unei intregi vieti pline de energie, aceasta trasatura va deveni evidenta;
ea exista de fapt si se infatiseaza singura ca un simptom inconfundabil. Acest
lucru nici nu s-a intimplat fara un anumit motiv. In zilele tineretii sale el a fost
supus unor jigniri personale din partea acestor oameni cu singe albastru ce
considerau drept un privilegiu al castei de care apartineau a desconsidera
revendicarile acelor oameni a caror geneaologie nu era la fel de lunga ca a lor;
rideau plini de dispret in fata unor asemenea pretentii ce priveau acordarea
oricarui tip de compensatii, cu toate ca prin asta se simteau jigniti intr-un mod
dureros si absurd. Atunci cind Voltaire a cautat sa obtina o reparatie pentru
afronturile deliberate la care a fost supus, acestea au fost repetate intr-o forma
brutala si jignitoare; singura compensatie pe care a primit-o a fost gazduirea pe
gratis la Bastillia si oferirea din plin a oportunitatii de-a medita solitar in tacere
pentru a-si hrani pe mai departe ura si a-si linge ranile. Prietenul lui Frederic al IIlea nu va uita niciodata umilintele la care a fost supus in aceste zile ale tineretii;
si ascutimea penei si limbii sale vor purta de-a lungul intregii vieti aceasta
trasatura definitorie, determinata de masurile gresite ce-au fost luate in aceste
zile ramase nerazbunate si nepedepsite. Biserica era principalul aliat si sprijin al
sistemului social ce permitea toate aceste erori, iar din aceste motive Biserica
urma a plati penalitatile. Furia lui a crescut odata cu trecerea anilor, ajungind pina
la a declansa in inima sa nebunia ca un singur om poate distruge religia ce a fost
fondata de alti doisprezece oameni.
Spre deosebire de Voltaire, Montesquieu nu a avut astfel de motive personale
de aversiune fata de Biserica sau fata de Stat. Nicio astfel de insulta n-a otravit
zilele timpurii ale vietii sale, mindria sa nu a fost patata, neavind cu nimic a suferi
la amintirea vreunui rau tratament la care sa fi fost supus. El a fost intotdeauna
conservator, prudent si s-a tinut departe de orice fel de situatie neplacuta. Pe
solul bogat al naturii sale pline de generozitate n-a fost sadita nicio saminta din
care ura fata de semenii sai ar fi putut vreodata rasari. A fost un mare iubitor al
rasei umane si a cautat in intreaga sa viata sa promoveze doar fericirea ei. Si
chiar daca in efervescenta anilor tineretii, a permis ca pana sa sa intre pe tarimul
primejdios al controversei, n-a intentionat niciodata altceva decit un bun rezultat.
Si-a dorit sa vindece si nu sa ucida; a sperat sa construiasca, iara nu sa darime;
a cautat sa repare si sa aduca imbunatatiri, nu sa doboare si sa distruga.
Caldura acestei naturi specifica Gasconilor a exultat in simplul fapt al existentei,
tot asa cum tinutul insorit al iubitei Gasconii era o bucurie in sine. Si-a dorit ca
intreaga omenire sa fie cel putin la fel de fericita ca si el. A iubit compania
prietenilor si s-a desfatat in societatea selecta a cartilor.

INTRODUCERE SPECIALA

N-a cunoscut in intreaga sa viata un singur moment de tristete care sa fie capabil
sa reziste in fata puternicei influente a acestei tacute si elocvente companii.
Cartile au facut parte integranta din viata sa; si intr-adevar, ele reprezinta cea
mai buna parte din intreaga sa viata, singura prin care-l putem cunoaste si ce a
reusit a supravietui pina la noi.
Montesquieu avea a deveni faimos intr-o buna zi. "Scrisorile Persane", ce-au
fost incheiate pina la virsta de treizeci de ani, au incintat, au fermecat si au iritat
pe concentatenii sai si in special pe cei care erau cit se poate de pregatiti si
capabili, ca parte masculina a populatiei, sa aduca faima scriitorului. Vizitatorii
Persani inventati de el, ale caror comentarii asupra societatii si religiei statului
Francez le-a oferit publicului, erau foarte liberi in critica asupra celor vazute si nu
ar trebui sa fie deloc de mirare ca gardienii moralei publice s-au uitat plini de
suspiciune si ingrijorare la spiritul ascutit, de singe Gascon, care a indraznit sa
critice abuzurile autoritatilor si sa rida in fata practicilor pe care cu toate acestea
Timpul, le considera a fi respectabile. Aceasta trebuie sa fie intr-adevar partea
cea mai insemnata din ceea ce ar fi putut da nastere la cea mai grava ingrijorare
in mintea celor ce au studiat Scrisorile calatorilor Persani. Nu trebuie sa uitam ca
radacinile si ramurile puterii de Stat si ale Bisericii erau adinc intertesute si
interpatrunse. Suflarea ce anima pe una era aceiasi suflare ce de fapt o anima si
pe cealalta. Timpul a aratat, - iar Voltaire a apucat sa traiasca acele zile - ca
distrugerea Statului existent trebuia sa aduca cu sine si o puternica lovitura si
tulburare profunda ce-i va fi produsa Bisericii. Succesul "Scrisorilor" ar fi putut
sfirsi prin a impiedica cu usurinta contagiunea produsa de conservatorismul lui
Montesquieu si poate chiar ca ea sa fie vindecata. Acest lucru nu ar fi putut insa
intirzia curentul si nici suvoiul ce avea sa produca marea revarsare. Poate ca
acordarea unei atentii sporite in fata abuzurilor ar fi putut fi de ajutor in
prevenirea producerii calamitatii, ce mai putea fi cu toate acestea diminuata in
dimensiunile sale catastrofale. El a oferit ajutor si sprijin acelor adversari ai
sistemului social ,pe care l-ar fi salvat cu toate acestea din toata inima; in final,
facind ca aceste atacuri sa devina plauzibile, o jumatate de secol mai tirziu, dupa
ce el si-a gasit odihna, tot ce s-a petrecut avea sa demonstreze ca acel sistem ar
fi trebuit sa fie prezervat si ca prin declansarea revolutiei, s-a reusit doar ca
fundatiile intregii lumi sa fie cutremurate din temelii.
Chiar si atunci cind Scrisorile s-au gasit in culmea succesului, multi dintre
cititorii ce erau atasati sistemului social existent s-au uitat cu raceala asupra
modului cum ele au fost primite, ca o forma de dezaprobare in fata onorabilelor
lor catuse. D'Argenson spunea: "Acestea sint reflectii pe care un om genial le
poate face cu destula usurinta, dar carora un om prudent n-ar trebui niciodata sa
le ofere sansa de-a cunoaste lumina tiparului." Marivaux a exprimat sentimentele
sale de clasa cu

vi

MONTESQUIEU

deosebita acuratete atunci cind a spus: "un om ar trebui sa fie deosebit de


cumpatat in simtirile sale in tratarea unor subiecte asemanatoare." Insusi
Montesquieu a sesizat ca a devenit obiect al suspiciunii pentru "clasele oficiale",
ce cautau orice ocazie favorabila pentru a-l umili, in vreme ce ii admirau abilitatile
- despre care gindeau ca detine totusi prea multe. Si intr-adevar, se pare ca in
cele din urma i s-a sugerat pe ascuns ca este socotit un infidel si este foarte
posibil sa fie tratat drept tradator! Aceste comentarii au avut un anumit efect si au
mers pina la a-l determina sa respinga paternitatea unei opere ce nu ii oferea
nicio siguranta spre a o recunoaste drept mostenire.
Vinzarea "Scrisorilor Persane" a fost tot ceea ce-si putea dori autorul.
Secretarul sau Iezuit, Pere Desmolets, a prezis sigur de sine care va fi rezultatul:
"'Scrisorile' se vor vinde ca painea calda", a spus el profetic; Si a fost intocmai
cum el a prevazut. Ele exprimau intr-un limbaj incintator gindurile multor oameni
ce nu erau destul de capabili si nici indeajuns de indrazneti sa compuna acele
fraze, ce-i atacau pe puternicii zilei. Tot asa cum pentru el insusi din acel moment
reputatia a fost stabilita drept cea a unui om de spirit. Si Montesquieu a fost intradevar acel homme d'espirit . Poate ca a fost surprins de succesul pe care l-a
atins, este foarte posibil sa fi fost si putin alarmat de constructia pe care a ridicato in critica subtila a vizitatorilor Persani. N-a avut nici macar o singura clipa
dorinta de-a apare in ochii contemporanilor asemeni unui iconoclast. Asa cum
avea sa spuna de multe ori dupa aceea, "Eu nu sint teolog. Sint istoric". Iar daca
a folosit uneori cutitul, aceasta operatiune a fost realizata mai mult cu
indeminarea unui chirurg decit din dorinta incapatinata de-a varsa cu orice pret
singe omenesc. Montesquieu nu resimte nicio incintare dintr-o controversa
incarcata de furie. "Oamenii uita", spunea el."ca atunci cind am imaginat
personajul unui Turc, a trebuit sa-l si fac pe acesta sa vorbeasca, sa actioneze si
sa scrie, intocmai asemeni unui Turc." Problema prezenta aici era insa aceea ca
Turcii sai vorbeau mai mult ca niste Parizieni si nu indeajuns asemeni unor nativi
Turci. Nationalitatea lor reala este slab mascata de robele si sultanele lor
gratioase, de fetele lor surizatoare asemeni unei lune pline, de plantatori de vita
de vie de Bordeaux, ce cu toate acestea pot fi intrezarite prin mastile de calatori
straini.
"Cauzele Grandorii si Declinului Romanilor", urmatoarea problema atacata de
pana lui Montesquieu, i-a asigurat acestuia faima din care "Spiritul Legilor" nu a
putut deprecia cu nimic superioritatea proprie spiritului sau. Tratatul asupra
Cauzelor Grandorii si Decaderii Romanilor este marcat de aceiasi perseverenta
cercetare stiintifica adoptata si in cazul eforturilor depuse in scrierea Legilor. El a
sapat pina la radacinile Istoriei pentru a invata de acolo cum s-au nascut
evenimentele particulare plecind de la cauze generale. Montesquieu nu crede in
existenta Sansei: "aici este vorba de Filozofia Istoriei cu toate regulile si
principiile sale si ele trebuiesc sa fie descoperite si studiate inca dinainte pentru a

putea cunoaste natura si temeiul Lucrurilor. "Nu Sansa este cea care
guverneaza asupra lumii", spunea el;"

vii

INTRODUCERE SPECIALA

"marturie ce este lasata de Romani, care au cunoscut o constanta succesiune de


triumfuri in timpul administrarii sistemului de Guvernamint conform unui anumite
scheme si o neintrerupta serie de rasturnari de situatii, atunci cind a fost condusa
conform unor planuri diferite. Exista aici cauze generale, fie morale sau fizice, ce
functioneaza in fiecare monarhie, ce contribuie la ridicarea, la mentinerea si ce
conduc catre prabusirea ei." Asupra acestei teorii a analizat simptomele produse
de anumite cauze si a aratat cu o deosebita frumusete de stil ca aceasta sursa
poate deveni, servind la crestrerea prestigiului supusilor sai, invatindu-i prima
data pe oameni ca experienta trecutului poate contine in sine o valoroasa lectie
morala, la fel de insemnata ca si cea predata prin intermediul traditiilor, ce poate
sluji pentru a invata din aceste exemple ce sint oferite de trecut, la fel de bine ca
si din faptele si actiunile lui, dar ce pot sluji totodata si ca un pretios material
pentru a elabora noi profetii sau a le redescoperi pe acelea ce s-au pierdut deja,
fiind acoperite de praful epocilor.
Atunci cind a aparut "Spiritul Legilor", opera de al carei titlu trebuia sa depinda
admiratia posteritatii, el era deja bine cunoscut lumii literare drept autor al
"Scrisorilor Persane", dar nu este inca destul de clar daca a si fost ajutat intr-un
mod semnificativ de celebritatea obtinuta pe aceasta cale. Daca exista un repros
din arsenalul denuntului Galic care sa-i fie atribui adesea unui om ce aspira sa-si
instruiasca poporul, el este reprezentat de sugestia ca nu este un om serios (un
homme serieux), si foarte multi gindesc fara dubiu, ca prezumtivul parinte al
acestor Persani lipsiti de respect, a fost totusi mult prea spiritual pentru a putea fi
si serios totodata. Cum s-ar putea intimpla sa scrie o carte serioasa si instructiva
si in acelasi timp sa se deghizeze in matasuri Persane pentru a se transpune
intr-o alta stare de spirit, pe acordurile muzicii Pariziene! Gravitatea Profesorului
nu apare a fi suficienta pentru ca acesta sa se poata intitula pedagog aspirant la
o diploma.
Desi "Spiritul Legilor" nu a cunoscut un succes imediat in Franta, acesta nu s-a
lasat asteptat prea multa vreme. In Anglia, opinia publica inteligenta, a imbratisat
imediat opera si au primit-o cu un deosebit entuziasm. Acest lucru s-a datorat in
mare masura faptului ca autorul a fost un cercetator apropiat si un real admirator
al Constitutiei Britanice si a adoptat cel mai scurt drum catre inima lor, prin
tributul inteligent platit in fata superioritatii acestei Charte, obscura, neclara si
nescrisa a Libertatilor Britanice.
Geniul practic, specific inteligentei Englezesti, a fost demonstrat din plin cu
aceasta ocazie. Admiratorii lui Montesquieu de dincolo de Canalul Minecii vor
trebui sa cunoasca cite ceva si despre acest om spiritual, meridional, care a
studiat, a asimilat, a inteles si a expus Constitutia Angliei intr-un asemenea mod
inteligent si incintator, ca si cum ar fi vazut pentru prima oara lumina lumii la

Londra sau

viii

MONTESQUIEU

la Liverpool. Investigatia efectuata asupra resedintei si ocupatiilor desfasurate in


mod firesc, au dezvaluit ca acest extraordinar interpret al Constitutiei Angliei nu
era doar scriitor, ci si cultivator de vita-de-vie, de unde logica Britanica sugereaza
destul de simplu ca acel om ce a reusit sa scrie o carte de o asemenea valoare,
va trebui sa fie deasemenea si un excelent producator de vinuri. Comenzile
pentru importurile Englezesti de vin efectuate La Brede, au fost urmate la fel de
rapid de comenzile pentru achizitia copiilor dupa "Spiritul Legilor", astfel incit
spiritul plin de cumpatare al lui Montesquieu s-a putut bucura de acest dublu
succes, care pe de o parte i-a rasfatat mindria si in acelasi timp i-a umplut
visteria.
"Succesul de care s-a bucurat cartea mea in aceasta tara", spunea el, "a
contribuit la succesul de care avea sa se bucure vinul meu; dar gindesc ca
succesul vinului meu a contribuit si mai mult la succesul pe care l-a cunoscut
cartea." Nu putem avea niciun mijloc pentru a stabili daca aceasta apreciere a
fost facuta pe baza unei supraestimari a buchetului vinului, sau a unei
subestimari a valorii cartii. Faima de care s-a bucurat brandul La Brede a intrat
insa de-a dreptul in traditie.
Nu este de-a dreptul lipsit de interes de-a nota aici ca desi econom si modest,
Montesquieu era posesorul unei inimi blinde si generoase. El era un donator
generos dar isi ascundea actiunile de caritate ca si cum acestea ar fi reprezentat
cele mai cumplite pacate. Atitudinea ostentativa era dispretuita prin insasi natura
lui. Simplicitatea vietii pe care o ducea era in masura sa sugereze avaritia atunci
cind el nu era deloc dispus sa exemplifice acest lucru. Insa Montesquieu era cit
se poate de constient ca nu va putea trai si nu se va putea infatisa intr-o tinuta la
fel de fastuoasa si stralucitoare asemeni celorlalti membri din cercul carora facea
parte si nici nu va putea simti vreodata acea dragoste straina fata de bani doar
de dragul de-ai avea si ca in acest fel va fi acuzat si izolat de catre ei. Dar el a
respins toate reprosurile care i s-au facut. "Nu voi etala niciodata atitudinea unui
excentric", spunea el, "dar nici nu voi simti vreodata tentatiile avaritiei. In acelasi
timp nici nu cunosc un lucru care sa merite a fi facut si pe care eu ar trebui sa-l
realizez doar de dragul de-a cistiga bani. Cred ca am reusit sa-mi sporesc
veniturile, dar am realizat acest lucru mai degraba din dorinta de a-mi demonstra
aceasta abilitate, decit sa ma las minat de vanitatea de-a deveni bogat." Nu-si
putea aminti sa fi cheltuit vreodata patru ludovici pentru a face parada de bogatia
sa, dar nenumarate piese de aur i-au parasit in tacere punga pentru a acoperi
nevoile unui solicitant sau ale altuia.
Poate fi citat chiar si un exemplu in scest sens: Un ceasornicar Englez i-a
trimis odata o scrisoare: "Cred ca ma voi spinzura; dar socotesc ca nu voi putea
face acest lucru daca as avea o suta de coroane." Montesquieu i-a raspuns
imediat: "Iti expediez o suta de coroane; nu te spinzura insa dragul meu Sully,

mai bine vino sa ma vezi." Citi astfel de ceasornicari Englezi au fost salvati de la
autostrangulare, nu putem sti; era insa ultimul om din lume

ix

INTRODUCERE SPECIALA

care ar fi inregistrat numarul celor pe care i-a scapat din bratele suicidului si ale
deznadejdii.
Faptul ca Montesquieu a fost preocupat in cel mai inalt grad de capodopera
sa, il cunoastem din propria sa exprimare. A jubilat ca un adevarat scolar, plin de
incintare la terminarea sarcinei si pana sa sfirsita de truda a scris ultimile cuvinte
ale nemuritoarei opere, in vreme ce memoria retraia furtuna prin care AEneas si
tovarasii sai erau aruncati pentru a atinge malurile acelui tinut al fagaduintei ce
le-a fost promis de catre Zei. "Italiam", "Italiam" a strigat el. Bucuria triumfului si
speranta repaosului s-au combinat pentru a da nastere acestui moment fericit al
vietii sale. Sarcina grea la care a fost supus vreme de douazeci de ani se afla la
sfirsit, iar premiul primit era asigurarea unei faime nemuritoare. Asemeni unui
Poet din perioada infloritoare a imparatului Augustus [sau din cea a poetilor
clasici din prima jumatate a sec.XVIII-lea, din vremea lui Regelui George I care
se visa a fi privit asemeni Imparatului Octavian Augustus. Alexander Pope ii va
trimite regelui George al II-lea, "Epistola catre Augustus", scrisa in stilul lui
Horatiu, prin care facea o asemanare intre epoca sa si cea a lui Augustus, cind
poetii au devenit mult mai intelepti, manierati si satirici, fiind mult mai preocupati
de viata politica a statului, decit predecesorii din epoca lui Iulius Caesar. n.tr.],
simtea acea siguranta interioara ce-i spunea ca nu va putea pieri pe deplin
niciodata, in onoarea sa ridicindu-se un monument mult mai trainic decit insasi
bronzul. Dar munca istovitoare si anxietatea la care s-a supus s-au dovedit in
final a fi mai mult decit corpul sau muritor putea suporta. Ca si cum ar fi dat
ultima sa proba in fata posteritatii, el a spus: "Aceasta opera aproape ca m-a
ucis; A venit vremea cind va trebui sa ma duc sa ma odihnesc; de aici inainte voi
pune capat tuturor stradaniilor mele." A mai trait pe durata a inca opt ani, insa a
renuntat la orice efort depus spre a-si cistiga faima sau a-si pretinde locul ce si-l
merita in mijlocul lumii.
Este destul de curios de notat ca Montesquieu a fost la prima vedere singurul
din cercul sau imediat care a realizat, a masurat in mod corect si a pretuit la
adevarata valoare "Spiritul Legilor". Daca munca sa laborioasa efectuata de-a
lungul numerosilor ani si credinta in opera sa i-au oferit satisfactia ca stradaniile
sale n-au fost in van, echilibrul spiritului sau antrenat in cintarirea adevarului i-a
permis sa judece la fel de corect ca si cum ar fi luat in consideratie performanta
realizata de un strain, el stia de undeva din adincul sau tainic, ca aceasta carte
va cistiga celebritatea pentru el. Si-a chemat apropiatii si le-a cerut si acestora
sfatul. Criticul ce s-a aratat a fi cel mai favorabil si binevoitor a declarat despre
opera sa ca aceasta continea in sine suficienta valoare pentru a deveni o agenda
din al carei material va putea fi proiectat un viitor Tratat; iar cel mai aspru critic,
foarte probabil si cel mai sincer si mai direct dintre ei, a declarat ca planul cel mai
bun ar fi sa arunce manuscrisul in foc, ca pe o masura intelepta de-a feri

reputatia autorului de injuriile pe care le-ar primi in urma publicarii lui. Insa
Montesquieu a avut mai multa incredere in propria judecata decit in a prietenilor
sai. Netulburat, sau fara a fi deloc inspaimintat de opinia sustinatorilor sai, si-a
trimis linistit opera la tipar si a astepat rezultatul fara a manifesta deloc
ingrijorare.
Daca "Spiritul Legilor" a scapat de pericolul de-a fi ars in flacarile din interiorul
castelului datorita increderii in sine a autorului, o alta opera a sa a fost mai putin
norocoasa. Montesquieu a scris o "Istorie a

MONTESQUIEU

lui Ludovic al XI-lea" unul dintre cele mai extraordinare si complexe caractere din
rindul Monarhilor Frantei. Mr. Watson spunea in a sa "Poveste a Frantei" despre
Ludovic al XI-lea ca acesta a fost "un mare Rege de-o rautate desavirsita si total
lipsit de scrupule in metodele sale, cu toate ca intreaga sa viata a fost dedicata in
totalitate beneficiului omenirii. A fost un Monarh viclean, necinstit, crud si
prevazator." Probabil ca un om poate fi un mare Monarh chiar daca in
constituirea caracterului sau intra asemenea ingrediente. Dar asa cum le-a expus
in viata sa, nu ar fi deloc surprinzator daca in unanimitate istoricii, -- inca in acord
cu Mr. Watson --"l-au criticat fatis tratindu-l drept o bestie mizerabila". Opinia unui
istoric Francez din timpurile moderne probabil ca se apropie mai mult de adevar.
El a spus ca Ludovic al XI-lea n-a fost nici un mare Rege si nici un Rege bun,
dar cu toate acestea ramine inca Rege! Curiozitatea noastra de-a cunoaste o
judecata atit de calificata cum se dovedeste cea a lui Montesquieu asupra
acestui punct, va ramine prin a nu fi satisfacuta niciodata. Indiferenta
secretarului, cel care a aruncat in flacari acest manuscris complet si nepretuit, va
constitui o ofensa permanenta indreptata impotriva omenirii. Regretul pe care-l
resimtim in fata pierdeii unei opere de o asemenea valoare nu poate decit sa
sporeasca in momentul studierii celor citeva exemple din acest manuscris, pe
care omenirea l-a pierdut pentru totdeauna. Cine altul decit Montesquieu il putea
descrie pe Richelieu in citeva cuvinte si putea sa ofere o asemenea fotografie,
atit de exacta, asupra unui personaj impozant al Istoriei Frantei! "Richelieu a fost
omul care a facut ca Regele sau sa joace un rol secund in cadrul Monarhiei, dar
i-a oferit in schimb posibilitatea de-a juca un rol de prim plan in cadrul Europei; el
a dezonorat Suveranitatea dar a innobilat Tronul."
Inevitabile limite in care vor trebui sa se inscrie aceste pagini nu vor permite
nici macar o scurta incercare de-a schita o analiza a "Spiritul Legilor".
D'Allembert a facut efortul de-a scrie multe pagini plictisitoare, pentru a arata
ceea ce intentiona sa realizeze Montesquieu. Dar niciun alt autor nu este mai
greu de prezentat decit Montesquieu. El este un specialist in epigrame si
posesorul unui talent de un nivel rar intilnit, avind capacitatea de-a scoate
intreaga seva dintr-o idee si de-a o cristaliza in acele cuvinte caustice care sint si
cele mai potrivite. Ait de pronuntata este aceast facultate prezenta in sine, incit
unul dintre contemporanii sai, Buffon, cel care n-a cazut in aceiasi gresala in

aceasta directie, a lasat o scurta relatare, despre care a spus ca este perfect
potrivita viziunii incomplete a autorului. Ochii sai au murit cu multi ani inaintea
spiritului si s-a vazut obligat sa-i dicteze ficei sale care a realizat pentru el aceiasi
cucernica slujba pe care fiul lui Milton a realizat-o pentru tatal sau. Si asa cum
memoria sa se pierduse, spune Buffon, se vedea obligat sa formuleze in propria
minte scurte propozitii pe care sa fie capabil sa le poarte in vreme ce era
efectuata dictarea si in acest fel s-a obisnuit cu o forma de exprimare ce-a
devenit predominanta in opera sa. Este foarte probabil ca Buffon sa aiba
dreptate, desi acest tip de compensatii ce sint facute unor oameni miopi nu sint
intilnite in mod obisnuit. Insa daca acesta este intr-adevar cazul, "Spiritul Legilor"
se distinge ca un stralucit exemplu al unui stil ce n-a excelat niciodata printr-un
asemenea grad de maiestrie epigramatica, incit sa-l fi putut cel putin egala.
Fundamentele acestei opere au fost reprezentate de incercarea de-a descoperi
acele principii si emotii comune care operind asupra unui om, indiferent de
climatul si gradul de civilizatie caruia acesta ii apartine, va produce un anumit
rezultat. El va fi satisfacut de acele principii existente si daca le va descoperi, vor
fi in masura sa-i furnizeze explicatii stiintifice asupra a ceea ce in lipsa va parea a
fi complet haotic si inexplicabil. Ori, pentru a ajunge la un limbaj asemanator, el
se bucura sa afle "in natura lucrurilor" explicatia la atit de numeroase obiceiuri si
legitati. A fost adesea descurajat si demoralizat de ceea ce a numit "maretia
subiectului sau". Timpul l-a aruncat mereu in viltoarea grabita a vietii lasind de
nenumarate ori manuscrisul cu paginile neterminate doar pentru a se reintoarce
din nou cu disperare asupra sarcinii sale herculiene. Dar curajul si filozofia
temperamentului sau nu l-au oferit niciodata o vreme prea indelungata acestei
neputincioase influente. Si-a rezumat opera si a continuat scrierea ei pina atunci
cind a fost capabil sa spuna, asemneni lui Correggio: "Si eu deasemenea sint
pictor!"
Montesquieu a fost mentionat si considerat fara dubii in zilele existentei sale
drept un reformator. Si cu toate acestea spiritul sau reformator era atit de linistit
si temperat, incit a fost aproape inofensiv. El a condamnat Inchizitia -- dar cine
altcineva s-ar fi putut abtine a se strimba plin de groaza doar la ideia acestui
teribil si misterios tribunal? A pledat in favoarea abolirii torturii fizice -- si cine ar
putea fi acela care ar restaura-o azi? A fost considerat un presupus campion al
tolerantei religioase, dar nu a reusit a merge atit de departe in puternica sa
dorinta, incit sa reuseasca a oferi beneficiul unui generoase indulgente asupra
partidelor religioase aflate in disputa, alta decit restaurarea Edictului de la
Nantes. Cu toate ca Edictul nu a oferit o egalitate religioasa, ci a reprezentat
doar un act timid de tolerare indreptat asupra unor oameni ce credeau in aceiasi
doctrina religioasa, odata ce a fost promulgat chiar de Regele ce l-a formulat
(presupunind ca Henric al IV-lea a fost vreodata interesat fata de-o credinta
nestramutata in religie). Montesquieu nu a fost avocatul a ceea ce azi
consideram un drept elementar al libertatii de constiinta. El a fost dispus sa
accepte ca Hughenotilor sa li se permita, cu restrictii precise, dreptul de-a
practica ritualurile religioase, dar nu s-a aratat favorabil fata de ideia de-a admite
ca noii credinte sa-i fie permis sa disturbe linistea Statului si sa complice
masinaria politica a societatii. Cu alte cuvinte, daca el

xii

MONTESQUIEU

a fost progresist in zilele vietii sale in aceasta materie, conservatorismul sau a


dominat asupra teoriilor sale de reforma a Statului, astfel incit acestea au
cunoscut sfirsitul inca inainte de secolul al XVIII-lea, fiind depasit in privinta
tolerarantei religioase de majoritatea populatiei Frantei.
Aceasta particularitate a stilului sau a fost adeseori criticata si comportarea sa
nefireasca i-a fost imputata pe buna dreptate. Metodele sale au fost destul de
neobisnuite; tranziitiile brusce, ruperile nesteptate din continuitatea argumentelor,
eruptiile dramatice ce iau locul concluziilor formale, uimind cititorul modern cu
aparenta lor neobisnuita si neasteptata. Dar ele isi realizeaza obiectivul, pentru
ca la fel cum reusesc sa captiveze atentia cititorului, la fel ii stimuleaza si
curiozitatea acestuia. El vrea sa cunoasca citind, nu doar ceea ce au scris
invatatii si puritanii zilei, dar cautind chiar si prin scrisorile geniale ale vremii,
chiar daca au fost scrise de oameni neinsemnati, chiar daca au fost doar
consemnate in acte particulare si s-au temut sa le inscrie in carti, lasind doar cite
un lucru pentru a ramine o mica marturie, fiind prea putin interesati de ceea ce va
gindi despre ei posteritatea. Pacatul de moarte al unui scriitor este de-a nu reusi
sa capteze atentia cititorului pentru a deveni prizonierul sau, cu voia sau fara
voia sa. Pentru asta trainicia de aur a invataturii si intelepciunii nu este de ajuns;
indeminarea artistului este cea care trebuie sa atraga atentia asupra valorii
metalului, astfel incit simturile sa fie fermecate in vreme ce este satisfacuta
cunoasterea. Trebuie sa fie postate aici pentru cititorul zilei numeroase locuri de
oprire unde acesta sa poata zabovi pentru a-si trage rasuflarea. Pentru ca nu va
putea intotdeauna sa-si mentina mintea neintrerupt incordata intr-o continua
atentie; va trebui sa-i fie permis ca din timp in timp sa se reintoarca pe
neasteptate intr-un loc retras si sa arunce o noua privire asupra imaginii lasate
de om si asupra celorlate lucruri.
O mare parte dintre numeroasele exemple ale lui Montesquieu pot amagi si
induce in eroare cercetatorul neavizat si neatent, ele vor ilustra noutatea,
farmecul si efectul pe care reuseste sa-l produca acest artist desavirsit. Cine nu
va prefera un aforism unei lectii morale, daca primul ofera aceleasi invataturi pe
care le transmite si cel din urma? Asa cum singur spunea: "Nu este de ajuns sa
cistigi un cititor, el trebuie facut sa gindeasca singur." Capitolul sau asupra
"Ideii de Despotism" contine exact trei propozitii: Acestea sint:
Capitolul XIII " (Cartea V-a)
Cind nativii din Luisiana doreau fructe, culcau arborii la pamint si culegeau
fructele. Acesta este un guvernamint despotic.

xiii

INTRODUCERE SPECIALA

Capitolul asupra Torturii, al carei adversar constant si hotarit a fost intreaga viata
se incheie astfel: "Atitia ilustri scriitori au infierat aceste practici incit nici nu mai
indraznesc sa vorbesc despre acest subiect. As dori doar sa spun ca ele pot fi
adaptate unui guvernamint despotic, unde orice mijloace ce pot induce in
mijlocul supusilor teama intra in politica de guvernamint; tocmai voiam sa spun
ca aceasta a fost soarta sclavilor in Roma si Grecia. . . . Dar am auzit strigatul
scos de vocea naturii ce se ridica imptriva mea!"
Definitia sa asupra Impozitarii a devenit clasica, poate chiar banala: "Fiecare
cetatean contribuie la veniturile Statului cu o parte din proprietatea sa, care se va
dovedi a fi in masura sa-i asigure posesiunea asupra restului averii sale."
El si-a exprimat protestul fata de pedepsirea severa a ofenselor minore: "Daca
vom examina toate cazurile de sfidare a legii, vom putea observa ca plecindu-se
de la cauzele lor acestea vor putea fi descoperite in esecul impunerii crimei si nu
in moderatia pedepsei."
Explica lipsa de popularitate a Englezilor, spunind ca aroganta lor este aceiasi
chiar si in vreme de pace " ei nu par sa negocieze cu nimeni altcineva in afara de
dusmanii lor." Dar desigur, asta se intimpla in urma cu mai mult de un secol.
Limita cuvenita a cuceririlor: "Exista aici o limita naturala a cuceririlor, ce este
numita "puterea de asimilare".
Despre Libertate spunea: "Libertatea consta in capacitata unui om de-a face
ceea ce ar trebui sa-si doreasca si in a nu fi fortat sa faca nimic din ceea ce nu
si-ar dori."
Despre Saracie: "Un om nu este sarac pentru ca nu are nimic, ci pentru ca nu
munceste."
Pentru a multiplica pasajele ar trebui sa transformam o prefata modesta intr-un
adevarat volum; cu toate acestea trebuie sa rezisti tentatiei de-a urma o sarcina
mult prea usoara.
Sfirsitul vietii sale a fost marcat de aceiasi filozofie binevoitoare si plina de
blindete pe care a expus-o inca de la inceput. El se prezenta a fi un crestin
devotat si consecvent, desi nu a facut decit citeva confesiuni intreaga viata si a
preferat sa caute in interiorul sau acele sentimente legate de problemele de cea
mai mare importanta ce pot ocupa spiritul unui om. El n-a fost doar unul dintre
oamenii credinciosi lui Gospel, dar si un mare admirator al moralei lui. A declarat
ca nu poate impartasi umilinta atheistilor, ci prefera sa creada in nemurirea
sufletului sau si ca el insusi considera ca nu poate fi la fel de efemer ca si

xiv

MONTESQUIEU

animalele salbatice ale cimpului. Atunci cind Moatea a devenit iminenta, el a


intimpinat-o fara teama si fara bravada. Datoriile religioase cerute de Biserica au
fost implinite cu o solemnitate decenta. Consilierul sau spiritual i-a spus la
apropierea sfirsitului: "Niciun alt om nu a putut lucra mai bine decit ati facut-o

dumneavoastra spre marirea gloriei lui Dumnezeu." "Nimeni nu cunoaste mai


bine decit mine lipsa de insemnatate a omului", a raspuns el.
Multe laude au fost acordate cu o mare generozitate "Spiritului Legilor", insa
tributul ce-a fost platit de Voltaire insusi in timpul vietii lui Montesquieu, este unul
ce reuseste sa exprime in doar citeva cuvinte opinia admiratorilor sai. El este cu
atit mai pretios, mai cu seama ca Voltaire nu l-a iubit niciodata si nici nu a fost
recunoscut vreodata a face parte dintre prietenii lui: "Familia umana isi
pierduse demnitatea actiunilor sale -- Montesquieu este cel care a
redescoperit-o si a restaurat-o proprietarilor de drept."
Fr. R. Courdet

ANALIZA "SPIRITULUI LEGILOR"

DE
JEAN LE ROND D'ALLEMBERT

Majoritatea oamenilor literari care au vorbit despre "Spiritul Legilor" au incercat


mai degraba o critica, decit de-a ne oferi o idee justa asupra ei, astfel incit va
trebui sa depunem un efort pentru a suplini ceea ce ar fi trebuit sa gasim aici
deja pregatit si sa expunem planurile, natura si obiectivele operei. Acelora ce pot
gindi ca aceasta Analiza poate fi prea lunga, probabil ca dupa ce o vor citi vor fi
de parere ca aici nu a existat o alta cale pentru a face ca metoda autorului sa fie
posibil de-a putea fi inteleasa. Ar trebui deasemenea sa reamintim, ca istoria
scriitorilor celebri reprezinta ceva mai mult decit ideile si opera lor si aceasta
parte a istoriei este de cea mai mare importanta si valoare.
Cartea I. -- Omul in starea de natura, separat de orice religie, in mijlocul
disputelor in care se afla, nu cunoaste alte legi decit cele comune tuturor
animalelor, dreptul celui mai puternic; stabilimentul reprezentat de societate ar
trebui sa fie privit ca un tip de tratat incheiat impotriva unui titlu injust -- un tratat
menit a stabili un soi de balanta intre diferitele grupari intre care se afla impartita
rasa umana.
Dar se intimpla ca lucrurile sa petreca in sfera moralei la fel ca si in sfera
echilibrului fizic, unde acesta este foarte rar perfect si stabil, iar tratatele asupra
rasei umane sint asemeni tratatelor incheiate intre principii nostri -- o sursa
perpetua de disputa. Interesul, necesitatea si placerea, fac ca oamenii sa se
asocieze intre ei. Aceleasi motive ii forteaza fara intrerupere sa aspire a obtine
avantajele oferite de societate, fara insa sa-si doreasca a duce si poverile ei; si in
acest sens putem afirma impreuna cu autorul nostru, ca acest om, inca din
vremea cind a intrat in interiorul societatii, se afla in starea de razboi. Pentru ca
razboiul presupune ca toti cei care iau parte la el, chiar daca nu se afla intr-o
stare de egalitate a fortelor, cel putin putem presupune ca se afla intr-o astfel de
stare de arogare a egalitatii; de la care se ridica dorinta si speranta reciproca de
cuceriri. Acum, privind asupra starii de societate, balanta puterii intre oameni nu
va fi niciodata perfecta, si ea nici nu este; pe de alta parte se dovedeste a fi
extrem de inegala. Dar in starea de natura ei nu vor avea nimic pentru a putea

exista aici o disputa,

XVI

MONTESQUIEU

sau daca necesitatea ii obliga nu va putea fi gasit nimic aici, cu exceptia


slabiciunii ce este opusa fortei, opresorii nu vor intilni astfel nicio rezistenta si cei
oprimati se vor supune fara a riposta.
Iata-i deci pe oameni uniti si inamici deopotriva, pe de o parte, daca ne este
permisa expresia, fiecare dintre ei imbratisindu-i pe ceilalti, iar pe de alta parte,
fiecare straduindu-se sa-i raneasca pe toti ceilalti. Legile sint lanturile, mai mult
sau mai putin eficiente care sint destinate sa suspende sau sa restringa lovitirile
lor. Dar extraordinara extindere a omului pe suprafata globului pamintesc, natura
extrem de diversa a regiunilor de pe pamint si a populatiilor ce se desfasoara dea lungul si de-a latul sau, nu permit ca intreaga umanitate sa traiasca sub un
singur guvernamint, rasa umana fiind nevoita a se imparti intre un anumit numar
de state ce se disting prin diferentele legilor carora ei se supun. Sub un singur
sistem de guvernamint rasa umana nu ar putea fi decit un corp slabit si stins ce
si-ar extinde lipsita de vigoare peste intreaga suprafata a pamintului. Diferitele
sisteme de guvernamint sint tot atitea corpuri robuste si active; prin intermediul
asistentei reciproce oferite de fiecare dintre ele formeaza un singur intreg, ale
carui actiuni reciproce mentin si continua pretutindeni miscarea si viata.
Cartea II-a. Putem distinge cele trei tipuri de guvernamint: republica,
monarhia si despotismul. In regimul republican poporul compune corpul politic
ce detine suveranitatea puterii. In regimul monarhic, o singura persoana
guverneaza prin intermediul legilor fundamentale. Regimul despotic nu cunoaste
alte legi decit vointa suveranului, sau mai degraba a tiranului. Aceasta nu
inseamna ca aceste trei sisteme de guvernamint sint singurele cunoscute in
univers, sau ca exista state care apartin doar uneia sau alteia dintre aceste trei
forme. Pentru un mare numar dintre ele, cele trei forme se regasesc aici a fi
amestecate sau imbinate. Aici monarhia inclina catre despotism; dincolo, un
guvern monarhic este combinat cu cel republican; in alta parte, cel care
elaboreaza legile statului nu formeaza intregul corp al poporului, ci doar o parte
din el. Dar diviziunea precedenta nu este pe aceasta baza mai putin justa sau
exacta. Cele trei tipuri de guvernamint pe care le include sint tot atit de distincte,
incit ele nu au propriu-zis nimic in comun; si cu toate acestea toate sistemele de
guvernamint pe care le cunoastem participa unele la compunerea celorlalte. De
aceea este necesar sa formam clase particulare din aceste trei tipuri, iar apoi sa
determinam legile ce sint potrivite pentru fiecare dintre ele; dupa aceea va fi usor
sa adaptam aceste legi fiecarui

ANALIZA

XVII

sistem particular de guvernamint dupa cum acestea pot apartine, intr-o cantitate
mai mare sau mai mica, fata de una sau alta dintre aceste forme.
In diferite state, legile ar trebui sa aiba relatii de aceiasi natura cu cea din care
ele sint constituite; in legatura directa cu principiile lor sau cu acelea care le
sustin si le pun in miscare; o importanta distinctie, cheia unui infinit numar de
legi, de la care autorul va trage concluzia asupra unui mare numar de
consecinte.
Legile principale in relatie cu natura democratiei sint acelea potrivit carora
poporul este intr-o anumita privinta suveranul iar in alta supusul; acea ca el este
cel care alege si judeca magistratii si ca magistratii, cu o anumita ocazie, sint cei
care pronunta deciziile in interiorul statului. Natura monarhiei necesita ca intre
monarh si popor sa existe un corp politic pe care legea sa-l investeasca cu
incredere si care ar trebui sa fie un mediator intre supusi si principe. Natura
despotismului impune ca tiranul sa-si exercite autoritatea fie direct, prin sine, fie
printr-un reprezentant al sau.
Cartea III-a. Potrivit principiului celor trei sisteme de guvernamint, democratia
este comoara sistemului de organizare a statului, acest lucru facind referire la
egalitate. In monarhie, unde o singura persoana este distribuitorul distinctiilor si
recompenselor, in mod obisnuit se confunda statul cu un singur om, principiile
acestuia fiind onoarea, ambitia si dragostea de glorie. In cele din urma, sub
despotism, ceea ce guverneaza este teroarea. Pe masura ce aceste principii sint
mult mai energice, cu atit mai stabil este sistemul de guvernamint; cu cit sint mai
alterate si corupte, cu atit mai mare este tendinta spre auto-distrugere a acelui
sistem de guvernamint. Atunci cind autorul vorbeste despre egalitate in
democratie, nu face referire la o egalitate extrema, absoluta si in consecinta
imaginara. Aceasta inseamna echilibrul fericit ce este oferit tuturor cetatenilor,
supusi ai legilor si egal interesati in supravegherea si mentinerea respectarii lor.
Cartea IV-a. In interiorul fiecarui sistem de guvernamint legile educatiei ar trebui
sa fie in relatie directa cu principiul specific acelui guvernamint. Intelegem aici
prin educatie ceea ce este primit la intrarea in cadrul lumii si nu la educatia
primita din partea parintilor sau a educatorului, care adesea este contrara
acesteia, in special in anumite state. In monarhii educatia ar trebui sa aiba drept
obiect politetea si echivalentul culturii; in statele despotice, teroarea si coruperea
spiritului omului. In cadrul republicii oamenii au ocazia de-a beneficia

XVIII

MONTESQUIEU

de intreaga putere a educatiei; ea este cea care ar trebui sa inspire un sentiment


nobil, dar greu de atins si numit, care nu tine seama de propriul interes, de vreme
ce el este acela care da nastere dragostei sincere fata de patrie.
Cartea V-a. Legile elaborate de legislator ar trebui sa fie in conformitate cu
principiul fiecarui sistem de guvernamint -- intr-o republica sa mentina egalitatea

si cumpatarea; in monarhie, pentru a sprijini nobilimea, fara a ruina insa poporul;


intr-un guvernamint despotic, pentru a mentine linistea si a tine ingenunchiata
egalitatea sub puterea celor de aceiasi conditie. Marchizul de Montesquieu nu ar
fi trebuit sa fie acuzat ca a atras atentia asupra suveranitatii puterii arbitrare,
numele adevarat a ceea ce este atit de odios unui principe drept si cu atit mai
mult unui cetatean intelept si virtuos. A atrage atentia asupra a ceea ce este
necesar sa fie mentinut in interiorul unui stat, constituie in acelasi timp o sarcina
trasata in directia distrugerii suveranitatii puterii arbitrare; perfectionarea
sistemului de guvernamint inseamna ruinarea lui si prin asta a unui sistem
riguros aflat sub legile tiraniei, asa cum ne descrie autorul nostru, adresind in
acelasi timp o satira si o acuza indreptata impotriva tiranilor. In raportul lor cu
celorlalte sisteme de guvernamint, fiecare dintre ele isi au avantajele proprii;
republica este mult mai potrivita statelor mai mici, monarhia, celor mai mari;
republica este subiectul a numeroase excese, monarhia a numeroase abuzuri;
republica pune in executare legile dupa o mai matura chibzuinta, monarhia cu
mai multa promptitudine.
Cartea a VI-a si a VII-a. Difenta principiilor celor trei sisteme de guvernamint ar
trebui sa produca numeroase deosebiri in numarul si obiectele legilor, in formele
de judecata si in natura pedepselor. Constitutia monarhei fiind invariabila si
fundamentala, necesita mult mai numeroase legi civile si tribunale, astfel incit
justitia sa poata fi administrata in cea mai uniforma forma si in maniera cel mai
putin arbitrara. In cadrul sistemelor de guvernamint moderate, fie ele monarhice
sau republicane, nu pot exista aici prea multe formalitati in cadrul legilor
criminale. Nu numai ca pedepsele ar trebui sa fie proportionate in raport cu
gravitatea crimelor, dar deasemenea, ele trebuie facute si cit mai blinde posibil,
in special in cadrul democratiei; pentru ca verdictul ce va fi atasat pedepselor va
avea adesea mai mult efect decit insasi severitatea aplicarii lor. In cadrul
republicilor, judecata trebuie sa fie facuta in conformitate cu legile, deoarece aici
niciun individ nu poseda puterea pentru a altera actul de justitie. In monarhii,
clementa suveranului poate uneori usura asprimea legii; dar crimele ar trebui sa
nu fie niciodata judecate decit de catre magistrati ce sint investiti in mod expres
in aceste oficii. In cele din urma, este estential ca legile sa serveasca in
democratie pentru a apara cetatenii impotriva luxului, abuzului, impilarii, slabirii

ANALIZA

XX

moralei publice si depravarii femeii. Blindetea si slabiciunea legilor face ca


acestea sa fie potrivite pentru guvernare in interiorul monarhiilor; iar istoria
dovedeste adesea un asemenea comportamnent plin de glorie din partea unui
cap incoronate.
Cartea VIII si a IX-a. M. de Montesquieu dupa ce a studiat fiecare sistem de
guvernamint in particular, le va examina ulterior in relatiile pe care le poarta cu
celelalte, dar doar dintr-un punct de vedere foarte general, ca si cum am spune,
doar in legatura cu ceea ce face referire la natura si principiile lor. Privite in

aceasta lumina, statele nu pot avea alte relatii decit cele determinate de nevoia
de-a se apara singure sau de-a ataca alte state. Republica, prin natura ei,
presupunind ca statul va fi mic, nu se poate apara singura in absenta unor
aliante; dar aceste aliante ar trebui incheiate intre republici. Forta defensiva a
monarhiei consta in principal in faptul ca are frontierele asigurate permanent in
fata oricarui afront extern.
Cartea a X-a. Statele, la fel ca si oamenii, au dreptul de-a ataca pentru a-si
prezerva propria existenta; de la dreptul de-a declansa razboi, a izvorit dreptul
de-a efectua cuceriri -- un drept esential, legal si funest, care intotdeauna aseaza
o imensa datorie asupra noastra, daca vom incerca sa anticipam cit din aceasta
raspundere revine naturii noastre umane si cit plecind de la acele legi generale,
al caror rol este acela de-a produce un rau cit mai mic posibil celor cuceriti.
Republicile pot realiza mai putine cuceriri decit monarhiile; cuceririle nemasurate
presupun ca despotismul a fost deja impus in interiorul acelui stat, ori el este cu
certitudine pe cale a fi realizat. Unul dintre cele mai inalte principii care anima
spiritul cuceririlor, ar trebui sa fie acela de-a oferi conditii cit mai favorabile posibil
celor cuceriti; acest lucru inseamna a indeplini totodata una din legile naturii si o
cunoscuta maxima de stat. Nimic nu poate fi mai nobil decit tratatul de pace pe
care Gelo l-a incheiat cu Cartaginezii, prin care le-a interzis sa-si mai sacrifice in
viitor copiii. In acelasi mod ar fi trebuit sa procedeze Spaniolii atunci cind au
cucerit Peru, interzicindu-le sa-si mai sacrifice compatriotii Zeilor singerosi carora
ei se inchinau; dar au gindit ca este mult mai avantajos ca acest popor sa-si
sacrifice singur semenii, cucerirea fiind astfel o sarcina mai putin dificila pentru
ei. Procedind insa in acest fel, nu le-a mai ramas nimic din toate cuceririle in
afara unui imens desert; s-au vazut astfel obligati sa-si depopuleze propria tara
ce-a fost slabita pentru totdeauna de aceste cuceriri. Uneori poate fi necesar sa
fie schimbate legile populatiei cucerite; acest lucru insa nu trebuie infaptuit
niciodata in asa fel incit sa-i priveze pe bastinasi de ceremonialurile, sau chiar de
obiceiurile proprii, care adesea reprezinta tot ceea ce ei respecta. Dar cel mai
sigur mod pentru a pastra o cucerire este sa-i asezi pe cei cuceriti, daca este
posibil, aceiasi treapta pe care se gasesc cuceritorii, tocmai pentru a le garanta
aceleasi
XX

MONTESQUIEU

drepturi si aceleasi privilegii; acest lucru este intocmai ceea ce au facut adesea
Romanii si in acest mod special a actionat Caesar fata de Gali.
Pina acum si in ceea ce priveste fiecare tip de guvernamint, nu ne-am gindit nici
asupra a ceea ce ar trebui sa fie comun, nici la aceste circumstante particulare
ce se ridica, fie plecind de la natura tarii, fie de la geniul acelui popor. Este
tocmai ce va trebui sa explicam acum.
Cartea a XI-a. -- Aceasta libertate politica de care fiecare cetatean ar trebui sa
se bucure este legea comuna a tuturor sistemelor de guvernamint, cel putin a
celor moderate si in consecinta una justa. Aceasta libertate nu este o autorizatie
absurda, de-a putea face tot ceea ce dorim, ci ne ofera puterea de-a face tot
ceea ce legile ne permit. Acest lucru trebuie gindit fie in relatie cu Constitutia, fie

in relatie cu cetatenii. In Constitutia fiecarui Stat exista doua tipuri ale puterii -puterea legislativa si puterea executiva; si in cele din urma are doua obiective,
conditiile raporturilor interne si conditiile relatiilor externe. Acest lucru este
asigurat pentru realizarea unei distributii legitime si unei bune subdiviziuni a
acestor puteri; de care depinde atingerea celei mai inalte perfectiuni a libertatilor
politice in raport cu Constitutia. M de Montesquieu aduce aici drept dovada
Constitutia republicii Romane si pe cea a Angliei. El descopera principiile ultimei
in acea lege fundamentala a sistemului de guvernamint al vechilor Germani, prin
care problemele de o mai mica importanta urmau a fi analizate de catre
conducatori, iar acele probleme de o prima importanta ale statului trebuiau sa fie
aduse in fata tribunalului intregii natiuni, dupa ce acestea au fost dezbatute in
prealabil de catre ei. M. de Montesquieu nu analizeaza daca Anglia se bucura in
realitate sau nu de acea inalta libertate politica pe care Constitutia ei o ofera;
pentru el este suficient ca aceasta libertate este stabilita prin legislatie. El
paseste inca si mai departe, reusind sa treca de la simpla satira la adresa
celorlalte state; el crede, dimpotriva, ca un exces, fie el chiar si de bine, nu este
intotdeauna oportun; ca liberatea extrema, la fel ca si sclavia extrema, are
inconvenientele sale si ca in general, natura umana este in cel mai inalt grad
adaptata pentru o stare de libertate moderata.
Cartea a XII-a -- Libertatea politica gindita in relatiile dintre cetatenii sai,
consta in acea securitate in care ei traiesc sub protectia legii, sau cel putin in
credinta existentei ei, ceea ce face ca niciun cetatean sa nu simta vreun fel de
teama in fata unui alt cetatean. Ea consta in principal in natura si proportia
sistemului de pedepse, in masura in care acesta reuseste sa stabileasca sau sa
distruga libertatea. Crimele impotriva religiei

ANALIZA

XXI

ar trebui sa fie aplicate prin pedepsirea vinovatilor cu lipsirea de acele avantaje


pe care le ofera religia; crimele impotriva moralitatii, prin dizgratie; crimele
impotriva linistii publice, prin incarcerare sau exil; crimele impotriva securitatii
publice, prin aplicarea de penalitati extreme. Scrierile ar trebui pedepsite mai
blind decit sint pedepsite actiunile; iar simpla lor gindire nu ar trebui sa fie
pedepsita deloc. Acuzatiile care nu sint formulate potrivit legii, spionii, scrisorile
anonime, toate aceste resurse ale tiraniei care sint egal dispretuite de cei care se
fac instrumentele ei cit si de cei ce se folosesc de ei, ar trebui prescrise in fiecare
dintre bunele guvernaminte monarhice. Nimanui n-ar trebui sa-i fie permis sa
faca acuzatii decit in fata legii, care intotdeauna va pedepsi, fie persoana
acuzata, fie pe calomniator. In fiecare dintre celelalte cazuri, toti cei care
guverneaza ar trebui sa spuna impreuna cu Imparatul Constantin: "Nu putem
suspecta un om impotriva caruia nu exista nicio acuzatie, si in acelasi timp, cita
vreme ea nu este facuta fara niciun fel de dusmanie." Este o doctrina foarte
fragila, cea prin care un un ofiter public este schimbat in numele statului, in
urmarirea unei crime; pentru ca prin aceasta riposta toate bunele intentii servesc
informatorilor doar pentru a ascunde interesele sordide, inconvenientele, si acea

infamie, care de obicei le insoteste.


Cartea a XIII-a. Dimensiunea taxelor ar trebui sa fie direct proportionale cu
libertatile publice. Astfel, in democratie taxele pot fi mai mari decit in oricare alt
sistem, fara insa a fi impovaratoare, pentru ca fiecare cetatean priveste la ele ca
asupra unui tribut pe care il plateste catre sine si care aeste menit a sigura
linistea si averea fiecaruia dintre ei. Pe linga asta, intr-un stat democratic, o
injusta aplicare a impozitelor publice este mult mai dificila, deoarece este mai
usor sa-i descoperi si sa-i pedepsesti pe cei care vor incerca acest lucru; cei care
vor fi instruiti in stringerea taxelor sint obligati sa ofere explicatii detaliate primului
cetatean ce va adresa o cerere in acest sens.
In fiecare sistem de guvernamint, indiferent de tipul acestuia, cele mai
putin impovaratoare dintre taxe sint cele puse pe marfuri, deorece cetatenii
le platesc fara a intelege acest lucru. Mentinerea unui numar excesiv de
trupe politienesti in vreme de pace este doar o ocazie pentru a aseza un
numar nemasurat de taxe asupra cetatenilor, ceea ce inseamna o slabire a
statului si instituirea unui instrument de sclavie asupra supusilor sai.
Acea administratie fiscala care face ca intreaga suma ce este strinsa prin
sistemul de taxe si impozite sa intre la tezaurul public este considerata a fi
prin comparatie mult mai putin cheltuitoare pentru popor si in consecinta
este mult mai avantajos atunci cind este adoptat un asemenea sistem
fiscal prin care sa fie

XXII

MONTESQUIEU

strinse aceste taxe, pentru ca o administratie fiscala intotdeauna este in


mod pervers tentata a varsa in mainile unor particulari o mare parte din
impozitele ce sint platite de populatie catre stat. Dar pe linga acestea, este
ruinat totul (acestea sint propriile cuvinte ale autorului) atunci cind
profesiunea unui functionar din administratia fiscala este considerata
stralucita, iar acest lucru se petrece atunci cind luxul acestor functionari
atinge cele mai inalte cote. A permite unor oameni sa atinga o asemenea
bogatie imensa prin intermediul banilor ce sint strinsi de la populatie si ce in mod
firesc ii apartin acesteia, pentru a-i jefui apoi la rindul lor, asa cum s-a practicat la
inceput in cadrul anumitor state, inseamna a repara o injustitie printr-o alta si a
infaptui doua rele in locul unui singur rau.
Cartea a XIV-a. Haideti sa ne intoarcem acum impreuna cu M. de Montesquieu
la acele situatii particulare ce sint independente de natura sistemului de
guvernamint si in functie de care ar trebui sa fie adaptate legile. Circumstantele
ce se ridica pornind de la natura tarii respective sint de doua feluri: una se afla in
legatura cu climatul, cealalta cu solul. Nimeni nu se indoieste ca dispozitia
obisnuita a indivizilor si in consecinta caracterul lor, se afla in strinsa relatie cu
climatul acelei tari; in deplina concordanta cu asta legile ar trebui puse in acord
cu natura climatului, lipsa de interes fata de acest lucru si incercarea de-a rezista
actiuni lor, pe de alta parte, va putea avea un efect nefavorabil. Astfel in tarile in
care consumul vinului este considerat a fi daunator, legile care il interzic sint

considerate a fi foarte intelept gindite; in tarile in care caldura climatului face ca


oamenii sa fie inclinati catre trindavie, legile care incurajeaza munca sint
considerate a fi unele cit se poate de potrivite. Guvernamintul va putea apoi
corecta efectele climatului, iar acest lucru este de ajuns pentru a inlatura acel
repros ce a fost facut in paginile "Spiritul legilor", astfel incit aici se ajunge pina la
a se atribui totul doar caldurii sau racelii climatului; pe linga faptul ca recele si
caldul nu sint singurele circumstante prin care se distinge climatul, ar fi la fel de
absurd sa negi efectul categoric pe care climatul il are, dupa cum la fel de absurd
pare a fi si a-i atribui totul numai acestuia .
Cartea a XV-a. Practicarea sclaviei, masura ce este stabilita in tarile calde din
Asia si America, si respingerea ei in tarile temperate din Europa ii permit
autorului oportunitatea sa trateze asupra acesui subiect. Oamenii nu au mai
multe drepturi asupra libertatii decit au asupra vietii celorlalti semeni, urmeaza de
aici ca sclavia este indreptata impotriva legilor naturii. De fapt, dreptul la sclavie
nu se poate ridica din drepturile impuse de starea de razboi, deoarece el n-ar
putea fi regasit in nimic altceva, decit in dreptul individual de rascumparare a
vietii si nimeni nu poate avea vreun drept asupra vietii celor care nu l-au atacat;
el nu se poate ridica nici plecind de la vinzarea pe care un om

ANALIZA

XXIII

o poate face cu sine sau cu altii, de vreme ce fiecare cetatean este responsabil
in tot ceea ce priveste viata in fata statului si inca cu atit mai mult pentru
libertatea sa, in consecinta nimeni nu poate detine un titlu pentru a efectua acest
tip de vinzare. Pe linga asta, care ar putea fi acel pret potrivit pentru o asemenea
vinzare? El nu poate consta intr-o suma de bani care ii este platita celui ce se
vinde pe sine, din moment ce el devine proprietatea alcuiva si tot ceea ce-i
apartine intra in stapinirea cumparatorului sau. Acum, o vinzare fara plata unui
pret este himerica, la fel ca si incheierea unui contract fara stipularea unei
conditii. In acest fel niciodata n-a existat o astfel de lege, poate doar una singura,
care sa fie justa in favoarea sclaviei; aceasta ar fi putut sa fie cazul acelei legi
Romane care facea ca un cetatean debitor sa devina sclav fata de creditorul sau;
dar pina si acesta lege, pentru a fi echitabila ar fi trebui sa limiteze sclavia, atit in
ceea ce priveste treptele ei, cit si ca timp si durata. Sclavia poate fi tolerata doar
in statele despotice, unde oamenii liberi sint prea slabi pentru a lupta impotriva
guvernului, si se vor sili sa devina, spre propriul lor avantaj, sclavii celor ce
tiranizeaza statul, sau in acele state in care caldura slabeste corpul si duce la
pierderea curajului, pentu acei oameni ce nu pot fi determinati sa implineasca
sarcini epuizante daca nu vor simti o teama fata de pedepse.
Cartea a XVI-a. Alaturi de sclavia civila poate fi plasata sclavia domestica ori
cea in care sint mentinute femeile in anumite state. Acest lucru se poate intimpla
doar in acele tari din Asia, in care ele sint puse in conditia de a trai impreuna cu
sotii lor inainte inca de-a putea sa se foloseasca de ratiune. cind sint maritate,
potrivit legilor acestui climat, de la virsta cind prin natura lor mai sint totusi copii.
Acest subiect devine mai necesar inca in acele state unde este legalizata

poligamia, un obicei pe care M. de Montesquieu nu are pretentia sa-l justifice, in


aceiasi masura in care acesta contravine si perceptelor religioase; dar care in
acele state in care este admisa, vorbind doar din punct de vedere politic, poate
avea o baza intr-un anumit grad, fie in natura climatului, fie in relatia pe care ar
putea s-o aiba numarul femeilor in raport cu cel al barbatilor. M de Montesquieu
vorbeste despre motivele repudierii si divortului si ne arata, din motive
intemeiate, ca odata admisa repudierea, ea ar trebui sa fie permisa si sotiilor, la
fel de bine cum este admisa in cazul sotilor.
Cartea a XVII-a. Daca climatul are o atit de mare influenta asupra sclaviei
domestice si civile, el nu are mai putina influenta asupra sclaviei politice; acest
lucru se refera la ceea ce face ca o natiune sa fie supusa unei alte natiuni.
Oamenii din Nord sint mai puternici si mai curajosi decit cei din Sud; ultimii ar
trebui in general sa fie cuceriti, primii, sint cuceritorii; Asia a fost de unsprezece
ori cucerita de popoare Nordice; Europa a cunoscut cel mai mic numar de
revolutii.

XXIV

MONTESQUIEU

Cartea a XVIII-a. In ceea ce priveste legile in legatura cu natura solului, este


destul de limpede ca democratia este mult mai bine adaptata decit monarhia in
acele state cu un sol mai arid, unde terenul ofera prilejul pentru dezvoltarea
tuturor meseriilor. Pe linga asta, libertatea este un soi de recompensa ce este
acordata pentru dificultatea sarcinilor. Pentru un popor ce se ocupa cu
practicarea muncilor agricole ale solului, este nevoie de un numar mai mare de
legi decit pentru unul ce se ocupa cu cresterea animalelor; iar pentru cel din
urma este nevoie de un numar mai mare de legi decit pentru un popor ce se
ocupa doar cu vinatoarea; pentru un popor ce utilizeaza circulatia banilor, decit
pentru unul care nu o cunoaste; intr-un cuvint, geniul particular al unei natiuni ar
trebui sa preocupe cu aceste lucruri.
Cartea a XIX-a. Dupa ce am gindit in aceasta maniera Natura si Spiritul Legilor
in relatiile aflate cu diferite tipuri de conditii climaterice si popoare, autorul nostru
se intoarce din nou, pentru a gindi statele in relatiile pe care le care le poarta
unele fata de celelalte. Prima data, atunci cind sint comparate intr-o maniera
generala, ele pot fi vazute doar in ceea ce priveste daunele pe care si le pot
produce reciproc; aici sint observate doar in ceea ce priveste sprijinul pe care si-l
pot acorda unele altora. Acesta ajutor este bazat in principal pe schimburile
comerciale. Daca spiritul comercial va produce in mod natural un spirit de
interes, care este opus caracterului sublim al virtutilor morale, el va rasplati in
mod just cetatenii si se va opune unei vieti dusa in jaf si trindavie. Oamenii liberi
ce traiesc sub guvernaminte moderate trebuiesc sa se deprinda mai mult cu
acest stil de viata decit natiunile aflate in sclavie. Nicio natiune nu ar trebui sa
excluda din cadrul relatiilor ei comerciale o alta natiune fara un motiv intemeiat.
Alaturi de asta, libertatea nu constituie in acest mod un privilegiu absolut care sa
fie garantat comerciantilor, pentru le ingadui acestora libertatea de-a face tot
ceea ce isi doresc ---

ANALIZA

XXV

o putere ce se poate dovedi adesea a fi pagubitoare pentru ei; ea consta in a nu


fixa niciun fel de constringeri asupra comertului, cu exceptia acelora ce sint
facute tocmai pentru a stimula dezvoltarea lui. Intr-o monarhie, nobilimea ar
trebui sa recurga la ea, chiar si printul, insa intr-o masura mai mica. Pe scurt, aici
exista citeva natiuni pentru care comertul este dezavantajos, dar ei nu se gasesc
in situatia de-a duce nevoie de ceva; un paradox pe care autorul nostru il face
inteligibil prin exemplul Poloniei, care nu simte nevoia pentru a purta legaturi
comerciale cu nimic altceva cu exceptia cerealelor, unde prin acest tip de comert
continuu cu cereale ii rapesc populatiei mijloacele necesare de viata, doar pentru
a satisface nobilimii gustul pentru un lux exorbitant.
Cartea a XXI-a. M. de Montesquieu, in tratarea acelor legi pe care le-au
solicitat intensificarea activitatilor comerciale, foloseste ocazia de-a ne oferi o
istorie a diferitelor lor revolutii; iar aceasta parte a cartii nu este cu nimic mai
putin interesanta si nici mai putin neobisnuita. El compara saracirea Spaniei,
cauzata de descoperirea Americii, cu soarta acelui principe slab din fabula, care
era gata sa moara de foame pentru ca el le-a cerut Zeilor ca tot ceea ce el atinge
sa se prefaca in aur.
Cartea a XXII-a. Datorita faptului ca utilizarea banilor constituie o parte
considerabila din obiectivele comertului si principalul sau instrument, este de
parere ca ar trebui, ca o consecinta a acestui fapt, sa tratam diferitele operatiuni
efectuate in acest sens prin intermediul banilor, a schimbului, a platii datoriei
publice, a imprumutului si cametei, a regulilor si limitelor pe care le fixeaza si pe
care le distinge, cu mare acuratete, tocmai plecind de la aceste excese pe care
el le condamna intr-un mod atit de just, considerindu-le drept speculatii
financiare.
Cartea a XXIII-a. Populatia si numarul locuitorilor se afla in imediata
conexiune cu comertul; si casatoria, avind drept obiect cresterea numarului
populatiei, reprezinta unul din subiectele importante in tratarea caruia M. de
Montesquieu merge pina la analiza radacinilor sale. Ceea ce favorizeaza cel mai
mult cresterea populatiei este in general socotita a fi castitatea; experienta
dovedeste ca amorul ilegal contribuie doar foarte putin si chiar uneori se
dovedeste a fi defavorabil. In acest sens consensul tatalui a fost cerut cu justete
in cadrul casatoriei; fara nicio indoiala ca aici ar trebui impuse anumite restrictii
suplimentare, pentru ca legea ar trebui sa fie in general favorabila fata de
casatorie. Acea lege care interzice mariajul intre mama si fii sai este o foarte
buna lege civila, indiferent de ceea ce sustin perceptele religioase; pentru ca,
fara a mentiona alte citeva motive, partile fiind de virste foarte diferite, acest tip
de mariaj foarte rar poate avea drept obiectiv cresterea numarului populatiei.
Lege ce interzice mariajul

XXVI

MONTESQUIEU

unui tata cu fica sa este bazata pe aceleasi motive, desi (vorbind doar din punct
de vedere politic) nu este atit de indispensabil necesara pentru obiectivul
populatiei ca si cealalta, pentru ca puterea de-a da nastere la copii dureaza mult
mai mult in cazul barbatului; si un obicei contrar a fost stabilit pe linga acesta in
rindul anumitor natiuni, care nu au fost inca luminate de legea Crestina. Si asa
cum insasi natura este cea care indeamna oamenii catre casatorie, reiese
de aici ca ar trebui sa fie considerat un sistem de guvernamint rau acela
care se va vedea obligat sa incurajeze mariajul prin intermediul pirghiilor
legislative. Libertatea individului, securitatea persoanei, nivelul scazut al
taxelor, absenta luxului, sint adevaratele principii si suportul real pentru
sporirea numarului populatiei. Oricum, legile pot fi facute cu succes pentru
a incuraja casatoriile doar atunci, cind in ciuda coruptiei generalizate
existente in interiorul acelui stat, mai ramine cu toate acestea ceva la
nivelul cetatenilor sai, care sa-i mai poata inca atasa dragostei fata de tara
lor. Nu exista nimic mai remarcabil aici decit acele legi apartinindu-i lui Augustus
menite a spori numarul populatiei. Din nefericire ele au fost emise in perioada de
declin, sau mai degraba dupa cadere a republicii; iar cetatenii, descurajati, au
putut anticipa ca ele nu erau facute decit pentru a propaga nimic altceva decit
sclavia; si intr-adevar, executia acestor legi a fost lipsita de orice succes pe toata
perioada existentei Imparatilor Pagani. In cele din urma ele au fost abolite de
Imparatul Constantin, dupa ce acesta a devenit Crestin; ca si cum Crestinatatea
ar fi avut in vedere depopularea lumii atunci cind recomanda desavirsirea
celibatului intr-un numar foarte redus.
Intemeierea institutiilor caritabile, conform spiritului specific acestor fundatii, se
poate dovedi a fi daunatoare sau favorabila pentru populatie. Asemenea institutii
pot exista, si intr-adevar ele ar trebui sa existe in interiorul unui stat, in care
marea majoritate a locuitorilor sai este sustinuta de industrie, pentru ca aceasta
se poate dovedi uneori ineficienta; dar acel teritoriu ce este atribuit acestor
institutii ar trebui sa fie acordat doar temporar, pentru a nu fi incurajata aici
cersetoria si trindavia. Mai intii trebuie ca oamenii sa devina bogati pentru ca mai
apoi sa poata construi azile si spitale pentru saraci in vederea unor situatii
neprevazute si presante din viitor. Nefericite sint acele tari in care exista un
mare numar de asezaminte de caritate si minastiri, ceea ce constituie doar
un tip de mila vesnica, ce in toata lumea sint destinate pentru ca toti cei
nefericiti sa-si poata duce existenta mai usor, dar aici sint depasite orice
limite, pentru ca ele sint menite sa-i sprijine pina si pe aceia care muncesc!
Cartea a XXIV-a si a XXV-a. M. de Montesquieu va vorbi de aici inainte
numai despre legile umane; de acum continua cu acele religii care formeaza in
interiorul majoritatii statelor un obiectiv esential al guvernarii. Pretutindeni el
izbucneste il laude la adresa Crestinismului subliniind avantajele si grandoarea
acestuia;

ANALIZA

XXVII

el sa straduieste din toate puterile pentru a-l face indragit; sustine ca nu este
imposibil, asa cum a avut pretentia Bayle, ca o societate de Crestini perfecti sa
poata forma in realitate un stat durabil. Dar gindeste desemenea, ca isi poate
permite sa faca o analiza intre diferitele credinte religioase pentru a putea afla,
din punct de vedere uman, care dintre acestea se dovedesc a fi mai potrivite sau
mai putin potrivite geniului si situatiei acelor populatii care le practica. Din acest
punct de vedere va trebui sa citim tot ce s-a scris pe aceasta tema si ce a format
subiectul la atit de numeroase retorici. Este cu atit mai surprinzator, ca intr-o
epoca in care se presupune ca a fost botezat un numar atit de mare de barbari,
tot ceea ce poate fi amintit in legatura cu toleranta ar trebui sa fie analizat ca si
cum acest lucru ar fi considerat drept o crima -- ca si cum a fi partinitor sau
tolerant fata de o anumita religie ar fi unul si acelasi lucru; si ca si cum
evanghelia insasi nu ar interzice orice alta cale de raspindire a literei ei decit prin
intermediul umilintei si convingerii. Cei in a caror inima surpestitia n-a stins orice
sentiment de compasiune si echitate, nu vor putea fi capabili sa citeasca fara a fi
miscati de un sentiment profund de Protest in fata Inchizitiei, acest tribunal odios,
ce constituie un cumplit afront la adresa religiei asa cum el se prezinta, drept un
razbunator al acesteia.
In sfirsit, dupa ce am tratat in particular asupra diferitelor tipuri de legi pe care
oamenii le pot avea, nu ne mai ramine nimic altceva decit a le compara, pentru a
le examina in diferitele relatii pe care ele le poarta cu aceste lucruri in privinta
carora ele sint prescrise drept reguli.
Cartea a XXVI-a. -- Oamenii sint guvernati de diferite tipuri de legi; prin legile
naturale, ce sint comune pentru fiecare individ; prin legile divine, care sint cele ce
apartin religiei; prin legile ecleziastice, ce constituie legile politice ale acelei
religii; prin legile civile, care sint comune tuturor membrilor acelei societati; prin
legile politice, care sint cele apartinind sistemului politic de guvernamint al acelui
stat; prin legile natiunilor, care apartin tuturor natiunilor ce compun societatea din
interiorul acelui stat, respectul pe care o natiune trebuie sa-l poarte fata de toate
celelalte natiuni. Fiecare dintre aceste legi isi au obiectivele lor distincte fata de
care trebuie avuta o mare grije pentru a fi deosebite. Astfel incit ceea ce-i
apartine uneia nu ar trebui niciodata sa fie stabilit prin legile unei alteia; in acelasi
fel ar trebui introdusa cit mai putina dezordine si injustitie in acele principii prin
care omul este guvernat.
Cartea a XXVII-a si a XXIX-a. -- Pe scurt, aceste principii care prescriu natura
legilor si care determina obiectivele lor, ar trebui sa triumfe deasemenea si prin
maniera in care ele sint adoptate. Un spirit de moderatie ar trebui sa fie, pe cit de
mult posibil, cel care dicteaza diferitele lor dispozitii. Acele legi care sint elaborate
in mod just, vor fi intocmai conforme vointei legislatorului, chiar si atunci cind

XXVIII

MONTESQUIEU

apar a fi in opozitie cu aceasta. Astfel a fost cazul acelei faimoase legi


apartinindu-i lui Solomon, potrivit careia toti cei care refuzau a lua parte in vreun
fel la insurectiile publice erau declarati infami. Prin intermediul ei au fost

prevenite revoltele, sau i-a impiedicat sa renunte la a mai fi utili societatii, fortind
in acest fel toti membrii republicii sa se ocupe de adevaratele ei interese. Pina
chiar si ostracismul a fost o lege inteleapta, pentru ca pe de o parte, ea era
onorabila pentru cetatenii ce formau obiectul ei, ia de cealalta parte, prin
intermediul ei erau inlaturate efectele ambitiilor personale; mai mult decit atit,
pentru pronuntarea ei era necesar un mare numar de sufragii, pedeapsa era
valabila doar pe durata a cinci ani. Legi care apar a fi atit de asemanatoare, cel
mai adesea nu au nici aceleasi motive, nici efecte si nici o echitate
asemanatoare. Forma de guvernamint, diferitele conjuncturi, geniul popoarelor,
fac ca ele sa fie cit se poate de schimbatoare.
In fine, stilul unei legi ar trebui sa fie unul simplu si grav. Ele pot fi prescrise din
anumite ratiuni, pentru ca aceasta ratiune este de presupus ca exista in mintea
legislatorului; dar atunci cind sint invocate aceste ratiuni, ele ar trebui sa fie
fundamentate pe principii evidente; nu ar tebui in niciun caz sa fie asemanatoare
acelor legi care nu permit oamenilor, ce se dovedesc deseori a fi atit de orbi, sa
isi poata pleda cauza, acordind asta unui leit motiv, potrivit caruia nu le pot
permite sa intrezareasca minunatele trasaturi pe care le poarta in sine
magistratura.
Cartea a XXVII-a si a XXVIII-a. Pentru a da citeva exemple in favoarea
argumentelor sale, M. de Montesquieu a ales doua popoare diferite, printre cele
mai respectate in intreaga lume si a caror istorie ridica si cel mai mare interes -Roma si Franta. Pentru a se rezuma apoi doar la un anumit punct din
jurisprudenta celui dintii -- in ceea ce priveste succesiunea. Privitor la Franta,
intra in cele mai mari detalii in ceea ce priveste originea si evolutia pe care au
cunoscut-o legile sale civile, precum si diferite uzante, abolite, sau existind inca,
care s-au nascut drept o consecinta a lor.
Cartea a XXX-a si a XXXI-a. In principal, subiectul se extinde asupra legilor
feudale, acel tip de guvernamint necunoscut in antichitate, care cel mai probabil
va ramine tot asa si pentru epocile viitoare, ce a produs atit de mult bine ,dar si
atit de mult rau. Analizeaza in special acele legi ce sint aflate in strinsa legatura
cu instaurarea si evolutia monarhiei Frantei. El dovedeste, contrar opiniei lui
Abbe du Bois, ca de fapt Francii au patruns aici si au cucerit teritoriul detinut
initial de Gali; si ca nu este conform adevarului, asa cum pretinde autorul, ca ei
au fost numiti de catre popor succesori ai drepturilor Imperiului Roman, cel care
i-a supus; o investigatie profunda, exacta si curioasa, dar in expunerea careia ne
este aproape imposibil sa-l putem urma.
Astfel arata aceasta analiza generala, desi una totusi imperfecta, efectuta
asupra operei "Spiritul Legilor" a Marchizului de Montesquieu.

PREFATA AUTORULUI

DACA in mijlocul subiectelor prezentate in aceasta carte, al caror numar este


aproape infinit, este posibil sa existe contrar vointei mele ceva ofensator, pot cel
putin sa asigur publicul ca el s-a strecurat fara o rea intentie din partea autorului,
-- pentru ca in mod natural nu sint un spirit insidios. Platon a multumit Zeilor
pentru ca acestia i-au oferit marea favoare de-a se naste in vremea lui Socrate;
adresez la rindul meu multumiri Fiintei Supreme ca m-am nascut pentru a fi
supusul acestui sistem de guvernamint sub autoritatea caruia traiesc si ca prin
vointa Sa trebuie sa ma supun acelora in mijlocul carora El mi-a dat nastere,
pentru a invata sa-i iubesc.
Solicit insa o favoare din partea cititorilor mei, de care ma tem ca nu-mi va fi
acceptata; aceea sa nu judece imediat dupa ce au citit pret de citeva ore o opera
ce a necesitat munca sustinuta a peste douazeci de ani; astfel incit ei sa aprobe
sau sa condamne in intregime cartea doar plecind de la citeva fraze particulare.
Daca vor a cauta planul general al autorului, nu pot face acest lucru in alta parte
mai complet, decit prin a incepe a cauta asta in schita generala a intregii lucrari.
Inainte de toate am chibzuit asupra omenirii, iar rezultatul meditatiilor mele a
fost acela ca in mijlocul unei asemenea diversitati infinite de legi si obiceiuri, ele
nu pot fi in intregime conduse doar de un simplu capriciu sau de pura fantezie.
Am formulat primele dintre principii si am descoperit ca acele cazuri
particulare se ridica si pleaca in mod natural de la acestea; astfel incit istoria
tuturor natiunilor este doar consecinta lor; si fiecare lege particulara se afla in
strinsa legatura si interdependenta cu alte legi sau depind de altele avind o
extindere mult mai generala.
Atunci cind m-am vazut obligat sa ma intorc in antichitate, m-am straduit sa
imprumut totodata si acel spirit ce le corespundea anticilor, de teama ca nu
cumva sa gindesc, ca la fel cum aceste lucruri ce sint atit de asemanatoare si se
dovedesc a fi in realitate atit de diferite, sa ma determine in cele din urma sa
pierd din vedere tocmai diferentele ce exista intre ele.
Nicicind nu am purces la a extrage aceste principii plecind de la prejudecatile
mele, ci doar din natura lucrurilor.
XXXI

XXXII

MONTESQUIEU

Exista aici numeroase adevaruri care nu vor apare pina nu vom putea vedea
intregul lant cauzal care le conecteaza impreuna cu celelaltele. Cu cit mai mult
vom patrunde in particularitati, vom putea percepe mai multa incredere in acele
principii pe care ele sint bazate. Si inca nu am expus aici totul despre aceste
particularitati, pentru ca cine le-ar putea expune intru-totul, fara a depune in
acest sens un imens efort?
Cititorul nu se va intilni aici cu niciunul din aceste suvoaie abrupte si rapide,
care par sa caracterizeze lucrarile epocii actuale. Cind lucrurile nu au fost
examinate niciodata decit pe o asemenea intindere redusa, izbucnirile bruste de
imaginatie se pot foarte repede estompa; aceste generalitati se ridica de la faptul
ca intelectul isi concentreaza intreaga putere pentru a vedea doar o parte a
subiectului, in vreme ce lasa ca partea cealalta sa ramina inca neobservata.
Nu am scris pentru a incerca sa cenzurez ceva ce poate exista in oricare
dintre tarile analizate in aceasta lucrare, indiferent despre ce ar putea fi vorba
aici. Fiecare natiune va putea descoperi ratiunile pe care sint bazate maximele
sale; si aceasta va fi si concluzia naturala, plecind de la faptul ca a-ti propune in
mod voit alterarea subiectului dezbatut, este o calitate ce apartine doar acelora
care se simt a fi atit de fericiti, ca si cum s-au nascut cu un geniu capabil de-a
patrunde intreaga Constitutie a unui stat.
Nu este o problema care sa nu fie legata de indiferenta oamenilor, cea
legata de incercarea de-a lumina mintea semenilor. Prejudecatile magistratilor isi
afla originea in prejudecatile natiunii. Intr-un timp dominat de ignoranta ei au
comis si cele mai mari dintre rele fara ca pentru aceasta sa-si faca si cele mai
mici mustrari de constiinta; dar in epocile luminate ei tremura chiar si atunci cind
confera cele mai mari binecuvintari. Inteleg abuzurile ce au fost facute in trecut;
si asta le ingaduie sa vada cum se pot reforma; dar ei sint deasemenea sensibili
fata de un abuz al reformelor. Vor prefera sa lase ca raul sa continue daca se vor
teme ca dupa aceste reforme va fi mult mai rau; se vor multumi cu un bine mai
mic daca se vor indoi de existenta unuia mai mare. Ei vor pleca mai intii prin a
examina partile pentru a le judeca apoi in conexiune; si vor analiza toate cauzele
pentru a descoperi diferitele lor efecte.
Daca as putea reusi vreodata sa-i fortez pe cei care ne conduc sa-si
sporeasca nivelul de cunostinte in privinta acelor recomandari pe care ei ar
trebui sa le prescrie si a celor ce inteleg sa se supuna lor doar de dragul
de-a descoperi aici o noua placere ce ar rezulta din obedienta lor -- m-as
putea considera cel mai fericit dintre muritori.
As putea sa gindesc despre mine ca pot fi totusi unul dintre cei mai
fericiti muritori, daca as putea macar contribui in a determina omenirea sa
se vindece de prejudecatile ei. Prin prejudecati intelegind aici nu ceea ce este
predat oamenilor ignoranti

PREFATA

XXXIII

despre anumite lucruri, ci tocmai prin acelea care ii ofera propriei lor ignorante.
In aceasta incercare de-a lumina omenirea, astfel incit sa putem fi in cel mai
inalt grad capabili sa practicam acea virtute generala, se afla cuprinsa dragostea
fata de toti semenii nostri. Omul, aceasta fiinta flexibila, ce intelege a se
armoniza in societate conform gindurilor si impresiilor celorlalti, este egal
capabila pentru a-si putea cunoaste propria natura in clipa in care este pus in
fata propriei perspective si a pierderii acelui sens, atunci cind aceasta idee va fi
izgonita cu totul din mintea sa.
Am inceput adesea si adesea am pus deoparte aceasta incercare. Am
oferit de mii de ori timp frunzelor, am scris apoi vintului: "Am simtit in fiecare zi
mina parinteasca asezindu-se pe crestetul meu". Am plecat in urmarirea
subiectului fara sa-mi fixez in acest sens un plan dinainte stabilit -- nu am avut
cunostinta de existenta unor reguli sau a unor exceptii; Si am descoperit
adevarul doar pentru a-l pierde ceva mai tirziu. Dar odata cu descoperirea
primului dintre principiile mele, am simtit cum toate celelalte incep sa se ridice,
incercind sa-si faca simtita prezenta; si in decursul a douazeci de ani am vazut
opera mea incepind sa se nasca, crescind si avansind catre maturitate, pentru ca
mai apoi sa fie terminata.
Daca aceasta opera va cunoaste vreodata succesul, acest lucru se va
datora in principal maretiei si grandorii subiectului. Oricum, nu pot gindi ca in
realizarea ei am fost la rindul meu cu totul deficitar din punctul de vedere al
geniului. Atunci cind am vazut ceea ce au rostit inaintea mea un asemenea
numar de oameni, atit de mareti, din Franta, Anglia si Germania, m-am pierdut cu
totul in admiratie in fata lor; insa nu mi-am pierdut curajul; si am rostit impreuna
cu Correggio: "Si eu sint de asemenea pictor."

NOTE EXPLICATIVE APARTININD AUTORULUI

1. Pentru o mai buna intelegere a primelor patru carti ale acestei lucrari, trebuie
remarcat aici ceea ce eu inteleg sub numele de virtute, intr-o republica este
intocmai ceea ce este manifestat prin dragostea fata de patrie, care
reprezinta o dragoste fata de egalitate. Ea nu este o virtute morala, nici una
Crestina, ci o virtute politica; este resortul care pune in miscare sistemul de
guvernamint republican, asa cum onoarea este resortul ce ofera miscare
monarhiei. Urmeaza de aici ca am distins prin dragostea fata de patrie si
dragostea fata de egalitate, ceea ce apare utilizat aici prin apelativul virtutii
politice. Aceasta idee este una noua si de aceea m-am vazut obligat sa dau
nastere unor noi cuvinte, sau sa dau o noua intelegere unor termeni mai vechi,
astfel incit sa fie in concordanta cu ceea ce intentionam sa exprim. Cei care nu
sint la curent cu aceste particularitati au rostit cele mai stranii absurditati, de
pilda, ca opinia mea ar fi socanta in oricare parte a lumii, deoarece moralitatea
este necesara in toate statele si sistemele de guvernamint.
2. Ar trebui ca cititorul sa-si noteze ca exista o mare diferenta intre a spune ca
o calitate certa, o transformare a spiritului sau virtutii, nu constituie resortul prin
care este miscat sistemul de guvernamint si sa afirmi ca el nu poate fi descoperit
in acel sistem de guvernamint. Acest lucru este asemanator cu a sustine ca o
roata sau un pinion nu constituie resortul care pune in miscare mecanismul unui
ceas, nu poate fi considerat ca inseamna a nega faptul ca acestea exista in
interiorul mecanismului ceasului. La fel de departe cit este de realitate si
afirmatia ca morala si virtutile Crestine lipsesc din cadrul monarhiei, iar de la
acest fapt nu ar fi exclusa pina nici chiar virtutea politica. Intr-un cuvint, onoarea
este descoperita intr-o republica, cu toate ca resortul acesteia este virtutea
politica; iar virtutea politica poate fi descoperita si in interiorul unei monarhii, desi
mecanismul acesteia este pus in miscare de catre onoare.
Pentru a incheia, cei mai onesti oameni despre care tratam in capitolul 5, nu
sint Crestini, dar sint oameni politici onesti, ce poseda acea virtute politica de
care am mentionat aici. Sint oameni care iubesc legile tarii lor, iar acest lucru
este

XXXV
stimulat de dragostea fata de aceste legi. Am asezat chestiunile intr-o lumina
clara in prezenta editie, oferind un inteles mai precis acestei expresii ce-mi

apartine; si ce apare in cele mai multe locuri acolo unde am utilizat cuvintul
virtute, alaturi de care am asezat termenul politica.

DESPRE SPIRITUL LEGILOR

CARTEA I-a

ASUPRA LEGILOR IN GENERAL


1. - Relatiile legilor cu diferite fiinte
LEGILE, in semnificatia lor generala sint relatii necesare ce se ridica din natura lucrurilor. In
acest sens toate fiintele isi au legile lor; Divinitatea isi are legile sale, lumea materiala propriile
legi, inteligentele superioare omenesti legile lor, fiarele legile lor, omul isi are propriile sale legi.
Ele sint impuse de oarba fatalitate producind efecte pe care le putem observa in aceasta lume
exprimate atit de absurd; pentru ca oare ce poate fi mai irational decit a pretinde ca oarba
fatalitate poate fi determinanta pentru fiintele inteligente?
Aici se gaseste primul temei; si legile sint relatiile ce exista intre ele si diferitele fiinte si relatiile
acestora cu altele.
Dumnezeu este raportat la univers ca Salvator si Creator; legile prin care El a creat toate
lucrurile sint cele prin care El le conserva; El actioneaza in conformitate cu aceste reguli pentru
ca El le cunoaste; le cunoaste pentru ca El este cel care le-a dat nastere; si El le-a dat nastere
pentru ca sint in relatie cu Intelepciunea si Puterea Sa.
Deoarece observam ca lumea, desi formata din miscarea materiei si lipsita de intelegere, exista
de-a lungul succesiunii unui sir atit de lung de epoci, miscarea sa trebuie sa fie cu certitudine
directionata de legi invarabile; si daca ne putem imagina o alta lume, ea va trebui deasemenea sasi aiba propriile reguli la fel de constante, sau in mod inevitabil va fi condamnata la pieire.
Astfel creatia, ce pare a fi un act arbitrar, presupune legi la fel de invariabile ca si cele sustinute
de fatalitatea imbratisata de Atheisti.
---------------------------------------------------------------------------------Plutarch spune, Legea este regele fiintelor muritoare si al zeilor. Vezi tratatul sau intitulat
Discurs catre un Print ignorant.

MONTESQUIEU

Ar fi absurd sa spui ca pina si Creatorul poate guverna lumea fara aceste reguli, de vreme ce in

lipsa lor ea nici nu ar putea sa existe.


Aceste reguli sint relatii permanente si invariabile. In organismele inzestrate cu miscare ea este
primita, sporita, diminuata sau pierduta in conformitate cu raporturile cantitatii materiei si
vitezei; fiecare diversitate este uniforma, fiecare shimbare este constanta.
In mod particular fintele inzestrate cu inteligenta isi pot avea propriile legi care sint creatia lor,
insa pe linga acestea mai au inca citeva carora nu le-ar putea da nastere niciodata. Inainte de-a fi
aici fiinte inteligente a existat mai intai posibilitatea; de aceea ele au relatii posibile si in
consecinta legi posibile. Inainte de-a fi create legile existau aici relatiile unei posibile justitii. A
spune ca aici nu exista nimic just sau injust decit ceea ce este permis sau interzis de adevaratele
legi este la fel cum te-ai pronunta inca inainte de-a desena un cerc ca toate gradele sale sint
inegale.
Tocmai de aceea trebuie sa intelegem inca dinainte relatiile de justitie existente anterior acestor
legi prin care ele sint stabilite; asa cum de exemplu daca societatile umane existente au dreptul sa
se armonizeze cu legile lor; daca aici sint fiinte inteligente ce au dobindit avantaje de la alte
fiinte fata de care ar trebui sa manifeste gartitudine; daca o fiinta inteligenta a dat nastere unei
alte fiinte inteligente, daca ultima dintre ele ar trebui sa-si continue existenta intr-o stare de
dependenta; daca o fiinta inteligenta ce a provocat prejudicii unei alte fiinte merita represalii din
partea acesteia; s.a.m.d.
Insa lumea inteligenta este inca departe de-a fi atit de bine guvernata asa cum se intimpla in
cazul lumii fizice. Pentru ca desi cea dintai isi are propriile legi care prin insasi natura lor sint
invariabile, ea nu se poate conforma acestora la fel de bine pe cit o face lumea fizica. Acest lucru
se intimpla pe de o parte pentru ca fiintele particulare dotate cu inteligenta sint de o natura finita
si in consecinta predispuse la erori; iar de cealalta parte pentru ca insasi natura lor le impune sa
manifeste ca un factor liber. De aceea ele nu se vor supune perfect acestor legi primitive; si chiar
propriile legi vor fi cele ce vor determina frecvente incalcari.
Daca brutele sint guvernate de legile miscarii sau de o miscare particulara, este un lucru pe care
nu-l putem determina. Insa indiferent de ceea ce poate fi, ele nu au o relatie mult mai intima cu
Dumnezeu decit restul lumii materiale; iar senzatiile nu au o alta utilitate in cazul lor decit in
relatiile pe care le au fie intre ele, fie cu celelalte fiinte particulare,
SPIRITUL LEGILOR

Prin atractia exercitata prin intermediul pasiunilor este prezervat individualul si prin actiunea
exercitata de aceeasi ispita ele conserva speciile. Ele isi au legile lor naturale pentru ca sint unite
de senzatii; insa nu poseda niciun fel de legi pozitive deoarece ele nu poseda conexiuni prin care
sa fie legate de cunoastere. Insa cu toate acestea nu se supun invariabil legilor naturale; acest fapt
este mult mai bine observat in lumea vegetala, cea care este lipsita se intelegere si simturi.
Animalele sint lipsite cele mai inalte avantaje de care noi ne bucuram; insa ele se afla in posesia
altora pe care noi nu le detinem. Nu se pot bucura de sperantele pe care noi ni le facem, dar sint
la fel de lipsite si de temerile pe care ele le nasc; la fel ca si noi sint supuse aceleiasi morti, insa
fara sa cunoasca framantarea pe care sosirea ei iminenta o va aduce in viata omului; cele mai

multe dintre ele sint atente fata de auto-conservarea individualului, evitind in mod inconstient
utilizarea pasiunilor intr-o forma atit de gresita.
Ca fiinta fizica omul este la fel ca si celelalte corpuri guvernate de legi invariabile. Ca fiinta
inteligenta el violeaza neincetat legile stabilite de Dumnezeu si se gaseste intr-o permanenta
modificare a celor pe care el insusi le-a instituit. El se lasa prada unei directii proprii, desi este o
fiinta limitata si la fel ca toate inteligentele marginite este in permanenta subiect al ignorantei si
supus unui sir infinit de erori; ajungindu-se pina acolo incit pina si acele cunostinte imperfecte sa
fie pierdute; si ca orice alta creatura inzestrata cu sensibilitate este mereu grabit de mii de pasiuni
puternice stirnite in sufletul sau muritor. O astfel de fiinta poate uita intr-o singura clipa pina si
de propriul sau Creator; de aceea Dumnezeu ii reaminteste datoria sa prin intermediul legilor
religiei. O astfel de fiinta este capabila in orice moment sa uite pina si de sine; de acest lucru se
ingrijeste filozofia prin legile moralei. Obisnuit sa traiasca in cadrul societatii, este adesea
predispus a uita de celelalte creaturi asemeni lui, semenii sai de suferinta; tocmai de aceea
legislatorii i-au restrins drepturile prin intermediul legilor politice si civile, obligindu-l sa se
reindrepte spre datoria lui.

2. - Despre Legile Naturii


Anterior legilor mentionate mai sus se afla situate legile naturii, numite asa pentru ca forta lor
deriva in intregime din cadrul intregului tablou al existentei noastre. Pentru a dobindi o
cunoastere perfecta asupra acestor legi va trebui sa privim asupra omului inca de pe atunci de
cind el se afla in afara intregului esafodaj reprezentat aici de societate; legile existente intr-o
astfel de stare vor fi cele ale naturii.
Acele legi care au dat nastere in mintea noastra la ideea de Creator determinindu-ne sa ne
aplecam catre El sint cele de prima importanta, desi aceasta ierarhie nu se regaseste si in ordinea
reala a legilor naturale. Inca din starea de natura omul a fost inzestrat cu facultatea cunoasterii,
inainte inca de-a acumula orice fel de cunostiinta.

MONTESQUIEU

Este destul de clar ca prima lui idee nu a fost una de natura speculativa; el trebuie sa se fi gindit
mai intai asupra conservarii propriei fiinte inainte de-a trece la investigarea asupra originii
speciei sale. Un astfel de om nu putea simti pentru prima oara in sine nimic altceva decit
impotenta si slabiciune; temerile si nelinistile lui trebuie sa fi fost coplesitoare; asa cum apar de
exemplu (acolo unde exista prezente dorintele satisfacerii tuturor acestor necesitati) la triburile
de oameni aflati inca in starea de salbaticie in mijlocul padurii lor imense [2] tremurind la
miscarea fiecarei frunze si luindu-si zborul la ivirea primei umbre.
Intr-o astfel de stare omul in loc de-a fi sensibilizat de starea sa de egalitate se va fi simtit mai

degraba el insusi inferior. Tocmai de aceea nu va exista aici niciun pericol pentru a se ataca unul
pe celalalt; starea de pace va constitui prin urmare prima lege a naturii.
Tocmai de aceea acea dorinta sau impuls natural pe care Hobbes il atribuie oamenilor de-a se
subjuga unul pe celalalt, este departe de a-si gasi fundatiile aici. Ideia de imperiu si dominatie
este o notiune atit de complexa, ce depinde de alte notiuni, atit de numeroase, incit cu siguranta
nu aveau cum sa constituie vreodata unul dintre primele concepte ce s-ar fi putut naste in
interiorul intelegerii omenesti.
Hobbes se intreaba, Din ce motiv au inceput sa se inarmeze oamenii si sa-si inchida si
zavoreasca usile cu atita graba, daca ei nu s-ar fi aflat inca de la natura in starea de razboi?
[3] Nu este oare destul de evident ca el atribuie omenirii inca inaintea stabilirii societatii ceea ce
avea sa se petreaca numai ca o consecinta a instaurarii ei, cea care i-a furnizat in mod real si
motivele pentru atacurile ostile si legitima aparare?
Imediat dupa acest sentiment al slabiciunii sale, omul va descoperi curind si acele senzatii
nascute din nevoile sale. Plecind de aici se va ridica o alta lege a naturii care il va mina pe om sa
caute resursele pentru a-si astimpara foamea.
Sentimentul nascut din frica il va impinge pe om sa se evite unul pe celalalt; insa marca purtata
de aceasta fiind reciproc resimtita, il va determina in cele din urma sa se angajeze la asociere. Pe
linga asta, asocierea va fi repede urmata de fiecare din placerile pe care un animal le simte la
apropierea de un altul din cadrul aceleiasi specii. Din nou atractia se va ridica plecind de acea
placere ce-o implica diferenta dintre sexe si aceasta inclinatie naturala pe care o poarta unul fata
de celalalt formeaza cea de-a treia lege a naturii.
Pe linga simturile sau instinctele pe care le poseda un om in comun cu animalele, el se bucura
de posibilitatea de-a acumula cunostinte; iar de aici se ridica intre oameni inca o legatura noua de
care animalele nu beneficiaza.
---------------------------------------------------------------------------------2 - Marturie lasata de sclavii din padurile Hanovrei, adusi in Anglia in timpul Regelui George I.
3 - In prefata cartii, De Cive.
SPIRITUL LEGILOR

Tocmai de aceea omenirea isi va afla aici noi motive de unitate; iar cea de-a patra lege a naturii
rezulta din dorinta omului de-a trai in societate.

3.- Despre Legile pozitive


Curind ce omul si-a facut intrarea in starea de societate el si-a pierdut sentimentul slabiciunii;
egalitatea a incetat si si-a facut aparitia noua stare de razboi. [4]
Ficare societate specifica a inceput sa-si faca simtita forta ce se ridica din starea de razboi
izbucnita intre diferitele natiuni. Individualurile fiecarei societati devin sensibile in fata acestei
forte; de aceea vor cauta sa preschimbe principalele avantaje detinute in cadrul societatii in

retributii ce urmeaza a fi primite de ei, ceea ce se va constitui intr-o permanenta stare de razboi
intre individualuri.
Aceste doua tipuri diferite de stari sint cele care au format izvorul legilor omenesti. Considerati
locuitori ai unei planete atit de vaste, ce in mod necesar contine un numar atit de mare de natiuni,
ei au legi referitoare la relatiile lor mutuale, ce se constituie in ceea ce numim legile natiunilor.
Ca membri ai unei societati ce trebuie sustinuta temeinic, au legi referitoare la cei guvernati si la
guvernanti lor, ce vor putea fi distinse prin numele legilor politice. Mai au deasemenea inca un
alt tip de legi, tot asa cum ei se afla in relatii permanente unii cu ceilalti; prin care se inteleg
legile civile.
Legea natiunii este in principal fondata pe acest principiu potrivit careia o natiune ii datoreaza
pe vreme de pace unei alte natiuni tot binele pe care aceasta il poate face, iar in vreme de razboi
prejudiciul cel mai mic care este posibil, fara ca acest lucru sa fie in mod real vatamator
propriilor sale interese.
Obiectivul razboiului este obtinerea victoriei; al victoriei este cucerirea; al cuceririi este
conservarea. Plecind de la acest principiu si de la precedentul, de la care deriva toate aceste
reguli, sint constituite legile natiunilor.
Toate tarile au o lege a natiunilor de la care nu sint exceptate nici macar triburile de amerindieni
Irochezi, desi acestia isi devora prizonierii; pentru ca ei primesc si trimit ambasadori si inteleg
dreptul de razboi si pace. Nenorocirea se constituie in aceea ca la ei legea natiunilor nu este
fondata pe principii corecte.
----------------------------------------------------------------------------------4 Desi fervent aparator al instinctului social, Montesquieu nu a ezitat recunoasterea faptului ca
razboiul s-a nascut odata cu societatea. Dar filozofia reala a acestui nefericit adevar de care
Hobbes s-a servit prima oara pentru a lauda serenitatea despotismului, iar Rousseau pentru a
preamari independenta omului salbatic, s-a nascut ca o necesitate a legii ce se constituie intr-un
armistitiu intre state si un tratat de pace perpetua intre cetateni (Elogiu lui Montesquieu).

MONTESQUIEU

Pe linga legile natiunilor relatate a fi existente in toate societatile, mai exista aici o constitutie
politica sau civila in cadul careia este tratata fiecare particularitate in parte. Nicio societate nu
poate exista fara o forma de guvernamint. Asa cum Gavina [5] observa foarte exact, Forta
unita a individualurilor, constituie ceea ce numim corpul politic.
Forta generala poate fi in mainile unei singure persoane sau la mai multe. Unii gindesc ca insasi
natura a stabilit o autoritate paternala drept cea mai naturala dintre formele de guvernare, cea
prin care este incredintata puterea unei singure persoane. Insa exemplul autoritatii paternale nu
dovedeste nimic. Pentru ca daca puterea paternala este referita unui singur guvernant, fiind apoi
remisa fratilor dupa moartea tatalui si verilor primari dupa decesul fratilor, se constituie intr-un
guvernamant ce este exercitat de mai multe persoane. In mod necesar puterea politica
concentreaza uniunea realizata de citeva familii.

Mult mai bine poate fi spus ca sistemul de guvernamint cel mai apropiat de natura este acela ce
se afla in cel mai deplin acord cu spiritul si dispozitia populatiei in serviciul careia este stabilit.
Forta individualurilor nu poate fi unita fara o conventie stabilita prin vointa tuturor. Legatura
tuturor acestor vointe este ceea ce numim statul civil, asa cum observa Gravina extrem de just.
In general legea este o judecata umana, tot asa cum ea guverneaza deasupra tuturor locuitorilor
de pe pamint; legile politice si civile ale fiecarei natiuni ar trebui sa fie doar cazuri particulare in
care este aplicata judecata omeneasca.
Ele trebuiesc adaptate intr-o asemenea maniera oamenilor carora sint destinate, incit ar trebui sa
beneficieze de o sansa imensa pentru sa se potrivi de la o natiune la alta.
Ele trebuiesc sa fie in relatii cu natura si principiul fiecarui sistem de guvernamint; indiferent de
contributia pe care o au la formarea oricaruia dintre acestea, sau daca aici este vorba doar de
legile politice; ori indiferent de suportul lor, asa cum este cazul institutiilor civile.
Este necesar ca ele sa fie in relatie cu climatul fiecarei tari, cu calitatea solului, cu situatia si
intinderea tarii, cu principala ocupatie a locuitorilor, indiferent daca acestia sint vinatori,
agricultori sau pastori; ele trebuie sa se afle in relatie cu gradul de libertate pe care il specifica
constitutia acelei tari; cu religia locuitorilor, cu inclinatiile, bogatia, numarul, activitatile
comerciale, obiceiurile si modul lor de viata. In final ele sint in relatii unele cu altele si de
asemenea cu originea lor, sau
-----------------------------------------------------------------------------------5 Poet si jurist Italian, 1664-1718

SPIRITUL LEGILOR

cu orice altceva s-ar gasi in intentia legislatorului si in ordinea lucrurilor in care ele sint stabilite;
ele vor trebui deasemenea considerate in toate celelalte lumini diferite.
Aceasta este ceea ce mi-am propus sa realizez in urmatoarea opera. Voi examina toate aceste
relatii in care se afla, de vreme ce toate luate laolalta formeaza ceea ce eu numesc Spiritul
Legilor.
Nu am separat formele politice de institutiile civile, tot asa cum nici nu am pretentia de-a trata
legile ci spiritul lor; si asa cum spiritul consta in relatiile variate pe care legile le pot avea cu
diferite obiecte, tot asa nu formeaza obiectul studiului meu urmarirea ordinii naturale a legilor, ca
si cea dintre aceste relatii si obiecte.
Voi proceda mai intai la o examinare a relatiilor pe care legile o poarta cu principiile si natura
fiecarui sistem de guvernamint; si asa cum acest principiu are o puternica influenta asupra
legilor, tot asa ma voi dedica si studiului pentru a realiza o intelegere completa asupra lor; si
odata ce-l voi putea stabili pentru prima oara, tot asa in curind vor apare si legile a-si urma de
acolo cursul firesc, ca din adevaratul lor izvor. Voi proceda dupa aceea la studierea celorlalte
relatii, ce se dovedesc a fi si mult mai particulare.
CARTEA II-a

LEGILE DERIVATE DIRECT DE LA


NATURA SISTEMULUI DE GUVERNAMINT

1. Despre Natura a trei Sisteme diferite de Guvernamint


EXISTA aici trei sisteme diferite de guvernamant: republican, monarhic si despotic. Pentru a fi
in masura sa descoperim natura lor este suficient sa ne reamintim citeva notiuni comune ce
presupun trei definitii, sau mai degraba trei fapte: acelea ca un sistem republican de guvernamint
este cel in care intregul corp politic, sau doar o singura parte a populatiei este in posesia puterii
supreme; monarhia, cea in care guverneaza o singura persoana prin intermediul unui sistem de
legi stabile si fixe; si un sistem despotic, cel in care o singura persoana directioneaza totul in
functie de vointa si capriciul sau.
Acestea reprezinta ceea ce eu numesc natura fiecarui sistem de guvernamint; acum va trebui sa
cercetam acele legi care sint conforme cu natura lor si in consecinta le ofera institutiile
fundamentale.
2. - Despre Sistemul Republican de Guvernamint si Legile aflate
in legatura cu Democratia [1]
Atunci cind corpul politic format din intreaga populatie se afla in posesia puterii supreme, este
numit o democratie. Cind puterea suprema este in mana unei parti a populatiei, este numit
aristocratie.
Intr-o democratie poporul este intr-un anumit sens Suveranul, iar in altul Supusul.
Aici nu poate fi exercitata puterea suverana decit prin intermediul sufragiilor, care reprezinta
propria lor vointa; acum vointa suverana este insasi suveranitatea. De aceea legile care stabilesc
dreptul si conditiile de exercitare a sufragiilor sint fundamentale pentru sistemul democratic de
guvernamint.
1 Comparati cu Politica lui Aristotel, cart. VI, cap. II, unde sint expuse legile fundamentale ale
Constitutiei sistemului democratic de guvernamint. nota Editurii

SPIRITUL LEGILOR
9
Si intr-adevar, este un lucru extrem de important sa fie clar determinat in interiorul unei republici
in ce mod este exercitat sufragiul, de catre cine, cine poate fi ales, si tot ceea ce priveste
sufragiile ce urmeaza sa fie exercitate, tot asa cum intr-o monarhie este extrem de important sa
fie cunoscut cine este Printul si dupa aceea, in ce mod poate el guverna.

Libanius [2] spune ca, La Atena daca un strain intervenea in cadrul lucrarilor convocatei
Adunari a Poporului era condamnat imediat la moarte. Iar asta pentru ca acest om uzurpa
dreptul la suveranitate. [3]
Fixarea numarului de cetateni care formeaza Adunarea Nationala reprezinta un punct esential;
altfel va ramane cu totul incert daca intreaga populatie sau numai o anumita parte a cetatenilor
sint cei care vor trebui sa-si exercite dreptul de vot. In Sparta numarul lor era fixat la zece mii.
Insa Roma este cea care a fost destinata de Zeita Fortuna sa se ridice din cele mai slabe
inceputuri pe cel mai inalt piedestal al maretiei; Roma, cea condamnata sa experimenteze
intreaga vicisitudine a Fortunei; Roma, cea care uneori si-a regasit toti locuitorii lipsiti de
apararea zidurilor ei, iar alteori intreaga Italie si o parte importanta a Europei in interiorul lor;
Roma nu a cunoscut niciodata un numar stabil [4]; si asta a fost una din cauzele caderii ei in
ruina.
Acei oameni in care rezida puterea suprema ar trebui sa aiba sub directa lor indrumare tot ceea
ce intra in sfera atingerii lor; iar tot ce excede abilitatii lor trebuie fixat in sarcina ministrilor.
Insa nu poate fi spus ca ei isi pot avea ministri, fara sa se bucure si de puterea de-ai nominaliza;
de aceea una din maximile fundamentale ale acestui sistem de guvernamint este aceea ca poporul
este cel care isi alege, atit ministrii, cit si magistratii.
La fel ca si monarhul, sau chiar mai mult decit acesta, ei au ocazia de-a fi condusi de un
consiliu sau senat. Insa pentru a avea convingerea deplina in acestia, ei vor trebui sa fie cei care
ii aleg pe membrii sai; indiferent daca alegerea este facuta direct de adunarea poporului, dupa
cum avea loc la Atena, sau de catre unii magistrati desemnati in acest scop cu o anumita ocazie,
asa cum era obiceiul la Roma. [5]
In general oamenii sint extrem de bine calificati pentru a-i alege pe cei pe care-i incredinteaza
cu autoritatea. Nu trebuie decit sa-i determine prin lucruri care nu le sint cu desavirsire straine si
prin fapte care sint destul de evidente pentru a fi simtite. Ei pot depune marturie despre o
------------------------------------------------------------------------------------2 Declam. 17 si 18. 3 Insusi Libanius ofera ratiunea acestei legi Ea a fost stabilita pentru
a evita ca secretele Republicii sa fie dezvaluite. - Ed.
4 vezi Consideratiile asupra
Cauzelor Grandorii si Declinului Imperiului Roman, cap. IX. 5 senatorii Romani erau in
mod invariabil alesi de catre magistratii in care poporul investise puterea Crevefier.

MONTESQUIEU

10

anumita persoana care a luptat in numeroase batalii si a fost incununata cu laurii victoriei; tocmai
de aceea in general sint capabili de-a face alegerea. Pot depune marturie atunci cind un judecator
este perseverent in slujba sa, dedicat interesului general, fara a se lasa vreodata mituit; acest
lucru este suficient pentru alegerea unui praetor. Ei sint investiti cu maretia sau splendoarea
semenilor sai; nu este necesar de nimic altceva in plus pentru a alege un edil. Acestea sint fapte

asupra carora se pot obtine cele mai bune informatii mai degraba intr-un forum public, decit in
palatul unui monarh. Insa sint ei oare capabili sa rezolve pina si chestiunile cele mai complicate,
astfel incit sa poata seziza si sa se poata folosi pe deplin de acele momente critice ce se dovedesc
si cele mai potrivite pentu a actiona? Nu; acest lucru depaseste abilitatile lor.
Daca ne vom indoi de capacitatile naturale ale oamenilor in ceea ce priveste puterea de
discernamint asupra meritului, trebuie doar sa ne aruncam ochii la o serie de alegeri
surprinzatoare ce-au fost facute de Atenieni si Romani; pe care cu siguranta nimeni nu le va
putea atribui hazardului.
Din cite cunoastem, poporul Roman si-a asumat dreptul de-a ridica in functiile oficiilor
publice cetateni din rindul plebei, insa cu toate acestea ei nu si-au exercitat niciodata puterea in
acest sens; in vreme ce la Atenieni, desi magistratii erau admisi sa fie alesi din cadul diferitelor
clase in care erau grupati locuitorii cetatii, printr-o lege a lui Aristides, nu s-a intimplat niciodata
ca aceasta sa fie aplicata in realitate, asa cum ne relateaza Xenofon, [5] atunci cind persoane ce
proveneau din rindul celor multi au inaintat petitia de-a fi angajati in oficii de unde puteau pune
in pericol, fie securitatea, fie gloria statului.
Cea mai mare parte a cetatenilor detineau suficiente abilitati pentru a exercita alegerea, desi nu
se ridicau la inaltimea asteptarilor pentru a fi alesi, astfel ca desi capabili sa-i numeasca pe cei
din administratie, erau incapabili ei insisi de-a conduce treburile administrarii puterii.
Chestiunile publice trebuiau implinite cu o anumita miscare, nici prea rapida, dar nici una prea
lenta. Iar miscarea oamenilor este intotdeauna, fie una prea taraganata, fie una prea violenta.
Uneori se intimpla ca inarmind o suta de mii de brate, sa rastoarne tot ce a fost construit de
inaintasi, provocind ruina; iar alteori, sub tropotul a o suta de mii de picioare, sa culce totul la
pamint, asa cum se petrece in cazul unei invazii pustietoare a insectelor.
In functie de starea publica, toti cetatenii se impart in anumite clase. Este modul in care marii
legislatori au inteles ei insisi sa faca aceasta diviziune; si in functie de aceasta impartire a depins
intotdeauna durata si prosperitatea democratiei.
Servius Tullius a urmat spiritul aristocratic in impartirea claselor.
-----------------------------------------------------------------------------5 Pag. 691 si 692. Edit. Wechel., 1596

SPIRITUL LEGILOR

11

Vom putea descoperi la Titus Livius [6] si Dionysius Halicarnassus [7] modul in care el a
impartit intr-un mod drept sufragiile in mainile principalilor cetateni. El a divizat poporul Romei
in 193 de centurii, care formau sase clase; cei bogati, ce formau doar o mica parte din populatie,
au fost grupati in prima dintre centurii, cei cu situatie de mijloc, care constituiau cea mai mare
parte a populatiei, formau urmatoarele centurii, iar pe cei mai nevoiasi i-a plasat in ultima dintre
centurii; si asa cum fiecare centurie dispunea doar de un singur vot [8] este destul de clar ca cea

care decidea alegerea era mai degraba proprietatea decit numarul.


Solon a divizat poporul Atenei in patru clase. In aceasta actiune el a fost ghidat de spiritul
democratiei, pentru ca intentia sa nu a fost de a-i stabili pe cei care urmau sa faca alegerea, cit pe
cei care erau eligibili; de aceea lasindu-i fiecarui cetatean dreptul de-a alege, el a stabilit [9] ca
judecatorii sa fie eligibili de fiecare dintre aceste patru clase; insa a ordonat ca magistratii sa
urmeze a fi alesi numai din rindul primelor trei clase, ce erau formate din persoane cu avere. [10]
Asa cum diviziunea celor care aveau dreptul sa exercite sufragiul este o lege fundamentala in
cadrul unei republici, tot asa modul in care este organizat acest sufragiu este un alt principiu
fundamental.
Sufragiul prin tragere la sorti este natural pentru democratie; asa cum este pentru aristocratie
sufragiul efectuat prin alegere. [11]
Sufragiul exercitat pe baza tragerii la sorti este o metoda de alegere care nu ofenseaza pe
nimeni, dar animeaza fiecare cetatean cu speranta placuta de a-si putea sluji tara. [12]
Cu toate astea aceasta metoda este prin ea insasi imperfecta si cei mai eminenti legislatori s-au
straduit continuu s-o adapteze si imbunatateasca.
Solon a elaborat in Atena o lege prin care angajatii in cadrul armatei urmau a fi desemnati prin
alegere; in vreme ce senatorii si judecatorii erau alesi prin tragere la sorti.
Acelasi legislator a hotarit ca magistraturile civile ce necesitau cheltuieli ridicate sa fie ocupate
pe baza desemnarii prin alegere, celelalte fiind ocupate prin tragere la sorti.
Pentru a imbunatati sufragiul pe baza tragerii la sorti, el a creat o regula potrivit careia nu putea
fi desemnat prin tragerea la sorti decit unul dintre cei care s-au prezentat ei insisi la desfasurarea
sufragiului;
---------------------------------------------------------------------------------6 Cartea IV. Art.15 si urmatoarele. 8 vezi Consideratii asupra Cauzelor Grandorii si
Decaderii Romanilor, cap. IX, cum acest spirit al lui Serv. Tullius era pastrat in cadrul
Republicii. 7 Dionys. Halicarnass. Elogiu lui Isocratis, p. 97, tom. 2. Edit Wechel. 9 Pollux,
VIII, cap. X, art. 130
10 vezi Aristotel, Politica, cart. II, cap. XII. 11 Ibid. cart. IV, cap. IX.
12 Simplul sufragiu implica umilirea celor exclusi si un motiv de mandrie pentru cei favorizati.
Pentru evitarea nemultumirilor s-a apelat la tragerea la sorti, astfel alegerea nu mai era privita
ca o umilire sau un privilegiu. Servan

MONTESQUIEU

12

astfel incit persoanele alese sa poata fi examinate de judecatori [1] si fiecare sa aiba dreptul sa-l
acuze daca se intimpla sa fie nemerituos pentru a ocupa acel oficiu; [2] acestia luau parte in
acelasi timp la sufragiul prin tragere la sorti si la cel prin alegere. Atunci cind timpul
magistraturii lor lua sfirsit, ei erau obligati sa se prezinte unei alte judecati in ceea ce priveste

conduita lor. Persoanele total necalificate trebuie sa fi fost extrem de inapoiate pentru a oferi
numele lor spre a fi introduse in vederea tragerii la sorti.
Legile care determina modul in care este desfasurat sufragiul sint de asemenea fundamentale
intr-o democratie. Reprezinta deasemenea o chestiune de anumita importanta daca sufragiile ar
trebui exercitate public sau secret. Cicero face observatia [3] ca legile [4] votate in secret apar in
perioada de sfirsit a republicii si constituie cauza declinului. Dar asa cum acest procedeu este
practicat diferit in diferite republici, pot sa-mi exprim aici parerea in legatura cu acest subiect.
Fara nicio urma de indoiala sufragiile exprimate de populatie ar trebui sa fie publice; [5] si acest
principiu trebuie sa fie considerat o lege fundamentala a democratiei. Clasele de jos ar trebui sa
fie directionate in alegerea lor de catre cei de rang inalt si retinute in anumite limite rezonabile
prin gravitatea unor personaje eminente. Tocmai de aceea prin trecerea la sufragiul exercitat in
secret in republica Romana a fost pierdut totul; pentru ca nu a mai fost posibila directionarea
unei populatii ce se straduia sa lucreze spre propria distrugere. Dar atunci cind corpul nobilimii
voteaza in cadrul unui sistem de guvernamint aristocratic [6] sau in cadul votului senatului [7]
intr-o democratie, tot asa cum chestiunea in cauza implica prevenirea anumitor intrigi, nici votul
nu poate fi secret.
Intrigile in interiorul senatului constituie un pericol; ele sint deasemenea periculoase si in cazul
corpului nobilimii; insa nu si pentru oamenii obisnuiti, care prin natura lor sint meniti sa
actioneze prin intermediul pasiunii. In tarile in care ei nu iau parte la guvernare, ii putem vedea
adesea inflamindu-se in fata declamatiilor demagogice ale unui actor ce se declara dispus sa
actioneze intotdeauna numai in folosul fericirii generale. Nenorocirea unei republici se intimpla
atunci cind intrigile au ajuns sa-si atinga scopul; cum se petrece atunci cind oamenii sint alterati
de mita si coruptie
--------------------------------------------------------------------------------- 1.Vezi discursul lui
Demosthene De falsa legat si Discursul impotriva lui Timarehus.
2. Obisnuiau sa traga doua
bilete, unul cu locul, celalalt cu numele succesorului in cazul ca primul va fi respins. Aceste doua
bilete erau inminate alegatorilor atunci cind poporul urma sa delibereze intr-o chestiune legata de
lege; insa la alegerea magistratilor fiecare cetatean primea tot atitea bilete citi candidati erau
Crevier. 3. Cartea I si a III-a , De Leg. 4. Erau numite Legile Tabulare; fiecarui cetatean ii
erau prezentate doua tablete, primul marcat cu un A, pentru Antiquo, sau Sa fie interzis si al
doilea marcat cu un U si un R, pentru Uti Rogas, Sa fie asa cum iti doresti. 5. In Atena se
obisnuia ca poporul sa voteze prin ridicarea bratelor in sus. 6. La fel si la Venetia. 7. Cei 30 de
Tirani din Atena au ordonat ca votul din Areopag - Consiliul suprem de judecata si razboi, sa fie
public, pentru a-l putea modifica dupa placul lor. Lyssias, Discurs impotriva lui Agorat, cap.
VIII.
SPIRITUL LEGILOR

13

in acest caz ei ajungeau sa fie total indiferenti fata de problemele de interes public si avaritia
devenea marea lor pasiune. Nu mai erau deloc interesati de orice privea sistemul de guvernamint
si problemele legate de acesta, tot ce ii preocupa cu adevarat era descoperirea in permanenta a

unor noi surse de cistiguri.


In acelasi timp este o lege fundamentala in democratie ca poporul sa fie singurul investit cu
puterea de-a adopta legile. Si cu toate acestea exista mii de ocazii in care este necesar ca senatul
sa aiba puterea de-a decreta; chiar este considerat potrivit sa fie facute unele incercari ale legii
inainte ca ea sa fie stabilita definitiv. In acest sens Constitutiile Romei si Atenei erau excelent
concepute, decretele senatului [1] puneau o lege in aplicare de proba pe durata unui intreg an,
insa ele nu deveneau perpetue, pina cind nu erau ratificate prin acordul unanim al poporului.
3. Despre Legile aflate in relatie cu Natura Aristocratiei
Intr-o aristocratie puterea suprema se afla in mana unui anumit numar de persoane. Acestea sint
investite atit cu autoritatea legislativa, cit si cu cea executiva; iar restul poporului se gaseste in
raport cu ei in aceeasi relatie in care se afla supusii unei monarhii in raport cu puterea ce este
reprezentata aici de suveran.
Aici nu exista sistemul de vot prin tragere la sorti, pentru ca el ar produce numai inconveniente.
Si intr-adevar, intr-un sistem de guvernamint in care cea mai mare parte dintre distinctiile dorite
sint deja obtinute, desi ar putea fi alesi prin tragere la sorti, cu toate acestea n-ar fi cu nimic mai
putin detestati; si aici este vorba de invidia fata de nobili si nu de magistrati.
Atunci cind nobilimea este numeroasa, este necesara existenta senatului pentru a rezolva acele
chestiuni in care corpul nobililor este incapabil sa decida si sa-i pregateasca pe ceilalti pentru
deciziile lor. In acest caz se poate spune ca aristocratia este constituita intr-o anumita masura in
senat, democratia in corpul nobililor, iar poporul nu este reprezentat prin nimic.
Ar fi un lucru extrem de fericit intr-o aristocratie, daca poporul s-ar putea ridica intr-o oarecare
masura de la starea sa de anihilare. Astfel la Geneva banca St. George fiind administrata de
populatie [2], acest lucru le conferea o anumita influenta in sistemul de guvernamint, de unde
deriva intreaga lor stare de prosperitate.
Senatorii nu ar trebui sa aiba cu niciun pret dreptul de a-si numi proprii membri; pentru ca
acesta ar putea fi singura cale de perpetuare a abuzurilor.
------------------------------------------------------------------------------------1. Vezi Dionys. Halicarna., cartile IV si IX. 2. Vezi cartea lui Mr. Addison Calatorii in Italia,
p. 16.
MONTESQUIEU

14

La Roma, unde in anii de inceput a fost un tip de aristocratie, senatorii nu ocupau locurile
vacante din rindul lor; noii membri erau nominalizati de cenzori. [1]
In cadrul unei Republici, ridicarea dintr-o data la o putere exorbitanta a unora dintre cetatenii
sai privati duce la instaurarea monarhiei, sau uneori la mai mult decit o monarhie. In cazul din
urma tocmai acesta este rolul legilor promulgate sau al masurilor prevazute de constitutie in acest
sens; si principiul de guvernamint este cel care il controleaza pe monarh; dar intr-o republica in
care un cetatean particular a obtinut detinerea unor puteri exorbitante, [2], abuzul de aceasta

putere este mult mai mare, pentru ca legile nu au prevazut aceasta situatie, si in consecinta nici
nu au stipulate clauze impotriva lui.
Exista o exceptie de la aceasta regula, atunci cind constitutia prevede o astfel de situatie in care
este nevoie urgenta de un magistrat investit cu puteri extraordinare. Astfel a fost cazul Romei cu
dictatorii ei, acesta este cazul Venetiei, cu inchizitorii ei de stat; acestia sint magistrati
extraordinari care restaureaza statul, asa cum se intimpla in mod obisnuit, prin violenta, la starea
sa de libertate. Dar cum se intimpla ca aceste doua magistraturi sint atit de diferite in aceste doua
republici? Deoarece in Roma suportul ramane de partea aristocratiei, impotriva poporului; in
vreme ce Venetia angajeaza inchizitorii de stat pentru a sustine aristocratia ei impotriva
nobilimii. Consecinta a fost aceea ca in Roma dictatura putea fi exercitata doar pe termen scurt,
tot asa cum oamenii actioneaza fiind minati in general de catre pasiune si nu de un ideal. Era
necesar in acest sens ca magistraturile de acest tip sa fie exercitate cu pompa si fast, scopul lor
fiind acela de-a intimida multimile si nu de-a le pedepsi. Ar fi fost indicat de asemenea, ca
dictatorii sa fie creati doar pentru rezolvarea unor chestiuni specifice si sa fie inzestrati cu
autoritate nelimitata doar in aceasta privinta, tot asa cum ei erau creati intotdeauna in momentele
de urgenta extrema. In mod contrar, la Venetia ei aveau ocazia unei magistraturi permanente;
pentru ca aici aceasta schema putea fi pusa in picioare, continuata, suspendata si reluata; astfel ca
ambitia unei singure persoane devenea cea a unei familii, iar ambitia unei familii devenea
ambitia mai multor familii. Ei aveau ocazia de-a detine o magistratura secreta, crimele pe care le
pedepseau fiind pastrate in secret si tinute sub tacere. Aceste magistraturi trebuiau sa aiba un
drept de cercetare general pentru ca rolul lor nu era acela de-a remedia dezordinile cunoscute, ci
tocmai acela de-a le preveni pe cele necunoscute.
------------------------------------------------------------------------------1. Ei erau numiti la inceput de catre Consuli. 2. Acestea au dus la ruina republicii Romane Vezi
Consideratii asupra Cauzelor Grandorii si Declinului Romanilor.

SPIRITUL LEGILOR

15

Intr-un cuvint, ultimile sint destinate sa pedepseasca crimele suspectate; in vreme ce primele erau
folosite mai degraba ca o forma de amenintare decit de pedepsire, chiar si pentru crimele
marturisite in mod deschis.
In toate magistraturile maretia puterii trebuia infrinata prin scurtimea duratei. De aceea cei mai
multi legislatori le-au fixat pe termenul unui singur an; un spatiu mai mare de timp putea deveni
periculos, iar unul mai scurt ar fi fost contrar naturii sistemului de guvernamint. Pentru ca cine
poate fi oare intr-un mod atit de limitat, fie chiar si in administrarea chestiunilor domestice? La
Ragusa [1] magistratul sef al republicii era schimbat in fiecare luna, magistratii din celelalte
oficii saptaminal, iar guvernatorul castelului in fiecare zi. Insa acest exemplu poate fi urmat doar
intr-o mica republica inconjurata [2] de puteri formidabile, care pot corupe cu usurinta astfel de
magistrati marunti si neinsemnati.

Cel mai bun dintre toate sistemele aristocratice de guvernamint este acela in care numarul celor
care nu detin puterea in legislatura este atit de redus si nesemnificativ, incit partidul de
guvernamint nu are niciun interes in opresiunea lor. Astfel, atunci cind [3] Antipater a impus in
Atena o lege potrivit careia cei care nu detineau o avere de doua mii de drahme nu aveau drept
de vot, el a dat nastere prin aceasta metoda la cea mai buna aristocratie posibila; pentru ca
aceasta suma era atit de modesta, incit prin introducerea ei erau exclusi foarte putini cetateni,
niciunul dintre cei de rang sau din rindul celor care se bucurau de pretuire si respect in cetate.
Tocmai de aceea ar fi trebuit ca familiile aristocratice sa se niveleze singure cit mai mult
posibil, pentru a se asemana la infatisare cu poporul. Cu cit mai mult se apropie o aristocratie de
ganitele democratiei, cu atit mai mult se apropie de perfectiune; si cu cit mai mult se lasa atrasa
catre monarhie, cu atit mai imperfecta se dovedeste a fi.
Insa cea mai imperfecta dintre toate este aceea in care partea de populatie ce este supusa se
gaseste intr-o stare de servitute civila fata de cei care detin comanda, asa cum se intimpla cu
aristocratia Poloniei, unde taranii sint sclavii nobilimii.
4. Despre relatiile Legilor cu Natura Sistemului Monarhic de
Guvernamint
Puterile intermediate, subordonate si dependente, constituie natura sistemului monarhic de
guvernamint; vreau sa spun, in care o singura persoana guverneaza prin legile fundamentale. Am
spus puteri intermediate, subordonate si dependente. Si intr-adevar, in monarhie
------------------------------------------------------------------------------ 1.Tournefort, Calatorii. 2.
La Lucca magistratii erau alesi doar pe durata a doua luni. 3. Diodorus, cart. XVIII,p. 601, Ed.
Rhodoman.
MONTESQUIEU

16

printul este sursa intregii puteri politice si civile. Aceste legi fundamentale presupun in mod
necesar canale intermediare prin care curge fluxul puterii; pentru ca daca aici ar fi doar vointa de
moment si capriciul unei singure persoane in guvernarea statului, nu ar putea exista nimic stabil,
si in mod sigur nu ar putea exista nici legi fundamentale.
Puterea naturala subordonata si intermediara, este cea a nobilimii. Acest lucru pare intr-o
anumita masura a fi esential pentru o monarhie, a carei maxima fundamentala este, daca nu
exista monarh, nu exista nici nobilime; fara nobilime, nu exista monarh; insa aici poate fi un
principe despotic. [1]
Exista oameni care au incercat in anumite state din Europa sa suprime jurisdictia nobilimii, fara
sa inteleaga ca in acest m,od ei conduc catre aceleasi lucruri care au fost realizate de catre
Parlamentul Anglei. Aboliti privilegiile lorzilor, clerului si cetatilor intr-o monarhie si in curind
veti avea aici un stat popular, sau altfel, un guvernamint despotic.
Curtile unor regate considerabile din Europa au fost reduse de multi ani la jurisdictia
patrimoniala a lorzilor si clerului. Nu avem pretentia sa-i cenzuram pe acesti magistrati priceputi;
dar lasam publicul sa judece cit de departe poate altera acest amendament constitutia.

Tot atit de departe pe cit sint eu insumi in situatia de-a fi prejudiciat de privilegiile clerului; as fi
incintat oricum, daca jurisdictia lor ar fi stabilita odata. Chestiunea nu este daca jurisdictia a fost
stabilita just; ci daca ea este in realitate stabilita; daca constituie o parte a legilor tarii si daca este
in fiecare din sensurile ei in relatie cu aceste legi; daca conditiile nu ar trebui sa fie reciproce
intre doua puteri recunoscute drept independente; si daca nu constituie o datorie egala pentru
fiecare bun supus sa apere prerogativele printului si sa mentina limitele pe care timpurile
imemoriale le-au prescris sub autoritatea lor.
Desi puterea eclesiastica poate deveni atit de periculoasa intr-o republica, ea este extrem de
potrivita pentru o monarhie, in special pentru una de tip absolutist. Ce ar fi devenit oare Spania si
Portugalia, de vreme ce subminarea legislatiei lor nu a intilnit decit aceasta singura bariera
impotriva incursiunilor puterii arbitrare? O bariera extrem de utila, de vreme ce aici n-a mai
existat o alta; pentru ca daca un sistem despotic de guvernamint
--------------------------------------------------------------------------------1. Aceasta maxima aduce aminte de nefericitul Carol I Stuart care obisnuia a spune: Fara
biserica nu exista monarhie.; in vreme ce Henric al IV-lea de Navarra a declarat in fata
Consiliului celor 60: Fara nobilime nu exista rege. - Voltaire

SPIRITUL LEGILOR

17

este cel care produce cele mai ingrozitoare calamitati naturii umane, fiecare rau care il retine se
dovedeste a fi binefacator pentru supusi.
In acelasi mod in care Oceanul, care ameninta sa reverse inghitind in intregime pamintul, este
impiedicat de buruienile, maracinisul si stincile razlete care sint desfasurate de-a lungul tarmului,
[1] la fel sint retinuti de cele mai mici obstacole si acei monarhi ale caror puteri tind sa devina
nelimitate, si sufera in mandria lor naturala infringera din partea acestor implorari si rugaciuni.
Englezii , doar de dragul libertatii lor au abolit toate puterile intermediare prin care era compusa
monarhia lor. Ei au azi numeroase ratiuni pentru a fi gelosi pe aceasta libertate; unde se vor simti
intotdeauna tot atit de nefericiti, ca si cum ar fi pierdut-o, incit ar putea fi considerati drept una
dintre cele mai inrobite natiuni de pe fata pamintului.
Mr. Law, desi este ignorat atit de constitutia monarhica, cit si de cea republicana, a fost unul
dintre promotorii puterii absolutiste cei mai cunoscuti vreodata in Europa; pe linga schimbarile
violente si extraordinare pe care i le datoram in aceasta directie, el ar fi putut bucuros sa suprime
toate rangurile intermediare si sa aboleasca comunitatile politice. El ar fi dizolvat [2] monarhia
prin restituirile sale himerice, desi parea ca si cum chiar isi dorea sa salveze constitutia.
Nu constituie indeajuns ca puterile intermediare sa fie prezente intr-o monarhie; ele trebuie
deasemenea sa fie si depozitare ale legilor. Acesti depozitari pot fi doar judecatorii Curtii
Supreme de Justitie, cei care promulga noile legi si le readuc la viata pe cele invechite. Ignoranta
naturala a nobilimii, indolenta ei si dispretul manifestat fata de guvernamintul civil, reclama ca

aici ar trebui sa fie un corp care sa fie investit cu puterea de-a executa si reinvia legile, care altfel
ar fi ingropate in uitare. Consiliul principelui nu este un depozitar potrivit. Ei sint in mod natural
depozitarii vointei de moment a principelui si nu al legilor fundamentale. Pe linga asta, Consiliul
princiar este intr-o continua schimbare; el nu este nici unul permanent, nici unul numeros; nici
macar nu se bucura de incredere suficienta din partea cetatenilor; in consecinta sint incapabili dea emite hotariri corecte in imprejurari dificile, ori de-a diminua gradul de supunere in limite
rezonabile.
Guvernamintul despotic, de vreme ce aici nu exista legi fundamentale, nu poseda un asemenea
tip de depozitar. Tocmai de aceea in aceste state religia are in general mai multa influenta pentru
ca formeaza un fel de
--------------------------------------------------------------------------------1. Voltaire inclina sa se indoiasca de justetea acestei comparatii -Ed.
2. In mod contrar,
Anglia a remis puterea mult mai legal, catre [Camera Lorzilor] Lorzii lor spirituali [sefii
ierarhici ai bisericii anglicane membri ai Camerei Lorzilor] si temporali[membri Camerei
Lorzilor neatasati politic, ce detin ereditar titluri nobiliare, duci, conti, etc.] si le-au sporit prin
intermediul [Camerei] Comunelor- Voltaire 3. Ferdinand, Regele Aragonului s-a numit el
insusi mare-maestru al ordinelor si astfel a schimbat singur constitutia.
MONTESQUIEU

18

depozitar permanent; iar daca acest lucru nu poate fi spus despre religie, el se poate datora
obiceiurilor care sint respectate aici in locul legilor.
5.- Despre Legile aflate in relatie cu Natura Sistemului de
Guvernamint Despotic
Plecind de la natura puterii despotice urmeaza ca o singura persoana investita cu putere
angajaza obligatia executarii ei deasemenea unei alte singure persoane. Un astfel de om ale carui
simturi il informeaza continuu ca el reprezinta totul iar supusii sai nu inseamna nimic, este in
mod natural lenes, indolent si ignorant. Ca o consecinta a acestora, el neglijaza in mod evident
buna administare a afacerilor publice. Dar acolo unde administratia este incredintata unui numar
prea mare de persoane, se va naste o disputa neincetata intre acestea; si fiecare va tese intrigi
pentru a deveni primul sau sclav; apoi va fi obligat sa preia friele conducerii in propriile sale
maini. De aceea este mult mai natural pentru el sa le remita unui vizir [1] si sa-l investeasca cu
puteri asemanatoare celor detinute de el. Crearea unui vizir este o lege fundamentala a acestui tip
de guvernamint.
Se povesteste ca un Papa a intimpinat la inceput un numar infinit de dificultati la alegerea lui,
ce plecau de la incredintarea ferma in incapacitatea lui. Pe masura ce cistiga acceptarea de-a
urma la pontificat, el renunta in intregime la administrarea lui in favoarea nepotului sau. Intr-un
curind s-a trezit el insusi surprins rostind: Nu m-am gindit niciodata ca aceste lucruri puteau fi
rezolvate asa de usor. Acelasi lucru poate fi spus despre un principe din Est care a fost educat

in captivitate si enucii de la curtea stapinului sau i-au corupt inima si i-au pervertit intelegerea,
iar cum acolo se intimpla ca desi ei sa fie cu desavirsire ignoranti ocupau pina chiar si rangurile
cele mai inalte, atunci cind a venit vremea sa acceada la tron, printul s-a simtit la inceput el
insusi foarte confuz; dar curind ce a numit la curtea sa un vizir s-a abandonat in serai celor mai
brutale pasiuni, urmind a cunoaste in mijlocul acelei curti corupte cele mai capricioase
extravagante, astfel incit el nu a visat niciodata ca toate acele chestiuni ale statului puteau fi
rezolvate intr-un mod atit de usor.
Cu cit mai extins devenea imperiul, cu atit mai mult se largea si seraiul; si in consecinta cu atit
mai voluptos devenea si printul. Prin urmare, cu cit mai multe natiuni aveau sa cunoasca la
conducere un astfel de suveran, cu atit mai putin se vor ingriji de guvernare; iar cu atit mai
importante vor fi chestiunile, cu atit mai putin vor putea ca ele sa formeze subiectul deliberarii
lui.
-----------------------------------------------------------------------------------1.Monarhii din Est nu se lipsesc niciodata de serviciile unui vizir, spune Sir John Chardin.

Tr. ~CasCarino~