Sunteți pe pagina 1din 81

Când trebuie sa bea bebeluşul apă?

Când trebuie sa bea bebeluşul apă? Apa este un element indispensabil vieţii iar necesităţile de hidratare

Apa este un element indispensabil vieţii iar necesităţile de hidratare ale bebeluşului (raportate la greutatea corpului) sunt chiar mai mari decât ale unui adult. În acelaşi timp, recomandările pediatrilor sunt unanim împotriva administrării de apă sugarului mic.

În cazul copiilor mai mari, diversificaţi, părinţii sunt adeseori îngrijoraţi de faptul că cel mic refuză apa.

De aici rezultă o serie de confuzii în rândul părinţilor, confuzii pe care voi încerca să le lămuresc în acest articol.

Sugarul mic alăptat exclusiv la sân

În perioada alăptării exclusive, sugarul sănătos NU are nevoie de apă suplimentar. Laptele de

mamă este compus din apă în proporţie de 87-88 la sută, astfel că toate necesităţile de hidratare ale copilului sunt acoperite prin supt.

Academia americană de pediatrie recomandă clar sa nu se administreze apă sau sucuri în perioada de alăptare exclusivă din două motive: apa lipsită de calorii umple stomacul copilului în defavoarea laptelui necesar creşterii şi apa (sucul) poate introduce în organism diverse substanţe nocive pentru

sugarul mic (alergeni, minerale, bacterii, metale, etc).

În cazul temperaturilor ambiante ridicate, când pierderile prin transpiraţie sunt crescute, e mai bine ca bebeluşul să fie pus la sân pentru hidratare.

În cazul copiilor bolnavi, cu febre, enterocolite, vomă, la care există pierderi de lichide, pediatrul vă va indica, în funcţie de starea copilului, dacă e necesară hidratarea suplimentară.

Sugarul mic alimentat artificial

Ca şi în cazul sugarului alăptat la sân, şi cel alimentat cu lapte praf îşi obţine necesarul hidric din formula cu care este alimentat, formulă care este compusă majoritar din apă. Astfel, în condiţii normale, de sănătate şi de confort termic, bebeluşul nu are nevoie sa primească lichide suplimentar. Recomandările pediatrilor sunt aceleaşi ca şi în cazul sugarului alăptat la sân: lichidele suplimentare ocupa spaţiu în stomac şi pot introduce substanţe nedorite în organismul celui mic.

În realitate, mulţi bebeluşi sunt ţinuţi la temperaturi prea ridicate sau excesiv îmbracaţi, motiv pentru care transpiră, pierzând astfel lichide. În acest caz, se pot da lichide, sub forma de ceaiuri, fierte si racite. Ideal este, însă, ca bebeluşului să-i fie asigurat un confort termic astfel încât să nu transpire excesiv.

În cazul copiilor bolnavi, cu febre, enterocolite, vomă, la care există pierderi de lichide, pediatrul vă va indica, în funcţie de starea copilului, dacă e necesară hidratarea suplimentară.

Bebeluşul după diversificare

Necesităţile de apă ale unui sugar sănătos se calculează după formula 125-150ml apă per kg pe zi. Astfel, un copil sănătos de 8 kg, de exemplu, are nevoie de aproximativ 1000-1200ml de apă zilnic, un copil de 9 kg are nevoie de 1150-1350ml de apă zilnic. Există şi variaţii date de metabolismul

copilului sau de temperatura mediului ambiant, astfel că aceste valori medii pot să difere de la copil la

copil.

Este foarte important de ştiut ca majoritatea alimentelor pe care le consumă un bebeluş conţin deja apă, în cantităţi semnificative. Astfel, laptele conţine aproape 90 la sută apă, ceaiurile conţin 100 la sută apă, supele conţin şi ele 80-90 la sută apă, sucurile, iaurturile sau piureurile subţiri sunt şi ele alcătuite majoritar din apă. Legumele şi fructele sunt compuse tot din apă într-o proporţie mare: pepenii 90 la sută apă, merele, perele, cireşele, piersicile 85-87 la sută apă, morcovii 90 la sută apă, spanacul 94 la sută apă. Sunt doar câteva exemple menite să indice faptul ca bebeluşul se hidratează semnificativ la fiecare masă. Hidratarea nu înseamna neapărat consum de apă plată, ea se poate face si prin alimentaţie.

De aceea, mulţi sugari diversificaţi nu sunt interesaţi de apă, lucru care îî poate nelinişti pe părinţi. Adevărul este că majoritatea nu mai au nevoie de apă suplimentar, fiind deja bine hidrataţi de la masă. Desigur, îi vom oferi copilului diversificat apă zilnic, dar este bine să nu ne îngrijorăm dacă unii copii o refuză.

Puteţi calcula, folosind formula de mai sus, ce necesităţi de apă are copilul dumneavoastră, în funcţie de greutate. Apoi adunaţi, cu aproximaţie, apa şi toate alimentele care conţin peste 85 la suta apa pe care acesta le consuma într-o zi. Dacă cele doua valori sunt apropiate, înseamnă că cel mic este hidratat corespunzător.

Dacă vi se pare, totuşi, că cel mic nu consuma suficiente lichide dar copilul refuză apa (refuzul apei este destul de frecvent), puteţi să creşteţi cantitatea de ceaiuri sau supe.

Desigur, în cazul vremii foarte calde cand copilul transpira excesiv, necesităţile de apă cresc şi e bine să avem tot timpul la dispoziţie o sticluţă cu lichid pentru cel mic.

Nu uitaţi:

Dacă copilul este bolnav (febră, viroze, vomă, diaree, etc) nevoile de lichide pot creşte foarte mult. De aceea, este bine să mergeţi la un consult la pediatru în aceste cazuri.

Care este cel mai eficient tratament pentru colici?

Deşi s-au făcut şi se fac în continuare multe studii medicale pe marginea colicilor, încă nu se ştie care este cauza lor. Există multe ipoteze şi prin urmare sunt propuse mai multe tratamente, în conformitate cu fiecare din aceste ipoteze.

Recomandările americane sunt ca în tratamentul unui sugar cu colici să se asocieze cel putin două sau trei din următoarele metode, în acelaşi timp.

Metode de tratament pentru colicile sugarului

Schimbarea formulei de lapte folosite cu una hipoalergenică sau pe bază de soia, pentru cel puţin o săptămână. Acest lucru se va face DOAR la sugarii alimentaţi artificial si NUMAI după ce aţi cerut sfatul pediatrului. Dacă nu se observă nici o ameliorare se va reveni la alimentaţia iniţială.

Eliminarea din dieta mamei care alăptează a produselor alergenice (ouă, lactate, nuci, ciocolată) şi a cafelei. Dacă după o săptămână nu se observă nici o ameliorare, mama va reveni la o alimentaţie normală.

Schimbaţi tetina şi sticluţa cu alte modele. Alimentaţi sugarul ridicat, cu capul în sus, ajutaţi-l să râgâie cât mai des.

Purtaţi-l mai des în braţe pe timpul zilei sau într-un sling, ham.

Plimbaţi-l cu maşina.

Puneţi sugarul în apropierea aparatelor care produc sunete albe (monotone) ca maşina de spălat vase, cuptor cu microunde, uscător de păr, aspirator, atunci când acestea sunt în funcţiune.

Mutaţi sugarul în alt loc pentru o schimbare de decor.

Folosiţi suzeta.

Legănaţi copilul.
Legănaţi copilul.

Masaţi-i burtica.

Înfăşaţi-l mai strâns.

Puneţi un CD cu sunete monotone, o inimă care bate sau altele de acest tip.

Puneţi o sticluţă cu apă caldă pe burtica copilului. ATENŢIE la temperatura acesteia, copilul se poate arde uşor.

Achiziţionaţi un aparat special pentru sugari care vibrează şi emite sunete monotone pe care îl puteţi pune în patul copilului.

Faceţi-i o baie caldă.

Administraţi-i sucroză. Acesta este un zahar care se găseşte în anumite ceaiuri pentru sugari. Administraţi-i un produs care conţine lactază, o enzimă care ajută la digestia laptelui. ( de ex. Colief)

Acestea sunt singurele metode care au dat rezultate la unii dintre copiii studiaţi în timp. Restul

tratamentelor, mai ales cele care folosesc medicamente sau ceaiuri, s-au dovedit inutile, la fel de

eficiente ca placebo, ceea ce în limbaj medical înseamnă eficacitate neglijabilă.

Câteva mituri des întâlnite despre colici si tratamentul lor :

1. Bebeluşii plâng ca să-i manipuleze pe părinţi. FALS. Sugarul nu are capacitatea intelectuală de a compila asemenea intenţii. El plange pentru a semnaliza că ceva e în neregula cu el, fîzic sau emoţional.

  • 2. Dacă ţinem bebeluşul prea mult în braţe o să crească răsfăţat. FALS. Revine

ideea de mai sus, bebelusul, la vârsta colicilor e mult prea mic pentru a face asemenea asocieri. Nevoia lui de a fi ţinut în braţe e naturală la aceasta vârsta iar a îl priva de acest drept poate să îi cauzeze probleme emoţionale mai târziu.

  • 3. Medicamentele care conţin simeticonă ( SAB simplex, Infacol, Espumisan,

etc) vindecă colicile. FALS. Studiile dar si experienta personala arată ca efectul acestora nu este atat de spectaculos, in ciuda reclamei. Ele merita totusi incercate pentru ca pe unii sugari ii ajuta. Vezi mai multe aici: Simethicone in the treatment of infant

  • 4. Cerealele cu orez ajută în cazul colicilor. FALS

  • 5. Sedativele (Romergan de exemplu) NU ameliorează colicile şi este total contraindicat sa le

administrati din proprie initiativa.

Atentie: Deşi unele ceaiuri pe bază de plante par să-i ajute pe anumiţi sugari în perioada

colicilor, studiile avertizează că administrarea de ceai în exces afectează alimentaţia normală a copilului şi poate cauza încetinirea creşterii. Un alt lucru care ar trebui să ne dea de gandit este faptul că s-au înregistrat cazuri de intoxicaţii la bebelus după consumarea unor ceaiuri pe bază de plante contra colicilor. Nu tot ce este natural este obligatoriu şi sănătos. De aceea nu administraţi niciodată ceaiuri contra colicilor în doze mai mari decât cele recomandate pe etichetă.

Un articol foarte bun care compară toate metodele medicale propuse până în prezent găsiţi aici.

Concluzia e că nu avem încă nici un medicament, substanţă, enzimă sau ceai care să aibă

efecte benefice clare si definitive dar ca, cu rabdare, putem gasi metode individuale de linistire pentru fiecare copil.

Suzeta e bună sau rea? Argumente pro şi contra

Deşi suzeta pare a fi un obiect nelipsit din preajma celui mic e bine să ştim ca ea nu este indispensabilă. Este opţiunea părinţilor dacă o vor folosi sau nu după ce au aflat care sunt argumentele pro si contra suzetei.

Suzeta e bună sau rea? Argumente pro şi contra Deşi suzeta pare a fi un obiect

PRO

  • 1. Suptul este liniştitor pentru orice bebeluş. De aceeaefectul de calmare pe care îl are suzeta asupra

unui copil agitat este indiscutabil.

  • 2. Suzeta îl poate ajuta pe bebeluş să adoarmă mai uşor,tot prin efectul de calmare.

  • 3. Studiile arată ca suptul suzetei scade riscul de moarte subită infantilă.

  • 4. În cazul copiilor care au tendinţa să îşi suga degetul este de preferat oferirea suzetei pentru că

dezobişnuirea de aceasta se face ceva mai uşor decât dezobişnuirea de a suge degetul.

CONTRA

  • 1. Una dintre marile probleme legate de suzetă este interferenţa acesteia cu suptul la sân.

Deoarece suzeta are altă consistenţă şi implică un alt tip de supt decât suptul sânului, copii care au primit suzeta imediat în primele zile de viaţă vor refuza sânul, care este diferit, desigur, de suzetă.

  • 2. Suzeta crează o anume dependenţă. În cazul în care copilul adoarme numai cu suzeta, vă puteţi

aştepta ca acesta sa plangă si să vă trezească din somn de căte ori îi cade suzeta din gură pe timpul nopţii.

  • 3. Suptul excesiv al suzetei favorizează apariţia infecţiilor urechii medii

  • 4. Folosirea prelungită a suzetei (după vârsta de 1 an) poate provoca copilului probleme dentare.

NU UITATI:

  • 1. Amânaţi introducerea suzetei până cand suptul la sân este bine stabilit. Trebuie uneori să

aveţi răbdare pentru că poate dura de la o săptămână până la câteva săptămâni până cand mama şi nou născutul intră în rutina alăptarii la sân. Academia Americană de Pediatrie recomandă folosirea suzetei numai dupa 1 lună.

  • 2. Nu folosiţi suzeta ca prima metodă de liniştire. Dacă copilul plânge, leganaţi-l, cântaţi-i un

cântecel, puneţi-l la sân, pe pieptul dumneavoastră sau daţi-i o sticluţă cu lichid dacă este alimentat artificial.

  • 3. Cumpăraţi suzete solide si sigure care nu se pot desface în bucăţi şi care se pot curăţa si steriliza

uşor.

  • 4. Nu insistaţi. Dacă copilul refuză suzeta nu trebuie să insistaţi. Eventual puteţi să mai încercaţi

peste câteva săptămâni. Dacă în timpul somnului suzeta cade din guriţa copilului, lasaţi-o aşa, nu o puneţi la loc.

  • 5. Păstraţi suzeta foarte curată. Înlocuiţi suzetele uzate, deteriorate pentru a diminua riscul de

posibilă înecare.

  • 6. Niciodată nu legaţi suzeta cu lănţisoare sau şireturi. Acestea ar putea strangula copilul.

  • 6. Nu prelungiţi folosirea suzetei după vârsta de 1 an. În cazul unui copil cu infecţii dese ale urechii

e bine sa renunţaţi la suzetă cât mai repede.

Cum scăpam de suzetă?

Părinţii care le-au oferit micuţilor suzeta ştiu că la un moment dat vine momentul când va trebui să scape de ea. De obicei gândul la acest moment crează mult stres şi din această cauză este amânat. Amânarea eliminării suzetei nu face decât să aduca noi probleme pentru că un copil, cu cât este mai mare, cu atât va renunţa mai greu la suzetă.

Cum scăpam de suzetă? Părinţii care le - au oferit micuţilor suzeta ştiu că la un

Cu cât copilul e mai mic, cu atât el va uita mai repede suzeta şi îşi va vedea de viaţă fără ea. Acesta este unul dintre motivele pentru care se recomandă renunţarea rapidă la suzetă.

Motivul principal pentru care se recomandă eliminarea suzetei începând de la vârsta de 1 an este faptul că aceasta este un obstacol în dezvoltarea vorbirii. Studiile făcute până in prezent arată că copiii care ţin suzeta în gură după vârsta de 1 an vor invăţa sa vorbească mai tarziu decât cei care nu sug suzetă. Un alt motiv în favoarea renunţării la suzetă cât mai repede este faptul ca suptul excesiv poate produce deformarea dentiţiei.

Există multe pagini de internet care prezintă diverse planuri complicate de eliminare a suzetei, în 5 paşi, în 7 paşi, etc. Când le citesc devin eu însămi stresată. Ceea ce majoritatea articolelor nu precizează este faptul că nu există, de fapt, nici o metodă uşoară. Oricum aţi proceda, copilul se va opune.

În general, recomandările ştiinţifice sunt să începeţi cât mai repede. La vârsta de 9 luni ar trebui deja să limitaţi folosirea suzetei. Acest lucru înseamnă să o oferiţi doar pentru somn. În restul timpului, când copilul este treaz şi activ, el nu va mai avea acces la suzetă. Cel mai simplu e să vă asiguraţi că nu o vede nicăieri în casă, decât în pătuţul lui, când se culcă.

În următoarele luni veţi trece la eliminarea totală a suzetei astfel încat până vârsta de 2 ani ea să dispară total din viaţa copilului. Puteţi folosi metodele cu mulţi paşi sau puteţi, pur si simplu, să aruncaţi toate suzetele la gunoi, dintr-o dată, să vă înarmaţi cu răbdare si să treceţi cu bine peste cele câteva zile în care copilul va fi agitat şi nemulţumit.

Pentru unele familii este preferabil să încerce orice ca să evite crizele de plâns şi agitaţia copilului. În acest caz, de multe ori se prelungeşte nejustificat agonia. Pentru alţii e preferabilă o suferinţă mai intensă dar care se termină în câteva zile. Aici nu există recomandări ştiinţifice, e alegerea părinţilor în ce ritm vor să acţioneze. Atunci când vă decideţi cum veţi acţiona e bine să nu uitaţi că orice aţi face, copilul va protesta. De aceea eu , personal, recomand metoda rapidă si hotarăta. Actionând ezitant, de teama crizelor de plans ale copilului, nu faceţi decât să prelungiţi stresul.

Un mic truc pe care îl propun mămicile este găurirea cauciucului suzetei. Astfel, atunci când o suge, copilul nu va mai avea aceeaşi senzaţie cu care era obişnuit si s-ar putea plictisi de ea singur, în câteva zile, fără mari drame. Uneori funcţionează. Acest truc este o metodă acceptată de specialişti. Ungerea suzetei cu diverse substanţe iuţi sau cu gust neplăcut pentru cel mic nu este acceptată, fiind considerată prea dură şi potenţial periculoasă.

Dacă copilul dumneavoastră are peste 2 ani si încă foloseşte suzeta, cel mai bine este să îi explicaţi de ce trebuie să renunţe la ea, înainte de a o arunca. Fie pentru că acum a crescut mare, că sunt bebelusi care au nevoie de suzeta lui sau pentru ca dinţişorii nu vor fi aşa frumoşi daca mai suge suzeta, încercaţi explicaţia la care copilul ar putea să fie sensibil. Sau puteţi folosi trucul perforării

suzetei. Copilul va sesiza că suzeta s-a stricat. Cel mai bine este să-i explicaţi că nu mai poate fi reparată. Şi să nu cedaţi rugămintilor de a o repara.

Tratament pentru sughiţul bebeluşului. E necesar?

Cercetările arată că, în burta mamei, unii copii încep să sughită încă de la 6-8 săptămâni de sarcină. Acest lucru nu este perceput de mamă până în trimestrul al doilea de sarcină când episoadele de sughiţ ale fătului devin evidente. Uneori stresante la început când, datorită mişcărilor ritmice, ele pot fi confundate cu contracţiile, aceste episoade de sughiţ devin de cele mai multe ori o sursă de amuzament şi chiar de liniştire

pentru femeia gravidă care ştie astfel că totul e în ordine cu copilul ei. Unele femei simt durere când fătul sughite în burtă, mai ales în lunile mari de sarcină, dar acest lucru nu este frecvent, din fericire. Nu se ştie exact de ce sughite fătul în burta mamei, cea mai populară ipoteză fiind aceea că fenomenul face parte din procesul de maturizare al plămănilor.

Tratament pentru sughiţul bebeluşului. E necesar? Cercetările arată că, în burta mamei, unii copii încep să

Ceea ce era amuzant înainte de naştere poate deveni stresant odată ce copilul a venit pe lume,

părinţii simţindu-se neajutoraţi în faţa unui sugar care poate să sughită de la câteva minute până la câteva ore în fiecare zi.

E bine de ştiut că acest fenomen nu îl deranjează pe copilul sănătos, nu doare şi, foarte probabil, nu îi

produce nici un fel de stres.

Cauzele cele mai frecvente ale sughiţului la sugari sunt: alimentaţia prea rapidă sau în cantităţi prea mari, aerul înghiţit, mişcările bruşte cu stomacul plin, consumarea de lichide într-un ritm prea alert, episoade de plâns prelungite, episoade de râs prelungite, oboseala. Toate acestea pot irita

nervul frenic, nervul care controlează mişcarea diafragmului, muşchiul de la baza plămânilor care ne ajută să respirăm, şi declanşează mişcări ritmice ale acestuia.

Câteva metode pe care le puteţi încerca pentru oprirea sughiţului la bebeluş:

  • 1. În primul rând ajutaţi-l să se relaxeze, încetaţi orice activitate care l-ar putea stimula. Puneţi-l la

pieptul dumneavoastră, este locul unde bebeluşii se simt în siguranţă şi care le oferă calm.

  • 2. Oferiţi-i sânul dacă alăptaţi. Câteva minute de supt la sân şi sughitul se va opri, în majoritatea

cazurilor. Dacă nu alăptaţi oferiţi-i biberonul cu lapte sau ceai.

  • 3. Dacă copilul e mai mare oferiţi-i o căniţă din care poate să soarbă înghiţituri mici de lichid.

  • 4. Puneţi-l să râgâie mai frecvent, chiar în timp ce alăptaţi.

  • 5. Pentru a preveni apariţia episoadelor de sughiţ, verificaţi tetina biberonului. Când ţineţi biberonul

cu capul in jos, laptele trebuie să picure prin tetină. Dacă laptele nu curge deloc probabil ca bebeluşul înghite mult aer încercând să sugă. Dacă, în schimb, laptele curge în fir continuu, atunci bebeluşul se alimentează prea rapid. Ambele situaţii pot duce la apariţia episoadelor de sughiţ.

  • 6. Metodele din folclor. Cea mai cunoscută este sperietura care este ABSOLUT contraindicată la

bebeluş şi care, oricum, nu are eficienţă nici la adult. O altă metodă populară este folosirea lămâiei

pentru oprirea sughiţului copilului, metodă care uneori funcţionează. Problema este că lămâia este extrem de acidă şi poate leza mucoasa fină a tubului digestiv la unii bebeluşi. De aceea, pentru siguranţă, nu folosiţi niciodată mai mult de 2-3 picături de lămâie picurate în guriţa copilului.

Atenţie: În cazul în care observaţi că episoadele de sughiţ sunt însoţite de agitaţie, plâns şi discomfort evident al bebeluşului, atunci e bine să va adresaţi pediatrului. Sughiţul însoţit de regurgitare importantă şi discomfort al copilului pot fi semne ale bolii de reflux gastro-esofagian.

Cum tratăm un bebeluş cu nasul înfundat fără medicamente?

Un copil poate face, în mod normal, până la 6-8 episoade de răceală într-un an. Bebeluşii nu sunt nici ei scutiţi de aceste neplăceri, mai ales cei alimentaţi artificial, care sunt mai sensibili la răceli. De aceea majoritatea părinţilor se vor confrunta la un moment dat cu problema nasului înfundat al bebeluşului. Având în vedere faptul ca majoritatea medicamentelor pe care adulţii sau copiii mai mari le folosesc pentru desfundarea nasului sunt contraindicate la bebeluş, e bine să cunoaştem niştemăsuri generale pe care le putem aplica singuri, acasă, pentru a ajuta copilul mic să respire mai uşor.

Cum tratăm un bebeluş cu nasul înfundat fără medicamente? Un copil poate face, în mod normal,
  • 1. E recomandat ca pe perioada în care bebeluşul este răcit să folosiţi un umidificator al aerului din

cameră. Aerul umed ajută la fluidificarea secreţiilor nazale şi astfel veţi putea curăţa mai uşor năsucul copilului. Există mai multe tipuri de umidificatoare, cu ultrasunete, cu evaporare, cu aer cald sau rece. Recomandările americane sunt pentru folosirea umidificatoarelor cu aer rece şi cu evaporare pentru bebeluşi. Spre deosebire de umidificatoarele cu ultrasunete, cele cu evaporare nu împraştie microbi, minerale si alte substanţe nedorite în cameră. Preţul lor este destul de mare, în jur de 300-400 de Ron şi e bine să citiţi cu atenţie instrucţiunile de utilizare pentru că unele necesită folosirea apei distilate,

schimbarea filtrelor sau a altor consumabile care pot aduce cheltuieli suplimentare. În lipsa unui umidificator puteţi folosi un vas cu apă montat pe calorifer în camera copilului dar acesta nu e la fel de eficient.

  • 2. Folosiţi picături de nas saline sau ser fiziologic. Serul fiziologic este tot o solutie salină, el conţine

9mg sare per 1 ml soluţie. Există în comerţ o gamă largă de picături saline pentru bebeluşi, sunt relativ identice, diferă doar denumirea comercială. Aceste picături pot fi folosite liber, nu au contraindicaţii. Puneţi una sau două picături în fiecare nară, aşteptaţi 2-3 minute şi apoi aspiraţi secreţiile cu o pompă de nas specială pentru bebeluşi. Aceste pompiţe sunt indispensabile cât copilul este mic şi nu îşi poate sufla nasul. Nu sunt scumpe şi găsiţi informaţii despre diferite modele dacă veţi cauta pe net "aspirator nazal". Cel mai bine este să aspiraţi secreţiile bebeluşului înainte de masă, pentru ca acesta să respire mai uşor pe timpul alimentării.

Cum tratăm un bebeluş cu nasul înfundat fără medicamente? Un copil poate face, în mod normal,
  • 3. Asiguraţi-i o hidratare bună copilului în perioada în care are secreţii nazale. O hidratare corectă va

ajuta la fluidificarea secreţiilor nazale.

  • 4. Laptele de mamă. Chiar dacă unora o să li se pară ciudat, câteva picături de lapte de mamă în

fiecare nară ajută la desfundarea nasului celui mic si promoveaza vindecarea.

5. Sunt contraindicate pastilele sau alte produse care contin uleiuri volatile (eucalipt, menta) la bebeluş. Acestea pot produce, printre altele, spasm laringian si intoxicaţii. Ele vor fi folosite în siguranţă doar la copilul peste 5 ani. Mai mult despre acest subiect aici: Medline Plus - Eucalyptus Oil.

Există şi câteva medicamente decongestionante care pot fi folosite, cu prudenţă, şi la varstele foarte mici dacă bebeluşul dumneavoastră nu răspunde la aceste măsuri generale. Nu le voi prezenta aici

pentru că ele trebuie să fie prescrise de pediatrul care îl vede pe copil şi care vă va explica cum se folosesc. NU este recomandat să administraţi medicamente decongestionante din comerţ (picaturi, pufuri) la copilul sub 2 ani decât la recomandarea medicului.

Atentie: dacă nu observaţi nici o ameliorare într-o săptămână, dacă copilul face febră şi are sub 3 luni sau dacă vi se pare ca e foarte agitat si respiră greu, contactaţi pediatrul!

Ce trebuie să conţină geanta bebeluşului?

Ce trebuie să conţină geanta bebeluşului? Bebeluşii au nevoie de o mulţime de lucruri atunci când

Bebeluşii au nevoie de o mulţime de lucruri atunci când îi luăm cu noi în oraş. Chiar şi pentru perioade scurte de timp, niciodată nu ştim ce se poate întâmpla. Fie întârziem într-un anumit loc o perioadă mai lungă, neprevăzută de timp, fie bebeluşul începe să se simtă rău, i se face foame sau are nevoie să fie schimbat.

De aceea e bine să avem pregătită o geantă specială care să conţină obiectele pe care le voi enumera mai jos. Verificaţi întotdeauna înainte să ieşiţi dacă geanta bebeluşului dumneavostră e aprovizionată cu toate cele necesare

  • 1. 5 scutece (cel puţin)

  • 2. Cearceaful impermeabil pentru schimbarea scutecului

  • 3. Serveţele umede pentru bebeluşi

  • 4. O cremă pentru pielea din zonă scutecului

  • 5. Pungi de plastic pentru scutece sau hăinuţe murdare

  • 6. Laptele praf, formulă de lapte gata preparată, biberon

  • 7. O sticlă cu apa (pentru prepararea laptelui praf, pentru a curăţenie în

caz de accidente sau doar pentru băut)

  • 8. Un prosop pentru a şterge bebeluşul în caz de regurgitare

  • 9. Suzetă (dacă bebeluşul foloseşte una)

    • 10. O pătură

    • 11. Un schimb de haine pentru bebeluş, o bluză de schimb pentru

dumneavoastră

  • 12. Sirop de paracetamol sau ibuprofen pentru sugari

  • 13. Dezinfectant pentru mâini

  • 14. O mică lista cu informaţii importante: codul numeric personal al

bebeluşului, numărul de telefon al pediatrului dumneavoastră, carnetul de vaccinări, alergii ale bebeluşului, greutate, alte probleme de sănătate (mai ales dacă bebeluşul iese însoţit de bunici, bonă sau alte persoane care s-ar putea să nu cunoască exact aceste date)

Nu uitaţi să verificaţi periodic dacă nu lipseşte vreun obiect esential din geanta bebelusului dumneavostră.

Şi acum să plecăm la drum!

Cum se face controlul periodic al bebeluşului?

Cum se face controlul periodic al bebeluşului? Fie că aţi ales un pediatru sau bebeluşul dumneavoastră

Fie că aţi ales un pediatru sau bebeluşul dumneavoastră este consultat de medicul de familie iată câteva informaţii care să va ajute să intelegeti programul acestor întâlniri cu doctorul. Desigur că acest program poate varia uşor în funcţie de medic.

O regulă general acceptată e ca bebeluşul să fie vizitat acasă la câteva zile după externarea din maternitate. Este foarte important ca medicul să evalueze dacă nou-născutul se hrăneşte corespunzător, dacă este bine hidratat, dacă urinează şi are scaune normale şi în număr suficient. Deasemenea este controlată pielea nou-născutului pentru depistarea unui icter neonatal prelungit şi va fi verificat bontul ombilical pentru orice semn de infecţie. Este important ca specialistul să consilieze mama care alăptează, să evalueze tehnicile folosite, ritmul de alăptare si starea sânilor. ( Doar medicul de familie este obligat legal să vină la domiciliu în acest caz. Nu discutam, desigur, despre situaţiile în care aţi semnat in avans un contract cu o clinică privată care se obligă sa vă asigure asistenţa medicală la domiciliu.)

Următoarele vizite vor fi la 2 săptămâni, la o lună, la 2 luni, la 4 luni, la 6 luni, la 9 luni şi la un an. Formatul acestor vizite este la latitudinea dumneavoastră şi a medicului dumneavoastră. Ele se pot desfăşura şi la domiciliu (dacă medicul acceptă acest lucru) sau la cabinetul medical. Copilul poate fi dus la cabinet fără probleme, chiar în perioada de nou-născut, cu condiţia să nu fiţi nevoiţi să aşteptaţi în săli aglomerate, lipsite de igienă, reci sau să intraţi în contact cu pacienţi cu boli contagioase (viroze). ( În afara vizitei de la externarea din maternitate, medicul de familie mai are obligaţia la încă o vizită acasă, în general la o lună.)

Dacă doriţi ca copilul să fie văzut şi de un medic specialist pediatru, pe lângă medicul de familie, e bine să îl alegeţi înainte de naşterea copilului şi să va gânditi din timp ce servicii aţi dori de la acesta. Nu uitaţi că pediatrul nu are obligaţia legală să facă vizite acasă sau să va răspundă după program. Unii pediatrii oferă aceste servicii, alţii nu. De aceea e mai bine să vă acordaţi suficient timp, înainte de venirea copilului, pentru a căuta un pediatru care să vă convină, să stiţi exact ce aşteptări aveţi de la pediatrul dumneavoastră şi să le discutaţi cu acesta.

Chiar dacă vi s-ar putea părea că sunt multe vizite şi că sunteţi veşnic în drum spre medic e bine că aceste controale să fie făcute. De fiecare data copilul va fi consultat amănunţit. Se va aprecia creşterea şi dezvoltarea şi se vor caută orice posibile semne de boală. Veţi primi vaccinurile conform schemei. Deasemenea veţi primi sfaturi importante despre alimentaţia potrivită pentru vârsta bebeluşului şi, în general, despre un stil de viaţă care să-l ajute să fie sănătos, odihnit şi vesel, lucru esenţial mai ales dacă sunteţi părinţi pentru prima dată!

Nu uitaţi! Puteţi oricând să programaţi şi alte întâlniri cu medicul, în afară celor de rutină, în cazul în care aveţi nevoie de un sfat avizat!

Schema de vaccinare, efecte adverse, contraindicaţii

0-7 zile (maternitate)

BCG (tuberculoză), hepatită B

  • 2 luni

IPV (polio), DTP (diftero-tetano-pertussis),

hepatită B, HiB (Hemofilus)

  • 4 luni

IPV, DTP, Hib

  • 6 luni

IPV, DTP, hepatită B, HiB

12

luni

IPV, DTP, HiB, ROR (rujeola, oreion, rubeola)

  • 4 ani

DTP

  • 7 ani

ROR

  • 9 ani

IPV, Gardasil (Papilloma virus) la fete

14

ani

DT (diftero-tetanic),

Aceasta este schema folosită la noi în momentul de faţă, există posibilitatea ca ea să sufere modificări în perioada următoare, prin introducerea a noi vaccinuri.

Vaccinurile menţionate în schemă se administrează injectabil. Ele sunt fie individuale, copilul necesitând astfel mai multe injecţii la o şedinţă de vaccinare, fie combinate într-o singură injecţie. Există pe piaţa românească atât variantele individuale cât şi cele combinate, ele au aceeaşi eficienţă, singura diferenţă ţine de discomfortul unui numar mai mare de înţepături.

Imi este imposibil, la momentul de faţă, să ofer informaţii exacte despre vaccinurile oferite de stat, dacă se găsesc şi care sunt acestea, pentru că situaţia în acest an a fost destul de complicată. Medicul dumneavoastră de familie este în măsură să vă ofere informaţii actuale despre acest lucru.

Efecte adverse

Orice vaccin poate cauza reacţii adverse sau alergii. E bine de ştiut, însă, că acestea sunt minore, în marea lor majoritate. Durerea la locul injectării sau febra uşoară sunt cele mai comune şi dispar în

câteva zile.

1.DTP poate cauza: febră uşoară (1 copil din 4), durere, înroşire locală (1 copil din 4), agitaţie

moderată (1 copil din 3), oboseală, scăderea poftei de mâncare (1 copil din 10), vomă (1 un copil din

50).

Efecte secundare mai serioase pot fi, rar: febră înaltă ( 1 copil din 16.000), convulsii (1 copil din

14.000), plâns peste 3 ore fără oprire (1 copil din 1000)

  • 2. Vaccinul contra hepatitei B este unul dintre cele mai sigure. A fost raportată doar febră uşoară (1

din 15 copii) sau durere la locul administrării.

  • 3. Vaccinul contra Hemofilus (Hib) poate cauza febră uşoară ( 1 din 20 de copii) sau durere la locul

administrării (1 din 4 copii).

  • 4. ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) poate cauza câteva efecte secundare uşoare, într-un interval de

până la 7-12 zile de la administrare. Acestea sunt: febră (1 copil din 6), erupţie pe corp ( 1 copil din 20), umflarea glandelor parotide (obraji) foarte rar.

Efecte secundare mai serioase: convulsii febrile (1 copil din 3000), tulburări trecătoare de coagulare a sângelui ( 1 copil din 30.000), dureri articulare (apar rar la fetele adolescente). S-a observat că aceste efecte secundare sunt mult mai rare la a doua doză faţă de prima.

  • 5. IPV (anti-polio). Acesta este vaccinul nou, injectabil, inactivat a cărui reacţie adversă poate fi

durerea locală. Nu există riscul ca acest vaccin să producă poliomieltă, ca în cazul vaccinului vechi, cu virus viu care se administra oral.

  • 6. Gardasil poate produce: durere locală (8 copii din 10), umflarea sau înroşirea locală ( 1 copil din 4),

În afara celor menţionate, orice vaccin, la fel ca orice injecţie, de altfel, poate produce reacţii alergice, unele severe. De aceea e bine ca după vaccinare să nu părăsiţi zona cabinetului medical pentru măcar 15-20 de minute. Reacţiile alergice periculoase apar, de regulă, în acest interval si, extrem de rar, mai târziu.

Atenţie: studii recente au arătat ca administrarea de Paracetamol după vaccinare scade

răspunsul imun la vaccin, scăzându-i astfel eficienţa. Nu administraţi antitermice decât în cazul în care copilul face febră peste 38 de grade si folosiţi ibuprofenul pentru aceasta.

Contraindicaţii

Există situaţii în care se preferă amânarea sau chiar anularea efectuării unui vaccin. Vaccinul va fi amânat o scurtă perioadă dacă copilul este într-un puseu de boală acută, prezintă febră sau erupţii suspecte pentru o boală contagioasă. Vaccinul poate fi amânat pe termen lung sau chiar anulat dacă copilul a avut o reacţie adversă severă la o vaccinare anterioară cu acelaşi vaccin, dacă are alergie la ou, tulburări de coagulare a sângelui, convulsii sau alte boli neurologice, imunodeficienţe sau urmează tratament de lungă durată cu steroizi sau imunosupresoare.

Vaccinuri opţionale

În afara celor menţionate, orice vaccin, la fel ca orice injecţie, de altfel, poate produce reacţii
  • 1. Vaccinul contra varicelei (Varilrix) costă în jur de 160 de Ron şi se administrează copiilor între 1

an şi 12 ani prin injecţie subcutanată. El figurează în lista vaccinărilor obligatorii în multe ţări si este

posibil să intre în această listă şi în România curând. Ca şi reacţii adverse s-au raportat durere la locul injectării, febră (1 copil din 10), erupţie de tip varicelos care poate apare până la o lună de la vaccinare (1 copil din 25). Foarte rar s-au raportat convulsii febrile post-vaccinare. Se poate administra împreună cu alte vaccinuri.

  • 2. Vaccinul contra Rotavirus care cauzează diaree severă la copil (Rotarix, Rotateq). Acesta costă

cam 350 de Ron, se administrează oral şi sunt necesare două sau trei doze în funcţie de tipul vaccinului. Se va incepe cu o primă administrare la 6 săptămâni urmată de a doua administrare la 4 luni şi la 6 luni dacă e nevoie. Acest vaccin poate produce iritabilitate, diaree uşoară sau vomă (rar). El se recomandă în general copiilor care stau la creşă sau în alte instituţii şi nu este o necesitate pentru copilul mic îngrijit corespunzător acasă. Şi el figurează în lista vaccinărilor obligatorii din anumite ţări.

  • 3. Vaccinul antigripal. Există mai multe tipuri de vaccin antigripal, la diverse preţuri (Vaxigrip costa

30 de Ron). Este un vaccin injectabil care se administrează înainte de începerea sezonului rece şi protejează copilul împotriva virusurilor care circulă în anul curent. Ca şi reacţii adverse poate da durere la locul injectării şi simptome uşoare care sunt similare unei răceli şi care dispar în 1-2 zile. Vaccinul se poate administra de la vârsta de 6 luni.

  • 4. Vaccinul pneumococic conjugat (Prevenar, Synflorix), este un vaccin injectabil care costă în jur

de 300 Ron doza. Acesta protejează copilul împotriva infecţiei cu pneumococ, 13 dintre cele mai virulente tulpini. Pneumococul poate cauza otite, pneumonii şi chiar meningită (rar) cei mai expuşi fiind copiii sub 2 ani. În funcţie de vârsta copilului în momentul începerii vaccinării pot fi necesare 4 doze, 3, 2 sau una singură pentru copiii mai mari. Ca şi reacţii adverse pot apară oboseală, durere la locul injectării, scăderea poftei de mâncare (jumătate dintre copii), febră uşoară (1 din 3 copii), febră înaltă (

1 din 20 de copii) , iritabilitate (8 din 10 copii).

5. Vaccinul contra hepatitei A (Havrix Junior) costă în jur de 100 Ron doza, se administrează injectabil de la 1 până la 15 ani şi sunt necesare două doze la interval de 6 luni între ele. Hepatita A este relativ răspândită în România ceea ce face acest vaccin o soluţie bună pentru eventualele neplăceri ale bolii. Reacţiile adverse pot fi oboseala, durerea de cap (1 copil din 25) scăderea apetitului (1 copil din 12). Acest vaccin are potenţial alergizant uşor mai ridicat de aceea e bine să fiţi în preajma unui serviciu medical în timpul imediat ulterior administrării vaccinului.

Acestea sunt principalele vaccinuri opţionale de interes general. Lor li se poate adăuga vaccinul meningococic a cărui variantă modernă, conjugată, încă nu este disponibilă în România.

Tot în categoria vaccinuri intră şi preparatele orale de tip Broncho-Vaxom, Lantigen B, Ribomunyl, Luivac sau IRS 19 (spray) care se administrează în diferite scheme, la începutul toamnei şi/sau primăvara. Ele ajută în lupta împotriva infecţiilor de tract respirator cu diverse bacterii şi se recomandă copiilor din comunităţi (creşe, grădiniţe), celor care fac infecţii respiratorii repetate şi celor

care suferă de anumite boli cronice care diminuează capacitatea normală a organismului de a lupta

contra bolii.

1 din 20 de copii) , iritabilitate (8 din 10 copii). 5. Vaccinul contra hepatitei A

O altă categorie de vaccinuri opţionale sunt cele care protejează împotriva bolilor exotice, tropicale. În cazul în care ştiţi că urmează să călătoriţi în zone cu climă caldă este bine să discutaţi din timp (cu câteva luni înainte) cu un medic infecţionist care vă va recomanda vaccinurile necesare, în funcţie de destinaţie. Aceste vaccinuri trebuie efectuate cu minim o lună-două înaintea plecării pentru a permite organismului să dezvolte anticorpii necesari protecţiei anti-infecţioase.

Este medicul obligat legal să viziteze copilul la domiciliu?

Este medicul obligat legal să viziteze copilul la domiciliu? Iată un adevărat subiect de controversă în

Iată un adevărat subiect de controversă în rândul părinţilor.

Voi încerca să-l lămuresc şi să va scutesc de multe discuţii şi posibile conflicte inutile cu medicii pe viitor. Răspunsul este simplu, de altfel : medicul de familie are obligaţia de a face una sau două vizite nou-născutului, medicul pediatru nu are această obligaţie legal. Dar să dezvoltăm puţin subiectul

  • 1. Medicul de familie. Anunţati-va medicul de familie din timp referitor la data estimată a

naşterii bebeluşului. Dacă nu sunteţi înscrişi la un medic de familie este momentul să o faceţi pentru a putea beneficia de vaccinări şi asistenţă pentru copilul dumneavoastră. Aceasta asistenţă se acordă chiar în cazul în care părinţii nu lucrează, copiii având gratuitate la serviciile de sănătate. Imediat după naştere programaţi-vă pentru vizita la domiciliu a medicului de familie. Acesta este obligat să vină în interval de câteva zile de la externarea din maternitate pentru consultul nou-născutului. Unii medici de familie vor avea nevoie de certificatul de naştere al copilului şi de alte documente înainte să facă deplasarea, de aceea e bine să îl contactaţi din timp (cu măcar 2 zile înainte de data la care doriţi să va viziteze acasă). Medicul de familie vă va mai vizita o data, la vârstă de o luna a bebeluşului, pentru un control de rutină. Desigur, e bine să programaţi telefonic şi această vizită dinainte. Aceste două vizite la domiciliu intră în obligaţiile postului. Din acest moment înainte medicul de

familie nu mai este obligat să vină acasă. Sigur că mulţi medici de familie vor continuă să îi viziteze pe bebeluşi la domiciliu şi acesta este un lucru de apreciat, dar e bine să reţinem că aceste vizite ulterioare sunt la latitudinea fiecăruia.

  • 2. Medicul pediatru. Medicul pediatru are acelaşi statut ca orice alt medic specialist

(cardiolog, ginecolog, etc.). El prestează servicii la un cabinet, contra cost şi nu are obligaţia de a se deplasa la domiciliu. Este liber-profesionist şi îşi stabileşte individual modul de lucru şi tipul de servicii pe care le oferă clienţilor. Singura excepţie de la regulă e cazul în care aţi semnat un contract prealabil cu cabinetul acelui medic prin care el se obligă să va asigure şi asistentă medicală la domiciliu . Există şi abonamente la unele clinici private, abonamente care se plătesc în avans şi care pot include şi vizite acasă. În afară acestei situaţii bazate pe un contract prealabil, medicul nu are nici o obligaţie legală de deplasare la domiciuliul pacientului.

Dacă este un lucru important pentru dumneavoastră să aveţi un medic care să vină la dumneavostră acasă dar cabinetul la care mergeti nu mentioneaza ca ofera consultatii la domiciliu, va sugerez

urmatoarele:

-la prima vizită la medicul pediatru discutaţi deschis acest aspect

-întrebaţi iniţial dacă puteţi primi numărul de telefon mobil al medicului iar în caz afirmativ întrebaţi în ce intervale acceptă să fie sunat

-dacă medicul refuză să va dea numărul său personal nu e cazul să insistaţi, este opţiunea sa şi trebuie respectată. Unii medici sunt foarte ocupati sau doresc să pună o graniţă clară între serviciu şi viaţă privată. În nici un caz nu trebuie să va simţiţi jigniţi sau să concluzionaţi că acel medic este incompetent. Puteţi avea o relaţie foarte satisfăcătoare la cabinetul acestuia în orele de program. E păcat să pierdeţi medici foarte buni doar pentru că aceştia nu doresc să fie sunaţi noaptea sau să

consulte la domiciliu.

-în cazul în care primiţi numărul de telefon fără ezitări şi permisiunea de a suna şi în afara orelor de program puteţi ridica problema vizitelor la domiciliu. În acest caz e bine să va exprimaţi clar şi direct aşteptările şi astfel să aflaţi dacă medicul respectiv este dispus să vină în întâmpinarea acestor aşteptări. Întrebaţi direct dacă e dispus să vină acasă. Doar pentru că e serviabil şi atent la cabinet nu înseamnă că va veni şi la domiciliu. Deasemenea, nu presupuneţi că dacă se deplasează la alte familii va veni neapărat şi la dumneavoastră, fiecare situaţie e particulară. Trebuie să discutaţi clar care e situaţia dumneavoastră, în special cât de departe locuiţi şi prin urmare cât timp îi este necesar să se deplaseze la adresa dumneavoastră.

-e absolut indicat să întrebaţi care va fi preţul unor eventuale vizite acasă, taxa poate fi diferită în funcţie de oră, zi (week-end, sărbători) şi poate să fie destul de ridicată, mai ales în cazul medicilor extrem de ocupaţi. O vizită la domiciliu durează minim 2 ore, într-un oraş cu trafic aglomerat, timp în care medicul ar putea consulta 6-8 pacienţi. Şi în străinătate aceste vizite la domiciliu sunt scumpe, din acelaşi motiv.

Din păcate e posibil ca atunci când veţi avea nevoie să sunaţi medicul pediatru, acesta să nu fie disponibil să vină acasă sau poate nici să vă răspundă la telefon. E bine nu trageţi concluzia imediat

că aţi fost păcăliţi. E posibil fie ocupat, plecat, să aibă o problemă personală sau

pur simplu să-şi fi

uitat telefonul în maşină . Nu uitaţi că nu e obligat să vă răspundă . Deasemenea nu uitaţi ca, la

rândul dumneavostră, puteţi să îl schimbaţi cu alt medic dacă

consideraţi că motivul pentru care

nu v-a servit este inacceptabil. Dar pentru asta e bine aveţi o discuţie clară cu el, în care să

lămuriţi ce s-a intamplat.

NU UITAŢI! În cazul oricărei probleme de sănătate care este sau care pare o urgenţă duceţi copilul la cel mai apropiat spital sau chemaţi salvarea indiferent de oră . Starea copiilor se poate deteriora foarte rapid iar timpul pierdut sunând cunoştinţe sau medici care nu vă pot servi prompt poate fi

foarte valoros.

Care sunt urgenţele copilului?

Care sunt urgenţele copilului? Se întâmplă rar ca starea unui copil sa devină o urgenţă medicală

Se întâmplă rar ca starea unui copil sa devină o urgenţă medicală brusc, fără nici un semn prevestitor pe care să-l observaţi din timp. Următoarele semne sunt indicatori sugestivi că aţi putea fi intr-o situaţie de urgenţă:

  • 1. copilul se comportă neobişnuit, răspunde greu la stimuli

  • 2. pierderea conştienţei sau lipsa totală de răspuns la stimulii exteriori

  • 3. convulsii

  • 4. copilul face un efort vizibil ca să respire

  • 5. pielea sau buzele copilului se albăstresc, capăta o nuanţă de gri, sunt foarte palide sau atât de

uscate încât nu mai sunt elastice

  • 6. refuzul de a mişca gâtul, refuzul de a sta la lumină

  • 7. febră mare însoţită de erupţie (bubiţe) pe corp

  • 8. orice taietură largă sau adancă la cap, piept sau abdomen

  • 9. orice sângerare care nu se opreşte în 5 minute în care aţi facut compresie locală

    • 10. confuzie, pierderea conştienţei, vomă dupa o lovitură la cap

    • 11. orice durere puternică a cărei intensitate nu scade după administrarea de antalgice

    • 12. sugar care refuză alimentaţia repetat şi căruia nu îi mai puteţi administra nici măcar lichide

Acestea sunt cele mai frecvente situaţii în care, dacă nu puteţi lua legătura cu pediatrul dumneavostră, este indicat să va adresaţi celui mai apropiat spital sau să chemaţi ambulanţa.

Am să enumăr şi cele mai frecvente situaţii în care se cheama direct ambulanţa, fără a se mai pierde timpul cu alte telefoane: accidente de maşină (bicicletă, motocicletă), căderi de la înalţime, înec cu alimente, înec în apă, arsuri mari (mai ales daca sunt pe faţă, mâini, zona genitală, picioare, piept), inhalaţie de fum, electrocutare, intoxicaţii.

Nu uitati:

  • 1. în caz de sângerare: aplicaţi un material textil curat pe rană si apasaţi ferm pâna sosesc ajutoare

  • 2. în caz de convulsii: nu puneţi nimic în gura copilului, întoarceţi copilul cu capul şi corpul pe o parte

  • 3. în caz de accident: nu mutaţi copilul de pe loc decât dacă este în pericol (foc, de exemplu)

  • 4. în caz de intoxicaţie: duceţi la spital substanţa înghiţită (măcar ambalajul) sau orice substanţă

despre care doar suspectaţi că a fost înghiţită

Cum pot părinţii preveni greşelile pediatrului?

Cum pot părinţii preveni greşelile pediatrului? În luna iunie, reputata revistă americană <a href=Pediatrics a publicat un studiu recent despre greşelile care apar în practica pediatrică şi despre cum poate fi diminuat numărul lor. Au fost incluşi în studiu peste o mie de pediatri americani. Aproximativ 54% au raportat că au facut una sau două greşeli minore în fiecare lună. Majoritatea greşelilor au constat în diagnosticarea unei boli virale ca fiind bacteriană şi implicit în faptul ca s-au prescris antibiotice inutil. Acestea nu sunt date îngrijoratoare dar articolul arată, din nou, că medicina e o ştiinţă mai puţin precisă decât ne - ar plăcea să credem. Medicii chestionaţi au avut mai multe soluţii pentru reducerea numărului erorilor: să petreacă mai mult timp cu pacienţii, să ţină toate datele în format electronic, să măreasca numărul de v izite de control şi să se concentreze mai mult pe munca în echipă. Echipă din care fac parte şi părinţii. De aceea voi scrie despre recomandările pe care autorii articolului le fac părinţilor în scopul diminuării numărului erorilor medicale: 1. 1. În primul rând : acceptaţi că medicii pot greşi . Asta nu înseamnă că nu mai trebuie să aveţi încredere în medici sau în medicină. Înseamnă că trebuie să vă implicaţi activ şi vigilent în problemele de sănătate care apar în familia dumneavoastră. 2. 3. 2 . Asigura ţi - vă că oferiţi medicului informaţii cât mai corecte şi complete despre boala copilului. E bine să ştiţi detaliile simptomelor, când a făcut febră, valoarea exactă a acesteia, când a aparut o erupţie pe piele, când a vomitat copilul, de câte ori, ce a mân cat, ce medicamente îi daţi (numele medicamentului şi doza). În cazul în care copilul suferă de o boală cronică e bine să aveţi un jurnal în care să notaţi ce îi face bine, ce îi agraveaza simptomele, la ce ore şi în ce situaţii se simte rău, etc. Nu oferi ţi informaţii vagi. 4. 5. 3. Dacă medicul nu vă intreabă despre ceva anume, un lucru pe care dumneavoastră îl consideraţi important, spuneţi despre ce e vorba. Nu presupuneţi că dacă nu aţi fost intrebaţi exact despre un anumit simptom acesta nu e important. 6. 7. 4. Încercaţi să prelungiţi consultaţia pe cât posibil. Doctorii au tendinţa să se grăbească pentru a putea satisface toţi pacienţii care aşteaptă afară dar nu trebuie să vă lăsaţi antrenaţi în această grabă. Povestiţi cu calm tot ce vi se pare important p entru sănătatea copilului. 8. 9. 5. Întrebaţi în cât timp trebuie să apară primele semne de îmbunătăţire ale bolii şi dacă acestea nu apar sau, din contră, apar simptome noi, reveniţi la medic cu promptitudine . 10. 11. 6. Dacă instinctul vă spune că medicul nu a înţeles bine situaţia, spuneţi -i. S-ar putea să greşiţi. Dar s - ar putea şi să aveţi dreptate! Ideea de bază e ca toţi putem greşi. Munca în echipă se pare, însă, că ajută la evitarea multor greşeli, atât în medicină dar şi în alte domenii. Aşadar implicaţi - vă activ în această echipă, pentru sănătatea familiei dumneavoastră. " id="pdf-obj-20-4" src="pdf-obj-20-4.jpg">

În luna iunie, reputata revistă americană Pediatrics a publicat un studiu recent despre greşelile care

apar în practica pediatrică şi despre cum poate fi diminuat numărul lor. Au fost incluşi în studiu peste o mie de pediatri americani. Aproximativ 54% au raportat că au facut una sau două greşeli minore în fiecare lună. Majoritatea greşelilor au constat în diagnosticarea unei boli virale ca fiind bacteriană şi

implicit în faptul ca s-au prescris antibiotice inutil.

Acestea nu sunt date îngrijoratoare dar articolul arată, din nou, că medicina e o ştiinţă mai puţin

precisă decât ne-ar plăcea să credem. Medicii chestionaţi au avut mai multe soluţii pentru reducerea numărului erorilor: să petreacă mai

mult timp cu pacienţii, să ţină toate datele în format electronic, să măreasca numărul de vizite de control şi să se concentreze mai mult pe munca în echipă. Echipă din care fac parte şi părinţii. De aceea voi scrie despre recomandările pe care autorii articolului le fac părinţilor în scopul diminuării numărului erorilor medicale:

1.

1. În primul rând : acceptaţi că medicii pot greşi. Asta nu înseamnă că nu mai

trebuie să aveţi încredere în medici sau în medicină. Înseamnă că trebuie să vă implicaţi activ şi vigilent în problemele de sănătate care apar în familia dumneavoastră.

2.

3.

2. Asiguraţi-vă că oferiţi medicului informaţii cât mai corecte şi complete despre boala

copilului. E bine să ştiţi detaliile simptomelor, când a făcut febră, valoarea exactă a acesteia, când a aparut o erupţie pe piele, când a vomitat copilul, de câte ori, ce a mâncat, ce medicamente îi daţi (numele medicamentului şi doza). În cazul în care copilul suferă de o boală cronică e bine să aveţi un jurnal în care să notaţi ce îi face bine, ce îi agraveaza simptomele, la ce ore şi în ce situaţii se simte rău, etc. Nu oferiţi informaţii vagi.

4.

5.

3. Dacă medicul nu vă intreabă despre ceva anume, un lucru pe care dumneavoastră

îl consideraţi important, spuneţi despre ce e vorba. Nu presupuneţi că dacă nu aţi fost intrebaţi exact despre un anumit simptom acesta nu e important.

6.

7.

4. Încercaţi să prelungiţi consultaţia pe cât posibil. Doctorii au tendinţa să se

grăbească pentru a putea satisface toţi pacienţii care aşteaptă afară dar nu trebuie să vă lăsaţi antrenaţi în această grabă. Povestiţi cu calm tot ce vi se pare important pentru sănătatea copilului.

8.

9.

5. Întrebaţi în cât timp trebuie să apară primele semne de îmbunătăţire ale bolii şi

dacă acestea nu apar sau, din contră, apar simptome noi, reveniţi la medic cu promptitudine.

10.

11.

6. Dacă instinctul vă spune că medicul nu a înţeles bine situaţia, spuneţi-i. S-ar putea

să greşiţi. Dar s-ar putea şi să aveţi dreptate!

Ideea de bază e ca toţi putem greşi. Munca în echipă se pare, însă, că ajută la evitarea multor greşeli, atât în medicină dar şi în alte domenii. Aşadar implicaţi-vă activ în această echipă, pentru sănătatea familiei dumneavoastră.

Întrebari frecvente despre îngrijirea cordonului ombilical

Întrebari frecvente despre îngrijirea cordonului ombilical Pot sa fac baie bebeluşului al cărui ombilic nu e

Pot sa fac baie bebeluşului al cărui ombilic nu e încă vindecat?

Majoritatea neonatologilor recomandă spălarea copilului cu un burete pentru evitarea udării zonei ombilicale, până la vindecarea acesteia. Există şi păreri mai liberale care recomandă spălarea normală, în cădiţă, chiar dacă ombilicul nu este încă total vindecat. Aşadar, procedaţi cum vă este mai comod. Nu uitaţi că nu este nici o problemă daca cordonul ombilical se udă, cu condiţia să fie lăsat sa se usuce complet, la aer, după fiecare spălare.

E normal să sângereze ombilicul?

Da, este normal să observaţi mici scurgeri sângerii sau sânge uscat în zona ombilicului până la vindecarea acestuia. NU e normal, însă, ca ombilicul să sângereze intens, astfel încât atunci când

stergeţi sângele scurs să apară din nou sânge proaspăt. Acest lucru se poate întâmpla dacă cordonul

a fost desprins prematur.

În cât timp se desprinde cordonul ombilical?

În general durează între o săptămână si 3 săptămâni până la desprinderea cordonului. În cazul anumitor copii poate dura chiar mai mult. Nu vă ingrijoraţi. Dacă zona ombilicală este curată, uscată şi nu are semne de infecţie, cordonul va cădea când este pregătit să cadă.

Cordonul ombilical miroase ciudat, e lipicios, prezintă o scurgere.

Acesta nu este neapărat un semn de infecţie. Cel mai probabil este că nu ati lăsat zona ombilicului suficient expusă la aer iar aceste manifestări sunt cauzate de umezeală. Pe de altă parte, o scurgere gălbuie sau rozalie din ombilic înainte de detaşare si câteva zile dupa detaşare este normală. Nu este necesar să vă îngrijoraţi decât dacă apar semne de infecţie(febra, inflamaţie, înroşire, umflarea zonei) sau dacă scurgerea nu dispare în câteva zile după detaşarea

cordonului.

Cordonul a căzut dar buricul copilului arată ciudat

După detaşarea cordonului ombilical, buricul copilului va arată diferit de un ombilic matur, va fi roz in adâncime si poate avea o formă deosebită. Acest lucru durează o vreme, până când se va vindeca complet, în profunzime.

Deasemenea, unii copii pot avea o umflatură mică deasupra ombilicului. Aceasta este o mica hernie şi se poate datora imaturitaţii muşchilor abdominali. În majoritatea cazurilor ea dispare pe măsură ce copilul creşte. Dacă este mai mare de 1 cm sau dacă aveţi nelămuriri legate de acest fapt e bine să cereţi sfatul unui pediatru.

Ce trebuie să fac pentru ca ombilicul copilului să rămână înauntru?

Nu aveţi ce sa faceţi. În timp ce majoritatea copiilor (peste 90 la suta) vor avea ombilicul spre

interiorul abdomenului, restul îl vor avea uşor spre exterior. Este total contraindicat să lipiţi monede sau alte obiecte plate pe ombilic, aşa cum există false credinţe în popor, pentru că riscul unei infecţii locale creşte semnificativ.

Cum îngrijim cordonul ombilical al nou născutului?

Noi recomandări pentru îngrijirea buricului

Pe măsură ce apar noi studii, sfaturile pentru îngrijirea ombilicului nou născutului se schimbă. Deoarece ombilicul poate fi o poartă de intrare pentru microbi, e important ca acesta să fie ingrijit corespunzător. Astfel, studiile recente arată ca nu este necesar nici un tratament special pentru ombilicul nou născutului. Singura recomandare rămâne aceea de a păstra zona cât mai uscată si curată. Recomandarile vechi (bandajarea zonei, acoperirea acesteia cu pansamente, monede, curaţarea zilnică cu alcool sau alte substanţe) sunt depăşite sau chiar periculoase prin faptul că întarzie vindecarea naturală a ombilicului.

Ce trebuie să faceţi?

1.

Spălaţi-vă pe mâini de fiecare dată înainte de a atinge cordonul ombilical.

2.

Curăţaţi zona din jurul ombilicului cel puţin o data pe zi, cu beţişoare de ureche muiate în apă

fiartă si răcită. Continuaţi să curăţaţi zona, în acelaşi mod, şi câteva zile după ce se desprinde

 

cordonul.

3.

Uscaţi zona folosind beţisoare de ureche. Nu folosiţi vată simplă deoarece aceasta poate lăsa fibre

în zona cordonului.

4.

Lăsaţi zona expusă la aer. Îndoiţi scutecul astfel încăt acesta să nu adere la ombilic sau căutaţi

scutece speciale decupate în zona ombilicului. Rulaţi bluza copilului uşor în sus pentru a permite aerului să circule liber.

5.

Observaţi cu atenţie zona pentru eventuale semne de infecţie ( vezi mai jos)

6.

Aplicarea de unguente cu antibiotic. Mulţi medici recomandă folosirea acestor preparate până la

căderea bontului ombilical. Cel mai frecvent se foloseşte Baneocin, o combinaţie de două antibiotice, bacitracină şi neomicină, aplicat în strat subţire de două sau de trei ori pe zi. Utilizarea

acestui medicament nu este absolut necesară dacă se asigură o igienă corectă a ombilicului.

Ce NU trebuie să faceţi?

1.

Nu acoperiţi ombilicul copilului cu nimic. Acoperirea poate creste riscul de infecţie prin menţinerea

zonei umede.

2.

Evitaţi frecarea cordonului ombilical (de către scutec sau hăinuţele copilului)

3.

Niciodată nu trageţi de cordon chiar dacă acesta este aproape detaşat. Lăsaţi cordonul să se

desprindă singur.

4.

Nu puneţi uleiuri, loţiuni sau pudră pe ombilic.

Când trebuie să consultaţi medicul?

1.

Dacă zona ombilicului se înroşeşte şi se inflamează

2.

Dacă zona ombilicului se umflă

3.

Dacă apare o scurgere, uneori urât mirositoare, din zona ombilicului care nu se corectează după

igiena locală

4.

În caz de sângerare a zonei care nu se opreşte în câteva minute

5.

Dacă vi se pare ca pe copil îl doare zona ombilicală

6.

Dacă copilul face febră

7.

Înainte sa aplicaţi orice substanţă străină in zona ombilicului.

Alăptaţi dar vreţi sa consumaţi o băutură alcoolică?

Mergeţi la o petrecere? O prietenă a descoperit un vin excelent sau pur si simplu va e poftă de o gură

de bere într-o seară caldă de vară la o terasă? Dar alăptaţi

...

voi oferi câteva informaţii care să vă

ajute să luaţi decizia corectă, fără sa vă refuzaţi toate micile plăceri ale vieţii din cauza unor

prejudecăţi despre alăptare.

Există riscuri dacă consum alcool în timp ce alăptez? Deşi consumul de alcool în timpul sarcinii a fost studiat extensiv şi s-a dovedit că poate avea efecte nocive pentru făt, consumul mic de alcool in timpul alăptării nu a fost, pănă în prezent, asociat cu efecte nocive asupra bebeluşului. Astfel, părerea comună a specialiştilor este că un consum de mic de alcool plus temporizarea urmatoarei alăptari a copilului nu ar prezenta riscuri pentru bebeluş.

Alăptaţi dar vreţi sa consumaţi o băutură alcoolică? Mergeţi la o petrecere? O prietenă a descoperit

Cum să procedez pentru a nu dăuna bebeluşului?

  • 1. Limitaţi consumul la o una (maxim două) portii de alcool. Ştiintific, o porţie de alcool înseamna

10mg alcool pur adică echivalentul a : o bere de 330 ml sau un pahar de vin de 100 ml sau o băutură

spirtoasă de 50 ml.

  • 2. Nu consumaţi alcool pe stomacul gol

  • 3. Consumaţi alcoolul după ce aţi alăptat, NU înainte

  • 4. Alăptaţi din nou după câteva ore pentru a permite organismului să elimine alcoolul. Dacă aţi

consumat o porţie de alcool ( o bere de 330ml sau un pahar de vin de 100 ml sau 50 ml de bautură spirtoasă) veţi alăpta din nou, în siguranţă, dupa 3 ore. Dacă aţi consumat două porţii de alcool e bine sa asteptaţi 6 ore pâna veţi alăpta din nou.

  • 5. Dacă mergeţi la o petrecere, de exemplu, şi ştiţi dinainte ca veţi consuma puţin alcool, e bine să vă

mulgeţi în avans iar la următoarea masă sa oferiţi copilului laptele muls. Organismul dumneavoastră are astfel timp să elimine şi ultima moleculă de alcool.

NU UITATI: puteţi consuma, ocazional, mici cantităţi de alcool fără ca acest lucru să dăuneze copilului

alăptat la sân. Condiţia este să nu depăsiţi cantităţile menţionate si să alăptati din nou nu mai

devreme de intervalele specificate.

ATENŢIE

  • 1. Consumul de alcool, zilnic, în cantitaţi mari, de către mama care alaptează, poate fi nociv pentru

copil.

  • 2. Consumul de alcool NU stimuleaza lactaţia!! Acesta este un mit, întalnit în multe culturi. Studiile au

arătat că este fals, cantitatea de lapte produsă nu creşte în urma consumului de alcool.

  • 3. Consumul de alcool al mamei NU are efecte relaxante asupra copilului.

Ce înseamnă "scaun normal" la nou-născutul alăptat la sân?

Ce înseamnă "scaun normal" la nou - născutul alăptat la sân? Aspectul foarte variat al scaunelor

Aspectul foarte variat al scaunelor unui nou-născut îi face pe mulţi părinţi să se întrebe dacă copilul lor e sănătos. Nelămuririle legate de scaunele celui mic sunt al doilea motiv de îngrijorare printre noii părinţi, după problemele legate de alimentaţie. Am să scriu pe scurt despre acest subiect cu menţiunea că refer exclusiv la nou-născuţii alăptaţi exclusiv la sân.

1. Primul scaun al copilului, numit meconiu, va fi de culoare verzuie şi îl veţi putea vedea în maternitate

2. Pe măsură ce colostrul, laptele din primele zile de după naştere se transformă în lapte

matur, scaunele copilului îşi vor schimba culoarea, de la maro şi lipicioase la galbene şi aproape

lichide. Aceasta nu este diaree!

3. La 3 zile de viaţă, nou-născutul alăptat la sân va avea 3 scaune pe zi, iar la 4 zile el va avea, în general, 4 scaune pe zi, unele dintre ele chiar foarte voluminoase. Un singur scaun sau

deloc, pe zi, în primele două săptămâni de viaţă poate să însemne că bebeluşul nu se alimentează corespunzator şi este recomandat să cereţi un sfat avizat cât mai repede

4. Culoarea scaunului normal variază foarte mult, el poate să fie galben, portocaliu, maro

închis sau deschis, verde, etc, toate acestea fiind normale. Scaunele care ne îngrijorează sunt cele albe sau cele care conţin sânge în cantităţi semnificative.

5. Pe măsură ce săptamânile trec (după 2-3 săptămâni), numărul scaunelor se va

diminua pentru că intestinul nou-născutului se maturizează şi devine capabil să digere atât de eficient

laptele de mamă încât reziduul va fi minim

6. Datorită digestiei eficiente, unii sugari alăptaţi exclusiv la sân ajung, la câteva luni, să

aibe scaun doar o dată pe săptămână sau chiar şi mai rar. Aceasta NU înseamnă că sunt

constipaţi şi NU necesită tratament decât în cazul în care scaunul este foarte tare si sfărmicios. În general, copilul alimentat exclusiv la sân dezvoltă foarte rar constipaţie.

7. Agitaţia, plânsul, contracţia musculaturii atunci când sugarul are scaun sunt

simptome des întâlnite în primele luni de viaţă. La un copil sănătos, ele se datorează discomfortului pe care copilul îl simte când are scaun, sugarul nefiind încă capabil să coordoneze defecaţia. Aceste simptome dispar după primele luni de viaţă, pe măsură ca copilul se maturizează şi dobândeşte noi abilitaţi, printre care figurează şi o defecaţie mai eficientă.

NU UITAŢI: nu scădeţi numarul alăptărilor la sân în favoarea laptelui praf decât în condiţii

excepţionale, în cazul în care un medic cu cunoştinte solide în domeniul alăptării vă recomandă acest

lucru

Dermatita de scutec

Dermatita de scutec este o inflamaţie a pielii din regiunea feselor, genitală sau inghinală. Este o afecţiune extrem de frecventă, aproape fiecare bebeluş va face, la un moment dat, o formă de dermatita de scutec. Sunt mai frecvent afectaţi copiii între 9 şi 12 luni. Vezi poze.

Cauze

  • 1. Iritarea pielii cauzată de urină şi scaun. Cu cât contactul cu aceste substanţe este mai lung, cu

atât mai mare probabilitatea ca pielea sensibilă a copilului să sufere şi să apară dermatita de scutec. Scaunul este mai iritant decât urina de aceea copiii care au scaune mai frecvente sunt mai predispuşi la iritaţii în zona scutecului.

  • 2. Diversificarea alimentară. O dată cu introducerea alimentelor solide tranzitul intestinal al

bebeluşului se va modifica, scaunele îşi vor schimba compoziţia şi consistenţa şi vor deveni mai frecvente. Atât modificările de compoziţie (aciditate) dar mai ales cantitatea si frecvenţa mai mare a scaunelor vor putea cauza apariţia dermatitei de scutec.

  • 3. Produse cosmetice. Pielea sensibilă a bebeluşului poate fi afectată de un numar mare de produse

de igienă chiar dacă acestea sunt recomandate ca fiind sigure pentru copii. Săpunul, şamponul, şerveţelele umede, loţiuni, ulei de corp, de masaj, detergentul cu care spalaţi hainele sau balsamul de rufe, toate pot dăuna unora dintre copii. De aceea e bine să investigaţi cu atenţie produsele care vin în contact cu pielea bebeluşului dacă acesta dezvoltă dermatită de scutec.

  • 4. Infecţia cu Candida. Mediul cald şi umed este ideal pentru dezvoltarea Candidei, o ciuperca

prezentă peste tot în natură dar care tinde să provoace mai multe probleme organismelor cu o imunitate mai scăzută, situaţie în care sunt şi copiii mici. În general dermatita de scutec provocată de Candida e mai frecventă la copiii care au candidoză şi în guriţă (depozite albicioase care nu dispar dupa clatirea cu apă), la copiii mamelor cu candidoză (vaginală sau mamelonară), la copiii care au

urmat tratament cu antibiotice sau la cei alăptaţi la sân în cazul în care mama a urmat tratament

antibiotic.

  • 5. Scutece prea mici, legarea scutecului prea strâns ceea ce cauzează frecare excesivă,copii cu

piele extrem de sensibilă sau copii care suferă şi de alte boli dermatologice(dermatită atopică).

Cum prevenim apariţia dermatitei de scutec?

  • 1. Schimbarea cât mai frecventă a scutecului. Aceasta este prima şi cea mai importantă

recomandare pentru prevenirea îmbolnăvirii pielii din zona scutecului. Deoarece dermatita de scutec este produsă, cel mai frecvent de contactul cu urina şi materii fecale, schimbaţi copilul imediat ce scutecul s-a murdărit.

  • 2. Spălaţi funduleţul bebeluşului cu apă călduţă la fiecare schimbare de scutec. Nu este nevoie

să folosiţi săpun de fiecare dată. Uscaţi pielea umedă prin tamponare uşoară cu un prosop moale. NU FRECAŢI. Încercaţi să evitaţi folosirea şerveţelelor umede din comerţ pentru curăţarea copilului. Acestea conţin diverse chimicale, parfumuri sau alcool care pot fi iritante iar frecarea cu aceste şerveţele poate sensibiliza suplimentar pielea.

  • 3. Lăsaţi copilul fără scutec, la aer, cât de mult puteţi. Aerul este cel mai serios duşman al

dermatitei de scutec.

  • 4. Nu folosiţi scutece foarte strâmte, prea mici, chiloţei de plastic peste scutece sau alte metode

care împiedica circulaţia aerului.

  • 5. Încercaţi să aplicaţi cât mai puţine produse cosmetice pe pielea copilului. Există în comerţ

creme, loţiuni, uleiuri, geluri de corp şi multe altele, toate adresate bebeluşului. Chiar dacă sunt special concepute pentru copii şi chiar dacă sunt destul de scumpe, aceste produse conţin un număr

de chimicale care pot irita pielea. Şi e bine să nu uitaţi că singurele elemente necesare pentru pielea copilului sunt apa şi săpunul.

  • 6. Pentru copiii care fac frecvent dermatită de scutec sau pentru cei care suferă de alte boli de piele şi

sunt mai sensibili folosiţi o cremă cu Zinc, o dată pe zi, după schimbarea scutecului, pe pielea uscată.

Această crema va forma o barieră între pielea sensibilă şi factorii iritanţi.

Cum tratăm dermatita de scutec?

  • 1. La primele semne de iritaţie în zona scutecului vom aplica o cremă cu Zinc (Reviken,

Lanozinc, Sudocrem, etc) pe porţiunea inflamată. Crema se va lăsa pe loc cât este posibil, copilul se

va spăla cu apă călduţă dar nu este necesară şi nici indicată ştergerea cremei la fiecare schimbare de

scutec.

Pot fi folosite şi creme cu galbenele, cătină sau ulei de măsline fiert şi răcit pe zona inflamată dar acestea nu dau chiar aceleaşi rezultate precum cremele cu zinc.

  • 2. Copilul va fi lăsat cu funduleţul la aer, fără scutec măcar 10-20 de minute după fiecare

schimbare de scutec, chiar mai mult dacă e posibil.

  • 3. Pielea iritată va fi spălată doar cu apă şi săpun, va fi uscată prin tamponare, NU prin stergere,

NU se vor folosi şerveţele umede din comerţ

  • 4. NU se va folosi talcul pentru că după aplicarea scutecului va creşte frecarea în zona sensibilă şi

pentru că talcul poate fi aspirat în plămâni

  • 5. Dacă dermatita nu se ameliorează în 24-48 de ore este indicat să consultaţi pediatrul. Acesta

vă poate recomanda suplimentar, în funcţie de aspectul inflamaţiei, o cremă antimicrobiană la care poate asocia şi un unguent cu hidrocortizon sau un antifungic. Există o teamă la unele persoane faţă de unguentele care conţin cortiocoizi. Această teamă este nejustificată în cazul hidrocortizonului. El este un corticoid cu potenţă foarte mică care poate fi aplicat fără probleme pentru câteva zile, în strat subţire, pe zona inflamată, reducând roşeaţa, durerea şi iritaţia locală şi grăbind vindecarea.

  • 6. Atenţie la alimentaţie. Pe perioada cât copilul are dermatită de scutec nu-i mai daţi mâncăruri

acide: citrice, sucuri de citrice, roşii crude, suc de roşii. Acizii din aceste alimente se vor regăsi în

scaun şi pielea se va vindeca mai greu.

Constipaţia copilului şi a bebeluşului

Deşi în popor este larg răspândită ideea că un copil care are scaun mai rar decât o dată pe zi este constipat, trebuie să încep prin a combate această idee greşită.

Constipaţia copilului şi a bebeluşului Deşi în popor este larg răspândită ideea că un copil care

Constipaţia se defineşte, atât la copil cât şi la adult, princalitatea scaunelor şi nu prin frecvenţa lor. Aşadar, constipat este un copil care are scaune tari, uscate, sfărmicioase, în cantitate mică şi care se elimină greu. Pe de altă parte, un copil care are un scaun normal, moale, legat, nu este constipat, chiar dacă nu are scaun zilnic. Scaunul zilnic nu este o normă pentru toate persoanele.

Atenţie la bebeluşii alăptaţi la sân, aceştia, în general, metabolizează bine laptele de mamă şi pot să aibă scaun mai rar, chiar şi numai o dată pe săptămână. Dacă acest scaun este moale, legat, bebeluşul nu este constipat şi nu este necesar să-i administraţi substanţe laxative. Bebeluşul hrănit artificial, cu lapte praf, este mai predispus la constipaţie. Mulţi bebeluşi, atât cei alimentaţi natural, cât şi cei care primesc lapte praf, pot să plângă şi să fie mai agitaţi în momentul în care au scaun. Acest lucru îi îngrijorează pe părinţi şi îi poate face să creadă că copilul este constipat. Studiile arată ca într-adevăr bebeluşul simte discomfort atunci când are scaun, dar acest lucru se datorează. de regulă, imaturităţii de funţionare a rectului şi a sfincterului anal. Acestea se rezolvă pe măsură ce bebeluşul creşte şi nu necesită tratament medical.

Cauze

  • - Alimentare: prea puţine fibre, prea mult lapte

  • - Stil de viaţă: copil activ, veşnic ocupat care ignoră nevoia de a defeca şi se obişnuieşte să reţină scaunul, lipsa unei rutine a mersului la toaletă după masă, toalete murdare la şcoală

  • - Psihologice: antrenament la oliţă început prea devreme şi făcut agresiv, cu certuri şi pedepse, asocieri mentale negative cu toaleta şi defecarea

  • - Medicale: fisuri anale, megacolon, stricturi, obstrucţii anale. Acestea sunt rare.

Simptome

  • - scaune tari, uscate, mici. Uneori, însă, pot fi în cantitate extrem de mare

  • - scaderea vizibilă a frecvenţei cu care copilul obişnuia să aibă scaun în mod normal

  • - efort, posibil durere, în momentul defecării

  • - dureri abdominale recurente, pe timpul zilei sau al nopţii. Acestea sunt frecvente, fiind acuzate de aproape 60% dintre copiii constipaţi.

  • - pătarea lenjeriei intime cu materii fecale

Tratamentul constipaţiei e bine să fie condus de un medic. Acesta va evalua gravitatea constipaţiei şi este singurul în măsură să excludă existenţa unor probleme medicale care cauzează constipaţie ca fisurile, obstrucţiile anale sau megacolonul congenital. Acestea necesită tratament spitalicesc. Tot medicul va decide dacă este nevoie să utilizaţi laxative şi vă va indica doza de administrare a acestora. Chiar dacă se pot achiziţiona din farmacii fără reţetă, unele laxative sunt extrem de puternice şi nu trebuie administrate copiilor decât la recomandarea medicului care îl tratează. Atenţie la laxativele pe bază de plante: multe au efecte identice şi dau dependenţă exact ca cele de sinteză (ex. Senna)

Ce putem încerca la domiciliu?

Ce putem încerca la domiciliu? 1. Modificarea alimentaţiei : mai multe lichide, fructe sau legume de
  • 1. Modificarea alimentaţiei: mai multe lichide, fructe sau legume de minim 5 ori pe zi, pâine

integrală, fulgi, batoane cu cereale integrale. Reduceţi cantitatea de lapte consumată la maxim 250- 500 ml pe zi, laptele constipă.

  • 2. Duceţi copilul la toaletă la 10-20 de minute după fiecare masă. Reflexul gastro-colic se produce

datorită alimentaţiei si are ca efect creşterea activităţii colonului imediat după mese făcând defecaţia mult mai uşoară.

  • 3. Asiguraţi-vă ca toaleta este un mediu plăcut pentru copil.

- dacă copilul este mic, s-ar putea să se teamă de toaleta normală care i se pare prea mare. În acest caz e mai bine să facă la oliţă până depăşeşte aceste temeri. Dacă încă sunteţi în perioada în care îl învăţaţi la toaletă şi copilul dezvoltă constipaţie e bine să vă analizaţi metoda. Metodele trebuie să fie blânde, răbdătoare şi corelate cu temperamentul copilului. Certurile, stresul sau pedepsele pot să-l facă pe cel mic să reţină scaunul de frică sau în semn de protest. - dacă copilul este mai mare acesta este foarte sensibil la ambianţa de la toaletă. O toaletă murdară, rece, lipsită de intimitate pot fi, fiecare în parte, cauzele unei constipaţii. Puneţi-i cărţi

sau reviste la toaletă şi asiguraţi-vă că nu-l grăbeşte sau deranjează nimeni cât stă acolo.

  • 4. Dacă sunteţi în călătorii, vizite sau excursii, copilul s-ar putea să se abţină pentru ca nu

doreşte să meargă la o toaletă străină. Anticipaţi acest lucru şi căutaţi o toaletă acceptabilă pentru el. Nu uitaţi că pentru majoritatea copiilor, toaleta este un lucru extrem de delicat iar spaima lor de toalete străine e frecventă.

  • 5. Dacă aceste metode nu ajută, puteţi încerca substanţe care înmoaie scaunul, fie supozitoarele cu

glicerină fie lactuloza. Acestea nu sunt nocive şi nu dau dependenţă. Lactuloza trebuie administrată în doza calculată în funcţie de greutatea copilului. Ea se poate administra şi la sugar. Când scaunele devin moi, doza de lactuloză se reduce. Lactuloza nu ajută dacă copilul mai mare se abţine intenţionat, pentru că îi e teamă de toaletă sau din alte motive. În locul supozitoarelor cu glicerină se pot folosi şi microclismele pentru copii. Acestea sunt nişte mici flacoane încărcate cu glicerină

lichidă care se administrează rectal, foarte uşor.

6 La bebeluşi se poate administra suc de prune sau de pere, diluat cu apă, maxim 250 de ml pe zi. Deasemenea puteţi încerca Milchzucker de la Humana. La cei diversificaţi atenţie la alimentaţie, sunt valabile indicaţiile de la punctul 1. Nu folosiţi laxative la bebeluşi fără recomandarea medicului.

  • 7. Promovaţi un stil de viaţă activ, dinamic, care să includă exerciţiu fizic zilnic. Sedentarismul

poate cauza constipaţie.

Ce vă poate recomada medicul?

În cazul unei constipaţii care nu răspunde la schimbările stilului de viaţă menţionate mai sus va fi nevoie de tratament medicamentos. Acesta va fi administrat în funcţie de gravitatea constipaţiei. Copilul va primi laxative pentru câteva zile, până la apariţia scaunelor moi apoi doza lor de va diminua treptat. Unii copii necesită clisme repetate pentru curăţarea colonului şi refacerea motilităţii acestuia. Tratamentul poate dura mai multe luni.

Scaunul cu sânge

Marea majoritate a copiilor, mai ales în perioada de sugar, vor prezenta cel puţin o dată un scaun mai negru sau cu firişoare de sânge în el. Există mai multe cauze posibile, pe care le voi descrie în continuare, dar e bine de ştiut că majoritatea se rezolvă de la sine şi nu reprezintă urgenţe medicale.

În multe cazuri nici nu este vorba despre sânge ci despre alimente sau substanţe care, odată ajunse în scaun, imită culoarea sau textura sângelui. Acestea pot fi: sfecla, pepenele roşu, pieliţele de la roşii, ardei roşii, ampicilina, fierul, ciocolata dar şi altele.

Nou-născut

Scaunul cu sânge Marea majoritate a copiilor, mai ales în perioada de sugar, vor prezenta cel
  • 1. Cel mai des sângele din scaunul nou-născutului provine de la mameloanele fisurate ale mamei şi

este înghiţit în timpul suptului. În acest caz se vor trata mameloanele.

  • 2. Fisurile anale sunt o altă cauză frecventă de sângerare la nou născut. Acestea sunt mici leziuni la

nivelul rectului care sângerează atunci când copilul are scaun, mai ales dacă acesta este tare şi copilul este constipat. Ele se vor vindeca de la sine sau tratând constipaţia asociată, dacă acesta este

cazul.

  • 3. Cauzele grave de sângerare rectală ca enterita necrozantă, volvulusul sau boala Hirschprung

sunt rare şi sunt acompaniate de simptome evidente şi destul de severe cavoma, lipsa poftei de

mâncare, distensia abdomenului, uneori febră, stare generală proastă. În acest caz este obligatoriu consultul medical de urgenţă.

  • 4. Sângerarea abundentă poate fi şi indicatorul unei boli de sânge.

  • 5. În cazul nou-născutului alimentat artificial, sângerarea poate fi şi primul semn al unei

posibile intoleranţe sau alergii alimentare. Recomandările dietetice în acest caz se vor face doar de

către pediatrul copilului.

Sugarul

  • 1. Fisurile anale. Ca şi în cazul nou-născutului, ele sunt asociate frecvent cu constipaţia şi dispar o

dată cu rezolvarea acesteia. Până la 1 an, fisurile anale reprezintă cea mai frecventă cauză de scaun cu firişoare de sânge.

  • 2. Alergiile şi intoleranţele alimentare. La acest grup de vârstă se poate manifesta intoleranţa la

proteinele laptelui de vacă sau la proteinele din soia, unul dintre simptome fiind sângele prezent în scaun. Acesta nu este niciodată singurul simptom al intoleranţelor alimentare. Aceşti copii vor prezenta şi stare generală mai proastă, stagnarea greutăţii, prosibil erupţie pe corp, vomă. Tratamentul este condus de medic.

3.

Diareea infecţioasă. Dacă copilul are diaree în care observaţi sânge şi mucus este posibil ca

3. Diareea infecţioasă. Dacă copilul are diaree în care observaţi sânge şi mucus este posibil ca
3. Diareea infecţioasă. Dacă copilul are diaree în care observaţi sânge şi mucus este posibil ca
3. Diareea infecţioasă. Dacă copilul are diaree în care observaţi sânge şi mucus este posibil ca

acesta să aibe nevoie de antibiotice pentru tratament. Consultaţi medicul în acest caz.

  • 4. Cauzele grave sunt rare şi sunt asociate cu simptome ca durerea abdominală, starea generală

proastă, voma, paloarea sau febra. În acest caz consultaţi de urgenţă medicul.

Preşcolar şi şcolar

  • 1. Cauza cea mai frecventă este diareea infecţioasă. Aceasta necesită tratament antibiotic (sau

antiprazitar).

  • 2. Constipaţia este o altă cauză frecventă, la fel ca în cazul copiilor mai mici. Tratamentul va viza

rezolvarea constipaţiei.

  • 3. Polipii rectali pot fi, mai rar, cauza sângerărilor în perioada 2-8 ani. Aceştia sunt excrescenţe la

nivelul rectului care se por rupe la trecerea unui scaun mai solid şi pot sângera, uneori abundent.

  • 4. Ca şi în cazul celorlalte categorii de vârstă, sângele în scaun asociat cu simptome ca: durerea

abdominală intensă, voma, febra, letargia, paloarea, starea generală proastă pot sugera oboală

gravă şi este bine să consultaţi medicul de urgenţă.

Mastita şi alăptarea la sân

Mastita este o inflamaţie a sânului cauzată de o infecţie, cel mai des cu Stafilococ auriu. Aceasta bacterie se găseşte în mod normal la nivelul pielii fără să cauzeze probleme de sănătate. Atunci când mama care alăptează nu goleşte suficient sânul sau dezvoltă răni la nivelul mameloanelor, bacteria poate patrunde în interiorul sânului cauzând infecţia (mastita).

Mastita apare în general în primele 6 luni de alăptare cu o frecvenţă crescută în primele 2 luni, apoi doar ocazional.

Cum se manifestă?

Mastita şi alăptarea la sân Mastita este o inflamaţie a sânului cauzată de o infecţie, cel

Local, sânul afectat este dureros, cald şi roşu. Poate fi deosebit de tare la palpare, în porţiunile

afectate.

Simptomele generale ale bolii sunt similare unei răceli: oboseală, ameţeală, dureri de cap, greaţă,

febră care poate fi mare (peste 38,5), frisoane.

Cauze

Principala cauză este stagnarea laptelui în sân care cauzează distensia şi creşterea tensiunii în ţesutul mamar. Astfel sănul devine mai sensibil la infecţie. Acumularea excesivă de lapte la nivelul

sânului apare dacă:

  • - copilul este alăptat prea rar, în special în primele săptămâni de viaţă

  • - se întârzie o alăptare sau se sare peste alăptări fără să se golească sânii manual sau cu o pompă

  • - copilul este poziţionat incorect la sân şi astfel nu suge suficient ca să golească sânul

A doua cauză majoră este rana la nivelul mamelonului. Aceasta apare frecvent din cauzapoziţiei greşite a copilului la sân. Cel mai des sânul este introdus numai superficial în guriţa copilului ceea ce cauzează fisurarea mameloanelor.

Cum se tratează?

În primul rând şi esenţial de ştiut este faptul că nu se întrerupe alăptarea normală. Golirea sânului prin alăptare ajută la refacerea ţesuturilor afectate si grăbeşte vindecarea. Copilul care suge nu este afectat de prezenţa mastitei la mamă.

  • 1. Tratament antibiotic. Mastita se tratează cu antibiotice, pe durata a 10-14 zile. Acestea vor fi

prescrise de medic si vor fi dintr-o clasa compatibilă cu alăptarea, astfel încât copilul nu va fi luat de la sân pe perioada în care urmaţi tratamentul. Este foarte important să se ia antibioticele pe întreaga durată recomandată chiar dacă simptomele dispar din primele zile de tratament.

  • 2. Pentru durere şi febră se pot folosi paracetamolul şi ibuprofenul.

pentru a goli sânul cât mai bine.

  • 4. Pentru uşurarea alăptării se vor pune comprese cu apă caldă pe sânul bolnav înainte de a alăpta

sau se poate face un duş cald. Căldura înmoaie sânul şi uşurează curgerea laptelui.

  • 5. Se poate începe alăptarea cu sânul sănătos şi apoi se trece la cel bolnav. Dacă durerea face

alăptarea imposibilă se va încerca golirea sânului cu o pompă.

  • 6. După alăptare se pot pune comprese reci sau o pungă cu gheaţă pe sânul afectat pentru calmarea

durerilor şi reducerea inflamaţiei.

  • 7. Se vor consuma multe lichide pe perioada bolii.

  • 8. Cât mai multă odihnă!

Nu uitaţi:

Nu întrerupeţi alăptarea dacă aveţi mastită decât în cazuri grave şi numai la recomandarea unui medic

cu cunoştinţe solide în alăptarea la sân.

De câte ore de somn are nevoie un copil?

Părintii sunt adesea peocupaţi de numarul de ore pe care copilul îl petrece dormind si pot deveni îngrijoraţi simţind că somnul copilului este fie insuficient, fie excesiv. Specialiştii încearca sa îi linişteasca de multe ori cu sintagma " unii copii au nevoie de mai mult somn decat alţii". Acest lucru este adevărat, intr-o oarecare măsură.

De câte ore de somn are nevoie un copil? Părintii sunt adesea peocupaţi de numarul de

Pe de alta parte, studiile ştiinţifice indică faptul ca, întradevăr, mulţi copii nu dorm suficient. Această lipsă cronică de somn le poate afecta negativ comportamentul, pofta de mâncare, poate cauza iritabilitate, plâns, tulburări de creştere, etc. Tabelul următor prezintă nişte valori MEDII ale necesarului de somn la diferite vârste si vă poate ajuta să vă orientaţi mai bine dacă suspectaţi o problemă legată de somnul copilului.

Vârsta

Total ore de

Număr ore somn

De câte ori ar

Număr de ore de

somn in 24 ore

între supturile de

trebui să doarmă

somn în timpul

 

noapte

în timpul zilei

zilei

Nou născut

16-20

2-4

6 ori

8

1

lună

15-18

3-4

5 ori

7

3

luni

15

6-8

4 ori

4-5

6

luni

14 ½

8-12

3 ori

4

9

luni

14

10-12

2 ori

3

12 luni

13 ¾

10-12

2 ori

2 ½

18 luni

13 ½

10-12

1 sau 2 ori

2 ¼

2

ani

13

10-12

1 data

2

3

ani

12

10-12

1 data

1 ½

4, 5 ani

11 ½

10-12

deloc

-

Copilul mai mare, şcolar, are nevoie, în medie, de 10 ore de somn pe noapte. Aceast lucru este valabil până târziu, în adolescenţă, când durata somnului se mai poate scurta uşor.

Nu uitaţi:

Nu forţaţi copilul să doarmă după-amiaza daca acesta nu doreşte. După 3 ani, somnul din timpul zilei este facultativ.

Expunerea copilului la soare - Recomandările Academiei Americane de Pediatrie

Expunerea copilului la soare - Recomandările Academiei Americane de Pediatrie Academia Americană de Pediatrie <a href=( http://www.aap.org/ ) a publicat, în data de 3 martie, cele mai noi recomandări privind expunerea copilului la soare . Nu sunt diferenţe mari faţă de ceea ce ştiam deja, dar ele merită menţionate. Aceste reco mandări sunt ceva mai stricte faţă de cele din trecut. Motivul este creşterea numărului de cazuri de cancer de piele, boală care se pare că afectează tot mai multe persoane tinere. Soarele rămâne însă un factor important al sănătăţii, fizice şi psihice, dar devine tot mai clar că este necesar să ne protejăm pentru a reduce la minim şansele de îmbolnăvire. Recomandări 1. Copiii sub 6 luni şi mai ales prematurii nu ar trebui ţinuţi deloc sub razele directe ale soarelui . Când scoateţi sugarul mic afară, înt r- o zi însorită, e mai bine să - l protejaţi cu o umbreluţă, de exemplu. 2. Copiii sub 6 luni nu trebuie daţi cu creme de protecţie solară de uz general. Folosiţi creme speciale pentru copii mici dacă, în anumite circumstanţe, nu puteţi să feriţi sugarul mi c de soare. 3. Expunerea la soare (plaja) între orele 10 şi 16, în sezonul cald, trebuie evitată în totalitate. Acest lucru este valabil pentru toţi copiii, mici şi mari, dar şi pentru adulţi. A nu se înţelege că este interzis să se iasă afară între aceste ore! Copilul poate să iasă afară dar cu capul acoperit şi, deasemnea, cu o îmbracăminte uşoară care să îi protejeze pielea. 4. Pentru copii se va folosi o cremă cu factor de protecţie de MINIM 15. Aceasta se va reaplica la fiecare 2 ore dacă copilul nu se îmbăiază sau după fiecare baie în apă. Evitaţi produsele care conţin oxibenzonă, aceasta, absorbită prin piele, se pare că are efecte similare cu estrogenul. 5. Este foarte bine ca şi copiii să folosească ochelari de soare. 6. Este interzisă frecventarea de către copii a saloanelor de bronzat. 7. Copiii cu tenul foarte alb, cu aluniţe, pistrui şi cei care au cazuri de cancer de piele în familie trebuie protejaţi cu şi mai mare atenţie. 8. Aceste recomandări se aplică tuturor grupelor de vărstă, nu numai copiilor mici. Această precizare e utilă deoarece s - a constatat că, după 9 - 10 ani, părinţii nu mai acordă atât de multă atenţie protecţiei solare a copilului. 9. În cazul în care copilul ia medicamente de orice tip, întrebaţi medicul dacă este permisă expunerea la soare pe durata tratamentului. Unele medicamente cresc sensibilitatea pielii la razele ultraviolete. " id="pdf-obj-34-7" src="pdf-obj-34-7.jpg">

Academia Americană de Pediatrie (http://www.aap.org/) a publicat, în data de 3 martie, cele mai noi recomandări privind expunerea copilului la soare. Nu sunt diferenţe mari faţă de ceea ce ştiam deja, dar ele merită menţionate. Aceste recomandări sunt ceva mai stricte faţă de cele din trecut. Motivul este creşterea numărului de cazuri de cancer de piele, boală care se pare că afectează tot mai multe persoane tinere.

Soarele rămâne însă un factor important al sănătăţii, fizice şi psihice, dar devine tot mai clar că este necesar să ne protejăm pentru a reduce la minim şansele de îmbolnăvire.

Recomandări

  • 1. Copiii sub 6 luni şi mai ales prematurii nu ar trebui ţinuţi deloc sub razele directe ale

soarelui. Când scoateţi sugarul mic afară, într-o zi însorită, e mai bine să-l protejaţi cu o umbreluţă, de

exemplu.

  • 2. Copiii sub 6 luni nu trebuie daţi cu creme de protecţie solară de uz general. Folosiţi creme

speciale pentru copii mici dacă, în anumite circumstanţe, nu puteţi să feriţi sugarul mic de soare.

  • 3. Expunerea la soare (plaja) între orele 10 şi 16, în sezonul cald, trebuie evitată în

totalitate. Acest lucru este valabil pentru toţi copiii, mici şi mari, dar şi pentru adulţi. A nu se înţelege că este interzis să se iasă afară între aceste ore! Copilul poate să iasă afară dar cu capul acoperit şi,

deasemnea, cu o îmbracăminte uşoară care să îi protejeze pielea.

  • 4. Pentru copii se va folosi o cremă cu factor de protecţie de MINIM 15. Aceasta se va reaplica la

fiecare 2 ore dacă copilul nu se îmbăiază sau după fiecare baie în apă. Evitaţi produsele care conţin oxibenzonă, aceasta, absorbită prin piele, se pare că are efecte similare cu estrogenul.

  • 5. Este foarte bine ca şi copiii să folosească ochelari de soare.

  • 6. Este interzisă frecventarea de către copii a saloanelor de bronzat.

  • 7. Copiii cu tenul foarte alb, cu aluniţe, pistrui şi cei care au cazuri de cancer de piele în familie

trebuie protejaţi cu şi mai mare atenţie.

  • 8. Aceste recomandări se aplică tuturor grupelor de vărstă, nu numai copiilor mici.Această

precizare e utilă deoarece s-a constatat că, după 9-10 ani, părinţii nu mai acordă atât de multă atenţie protecţiei solare a copilului.

  • 9. În cazul în care copilul ia medicamente de orice tip, întrebaţi medicul dacă este permisă

expunerea la soare pe durata tratamentului. Unele medicamente cresc sensibilitatea pielii la razele

ultraviolete.

Pe lângă pericolul real reprezentat de cancerul de piele, expunerea neprotejată la soare poate provoca şi

Pe lângă pericolul real reprezentat de cancerul de piele, expunerea neprotejată la soare poate provoca şi alte probleme. Dintre cele serioase menţionez insolaţia, care, la copil, poate fi destul de periculoasă, dar şi arsurile solare. Deasemenea, soarele puternic îmbătrâneşte şi usucă pielea şi poate cauza complicaţii în cazul copiilor cu boli dermatologice.

Există în unele familii temerea că prin limitarea expunerii directe la soarele puternic de amiază, organismul copilului va nu va produce suficientă vitamina D. Acest lucru este fals. Vitamina D, în cantităţile necesare bunei funcţionări a organismului pe timp de vară, se va produce şi prin expunerea la soare după orele 16 sau dimineaţa înainte de ora 10.

Nu uitaţi: Copilul trebuie încurajat să petreacă cât mai mult timp în aer liber. Aceste recomandări au doar scopul de a limita efectele nocive ale radiaţiilor solare, NU de a descuraja activităţile în aer liber.

Despre fontanele

Despre fontanele Fontanelele sunt punctele moi de pe capul bebeluşului care apar la întalnirea oaselor imature

Fontanelele sunt punctele moi de pe capul bebeluşului care apar la întalnirea oaselor imature ale cutiei craniene. Prezenţa fontanelelor şi structura mai moale, cartilaginoasă, a oaselor craniului, au următoarele efecte benefice:

- fac posibilă naşterea pe cale naturală prin adaptarea capului copilului la dimensiunile

bazinului mamei în momentul naşterii. În lipsa zonelor moi ale craniului nou-născutului, naşterea pe

cale vaginală ar fi imposibilă - permit creşterea creierului în interiorul cutiei craniene în primele luni de viaţă

- protejează copilului de efectele grave ale unor posibile traumatisme craniene. Deşi

poate părea paradoxal, fontanelele reprezintă un factor de protecţie al creierului. În momentul unei lovituri, oasele craniului, în loc să se fractureze, se pot mişca uşor între ele datorită structurii lor

cartilaginoase şi a fontanelelor, rămânând astfel intacte.

Despre fontanele Fontanelele sunt punctele moi de pe capul bebeluşului care apar la întalnirea oaselor imature

Deşi mulţi părinţi se tem să atingă capul copilului în zona fontanelei, trebuie spus că la acest nivel, sub piele, există o bandă fibroasă bine dezvoltată care uneşte oasele si acoperă creierul copilului. Astfel, capul copilului poate fi ţinut în mână fără teama că l-am putea răni prin fontanelă.

La naştere, copilul poate prezenta 6 fontanele dar, în practică, ne interesează fontanela anterioară pentru că este cea mai mare şi cea mai uşor de examinat.

Care sunt dimensiunile fontanelei anterioare?

Spre deosebire de alte măsurători care se fac în perioada de sugar şi care sunt relativ precise (greutate, talie, perimetru cranian, etc.) fontanela anterioară poate să prezinte variaţii mari de dimensiune, de la un copil la altul.

Majoritatea copiilor vor avea o fontanelă de 2/2 cm DAR, trebuie precizat, că pot fi perfect normale fontanele mai mici sau mai mari decât această valoare medie.

În primele luni după naştere, fontanela anterioară poate chiar să se lărgească temporar, la mulţi

sugari sănătoşi. În general, medicul specialist pediatru va decide, în urma unui consult complet şi cunoscând tot istoricul copilului, de la naştere până în prezent, dacă fontanela anterioară este normală sau nu. Tot pediatrul vă poate recomanda analize sau investigaţii suplimentare.

Când se închide fontanela anterioară?

Oricând între 3 şi 24 de luni (după unii autori şi mai târziu de 24 de luni). Este foarte important de ştiut acest lucru, mai ales în ţara noastră, unde se practică încă, de unii medici, întreruperea administrării de Vigantol în cazul închiderii fontanelei anterioare (care se poate produce încă de la 3 luni). Este o practică greşită, lipsită de argument ştiinţific si potenţial periculoasă pentru că măreşte semnificativ riscul de rahitism. Nu există nici o dovadă că o dată cu inchiderea fontanelei, nu mai "creşte creierul". Este o supoziţie, un mit. Evaluarea dezvoltării craniene la sugar se face prin măsurarea periodică a perimetrului capului. Dacă aceasta este în limite normale, nu se va întrerupe administrarea de vitamina D (şi nici nu se va diminua doza), chiar dacă fontanela anterioară s-a închis.

Fontanela anormală

  • 1. O fontanelă prea mare poate avea următoarele cauze: rahitism, sindrom Down (de obicei

diagnosticat de la naştere), acondroplazie, presiune intracraniană crescută, hipotiroidism congenital, etc. Suspiciunea se ridică în urma unor consulturi repetate în care se va măsura cu maximă precizie atât fontanela, evoluţia ei în timp dar şi perimetrul cranian. Medicul vă va recomanda analize de laborator şi/sau investigaţii imagistice (ecografie transfontanelară, CT, RMN).

  • 2. O fontanelă prea mică sau închisă asociată cu un perimetru cranian sub limită poate fi

cauzată de craniosinostoză, microcefalie, etc. Şi în cazul acesta se vor face atât analize de sânge cât şi investigaţii imagistice pentru stabilirea unui diagnostic corect.

  • 3. O fontanelă umflată, bombată ridică suspiciunea de hidrocefalie, infecţii (meningită), hemoragii

craniene, traumatisme, etc. Dacă observaţi bombarea permanentă a fontanelei se impune consult medical cât mai prompt. De reţinut: poate să apară o bombare scurtă, de moment, a fontanelei la copilul care tuşeste, vomită, plange sau face alt tip de efort. Aceasta este normală.

  • 4. O fontanelă deprimată, înfundată poate fi un semn de deshidratare si impune tratament medical

prompt.

  • 5. O fontanelă pulsatilă poate fi întâlnită la unii sugari perfect sănătoşi şi este adesea absolut

normală. Dar, din cauză că uneori acest semn poate indica prezenţa unei boli neurologice sau vasculare, se impune un control medical la toţi sugarii la care părinţii observă pulsatilitatea fontanelei.

Nu uitaţi:

Vigantolul nu se întrerupe şi nici nu se scade doza în cazul închiderii fontanelei anterioare DECÂT dacă copilul are masurători anormale ale perimetrului cranian sau rezultate anormale ale unor investigaţii de laborator sau imagistice efectuate pentru această problemă.

Ecografia de şold la nou născut şi sugar

Ecografia de şold la nou născut şi sugar Ecografia de şold este una dintre examinările esenţiale

Ecografia de şold este una dintre examinările esenţiale pentru depistarea displaziei de dezvoltare a şoldului. Este o examinarenedureroasă, sigură şi poate fi repetată de câte ori este nevoie, fără a pune în pericol sănătatea copilului.

Ce este displazia de dezvoltare a şoldului?

Displazia de dezvoltare a şoldului este o anomalie caracterizată prinpoziţia anormală a capului femural în articulaţia şoldului. În loc să fie bine fixat în articulaţie, capul femural se mişcă anormal sau poate chiar să iasă din articulaţie, situaţie în care vorbim despreluxaţia şoldului. Există mai multe grade de displazie, în funcţie de severitatea acesteia. Aceste grade se pot determina doar ecografic sau prin efectuarea unei radiografii. Radiografia este indicată doar daca nu există posibilitatea efectuării unei ecografii sau dacă copilul are peste 6 luni, când ecografia devine, practic, inutilă. Această anomalie poate să fie vizibilă încă de la naştere sau poate deveni aparentă ceva mai târziu. Netratată, displazia de şold a sugarului se poate solda cu probleme la mers, picior afectat mai scurt, durere, osteoartrită în perioada de copil şi adult.

Factori de risc pentru displazia de şold

Displazia de şold apare cu o frecvenţă de peste 1 la 1000 de naşteri şi afectează mai frecvent copiii născuţi din sarcini cu oligohidramnios sau prezentaţie pelvină. Deasemenea, sunt mai des afectate fetele (de patru ori mai frecvent decât băieţii), copiii care au fraţi sau părinţi care au suferit de displazie de şold şi copiii cu greutate mare la naştere (peste 4000g), în special dacă mama se află la prima sarcină. Torticolisul congenital sau piciorul strâmb congenital sunt, deasemenea, factori de risc pentru displazia de dezvoltare a şoldului.

Ecografia de şold este recomandată tuturor copiilor cu unul sau mai mulţi factori de risc. Ea se va efectua, ideal, la 4-6 săptămâni de viaţă.

Simptome

În formele uşoare copilul poate să nu prezinte nici un simptom la examinarea de rutină. Atunci când simptomele sunt prezente, medicul copilului va sesiza o mişcare anormală a femurului în articulaţia şoldului, inegalitate în lungimea membrelor, mişcări reduse ale coapsei sau asimetria pliurilor pielii de pe faţa posterioară a coapsei. Părinţii pot observa şi ei unele dintre aceste modificări şi să solicite consult medical.

Ecografia de şold

Ecografia de şold ar trebui efectuată, în mod ideal,

tuturor copiilor, în jurul vârstei de 4-6 săptămâni pentru

depistarea unei eventuale anomalii de dezvoltare a articulaţiei şoldului. Depistarea cât mai rapidă a displaziei uşurează mult tratamentul, astfel încât, în majoritatea cazurilor, nu va fi nevoie de montarea unui aparat special (hamul Pavlik) sau a gipsului. Ecografia de şold se poate efectua, teoretic, până la 6 luni, când devine inutilă din cauza osificării capului femural care va împiedica pătrunderea ultrasunetelor. Dacă în ţările dezvoltate, ecografia de şold face parte dintre examinările de rutină ale nou-născutului şi sugarului, în ţara noastră ea este mai greu accesibilă deocamdată.

Câteva metode de prevenire a displaziei şoldului

tuturor copiilor, în jurul vârstei de 4-6 săptămâni pentru depistarea unei eventuale anomalii de dezvoltare a
  • 1. Nu înfăşaţi niciodată nou-născutul şi sugarul cu picioarele întinse şi lipite între ele. Picioarele

copilului trebuie să se poată mişca liber. Studiile indică faptul că în populaţiile în care înfăşarea

strânsă a copilului, cu picioarele întinse, este o practică comună, incidenţa displaziei de şold este de 5

ori mai mare.

  • 2. Când ţineţi copilul în braţe nu îi întindeţi picioarele ci menţineţi-le desfăcute (crăcănate). În

literatura medicală este cunoscut faptul că sugarii africani care sunt purtaţi constant pe spatele, pieptul sau şoldul mamei, cu picioarele desfăcute, dezvoltă cu totul excepţional displazie de şold.

Nu uitaţi:

  • 1. Dacă aveţi posibilitatea, duceţi copilul la o ecografie de şold, de control, de preferat la 4-6

săptămâni sau şi mai târziu, până în jur de 6 luni. Cu cât investigaţia este efectuată mai devreme cu atât ea este mai fidelă.

  • 2. Dacă copilul are factori de risc pentru displazia de şold (vezi mai sus) ecografia este obligatorie.

  • 3. Ecografia este o metodă de investigaţie nedureroasă care nu are nici un efect nociv asupra

organismului copilului.

Despre Vigantol

Despre Vigantol Vigantolul (vitamina D3) se administrează copiilor pentru prevenirea rahitismului , în principal. Alte utilizări

Vigantolul (vitamina D3) se administrează copiilor pentruprevenirea rahitismului, în principal. Alte utilizări sunt în cazuri de boli cronice, malabsorbţii intestinale, boli endocrine (paratiroida) care implică deficienţe de osificare.

În România recomandarea actuală este de a administra Vigantolul (sau alte preparate de vitamina D) pâna la vârsta de 2 ani continuu. După vârsta de 2 ani medicul copilului va stabili dacă este benefică continuarea in aceeaşi schemă sau administrarea doar în lunile de iarna împreună cu un

supliment de calciu.

Pentru sugarul sănătos, născut la termen şi alimentat corect, necesarul de Vigantol este de 2 picaturi zilnic. Acestea se vor administra de preferinţă direct în guriţa copilului având grijă să nu picurăm mai mult decât trebuie. Se pot pune şi într-o linguriţă de plastic, singure sau cu puţin lapte. Nu este bine să punem picăturile în biberon deoarece o mare parte din substanţă se va pierde pe pereţii sticluţei.

Există anumite controverse legate de valabilitatea soluţiei de Vigantol. Unele studii au arătat ca după o lună de la deschiderea flaconului substanţa activă (vitamina D3) se inactivează datorită contactului repetat cu aerul. De aceea ar fi de preferat înlocuirea flaconului după o lună în condiţiile în care preţul este destul de mic.

Pentru a ocoli problema valabilităţii soluţiei de Vigantol aceasta se poate înlocui cu tablete Vigantoletten. Puteţi folosi Vigantoletten 500 care se administrează zilnic sau Vigantoletten 1000 care se administrează o dată la două zile. Tabletele se dizolvă uşor într-o linguriţă cu lichid.

Atenţie: vitamina D nu protejează împotriva rahitismului în cazul în care alimentaţia copilului este incorectă, săracă în surse de calciu.

Tabel diversificare sugar

Ideal, diversificarea va fi începută la 6 luni, atunci când tubul digestiv al bebeluşului este pregătit să proceseze alimente noi. În cazul copiilor care au crescut foarte mult în primele luni de viaţă şi nu se mai satură doar cu laptele, se poate începe diversificarea la 4 luni, doar la sfatul medicului pediatru.

VÂRSTA

FRUCTE

LEGUME

ALTELE

4-6 LUNI

Mere, avocado, banana, pere

Fasole verde, cartof dulce, dovleac

Cereale pt. copii sub 6 luni

6-8 LUNI

Nectarine,

Morcovi,

Iaurt, brânză

piersici, mango,

conopidă,

slabă de vaci,

prune, caise

pastârnac,

pui, curcan,

 

mazăre,

ulei, cereale pt

dovlecel, +/-

copii peste 6

cartofi

luni, gălbenuş,

 

tofu

8-10 LUNI

Struguri, kiwi,

Brocoli, fasole,

Vită, ouă, peşte

pepene, cireşe,

sfeclă,

alb, smântână,

smochine

castravete,

brânzeturi, unt,

 

vinete, ceapă,

ficăţel, paste

praz, ardei,

făinoase, orice

cartofi, ciuperci

tip de cereale, gemuri, compot

10-12 LUNI

Citrice, căpşuni,

Spanac, roşii

Peşte, porumb

ananas, cocos

(mălai)

DUPĂ 1 AN

Alune, nuci, zmeură, mure

Orice tip de legume

Lapte de vacă

integral, porc,

iepure,gâscă,

fructe de mare, alte tipuri de

carne, miere de albine

Diversificarea alimentaţiei sugarului - reguli generale de început

Diversificarea alimentaţiei sugarului - reguli generale de început Diversificarea alimentaţiei este un pas important în viaţa

Diversificarea alimentaţiei este un pas important în viaţa sugarului. Înainte de a începe diversificarea, e bine ca sugarul să fie văzut de medicul pediatru cu care veţi stabili dacă este momentul potrivit pentru introducerea alimentelor solide.

În general, ne interesează câteva aspecte legate dedezvoltarea psiho-motorie a sugarului: dacă are o bună coordonare a capului, dacă stă în şezut într-un scăunel şi, mai ales, dacă este interesat de alimente. Deasemenea, este foarte important ca sugarul să fie sănătos în momentul începerii diversificării. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi sugarul este la vârsta potrivită diversificării, se poate începe.

La câte luni începem diversificarea?

Sugarii alimentaţi exclusiv la sân vor începe diversificarea, în general, la 6 luni. Până la 6 luni, laptele de mamă este alimentul ideal şi suficient pentru a asigura nevoile de creştere ale copilului. Nu mai este recomandat ca sugarul alăptat să bea ceai sau sucuri de fructe!!Acestea nu sunt

necesare în primele luni de viaţă şi nu au valoarea nutritivă a laptelui de mamă. Ele doar ocupă stomacul mic al sugarului care, prin urmare, va suge mai puţin lapte. În cazul sugarilor alăptaţi la sân care se dezvoltă foarte bine în primele luni de viaţă, dobândesc rapid abilitaţile motorii menţionate mai sus şi sunt interesaţi de alimente, se poate începe diversificarea şi

mai repede dar doar la recomandarea unui pediatru.

Dacă până recent, sugarii alimentaţi artificial erau diversificaţi de la 4 luni, noile recomandări ale Academiei americane de pediatrie sunt pentru a aştepta până la 6 luni şi în cazul lor.

Aşadar, ca regulă generala, toţi copiii vor fi diversificaţi în jur de 6 luni.

Reguli generale în diversificare

  • 1. Se va da un singur aliment nou o dată şi se va urmări copilul 2-3 zile după introducerea acestuia

pentru a depista eventuale alergii sau intoleranţe. Dacă totul este ok, după 3 zile puteţi introduce un nou aliment. Această regulă este valabilă pentru toate alimentele noi, în primul an de viaţă al copilului.

Dacă suspectaţi o reacţie a copilului la un aliment, discutaţi cu pediatrul pentru a stabili dacă a fost o alergie sau doar o indigestie. Tot medicul vă va spune cum veţi proceda în viitor cu alimentul

respectiv.

Semne de alergie sau intoleranţă: erupţie roşie pe faţă, în jurul gurii, balonare, diaree, înroşirea pielii din jurul anusului, secreţii nazale sau oculare apoase, agitaţie fără alt motiv, vomă sau regurgitare accentuată.

  • 2. Alimentele noi se vor da cu linguriţa pentru că sugarul trebuie să înveţe tehnica alimentaţiei de

tip adult, să ia înghiţituri mici, eventual să le mestece şi apoi să le înghită. Este o deprindere importantă, o provocare pentru bebeluşul obişnuit doar să sugă. Este contraindicat să puneţi alimentele noi în biberon chiar dacă acestea sunt semi-lichide pentru că copilul va asocia orice tip de aliment cu suptul din biberon şi va accepta foarte greu, mai târziu, să

mănânce cu linguriţa. Va fi nevoie de timp şi răbdare pentru ca copilul să se obişnuiască să mănânce din linguriţă. La început sugarul poate să împingă afară mâncarea din guriţă, să o ţină în gură fără să o înghită, să închidă gura hotărât sau să întoarcă capul pentru a evita linguriţa. Insistaţi cu bândeţe, dar nu forţaţi copilul dacă nu vrea. Pur şi simplu încercaţi din nou în zilele următoare. Sunt preferate linguriţele de plastic speciale pentru copii. Cele de metal sunt mai greu acceptate de unii sugari la începutul diversificării.

  • 3. Se va începe cu cantităţi mici de aliment nou (câteva linguriţe) şi se va creşte treptat

cantitatea în zilele care urmează, în funcţie de pofta copilului. E posibil să treacă câteva săptămâni până când copilul va mânca o cană sau un borcănel întreg de diversificare. Până în momentul când copilul ajunge să mănânce suficient aliment solid la o masă cât să-l sature, veţi completa cu lapte aceste mese. Laptele, într-o cantitate moderată, se poate da şi înainte de alimentul nou dacă copilul

este foarte înfometat, astfel încat sugarul să se liniştească şi să fie calm în momentul în care îi oferiţi

alimentul nou.

  • 4. Nu are importanţă la ce masă începeţi diversificarea. Puteţi începe la masa de dimineaţă, la

prânz sau seara în funcţie de confortul dumneavoastră şi se starea copilului. Unii specialişti recomandă introducerea alimentelor noi dimineaţa pentru a putea urmări reacţia copilului pe parcursul

zilei. Cel mai important este, însă, ca sugarului să-i fie foame şi ca părinţii să nu fie grăbiţi atunci când introduc un aliment nou.

  • 5. Puteţi începe diversificarea cu alimente preparate în casă sau să folosiţi mâncarea la

borcănel pentru sugari din comerţ. Aceasta este sigură, testată, adaptată vârstei, singurul inconvenient fiind preţul ridicat. Atunci când hrăniţi copilul cu mâncare gata preparată, la borcănel, scoateţi într-un castron o cantitate mică cu care veţi hrăni copilului, restul puteţi să-l puneţi la frigider şi să-l oferiţi mai târziu. Dacă îl veţi hrăni pe sugar direct din borcan saliva acestuia va contamina tot conţinutul şi nu este recomandat să mai pastraţi ce rămâne pentru mai târziu, rămăşiţele vor trebui aruncate.

  • 6. Diversificarea se va face cu copilul aşezat în şezut, eventual într-un scăunel, nu pe spate şi nu

cu biberonul.

Care trebuie să fie primul aliment al sugarului?

Puteţi începe diversificarea cu oricare dintre următoarele: cereale (fără gluten până la 6 luni), banane pasate, mere pasate, pere pasate, morcovi fierţi şi pasaţi, dovlecel (fără sâmburi) fiert şi pasat, avocado, piersici (fără coajă) pasate. Bebeluşul sub 6 luni va primi fructele pasate doar după ce au fost coapte în cuptor în prealabil. Excepţie fac bananele care daca sunt foarte coapte (coaja se înegreşte) nu mai trebuie preparate termic.

Atentie! O masa de lapte va fi inlocuita cu un aliment nou solid, NU cu suc. Sucul nu reprezintă o masă în sine, el fiind sărac în calorii. El se poate da după masă sau între mese, ca hidratare, pentru aportul de vitamine şi pentru o obişnui bebeluşul cu gusturi noi, dar NU va înlocui o masă.

În ce ordine se introduc alimentele solide?

mănânce cu linguriţa. Va fi nevoie de timp şi răbdare pentru ca copilul să se obişnuiască

Dacă în trecut diversificarea alimentaţiei sugarului era dominată de multe reguli stricte si stufoase, astăzi specialiştii sunt mult mai liberali. S-au efectuat multe studii în ultimii ani care au arătat că nu exista nici un beneficiu real în atitudinea hiperprudentă în diversificare. Ipoteza conform căreia pot fi eliminate alergiile prin introducerea târzie a multor alimente s-a dovedit falsă, din pacate.

Deasemenea, ordinea introducerii primelor alimente este la latitudinea parinţilor. Este indiferent dacă primul aliment este fructul, legumele sau cerealele. Oricare dintre acestea este acceptat.Vedeţi şi: Diversificarea alimentaţiei sugarului - reguli de început si Tabel diversificare sugar

Cercetările moderne acordă o mai mare atenţie, însă, obezităţii la copil. S-a dovedit categoric că greutatea excesivă în perioada de sugar şi copil mic reprezintă un risc real pentru sănătatea viitorului adult. Se pare că, în multe cazuri, obezitatea, bolile cardiovasculare, diabetul sau astmul bronşic ale adultului au originea într-un dezechilibru cauzat în mica copilărie prin alimentaţie excesivă sau greşită, cu multe dulciuri, făinoase, pâine şi grăsimi, asociată cu activitate fizică insuficientă. Deasemenea, adăugarea de sare în alimente este contraindicată, studiile arătând că preferinţa pentru gustul sărat se dezvoltă în perioada de bebeluş prin oferirea alimentelor cu sare. Aşadar, atât cât se poate, nu săraţi mâncarea copilului.

Când facem diversificarea trebuie, totuşi, avute în vedere nişte reguli simple, de bun simţ, care ţin mai degrabă de igienă şi de sensibilitatea digestivă a copilului mic, sensibilitate care trebuie respectată. Astfel, diversificarea se va face cu grijă, oferind la început cantităţi mici dintr-un aliment nou şi respectând un interval de câteva zile între alimentele noi, pentru a nu produce indigestii şi intoleranţe

unui organism imatur.

Cerealele sunt adesea primul aliment al copilului. Ele sunt bine tolerate, sunt sănătoase, pot fi îmbogaţite cu fier.

Copii sub 6 luni vor primi cereale fără gluten!

Se poate începe cu o concentraţie mică de cereale în laptele de mamă sau în laptele praf. Unele cereale conţin deja formula de lapte dar ele pot fi oferite şi copiilor alăptaţi la sân. Nu are nici o importanţă ce masă de lapte o veţi înlocui cu cereale. Alegeţi momentul care vă convine şi, foarte important, un moment în care copilul e alert, vesel şi interesat. O masă de cereale simple sau in diverse combinaţii cu fructe, lactate, etc. poate să rămână în meniul copilului pe timp îndelungat, nu numai în perioada de sugar, ele fiind sănătoase şi nutritive la orice

vârstă, dacă sunt consumate fără excese.

Legumele pot fi introduse după cereale sau pot fi primul aliment al copilului. Începeţi cu

legume cu gust blând ca morcovii, dovlecelul, fasole verde, mazăre verde, pastârnac. Orice legumă trebuie gătită şi pasată la începutul diversificării şi este preferabil să se îndepărteze sâmburii acolo unde este cazul. Nu adăugaţi sare sau vegeta în piureul de legume! Nu uitaţi că preferinţa pentru gustul sărat este o obişnuinţa nu o necesitate, aşadar nu obişnuiţi copilul de mic cu sarea. Treptat puteţi introduce şi alte legume sub formă de piure Atenţie la legumele care fermentează şi produc multe gaze ca varza, fasolea uscata, mazarea uscata, lintea, broccoli. Acestea se vor da după 9-10 luni şi în cantităţi moderate la început. Nu abuzaţi de morcovi! Aceştia pot să cauzele constipaţie dacă sunt oferiţi zilnic în cantităţi mari sau colorarea în galben a tegumentelor copilului. Roşiile sunt foarte acide de aceea e mai bine să fie oferite după 10-12 luni.

Fructele pot fi şi ele primul aliment al copilului. Se poate începe cu mere, piersici, banane,

pere, avocado. Fructele se vor curaţa de pieliţă şi vor fi coapte dacă copilul are sub 6 luni. Ele se vor da, ca şi legumele, pasate. Puteţi continua, treptat, cu orice alt fruct preferaţi. EXCEPŢIE fac fructele din familia căpşunelor:

căpşuni, zmeură, mure, frăguţe! Acestea se vor da doar după un an pentru că pot produce alergii bebeluşilor. O altă excepţie o reprezintă citricele, care sunt foarte acide. Şi ele e mai bine să fie amânate până după 10-12 luni pentru că acidul poate provoca indigestii şi, prin eliminarea în scaun, poate favoriza apariţia dermatitei de scutec la sugarii mai mici. Ideal este ca bebeluşul să primească zilnic fructe.

Carnea va fi oferită după ce copilul a început diversificarea cu cereale, legume sau fructe. Se va

folosi carnea slaba de pui, curcan, vită, peşte, ficăţel. Este foarte important să o fierbeţi bine pentru a o steriliza complet. Ea se va pasa şi se va da cu piure-ul de legume. Nici carnea nu se va săra, de preferinţă. Puteţi folosi diverse ierburi aromatice pentru un plus de gust. Fructele de mare (scoici, crabi, calamari, caracatiţe, etc) se vor da doar după 1 an cu prudenţă!

Carnea slabă de porc se va oferi numai după 1 an sau şi mai târziu, celelate tipuri de carne(pasăre, vită, peşte) fiind mai sănătoase. Mezelurile din comerţ nu sunt sănătoase din cauza cantităţii mari de aditivi, conservanţi şi grăsimi şi nu ar trebui să intre în dieta bebeluşului şi a copilului. Carnea, ca sursă principală de fier, trebuie să fie prezentă zilnic în meniul copilului.

Lactatele vor fi oferite sub formă de brânză slabă de vaci sau iaurt după ce aţi început

diversificarea. Este contraindicat să folosiţi excesiv iaurtul cu fructe din comerţ, acesta conţine mult zahăr adăgat şi favorizează apariţia obezităţii şi dezvoltarea preferinţei pentru gustul dulce. Preparaţi iaurt cu fructe acasă, din iaurt simplu în care adăugaţi dumneavoastră fructe proaspete, este mult mai sănătos. După 9-10 luni puteţi să oferiţi copilului şi cantităţi mici din branzeturi mai complexe: caşcaval, caş, telemea desărată, schweiţer, etc. Înlocuirea laptelui praf cu laptele de vacă se va face după 1 an şi se va folosi laptele integral din comerţ.

Gălbenuşul de ou bine fiert poate fi oferit de două ori pe săptămână, după 6 luni,

mixat în piureul de legume. Albuşul de ou se amână spre 1 an pentru că este mai alergen. Untul sau uleiul vegetal pot fi adăugate în cantităţi mici (câteva picături), după 6 luni, în prânzul copilului. Acestea aduc un aport de lipide necesar creşterii.

Atenţie mare la alimentele cu care copilul mic se poate îneca: bucăţele prea mari de legume, carne, sâmburi, popcorn, bombonele, nuci. Nu lăsaţi niciodată un copil mic să mănânce

nesupravegheat!

Nu uitaţi:

  • 1. Obiceiurile alimentare sănătoase se formează din perioada de sugar. Greşelile alimentare la

bebeluş: mâncare prea dulce, prea grasă, prea sărată, pot crea obiceiuri nesănătoase care să dureze o viaţă.

  • 2. Evitaţi, pe cât este posibil, adăugarea de sare şi zahăr în mâncarea copilului. Înlocuiţi sarea cu

ierburi aromatice, pentru gust, şi zahărul cu fructele.

  • 3. Orice bebeluş poate avea câteva alimente pe care nu le doreşte. Nu insistaţi. Aveţi la dispoziţie

o mulţime de alte alimente sănătoase cu care să-l hrăniţi. Dar reveniţi periodic (o dată la o lună-două) la alimentul refuzat, e posibil ca între timp gustul copilului să se fi schimbat.

  • 4. Copiii sunt diferiţi şi părerile despre diversificarea lor sunt multe şi variate. Cel mai important

lucru este să vă urmăriţi copilul cu atenţie pentru a vedea cum reacţionează la fiecare aliment, indiferent ce păreri ascultaţi referitor la diversificare.

  • 5. Dacă întâmpinaţi greutăţi în procesul de diversificare sau aveţi orice fel de neclarităţi, cel

mai bine este să consultaţi un medic pediatru!

Stimularea imunităţii la copil. Modă sau necesitate?

Odată cu începerea toamnei şi reîntoarcerea copiilor în colectivităţi tot mai mulţi părinţi se întreabă dacă nu ar fi indicat să îşi trateze copiii cu o cură de stimulare a imunităţii. Desigur, îmbolnăvirile repetate ale celor mici sunt neplăcute şi preocuparea legată de prevenirea lor este una cât se poate de firească. Întrebarea este dacă aceste medicamente administrate copiilor, în cure destul de lungi şi complicate chiar sunt necesare şi folositoare ?

Stimularea imunităţii la copil. Modă sau nec esitate? Odată cu începerea toamnei şi reîntoarcerea copiilor în

Care sunt cele 3 modalităţi principale de imunostimulare cu preparate farmaceutice?

  • 1. Imunostimularea antibacteriană.

Aceasta se face cu preparate care conţin fracţiuni bacteriene de tip streptococ, stafilococ, hemofilus, klebsiella, diplococ şi altele. Aceste bacterii sunt cauza multor afecţiuni ale tractului respirator iar imunostimulatoarele de acest tip acţionează, cel puţin teoretic, exact ca un vaccin, instruind sistemul imun să răspundă mai prompt atunci când copilul va veni în contact, în comunitate, cu aceste bacterii. Cele mai folosite imunostimulatoare antibacteriene sunt Broncho-Vaxom, Ribomunyl, Luivac, Lantigen B şi IRS 19. Acestea se prezintă sub forma de tablete, pliculeţe cu prafuri, picături sau spray nazal şi se administrează în scheme specifice si care diferă de la un preparat la altul.

  • 2. Imunostimularea antivirală

Preparatul folosit frecvent în acest scop este Isoprinosine, se prezintă sub formă de tablete şi ajută organismul să lupte împotriva virozelor. El este contraindicat copiilor cu boli renale. Se fac cure preventive de 7-14 zile cu doze mai mici sau se administrează în timpul unei viroze în doze mai mari. Aceste doze se calculează în funcţie de greutatea copilului.

  • 3. Imunostimularea cu suplimente alimentare (extracte de plante, vitamine, minerale, etc)

Există o mulţime de preparate de acest tip în farmacii. Ele conţin diverse extracte de plante cu efecte tonice asupra organismului, unele conţin şi Echinaceea sau sunt îmbogăţite cu vitamine, minerale, antioxidanţi. Mai cunoscute sunt Septilin, Imunogrip, ImunoBaby, Viusid. Toate acestea sunt suplimente alimentare, nu sunt medicamente propriu-zise. Se administreză în scheme care

diferă de la un preparat la altul.

Se mai practică şi imunostimularea de tip homeopat (Oscilococcinum) dar nefiind specialist în homeopatie nu mă pot pronunţa legat de eficienţa acesteia.

În legatură cu preparatele menţionate anterior pot afirma, însă, ca rezultatele sunt variabile. Unii copii par să beneficieze de administrarea acestor imunostimulante, alţii nu răspund în nici un fel şi continuă să se imbolnăvească. Nu avem deocamdată o explicaţie ştiinţifică pentru acest fapt.

Modă.

În condiţiile în care în România se prescriu aceste medicamente pe scară foarte largă, multă lume are impresia ca ele sunt absolut necesare sau ca trebuie să fie extrem de eficiente din moment ce atâţia copii le primesc. Este bine ca părinţii să fie informaţi în legătură cu faptul că este foarte posibil ca acest tratament complicat şi destul de costisitor să nu aibă nici un efect. Imunitatea umană este un domeniu extrem de vast care încă conţine multe mistere, de aceea nu se poate da, la ora actuală o

explicaţie ştiinţifică pentru aceste diferenţe între copii. De ce unii răspund şi alţii nu, aceasta este încă o întrebare fără răspuns.

explicaţie ştiinţifică pentru aceste diferenţe între copii. De ce unii răspund şi alţii nu, aceasta esteaici . " id="pdf-obj-47-4" src="pdf-obj-47-4.jpg">

Adevarata protecţie antiinfecţioasă, singura atestată ştiinţific fără loc de dubii, se face printr-o alimentaţie corectă si un stil de viaţă sănătos. Aşadar, un copil activ, sănătos, care consumă zilnic fructe şi legume proaspete probabil că nu are nevoie de nici un fel de imunostimulare farmaceutică pentru că organismul său sănătos ştie să se apere în mod natural. Aceşti copii se pot îmbolnăvi, desigur, dacă intră în contact cu microbii respectivi, dar şansele ca ei să dezvolte forme grave de boală sunt minime.

Necesitate.

Pe de altă parte, copiii mai sensibili, care fac infecţii frecvente, cei care nu se alimentează corect, nu se odihnesc bine, suferă de anemii, alte deficienţe sau boli cronice, aceştia ar trebui să fie "clienţii" curelor de imunostimulare. Ei pot dezvolta forme mai grave de boală iar imunostimularea poate să reducă frecvenţa acestor episoade neplăcute. În general, în străinătate nu se practică imunostimularea decât pentru copiii cu risc, ea nu se recomandă de rutină tuturor copiilor, aşa cum se întâmplă la noi în ultimul timp. Un studiu despre efectele benefice ale imunostimulării la pacienţii cu risc crescut de infecţii respiratorii puteţi vedea aici.

Anemia feriprivă

Anemia feriprivă Anemia feriprivă este cea mai frecventă boală hematologică a copilariei . Se caracterizează prin

Anemia feriprivă este cea mai frecventă boală hematologică a copilariei. Se caracterizează prin scăderea concentraţiei de hemoglobină din sânge, hematii puţine, de dimensiuni mici. La originea acestei afecţiuni este lipsa de fier.

Boala se întâlneşte cu precădere în perioada 6 luni-2 anişi în adolescenţă datorită creşterii rapide şi aportului insuficient de alimente care conţin fier. În cazuri rare, anemia feriprivă poate fi întâlnită şi înainte de 6 luni, la copiii născuţi prematur, la cei care au sângerat la naştere sau a căror mame sufereau de anemie feriprivă în timpul sarcinii.

Cauze

De departe cea mai frecventă cauză a anemiei feriprive o reprezintă alimentaţia necorespunzătoare, săracă în fier. La aceasta se poate adăuga şi aportul insuficient de vitamina C, necesară pentru absorbţia fierului la nivelul intestinului. Cauze mai rare sunt: prematuritatea, gravida care suferă de anemie feriprivă, sângerări masive la naştere sau alte hemoragii, intoleranţe alimentare care determină sângerări în cantitate mică dar

constante la nivelul tubului digestiv

Simptome

În cazul anemiilor uşoare copiii pot fi palizi şi lipsiţi de energie. De obicei aceste forme de anemie sunt depistate întâmplator, în urma analizelor efectuate în alte scopuri.

În cazul anemiilor mai pronunţate copilul va fi vizibil palid, obosit, irascibil, cu un apetit scăzut. Majoritatea acestor copii continuă să ia normal în greutate, de aceea faptul că un copil are o greutate bună nu exclude prezenţa unei anemii. Chiar şi copiii supraponderali pot fi anemici. În cazul anemiilor netratate copilul poate să aibă întârzieri semnificative în dezvoltarea întelectuală. Părinţii mai pot observa creşterea foarte lentă a unghiilor, pica (copilul vrea să mănânce pământ, zugrăveală, monede, etc) dar şi faptul că copilul are o rezistenţă foarte scăzută la infecţii.

Consultul medical poate să mai indice tahicardie (creşte frecvenţa bătăilor inimii), sufluri la inimă, respiraţie accelerată, tonus muscular diminuat, letargie.

Tratament

Terapia anemiei se face cu preparate de fier şi durează mai multe luni. Ea va fi începută doar după efectuarea analizelor de sânge care vor confirma deficienţa de fier precum şi gravitatea anemiei. Tot în funcţie de rezultatele acestor analize se va stabili tipul şi durata exactă a terapiei.

Doza de fier folosită în general este de 3-4 mg per kg pe zi, indiferent dacă e vorba de picături, siropuri sau tablete. Deoarece concentraţia de fier diferă de la un preparat la altul,asiguraţi-vă că aţi cumpărat exact ce v-a indicat medicul şi verificaţi prospectul înainte de administrare. La copiii care nu consumă fructe şi legume proaspete se va administra şivitamina C în doza de 40mg per kg pe zi. Aceasta favorizează absorbţia fierului în tubul digestiv.

Cum administrăm fierul

1.

Fierul se dă în două doze, între mese. Absorbţia lui în intestin este mult scăzută dacă îl

1. Fieru l se dă în două doze, între mese . Absorbţia lui în intestin este
1. Fieru l se dă în două doze, între mese . Absorbţia lui în intestin este
1. Fieru l se dă în două doze, între mese . Absorbţia lui în intestin este
1. Fieru l se dă în două doze, între mese . Absorbţia lui în intestin este

administraţi împreună cu alimentele.

  • 2. Puteţi administra fierul cu suc de fructe proaspete. NU ADMINISTRAŢI FIERUL CU LAPTE.

  • 3. Fierul poate să păteze dinţii. Puneţi copilul să clătească gura cu apă după administrare.

  • 4. Fierul poate cauza crampe abdominale, greaţă, diaree sau constipaţie. Dacă aceste simptome

sunt deranjante, consultaţi medicul.

  • 5. Fierul colorează adesea scaunul în negru sau verde.

  • 6. Fierul este toxic în caz de supradozare. Nu lăsaţi niciodată medicamentul la îndemâna copilului.

  • 7. Eşecul terapiei cu fier în anemia feriprivă este cauzat, cel mai des, de administrarea greşită a

acestuia. Asiguraţi-vă că administraţi corect tratamentul şi nu săriţi peste administrări.

Alimentaţia în anemie

1. Fieru l se dă în două doze, între mese . Absorbţia lui în intestin este
  • 1. Lapte praf fortificat cu fier pentru copiii alimentaţi artificial.

  • 2. Dacă consumul de lapte este excesiv, limitaţi-l la MAXIM 500 ml pe zi pentru copiii

diversificaţi. Cu cât copilul va bea mai mult lapte cu atât va mânca mai puţine alimente solide, lucru

care nu este de dorit.

  • 3. Nu daţi lapte de vacă copiilor sub 1 an.

  • 4. Oferiţi copilului fructe şi legume bogate în vitamina C (citrice, cartofi, varză, conopidă, spanac,

roşii).

  • 5. Oferiţi copilului alimente bogate în fier: ficat, fasole uscată, cereale cu fier. O cantitate bună de

fier se mai găseşte şi în: carnea de vită, pui, curcan, peşte, prune uscate, caise uscate, stafide, legume de culoare verde, gălbenuş de ou, nuci.

Cum se monitorizează tratamentul

  • 1. În cazul anemiei severe (valoarea hemoglobinei scade cu mai mult de 2 unităţi sub valoarea

normală) se va face un set de analize la 10 zile după începerea tratamentului cu fier. Dacă rezultatele indică răspuns la tratament se va continua terapia prescrisă şi se vor repeta analizele dupa o lună. Dacă la o lună de tratament, rezultatele nu sunt satisfăcătoare atunci se va evalua terapia şi se

poate opta pentru tratament injectabil cu fier.

  • 2. În cazul anemiei uşoare (valoarea hemoglobinei a scăzut cu mai puţin de 2 unităţi sub valoarea

normală) primele analize se vor face la o lună de la începerea tratamentului cu fier.

  • 3. După normalizarea valorilor hemoglobinei, copilul nu este vindecat. El trebuie sa mai facăîncă 2-

3 luni de tratament cu fier pentru refacerea depozitelor din organism. Altfel, există riscul ca

anemia să recidiveze în scurt timp.

Cum prevenim instalarea anemiei feriprive la sugar?

Anemia feriprivă este definită ca scăderea concentraţiei de hemoglobină din sânge cauzată de un aport insuficient de fier. Sugarii reprezintă o populaţie des afectată de această boală care, netratată, poate să cauzeze întârzieri semnificative în dezvoltarea copilului, fizică şi intelectuală.

Iată câteva metode la îndemână prin care putem să prevenim instalarea anem iei feriprive la sugar.

Iată câteva metode la îndemână prin care putem să prevenim instalarea anemiei feriprive la sugar.

  • 1. Încercaţi să alăptaţi cel puţin 6 luni. Chiar dacă concentraţia de fier în laptele de mamă este mai

mică decât cea din laptele praf, fierul din laptele de mamă se absoarbe, în intestinul sugarului, de 5 ori mai uşor.

  • 2. Dacă după 6 luni menţineţi copilul DOAR pe lapte de mamă, fără să-l diversificaţi, este obligatorie

suplimentarea cu fier în doză de 1mg per kg corp.

  • 3. Alegeţi numai lapte praf fortificat cu fier pentru sugarii alimentaţi artificial.

  • 4. În cazul prematurilor sau a copiilor cu greutate mică la naştere se va face obligatoriu

suplimentare cu fier de la 2 luni. Dozele vor fi stabilite de medicul copilului.

  • 5. Folosiţi cereale fortificate cu fier încă de la începutul diversificării şi administraţi-le zilnic.

  • 6. NU hrăniţi sugarul cu lapte de vacă înainte de 1 an

  • 7. Pentru toţi copiii este indicată măcar o dozare de hemoglobină în perioada de sugar,în SUA

această dozare se face la 9 luni. În România, din păcate, această practică rămâne la latitudinea fiecăruia.

  • 8. În anumite ţări se practică pe scară largă administrarea profilactică de fier de la vârsta de 4

luni pentru copiii alăptaţi exclusiv la sân. Aceasta se face cu doze foarte mici de fier, 1mg/kg corp/zi. Este mai degrabă o metodă de precauţie, neexistând date clare referitoare la necesitatea

acestei profilaxii. Este bine să discutaţi despre această opţiune cu medicul copilului. În România această profilaxie nu este obligatorie.

Conjunctivita

Conjunctivita este o infecție a ochiului care apare mai frecvent la sugar și la copilul mic. Ea poate să afecteze și copilul mai mare sau adultul dar acest lucru este destul de rar, apărarea organismului fiind mai bine dezvoltată pe măsura înaintării în vârstă.

Conjunctivita este o boală infecțioasă, ea este produsă de virusuri sau bacterii care sunt transmise copilului mic de către alte persoane. Este destul de greu de identificat cine și când a transmis boala pentru că adulții și copiii mai mari, de obicei, sunt doar purtători ai acestor germeni fără să aibe nici un simptom.

Boala se manifestă prin secreții oculare anormale, albe, gălbui sau verzi, uneori umflarea sau înroșirea pleoapelor. Ea trebuie tratată de un medic. Chiar dacă există diverse picături oculare care se pot procura liber din farmacii, nu este recomandabil să tratăm conjuctivita după ureche. Tratamentele diferă mult, în funcție de tipul de conjuctivită pe care o are copilul iar unele dintre picături sunt contraindicate vârstelor mici. De aceea picăturile pe care le-a primit un copil pentru conjunctivită pot să nu fie cele potrivite pentru alt copil care are un alt tip de boală. Uneori este nevoie de tratament antibiotic pe gură în cazuri mai grave de conjunctivtă.

Pe lângă administrarea tratamentului prescris de medic, e bine ca părinții să mai cunoască câteva măsuri pe care le pot lua acasă pentru a ajuta copilul să se vindece cât mai repede:

  • 1. Respectați cu strictețe igiena mâinilor atunci când interacționați cu copilul, în special când îi

dați tratamentul. Conjunctivita este o boală contagioasă, germenele responsabil putând infecta copilul de pe mâinile adulților.

  • 2. Picăturile sau unguentul ocular trebuie administrate în ambii ochi, chiar dacă nu este bolnav

decât un singur ochi.

  • 3. Secrețiile abundente sau întărite vor fi curățate cu ser fiziologic. Este mai bine dacă

tampoanele de vată cu care ștergeți copilul la ochi au fost sterilizate in prealabil. Nu este nevoie să cumpărați seruri fiziologice scumpe, străine. Ele sunt identice cu serul fiziologic românesc pe care îl găsiți la orice farmacie. Nu ștergeți niciodată ambii ochi cu același tampon pentru a nu transfera infecția de la un ochi la altul!! Pentru fiecare ochi veți folosi un tampon diferit pe care e bine să-l atingeți cât mai puțin cu mâna. Înainte da administrarea tratamentului ochii trebuie curățați obligatoriu dacă există secreții.

  • 4. Sub tratament, conjunctivita trebuie să dea semne de îmbunătățire din primele două zile de

când ați început aplicarea de picături sau unguent. Dacă nu observați nici o ameliorare în 48 de ore duceți copilul înapoi la medic pentru a primi un alt tip de tratament. Din păcate nu există un singur medicament care să acopere întreg spectrul de microbi care cauzează conjunctivita de aceea uneori trebuie să încercăm mai multe tipuri de picături pentru a scăpa de o bacterie mai neobișnuită.

  • 5. Tratamentul durează 7 zile chiar dacă simptomele pot să dispară din prima zi de terapie.

  • 6. Dacă conjunctivita recidivează este obligatoriu să faceți o cultură din secreția oculară înainte

de a reîncepe administrarea de picături!

  • 7. Marea majoritate a conjuctivitelor se vindecă în câteva zile fără nici un fel de probleme sau

complicații.

Atenție la nou-născut. Conjunctivitele apărute în primele zile sau săptămâni de viață trebuie obligatoriu văzute rapid de medic pentru ca ele pot să fie semnul unei infecții generalizate.

Dermatita seboreică a sugarului

Dermatita seboreică a sugarului Dermatita seboreică este o afecţiune foarte frecventă în perioada de nou -

Dermatita seboreică este o afecţiune foarte frecventă în perioada de nou-născut şi sugar mic (până în 3 luni), aproximativ 50 la sută dintre bebeluşi manifestă simptome la un moment dat. În marea majoritate a cazurilor sunt forma blânde de dermatită seboreică care se vindecă fără intervenţii agresive. Cauzele dermatitei seboreice a sugarului nu sunt pe deplin înţelese, se presupune că în primele luni de viaţă există oactivitate excesivă a glandelor sebacee. Precizez acest lucru pentru că multe lume asociază dermatita seboreică cu o igienă precară a bebeluşului. Acest lucru nu este adevărat, chiar şi cel mai curat sugar poate dezvolta dermatită seboreică, secreţia exagerată de sebum nefiind cauzată de murdărie. Activitatea excesivă a glandelor sebacee se normalizează de la sine după 3-4 luni, de aceea nu se indică tratamente speciale pentru această boală, ea vindecându-se, practic, singură.

Cum se manifestă?

În dermatita seboreică scalpul copilului va prezenta cruste gălbui, adesea unsuroase, sfărmicioase care se desprind şi pot lasă pielea uşor roşietică şi iritată. Este frecvent întâlnită şi la nivelul sprâncenelor sau în jurul urechilor dar cel mai des simptomele apar la nivelul pielii păroase a capului. Crustele nu dor, în general nu dau mâncărimi şi copilul nu este deranjat de ele, problema fiind mai degrabă de natură estetică. Aceste simptome definesc dermatita seboreică în primele 3-4 luni de viaţă. Mai târziu, aceleaşi simptome pot semnala alte boli dermatologice, cel mai des mătreaţa, boli care trebuie tratate medical.

Cum putem trata dermatita seboreică acasa?

Chiar dacă nu putem controla secreţia excesivă a glandelor sebacee care cauzează dermatita seboreică (acestea se vor normaliza de la sine pe măsură ce copilul creşte), putem ameliora mult aspectul bebeluşului prin câteva metode simple, la îndemâna oricui.

  • 1. Înmuierea crustelor. Acesta este cel mai important pas pentru îndepărtarea eficientă a cojiţelor.

Nu sunt necesare creme speciale, se poate folosi ulei de măsline, fiert şi răcit, cu care se ung zonele afectate. După ce aţi uns scalpul bebeluşului îi veţi pune o căciuliţă pe cap pentru jumătate de oră, timp în care cojile vor avea timp să devină moi. Înmuierea doar cu apă, la baie, nu este suficientă, veţi obţine rezultate mult mai bune dacă înmuiaţi crustele înainte de baie, cu un ulei, aşa cum am precizat anterior.

  • 2. Curăţarea crustelor se va face după ce îi daţi jos căciuliţa, când crustele sunt moi, cu o perie

pentru bebeluşi, perie moale din păr, cu care se va freca uşor scalpul copilului. Peria ar trebui spălată după fiecare folosire. Pentru zona din jurul ochilor se pot folosi tampoane de vată în locul periei. Nu curăţaţi niciodată cojiţele uscate fără să le înmuiaţi în prealabil pentru că pielea de dedesubt se va irita şi rezultatul poate fi că vor apărea şi mai multe cruste a doua zi.

  • 3. Spălarea copilului se va face după curaţarea cu peria. Este important ca şamponul copilului să fie

unul cât mai blând şi cât mai sărac în chimicale şi parfumuri.

Acest proces e bine să fie repetat în fiecare seară, atât timp cât apar cojiţe noi. De regulă,

simptomele neplăcute dispar în câteva săptămâni, uneori chiar mai repede.

În cazul în care crustele reapar rapid şi în cantităţi mari, puteţi cere la famacie un unguent cu vaselină şi acid salicilic (de obicei se prepară chiar la farmacie) pe care să-l aplicaţi pe zonele afectate o dată sau de două ori pe zi după care veţi curăţa crustele cu peria.

Dacă copilul e mai mare de 3 luni şi dermatita seboreică persistă e bine să cereţi sfatul unui pediatru

sau a a unui dermatolog.

Erupţia dinţilor de lapte

Erupţia dinţilor de lapte este un proces normal în dezvoltarea copilului. Această etapă poate fi asociată uneori cu neplăceri ca: lipsa poftei de mâncare, febră. agitaţie, insomnie sau tulburări de

tranzit intestinal.

În acest articol veţi putea citi despre ce este normal, ce este anormal şi necesită asistenţă medicală precum şi câteva sugestii pentru ameliorarea neplăcerilor cauzate de apariţia primilor dinţi.

Când erup dinţii?

Erupţia dinţilor de lapte Erupţia dinţilor de lapte este un proces normal în dezvoltarea copilului. Această

Marea majoritate a sugarilor vor prezenta primii dinţi între 4 şi 7 luni. De cele mai multe ori este vorba despre incisivii inferiori. Este acceptabilă prima erupţie şi ceva mai devreme (3 luni) sau mai târziu (până la 1 an). Trebuie precizat că prematurii vor avea erupţia dentiţiei de lapte ceva mai târziu. Pentru copiii născuţi la termen, însă, e bine să ne orientăm după aceste intervale. Dinţii care erup prea devreme sau prea târziu pot fi semnul unor boli. De aceea e recomandabil săcereţi sfatul unui medic dacă copilului îi cresc primii dinţi de la 1-2 luni sau, din contră, copilul are deja 11-12 luni şi dinţii nu au erupt încă. Până la 3 ani copilul are trebui să aibă întregul set de 20 de dinţi de lapte.

Ce probleme pot să apară?

Chiar dacă unii copii depăşesc momentul erupţiei dentare fără nici un simptom, majoritatea vor avea una sau mai multe din următoarele manifestări:

  • - umflarea şi sensibilitea gingiei

  • - salivaţie abundentă

  • - iritabilitate, agitaţie

  • - tulburări de somn

  • - lipsa apetitului, mai ales pentru mâncare solidă

Deasemenea, în timpul erupţiei dentare pot să apară şi simptome mai serioase ca febra, diarea sau alimentaţie foarte dificilă. Există dispute în rândul specialiştilor legat de acestea, unii sugerând ca simpla erupţie dentară nu justifică aceste simptome. Astfel, putem afirma că este acceptabilă febra sub 38,5, scaunul mai moale dar nu diareic şi lipsa apetitului pentru solide. Lipsa apetitului este acceptabila 2-3 zile înainte plus 2-3 zile după erupţia dentară.

Dacă, însă, copilul dezvoltă febră mai mare, scaune apoase, dese, sau nu acceptă nici mâncarea lichidă atunci este recomandabil să cereţi sfatul unui pediatru. Există posibilitatea ca pe lângă erupţia dentară, copilul să sufere de o altă boală.

Ce putem face?

1. Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului.

1.

Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului.

1. Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului.
1. Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului.
1. Masajul gingiei cu degetul după spălarea în prealabil a mâinilor ameliorează discomfortul copilului.

La început e posibil să nu vă lase să-l masaţi dar, dacă insistaţi puţin, veţi avea succes.

  • 2. Inele speciale pentru gingii, batiste sau suzete răcite în frigider (nu congelate). Puteţi oferi

copilului aceste obiecte, mestecatul lor îl va ajuta.

  • 3. Geluri anestezice pentru gingii (Calgel, Dentinox). Acestea se folosesc dacă copilul pare să

sufere excesiv din cauza erupţiei dentare. Se aplică pe gingie o cantitate mică, în funcţie de recomandările fiecărui tip de produs. E important a nu se depăşi doza recomandată pentru că

anestezicul local în cantităţi excesive poate cauza probleme neurologice sau tulburări la înghiţire.

  • 4. Paracetamol sau Ibuprofen pentru calmarea durerilor sau febră. Acestea se vor administra în

doze calculate conform vârstei şi greutăţii copilului.

  • 5. Alimentaţia se va face cu mâncare preponderent lichidă, mulţi copii refuzând solidele din cauza

durerii. Este important ca copilul să fie bine hidratat. Alimentaţi-l cu ce vrea şi acceptă în cele câteva zile cât erup dinţii şi nu vă îngrijoraţi dacă nu mai doreşte tot ce mânca înainte. Îşi va relua alimentaţia diversificată la câteva zile după ce dinţii au erupt.

Când consultăm pediatrul?

  • 1. Oricând aveţi impresia că ceva nu este în regulă cu copilul, lucruri pe care nu le puteţi pune pe

seama erupţiei dentare.

  • 2. În caz de febră mare (peste 38,5), agitaţie şi plâns excesiv care nu se calmează la administrarea de

Paracetamol sau Ibuprofen.

  • 3. În cazul în care copilul nu mai mănâncă nici măcar mâncaruri lichide (lapte, lapte cu cereale, pireuri

apoase, etc.) şi pare deshidratat. Semnele de deshidratare sunt: urini concentrate, mai închise la culoare, mai puţin de 6 scutece ude în 24 de ore, buze uscate, crăpate, lipsa lacrimilor, piele uscată lipsită de elasticitate. Dacă copilul are

unul sau mai multe dintre aceste simptome şi nu acceptă să consume lichide (lapte, ceai, apă, sucuri, supe), solicitaţi asistenţă medicală imediat.

  • 4. În caz de scaune apoase, dese, care pot sugera o diaree de sine stătătoare.

  • 5. Dacă dinţii încep să erupă înainte de 3-4 luni sau dacă nu au început să erupă până la 11-12 luni,

dacă vi se pare că dinţii nu erup regulat, sunt anormal poziţionaţi pe gingie, etc.

  • 6. În cazul dinţilor neonatali (dinţi prezenţi de la naştere) care se mişcă sau fac dificilă alăptarea la

sân.

Igiena dinţilor

Drumul către un zâmbet frumos începe încă din primul an de viaţă al copilului, igiena dentară de timpuriu fiind esenţială pentru dinţii albi şi sănătoşi de mai târziu.

Bebeluş

Apariţia primilor dinţi impune şi necesitatea păstrării lor cât mai curaţi. Smalţul dinţilor bebeluşului este mai fin decât cel al adultului şi, deci, mai sensibil la acţiunea substanţelor nocive care cauzează caria dentară, acizi şi bacterii care se acumulează în gură în decursul unei zile. De aceea copilul trebuie spălat pe dinţi de mic pentru a preveni apariţia cariilor. Se creează astfel un obicei sănătos care va avea efecte benefice pentru tot restul vieţii, dinţii sănătoşi fiind un element important al stării de bine fizice dar şi un atu estetic, atunci când zâmbetul este fumos şi îngrijit.

Igiena dinţilor Drumul către un zâmbet frumos începe încă din primul an de viaţă al copilului,

Chiar dacă dinţii de lapte vor fi înlocuiţi la un moment dat, carierea sau pierderea lor prematură (înainte de apariţia dinţilor definitivi) pot destabiliza gingia, dinţii definitivi pot creşte în poziţii anormale. La aceasta se adaugă problemele curente ale unui copil cu carii: dificultate la mâncat, durere, respiraţie urât mirositoare, aspect inestetic şi prezenţa constantă în gură a unui focar de infecţie. De aceea spălarea dinţilor de lapte este la fel de importantă ca şi spălarea dinţilor definitivi şi nu trebuie făcut nici un rabat de la igienă pe motiv că oricum aceşti dinţi vor fi schimbaţi.

  • 1. Folosiţi o perie specială pentru curăţarea dinţilor bebeluşului. Aceasta se găseşte în comerţ. Există şi

periuţe care se aplică pe degetul adultului ca un degetar.

  • 2. Puteţi folosi o pastă de dinţi specială pentru bebeluşi şi copii mici, în cantitate mică.

  • 3. Dinţii vor fi spălaţi de două ori pe zi, dimineaţa (sau la prânz) şi seara înainte să puneţi copilul la culcare,

după ce acesta a mâncat.

Igiena dinţilor Drumul către un zâmbet frumos începe încă din primul an de viaţă al copilului,
  • 4. Caria de biberon este o afecţiune care afectează mai des sugarul obişnuit să adoarmă cu biberonul cu lapte în

gură. În general, punerea la somn a copilului cu un biberon cu mâncare este descurajată de specialişti. Este o

practică riscantă, atât pentru sănătatea dinţilor cât şi pentru ca există riscul ca sugarul să se înece cu lapte în

somn.

  • 5. Începeţi prin a curăţa câteva secunde dinţişorii copilului, în zilele următoare, cu rabdare, il veţi convinge

să va lase mai mult să-i curaţaţi dinţii. Din experienţa personală: în general copilului îi place această operaţiune şi o acceptă fără proteste.

  • 6. Obişnuiţi copilul să fie curăţat pe dinţi zilnic, nu o faceţi doar ocazional. Este important ca această

deprindere să devină un obicei firesc şi nelipsit în rutina lui zilnică.

  • 7. În cazul copiilor cu dinţi sănătoşi nu este necesară suplimentarea alimentară cu Fluor.Simpla lor spălare

zilnică este suficientă.

  • 8. În cazul copiilor cu dinţi stricaţi de timpuriu este bine să consultaţi un stomatolog. Acesta va evalua

starea dinţilor, obiceiurile de igienă, factorul genetic şi vă va recomanda un supliment cu Fluor dacă consideră că

este necesar. Nu administraţi aceste suplimente după ureche, fără recomandarea unui stomatolog (sau a unui

pediatru).

Copilul mare

1.Pe măsură ce copilul creşte acesta va dori să se spele singur pe dinţi. Lăsaţi