Sunteți pe pagina 1din 3

Fara a acoperi intregul evantai de atitudini programatice (derutant de larg la T udor Arghezi), Testament este definitorie pentru conceptia

despre misiunea poetul ui si natura poeziei, fiind considerata arta poetica argheziana cea mai importan ta. Discursul fixeaza esenta poeticului, conditia creatorului, raportul lui cu p ropria arta si cu lumea, speculand asupra tehnicii, materialelor si practicilor p oetice; dincolo de poezia despre poezie", textul se construieste ca o ampla medit atie asupra destinului colectivitatii, a relatiei individualitatii creatoare - a rtistul - cu natia, vazuta in simultaneitatea generatiilor ei trecute si viitoare , a istoriei colective, ca progresiva inaltare prin cultura. in centrul discursu lui, vocea lirica e cea a poetului-bard, conducator al cetatii si mediator in re latia ei cu Dumnezeu si cu stramosii. Toate aceste aspecte orienteaza, in tradit ie romantica, viziunea despre poezie spre o dimensiune sociala. Scrisa pentru a fi plasata in deschiderea volumului Cuvinte potrivite (titlul volumului imprumut a una din sintagmele-cheie prezente in textul poeziei Testament), aceasta arta p oetica este un monolog n8p2115ns16kms solemn, rostit de catre poetul-patriarh, un legat artistic transmis fiului si, i mplicit, viitorimii. Metafora centrala a poeziei este cartea, sinonima cu poezia. Ea este unicul bun lasat mostenire pentru a-si indeplini cu prioritate rolul de liant intre generat ii, de la eul creator la fiul" caruia ii este destinata si impreuna cu strabunii" pe care-i eternizeaza. Opera e cea care exprima si construieste constiinta unita tii de neam, sublimata si spiritualizata prin arta. in seara razvratita", sinteza de timpuri rezolvate in prezentul etern, se petrece transferul, adevarata transu bstantiere, de la creator la destinatarul creatiei, dinspre trecut inspre viitor ul profetit. Timpul creatiei, al transmiterii ei testamentare si al istoriei in dubla dimensiune, trecutul si viitorul, se comprima, sublimat, intr-un moment de gratie, acelasi cu momentul adresarii oraculare: Nu-ti voi lasa drept bunuri dup a moarte / Decat un nume adunat pe-o carte". Pentru a sublinia valoarea si, indeosebi, implicatiile pe care mostenirea le are asupra vietii mostenitorului, poemul stabileste o succesiune de echivalente ale c artii": cartea-treapta, cartea-hrisovul vostru cel dintai, cartea-cuvinte potriv ite, cartea-Dumnezeu de piatra, cartea-rodul durerii de vecii intregi, cartea-sl ova de foc si slova faurita. insumate, aceste succesive echivalari dau definitiasinteza a poeziei. Textul arghezian este, astfel, un amplu discurs apodictic cu iz didactic - o invatatura pentru fiu, un sfat pentru mostenitor - care se struc tureaza prin revenirile la metafora centrala, cartea" (id est poezia), fiecare di ntre aceste reluari fiind amplificate prin explicatii metaforice. Cartea-treapta este cea care-i va da mostenitorului constiinta filiatiei, asezan du-1 in locul cuvenit, de urmas al poetului, el insusi succesor al strabunilor" as umati. Veriga de legatura intre generatii si timpuri istorice crescute organic, t reapta este, totodata, cea care inlesneste urcusul rapilor si gropilor adanci", a ccelereaza progresul si schimba suitul pe branci in zvelt urcus. Chinul suisului secular - o Golgota a intregului neam - diminuat acum, gratie treptei, e compen sat printr-un mai accelerat ritm, prin ajungerea mai rapida spre destinatia visa ta. Treapta e, implicit, o amintire a veacurilor grele, a existentei ingenunchea te si impovarate a parintilor, mosilor si stramosilor, pentru care drumul prin ra pi si gropi adanci" a insemnat sacrificiu asumat cu nadejdea spre un viitor mai bun. Din recunostinta fata de suferinta uriasa acumulata prin existentele indivi duale, ca si prin cea colectiva, a lungului sir de generatii de sacrificiu din t recut, cartea primita mostenire - pretios bun de familie si de neam - va deveni una de capatai", obiect de cult si depozitar de adevar istoric. Ea legitimeaza ex istenta, statutul, drepturile si privilegiile mostenitorului, fiind primul lui hr isov" si intaiul inscris oficial al natiei. Act cu valoare juridica, purtand ins emne voievodale, cartea-hrisov il atesta pe posesorul ei drept urmas legitim de creator, cu drept ul asupra numelui si a originii sale si, implicit, cu obligatia de a-si cinsti i naintasii. Transferul pronominal, de la tu" la voi", subliniaza incarcatura metafo rica a substantivului fiu", semn generic pentru posteritate, spre care, de fapt, se orienteaza mesajul eului liric: Aseaz-o cu credinta capatai / Ea e hrisovul vo stru cel dintai, Al robilor cu saricile pline / De osemintele varsate-n mine." S

uperba imagine a poetului - osuar viu, depozit in care s-au sintetizat si decant at strabunii" din sutele de ani" - sugereaza ca mostenirea cartii" se va dubla, cac i, la vremea randuita, el se va varsa in fiul" ce-i va perpetua existenta, asigur and, astfel, continuitatea neintrerupta a neamului". Concentrata asupra cartii transmise, strofa urmatoare clarifica statutul operei si pe cel al artistului, vazut in dimensiuni demiurgice, ca cel ce face, ab init io, poezia insasi. Cartea trecuta in proprietatea urmasului e una intemeietoare i n ordine culturala. Anterioare ei sunt sapa, brazda, plavanii, sudoarea seculara a muncii brute. Opera, poezia sunt, prin urmare, nu numai produsul individualita tii creatoare, fruct al artistului singular, ci si rod al sintezei istorice, sal t produs in urma trudei acumulate prin veacuri si orientate obscur" spre un indep artat ideal creator. Poezia va rascumpara astfel un intreg trecut osandit, il va eterniza, sublimandu-i suferinta si truda: Ca sa schimbam, acum, intaia oara, / Sapa-n condei si brazda-n calimara, / Batranii au adunat, printre plavani, / Sud oarea muncii sutelor de ani. / Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am iv it cuvinte potrivite / Si leagane urmasilor stapani." insemn cu puteri magice, c artea e, totodata, singura capabila sa schimbe conditia posesorului ei, facand d in el primul urmas stapan" intr-o lunga filiatie de robi". Creatia artistica va intrebuinta un material lingvistic vechi, aspru, limba rudi mentara a muncii cotidiene, pe care insa o va slefui, scotandu-i la lumina poten tialul expresiv: Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potr ivite / Si leagane urmasilor stapani." Pastrand nealterata seva primitiva a graiu lui", imprecatia si forta lui mobilizatoare, poezia va indulci rudimentarul si v a lumina puterile de adancime ale limbajului. Vor rezulta cuvinte potrivite" - si ntagma ce da titlul volumului din 1927. Arta versului, vazuta de Arghezi drept m estesug artizanal, inseamna selectie, slefuire, cantarire a sensurilor, potrivea la in montura de orfevru a unor cuvinte scanteietoare, asemeni pietrelor pretioa se. Joc superior, poezia infrumuseteaza tot ce atinge, transfigureaza alchimic, d upa o formula misterioasa, mizeriile fetide, realitatile insalubre, materiile de scompuse. Ea are puterea de a innobila, asadar, nu numai pe fiul-cititor, ci ins asi lumea: Facui din zdrente muguri si coroane. / Veninul strans l-am preschimbat in miere, / Lasand intreaga dulcea lui putere. // [...] Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi." Verbul poetic isi trage sevele de p retutindeni, caci chiar si cele mai intunecate aspecte ale lumii pot fi generato are de arta. in acest punct, conceptia argheziana despre poezie se vadeste tribu tara poetilor blestemati, maudits, decadentilor franco-belgieni ce constituie pr ima varsta a simbolismului european. Cu predilectie, noutatea volumului lui Char les Baudelaire, intitulat Fleurs du mal, il va fi influentat pe poetul roman, as a cum, de altfel, si-a pus amprenta pe intreaga poezie moderna, provocand mutati i ale categoriei estetice a frumosului. Prin ceea ce se va numi, de la Baudelair e incoace, estetica uratului, traditionala dihotomie aristotelica intre , frumos (cu variantele sale suavul, nobilul, inaltut) si urat nu va mai fi operanta in poezia modernista. , in succesiunea definitiilor cartii, poemul arghezian revine la ideea unei arte/p oezii cu functie sociala justitiara. Cenusa mortilor", element rezidual, devine, prin poezie, Dumnezeu de piatra"; prin carte se eternizeaza j monumental trecutul , se instituie, ca suprema datorie, cultul mortilor. Poezia este, astfel, un mar tor inalt, transcendent, ce supravegheaza lumea comuna si ! viata traita. Ea va pastra permanent doua fete - trecutul si viitorul, profanul , si sacrul, suferin ta si rascumpararea, efortul si jocul, frumosul si uratul - fiind i o sinteza a lumii, un punct nodal al istoriei: Hotar inalt, cu doua lumi pe poale, / Pazind i n piscul datoriei tale." Prin forta Verbului poetic, cartea concentreaza si da ex presie sublimata, muzicala, durerii surde si amare", traite, dar , nerostite vreo data in trecut. Mesajul ei, exprimat de catre o singura vioara", , e un memento c e pedepseste odrasla vie a crimei tuturor" si, in aceeasi masura, elibereaza: Bici ul rabdat se-ntoarce in cuvinte / Si izbaveste-ncet, | pedepsitor / Odrasla viea crimei tuturor. / E-ndreptatirea ramurei obscure / Iesita la lumina din padure / Si dand la varf, ca un ciorchin de negi / Rodul durerii de vecii intregi". Pr odus superior al suferintei insumate in timp, poezia este suferinta ea insasi. V

iolenta ei verbala este un bici rabdat", intors, la fel de usturator, in mustrare a eterna a cuvintelor. in egala masura, versul e un mod de a concilia, asa cum n umai arta o poate face, contradictiile I existentei. Poezia, in definitie arghez iana, e, concomitent, pedeapsa si iertare, trecut si viitor, robie si putere, or igine joasa si imperiu aristocrat. Domnita" languros intinsa pe canapea" si robul" scriitor se intalnesc intr-o virtuala confrerie - pacea cartii, a lecturii ei. Finalul poemului ofera o noua definitie a poeziei, vazute in procesul facerii ei : Slova de foc si slova faurita / imparechiate-n carte se marita, / Ca fierul cal d imbratisat in cleste." Sinteza subtila a harului divin, a inspiratiei i ( slova de foc"), si a artizanalului, a muncii asupra cuvantului facuta de un poeta arti fex ( slova faurita"), poezia presupune forjarea la temperaturi inalte, intr-o ins eparabila uniune - Ca fierul cald imbratisat de cleste" - a talentului daruit si a muncii trudnice. Creatorul cartii nu poate fi decat cel c e incheie filiatia seculara a robilor, ultimul dintre cei ce au suferit: Robul a scris-o, Domnul o citeste". Dupa el, fiul cititor va fi intemeietorul unei dinas tii de domni, facut astfel prin cultura, poezie si prin jertfa celor de dinainte a lui.