HIPNOTICELE

Profesor indrumator: Prof.univ.dr. Adrian Cristian Papari

Masterand: Lazar (Onofrei) Florina - Cristina

CUPRINS
Introducere Capitolul I. Hipnoticele Capitolul II. Barbituricele II.1 Generalitati II.2 Simptomatologie II.3 Tratament Capitolul III. Benzodiazepinele III. 1 Generalitati III. 2 Intoxicatia acuta cu benzodiazepine III.2.1 Tratamentul intoxicatiei acute III.3 Intoxicatia cronica cu benzodiazepine III.3.1 Tratamentul intoxicatiei cronice Concluzii Bibliografie

INTRODUCERE
Hipnoticele sau somniferele sunt substante deprimante ale SNC care induc, produc sau prelungesc somnul. Somnul provocat de hipnotice difera calitativ de cel fiziologic, prin cresterea duratei somnului lent, in detrimentul duratei totale si a numarului perioadelor de somn rapid, dar si prin posibile modificari ale respiratiei, fiziologiei aparatului cardiovascular si temperaturii corpului. Hipnoticele sunt medicamente folosite in tratamentul tulburarilor de somn (a insomniilor). Insomniile pot fi de adormire sau de inductie a somnului (bolnavul adoarme greu) si de mentinere (bolnavul se trezeste des in cursul somnului). Hipnoticele grabesc adormirea, prelungesc durata somnului si abolesc trezirea. Insomniile mai pot fi de tip primar (exista o tulburare din partea SNC) si secundar (apare consecutiv suferintei altor organe, cum ar fi insomnia din insuficienta cardiaca). Insomniile sunt una dincaracteristicile omului modern, stresat din multiple domenii. Ea afecteaza 20-25% dintre persoanele care frecventeaza cabinetele medicale si spitalele. Exista insomnii ocazionale, avand cauze alimentare, consumul de medicamente stimulante sau de bauturi psihoenergizante, lipsa de activitate fizica sau probleme sentimentale. Acestea sunt trecatoare disparand odata cu cauza care le-a determinat. Exist, ns, i insomnii cronice, care nu au o cauz organic (de exemplu insomnia prostaticilor). Aceti insomniaci se mpart n funcie de modul de adormire i de durata somnului. Unii dintre acetia se plng c nu pot adormi, dar, dac reuesc, aceasta i asigur o durat de somn suficient; alii se plng de faptul c se trezesc n mijlocul nopii sau c se scoal prea devreme. Cunoaterea acestor tipuri de tulburri de somn este important pentru c tratamentul lor se face
3

difereniat. Pentru cei care nu pot adormi se administreaz somnifere cu aciune scurt ca midazolamul, triazolamul sau oxazepamul; pentru celelalte categorii se indic temazepamul, nitrazepamul sau barbituricele (atenie, acestea din urm dau un somn lung, dar neodihnitor i nsoit de somnolen diurn). De menionat faptul c utilizarea acestor somnifere nu trebuie s depeasc dou sptmni de administrare continu, pentru c poate aprea riscul unei dependene psihice i fizice la utilizarea lor n doze mari, timp ndelungat. De asemenea, nici oprirea administrrii lor nu trebuie fcut brusc (mai ales la cele cu aciune medie i scurt), deoarece se pot produce fenomene neplcute cum sunt iritabilitate, anxietate, tremor, comaruri, transpiraii. Dincolo de tratamentul cu somnifere, de care uneori se abuzeaz, insomnia trebuie tratat i printr-o anumit cultur i educaie. Unii autori (de exemplu dr. Arcadie Percek) vorbeau chiar de nevoia de a construi cu rbdare un anumit ritual al somnului adaptat personalitii fiecrui individ. Este cunoscut faptul c i copiii i construiesc intuitiv acest ritual, aranjndu-i perna, sugndu-i degeelul sau strngnd n brae o ppu sau un animal. i la adult e important s se creeze reflexe condiionate prin respectarea orei de culcare, o lamp de noptier cu abajur albastru sau galben i o lectur linititoare.

CAPITOLUL I. HIPNOTICELE
Conform Marelui Dictionar Larousse, hipnoticele sunt medicamente care, intr-o doza terapeutica, provoaca o sedare a sistemului nervos central, cu inducerea si mentinerea unui somn asemanator somnului fiziologic normal, ce poate fi intrerupt cu usurinta. Denumirea lor provine de la cuvntul grecesc (hipnos), care era unul din numele zeului somnului. Medicamentele hipnotice si sedative sunt substante chimice cu actiune depresiva asupra sistemului nervos central. Ele sunt utilizate pentru producerea somnului (efect hipnotic) cand acesta, din diferite cauze patologice, nu apare in mod natural. In doze mici, medicamentele din aceasta clasa au numai un efect calmant (sedativ). Caracteristicile dorite in cazul unui hipnotic ideal sunt o absorbtie si o eliminare rapida, cu o rata plasmatica eficace numai pe timpul noptii. Toleranta, dependenta si toxicitatea sunt fenomenele indezirabile. Hipnoticele reprezinta un grup eteroclit de substante. Cu toate acestea, pe langa efectul dorit, ele poseda in marea lor majoritate proprietati anxiolitice anticomitiale. Aceste psiholeptice pot fi clasificate in functie de metabolism, mod de actiune, impartirea dupa structura chimica, in hipnotice barbiturice si nonbarbiturice, fiind clasificarea clasica. Hipnoticele care produc dependen sunt fie barbituricele, fie benzodiazepinele.

CAPITOLUL II. BARBITURICELE

II. 1 GENERALITATI
Sunt derivate ale unui produs sintetic lipsit de activitate centrala, melanilureea sau acidul barbituric (Bayer, 1863), cu care au in comun nucleul. Proprietatile lor psihofarmacologice sunt definite de diferitii radicali laterali (R). Ele pot provoca efecte de la sedare pana la coma si constituie anticonvulsivele clasice pentru epilepsie. Barbituricele sunt depresori centrali ai respiratiei (un risc major in intoxicatiile acute). Ele sunt de asemenea inductor puternici ai enzimelor hepatice, de unde fenomenul de tolerant observant. Absorbtia se face prin intermediul mucoasei intestinale (de la 30 de minute la 3 ore). Metabolismul este hepatic, iar eliminarea rnala. Modul de actiune tine de activitatea lor gabaergica. In Franta, principalele barbiturice utilizate sunt amobarbitalul,

pentobarbitalul, fenobarbitalul si secobarbitalul, atat singure, cat si in asociere. Barbituricele au fost in trecut unul din cele mai folosite droguri ce deprima centrii nervosa. Erau niste medicamnete foarte raspandite, prescrise pentru inducerea relaxarii si a somnului. Ele pot fi obtinute in mod legal, fiind prescrise de catre medic, sau de pe piata neagra. Cel mai des folosite sunt amobarbital, ciclobarbital, fenobarbital, tiopental, seconal. Amitalul se administreaza sub forma de tablete sau capsule de diferite culori. Efectele fizice al barbituricelor seaman cu intoxicatiile alcoolice, vorbire greoaie si dezorientare. O supradoza poate duce la dilatarea pupilelor, respiratie superficial, tegumente umede, slabire, puls accelerat, coma si chiar moarte.
6

Barbituricele sunt substante periculoase si greu de manevrat, deoarece dozele corecte sunt dificil de calculat pentru fiecare pacient in parte si chiar o mica depasire poate determina aparitia unor efecte adverse caracteristice supradozelor. In situatii grave se poate ajunge la coma profunda sau chiar moarta pacientului. Utilizarea si abuzul barbituricelor a scazut foarte mult din 1970, in principal datorita aparitiei benzodiazepinelor pe piata, ajungand sa inlocuiasca aproape in totalitate barbituricele. Acestea pot fi administrate atat intravenos cat si pe cale orala. Desi utilizarea si prescrierea barbituricelor a scazut semnificativ din anii 1970, in ultimii 10 ani se atrage atentia asupra cresterii abuzului de barbiturice. Principalul motiv de administrare si in final de abuz il constituie faptul ca barbituricele conracareaza reactiile advers ale altor medicamente sau substante de abuz. Se pare ca popularitatea lor creste odata cu cresterea popularitatii cocainei si metamfetaminelor. Acestea avand importante efecte stimulatoare pe care barbituricele le modelaza. Barbituricele sunt substante folosite si in tentativele de suicid, administrarea lor determinand aparitia dependentei fizice. Situatia poate fi chiar dramatica in cazul femeilor insarcinate care transmit dependenta fatului.

II.2. SIMPTOMATOLOGIE
Barbituricele sunt considerate a fi neurorelaxante, la fel ca si alcoolul, efectele lor fiind similare cu ale acestuia. Simptomatologia indusa de barbiturice este asemanatoare cu cea determinata de analgezicele puternice sau de antihistaminice.
7

Pacientii care abuzeaza de barbiturice sunt somnolent, au o lentoare caracteristica in gandire, mers lent, vorbesc lent. Barbituricele afectand sistemul nervos central, sistemul respirator, sistemul cardiovascular, iar administrarea lor are un rasunet general asupra organismului. Simptomele specifice consumului de barbiturice sunt: letargie, hipotermie, ataxie, iritabilitate, tulburari de memorie, delir, paranoie, deprimare, apnee, hipoxie, tahicardie, bradicardie, hipotensiune, aparitia unor leziuni buloase caracteristice supradozelor de barbiturice (cu localizare palmara, fesiera, pe suprafata genunchilor si maleolelor). Barbituricele sunt substante cu potential mutagen administrarea lor in cursul sarcinii putand determina aparitia unor mutatii craniofaciale importante si a retardului mental la fat. In general, simptomele depind de doza administrata, astfel: - La doze mici consumatorii prezinta o stare de somnolent, dezinhibare; - La doze mai mari apare senzatia de betie, cu tulburari de vorbire, gandire si mers ebrios; - La doze foarte mari se instaleaza coma si tulburari respiratorii importante, pacientul avand risc letal. Simptomele care apar in momentul intreruperii consumului de barbiturice include tremor, insomnia, agitatie permanenta. Acstea sunt foarte periculoase si pot deveni amenintatoare pentru viata. Simptome foarte grave sunt halucinatiile, hipertemia, convulsiile.

II.3 TRATAMENT
Medicii nu pot oferi pacientilor indicatii teraputic prin telefon sau la domiciliul pacientului. Intoxicatia cu barbiturice poate pune in pericol viata pacientului si din acest motiv este considrata a fi o urgenta medicala. Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la spital sau sa cheme ambulanta imediat ce au realizat ca au deposit doza recomandata sau atunci cand incep sa apara simptomele, indiferent de intnsitatea lor initiala. Tratamentul de specialitate in cazul supradozei de barbiturice este in general suportiv si complexitatea masurilor care trebuiesc luate depinde de simptomatologia fiecarui pacient in parte. In cazul in care starea de sanatate se degradeaza rapid si a fost chemata o ambulanta care sa transporte pacientul la spital, pana ajung la destinatie, medicii trebuie sa asigure pacientilor functia respiratorie si circulatorie. In cazul unei deprimari respiratorii importante si in cazul in care pacientul prezinta semne de hipertensiune intracraniana, de insuficienta ventilatorie sau hipoxie se poate intuba pacientul. Se pot administra fluide intravenoase si vasotonice daca pacientul este hipotensiv si in cazul celor cu status mental alterat se administreaza naloxona 2 mg intravenos. In cazul acestor pacienti este indicata decontaminarea gastrointestinala, deoarece barbituricele sunt absorbite foarte bine pe suprafata carbunelui activat. Doza initiala este de 1g/1 kg corp si se poate repeta la un interval de 2-4 ore la jumatate din doza administrata initial. Decontaminarea trebuie efectuata doar dupa ce caile respiratorii ale pacientului au fost protejate si pacientul este stabil din punct de vedere hemodinamic. Carbunele poate fi administrat oral sau pe sonda nazo-gastrica. Carbunele activat seriat pare a fi foarte eficient in
9

eliminarea fenobarbitalului. Doza recomandata pentru adulti este de 15-20 g la fiecare 6 ore. O alta metoda utila in favorizarea eliminarii barbituricelor in special a fenobarbitalului si a altor barbiturice cu durata lunga de actiune este alcalinizarea urinii. Aceasta metoda este contraindicata in cazul babrituricelor cu durata scurta. Riscurile acestei metode includ hipokaliemie, supraincarcare lichidiana, tetanie si cresterea ph-ului sangvin. Cel mai utilizat agent alcalinizat este bicarbonatul de sodiu, rolul sau fiind de a alcaliniza urina, cu promovarea excretiei renale. Bicarbonatul de sodiu trebuie administrat cu precautie in cazul pacientilor cu edeme, ciroza, tratament cu corticosteroizi sau insuficienta renala. Pacientii intoxicati cu barbiturice trebuie supravegheati o perioada pentru a urmari evolutia simptomelor lor si ar trebui chiar internati intr-o sectie de terapie intensiva. Exista si alte metode de eliminare a toxicelor insa acestea sunt mult mai agresive, cum ar fi hemodializa si hemoperfuzia. Pacientii cu intoxicatii barbiturice trebuie monitorizati dupa rezolvarea episodului acut deoarece exista pericolul aparitei sindromului de sevraj. Acesta se manifesta prin anxietate, tremor, greata, varsaturi, crampe abdominale. Insa la pacientii care abuzeaza in mod frecvent de barbiturice simptomatologia este mult mai intensa si include convulsii (apar la 2-3 zile de la ultima doza) si delir (apare la 7 zile de la ultima doza). Medicatia de prima linie in sevrajul barbituric este reprezentata de benzodiazepine, insa in unele cazuri acestea sunt ineficiente. Detoxifierea pacientilor poate fi incercata prin administrarea de barbiturice in doze progresive scazute, pana cand dispare nevoia efectiva de drog.

10

Capitolul III. BENZODIAZEPINELE

III.1 GENERALITTI
Benzodiazepinele sunt compusi cu nucleu benzodiazepinic, cu efecte anxiolitice, sedative, hipnotice, miorelaxante si anticonvulsivante. Din punct de vedere al toxicitatii, benzodiazepinele sunt mai putin periculoase decat barbituricele. Benzodiazepinele au devenit la noi in tara drogul numarul doi, dupa alcool, probabil datorita faptului ca faciliteaza depasirea situatiilor neplacute si a stresului de la locul de munca sau din mediul familial, amelioreaza senzatiile de frica, de neliniste si de frustrare si permit relaxarea fizica si psihica. Consumul cronic de benzodiazepine determina instalarea tolerantei si in final a dependentei, atat fizice si psihice. Marea majoritate a benzodiazepinelor au fost sintetizate pentru inaltul lor potential anxiolitic. Popularitatea in lumea medicala se datoreaza capacitatii de a atenua manifestarile date de anxietate, cu minima interferenta cu procesele cognitive. Toate benzodiazepinele au proprietati sedativ - hipnotice in grade variate. Benzodiazepinele au inlocuit in mare parte barbituricele ca agenti sedativ hipnotici, mai ales datorita capacitatii lor foarte mici de a produce depresia fatala a SNC. Benzodiazepinele sunt de multe ori obiectul abuzurilor medicamentoase (datorita efectelor adverse severe scazute), ceea ce explica numarul foarte mare de intoxicatii prin supradozare, accidentale sau voluntare. In functie de utilizarea lor in clinica benzodiazepinele pot fi:
11

- Anxiolitice (diazepam, clordiazepoxid, medazepam); - Hipnoinductoare (nitrazepam, flunitrazepam); - Anticonvulsivante (clonazepam, clobazam, diazepam, clorazepat); - Miorelaxante (diazepam); - Inductoare ale anesteziei (midazolam). Durata de actiune a benzodiazepinelor poate fi: - Lunga (peste 50 de ore): diazepam, clordiazepoxid, clorazepat; - Intermediara (intre 10 si 50 de ore): clonazepam, clobazam, flunitrazepam, nitrazepam; - Scurta intermediara (10 ore): lorazepam, alprazolam; - Scurta (sub 10 ore) oxazepam, temazepam. Benzodiazepinele actioneaza ca agonisti selectivi ai segmentelor benzodiazepinice 1 (BZD - 1) si 2 (BZD - 2) ale receptorului GABA A. Efectele farmacodinamice ale benzodiazepinelor sunt urmatoarele: - La nivelul SNC influenteaza ambele faze ale somnului _(dar nu realizeaza somnolenta reziduala la trezire), determina cresterea timpului de reactie lastimuli exogeni (ceea ce explica incordarea motorie). - La nivelul aparatului resirator, dozele marib determina scaderea frecventei respiratorii (nu influenteaza sensibilitatea centrilor nervosi la variatiile de concentratie ale CO2 din mediu), acidoza respiratorie. - La nivelul aparatului cardio vascular determina scaderea fortei de contractie a ventriculului stang ( scad debitul cardiac), iar la doze mari determina deprimarea activitatii centrului vaso-motor (vasodilatatie, hipotensiune arteriala, creste reflex rezistenta periferica si frecventa cardiaca). Aceste efecte nu sunt semnificative la triazolobenzodiazepine, indiferent de doza.

12

- La nivelul aparatului digestiv, dozele mari determina scaderea motilitatii gastro intestinale.

III.2 INTOXICATIA ACUTA CU BENZODIAZEPINE

Intoxicatia acuta cu benzodiazepine se manifesta prin urmatoarele simptome: - deprimare nervoasa centrala moderata, - ataxie, - stupoare, - coma. Chiar pentru intoxicatia cu doze mari, asistarea respiratorie nu este , in mod obisnuit, necesara: - pacientul prezinta amnezie la trezire, - refacerea se realizeaza de obicei dupa 2-3 zile, - cazuri severe apar la persoane cu afectiuni pulmonare, cardiace, hepatite, ca si atunci cand se ingera bauturi alcoolice sau se asociaza cu barbiturice sau alte deprimante centrale. In aceste situatii se produce coma profunda, deprimare respiratorie grava, colaps. Benzodiazepinele sunt rareori cauzatoare de deces, deoarece nu s-a stabilit inca o doza letala (doza de 2 g duce doar la deprimarea moderata a respiratiei). Benzodiazepinele cu durata scurta de actiune au toxicitate mai crescuta. Copiii si batranii sunt mai susceptibili la actiunile deprimante ale acestor compusi. Asocierea cu alte deprimante poate agrava aspectul clinic.

13

III.2.1 TRATAMENTUL INOXICATIEI ACUTE

Tratamentul intoxicatiei acute cu benzodiazepine este in principal suportiv. In cazul unei supradoze acesta include oxigenoterapie, perfuzie endovenoasa cu dextroza sau tiamina daca apar semnele de hipoxemie, alterare a statusului mental, hipoglicemie sau malnutritie. Decontaminarea digestiva prin inducerea vomei sau prin spalatura gastrica este eficienta in primele ore de la ingestie. Tot in aceeasi perioada de timp se ia in considerare administrarea orala pe sonda nasogastrica a unei singure doze de carbune activ (cu masurile de protectie pentru mentinerea permeabilitatii cailor respiratorii). Flumazenilul este antidotul specific (este o substanta cu structura imidazo benzodiazepinica, care actioneaza ca antagonist competitiv pe benzodiazepinic al receptorului GABA-A). Administrat la persoane cu dependenta la benzodiazepine, Flumazenil poate declansa fenomen de abstinenta, chiar convulsii. Nu este eficient in intoxicatii acute cu barbiturice sau antidepresive, in aceste situatii poate provoca chiar convulsii. segmentul

III.3 INTOXICATIA CRONICA CU BENZODIAZEPINE

Consumul cronic de benzodiazepine creste odata cu varsta, fiind frecvent asociat cu cel de alcool si tutun. Tendinta de a lua benzodiazepne intr-un cadru
14

neterapeutic pentru cautarea unui efect resimtit ca agreabil este foarte mica (in comparatie cu alti agenti psihoactivi) in cazul persoanelor in buna stare de sanatate psihica. Exista insa indivizi la care exista pericolul unei utilizari neadecvate, cu tendinta de a creste doza pentru cautarea unui efect psihic resimtit ca agreabil. Dintre acestia fac parte alcoolicii si toxicomanii care manifesta tendinta de a evada din realitatea vietii. In cazul nevropatiilor si psihopatiilor, benzodiazepinele pot crea o veritabila dependenta, inclusiv psihica la subiectii cu personalitate slaba sau prost structurata. Efectul placut direct sau indirect, consecutiv calmarii unor simptome neplacute, ca de exemplu anxietatea, indeamna la repetarea administrarii, ducand in cele din urma, la invatarea comportamentului ce caracterizeaza dependenta. Abuzul de benzodiazepine are de obicei origine extramedicala (putini pacienti folosind abuziv medicamentul). Conform definitiei date de Landry si colaboratorii abuzul de benzodiazepine este acea utilizare de benzodiazepine care cauzeaza tulburari si disfunctii la pacienti in buna stare fizica, psihologica, emotionala sau sociala. Tulburarile si disfunctiile merg de la medii pana la grave si sunt adesea autolimitante. Consumul repetat de benzodiazepine produce toleranta, dependenta psihica moderata, iar la doze mari se poate instala dependenta fizica. Caracteristice sunt tulburarile de coordonare motorie, datorate actiunii miorelaxante. Conform DSM IV dependenta de benzodiazepine este un cluster de simptome cognitive, comportamentale si fiziologice indicand ca individul continua sa foloseasca substanta in ciuda problemelor pe care le dezvolta aceasta . Dependenta de benzodiazepine este actualmente considerata un dezavantaj important al tratamentului indelungat. Ea apare dupa cateva saptamani de tratament si in general este benigna, dar poate imbraca aspecte severe in conditiile tratamentului de lunga durata. Separarea dependentei psihice de cea fizica este
15

uneori greu de facut. In cazul benzodiazepinelor, ambele tipuri de dependenta coexista. Dependenta psihica este definita ca o stare psihologica alterata care conduce la administrarea continua a benzodiazepinelor pentru a preveni aparitia sindromului de abstinenta. Exista doua tipuri de dependenta psihica: - dependenta dozei crescute (tipul dependentei barbiturice); - dependenta dozei scazute (apare in cazul dozelor terapeutice). In general, numarul cazurilor de dependenta este mic in comparatie cu numarul mare de pacienti care folosesc aceste medicamente. Doar o mica parte din pacientii tratati cu benzodiazepine si care au indicatii medicale justificate dezvolta comportament compulsiv de consum. Toleranta la benzodiazepine este partiala instalandu-se destul de rapid pentru efectele sedative (somnolenta, diminuarea atentiei) si ataxice, mai lent si mai neregulat pentru efectul antiepileptic, toleranta penru efectul anxiolitic si hipnotic nu a fost dovedita. Prescrierea benzodiazepinelor la subiecti comportand un risc ridicat de dependenta psihica si fizica (alcoolici, toxicomani), trebuie facuta cu o mare rezerva.

III.3.1 TRATAMENTUL INTOXICATIEI CRONICE

Consumatorii abuzivi de benzodiazepine in doze mari necesita de obicei detoxifiere spitalizata. Frecvent, abuzul de benzodiazepine este parte a dependentei combinate (politoxicomanii) implicand alcool, opioide si cocaina.
16

Tratamentul dependentei de benzodiazepine trebuie inceput cu evaluarea afectiunilor psihice asociate. Se practica o testare toxicologica amanuntita, tinand cont de frecventa asociere alcool-sedative, si se determina doza de benzodiazepine necesara stabilizarii. Detoxifierea presupune trecerea spre administrarea de benzodiazepine cu actiune lunga (diazepam, clordiazepoxid), ulterior scazandu-se cu 30% doza in primele doua zile si si cu 10% in urmatoarele. Riscul folosirii si dependenta fizica obliga la evitarea administrarii prelungite a benzodiazepinelor tranchilizante si hipnotice. In general se recomanda ca durata tratamentului sa nu depaseasca cateva saptamani. Se prefera administrarile intermitente si folosirea dozelor mici. Un tratament de 4 saptamani sau mai mult nu trebuie incetat brusc, ci progresiv, cu scopul de a distinge veritabilele simptome de abstinenta de tulburarile patologice initiale care ar putea sa reapara. Daca administrarea s-a facut continuu cateva luni, dozele se scad cu cate 1/8 la fiecare 2 saptamani, pana la suprimare dupa 6-12 saptamani. Dupa detoxifiere, prevenirea recaderilor necesita un program de reabilitare similar tratamentului alcoolismului. Nu s-a gasit medicatie utila in reabilitarea (recuperarea) consumatorilor abuzivi de sedative dar, desigur tulburarile psihice de tip depresiv sau schizofrenic necesita medicatie specifica.

CONCLUZII
Tanchilizantele au devenit la noi in tara drogul numarul doi, dupa alcool, probabil datorita faptului ca vdaciliteaza depasirea situatiilor neplacute si a stresului la locul de munca sau din mediul familial, amelioreaza senzatiile de frica, de neliniste si de frustrare si permit relaxarea fizica si psihica.
17

Barbituricele sunt substante care pot traversa liber placenta si pot avea efecte negative in cazul femeilor insarcinate, asupra fatului. Expunerea acestuia la barbiturice este asociata cu un intelect scazut, dependenta si sindrom de sevraj. Sugestiv pentru sindromul de sevraj la un nou nascut din mama in tratament sau abuz de barbiturice sunt: hiperactivitate, tremor vizibil, hipertonicitate, hiperfagie si instabilitate vasomotorie. Simptomele pot debuta la 4-7 zile de la nastere si pot dura chiar si 4 luni. Daca este aplicat un tratament rapid si corect prognosticul pacientului va fi favorabil. Exista insa si cazuri in care supradozele duc la decesul pacientilor. Rata mortalitatii variaza intre 1-10 %.

18