Sunteți pe pagina 1din 44

UNIVERSITATEA "MARITIMA" CONSTANTA

FACULTATEA ELECTROMACANICA NAVALA


INGINERIE ELECTRICA
ELECTROMECANICA NAVALA

PROIECT
TERMOTEHNICA

Realizat,
Ing.

Îndrumător,
Prof. Univ.Dr. Ing. TUDOR DARIE
AN III – I.F.R.
Tema lucrării:

Dimensionarea unui SCHIMBATOR DE CALDURA

CUPRINS
I. INTRODUCERE...............................................................................................................3
1. Enunţ...........................................................................................................................3
II. CAPITOLUL 1.................................................................................................................4
II. CAPITOLUL 2.................................................................................................................6
IV. CAPITOLUL 3..............................................................................................................17
V. CAPITOLUL 4...............................................................................................................39
4.1.1 Calculul cantitati de caldura cedate de instalatia apa dulce a motorului……….
38
4.1.2 Calculul cantitati de caldura primita de apa de mare ......................................38
4.1.3 Calculul masei de agenti vehiculate prin instalatii............................................38
4.1.4 Adoptarea coeficientului global de schimb de caldura .....................................39
4.1.5 Calculul diferentei medii logaritmice de
caldura .................................................39
4.1.6 Calculul suprafetei totale de schimb de caldura .............................................39
4.1.7 Lungimea tevilor ..............................................................................................39
4.1.8 Calculul numarului de tevi ...............................................................................39
4.1.9 Calculul diametrului Dt pe care se aseaza tevile in eshichier..........................40
4.1.10 Calculul diametrului interior al mantalei schimbatorului.................................40
4.1.11 Calculul suprafetelor de trecere ale purtatorilor de caldura...........................40
4.1.12 Calculul vitezelor ale purtatorilor de caldura..................................................40
4.1.13 Calculul invariatiei criteriului de similitudine(numarul lui Reynolds)...............40
4.1.14 Calculul coeficientilor de convectie.................................................................42
4.1.15 Recalculare coeficientul global de caldura.....................................................42
4.1.16 Calculul abaterii .............................................................................................43

2
I. INTRODUCERE

1. Enunţ

Să se dimensioneze un SCHIMBATOR DE CALDURA pentru racirea instalatiei


apa dulce la un M.P . stiind ca racirea se face cu apa de mare avind urmatorii parametrii
initiali:
-Pmp= 4800CP
-temperatura de intrare a agentului primar(apa dulce) T2=75°C
-temperatura de iesire a agentului primar(apa dulce) T’2=50°C
-temperatura de intrare a agentului secundar(apa de mare) T1=15°C
--temperatura de iesire a agentului secundar(apa de mare) T’1=24°C
Caracteristicile fizice ale apei de mare se considera ca cele ale apei dulci mai
putin densitatea ρ = 1024 kg/m³
-suprafata de schimb este data de tevi de otel cu di/de=30/35
-schimbatorul de caldura va avea un randament η = 98%
-lungimea tevii va fi de 2.5 m

3
II. CAPITOLUL 1

1.1 Generalitati TERMOCINETICA


1.1.1.Termocinetica sau transferul de caldura este capitolul care se ocupa de studiul
modului in care se propaga caldura pritr-un corp ,intre partea lui calda si cea rece sau
intre doua corpuri cu temperaturi diferite.Transmiterea caldurii este consecinta diferentei
de potential termic.Cunoasterea fenomenelor de transfer are ca scop principal activarea
sau frinarea cantitativa a transferului.
1.1.2.Moduri elementare de transfer termic
1.1.2.1.Conductia reprezinta fenomenul de transfer de caldura efectuat prin
contactul direct al particulelor unui corp (la nivel microscopic are loc un transfer de
energie cinetica intre moleculele vecine).Fenomenul presupune imobilitatea corpului in
interiorul caruia exista un gradient de caldura.Conductia este caracteristica pentru
corpurile solide.Se poate vorbi despre conductie in corpuri fluide aflate in repaus,dar
imobilitatea acestora in prezenta unui gradient de temperatura este mai greu de
conceput.De aceea transferul conductiv in fluide este insotit de convectie si radiatie.
1.1.2.2 Convectia este fenomenul de transfer termic realizat prin transfer de
masa,intre zone cu temperaturi diferite.Fenomenul presupune miscarea mediului in
interiorul caruia exista un gradient de temperatura ,deci convectia este caracteristica
mediilor fluide.Fenomenul se manifesta la suprafata de separatie a fazelor(solid-
lichid;solid-gaz;lichid-gaz)
1.1.2.3 Radiatia reprezinta transferul de caldura de la un corp la altul prin unde
electromagnetice,cu conditia ca mediul care le separa sa fie transparent pentru radiatii
termice.Mecanismul radiatiei consta in transformarea unei parti a energiei interne a
corpului in energie radianta ,care se propaga sub forma de unde electromagneticein
spatiu in care ,intilnind celalalt corp ,se retransforma in energie termica la zona de
contact

4
1.2 Descrierea procesului de transfer termic

1.2.1 Transferul caldurii prin conductie


Daca tinem o bara de fier de un capat, iar pe celalalt il punem deasupra unei flacari,
constatam, in scurt timp, puternica incalzire a acesteia. Transferul de caldura se face
printr-un proces numit conductie. Conductia nu este identica la toate substantele
Nu toate substantele solide sunt bune conducatoare de caldura. Metalele sunt
bune conducatoare de caldura pentru ca ele, la temperaturi obisnuite, contin electroni
nelegati in atom, electroni care se pot deplasa relativ usor, transportand energie dintr-un
loc in altul.
Este acelasi fenomen observat de Brown in cazul gazelor si al lichidelor. De data
aceasta, putem spune ca avem de a face cu un „ gaz de electroni ”.
Acesti electroni, in deplasarea lor, vor ajunge in partile mai reci ale metalului,
unde isi vor transfera energia electronilor de aici sau retelei atomice.
Desi explicatia este simplista, ea evidentiaza trasatura comuna a acestor
fenomene, reprezentata de agitatia termica.
Lichidele, cu exceptia metalelor in stare topita ( mercur ), sunt slabe conducatoare
termice.
In cazul in care consideram un conductor termic paralelipipedic, de grosime L si
sectiune S, ale carui doua fete opuse sunt mentinute la temperaturile T2 si T1, cu T2 >
T1, se poate arata ca viteza de transfer al caldurii, k, este direct proportionala cu
diferenta de temperatura ( T2 – T1 ) si cu suprafata S a fetelor si invers proportionala cu
grosimea L a materialului. Constanta de proportionalitate KT poarta numele de
conductivitate termica.
Aceasta constanta este o proprietate de material. Cateva valori ale constantei,
pentru diferite tipuri de materiale, sunt date in tabelul urmator:
Metal Conductivitate Gaze Conductivitate Nemetal Conductivitate
termica termica termica
Cupru 397 Aer 0,0234 Azbest 0,25
Aur 314 Heliu 0,138 Sticla 0,84
Fier 79,5 Hidrogen 0,172 Apa 0,6
Plumb 34,7 Oxigen 0,0238 Lemn 0,1

5
1.2.2 Transferul caldurii prin convectie
Intr-o eprubeta cu apa se introduce o bucata de gheata, legata intr-o plasa de
sarma, pentru a preveni plutirea acesteia. Se incalzeste la flacara unui arzator parte
superioara a eprubetei, pana la fierberea apei. Se constata ca, desi la suprafata apa
fierbe, cubul de gheata nu se topeste.Convectia este transferul de caldura provocat de
deplasarea unei portiuni calde a substantei in interiorul acesteia, avand ca efect
formarea unor curenti. Curentii calzi sunt ascendenti iar cei reci sunt descendenti. Acest
fenomen se bazeaza pe proprietatea de dilatare a fluidelor in functie de temperatura.
Acest lucru va determina o scadere a densitatii lichidului incalzit, urmata de ridicarea lui
spre suprafata ( este ceea ce se intampla fluidului intr-un recipient pus la incalzit ).
Atat conductia cat si convectia sunt modalitati de transfer a caldurii ce necesita
existenta unui suport material solid, lichid sau gazos
1.2.3 Transferul caldurii prin radiatie
Radiatia este calea de transmitere a caldurii ce nu face apel la existenta unui
mediu solid, lichid sau gazos. Este modalitatea prin care soarele incalzeste Pamantul.
Toate corpurile radiaza continuu energie, sub forma de unde electromagnetice.
Portiunea din spectrul radiatiei electromagnetice, asociata transferului de caldura este in
domeniul radiatiei infrarosii.
Prin intermediul acestei radiatii, circa 1340 Jouli de energie patrund in Pamant, in
fiecare secunda, pe metru patrat de atmosfera. O parte din acesta radiatie este
reflectata de paturile superioare ale atmosferei inapoi in spatiu, in timp ce o alta atinge
suprafata Pamatului.
Rezistentele inrosite ale unui radiator electric emit unde luminoase vizibile (ochiul
percepe culoarea lor rosie) si unde invizibile, dar perceptibile : unde infrarosii, care
transporta caldura prin aer. Un radiator este deci un aparat care transforma energia
electrica mai intai in energie termica, si apoi intr-o alta forma de energie, energia
radianta. Soarele este o alta sursa de energie radianta.

II. CAPITOLUL 2

2. Relatii de calcul utilizate in transferul de caldura


2.1.Conductia termica
Conducţia termică este un mod de transmisie a căldurii din aproape în aproape, de
la
microparticulă la microparticulă, datorat agitaţiei termice însoţită de ciocniri şi schimb de
energie, în care nu sunt implicate mişcări ordonate ale substanţei. Conducţia termică
există . în orice substanţă, indiferent de starea de agregare: în fluide conducţia coexistă
cu convecţia, uneori şi cu radiaţia, în solide convecţia este neglijabilă iar radiaţia nu
există.
Se consideră un solid prin care se transferă căldură prin conducţie.

6
Cantitatea de căldură care străbate în timpul elementar dt elementul de arie orientat d A
= d An0 aflat în câmpul de temperatură T este dată de legea Fourier:

∂_ . dQ_ n0 =λ grad T
∂A dt

λ este coeficientul de conductibilitate termică. (în W/m·K, J/cm·s·ºC,


cal/cm·s·ºC). λ este o constantă de material, în general dependentă de
temperatură; pe intervale nu prea largi, λ se poate considera constant.
In cazul unidimensional, frecvent întâlnit în electronică (fig. 5.5), notând
puterea
transferată (disipată) dQ d t = Pd , rezultă:
Pd = - λ A(x) dT_ -dt =Pd_ dx
Dx λ A(x)
x2
Diferenţa de temperatură
dx dintre două suprafeţe cu abscisele x1,x2 este:
T1 − T 2 = Pd ∫ = RthPd
x1
λA( x)

Rth (K/W, ºC/W) este rezistenţa termică în acest caz de conducţie


În cazul
x2 −materialului
x1 omogen, cu secţiune constantă pe direcţia propagării
Rth =
căldurii, λA
integrând:

2.2 Convectia termica


Transferul termic convectiv apare datorită mişcării macroscopice a fluidelor, sub
formă de turbioane sau de curenţi.
Cele două cazuri limită ale transferului convectiv:
– convecţia liberă (naturală)

– convecţia forţată.
În ambele cazuri, mişcarea fluidului este guvernată de legile transferului de
impuls.
În regim laminar, transferul de căldură după normala la direcţia de curgere
decurge preponderent prin conductivitate;
În regim turbulent determinant este transferul de căldură care se face simultan cu
mişcarea elementelor macroscopice de fluid.
Transferul de căldură va fi cu atât mai intens, cu cât regimul de curgere va fi mai
puternic turbulent.

7
2.2.1 Stratul limită termic
Se consideră T0 > Tp è fluidul adiacent la placă se va răci, având pe diverse
zone, temperaturi intermediare între T0 si Tp.

Distanţa de la placă, pe direcţia y, pentru care temp. T a fluidului:


– T0 > T > Tp = grosimea stratului limită termic,
Zona de existenţă a variaţiei de temp. de-a lungul suprafeţei plăcii = strat limită
termic (SLT).

y ∆T ∆T

substrat turbulent
strat
limita
laminar substrat laminar
x

Curgere laminara Curgere turbulenta

x=0 x = xcr

2.2.2 Coeficientul individual de transfer termic


Zona din stratul limită în care apare căderea cea mai mare de temperatură se
consideră ca fiind zona determinantă de rezistenţă termică în transferul de căldură.
Deoarece vitezele de curgere ale fluidului în apropierea peretelui sunt mici,
tinzând la zero la perete, se poate admite că în această zonă transferul de căldură
decurge preponderent prin mecanism conductiv.
Se consideră toată rezistenţa la transf. concentrată în SLT, şi în special în
T
apropierea supraf. de transfer, unde vitezele de curgere sunt foarte mici, è transferul se
realizează prin conductivitate, a.î.:
Rt = 1/α
δ 1 Tfluid
Rt = =
λ α

Tperete

8 δ
y
Mărimea α , inversul rezistenţei termice, arată intensitatea cu care se petrece
transferul de căldură într-un fluid în mişcare şi poartă denumirea de coeficient de
transfer convectiv.
Deoarece în transferul termic global schimbul de căldură are loc între două fluide,
apar doi coeficienţi de transfer convectiv. Din acest motiv, mărimea α se mai numeşte
şi coeficient individual (parţial) de transfer termic.
Fluxul termic convectiv care trece printr-o suprafaţă A este dat de legea de răcire
a lui Newton, care se poate scrie:
Qs = α ⋅ A ⋅ (T p − T f )
sau Qs = α ⋅ A ⋅ (T f − T p )
(1)
Pentru α şi (Tf – Tp) variabile, ecuaţia se poate scrie sub forma:

dQ s = α(T f −T p )dA
(2)
Transferul în stratul limită termic realizându-se conductiv, este aplicabilă legea Fourier:
 dT 
dQ s = λ
 dy 
dA
 

(3)
Egalând ecuatiile se obţine expresia coeficientului individual de transfer termic:

λ  dT 
α= ⋅ 
T f −T p  
 dy 
(4)
Ecuaţia (4) arată că mărimea α creşte cu creşterea gradientului de temperatură.
Creşterea turbulenţei (creşterea lui Re) è creşterea gradientului termic è creşterea
coeficientului individual de transfer termic.
Ecuaţiile (1–4) arată că α reprezintă fluxul termic transferat pe unitatea de suprafaţă
sub acţiunea unei forţe motrice de 1 K.
Dimensional
 Qs   W 
[α ] =  = 2 
 A ⋅ (T f − Tp )   m ⋅ K 

9
(5)

Asupra α influenţează o multitudine de factori (de natură hidrodinamică, termică,


geometrică etc.), astfel încât:

α = f ( ρ, c p , Re, T , t , l ,... )

(6)
α ar putea fi determinat experimental, cunoscand Q schimbata între fluid şi perete şi
T fluid şi T perete.
Det. exp. posibila doar în cazul aparatelor aflate în exploatare.
Pt. proiectare este necesară estimarea lui α pt. anumite condiţii de transfer termic
impuse de procesul tehnologic.
Studiul transferului termic convectiv:
– prin utilizarea unor modele matematice (bazate pe ecuaţii diferenţiale),

– pe baza unor teorii statistice,

– folosind ecuaţiile criteriale, dacă rezolvarea analitică a ec. diferenţiale care


descriu transferul convectiv de căldură este imposibilă
2.2.3 Ecuaţia diferenţială a transferului termic convectiv
Cantitatea de căldură transmisă prin convecţie = căldura transportată de un fluid aflat în
mişcare. Se consideră într-un curent de fluid un paralelipiped elementar de laturi dx, dy,
dz, cu volumul dV.

z Qz+dz
Qy

Qx Qx+dx

x
O

y Qy+dy
Qz

Regimul se consideră a fi staţionar:

10
– în orice punct al sistemului considerat, toţi parametrii care definesc starea
şi dinamica sistemului nu variază în timp (derivatele acestor parametri în
raport cu timpul sunt nule),
– nu există acumulare de substanţă sau de energie.
Debitul de fluid care intră pe direcţia x în paralelipiped este:
ρv x ⋅ dy ⋅ dz
(7)
Acesta introduce în paralelipiped cantitatea de căldură:

Qx = c p ⋅ ρv x ⋅T ⋅ dy ⋅ dz
(8)
La ieşirea din paralelipipedul elementar, pe direcţia x, fluxul elementar de fluid (vxρ)
devine:

∂ ( ρv x )
vx ⋅ ρ + ⋅ dx
∂x
(9)
iar temperatura T devine:

∂T
T+ ⋅ dx
∂x
(10)
Fluxul termic ieşit din paralelipiped pe direcţia x va fi:

 ∂( v ⋅ ρ )   ∂T 
Qx + dx = c p ⋅  ρ v x + x ⋅ dx ⋅  T + ⋅ dx  ⋅ dy ⋅ dz
 ∂x   ∂x 
(11)
Efectuând calculele în (11) şi neglijând diferenţialele de ordin doi şi superior, ecuaţia (11)
se scrie:
 ∂ ( ρv x ) ∂T 
Qx + dx = c p ⋅ ( ρv x ) ⋅ T ⋅ dydz + c p T + ( ρv x )  dV
 ∂x ∂x 
(12)
În mod analog cu ecuaţiile (8) şi (12) se pot scrie ecuaţiile fluxurilor termice intrate şi
ieşite din paralelipiped pe direcţiile y şi z.
Excesul de căldură pe care fluidul îl lasă în timpul trecerii prin paralelipipedul elementar
este: dQ = ( dQ x + dQ y + dQ z ) =
= (Qx +dx + Q y +dy + Qz +dz ) − (Qx + Q y + Qz )

11
(13)
sau

 ∂( ρv x ) ∂( ρv x ) ∂( ρv x ) 
dQ = c pT  + + dV +
 ∂x ∂y ∂z  
 ∂T ∂T ∂T 
+ c p ( ρv x ) + ( ρv x ) + ( ρv x ) dV
 ∂x ∂y ∂z 
 (14)
Caracterul de regim staţionar al curgerii se introduce prin următoarele două condiţii:
– Lipsa acumulării de substanţă, exprimată prin ecuaţia continuităţii:
∂( ρv x ) ∂( ρv y ) ∂( ρv z )
+ + =0
∂x ∂y ∂z
(15)
– Lipsa acumulării de căldură, care cere ca excesul de căldură dQ luat de
curentul de fluid din paralelipipedul elementar să fie adus, prin
conductivitate, din exteriorul paralelipipedului.
– Încălzirea conductivă a paralelipipedului este dată de ecuaţia:

 ∂2T ∂2T ∂2T 


dQ = λ 2 + 2 + 2 dV
 ∂x ∂y ∂z 
(16)
Introducând aceste două condiţii în ecuaţia (14) se obţine:

 ∂T ∂T ∂T 
cp ( ρvx ) + ( ρvy ) +( ρvz ) =
 ∂x ∂y ∂z 

 ∂2T ∂2T ∂2T 
= λ 
 ∂x2 + ∂y2 + ∂z2 
 

(17)
sau

∂T ∂T ∂T
vx +v y +v z = a∇2T
∂x ∂y ∂z

(18)
unde = λ /(ρ.cp) - difuzivitatea termică a mediului prin care are loc transferul.
(17) sau (18) = ecuaţia diferenţială Fourier – Kirchhoff, ec. care redă distribuţia
câmpului de temperatură pentru un fluid aflat în mişcare staţionară.
În regim nestaţionar, ecuaţia (18) devine

12
∂T ∂T ∂T ∂T 
ρ ⋅cp  +vx +vy +vz =
 ∂t ∂x ∂y ∂z 

 ∂2T ∂2T ∂2T 
= λ 
 ∂x2 + ∂y2 + ∂z2 
 

(19)
sau: derivata substantiala a temperaturii
DT
= a∇2T
dt

(20)
În aceste forme complete ecuaţia Fourier – Kirchhoff este imposibil de rezolvat analitic;
Pentru calculul profilului temperaturii, respectiv al coeficienţilor individuali de transfer
termic, se face apel la ecuaţii criteriale.
În anumite condiţii, ecuaţia (123) poate căpăta forme mai simple.
Astfel, în regim staţionar şi fluide imobile, (vx = vy = vz = 0)
(20) se reduce la forma:
∇ 2T = 0
formă care corespunde transferului termic conductiv în regim staţionar
În cazul transferului termic convectiv, integrarea analitică a ecuaţiei (19) nu este posibilă.
Pentru a putea stabili criteriile de similitudine care intervin în transferul termic convectiv,
ecuaţia (19) se pune sub forma:

 ∂T ∂T ∂T 
ρcp vx +vy +vz −
 ∂x ∂y ∂z 

∂2T ∂2T ∂2T  ∂T
λ + 2 + 2  + ρcp =0
 ∂x2
∂y ∂z  ∂t

(21)
Se poate observa că toţi termenii ecuaţiei (21) au dimensiunea unei energii raportate la
unitatea de volum [W/m3].
Trecând la formula dimensională generalizată, (21) se poate scrie:

 ρ ⋅ cp ⋅ v ⋅T   λ ⋅T   ρ ⋅ cp ⋅T 
 − 2 + =0
 l   l   t 
(22)
Cel de-al treilea termen al ecuaţiei (22) reprezintă cantitatea de căldură Q acumulată în
unitatea de volum de fluid în unitatea de timp:

13
 ρ ⋅ c p ⋅ T   Q  α ⋅ l 2 ⋅ T ⋅ t  α ⋅ T 
 = 3 = = 
 l ⋅t   l ⋅t   l 
3
 t
(23)
Înlocuind cantitatea de căldură Q din legea de răcire a lui Newton (1) în (23), formula
dimensională generalizată (22) devine:

 ρ ⋅ c p ⋅ v ⋅ T   λ ⋅ T  α ⋅ T 
 − 2 + =0
 l   l   l 
(24)
primul termen = viteza transferului termic convectiv,
al doilea termen = viteza transferului termic conductiv,
al treilea termen = cantitatea de căldură transferată.
Raportul dintre termenii I şi II reprezintă criteriul Péclet:
ρ ⋅ cp ⋅ v ⋅T
l ρ ⋅ cp ⋅ v ⋅ l
= = Pe
λ ⋅T λ
l2
(25)
Raportul dintre termenii III şi II reprezintă criteriul Nusselt:

α ⋅T
λ = α ⋅ l = Nu
λ ⋅T λ
2
l
(26)
Funcţia criterială care descrie transferul termic convectiv va fi:

f ( Pe, Nu ) = constant
(27)
Alaturi de similitudinea termică (PeM = PeP) se adaugă şi similitudinea hidrodinamică
(ReM = ReP ; FrM = FrP) şi geometrică, astfel încât funcţia criterială completă va fi:

 l l 
f  Pe, Nu, Re, Fr, 1 , 2 , ...  = constant
 l0 l0 
(28)
Se preferă înlocuirea criteriului Péclet cu un alt criteriu, criteriul Prandtl, care se obţine
raportând criteriul Péclet la criteriul Reynolds
ρ ⋅ cp ⋅ v ⋅l
Pe λ cp ⋅ µ ν
Pr = = = =
Re ρ ⋅v ⋅l λ a
µ

14
(29)
Criteriul Pr conţine doar constante fizice ale fluidului prin care are loc transferul de
căldură şi reprezintă raportul dintre viscozitatea cinematică (ν ) şi difuzivitatea termică
(a) a fluidului.
Întrucât criteriul Nusselt conţine parametrul care trebuie determinat (α ), el este criteriul
determinant, iar ecuaţia criterială (28) capătă forma:

α ⋅l  l l 
Nu = = f  Re, Pr, Fr, 1 , 2 , ... 
λ  l0 l0 
(30)
Deoarece criteriul Fr provine din raportul dintre energia potenţială şi energia cinetică, el
poate fi omis în cazul convecţiei forţate în regim turbulent.
În cazul convecţiei naturale, când deplasarea fluidului şi deci şi transferul căldurii se
realizează sub influenţa diferenţei de densitate a fluidului la temperaturi diferite, criteriul
Fr nu poate fi neglijat. Este de preferat însă substituirea sa cu un alt criteriu, criteriul
Grashof:
Gr = Fr ⋅ Re 2 ⋅ β ⋅ ∆T =
2 2
gl  ρvl  ρ
=   β ⋅ ∆T = gl 3   β ⋅ ∆T
v2  µ  µ
(31)
Ţinând cont de criteriul Grashof, ecuaţia criterială (30) capătă forma generală

Nu = f ( Re, Pr, Gr, G1 , G 2 ,... )


(32)
în care G1, G2, ... = criterii de similitudine geometrică
Forme particulare ale ecuaţiei criteriale (32)

Transmiterea căldurii prin: Ecuaţia criterială

lichide în convecţie forţată Nu = f(Re, Pr, G1, G2, ...)

lichide în convecţie liberă Nu = f(Pr, Gr, G1, G2, ...)

gaze în convecţie forţată Nu = f(Re, G1, G2, ...)

gaze în convecţie liberă Nu = f(Gr, G1, G2, ...)

15
În cazul gazelor, s-a constatat că pentru substanţe având acelaşi număr de atomi în
moleculă, criteriul Prandtl este practic constant, având următoarele valori:
– Pr = 0,67 (gaze monoatomice);

– Pr = 0,74 (gaze diatomice);

– Pr = 0,80 (gaze triatomice);

– Pr = 1,00 (gaze tetraatomice).


Ecuaţiile criteriale pentru descrierea transferului de căldură pot fi deduse şi prin analiză
dimensională, utilizând teorema π
Cu foarte puţine excepţii, coeficienţii individuali de transfer de căldură α se determină
cu ajutorul ecuaţiilor criteriale.
Ecuaţiile criteriale scrise sub forma generală (32) nu pot fi utilizate pentru determinarea
coeficienţilor α .
Pentru a putea fi utilizate, aceste ecuaţii se scriu sub forma unor produse de criterii,
fiecare ridicat la o putere:

2.2.4 Determinarea coeficienţilor individuali de transfer termic


Nu = c( Re ) ( Pr ) ( G1 ) ...
m n p

(33)
Utilizată sub această formă, ecuaţia criterială îşi restrânge aria de valabilitate. Valorile
constantei c şi ale exponenţilor m, n, p, ... se determină pe cale experimentală.
Ecuaţia criterială este valabilă doar în cadrul domeniului în care s-au determinat
experimental parametrii c, m, n, p.
Transfer termic la curgerea prin conducte şi canale:
Curgere turbulentă deplin dezvoltată (Re > 104)
Curgere în regim intermediar (2300 < Re < 104)
Curgere în regim laminar (Re < 2 300)
Transfer termic la curgerea peste fascicule tubulare:
Curgere transversala peste un fascicul de ţevi netede:
Decalate
Nedecalate
Curgerea fluidelor peste fascicule de ţevi prevăzute cu aripioare transversale
Transfer termic la curgerea pe suprafeţe plane:
curgerea unui fluid de-a lungul unei suprafeţe plane

16
curgerea peliculara a lichidelor pe suprafeţe verticale

2.3. Radiaţia termică


Radiaţia termică este un proces de transmisie a căldurii prin transformarea
energiei
calorice în energie radiantă (unde electromagnetice în principal în domeniul infraroşu)
emisă
în spaţiu.
Potrivit legii Stefan Boltzman, puterea radiată este:

P d= 5 , 7 ⋅61 0-8
⋅ ∋ .Α ( T 4
1 - T 4
2 〉
ε este coeficientul de culoare (pentru corpul absolut negru ε = 1 , T1 este temperatura
suprafeţei radiante, T2 este temperatura mediului (la mare distanţă).
Coeficientul de culoare ε depinde de natura şi gradul de prelucrare al suprafeţei:
• pentru suprafeţe metalice (Al, Ag, Cu, Ni, etc.) ε = 0,02 ...0,1;
• pentru suprafeţe negre (vopsite, lăcuite, oxidate, eloxate, etc.) ε = 0,9 ... 0,98.
Din acest motiv, suprafeţele radiatoarelor se înnegresc (prin vopsire, preferabil după o
prealabilă
eloxare sau anodizare).

IV. CAPITOLUL 3

3.SCHIMBATOARE DE CALDURA
3.1 Notiuni generale
Schimbătoarele de căldură sunt utilaje termice care servesc la încălzirea sau
răcirea unui fluid, vaporizarea sau condensarea lui cu ajutorul unui alt fluid.

Din punct de vedere funcţional, numărul lor este foarte mare (ex.: preîncălzitoare
de apă sau aer, răcitoare de ulei, distilatoare, vaporizatoare, condensatoare, radiatoare,
etc.) însă principiul de funcţionare este acelaşi şi anume transferul de căldură de la un
fluid la altul prin intermediul unui perete despărţitor.

Există şi schimbătoare de căldură fără perete despărţitor între fluide, ca de


exemplu turnurile de răcire, camerele de pulverizare etc., dar calculul este mai complicat
deşi principiul de lucru este acelaşi.

Schematizat, un schimbător de căldură constă din două compartimente separate


de un perete, prin fiecare circulând câte un fluid. Prin peretele despărţitor are loc
transferul căldurii de la fluidul cald la cel rece. În timpul circulaţiei fluidelor prin cele două
compartimente, temperatura lor variază, unul încălzindu-se celălalt răcindu-se.

17
Temperaturile la intrarea în schimbătorul de căldură se notează cu indice prim iar cele la
ieşire cu indice secund.

Din punct de vedere al modului în care curg cele două fluide prin schimbător
există schimbătoare

a) cu curgere paralelă în echicurent;


b) cu curgere paralelă în contracurent;
c) cu curgere încrucişată;
d) cu curgere mixtă.

Din punct de vedere termodinamic, procesele din schimbătoarele de căldură sunt


izobare.

În calculul unui schimbător de căldură de obicei se cunoaşte fluxul de căldură Q

• •
care trebuie transmis de la un fluid la altul, debitele celor două fluide m1 şi m 2 ,

temperaturile de intrare t 1′ şi t ′2 , căldurile specifice c1 şi c2, şi trebuie determinată


suprafaţa S necesară transmiterii acestui flux.

Presupunând 1 fluidul cald şi 2 fluidul rece, relaţiile de calcul rezultă din egalitatea
fluxului de căldură cedat de fluidul 1 , primit de fluidul 2 şi transmis între cele două fluide:

• • •
Q = m1 c1 ( t 1′ − t 1′′ ) = m 2 c 2 ( t ′2′ − t ′2 ) = K ⋅ S ⋅ ∆ t m

unde ∆ tm este diferenţa de temperatură medie între cele două fluide.

18
Variaţia temperaturii fluidelor în cazul curgerii paralele în echicurent

Variaţia temperaturii fluidelor în cazul curgerii paralele în contracurent

Pentru calcule aproximative:

t 1′ + t 1′′ t ′2 + t ′2′
∆ t m = t m1 − t m 2 = −
2 2

Pentru calcule mai precise:

∆ t m a x − ∆ t m in ( t 1′ − t ′2 ) − ( t 1′ − t ′2 )
∆tm = ∆tmEC= =
∆ t m ax t′ − t′ Pentru echicurent (EC)
ln ln 1 2
∆ t m in t 1′ − t ′

∆ t m ax − ∆ t m in ( t 1′ − t ′2 ) − ( t 1′ − t ′2 )
∆tm = ∆tmCC= =
∆tm ax t′ − t′
ln ln 1
∆ t m in t 1′ − t ′
Pentru contracurent
(CC)
∆ tmEC şi ∆ tmCC se numesc diferenţă medie logaritmică de temperaturi

19
Principalele schimbatoare de caldura din instaltiile frigorifice si pompele de caldura sunt
vaporizatorul si condensatorul.
In componenta acestor instalatii mai pot sa existe si alte schimbatoare de caldura cum
sunt:
- Subracitoarele din instalatiile frigorifice functionand cu amoniac;
- Schimbatoarele interne de caldura (regeneratoare) din instalatiile frigorifice cu
freoni.
Cele mai importante criterii de clasificare a schimbatoarelor de caldura sunt:
Natura agentului cu care agentul frigorific realizeaza transferul termic:
- gaze (in general aer);
- lichide (in general apa).
Rolul functional si tipul schimbatorului:
- vaporizatoare
- racitoare de aer (sau alte gaze);
- racitoare de apa (sau alte lichide).
- condensatoare
- racite cu apa (sau alte lichide);
- racite cu aer (sau alte gaze).
Conditiile de functionare cele mai importante ce caracterizeaza regimul de lucru al
schimbatoarelor de caldura din instalatiile frigorifice sunt:
- temperaturile si presiunile agentilor la intrarea si iesirea din schimbator (in cazul
racirii aerului este importanta si umiditatea acestuia);
- diferenta minima de temperatura intre cei doi agenti;
- modul de alimentare cu agent frigorific (in special pentru vaporizatoare);
- prezenta acumularilor termice (cazul vaporizatoarelor acumulatoare de gheata).
Sarcinile termice ale schimbatoarelor de caldura, care reprezinta marimile fundamentale
pentru proiectarea acestor aparate.
Caracteristicile geometrice ale schimbatoarelor de caldura adica:
- modul de dispunere a tevilor;
- pasul dintre tevi;
- dimensiunile tevilor (diametru exterior si interior, sau diametrul exterior si
grosimea);
- numarul de randuri de tevi (tevi pe orizontala) si numarul de sectii (tevi pe
verticala).
Caracteristicile functionale, sunt cele care definesc performantele termice si
fluidodinamice ale schimbatoarelor de caldura. Intre acestea cele mai importante sunt:
- coeficientul global de transfer termic;
- pierderile de presiune pe circuitele celor doi agenti;
- modul de automatizare a functionarii (prin controlul presiunii agentului frigorific,
al givrajului, sau al compozitiei apei, etc.);
Operatiile de intretinere necesare reprezinta o alta caracteristica importanta, iar cateva
exemple sunt:

20
- purjarea (gazelor necondensabile, uleiului, etc.);
- curatarea, degivrarea, desprafuirea, detartrarea;
- tratamente auxiliare (dedurizarea apei, filtrarea, etc.).
Clasificarea schimbatoarelor de caldura se poate realiza de exemplu dupa natura
agentilor si rolul functional:

Agenti Vaporiztoare Condensatoare

Aer si gaze uscate Baterie cu aripioare Baterie cu aripioare

Condensatoare cu evaporarea apei


Aer si gaze umede Baterie cu aripioare (naturala sau fortata)
Turnuri de racire

Schimbatoare multitubulare Schimbatoare multitubulare


- agentul rece in tevi - agentul cald in tevi
- agentul rece intre tevi - agentul cald intre tevi
Apa si lichide
Schimbatoare cu placi

Schimbatoare coaxiale

3.2 Constructia schimbatoarelor de caldura

Indiferent de modul in care sunt clasificate schimbatoarele de caldura utilizate in


tehnica frigului, exista patru modalitati tehnice de realizare a acestora, dintre care
primele doua sunt cele mai raspandite:
- schimbatoare de caldura multitubulare
- baterii schimbatoare de caldura cu aripioare
- schimbatoare de caldura cu placi
- schimbatoare de caldura coaxiale
3.2.1 Schimbatoare de caldura multitubulare

3.2.1.1 Aceste aparate sunt construite in principiu dintr-un fascicul de tevi, montate in
doua placi tubulare si inchise intr-o manta prevazuta cu capace, asa cum se observa in
figura

21
Fig. 3.1. Schema functionala a unui schimbator de caldura multitubular

In general tevile sunt laminate si destinate special constructiei schimbatoarelor de


caldura. Cele mai utilizate materiale sunt:
- oteluri pentru temperaturi medii sau joase;
- cupru;
- aliaje cupru-nichel in diferite compozitii (de exemplu 70/30%, sau 90/10%);
- aliaje cupru-aluminiu in diferite compozitii (de exemplu 93/7%, sau 91/9%);
- diferite tipuri de aliaje cu zinc intre 22 si 40%;
- oteluri inoxidabile.
Exista o mare varietate de diametre pentru care sunt produse aceste tevi, dar in general,
pentru schimbatoarele de caldura se prefera tevi cu diametre cat mai mici, care asigura
un transfer termic mai intens si constructii mai compacte, dar se vor avea in vedere si
aspectele legate de pierderile de presiune si de colmatare.
Utilizarea intensa in ultimii ani a freonilor, caracterizati prin coeficienti de transfer termic
mai redusi, a dus intre altele si la producerea de schimbatoare multitubulare, dar nu
numai, in care se utilizeaza tevi speciale pentru imbunatatirea conditiilor de transfer
termic.
3.2.1.2 Tevi speciale pentru imbunatatirea transferului termic

In figura 3.2 sunt prezentate tevi cu nervuri spiralate, care se utilizeaza in special la
constructia vaporizatoarelor:

Fig. 3.2. Tevi cu nervuri spiralate

In figura 3.3. este prezentata o teava cu nervuri exterioare joase, realizate prin
extrudare, din materialul de baza al tevii. Dupa extrudare, diametrul exterior al partilor
lise ale tevilor, este egal cu diametrul exterior al nervurilor, ceea ce permite o montare

22
usoara in placile tubulare. Pasul dintre nervuri este in mod uzual de (0,8…1,5) mm, iar
inaltimea nervurilor este de aproximativ (1…1,5) mm. Aceste tevi pot sa asigure un
raport intre suprafata exterioara a tevilor nervurate si suprafata interioara a acestora de
3…5, ceea ce reprezinta o crestere semnificativa a suprafetei exterioare de transfer
termic.

Fig. 3.3. Teava cu nervuri joase, obtinute prin extrudare

In figura 3.4. sunt prezentate cateva tipuri de tevi cu aripioare ondulate. Aceste tevi se
utilizeaza in special la constructia vaporizatoarelor. Pe teava de baza se monteaza prin
sudare elicoidala, o banda ondulata. Asemenea constructii se pot realiza pentru tevi
avand diametre intre (8…39) mm. Inaltimea nervurilor este de 9 mm, iar grosimea
acestora variaza intre 0,2…0,3 mm. Raportul dintre suprafata exterioara si cea interioara
este de 9…16.

Fig. 3.4. Tevi cu nervuri ondulate

In figura 3.5. este prezentata o teava cu nervuri in forma de ace. Acestea se utilizeaza in
special la constructia condensatoarelor. Exteriorul tevilor se aseamana cu o perie
metlica, ceea ce asigura o suprafata si o intensitate a transferului termic, foarte ridicate.
Aceste tipuri de tevi sunt eficiente in primul rand pentru transferul caldurii in medii
gazoase si in particular in aer.

Fig. 3.5. Teava cu nervuri aciforme

23
In figura 3.6. sunt prezentate cateva tevi cu miez in forma de stea, care se utilizeaza la
constructia vaporizatoarelor cu fierbere in interiorul tevilor. Suprafata interioara este
marita prin introducerea in tevi a miezurilor realizate din aluminiu si avand uzual cinci
sau zece raze. Problema tehnica a realizarii acestor tevi o reprezinta asigurarea
contactului termic dintre teava de baza si miez, realizat prin introducerea fortata a
miezului. Intensitatea transferului termic este marita daca se realizeaza si rasucirea
miezului de 2…3 ori pe fiecare metru de teava.
Tevile cu miez in forma de stea pot avea diametre de 16…19 mm si grosimea de 1 mm.
Raportul dintre suprafata interioara si cea exterioara este de 2 in cazul miezurilor cu 5
raze si 3,7 in cazul miezurilor cu 10 raze.

Fig. 3.6. Tevi cu miez in forma de stea

In figura 3.7. sunt prezentate cateva modele de tevi cu nervuri interioare. Aceste tevi se
pot utiliza si la vaporizatoare si la condensatoare. Nervurile sunt realizate din teava de
baza, ceea ce asigura un transfer termic foarte bun. exista numeroase forme ale
nervurilor si grade de rasucire. Fata de tevile lise, coeficientul global de transfer termic
creste mult datorita urmatoarelor efecte:
- cresterea suprafetei de transfer termic;
- drenajul prin capilaritate a fazei lichide, care formeaza un film subtire pe suprafata
interioara nervurata;
- rotirea filmului de lichid, datorita rasucirii (inclinarii) nervurilor.

Fig. 3.7. Tevi cu nervuri interoare

In figura 3.8. sunt prezentate doua tevi cu suprafata neregulata montate una in alta.
Asemenea tevi se pot utiliza eficient in constructia condensatoarelor si a
vaporizatoarelor, sunt foarte moderne si se produc in Japonia, SUA, Germania sau

24
Franta. Suprafetele tevilor prezinta diferite tipuri de cavitati, proeminente piramidale sau
asperitati, realizate prin diverse procedee tehnologice noi. Suprafetele neregulate ale
acestor tevi pot intensifica transferul termic in cazul schimbarii starii de agregare, pentru
ca favorizeaza amorsarea fierberii, respectiv a condensarii. Din acest motiv aceste tevi
mai sunt numite si tevi de nucleatie.

Fig. 3.8. Tevi cu suprafete neregulate

In figura 3.9. este prezentata o teava din materiale compozite. Asemenea tevi se pot
utiliza si in condensatoare si in vaporizatoare, atunci cand conditiile de transfer termic
sunt mediocre atat in interior cat si in exteriorul tevilor. Aceste tevi combina avantajele
nervurilor exterioare cu cele ale generatoarelor interioare de turbulenta. Exista mai multe
variante de asemenea tevi intre care se pot aminti tevi cu nervuri elicoidale la interior si
structura piramidala la exterior, sau tevi cu nervuri elicoidale atat la interior cat si la
exterior. Diametrele pentru care se produc asemenea tevi sunt de 10…19 mm, iar
raportul dintre suprafata exterioara si cea interioara este de 1,5…2.

Fig. 3.9. Teava realizata din materiale compozite

3.2.1.3 Uzura si deteriorarea tevilor in exploatare

Calitatea materialelor din care se realizeaza tevile, ca si materialele din care se


realizeaza acestea trebuie sa fie dintre cele mai bune deoarece in timpul functionarii,
acestea sunt supuse coroziunii si unor solicitari care le pot distruge, sau le pot diminua
capacitatea de transfer termic.

25
In figura 3.10 este prezentata o teava nervurata corodata in exterior pe durata
functionarii, iar in figura 3.11 este prezentata o teava nervurata corodata in interior.

Fig. 3.10. Teava nervurata corodata la exterior

Fig. 3.11. Teava nervurata corodata interior

In figura 3.12 este prezentata uzura aparuta pe o teava in zona de montare pe suport.

Fig. 3.12. Teava uzata datorita suportului

In figurile 3.13 si 3.14 sunt prezentate tevi distruse datorita solicitarilor la care au fost
supuse in timpul functionarii.

Fig. 3.13. Teava sparta datorita presiunii ghetii formate in interior

26
Fig. 3.14. Teava fisurata longitudinal

Din ultimele doua imagini se observa ca tevile nu se fisureaza transversal, ci


longitudinal, sau altfel spus se sparg (crapa).
3.2.1.4 Placile tubulare

Placile tubulare se utilizeaza pentru fixarea tevilor in fascicul si se monteaza la


extremitatile mantalei asa cum se observa in figura 2.1. Daca este necesar, pentru
sustinerea fasciculului de tevi se utilizeaza si suporti. Pentru realizarea placilor tubulare
si a suportilor se pot utilizea urmatoarele materiale in functie de natura agentilor si
agresivitatea acestora fata de aceste materiale:
- oteluri – pentru agenti frigorifici, apa dulce sau agenti intermediari de racire fara
saruri;
- cupru pentru freoni, dar nu si pentru amoniac;
- bronz – pentru apa de mare sau agenti intermediari pe baza de saruri;
- otel placat cu otel inoxidabil – pentru agenti agresivi;
- otel inoxidabil – pentru lichide alimentare.
Orificiile sunt practicate in placile tubulare si in placile suport, astfel incat sa formeze de
regula hexagoane (sau triunghiuri eliciodale). Uneori gaurile, respectiv tevile se dispun in
forma de coridor (sau patrate), iar uneori in forma de cercuri concentrice, ca in figura
3.15, in care a este numarul de tevi pe latura hexagonului, respectiv patratului exterior,
iar b este numarul de tevi pe diagonala hexagonului exterior. In vederea unei montari
usoare a tevilor in fascicul prin placile tubulare si suporti, gaurile din acestea se
realizeaza simultan, (toate odata).

Fig. 3.15 Moduri de dispunere a tevilor in placile tubulare


a – dupa hexagoane; b – dupa patrate; c – dupa cercuri concentrice

In cazul cel mai des intalnit, al hexagoanelor, de regula pasul dintre tevi este de
aproximativ 1,25 diametrul exterior al tevilor. Gaurile din placile tubulare se finiseaza in

27
mod diferit, in functie de procesul tehnologic de montare a tevilor. Astfel pentru tevile
sudate electric sau brazate se realizeaza o alezare urmata de samfrenare, iar pentru
tevile mandrinate se realizeaza o alezare urmata de realizarea unor canale interioare,
asa cum se observa in figura 3.16. Mandrinarea se ralizeaza astfel incat in urma
deformarii tevilor, acestea sa se fixeze in canalele prevazute in gaurile de fixare.

Fig. 3.16. Procedeele uzuale de fixare a tevilor in placile tubulare

3.2.1.5 Mantaua

Mantaua schimbatoarelor de caldura multitubulare se calculeaza astfel incat sa


aiba un diametru interior care sa permita montarea fasciculului de tevi. Grosimea
mantalei se determina din calculul de rezistenta, astfel incat sa reziste la presiunea de
lucru a agentului dintre tevi si manta (minim 4 bar). Materialul din care se realizeaza
mantalele este otelul. Pana la diametre de cca. 400 mm, acestea se realizeaza din tevi
avand diametrele standardizate. Pentru diametre mai mari, mantalele se realizeaza din
virole obtinute prin roluire. Sudurile prin care se realizeaza asamblarea virolelor in
manta, trebuie controlate prin metode defectoscopice nedistructive (cel mai adesea raze
g ). Dupa montare schimbatoarele de caldura multitubulare sunt supuse unor probe
hidraulice de etansitate la presiuni ceva mai mari decat cele nominale.

3.2.1.6 Capacele

Capacele au rolul de a realiza circulatia agentului din interiorul tevilor. Sicanele


montate pe capace asigura numarul de drumuri prin interiorul tevilor, astfel incat sa se
realizeze vitezele de curgere dorite. Tot pe capace sunt montate racordurile de
intrare/iesire pentru agentul care curge prin tevi. De obicei numarul de treceri este par,
pentru ca racordurile sa fie montate pe un singur capac. La aparatele de dimensiuni
mari, capacele sunt demontabile pentru a permite curatarea interioara a tevilor, iar
fixarea capacelor se realizeaza prin suruburi pe flansele prevazute in acest scop la
exteriorul placilor tubulare. Capacele se realizeaza prin turnare, cel mai adesea din
fonta. Cateva tipuri de capace sunt prezentate in figura 2.17.

28
3.2.2 Baterii

schimbatoare de caldura cu aripioare

3.2.2.1 Notiuni generale Bateriile cu aripioare se utilizeaza atat pentru


constructia condensatoarelor racite cu aer cat si pentru cea a vaporizatoarelor racitoare
de aer si sunt realizate din tevi pe care se monteaza aripioarele. Constructiile rezultate
sunt de tipul celor prezentate in figura 3.18.

Fig. 3.18. Baterie cu aripioare

In figura 3.19 sunt prezentate cateva detalii constructive ale bateriilor cu aripioare.

29
Fig. 3.19. Detalii constructive ale bateriilor cu aripioare

Parametrii fizici care se por defini in vederea efectuarii calculelor termice si


aerodinamice ale acestor schimbatoare de caldura sunt:
- numarul de randuri de tevi pe verticala;
- numarul de randuri de tevi pe orizontala;
- suprafata totala de transfer termic;
- raporul dintre suprafata exterioara si suprafata interioara;
- suprafata frontala in sensul de curgere a aerului;
- suprafata libera de curgere a aerului.
In vederea protejarii anticorozive a mediului in care vor functiona aceste aparate (aerul
atmosferic, aerul marin, aerul din diverse localuri), se realizeaza diverse tipuri de
acoperiri:
- galvanizare – utilizata in cazul tevilor si nervurilor din otel in vederea protejarii
impotriva ruginirii prin acoperire cu zinc si a asigurarii unui contact termic foarte
bun;
- ematare – utilizata in cazul tevilor si nervurilor din cupru,pentru acoperirea
acestora cu rasini poliuretanice.
Dupa montare, bateriile sunt supuse unor probe hidraulice de etanseitate, apoi sunt
uscate si deshidratate, incarcate cu azot la presiune scazuta, inchise si pastrate in
vederea livrarii.
Alte tipuri de serpentine sunt cele prezentate in figurile 3.20 si 3.21.

Fig. 3.20. Serpentine pentru realizarea de congelatoare cu placi

30
Fig. 3.21. Serpentine montate intr-un schimbator de caldura de tip panou

3.2.2.2. Tubulatura

Tevile se realizeaza in principiu din acelesi materiale ca si cele de la


schimbatoarele de caldura multitubulare, dar predomina otelul si cuprul.
Tendinta ultimilor ani in constructia acestor aparate este de a se reduce cat mai
mult diametrul tevilor, in scopul imbunatatirii coeficientului global de transfer termic, a
reducerii masei schimbatoarelor si a incarcaturii de agent frigorific, pe fondul reducerii
globale a costurilor. Pentru tevile din otel, diametrul interior este in jur de 20 mm, iar
pentru cele din cupru, diametrul minim este in jur de 9…10 mm. Grosimile tevilor sunt
relativ mici, pentru otel in jur de 1 mm, iar pentru cupru chiar sub 0,5 mm. In aparatele
de acest tip utilizate ca vaporizatoare sau condensatoare, deci in care se realizeaza
schimbarea starii de agregare, se utilizeaza adesea tevi speciale, de tipul celor
prezentate in paragraful referitor la schimbatoarele de caldura multitubulare.
Pentru dispunerea tevilor se adopta in general una din cele doua variante prezentate in
figura 3.22:
- in triunghiuri echilaterale (in sah);
- in patrate (in coridor).
Dispunerea tevilor dupa triunghiuri echilaterale asigura un coeficient de transfer termic
mai bun, dar cu pierderi de presiune mai mari, in timp ce dispunerea in patrate asigura
un transfer termic mai putin performant, dar caracterizat prin pierderi de presiune mai
reduse.

Fig. 3.22. Dispunerea tevilor in baterii cu aripioare

31
3.2.2.3 Nervurile

Nervurile, denumite la aceste constructii si aripioare sau nervuri continue, se pot realiza
din otel, aluminiu sau cupru. Cele mai des utilizate sunt combinatiile:
- tevi din otel si aripioare din otel;
- tevi din cupru si aripioare din aluminiu.
Mai sunt posibile si combinatii ca:
- tevi din otel si aripioare din aluminiu;
- tevi din cupru si aripioare din cupru;
- tevi din otel inoxidabil si aripioare din otel inoxidabil.
In figura 3.23 sunt prezentate in sectiune doua tevi pe care au fost montate nervuri
continue lamelare.

Fig. 3.23. Tevi cu nervuri lamelare

Cele mai raspandite tipuri de aripioare sunt prezentate in figurile 3.24 si 3.25:
- nervuri plane continue;
- nervuri infasurate.

Fig. 3.24. Nervuri plane continue

32
Fig. 3.25. Nervuri infasurate

Eficienta termica a nervurilor este cu atat mai buna cu cat:


- materialul din care sunt confectionate are o conductibilitate termica mai buna (aceasta
creste in ordinea: otel inoxidabil, otel, aluminiu, cupru);
- inaltimea nervurilor este mai redusa;
- grosimea nervurilor este mai mare;
- contactul cu tevile de baza este mai bun.
In general, pentru tevi din otel cu diametrul de cca. 20 mm, inaltimea nervurilor este de
25…30 mm, iar grosimea de 0,3…0,4 mm, in timp ce pentru tevile subtiri din cupru,
inaltimea nervurilor este de 10…20 mm, iar grosimea acestora este de 0,1…0,3 mm.
Doua carcteristici geometrice importante ale nervurilor de acest tip sunt pasul adica
distanta dintre axele a doua nervuri consecutive si distanta dintre doua nervuri, adica
distanta dintre flancurile opuse a doua nervuri consecutive. Pentru condensatoare, pasul
minim acceptat este de cca. 2 mm, iar pentru vaporizatoare este de cca. 4 mm. In cazul
vaporizatoarelor industriale din otel cu depuneri masive de zapada, pasul dintre nervuri
poate sa ajunga pana la cca. 30 mm.
Nervurile plane continue se realizeaza prin stantare dintr-o singura trecere astfel incat sa
rezulte si bordurile pentru fixare pe teava, generatoarele de turbulenta (fomele de pe
suprafetele laterale) si orificiile de usurare, reprezentate in figura 3.24. Aceste nervuri se
monteaza in pachete de nervuri, pe dispozitive denumite piepteni, care sa asigure pasul
dorit. Urmeaza montarea tevilor in gaurile practicte in nervuri. Asigurarea contactului
termic dintre tevi si nervurile plane continue se realizeaza in general prin gonflare
hidraulica, sau mecanic, prin trecerea fortata prin interiorul tevilor, a unor bile calibrate,
de diametru ceva mai mare decat cel interior al tevilor. In acest al doilea caz se imprima
bilelor o energie cinetica foarte mare, iar aceastea trec prin tevi intr-o maniera
asemanatoare unor gloante si forteaza gonflarea tevilor, respectiv asigurarea contactului
termic dinte tevi si nervuri.
Nervurile infasurate se realizeaza prin infasurarea in jurul tevii a unei benzi din tabla, cu
ajutorul unui dispozitiv special destinat acestui scop.
Asamblarea tevilor nervurate (indiferent de tipul nervurilor), se realizeaza prin montarea
la capete a unor placi in care se fixeaza toate tevile si care constituie si un cadru al
bateriei, asa cum se observa si in figura 3.18.
Unii producatori de asemenea aparate, realizeaza module din anumite tipuri de tevi si
aripioare, ca in figura 3.26.

33
Fig. 3.26. Module din tevi cu aripioare

Parametrii geometrici care definesc aceste module sunt:


- pasul dintre nervuri;
- lungimea nervurata (sau lungimea tevilor);
- numarul de tevi din modul (pe adancime si pe inaltime);
- diametrul tevilor.
3.2.3 Schimbatoare de caldura cu placi

Aceste aparate sunt realizate prin imbinarea de placi care realizeaza intre ele
spatii prin care circula agentii care schimba caldura. Acesti agenti ocupa alternativ
spatiile dintre placile schimbatorului de caldura, astfel incat sa nu se amestece intre ei.
In consecinta, spatiile dintre placi trebuie sa fie etansate fata de exterior si fata de
spatiile in care se gasc alti agenti. De asemenea sistemul de etansare trebuie sa permita
trecerea agentilor dintr-un spatiu in altul, uneori prin traversarea spatiilor destinate altor
agenti. Aceste schimbatoare trebuie sa aiba cel putin doua placi, ca in cazul unor tipuri
de vaporizatoare.
Exista patru variante tehnologice de realizare a schimbatoarelor de caldura cu placi:
-cu placi si garnituri demontabile
-cu placi sudate
-cu placi brazate
-cu placi avand circuite imprimate
3.2.3.1 Schimbatoarele cu placi si garnituri demmontabile sunt de tipul prezentat in
figura 3.27. Placile intre care se introduc garniturile, se monteaza impreuna intre o placa
de baza si una mobila. Placile pot sa fie demontate in vederea curatarii. Fixarea placilor

34
se realizeaza cu ajutorul unor tiranti. Din punct de vedere hidraulic se pot realiza curgeri
in contracurent sau in echicurent.

Fig. 3.27. Schimbator de caldura cu placi si garnituri demontabile

In figura 3.28 este prezentata schema de curgere a agentilor de lucru intr-un schimbator
de caldura cu placi.

Fig. 3.28. Schema de curgere in schimbatoarele cu placi

Materialele din care se realizeaza placile depind de natura agentilor de lucru, iar cele
mai utilizate sunt:
- oteluri inoxidabile;
- aliaje de aluminiu;
- aliaje de titan;
- aliaje cupru-nichel.
Grosimea placilor poate sa varieze intre 0,6…1,1 mm, sau chiar mai mult.
Pentru garnituri se pot utiliza de asemenea mai multe materiale in functie de
temperaturile de lucru:

35
- nitril (tmax = 110 ° C);
- butil (tmax = 135 ° C);
- etilen-propilen (tmax = 155 ° C);
- Viton (tmax = 190 ° C);
Domeniul temperaturilor de lucru pentru aceste aparate poate sa varieze intre –50…
+190 ° C.
Presiunile nominale maxime de lucru pot sa ajunga pana la 16…20 bar, iar diferenta
maxima dintre presiunile circuitelor poate sa ajunga pana la 9…12 bar si in mod
exceptional la 20 bar

3.2.3.2. Schimbatoarele cu placi sudate au placile asamblate nedemontabil prin


sudare. Din aceasta categorie fac parte:
- placile dulapurilor de congelare, realizate din profile de aluminiu sudate, pentru a forma
platanele pe care se pastreaza produse si canalele de curgere pentru agentul frigorific
care vaporizeaza;
- schimbatoarele de caldura realizate din placi ambutisate si sudate ca in figura 3.29,
pentru a se asigura rezistenta mecanica si curgerea agentilor, de regula in contracurent.
Presiunile nominale maxime pot sa ajunga pana la 30…40 bar, iar domeniul de
temperaturi intre care pot sa lucreze este de –200…+200 ° C.

Fig. 3.29. Schimbatoare de caldura din placi sudate

36
3.2.3.3. Schimbatoarele cu placi brazate sunt realizate cu placi din otel inoxidabil
asamblate prin brazare (lipire) cu ajutorul unui aliaj pe baza de cupru, in cuptoare sub
vid. Ansamblul schimbatoarelor de caldura de acest tip este prezentat in figura 3.30. Se
pot utiliza ca vaporizatoare sau ca schimbatoare interne de caldura, dar numai pentru
agenti curati, deoarece nu se pot curata decat prin spalare chimica.

Compactitatea acestor aparate este foarte mare.

Fig. 3.30. Schimbator de caldura din placi brazate care poate functiona ca vaporizator sau
condensator

Schema de curgere a fluidelor in schimbatoarele de caldura brazate este prezentata in


figura 3.31.

Fig. 3.31. Schema de curgere a fluidelor in schimbatoarele cu placi brazate

3.2.3.4 Schimbatoarele de caldura cu placi avand circuite imprimate sunt realizate


din placi metalice plane, avand gravate pe suprafata circuite fine (cca. 1 mm), prin
metode chimice. Placile sunt asamblate in blocuri prin incalzire si presare, procedeu
denumit si sudare sub presiune. Canalele sunt legate la doua perechi de colectoare,
pentru a forma doua circuite separate. Din aceste placi se pot realiza condensatoare si
vaporizatoare foarte compacte.
In prezent aceste tipuri de aparate sunt in curs de perfectionare in special in Australia si
Marea Britanie

37
3.2.4 Schimbatoare de caldura coaxiale

Aceste schimbatoare de caldura, de tipul celor prezentate in figura 3.32, sunt utilizate in
special pentru lichide, fiind realizate din doua tevi coaxiale. In cazul vaporizatoarelor,
cand agentul frigorific circula prin interior, teava interioara poate sa fie prevazuta cu
nervuri, sau poate fi inlocuita cu mai multe tevi, situatie in care teava exterioara are rolul
unei mantale. Ansamblul acestor tevi este infasurat elicoidal pentru a mari suprafata de
transfer termic fara a mari sensibil gabaritul aparatului.

Fig. 3.32. Tevi si schimbatoare de caldura coaxiale

Schimbatoarele de caldura coaxiale prezinta urmatoarele avantaje:


- performante de transfer termic ridicate, mai ales daca se utilizeaza tevi cu
suprafete neregulate;
- la sarcini termice egale, sunt mai putin masive decat constructiile multitubulare;
- curgerea si transferul termic se realizeaza in contracurent;
- au o mare compactitate;
- prezinta o incarcatura redusa cu agent frigorific.
Dezavantajul cel mai important pe care il prezinta, il constituie faptul ca nu se poate
realiza curatarea decat prin spalare chimica.
Materialele utilizate pentru realizarea tevilor il reprezinta otelul si aliajele cupru-nichel.
Presiunile nominale maxime pot sa atinga valori de 15…25 bar, iar temperaturile
maxime sunt de 20…140 ° C.
Pot fi utilizate ca si condensatoare, vaporizatoare, subracitoare, preincalzitoare,
desupraincalzitoare, recuperatoare de caldura, etc.

38
V. CAPITOLUL 4

4.1 Aplicatia practica


Date intrare :
-Pmp= 4800CP
-temperatura de intrare a agentului primar(apa dulce) T2=75°C
-temperatura de iesire a agentului primar(apa dulce) T2’=50°C
-temperatura de intrare a agentului secundar(apa de mare) T1=15°C
--temperatura de iesire a agentului secundar(apa de mare) T1’=24°C
Caracteristicile fizice ale apei de mare se considera ca cele ale apei dulci mai
putin densitatea ρ = 1024 kg/m³
-suprafata de schimb este data de tevi de otel cu di/de=30/35
-schimbatorul de caldura va fi in contracurent randament η = 98%
-lungimea tevii va fi de 2.5 m
4.1.1 Cantitatea de caldura cedata de inst. apa dulce a motorului este
Qced=0,25Pmp=0,25•4800CP=1200CP
Avind in vedere ca 1CP=0,736KW
Definitie: Un watt ora notat W *h este o unitate de masura a energiei egala cu
cantitatea de energie transferata de un proces care transforma o putere de un watt intr-o
ora
1Wh=3600J
1KWh=3,6MJ=3600KJ
Rezulta
Q ced=1200•0,736•3600KJ=3179520KJh
4.1.2 Cantitatea de caldura primita de apa de mare va fi:
Avind in vedere ca randamentul schimbului de caldura este 98% rezulta
Q primit=Q ced/ŋ =3179520KJh/0,98=3244408KJh
4.1.3 Masele de agenti vehiculate prin instalatii sunt:
Avind in vedere ca caracteristicile apei dulci sunt aceleasi ca ale apei de mare mai putin
densitatea rezulta apa dulce:
c2=4.18KJ/Kg•K; Pr1 =namarul lui Prandl la temperatura medie
λ1=0,665W/m•K
v1 = 4 ⋅ 10 −7 m 2 / s

Pr1 = 2,45
T2=75°C

39
T’2=50°C
DT2= T2- T’2=75°C -50°C =25°C
Rezulta
Q ced 3179520KJ
m apadulce = = = 30426 ,028 Kg
c 2 ⋅ DT 2 4.18 KJ / Kg ⋅ grd ⋅ 25 grd

T1=15°C
T’1=24°C
DT1= T’1- T1=24°C -15°C =9°C

Q primit 3244408KJ
m apamare = = = 86241 ,57 Kg
c1 ⋅ DT 1 4.18 KJ / Kg ⋅ grd ⋅ 9 grd

4.1.4 Adoptarea coeficientului global de schimb de caldura K


Se poate considera intre valorile 800 – 1200KJ/m2*h*grd
Se considera K=1200KJ/m2•h•grd
4.1.5 Calculul diferentei medii logaritmice de caldura
DT max = T2 - T1 = 75 °C - 15 °C = 60 °C
DT min = T2'-T1' = 50 °C - 24 °C = 26 °C
DT max - DT min 60 - 26 34
DT log = = = = 40,96 °C = 41 °C
ln DT max/DT min ln 60/26 0.3764

4.1.6 Calcul suprafata totala de schimb de caldura

Qprimit 3244408 KJ
S= = = 65 ,94 m 2
K ⋅ DTlog 1200KJ/m2 ⋅ h ⋅ grd ⋅ 41grd

4.1.7 Lungimea tevilor L =2,5 m

4.1.8 Calculul numarului de tevi


Se calculeaza suprafata schimbului de caldura al unei tevi astfel:
St = πdeL = 3.14 ⋅ 35 ⋅10 −3 m ⋅ 2,5m = 274 ,75 ⋅10 −3 m2

Se calculeaza nr. de tevi necesar


S 65.94m2
nt = = = 240 buc
St 274,75 ⋅10 −3 m 2

4.1.9.Calculul diametrului Dt pe care se aseaza tevile in eshichier

40
Esichier α=60°
Calculam aria pe care se aseaza tevile necesare
Consideram t pasul dintre tevi t=1.22 de=1.22•35 mm =42,7 mm
At=nt•t•i=nt•t•t•sinα=240•42.7•42.7•sin60mm2=378963 mm 2 =0,378963 m 2

πDt 2
At =
4

Rezulta

Dt = 4 ⋅ At ⋅1 / π = 4 ⋅ 0,378963 ⋅ 0,3184 m 2 = 0,4823 = 0,6942 m = 694 mm

4.1.10 Calculul diametrului interior al mantalei schimbatorului


Di=Dt+u=694 mm +(6-8) mm =700 mm

4.1.11 Calculul suprafetelor de trecere ale purtatorilor de caldura


St1 –apa de mare
St2 –apa dulce
πdi 2 3,14 ⋅ 30 ⋅ 30
St 1 = nt = 240 = 169560 mm 2 = 0,169560 m 2
4 4

πDi 2 πde 2 3.14 ⋅ 700 ⋅ 700 3,14 ⋅ 35 ⋅ 35


St 2 = − nt = − 240 = 384650 mm 2 − 230790 mm 2 = 153860 mm 2
4 4 4 4
= 0,153860 m 2

4.1.12 Calculul vitezelor ale purtatorilor de caldura


w1,w2
Deoarece apa dulce circula printre tevi iar apa de mare prin tevi formulele vor fi:
mapamare 86241 ,56 kg
w1 = = = 0,13851 m / s
St 1 ⋅ ρ ⋅1h 0,169560 m 2 ⋅1020 kg / m3 ⋅ 3600 s

mapadulce 30426 ,028 kg


w2 = = = 0,052 m / s
St 2 ⋅ ρ ⋅1h 0,153860 m 2 ⋅1020 kg / m 3 ⋅ 3600 s
4.1.13 Calculul invariatiei criteriului de similitudine(numarul lui Reynolds)
Re1-apa de mare
Re2-apa dulce

w1 ⋅ di 0,13851 m / s ⋅ 30 ⋅ 10 −3 m
Re 1 = = = 1,03875 ⋅ 10 4
ν1 4 ⋅ 10 −7 m 2 / s

41
Se va determina diametrul echivalent prin care curge apa dulce in schimbatorul de
caldura
Consideram un schimbator de caldura
La curgerea transversală (figura 3.20) în care şicanele în formă de segment de cerc sunt
dispuse perpendicular pe axa ţevilor, secţiunea liberă de trecere transversală este

Di 0,7
S = x( s − de ) = 0,4(0,0475 − 0,035 ) = 0,00875 m 2
s 0,4
Pentru configuraţia aleasă a fasciculului de ţevi se calculează diametrul echivalent al
secţiunii transversale de curgere a apei dulci peste fasciculul de ţevi:
Secţiunea de curgere în manta se calculează cu relaţia:

- x = distanţa între şicane, x =0,4 m


- s = pasul ţevilor, s = 0,0475 m
- de = diametrul tuburilor, de = 0,03 m
- Di = diametru interior manta, Di = 0,7 m

dech =
4 ⋅ St 2 4 ⋅ π ( Di 2 − ntde 2
=
) =
(700 2 − 240 ⋅ 35 2 ) = 21,53 mm
Dext 4π ( Di + ntde ) (700 + 240 ⋅ 35 )
w2 ⋅ dech 0.052 m / s ⋅ 21,53 ⋅ 10 −3 m
Re 2 = = = 0,2789 ⋅ 10 4
ν2 −7
4 ⋅ 10 m / s
2

Coeficientul de trecere al caldurii Nusselt


(Re1> 10 4 şi Pr1 >0,7-curgerea este turbulenta rezulta
Nu1 = 0.021 ⋅ Re 0.8 ⋅ Pr 0.23 εc ⋅ ε1 ⋅ εr

εc = factor de corecţie care ţine cont de influenţa variaţiei proprietăţilor fizice ale
stratului limită asupra convecţiei; se calculează diferenţiat, în funcţie de natura fluidului
pentru lichide:

42
Pr l
εc = ( )
Pr p

în care:
PrL - reprezintă criteriul Prandtl al agentului secundar la temperatura lichidului;
Prp - criteriul Prandtl al agentului secundar la temperatura peretelui;
ε1 - coeficient de corecţie care ţine cont de faptul că la intrarea într-o conductă sau
canal, curgerea este turbulentă şi intervine pentru conducte scurte (l/d<50); la curgerea
laminară şi turbulentă efectul porţiunii de intrare dispare, se poate considera:
ε1=1 L / d> 15 in regim turbulent
L / d <50 in regim laminar
εr = apreciază influenţa schimbării direcţiei de curgere a fluidului asupra transferului
de căldură (comparativ cu procesul de curgere printr-o ţeavă dreată) prin relaţia:
di
εr = 1 + 1,8 ⋅
R
în care R reprezintă raza de curbură
rezulta

Pr l = Pr p = Pr1 = 2,45

εr = 10.25 = 1
ε1=1
di 30
εr = 1 +1,8 = 1 +1,18 = 1,19
R 180

Nu 1 = 0.021 ⋅ Re 0.8 ⋅ Pr 0.23 εc ⋅ ε1 ⋅ εr = 0.021 ⋅10387 0.8


⋅ 2.45 0.23 ⋅1 ⋅1 ⋅1,19 = 49 ,81

Nu 2 = 0.021 ⋅ 2789 0.8


⋅ Pr 0.23 εc ⋅ ε1 ⋅ εr = 0.021 ⋅ 2789 0.8
⋅ 2,45 0.23 ⋅1 ⋅1 ⋅1,19 = 17 ,39

4.1.14 Coeficienti de convectie


λ1 0,665
α1 = Nu1 ⋅ = 49,81 ⋅ −3
= 1104 W / m 2 ⋅ grd
di 30 ⋅10

λ2 0.665
α 2 = Nu 2 ⋅ = 17 ,39 ⋅ = 525 ,65W / m 2 ⋅ grd
dech 22 *10 −3

Verificarea alegerii dimensiunilor

43
4.1.15 Recalculam coeficientul global de caldura
λ -conductivitatea termica a otelullui =50W/m grd
1Wh=3600J

π 3,14
K'= =
1 1 de 1 1 1 35 1
+ ln + + ln +
α1di 2λ di α 2de 1104 ⋅ 30 ⋅10 −3
2 ⋅ 50 30 525, 65 ⋅ 35 ⋅10−3
3,14
= = 320, 40W / m 2 ⋅ grd = 340, 40 ⋅ 3, 6 KJ / m 2 ⋅ h ⋅ grd = 1153KJ / m 2 ⋅ h ⋅ grd
0, 0098

4.1.16 Abaterea
K − K ' 1200 − 1153
DK = = ⋅ 100 = 3,91%
1200 1200

44