Sunteți pe pagina 1din 1

Urndu-i-se singur n stihii, A vrut i Dumnezeu s aib-n cer copii i s-a gndit din ce s-i fac, Din borangic,

argint sau promoroac, Frumoi, cinstii, nevinovai. Se puse-aezmntul dintre frai. Dar i-a ieit cam somnoros i cam Trndav i nrva strmoul meu Adam; C l-a fcut, cum am aflat, Cu praf i nielu scuipat; Ca s ncerce dac un altoi De stea putea s prind pe noroi, C, de urt, scuipnd n patru zri, Stingher, Fcuse i luminile din cer. Dar iat c l-a nimerit, Din pricina aluatului, greit, i c Adam, ntiul fiu Al Domnului, ieise, parc, i zbanghiu. Nu-i vorb, nici o poz nu ne-nva Cum ar fi fost omul dinti la fa. Nici unda lacului nu l-a pstrat, n care se-oglindea la scptat. Puterea lui dumnezeiasc, Dormind mereu, cta s-l mai trezeasc; I-a rupt un os din coaste, ceva, i-a zmislit-o i pe Eva. Mai poi csca de lene, iari, Cnd ai o sor i-un tovar? S-au luat de mini i-au cutreierat Grdina toat-n lung i-n lat. S nu te miri c, ovind i mici, Li se julea i nasul prin urzici.