Coada-calului

Coada-calului, sau baba-ursului, (Equisetum arvense L.) este o specie de plante erbacee, perene (prin rizomul orizontal articulat, adeseatuberculat).

Descriere
De pe rizom se dezvolt dou tipuri de tulpini aeriene:

tulpinile fertile apar primvara, au 5-15 cm nlime, sunt neramificate, brune, neasimilatoare, purtnd la noduri frunze verticilate, unite ntr-o teac ce are marginea dinat. n vrf este situat spicul sporifer.

tulpinile sterile apar mai trziu (cam la mijlocul primverii), sunt nalte de 20-50 cm, verzi, asimilatoare. La noduri exist frunze uninerve, verticilate, unite ntr-o teac, precum i ramuri verticilate ce au aceeai morfologie ca i tulpinile, dnd aspect de coad de cal. Tulpinile sterile produc substane de rezerv care se vor depozita n rizomi i vor hrni viitoarea tulpin fertil.

Fosil vie
Planta, considerat drept o autentic "fosil vie", dateaz din devonian.

Utilizri n medicina naturist

Coada-calului este cunoscut si folosit nc din antichitate n medicina tradiional ca i surs de acid salicilic (substan activ coninut n Aspirina modern). Dioscoride, medic, farmacolog i botanist al Greciei antice, laud proprietile hemostatice ale acestei plante. Plinius cel Btrn pretinde chiar c proprietile hemostatice ale plantei ar fi att de mari, nct ar fi suficient ca aceasta s fie inut n mn pentru a beneficia de proprietile sale vindectoare. Substane active: oxid salicic (5-7%), gluteolin, nicotin, palustrin i palustridin, fitosterin, betasitosterol, acid malic, acid oxalic, gliceride ale acizilor stearic, linoleic, linolic, oleic, dimetil sulfone, vitamina C, urme de ulei volatil, sruri de potasiu. Sporii contin acizii cu lant lung alfa, omega -dicarboxilici, prezeni n fraciunea lipidic. Principiile active din coada-calului au aciune antimicrobian, antiseptic, antiinflamatoare, mresc rezistena esutului conjunctiv, activeaz circulaia local. Planta este indicat pentru uzul intern, sub form de ceai cu aciune diuretic, sau extern, sub form de comprese i bi.

ntrebuinri
Coada-calului este folosita pentru vindecarea contuziilor (umflturi, vnti), cicatrizarea rnilor, ulcerului varicos, bubelor, edemelor la picioare att de frecvente in climacterium, degerturilor, eczemelor, neurodermitelor, combaterea transpiraiei excesive a picioarelor. Deasemenea, datorit aciunii diuretice a ceaiului, acesta este indicat n prevenirea calculozei renale (spal rinichii i cile urinare). Medicul german Sebastian Kneipp, care a readus aceast plant n medicina naturist n Germania secolului XIX, recomand aceast plant i n tratamentul artrozei sub form de ceai/elixir. n zilele noastre, aceast plant se regsete n diverse preparate (nu doar marca dr. Kneipp) de tip ceai pentru tratamentul reumatismului, tusei, rinichilor i purificare a sngelui. Prepararea ceaiului/decoctului: 1 lingur de plant uscat la 250ml ap se fierbe timp de 10-15min. Se va consuma zilnic o ceac. Prepararea bii: Un pumn de plante se pune la macerat n 10L ap timp de 6h. Dup aceea, se strecoar lichidul n van iar peste plantele rmase se toarn iari 10L de ap i se fierbe cca. 10min. Decoctul obinut se strecoar i el n van, se adaug ap cald ct s acopere corpul i se st cca. 20-25 min n baia obinut. Dup aceast baie nu se face du.

Recoltare i depozitare
Tulpinile sterile se vor recolta n lunile iunie-septembrie, pe vreme frumoasa, dupa ce s-a ridicat roua. Se va folosi partea superioar a plantei, cca. 2/3 din tulpin. Se usuc la umbr, n strat subire, n locuri bine aerisite i lipsite de umezeal. Se intorc zilnic. Uscarea artificial la 40 C. Se pstreaz n saci de hrtie sau din material textil. A se culege doar de persoane iniiate, deoarece exist plante asemntoare din aceeai familie, care sunt otrvitoare!

Glbenele
Glbenele (Calendula officinalis) este o specie de plante de cultur anual, rar bianual, nalt de 40-80 cm, bogat ramificat, pubescent, cu miros balsamic puternic. Glbenelele pot fi cultivate pretutindeni n Romnia, fr s apar probleme de clim sau de sol. Glbenelele fac parte din familia compozitelor (Asteraceae).

Denumiri populare

Flori de glbenele

Glbenele se mai numesc i rujuli, clinic, filimic, ochi galbe n.

Caractere morfologice

Rdcina este pivotant, lung de cea 20 cm i groas pn la un centimetru[2] . . Tulpina este erect, foliat, cu 5-25 ramificaii[2]. Frunzele sunt alterne, sesile, ntregi, verde-viu, glabre; cele inferioare invers lanceolate, rotunjite la vrf, lungi pn la 16 cm, iar spre partea superioar sunt din ce n ce mai ngustate i mai mici pn la lanceolate[2].

Florile sunt grupate n antodii terminale (20-50 pe o tuf); acestea au pe margine flori ligulate 15-40 la populaiile locale, 60-500 la soiuri cu inflorescene invoalte (btute") - Ball's Master-price" i Gigant Pacific" - care au i avantajul de a avea aceste flori ligulate de culoare galben-portocalie (cele de culoare galben-deschis nu sunt admise);n centru se gsesc flori tubuloase[2].

Fructele sunt achene curbate n form de secer, cu mici epi pe suprafa, fr papus[2].

Compoziie chimic
Compoziie chimic: saponozide triterpenice avnd la baz derivai ai acidului glucuronil oleanolic: carotinoide dintre care licopina, a i (3-caroten, neolicopina A, rubixantina, luteina, xantofila, violaxantina, flavoxantina, crizantemaxantina etc, precum i unele poliine; flavonoizi i glicozizi flavonici: izoramnetin -3ramnoglicozizi, rutinozizi i derivai ai cvercetolului; ulei volatil (cea 0,02%), substane amare cu structura nedefinit, gumirezine, mucilagii, esteri colesterinici ai acizilor lauric, miristic, palmitic i margaric; vitamina C, acid malic substane proteice.

Utilizare
n terapii medicinale, glbenelele se utilizeaz sub form de infuzie, pentru uz intern n primul rnd - inta fiind ulcerul i gastritele. Preparatele fitoterapeutice din glbenele sunt utile n tulburrile de ciclu menstrual, n afeciunile hepatice i afeciunile biliare. Principiile active din glbenele se preteaz pentru tratarea local a plgilor de diverse origini, a nepturilor de insecte, a degeraturilor i arsurilor, a infeciilor localizate ale pielii, a plgilor care se vindec greu - plgile atone -, n terapia acneei precum i pentru ameliorarea tenurilor uscate. Extractul din glbenele este folosit n tratamentul pe cale natural al giardiozei, iar dup unii autori este util ca adjuvant n tratamentul ulcerului gastric i ulcerului duodenal.

Anghinare
Anghinarea (Cynara scolymus) este o specie de plante erbacee peren, din familia compozitelor, genul Cynara, care nflorete varatoamna, originar din regiunea mediteraneean, cultivndu-se pentru solzii crnoi ai inflorescenei i pentru receptaculii florali care sunt comestibili.

Caractere morfologice

Tulpina este dreapt i ramificat. Frunzele sunt mari spinoase, de culoare verde-albicioas pe dos. Florile sunt roii-violacee dispuse n capitule mari (circa 14 cm lime), receptacul mrit i crnos, comestibil, sepale late, ngroate, la baz fr spini[1].

nmulire
nmulirea se face prin nsmnare, n rsadnie semicalde, n februarie, iar n aprilie se planteaz afar sau prin divizare, dup nflorire. Cer un sol bogat, luto-humos, poziie nsorit. Iarna se protejeaz de ger[1].

Substane active importante

Anghinare conine cinarin, oxidaze, polifenoli, flavone, vitaminele A, B, C, mangan, fosfor, fier, lipide, zaharuri .

Utilizare
Anghinarea se folosete n gastronomie, n terapii, dar poate fi ntlnit i ca plant ornamental [2]. Bulbul florii , se folosete cu un succes aparte n Spania i Italia n gastronomie. n Sicilia, n Italia, exist chiar o srbtoare nchinat anghinrii , unde se mnnc doar mncruri preparate cu anghinare, zeci de tipuri de preparare. n Spania, i mai ales n regiunea de Navarra , perioada recoltrii bulbului de anghinare i a altor verdeuri ale aceluiai anotimp se consider srbtoare a regiunii de Navarra , iar toate mncrurile preparate n restaurante i n casele din Navarra se fac cu respectivele verdeuri , printre care anghinarea este un ingredient principal. Anghinarea are un coninut ridicat de ulei, care poate fi folosit drept combustibil -alternativ, pentru centralele termice[3].

n medicina naturist, la prepararea produselor naturale pe baz de anghinare, se utilizeaz rdcinile de anghinare i frunzele de anghinare. Toate aceste produse sunt considerate remedii naturale excelente n tratarea i vindecarea diverselor afeciuni ca de exemplu: afeciuni hepatice, afeciuni ale circulaiei sangvine i afeciuni renale. De asemenea, anghinarea mai poate fi consumat i n stare proaspt, fiind astfel apreciat pentru efectele ei vindectoare n tratarea diareei cronice n special, precum i n tratarea diabetului, hemoroizilor, vomismentelor i migrenelor. Preparatele naturale din aghinare ajut la vindecarea constipaiei (sucul de anghinare), afeciunilor ficatului (ceai de anghinare), reumatismului (ceai de anghinare).

Anason
Anasonul (Pimpinella anisum) este o plant medicinal, aparinnd familiei Apiaceae, foarte des utilizat.

Descriere
Anasonul este o plant anual aromatic, erbacee, putnd atinge o nlime de 60 - 80 cm. Perioada de nflorire este iunie - septembrie. Frunzele sunt puine i rare. Florile mici i albe sunt produse n umbele dense. Fructele sunt mici i verzui, i pot fi culese de la sfritul lui august pn la sfritul lui septembrie.

Caracteristici

Rdcina este pivotant, relativ slab dezvoltat. Tulpina este erect, glabr, striat, ramificat n partea superioar, ramificaiile terminndu -se cu inflorescene.

Frunzele sunt difereniate dup etaj; cele 23 frunze inferioare dispuse altern sunt ntregi, lung peiolate, ovate, cu margine dinat; cele superioare de asemenea puine, sesile, de 23 ori penat sectate, cu foliole liniar lanceolate.

Florile sunt dispuse n 715 umbele compuse, fr involucru, cu cte 515 flori, lipsite de caliciu, 5 petale albe ciliate pe margine, n vrf cu un lobuor ndoit spre interior, lungi de 15 mm.

Fructele sunt diachene mrunte, ovoide, cu jumtile greu separabile, cu cte 5 coaste puin proeminente, de culoare mai deschis.

Utilizri
Anasonul are numeroase proprietati, din care amintim: tonic, antispasmodic, diuretic, aperitiv, vermifug, emenagog, galactogen. El este indicat in astenie, reumatism, migrena, ameteala, tuse (astm, tuse convulsiva), voma psihogena, dureri gastrice, digestii lente, flatulenta, spasme intestinale, menstre insuficiente si dureroase. Anasonul, ca plant medicinal, are multe proprieti, multe dintre care sunt neconfirmate:

Se folosete la tratarea anumitor afeciuni digestive ( n special ale intestinului) i respiratorii; Afeciuni ale cilor urinare; Slab efect laxativ.

Inul
Inul (Linum) face parte din familia Linaceae, avnd circa 200 de varieti. Este o plant peren se prezint sub form de tufe, fiind o plant textilca i bumbacul.

Prezentare
Plant erbacee, cultivat, nalt pn la 1 m, fibroas, cu frunze mici nguste i cu flori al bastre sau albe. Este de origine mediteranean. nRomnia este cultivat pe suprafee relativ ntinse pentru fuior sau pentru seminele oleaginoase. Inul pentru fuior este mai nalt i mai puin ramificat dect cel pentru ulei. n scopuri medicinale se folosesc numai seminele ajunse la maturitate complet (Semen Lini).

Componenii principali
Mucilagii formate din acid galacturonic; ramnoz; galactoz; xiloz i arabinoz; lipide formate din trigliceride ale acizilor oleic, linolenic, stearic, miristic i n special linoleic; protide; un heterozid cianogenetic-linamarozidul care se dedubleaz n acid cianhidric, glucoz i aceton; sruri de potasiu i magneziu.

Utilizare farmaceutic
Uz intern

aciune laxativ-purgativ i emolient n inflamaiile tubului digestiv. n litiaza renal i n inflamaiile veziculei.

Indicaii

dispensii i constipaii. inflamaii ale tubului digestiv. calculoz (litiaz) renal.

Uz extern

antiseptic i calmant.

Indicaii

In farmacie se mai intrebuinteaza faina de in(Farina Lini) sub form de cataplasme din seminele mcinate . Fina de semine se amestec n ap i se fierbe pn devine o past, se pune ntr-o bucat de tifon i se aplic pe locul bolnav timp de cteva ore. Cataplasmele trebuie s fie n permanen calde, acestea calmnd durerile i ajutnd la fluidificarea puroiului din abcese i furuncule.

Cruin
Cruinul (Rhamnus frangula) este o plant medicinal, cunoscut ndeosebi pentru proprietile ei laxative dar i curative.

Utilizare
Frunzele dar mai ales scoara de cruin exercit aciuni purgative i laxative (provoaca eliminarea coninutului tubului digestiv), efect coleretic i colagog asupra bilei (excit bila, mrindu -i secreia), proprietti vermifuge i au o aciune relaxant asupra musculaturii intestinale. Fructele au aciune protectoare, regenerant i antioxidant, fiind bogate n vitamine, minerale i acizi grai.

Lemn dulce

Glycyrrhiza glabra

Lemnul dulce sau rcule (Glycyrrhiza glabra) este o plant erbacee, peren, comun n sudul Europei i n Orient, ale crei rdcini cu gust dulce-amar constituie una din cele mai vechi mirodenii, utilizat pentru aromatizarea dulciurilor i a buturilor.

Prezentare
Lemnul dulce este o plant erbacee peren sau arbust cu frunze imparipemat-compuse, flori mici, liliachii i fructe spinos-proase. Are aspect de subarbust ce crete spontan dar i n cultur, i priesc solurile nisipoase i este puin rspndit n foste albii de ruri, n luminiuri i n zone necultivate. nflorete n lunile iunie i iulie. n scopuri medicinale se recolteaz prile subterane, rizoamele i rdcinile (Radix Echinatae), din luna martie pn la nceputul lui mai, nainte de nflorire i toamna dup cderea frunzelor dar numai de la specii care au depit 3-4 ani.

Componente principale

glicirizina acid glabric rezine lipide amidon asparagin zaharuri albumin vitamina B

sruri minerale

Proprieti
Fluidizeaz secreiile traheobronhice i faringiene, are aciune diuretic, antispasmodic, antiinflamatoare i antiulceroas n ulcerul gastric, laxativ i purgativ funcie de doza administrat.

Indicaii
n artrite, dismenoree, ulcer gastric, traheit, faringit, bronit, constipaie, calculoz renal i biliar.

Contraindicaii
Nu se utilizeaz de ctre bolnavii hipertensivi.

Utilizare
Macerat 2 % din care se iau 200ml. pe zi ; infuzie, o linguri n 200 ml. ap clocotit, se beau 3 ceaiuri pe zi.

Valerian

Valeriana (Valeriana officinalis) este o specie de plante erbacee perene din familia Valerianaceae. Mai este denumit i odolean, nvalnic,gua-porumbelului sau iarba-pisicii. Tulpina crete pn la o nlime de 70-170 cm. Florile sunt roii-liliachii pn la albe, grupate ntro inflorescen umbeliform. nflorete n perioada iunie-august. Principalele substane active sunt: ulei volatil, acid izovalerianic i acid valerianic, alcaloizi (catinin, alfametil-pirilceton, valerianon). Preparatele din rizom (ceai, tinctur, extract uscat), administrate intern i extern (bi), sunt indicate n stri de agitaie, tulburri ale somnului i aritmii cardiace de natur nervoas. Utilizarea valerianei are o tradiie de peste patru mii de ani, fiind considerata o plant de referin, att n Europa, ct i n Asia. Investit i cu nsuiri magice de tradiia popular, n ultimele patru decenii i-au fost dedicate sute i sute de studii medicale, care toate atest acela lucru: valeriana este una dintre cele mai

eficiente remedii n tratarea tulburrilor emoionale, precum i a bolilor fizice asociate lor. O problem de extrem actualitate n vremurile noastre, care stau sub semnul tensiunii si al stresului.

Descrierea plantei
Se mai numeste popular si odolean sau gusa porumbelului. Este o planta ierboasa, inalta de un metru - un metru si jumatate, care creste spontan, in locurile umede, cu pamant afanat, din zonele de deal si de munte. Are florile de un roz palid, cu un miros slab-dulceag, la fel ca si frunzele. Radacina este puternica si bine dezvoltata (in ea sunt depozitate peste iarna substantele de rezerva), avand si ea un miros specific: dulceag-intepator si destul de neplacut, usor emetic (vomitiv). Radacina se recolteaza acum, la sfarsitul lui septembrie, inceputul lui octombrie. Se dezgroapa cu cazmaua, apoi se spala in curent de apa rece, se despica pe lungime in patru si se intinde la uscat, in locuri bine ventilate si lipsite de umiditate. Cand radacinile devin casante si se rup cu un pocnet sec, procesul de uscare s-a incheiat si planta se depoziteaza in saculeti de hartie, in locuri uscate, intunecoase si reci. Pentru terapie nu sunt nici pe departe suficiente cantitatile din flora spontana, unde creste izolat, fiind destul de rara, motiv pentru care se cultiva pe suprafete mari, inclusiv la noi in tara, unde valeriana se gaseste in magazinele Plafar sub forma de ceai sau tincturi.

Preparate pe baza de valeriana

Extractul hidroalcoolic (tinctura
Este forma de administrare terapeutica cea mai frecvent utilizata, intrucat are o actiune rapida si intensa, chiar si in doze relativ mici. Iata metoda de preparare: se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de radacina de valeriana, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa vreme de doua saptamani intr-un loc calduros, dupa care maceratul obtinut se filtreaza si se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi cate 50 de picaturi diluate in putina apa.

Pulberea de Valeriana
Se obtine prin macinare cat mai fina a plantei, cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de radacina de valeriana se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile sale volatile se evapora rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, de pulbere de valeriana, pe stomacul gol.

Infuzia combinata
Se pun la macerat 3-4 linguri rase de radacina de valeriana maruntita in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se

filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi).

Baia terapeutica]
Medicina populara recomanda baile complete cu un extract de valeriana obtinut astfel: o mana de planta (aproximativ 50 de grame) se pune la macerat in doi litri de apa, la temperatura camerei, vreme de 8-10 ore (de dimineata pana dupa amiaza), apoi preparatul se strecoara, maceratul rezultat punandu-se deoparte, in timp ce planta ramasa se pune in alti doi litri de apa clocotita si se lasa sa stea acoperita pana se raceste, dupa care se filtreaza. In final, se combina cele doua preparate (maceratul si infuzia racita), care se vor pune in apa de baie, potrivita la o temperatura de 39-40 de grade Celsius. Baia dureaza 10-15 minute, dupa care pacientul se va usca putin prin tamponare cu prosopul si va ramane sa se odihneasca la loc foarte calduros, vreme de jumatate de ora.

Tratamente cu valeriana
Insomnie - intr-un studiu german efectuat in anul 2001 se afirmau, in mod categoric, urmatoarele: "Multe plante si remedii naturale pot fi recomandate contra insomniei, insa doar in cazul valerianei eficienta poate fi garantata". Intr-adevar, nenumarate teste clinice, facute pe pacienti de toate varstele si care sufereau de diferite tipuri de tulburari de somn, au dovedit eficienta valerianei ca sedativ si somnifer. Administrarea tincturii de valeriana inlatura dificultatea in a adormi, micsoreaza semnificativ procentul de treziri nocturne, favorizeaza aparitia fazei de somn profund fara vise (etapa cea mai odihnitoare a somnului). Cu alte cuvinte, valeriana ajuta la marirea perioadei de somn si - foarte important - imbunatateste calitatea acestuia. Se fac tratamente de cate 6 saptamani, in care se administreaza seara, la ora 7, si apoi inainte de culcare, cate o lingurita de tinctura, diluata cu putina apa. Efectele evidente de imbunatatire a somnului apar dupa 3 saptamani de administrare, in cazul valerianei efectul fiind cumulativ. Crampe musculare - valeriana are calitati relaxante asupra muschilor. Se administreaza, atunci cand este nevoie, cate 1-2 cani de infuzie combinata pe zi, pe o perioada nu mai lunga de trei zile. Este eficienta in combaterea contracturii musculare dureroase, care apare datorita supra-efortului fizic si, mai ales, datorita incordarii psihice. Gastrite care apar pe fond de stres, de suprasolicitare nervoasa - se administreaza infuzie combinata de valeriana, cate o cana (300 ml), care se bea in reprize, pe parcursul unei zile. Un tratament dureaza 12 zile, cu 5-10 zile de pauza. Se foloseste conjunctural, in perioadele cu stres intens, substantele active din valeriana intervenind la nivelul creierului, pentru eliberarea unor substante (neurotransmitatori) care induc stari de calm, multumire, relaxare. De asemenea, are efect sedativ, ajutand la diminuarea durerilor gastrice.

Spasme gastrointestinale - valeriana are calitati relaxante asupra musculaturii netede, fiind eficienta in colici si in spasme intestinale. Se administreaza sub forma de infuzie combinata, cate 2 cani pe zi. Tratamentul dureaza 3-7 zile. Adjuvant in sindromul premenstrual - se face un tratament de o saptamana cu tinctura de valeriana, din care se iau cate 2-3 lingurite pe zi. Tratamentul incepe cu aproximativ 5 zile inaintea menstruatiei si se prelungeste pana in a doua zi a ciclului menstrual. Inlatura starile de iritare si de excitabilitate nervoasa, diminueaza durerile de sani, durerile din zona ovarelor, senzatia de tensiune sau de greutate in bazin. Crampe in timpul menstrelor - se administreaza o doza soc, de 2 lingurite de tinctura de valeriana, care are efect rapid antispastic si sedativ. Suplimentar, se pot face bai fierbinti cu valeriana la membrele inferioare, ale carei substante active ajunse in circulatia sanguina periferica au efecte antispastice si calmante rapide. Aritmie cardiaca, ischemie cardiaca - cu ajutorul valerianei se trateaza in mod special tulburarile cardiace care apar pe fond de stres si de anxietate. Un studiu efectuat in SUA, pe un lot de 480 de persoane, a demonstrat ca administrarea de valeriana, cate 30 de picaturi de tinctura de trei ori pe zi, diminueaza rata bolilor cardiace care apar pe fond de stres, in special a aritmiei si a ischemiei cardiace. De asemenea, administrarea valerianei a redus sentimentul subiectiv de stres. Anghina pectorala - un studiu facut in China arata ca tratamentul cu valeriana a avut efecte benefice pentru 88% din pacientii supusi testului. Se administreaza de trei ori pe zi cate o lingurita de tinctura, in cure de 40 de zile, cu 7-10 zile de pauza. Valeriana reduce semnificativ frecventa si intensitatea crizelor de anghina pectorala, imbunatateste activitatea inimii (actiune pusa in evidenta prin analizarea evolutiei electrocardiogramelor celor tratati). Anxietate - valeriana este (alaturi de o planta exotica - kava-kava) cel mai bun remediu natural antianxietate. Rezultatele cele mai evidente apar dupa 4 saptamani de tratament, care va consta in administrarea unei jumatati de lingurite de pulbere, de 4 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de doua luni, cu 14-21 de zile de pauza. Are efecte similare ca intensitate cu cele ale medicamentelor anxiolitice de intensitate slaba si medie, dar fara efectele adverse majore ale acestora. Depresie - se recomanda o cura de 15-30 de zile cu valeriana, pentru pacientii ce duc lipsa de exercitiu fizic ori mental, precum si pentru cei care nu au parte de o relaxare adecvata, manifestand din aceasta cauza stres asociat cu depresie si astenie. Se administreaza cate o jumatate de lingurita de pulbere dimineata la ora 8, seara la ora 19 si cu putin timp inainte de culcare. Adjuvant in sindromul colonului iritabil - se face un amestec in proportii egale de pulbere de radacina de valeriana si de seminte de fenicul. Se administreaza cate o jumatate de lingurita de patru ori pe zi din acest amestec, in cure de cate doua saptamani.

Precautii si contraindicatii la administrarea valerianei

In doze normale, valeriana da foarte rar reactii adverse, care constau in somnolenta si - uneori - usoara senzatie de vertij. Depasirea acestei doze produce insa efecte cum ar fi: senzatii de ameteala, lipsa de concentrare si coordonare, dureri de cap etc. Un studiu facut in Statele Unite pe 102 voluntari a aratat ca administrata in doze mari, seara, valeriana poate da dimineata incetineala de reactie, de decizie, si poate slabi concentrarea. Contra acestor simptome se administreaza sunatoare, care pastreaza efectele calmante, dar are totodata si o actiune invioratoare. Ca somnifer si calmant, doza la care valeriana isi face efectul nu depinde neaparat de greutatea corporala sau de varsta, cantitatea optima pentru obtinerea efectelor terapeutice fiind gasita prin incercare, insa fara a depasi doza maxima admisa. Merita mentionat in acest context ca, in conformitate cu mai multe studii recente, marirea dozei de valeriana nu inseamna neaparat si marirea efectului terapeutic.

Valeriana ca planta magica

In medicina populara romaneasca, valeriana era considerata cea mai puternica arma pentru alungarea tuturor spiritelor rele. In unele zone de munte din Ardeal, ea se amesteca in turtele date drept merinde feciorilor cand plecau cu oile la pascut, pentru a-i feri de iele. In Moldova, fetele tinere purtau o radacina de valeriana in san pentru a fi ferite de zburatori si de tot felul de ispite ale trupului. In zona Neamtului se punea o radacina de valeriana pisata intr-un ulcior cu apa neinceputa si se lasa de la rasaritul pana la asfintitul soarelui. Apa respectiva era bauta de barbatii cu aplecare spre desfrau, iar radacina ramasa se ingropa la stalpul de la cerdacul casei (ca sa le fie sufletul chemat langa familie si sa nu uite randuielile firii). In zona muntoasa a Olteniei, radacina de valeriana pisata se dadea vreme de 49 de zile celor posedati de necurat. La rasarit si la asfintit, se lua cate un praf (aproximativ 1,5 grame) de valeriana, care se inghitea cu agheasma. Noaptea se dormea cu o legatura de valeriana, leustean si iarba creata la cap, pentru a alunga toate necuratiile din suflet si din trup. In Bucovina, copiii mici si agitati, care plangeau peste masura, nu dormeau noaptea si pareau chinuiti de spirite rele, erau scaldati in apa calda, in care se punea o cana de fiertura de valeriana. Tratamentul se facea sapte zile la rand, dupa care numaidecat copilul se linistea.

Omag
Denumire tiinific: Aconitum napellus. Prezentare
Omagul este o plant decorativ de mare efect. Crete i n flora spontan, fiind iubitoare de munte, dar i de umezeal. Aparine familiei ranunculaceelor. Este o plant cu un rizom mare, bogat n substane nutritive, rizom nlocuit n fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. Tulpina este scurt i se ramific la nivelul inflorescenei.

Frunzele au ntre cinci i apte limburi, fiind crestate i ascuite. Omagul nflorete n partea a doua a verii i n septembrie, florile fiind albastre, galbene sau violacee. n scopuri medicinale, din omag se utilizeaz rizomii i frunzele, preparndu-se tinctur, extract i un sirop contra tusei.

Substane active importante:

alcaloizi din gama aconitinei.

ntrebuinri
Preparatele de omag au caliti medicinale nsemnate, omagul fiind cunoscut ca plant medicinal nc din Antichitate. Preparatele pe baz de omag sunt att de active nct au puterea s pun n funciune, eficient i repede, ntregul organism, determinnd secreii mrite de saliv, de bil, intestinale, renale, bronhice, precum i transpiraii intense. Importante sunt i efectele descongestionante, analgezice, sedative ale omagului. Printre afeciunile n care omagul d rezultate se numr: tusea convulsiv, sciatica, guta, reumatismul, nevralgiile, laringitele, anginele, afeciunile ochilor cauzate de frig, inflamaiile congestive acute. Omagul este o plant foarte toxic. Att de toxic nct vechii lupttori i muiau vrfurile sgeilor n extract de omag, iar un istoric antic numea aceast plant arsenic vegetal. Omagul atac sistemul nervos central, putnd duce foarte repede la moarte. Din aceste motiv, orice manipulare sau utilizare de omag, de extracte sau preparate de omag, se va face numai sub ndrumarea medicului.